DECIZIE Nr.
649 din 11 mai 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 din Legea nr. 193/2000 privind
clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianti si consumatori
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 410 din 21 iunie 2010
Tudorel Toader - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 raportat la art. 14 din Legea nr.
193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi
şi consumatori, excepţie invocată de Petru Burulea în Dosarul nr.
1.392/265/2009 al Judecătoriei Năsăud.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele
nr. 7.935D/2009 - nr. 7.952D/2009, având ca obiect o excepţie de
neconstituţionalitate identică cu cea ridicată în Dosarul nr. 7.934D/2009.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere identitatea dintre obiectul
excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din
oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 7.935D/2009 - nr. 7.952D/2009
la Dosarul nr. 7.934D/2009.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
măsura conexării.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 7.935D/2009 - nr.
7.952D/2009 la Dosarul nr. 7.934D/2009, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea
excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât este de competenţa legiuitorului
să adopte norme de procedură. Mai mult, se arată că cele două texte criticate
reglementează situaţii diferite, astfel încât nu se pune problema încălcării
art. 16 din Constituţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarelor, constată următoarele:
Prin încheierile din data de 13 octombrie 2009 şi 29
septembrie 2009, pronunţate în dosarele nr. 1.392/265/2009, nr. 1.395/265/2009,
nr. 1.406/265/2009, nr. 1.401/265/2009, nr. 1.414/265/2009, nr. 1.411/265/2009,
nr. 1.380/265/2009, nr. 1.375/265/2009, nr. 1.390/265/2009, nr. 1.384/265/2009,
nr. 1.348/265/2009, nr. 1.371/265/2009, nr. 1.358/265/2009, nr. 1.412/265/2009,
nr. 1.361/265/2009, nr. 1.409/265/2009, nr. 1.370/265/2009, nr. 1.383/265/2009
şi nr. 1.351/265/2009, Judecătoria Năsăud a sesizat Curtea Constituţională
cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 raportat la art.
14 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate
între comercianţi şi consumatori, excepţie invocată de Petru Burulea,
Octavian Pop, Mihai Adrian Tersanszki, Floarea Nistor, Remus Iftene, Viorel
Pătrăşcan, Sergiu Irinel Frunză, Reghina Roman, Raul Emilian Rus, Maria Andreea
Botiş, Sabina Pătrăşcan, Sabin Domide, Florin Mihaiu, Maria Nistor, Artene
Moisil, Doru Emilian Morariu, Ioan Constantin Nistor, Partene Marte şi Simion
Ionel Cotu într-o cauză având ca obiect constatarea existenţei unor clauze
abuzive într-un contract de credit bancar.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt
neconstituţionale, din moment ce, în materia clauzelor abuzive, este atrasă
competenţa de judecată a unor instanţe diferite în funcţie de persoana care
introduce acţiunea. Astfel, în cazul în care sesizarea instanţei se face de
către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, competenţa de
judecată aparţine judecătoriei, iar, în situaţia în care instanţa este sesizată
de către consumator, competenţa de soluţionare a acţiunii urmează să se
stabilească potrivit dreptului comun.
Judecătoria Năsăud consideră
că, datorită specificului cauzei în care a fost ridicată excepţia de
neconstitutionalitate, exprimarea opiniei sale ar echivala cu o antepronunţare.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază
că textele legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstitutionalitate, astfel cum
a fost formulat, îl constituie art. 12 raportat la art. 14 din Legea nr.
193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi
şi consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305
din 18 aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare. In realitate,
din analiza dosarului, Curtea constată că autorul excepţiei de
neconstitutionalitate este nemulţumit de faptul că art. 14 din lege, în temeiul
căruia a şi introdus acţiunea în faţa judecătoriei, nu stabileşte în mod expres
competenţa acesteia în soluţionarea cauzei sale, ci prevede că stabilirea
competenţei instanţei de judecată în cazul învestirii acesteia cu judecarea
cererilor ce cad sub incidenţa Legii nr. 193/2000 se face potrivit dreptului
comun. Prin urmare, critica de neconstitutionalitate a autorului excepţiei se
circumscrie art. 14 din lege, iar sintagma folosită de acesta - „art. 12
raportat la art. 14" - indică mai degrabă o analiză comparativă între cele
două texte de lege, de unde şi trage concluzia peremptorie a
neconstituţionalităţii textului care formează temeiul de drept al demersului
său judiciar. In fine, obiect al excepţiei nu poate fi art. 12 din lege din
moment ce acesta nu ar avea legătură cu soluţionarea cauzelor cu care instanţa
de judecată a fost învestită. In consecinţă, obiect al excepţiei îl constituie
art. 14 din Legea nr. 193/2000, care are următorul cuprins:
„Art. 14. - Consumatorii
prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi
au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti în conformitate cu
prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă".
