HOTARARE Nr. 361 din 28 aprilie 2005
privind infiintarea, organizarea si functionarea Autoritatii Nationale pentru
Restituirea Proprietatilor
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 367 din 29 aprilie 2005
In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 9
alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 17/2005 pentru stabilirea
unor masuri organizatorice la nivelul administratiei publice centrale,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
Art. 1
(1) Se infiinteaza Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor,
denumita in continuare Autoritatea, organ de specialitate al administratiei
publice centrale, fara personalitate juridica, in subordinea Cancelariei
Primului-Ministru, prin reorganizarea Autoritatii pentru urmarirea aplicarii
unitare a Legii nr. 10/2001 si prin preluarea activitatii, a personalului, a
personalului delegat si a reprezentantilor altor institutii care isi desfasoara
activitatea in cadrul Departamentului pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, din
cadrul Cancelariei Primului-Ministru, departament care se desfiinteaza in
termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei hotarari.
(2) Autoritatea are sediul in municipiul Bucuresti, str. Smardan nr. 3,
sectorul 3.
Art. 2
Autoritatea indeplineste urmatoarele atributii principale:
a) acorda sprijin si indrumare metodologica autoritatilor administratiei
publice locale si centrale, precum si celorlalte persoane juridice detinatoare
de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001 privind
regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, republicata, pentru aplicarea corecta si unitara a
prevederilor acestui act normativ;
b) monitorizeaza procesul de aplicare a Legii nr. 10/2001, republicata;
c) intocmeste si tine la zi urmatoarele situatii:
1. potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, republicata, imobilele restituite
in natura si imobilele restituite in echivalent, constand in alte bunuri sau
servicii si despagubiri acordate in baza legii speciale; situatiile se
intocmesc in baza comunicarilor facute de biroul judetean, respectiv al
municipiului Bucuresti;
2. potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind
retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din
Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 501/2002,
imobilele retrocedate in natura si deciziile privind acordarea de despagubiri
in baza legii speciale; situatiile se intocmesc in baza evidentelor
Secretariatului tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri
imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania;
3. potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind
restituirea unor bunuri imobile care au apartinut comunitatilor cetatenilor
apartinand minoritatilor nationale din Romania, aprobata cu completari prin
Legea nr. 66/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, imobilele
retrocedate in natura si deciziile privind acordarea de despagubiri in baza
legii speciale; situatiile se intocmesc in baza evidentelor Secretariatului
tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au
apartinut comunitatilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale din
Romania;
d) prezinta periodic Guvernului, prin Cancelaria Primului-Ministru,
informari privind stadiul aplicarii Legii nr. 10/2001, republicata, Ordonantei
de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, aprobata cu modificari si completari prin
Legea nr. 501/2002, si Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999, aprobata
cu completari prin Legea nr. 66/2004, cu modificarile si completarile
ulterioare, pe baza concluziilor rezultate din analiza situatiilor prevazute la
lit. c) pct. 1, 2 si 3;
e) elaboreaza si supune spre adoptare Guvernului, prin Cancelaria
Primului-Ministru, proiectele de acte normative prevazute de Legea nr. 10/2001,
republicata, de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, aprobata cu
modificari si completari prin Legea nr. 501/2002, de Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 83/1999, aprobata cu completari prin Legea nr. 66/2004, cu
modificarile si completarile ulterioare, de Legea nr. 9/1998 privind acordarea
de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea
statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat
la Craiova la 7 septembrie 1940, republicata, si de Legea nr. 290/2003 privind
acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile
proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina
de Nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii
Tratatului de Pace dintre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la
Paris la 10 februarie 1947, cu exceptia celor a caror elaborare este atribuita,
potrivit legii, in competenta altor autoritati;
f) realizeaza, din oficiu sau pe baza unor sesizari justificate ale
persoanelor indreptatite, controlul fazei administrative a aplicarii
prevederilor Legii nr. 10/2001, republicata, de catre ministere si celelalte
institutii publice centrale;
g) prin intermediul corpului de control constata faptele contraventionale
si aplica sanctiunile, ca urmare a incalcarii obligatiilor instituite prin
procedura administrativa de solutionare a notificarilor sau a cererilor de
retrocedare, potrivit actelor normative amintite;
h) asigura organizarea si functionarea secretariatului Comisiei speciale de
retrocedare a unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din
Romania si a unor bunuri imobile care au apartinut comunitatilor cetatenilor
apartinand minoritatilor nationale din Romania;
i) asigura organizarea si functionarea secretariatului Comisiei centrale
pentru Stabilirea Despagubirilor;
j) avizeaza compensarea obligatiilor reciproce de plata si, respectiv, de
restituire, existente intre stat si persoanele indreptatite la despagubiri
banesti, rezultate din aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei
juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea
statului, cu modificarile ulterioare si, respectiv, a Legii nr. 10/2001,
republicata;
k) sesizeaza organele de urmarire penala atunci cand sunt indicii privind
savarsirea unor infractiuni prevazute de Legea nr. 10/2001, republicata;
l) solutioneaza contestatiile indreptate impotriva hotararilor comisiilor
teritoriale de aplicare a Legii nr. 9/1998, republicata;
m) analizeaza si valideaza/invalideaza hotararile comisiilor teritoriale de
aplicare a Legii nr. 9/1998, republicata, prin care sunt stabilite aspectele
patrimoniale si cele civile ale dosarelor de despagubire;
n) asigura indrumarea metodologica a comisiilor teritoriale de aplicare a
Legii nr. 9/1998, republicata;
o) solutioneaza contestatiile indreptate impotriva hotararilor comisiilor
teritoriale de aplicare a Legii nr. 290/2003;
p) asigura indrumarea metodologica a comisiilor teritoriale de aplicare a
Legii nr. 290/2003;
q) asigura arhivarea dosarelor de despagubiri, comunicarea hotararilor
catre beneficiari si intocmirea documentelor de plata a despagubirilor pentru
Legea nr. 9/1998, republicata, si Legea nr. 290/2003.
Art. 3
(1) Autoritatea este condusa de un presedinte cu rang de secretar de stat,
ajutat de un vicepresedinte cu rang de subsecretar de stat, numiti prin decizie
a primului-ministru, la propunerea sefului Cancelariei Primului-Ministru.
(2) Presedintele conduce intreaga activitate a Autoritatii, pe care o
reprezinta in relatiile cu autoritatile administratiei publice locale, cu
institutiile publice centrale si locale, cu persoanele juridice si fizice
romane sau straine, precum si in justitie.
(3) In exercitarea atributiilor sale, presedintele emite ordine si instructiuni,
in conditiile legii.
Art. 4
(1) Pentru realizarea atributiilor prevazute la art. 2 lit. g) se
constituie un corp de control al Autoritatii, cu incadrarea in numarul maxim de
posturi aprobate.
(2) Rezultatele controalelor dispuse de catre presedintele Autoritatii se
consemneaza in procese-verbale prin care se vor dispune masuri pentru intrarea
in legalitate, care vor viza fie retragerea deciziei/dispozitiei, fie
constatarea faptelor contraventionale si aplicarea sanctiunilor, ca urmare a
incalcarii obligatiilor instituite in procedura administrativa de solutionare a
notificarilor sau a cererilor de retrocedare, fie sesizarea organelor de
urmarire penala, atunci cand sunt indicii privind savarsirea unor infractiuni.
Art. 5
Regulamentul de organizare si functionare al Autoritatii se stabileste prin
ordin al sefului Cancelariei Primului-Ministru, in termen de 30 de zile de la
data intrarii in vigoare a prezentei hotarari.
