DECLARATIE Nr.
1 din 15 septembrie 2010
cu ocazia Zilei
Internationale a Democratiei - 15 septembrie 2010
ACT EMIS DE:
CAMERA DEPUTATILOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 646 din 16 septembrie 2010
Participare, reprezentare şi responsabilitate:
un parlament mai aproape de cetăţeni
La 15 septembrie, în întreaga
lume se celebrează Ziua Internaţională a Democraţiei. Momentul marchează o
recunoaştere simbolică şi un prilej de reafirmare a importanţei apărării şi
promovării acestei valori universale fundamentale. Bazată pe voinţa liber
exprimată a popoarelor de a-şi determina propriile sisteme politice, economice,
sociale şi culturale şi pe dreptul de a fi consultate cu privire la toate
aspectele existenţei lor, democraţia are nevoie de o astfel de zi care să
reamintească tuturor că ea trebuie ocrotită şi consolidată permanent.
Democraţia, fondată pe principiile statului de drept,
înseamnă alegeri libere şi corecte, garantarea şi respectarea drepturilor omului,
egalitate de gen şi nediscriminare, supremaţia legii, o societate civilă
activă, pluralism politic, o mass-media independentă.
Astăzi, majoritatea ţărilor lumii sunt considerate
democraţii, ceea ce confirmă, o dată în plus, nu doar viabilitatea acestui
model de organizare şi guvernare a societăţii, ci şi succesul eforturilor de
democratizare.
Bazat pe principiul
reprezentativităţii, edificiul democraţiei contemporane se susţine pe
instituţia parlamentului, expresie a voinţei suverane a poporului. Dincolo de
dimensiunea ei formală reprezentată de transpunerea în norme juridice a
principiilor şi valorilor care o definesc, democraţia devine cu adevărat
funcţională atunci când dă naştere la două realităţi aflate în corelaţie: o
participare electorală consistentă şi un parlament puternic şi eficient. Cele
două elemente sunt indisolubile şi se influenţează reciproc. Cu toate acestea,
lipsa de participare nu este un efect al crizei democraţiei, ci un simptom al
ei.
De aceea, democraţia are nevoie de instituţii
parlamentare solide, performante, care să se bucure de încrederea cetăţenilor.
Un parlament puternic este unul care dezbate cu responsabilitate, contribuie
decisiv la procesul legislativ, exercită un control eficace al activităţii
executivului, apără interesul naţional şi răspunde, la timp şi eficient,
nevoilor şi exigenţelor sociale.
Din această perspectivă, Ziua Internaţională a
Democraţiei poate fi considerată şi o Zi a Parlamentelor şi reprezintă un
binevenit prilej de reflecţie cu privire la modul în care Parlamentul României
îşi îndeplineşte funcţiile democratice, la provocările cu care se confruntă şi
la măsurile ce pot fi adoptate astfel încât să îşi îndeplinească, mai
responsabil şi mai eficient, rolul de instituţie centrală a democraţiei.
Democratizarea, inclusiv cea a parlamentului, nu este un
demers punctual, ci un proces continuu, necesar
deopotrivă democraţiilor tinere şi celor cu tradiţie. Astăzi, sub impactul
crizei financiare şi economice, promovarea proceselor democratice cu o
implicare cât mai semnificativă din partea cetăţenilor, în interesul binelui
comun, devine cu atât mai necesară. Soluţia pentru depăşirea momentului dificil
prin care trece economia mondială nu constă doar în adoptarea unor măsuri
specifice de natură economico-fiscală, ci şi în promovarea democraţiei
participative, a respectului pentru valorile şi principiile
democratice.
Principalul indicator al stării de sănătate a unei
societăţi democratice este dat de măsura în care parlamentul integrează
valorile ce îi conferă forţă - reprezentativitate, transparenţă, eficacitate,
accesibilitate şi responsabilitate în raport cu cetăţenii. Având convingerea că
parlamentul trebuie să îşi asume mult mai intens rolul şi funcţiile ce îi
revin, avem datoria să acţionăm în continuare, atât la nivel instituţional, cât
şi individual, pentru consolidarea Parlamentului României pe plan naţional,
european şi internaţional, în deplin respect al misiunii şi responsabilităţii
încredinţate de români.
Această declaraţie a fost adoptată de Camera Deputaţilor
în şedinţa din data de 15 septembrie 2010.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE