Decizia Nr.525 din 12.12.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 364 partea introductivă din Codul de procedură civilă din 1865, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 20 din Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 84 din 03 februarie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 20 din Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, în ceea ce priveşte modificarea art. 367 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Societatea Comercială Sometra - S.A. din Copşa Mică în Dosarul nr. 5.251/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 485D/2013 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, avocat Octavian Popescu, cu împuternicire depusă la dosar, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul părţii prezente pentru susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.Acesta arată, în esenţă, că regimul juridic diferit aplicat hotărârii arbitrale sub aspectul reglementării căilor de atac este inechitabil faţă de cel aplicat hotărârii judecătoreşti.Astfel, dispoziţiile art. I pct. 20 din Legea nr. 59/1993 au modificat art. 367 din Codul de procedură civilă, în sensul că au înlocuit căile de atac împotriva hotărârii arbitrale, constând în contestaţie şi revizuire, cu acţiunea în anulare, care însă nu permite retractarea hotărârii atacate. Prin urmare, se creează situaţia ca o hotărâre arbitrală nelegală să nu poată fi retrasă din circuitul civil, ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 129.Având cuvântul pentru a pune concluzii asupra excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentantul Ministerului Public precizează, mai întâi, că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, în realitate, dispoziţiile art. 364 din Codul de procedură civilă din 1865, care reglementează acţiunea în anulare, şi nu art. 367 din acelaşi Cod, care consacră caracterul obligatoriu pentru părţi al hotărârii arbitrale, precum şi executarea benevolă, ca efecte ale acesteia, şi care nu constituie obiectul criticilor de neconstituţionalitate.Or, dispoziţiile art. 364 din Codul de procedură civilă din 1865 au mai fost supuse controlului Curţii Constituţionale, iar prin deciziile nr. 8 din 9 ianuarie 2007 sau nr. 998 din 7 octombrie 2008, aceasta a statuat, în esenţă, că arbitrajul este rezultatul unei clauze compromisorii cu privire la procedura aplicabilă hotărârii arbitrale, astfel că părţile şi-au asumat, la încheierea contractului, inclusiv consecinţele ce decurg din aplicarea acestor reguli specifice arbitrajului, procedura arbitrală implicând şi modalităţile prevăzute de lege pentru exercitarea căii de atac.În concluzie, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei, pentru aceleaşi motive reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie.În plus, apreciază că susţinerile formulate în motivarea excepţiei au caracterul unor propuneri de lege ferenda, care nu pot fi admise ca fiind veritabile critici de neconstituţionalitate.Având permisiunea preşedintelui Curţii, reprezentantul autoarei excepţiei precizează, în replică, faptul că obiectul excepţiei nu îl reprezintă dispoziţiile art. 364 din Codul de procedură civilă din anul 1865, ci cele ale art. I pct. 20 din Legea nr. 59/1993, prin care au fost modificate prevederile art. 367 din acelaşi cod.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 6 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5.251/1/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 20 din Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, în ceea ce priveşte modificarea art. 367 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Societatea Comercială Sometra - S.A. din Copşa Mică într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei sentinţe prin care a fost admisă acţiunea în anulare a unei hotărâri arbitrale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile contravin prevederilor art. 21 din Constituţie. În acest sens, arată că, în redactarea anterioară modificării legislative intervenite prin art. I pct. 20 din Legea nr. 59/1993, dispoziţiile art. 367 din Codul de procedură civilă reglementau contestaţia şi revizuirea ca şi căi de atac împotriva hotărârii arbitrale. Limitarea acestor căi de atac la acţiunea în anulare reduce exercitarea controlului judecătoresc la aspecte legate de respectarea condiţiilor de legalitate a hotărârii arbitrale, fără a o putea analiza pe fond, deoarece acţiunea în anulare nu are caracter devolutiv. Prin