Textele constituţionale invocate în susţinerea
excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi şi ale
art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei. Totodată, sunt invocate şi
prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi
dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale
invocate, se constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1.535 din 17 noiembrie 2009, publicată
în Monitorul Oficial al României, nr. 54 din 25 ianuarie 2010, Curtea a statuat
că „fie că este sesizată direct de către consumator, fie prin intermediul
procesului-verbal de constatare a faptelor contrare legii întocmit de
reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor sau de specialiştii autorizaţi ai organelor administraţiei
publice, instanţa este unica autoritate care se va pronunţa asupra existenţei
sau inexistenţei clauzelor abuzive dintr-un contract". Plecând de la
această premisă, Curtea, prin decizia menţionată, a statuat că acţiunea promovată
în temeiul art. 11-13 angajează, în principal, răspunderea contravenţională a
comerciantului, iar, în subsidiar, răspunderea civilă delictuală a acestuia.
Distinct de cele reţinute prin decizia amintită, Curtea
observă că, potrivit art. 32 şi următoarele din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, plângerile împotriva
proceselor-verbale de constatare şi/sau sancţionare a contravenţiilor se judecă
de către judecătorie. Astfel, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, în
mod obiectiv şi raţional, se justifică angajarea competenţei materiale a
judecătoriei în cauzele ce implică stabilirea existenţei sau inexistenţei
clauzelor abuzive din contractele încheiate între comercianţi si consumatori.
Insă atunci când consumatorul acţionează proprio
motu pentru angajarea răspunderii civile delictuale a comerciantului - deci
nu se pune în discuţie răspunderea contravenţională a acestuia -, acţiunii sale
i se vor aplica prevederile legale de drept comun în materia stabilirii
competenţei materiale de judecată, şi anume dispoziţiile Codului de procedură
civilă.
In consecinţă, nu se poate susţine în niciun fel
existenţa unei discriminări în funcţie de persoana care sesizează instanţa de
judecată, competenţele eventual diferite rezultând din natura juridică diferită
a acţiunilor formulate. Pentru aceleaşi argumente nu poate fi reţinută nici
încălcarea art. 124 alin. (2) din Constituţie.
In fine, Curtea constată că invocarea art. 6 paragraful
1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, prin prisma faptului că instanţa de judecată a cărei competenţă a
fost stabilită potrivit art. 14 din lege nu ar fi independentă sau imparţială,
este, în mod evident, neîntemeiată. Indiferent de rangul instanţei, atât
judecătorul ca persoană, cât şi instanţa de judecată ca autoritate beneficiază
de toate garanţiile de independenţă şi imparţialitate.
Obiter dictum, instanţa
de judecată în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate
urmează să îşi exprime opinia în toate cazurile în care sesizează Curtea
Constituţională. Nu există riscul unei antepronunţări a acesteia, având în
vedere, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 353 din 29 iunie
2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 2
august 2005, prin care s-a stabilit că „exprimarea opiniei de către instanţă
asupra excepţiei de neconstituţionalitate nu poate avea semnificaţia unei antepronunţări
interzise instanţei de fond de dispoziţiile Codului de procedură civilă, de
vreme ce nu ea este competentă să soluţioneze excepţia, această prerogativă de
a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate aparţinând în
exclusivitate Curţii Constituţionale, conform dispoziţiilor art. 146 lit. d)
din Constituţie".
Curtea a mai statuat că art. 29 alin. (4) din Legea nr.
47/1992 „a fost conceput, încă din 1992, în ideea că, alături de preşedinţii
celor două Camere ale Parlamentului şi de Guvern, care sunt implicaţi în
procesul de legiferare, şi instanţa, care aplică legea, să-şi poată exprima
opinia cu privire la excepţia prin care este criticată legea aplicabilă în
soluţionarea litigiului de către instanţa judecătorească".
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1)lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 193/2000 privind
clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori,
excepţie ridicată de Petru Burulea, Octavian Pop, Mihai Adrian Tersanszki,
Floarea Nistor, Remus Iftene, Viorel Pătrăşcan, Sergiu Irinel Frunză, Reghina
Roman, Raul Emilian Rus, Maria Andreea Botis, Sabina Pătrăşcan, Sabin Domide,
Florin Mihaiu, Maria Nistor, Artene Moisil, Doru Emilian Morariu, Ioan
Constantin Nistor, Partene Marte si Simion Ionel Cotu în dosarele nr.
1.392/265/2009, nr. 1.395/265/2009, nr. 1.406/265/2009, nr. 1.401/265/2009, nr.
1.414/265/2009, nr. 1.411/265/2009, nr. 1.380/265/2009, nr. 1.375/265/2009, nr.
1.390/265/2009, nr. 1.384/265/2009, nr. 1.348/265/2009, nr. 1.371/265/2009, nr.
1.358/265/2009, nr. 1.412/265/2009, nr. 1.361/265/2009, nr. 1.409/265/2009, nr.
1.370/265/2009, nr. 1.383/265/2009 şi nr. 1.351/265/2009 ale Judecătoriei
Năsăud.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 mai 2010.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. TUDOREL TOADER
Magistrat-asistent,
Benke Karoly