HOTARARE Nr.
588 din 23 iunie 2010
privind modificarea
Hotararii Guvernului nr. 1.680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de
stat privind asigurarea dezvoltarii economice durabile
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 512 din 22 iulie 2010
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Articol unic. - Hotărârea Guvernului nr.
1.680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea
dezvoltării economice durabile, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 897 din 30 decembrie 2008, cu modificările ulterioare, se
modifică după cum urmează:
1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
„Art. 2. - Prevederile prezentei scheme se aplică
întreprinderilor care sunt înregistrate conform Legii nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
care investesc în România şi se încadrează în una dintre următoarele categorii:
a) realizează o investiţie iniţială cu o valoare care
se încadrează între 10 şi 20 milioane euro inclusiv, echivalent în lei, şi
creează minimum 100 de noi locuri de muncă ca urmare a realizării investiţiei
iniţiale;
b) realizează o investiţie iniţială cu o valoare care
se încadrează între 20 şi 30 milioane euro inclusiv, echivalent în lei, şi
creează minimum 200 de noi locuri de muncă ca urmare a realizării investiţiei
iniţiale;
c) realizează o investiţie iniţială cu o valoare care
depăşeşte 30 milioane euro, echivalent în lei, şi creează minimum 300 de noi
locuri de muncă ca urmare a realizării investiţiei iniţiale."
2. La articolul 12, alineatul (6) va avea următorul
cuprins:
„(6) Numărul total estimat al întreprinderilor care
urmează să beneficieze de ajutor de stat în temeiul prezentei scheme este de
125, numărul mediu anual de beneficiari fiind de 25."
3. In anexa nr. 2, la capitolul I „Acordarea
ajutorului de stat regional pentru investiţia iniţială", punctul 2 va avea
următorul cuprins:
„2. Investiţia iniţială reprezintă o investiţie
în active corporale şi necorporale, amplasate în acelaşi perimetru, referitoare
la: înfiinţarea unei noi unităţi, extinderea unei unităţi existente,
diversificarea producţiei unei unităţi pe noi pieţe de produse sau la o
schimbare fundamentală a ansamblului procesului de producţie a unei unităţi
existente."
4. In anexa nr. 3, la capitolul III „Criterii de
eligibilitate", litera b) va avea următorul cuprins:
,,b) intenţionează să realizeze o investiţie iniţială
care se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 2 lit. a)-c) din
hotărâre;".
5. In anexa nr. 3, la capitolul III „Criterii de
eligibilitate", litera i) se abrogă.
6. In anexa nr. 3, la capitolul V „Procedură de
acordare a alocării specifice individuale" punctul 2 „Inregistrarea,
evaluarea şi selecţia beneficiarilor", subpunctul 2.12 va avea următorul
cuprins:
„2.12. In cazul prevăzut la subpct. 2.11 lit. a), la evaluarea
documentaţiei depuse de întreprindere, unitatea de implementare a schemei are
în vedere: caracteristicile investiţiei, gradul de îndeplinire a indicatorilor
prevăzuţi în anexa nr. 4, amplasamentul acesteia, indicatorii
economico-financiari corespunzători zonei/judeţului (PIB/locuitor şi rata
şomajului) în care se realizează investiţia, limita plafoanelor bugetare
aferente perioadei de derulare a prezentei scheme de ajutor de stat. In urma
acestei evaluări se stabileşte nivelul intensităţii ajutorului de stat fără a
depăşi 40% în regiunea de dezvoltare 8 Bucureşti - Ilfov şi de 50% în celelalte
regiuni."
7. In anexa nr. 3, la capitolul V „Procedură de
acordare a alocării specifice individuale" punctul 5 „Revocarea acordului
pentru finanţare", subpunctul 5.1 va avea următorul cuprins:
„5.1. Intreprinderile solicitante sunt obligate să
demareze şi să finalizeze proiectul de investiţii pentru care au solicitat
finanţare în termenele prevăzute în planul de investiţii care a stat la baza
emiterii acordului pentru finanţare."
8. In anexa nr. 3, la capitolul V „Procedură de
acordare a alocării specifice individuale" punctul 5 „Revocarea acordului
pentru finanţare", subpunctul 5.4 va avea următorul cuprins:
„5.4. Acordul pentru finanţare se revocă în situaţia în
care:
a) întreprinderea procedează la orice altă modificare
a proiectului de investiţii decât cea prevăzută la subpct. 5.2;
b) întreprinderea nu a demarat proiectul de investiţii
în termenul prevăzut în planul de investiţii;
c) întreprinderea nu a finalizat proiectul de
investiţii în termenul prevăzut în planul de investiţii;
d) întreprinderea nu a informat Ministerul Finanţelor
Publice conform subpct. 5.2."
9. Formularul nr. 2 la procedură „Acord pentru
finanţare" se modifică şi se înlocuieşte cu formularul prevăzut în anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Şeful Departamentului pentru Afaceri Europene,
Bogdan Mănoiu
ANEXA (Formularul nr. 2 la procedură)
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
UNITATEA DE IMPLEMENTARE
...............................................................................
................................................................................
Data.........................................
Numărul...................................
|
ACORD PENTRU FINANŢARE1
DESTINATAR:
Denumirea
întreprinderii:.............................................................................
Data înregistrării
întreprinderii:.....................................................................
Nr. de înmatriculare la oficiul registrului
comerţului:......................................
Codul de identificare
fiscală:.......................................................................
Adresa:.....................................................................................................
Telefon:....................................................................................................
Fax:.........................................................................................................
E-mail:.......................................................................................................
Ca urmare cererii dumneavoastră nr.....................din
data de............................., vă comunicăm prin prezenta acordul pentru
finanţarea următoarelor costuri eligibile aferente proiectului:
Denumirea activităţii
|
Tipul de cheltuială eligibilă
pentru care se solicită finanţare
|
Valoarea costurilor eligibile
|
Valoarea finanţării aprobate
|
An
I
|
An
II
|
An III
|
An
IV
|
An
V
|
TOTAL
|
An
I
|
An
II
|
An III
|
An IV
|
An V
|
TOTAL
|
Realizarea de investiţii în active corporale şi necorporale
|
|__|
|
a) Costuri eligibile pentru realizarea de investiţii în active
corporale2:
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|__|
|
Construcţii industriale (cu caracter productiv)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|__|
|
Instalaţii tehnice şi maşini
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|__|
|
Alte instalaţii, utilaje şi mobilier industrial
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|__|
|
b) Costuri eligibile pentru realizarea de investiţii în active
necorporale3:
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|__|
|
Costuri cu transfer de tehnologie prin dobândirea drepturilor de
proprietate intelectuală: brevet de invenţie, licenţe, a know-how-lui sau a
cunoştinţelor tehnice nebrevetate
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Crearea de noi locuri de munca
|
|__|
|
c) Costuri salariale cu personalul nou-angajat în urma realizării
proiectului de investiţii pe o perioadă de 2 ani:
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|__|
|
Costuri cu salariul brut
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|__|
|
Costuri cu asigurările sociale obligatorii
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL:
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Menţiuni speciale...........................
Ministrul finanţelor publice,
.....................................................
1 Se completează
de către unitatea de implementare.
2 Reprezintă orice
investiţii în active corporale ce se referă la crearea unei noi unităţi,
extinderea unei unităţi existente sau angajarea într-o activitate ce implică o
schimbare fundamentală a produsului sau procesului de producţie al unei unităţi
existente, mai ales prin raţionalizare, diversificare sau modernizare.
3 Reprezintă orice
investiţii în transfer de tehnologie, prin dobândirea drepturilor de brevet de
invenţie, a licenţelor, a know-how-lui sau a cunoştinţelor tehnice nebrevetate.