urmare, prin eliminarea posibilităţii retractării unei hotărâri arbitrale pe calea revizuirii sau a contestaţiei în anulare este evident că dreptul la un proces echitabil este încălcat, partea căzută în pretenţii în temeiul unei hotărâri vădit nelegale neavând posibilitatea de a solicita instanţei retractarea acesteia fie pentru că o altă hotărâre în temeiul căreia a fost pronunţată a fost desfiinţată între timp, fie, de exemplu, pentru nelegală citare a sa la momentul soluţionării. Acţiunea în anulare, ca singură cale de atac prevăzută de art. 364 din Codul de procedură civilă împotriva hotărârii arbitrale, nu se întemeiază pe motivele de revizuire reglementate de art. 322 din acelaşi cod. Se ajunge, aşadar, la situaţia „aberantă juridic“ în care o hotărâre arbitrală vădit nelegală nu ar putea fi desfiinţată şi nici nu ar putea fi anulată pe calea revizuirii, producându-şi efectele, situaţie ce nu poate fi în acord cu prevederile art. 21 din Constituţie referitor la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiunea în anulare şi numai pentru unul dintre motivele menţionate la art. 364 lit. a)-i) din Codul de procedură civilă, astfel încât controlul judiciar efectuat de către instanţa de judecată asupra hotărârii arbitrale este un control de legalitate, şi nu de temeinicie, nefiind posibilă reexaminarea pe fond a litigiului.Până la modificarea intervenită prin Legea nr. 59/1993, Codul de procedură civilă prevedea posibilitatea atacării hotărârii arbitrale şi cu contestaţia în anulare şi cu revizuire în cazurile şi modurile prevăzute de art. 367 din acelaşi cod, însă prin legea criticată legiuitorul a statuat ca procesul arbitral şi hotărârea arbitrală să fie tratate distinct, sub aspectul că singura cale de atac prin care să fie anulată hotărârea arbitrală să fie cea prevăzută la art. 364 din Codul de procedură civilă, şi anume acţiunea în anulare. Aşadar, legiuitorul a urmărit excluderea atacării unei hotărâri arbitrale prin intermediul căilor ordinare sau extraordinare de atac, tocmai având în vedere că aceasta poate fi supusă unui control judiciar de legalitate şi nu de temeinicie, fiind astfel exclusă reexaminarea pe fond a litigiului.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Prevederile art. 364 din Codul de procedură din anul 1865 consacră singura cale de desfiinţare a hotărârii arbitrale, şi anume acţiunea în anulare. Acelaşi text menţionează şi motivele pentru care se poate exercita acţiunea în anulare pentru desfiinţarea unei hotărâri arbitrale, iar în urma analizării acestora se poate constata o „incontestabilă pondere a temeiurilor care, în dreptul comun, pot determina reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.“ De asemenea, se poate observa şi o pondere deosebită a motivelor de ordin strict procedural, respectiv în legătură cu modul de aplicare a unor reguli sau dispoziţii de aplicare a unor reguli de drept procedural.Cât priveşte critica autoarei excepţiei potrivit căreia prevederile art. 367 din Codul de procedură civilă îngrădesc accesul liber la justiţie, se precizează că introducerea acţiunii în anulare împotriva unei hotărâri arbitrale este tocmai modalitatea prin care legiuitorul a asigurat posibilitatea părţilor dintr-un litigiu arbitral de a se adresa instanţelor judecătoreşti, acţiunea în anulare putând fi considerată ca un mijloc procedural destinat a declanşa controlul judecătoresc asupra unei hotărâri arbitrale. Prin urmare, dispoziţiile criticate nu încalcă, ci, dimpotrivă, dau expresie principiului constituţional al accesului liber la justiţie.Se mai subliniază, totodată, că arbitrajul este o procedură eficientă şi rapidă a soluţionării litigiilor, fiind, în acelaşi timp, o alternativă la procedura judiciară. Cu toate acestea, legiuitorul a marcat necesitatea imperioasă de a se respecta, în cadrul procedurii arbitrale, principiile universal admise în procedura jurisdicţională, dar şi a unor reguli specifice. În plus, normele procedurii arbitrale se completează în mod corespunzător cu dispoziţiile dreptului comun.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare şi menţiunilor autoarei excepţiei, dispoziţiile art. I pct. 20 din Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, în ceea ce priveşte modificarea art. 367 din Codul de procedură civilă din 1865, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 iulie 1993. Având în vedere prevederile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora „Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază“, Curtea constată, raportat la normele de tehnică legislativă menţionate, că dispoziţiile legale criticate se identifică, în realitate, cu art. 367 din Codul de procedură civilă din 1865, având următorul conţinut:Hotărârea arbitrală este obligatorie. Ea se duce la îndeplinire de bună voie de către partea împotriva căreia s-a pronunţat, de îndată sau în termenul arătat în hotărâre. Curtea constată însă că natura şi conţinutul argumentelor ce susţin neconstituţionalitatea dispoziţiilor „art. I pct. 20 din Legea nr. 59/1993, cu referire la art. 367 din Codul de procedură civilă din 1865“, expuse în motivarea scrisă a excepţiei, nu au nicio legătură cu conţinutul juridic al dispoziţiilor legale precitate. De altfel, acestea nici nu conţin vreunul dintre pretinsele vicii de neconstituţionalitate afirmate de autoarea excepţiei.Din analiza motivelor de neconstituţionalitate expuse în motivarea excepţiei, Curtea constată însă că acestea vizează, practic, dispoziţiile art. 364 partea introductivă din Codul de procedură civilă din 1865, potrivit cărora „Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare. (...)“Textul enumeră în continuare, la lit. a)-i), motivele pentru care se poate formula acţiune în anulare, însă autoarea excepţiei nu formulează nicio critică cu privire la niciunul dintre cele 9 motive enunţate.Deşi atât încheierea de sesizare, cât şi motivarea excepţiei indică drept obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. I pct. 20 din Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, în ceea ce priveşte modificarea art. 367 din Codul de procedură civilă din 1865, iar apărătorul ales al autoarei excepţiei a precizat şi insistat în mod expres, în timpul şedinţei publice, că aceste dispoziţii reprezintă obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 364 partea introductivă din Codul de procedură civilă din 1865, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 20 din Legea nr. 59/1993. Aceasta deoarece Curtea Constituţională, în temeiul dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, poate proceda la identificarea în mod corect a obiectului excepţiei, orientându-se în principal după substanţa şi natura criticilor de neconstituţionalitate. Aşa cum este reflectat şi în jurisprudenţa sa, ori de câte ori din cuprinsul criticilor de neconstituţionalitate s-a putut identifica fără echivoc textul legal criticat, altul decât cel indicat în mod formal ca obiect al excepţiei, Curtea a stabilit obiectul real al excepţiei (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Decizia nr. 36 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 21 martie 2013, Decizia nr. 103 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 3 iunie 2013).În condiţiile intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, Curtea constată că soluţia juridică reglementată de art. 364 partea introductivă din Codul de procedură civilă din 1865, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 20 din Legea nr. 59/1993, se regăseşte în prezent în cuprinsul art. 608 alin. (1) din acest act normativ: „Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: [...]. Aceste dispoziţii nu pot fi aplicabile însă prezentei speţe, întrucât, potrivit art. 3 şi art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, prevederile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea în vigoare, la data de 15 februarie 2013; or, procedura arbitrală şi cea judecătorească din prezenta cauză datează anterior acestui moment. În aceste condiţii, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a se pronunţa asupra dispoziţiilor art. 364 partea introductivă din Codul de procedură civilă din 1865, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 20 din Legea nr. 59/1993.În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale menţionate, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:În redactarea anterioară modificărilor introduse prin art. I pct. 20 din Legea nr. 59/1993, Codul de procedură civilă din 1865 prevedea, la art. 367, că „Hotărârea arbitrilor va fi supusă la contestaţie şi revizuire în cazurile şi modurile prevăzute de lege. Contestaţiile şi cererile de revizuire se vor judeca de instanţa care a pus titlul executor sau de Curtea la care fusese pendinte pricina supusă arbitrilor.“ Urmare a reglementării Legii nr. 59/1993, acţiunea în anulare a devenit, potrivit art. 364 din cod, singura modalitate de desfiinţare a hotărârii arbitrale, această soluţie legislativă fiind menţinută şi în prezent, potrivit art. 608 din noul Cod de procedură civilă.Analizând argumentele expuse de autoarea excepţiei în motivare, Curtea constată că aceasta este, în fond, nemulţumită de intervenţia legislativă operată prin art. I pct. 20 din Legea nr. 59/1993, prin care căile de atac anterioare, reglementate împotriva hotărârii arbitrale anterioare - contestaţia şi revizuirea -, au fost înlocuite cu una singură - acţiunea în anulare. Cu alte cuvinte, autoarea excepţiei critică opţiunea legiuitorului în privinţa alegerii căilor de atac împotriva hotărârii arbitrale.Or, Curtea Constituţională a stabilit, în jurisprudenţa sa privind dispoziţiile art. 364 din Codul de procedură civilă din 1865, că instituirea unei căi de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun, inclusiv sub aspectul admisibilităţii acesteia, nu relevă niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplină concordanţă cu prevederile art. 129 din Constituţie. Întrucât aceste norme fundamentale utilizează termenul generic de „căi de atac“, fără a le identifica şi caracteriza, respectiv fără a se referi in terminis la apel şi la recurs, ipoteză în care respectarea acestor date de identificare ar fi fost convertită într-un criteriu de constituţionalitate, legiuitorul ordinar este deplin îndreptăţit ca, în considerarea anumitor particularităţi, să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun. Or, specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun. De altfel, Curtea a mai reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 366 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, în cazul în care a admis acţiunea în anulare, instanţa se va pronunţa pe fondul litigiului, în limitele convenţiei arbitrale (a se vedea în sensul celor menţionate Decizia nr. 8 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 31 ianuarie 2007, Decizia nr. 533 din 31 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 21 iunie 2007, Decizia nr. 1.098 din 22 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 11 decembrie 2007, Decizia nr. 537 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iulie 2009, sau Decizia nr. 278 din 24 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 1 iulie 2011).Curtea constată, aşadar, că opţiunea legiuitorului ordinar în sensul consacrării unei alte căi de atac împotriva hotărârii arbitrale corespunde exigenţelor constituţionale invocate de autoarea excepţiei.Autoarea excepţiei critică însă soluţia adoptată de legiuitor prin art. I pct. 20 din Legea nr. 59/1993, comparând-o cu soluţia legislativă anterioară în materia căilor de atac a hotărârii arbitrale şi urmărind, în realitate, revenirea la vechea concepţie juridică, aceasta fiindu-i, practic, favorabilă în litigiul supus soluţionării.Or, Curtea reaminteşte că nu este competentă să modifice textul legal supus controlului de constituţionalitate, aceasta fiind, în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, atribuţia exclusivă a legiuitorului. Pe de altă parte, argumente cu asemenea finalitate nu pot avea natura unor veritabile critici de neconstituţionalitate, fiind, astfel, inadmisibile.Totodată, Curtea observă că soluţia legislativă criticată de autoarea excepţiei, introdusă prin art. I pct. 20 din Legea nr. 59/1993, este în vigoare începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 iulie 1993 a Legii nr. 59/1993, tot de la aceeaşi dată fiind abrogată vechea reglementare în materie, considerată a fi conformă normelor Constituţiei. Or, a compara o soluţie legislativă actuală şi aplicabilă propriei speţe cu una anterioară (ce nu mai este în vigoare de peste 20 de ani) şi a considera că vechiul regim juridic, fiind mai favorabil, este constituţional, în timp ce reglementările în vigoare, oferind altă configuraţie căii de atac împotriva hotărârii arbitrale, nu corespund aceloraşi exigenţe constituţionale, nu justifică această apreciere şi nici nu poate avea semnificaţia unei critici de neconstituţionalitate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 364 partea introductivă din Codul de procedură civilă din anul 1865, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 20 din Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, excepţie ridicată de Societatea Comercială Sometra - S.A. din Copşa Mică în Dosarul nr. 5.251/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 12 decembrie 2013.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi