DECIZIE Nr.
392 din 17 aprilie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 3/2000
privind organizarea si desfasurarea referendumului
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 325 din 15 mai 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 3/2000
privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, excepţie ridicată direct de
Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul
reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a
excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. In acest sens, arată că art. 11
alin. (3) din Legea nr. 3/2000 încalcă prevederile art. 76 alin. (2) din
Constituţie potrivit cărora hotărârile Parlamentului se adoptă cu votul
majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Cu Adresa nr. 2.197 din 9 martie 2007, Avocatul
Poporului a sesizat direct Curtea Constituţională
cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din
Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
84 din 24 februarie 2000.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile de lege criticate, potrivit cărora
punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de
Preşedintele României urmează să fie exprimat printr-o hotărâre adoptată în
şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi
senatorilor, contravin art. 76 alin. (2) din Constituţie, care prevede că
hotărârile Parlamentului se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din
fiecare Cameră, precum şi art. 1 alin. (5) din aceasta, referitor la
obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. Mai
susţine că exprimarea votului majorităţii membrilor fiecărei Camere este
instituită expres, prin art. 76 alin. (1) din Constituţie, doar pentru
adoptarea hotărârilor privind regulamentele Camerelor.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere
ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând sesizarea Avocatului
Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului
Ministerului Public şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată
că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146
lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi
32 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie art. 11 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 privind
organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 84 din
24 februarie 2000, cu modificările şi completările
ulterioare, care prevede: „(3) Punctul de vedere al
Parlamentului asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României urmează să
fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere,
cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor."
Autorul excepţiei consideră că prevederile de lege
criticate încalcă, în ordinea invocării lor, art. 76 alin. (2) şi art. 1 alin.
(5) din Constituţie, care prevăd:
- Art. 76 alin. (2): „Legile
ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din
fiecare Cameră.";
- Art. 1 alin. (5): „In România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a
legilor este obligatorie."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată că aceasta este întemeiată şi urmează a fi admisă pentru
următoarele considerente:
In activitatea parlamentară, potrivit art. 67 din
Constituţie referitor la „Actele juridice şi cvorumul legal", Camera
Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa
majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Sub acest aspect, prevederile
constituţionale menţionate stabilesc categoriile de acte juridice pe care le
adoptă Parlamentul, precum şi cvorumul legal necesar adoptării lor.
In ceea ce priveşte adoptarea hotărârilor fiecărei
Camere sau ale Camerelor reunite ale Parlamentului, legiuitorul face distincţie
între hotărârile parlamentare care se adoptă cu majoritatea absolută de voturi,
sens în care exemplificăm cu prevederile art. 76 alin. (1) din Constituţie, referitoare la adoptarea sau modificarea
regulamentelor parlamentare, şi hotărârile care se adoptă cu majoritate simplă
de voturi, de exemplu hotărârile aşa cum dispune alin. (2) al aceluiaşi articol
constituţional. Acestea, în condiţiile în care numărul celor prezenţi este de
cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor fiecărei Camere.
Aşadar, Curtea constată că, de regulă, hotărârile
Parlamentului se adoptă cu majoritate simplă de voturi, dacă Legea fundamentală
nu prevede altfel. Or, în afara dispoziţiilor art. 76 alin. (1), Constituţia
prevede că în unele domenii hotărârile pot fi adoptate doar cu votul
majorităţii membrilor celor două Camere. In acest sens sunt, de exemplu,
prevederile constituţionale ale art. 95 alin. (1), potrivit cărora Preşedintele
României poate fi suspendat din funcţie cu votul majorităţii deputaţilor şi
senatorilor, precum şi cele ale art. 103 alin. (3), în temeiul cărora
Parlamentul acordă încredere
Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Analizând cuprinsul art. 11
alin. (3) din Legea nr. 3/2000, criticat ca fiind neconstituţional, Curtea
constată că acesta dispune că hotărârea prin care Parlamentul îşi exprimă
punctul de vedere asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României se
adoptă „cu votul majorităţii
deputaţilor şi senatorilor". Or, aşa cum s-a
arătat deja, potrivit art. 76 alin. (2) din Constituţie, hotărârile
Parlamentului, aşadar şi cea la care face referire textul de lege criticat, se
adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi. In consecinţă, Curtea constată
că dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi
desfăşurarea referendumului sunt neconstituţionale, întrucât încalcă
prevederile art. 76 alin. (2) din Constituţie.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 32-33 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată
direct de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din
Constituţie, şi constată că dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 3/2000
privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, sunt neconstituţionale.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernului şi se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 aprilie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu