HOTARARE Nr.
662 din 18 iunie 2008
privind preluarea unui
sector de drum national, proprietate publica a statului, din Administrarea
Consiliului Local al Municipiului Aiud, judetul Alba, in administrarea
Ministerului Transporturilor in vederea realizarii de catre Compania Nationala
de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - S.A. a activitatilor de
interes national in domeniul administrarii drumurilor nationale
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 507 din 7 iulie 2008
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, al art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind
proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi
completările ulterioare, al art. 6 alin. (1) şi al art. 221 din Ordonanţa Guvernului nr.
43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi al art. 1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi
şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome
„Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă preluarea unui sector de drum
naţional, proprietate publică a statului, identificat potrivit anexei care face
parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Consiliului Local al
Municipiului Aiud, judeţul Alba, în administrarea Ministerului Transporturilor
în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul
administrării drumurilor naţionale, potrivit legii.
Art. 2. - Predarea-preluarea sectorului de drum
naţional prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile
interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei
hotărâri.
Art. 3. - Sectorul de drum naţional preluat conform
art. 1 îşi păstrează indicativul existent la data preluării, conform anexei.
Art. 4. - Pe data intrării în vigoare a prezentei
hotărâri se abrogă poziţiile 474, 526 şi 536 din anexa nr. 3 „Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Aiud" la
Hotărârea Guvernului nr. 974/2002 privind atestarea domeniului public al
judeţului Alba, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul
Alba, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 şi 701 bis
din 25 septembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul internelor şi reformei administrative,
Paul Victor Dobre,
secretar de stat
Ministrul transporturilor,
Ludovic Orban
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
ANEXĂ
DATELE DE IDENTIFICARE
a sectorului de drum naţional, proprietate publică a
statului, care se preia din administrarea Consiliului Local al Municipiului Aiud, judeţul Alba,
în administrarea Ministerului Transporturilor în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi
şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării
drumurilor naţionale
Denumirea şi locul unde este situat
sectorul de drum naţional
|
Persoana juridică de la care se preia sectorul de drum
naţional
|
Persoana juridică ce preia sectorul
de drum naţional
|
Lungimea totală a sectorului de
drum local şi poziţiile kilometrice
|
Indicativul vechi
|
Indicativul nou
|
Sectorul de drum naţional DN 1 406+950 - 412+000
|
Consiliul Local al Municipiului Aiud, judeţul Alba
|
Ministerul Transporturilor - Compania Naţională de Autostrăzi şi
Drumuri Naţionale din România - S.A.
|
Lungime sector - 5,05 km (Intrarea în
muncipiul Aiud - str. Tudor Vladimirescu - Cuza Vodă - Transilvaniei)
|
DN 1
|
DN 1
|