Art. 6
(1) Numarul maxim de posturi al Autoritatii este de 90, exclusiv demnitarii
si posturile aferente cabinetului demnitarului, cu incadrarea in numarul maxim
de posturi aprobat Cancelariei Primului-Ministru.
(2) Structura organizatorica a Autoritatii este prevazuta in anexa care
face parte integranta din prezenta hotarare.
(3) In cadrul Autoritatii se pot organiza servicii si birouri prin ordin al
sefului Cancelariei Primului-Ministru, la propunerea presedintelui Autoritatii.
Art. 7
(1) Atributiile, competentele si raspunderea personalului Autoritatii se
stabilesc in conformitate cu structura organizatorica, cu regulamentul de
organizare si functionare al Autoritatii si sunt prevazute in fisa postului
intocmita in urma evaluarii posturilor.
(2) Salarizarea functionarilor publici si a personalului angajat pe baza de
contract din cadrul aparatului propriu al Autoritatii se face potrivit
legislatiei in vigoare.
Art. 8
(1) Cheltuielile curente si de capital ale Autoritatii se asigura de la
bugetul de stat, prin bugetul Cancelariei Primului-Ministru.
(2) Sumele prevazute in bugetul Ministerului Finantelor Publice pentru
aplicarea prevederilor Legii nr. 9/1998, republicata, se transfera, in vederea
aplicarii acestei legi, in bugetul Cancelariei Primului-Ministru.
(3) Activitatile privind evidenta contabila, plata despagubirilor,
raportarile periodice, precum si resursele umane se realizeaza prin
compartimentele de specialitate din cadrul Cancelariei Primului-Ministru.
Art. 9
(1) In fiecare judet si in municipiul Bucuresti se organizeaza un birou
judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, pentru urmarirea aplicarii
unitare a Legii nr. 10/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Biroul judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, se organizeaza si
functioneaza in subordinea directa a prefectului si isi desfasoara activitatea
in spatiile ce vor fi puse la dispozitie de prefect impreuna cu presedintele
consiliului judetean.
(3) Biroul judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, este format din 3
- 5 specialisti din domeniile juridic, economic, financiar si administrativ,
numiti prin ordin al prefectului, la propunerea unor servicii publice
deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale
administratiei publice centrale organizate in judet, respectiv in municipiul
Bucuresti.
(4) Pe perioada in care isi desfasoara activitatea in cadrul biroului
judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, personalul acestuia isi
pastreaza locul de munca avut la institutiile din care provine, acestea fiind
obligate sa le plateasca salariul.
(5) Prefectul exercita controlul aplicarii fazei administrative a Legii nr.
10/2001, republicata, cu privire la entitatile implicate in solutionarea
notificarilor, care isi au sediul pe raza teritoriala a judetului, respectiv a
municipiului Bucuresti.
Art. 10
(1) Biroul judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, centralizeaza
datele din teritoriu de la persoanele juridice care detin imobile ce intra sub
incidenta Legii nr. 10/2001, republicata, si intocmeste situatiile prevazute la
art. 2 alin. (1) lit. c), pe care le transmite Autoritatii la termenele si pe
caile stabilite de aceasta.
(2) Biroul judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, indeplineste
urmatoarele atributii:
a) monitorizeaza aplicarea corecta si unitara a Legii nr. 10/2001,
republicata;
b) primeste si difuzeaza in teritoriu precizarile formulate de Autoritate;
c) intocmeste si comunica Autoritatii toate datele ce ii sunt solicitate;
d) la cererea Secretariatului tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a
unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania si a unor
bunuri imobile care au apartinut comunitatilor cetatenilor apartinand
minoritatilor nationale din Romania, in urma verificarii in teritoriu, comunica
situatia juridica si locativa a imobilelor solicitate conform Ordonantei de
urgenta a Guvernului nr. 94/2000, aprobata cu modificari si completari prin
Legea nr. 501/2002, si Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999, aprobata
cu completari prin Legea nr. 66/2004, cu modificarile si completarile
ulterioare.
Art. 11
La 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei hotarari se abroga
Hotararea Guvernului nr. 950/2001 cu privire la infiintarea, organizarea si
functionarea Autoritatii pentru urmarirea aplicarii unitare a Legii nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificarile si completarile ulterioare,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 640 din 12 octombrie
2001.
PRIM-MINISTRU
CALIN POPESCU-TARICEANU
Contrasemneaza:
Seful Cancelariei Primului-Ministru,
Aleodor-Marian Francu
Presedintele Autoritatii pentru urmarirea
aplicarii unitare a Legii nr. 10/2001,
Ingrid Zaarour
Ministrul finantelor publice,
Ionel Popescu
ANEXA 1*)
*) Anexa este reprodusa in facsimil.
STRUCTURA ORGANIZATORICA A AUTORITATII NATIONALE PENTRU RESTITUIREA
PROPRIETATILOR
SS - Sef Servicii
C - Consilier
R - Referent
Total = 91
___________________
| SEFUL CANCELARIEI |
| PRIMULUI-MINISTRU |
|___________________|
___________________ ________|________ __________________
| CORPUL DE CONTROL |_________| SECRETAR DE |__________| CABINETUL |
|1 SS + 4 inspectori| _______| STAT/PRESEDINTE | | DEMNITARULUI |
| | | |_________________| | (6 persoane) |
|___________________| | | | |__________________|
______|___ | | _____________________
| Purtator | | | | SUBSECRETAR DE STAT |
| de cuvant| | |____| VICEPRESEDINTE |
| 1 | | |_____________________|
|__________| | |
_____|___ |
| MODUL 1 | |
|_________| | ___________
_________________________________|_______| Serviciul |
____|____ | pentru |
|Serviciul|_________ | aplicarea |
| pentru | _____|_____ | Legii nr. |
|aplicarea| |Secretariat| _____________| 290/2003 -|
|Legii nr.| | tehnic | | | 1 SS + 8 |
_______| 9/1998 | | 1 C + 1 R | | |___________|
| |1 SS + 11| |___________| | ______|____ |
| |_________| | |Secretariat| |
| | | | tehnic | |
| | | | 1 C + 1 R | |
| | | |___________| |
_______|______ __|______________ | |
|Colectivul de | | Compartimentul | _______|______ |
|solutionare a | |pentru efectuarea| |Colectivul de | _____________|___
| dosarelor | | platilor | |solutionare a | | Compartimentul |
| 4C | | 2 C + 2 R | |Contestatiilor| |pentru efectuarea|
|______________| |_________________| | 2 C + 1 R | | platilor |
|______________| | 2 C + 1 R |
|_________________|
_________
| MODUL 1 |
|_________|
______________________________|________________________________
____|____ ____|____ ____|____ ____|_____ _____|_____
|Serviciul| |Serviciul| |Serviciul| |Serviciul | | Biroul |
| pentru | | pentru | | pentru | | de | |secretariat|
|aplicarea| |aplicarea| |urmarirea| |contencios| | si arhiva |
|Legii nr.| |Legii nr.| |aplicarii| |1 SS + 14 | |electronica|
|501/2002 | |66/2004 | |Legii nr.| |__________| | 5 R |
|1 SS + 14| |1 SS + 13| |10/2004 | ______|______ |___________|
|_________| |_________| |1 SS + 14| |Colectivul de|
| | |_________| |solutionare a|
| _____|_____ ______|______ | dosarelor |
_____|_____ |Secretariat| |Colectivul de| | 13C + 1 R |
|Secretariat| | tehnic | |solutionare a| |_____________|
| tehnic | |Legea nr. | | memoriilor |
|Legea nr. | | 66/2002 | | Legii nr. |
| 501/2002 | |12 C + 1 R | | 10/2001 |
|13 C + 1 R | |___________| | 13 C + 1 R |
|___________| |_____________|