LEGE
Nr. 395 din 11 octombrie 2004
privind activitatea hidrografica maritima
ACT EMIS DE: PARLAMENT
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 941 din 14 octombrie 2004

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
CAP. 1
Dispozitii generale
Art. 1
Prezenta lege stabileste normele generale aplicabile, precum si specificul
activitatilor hidrografice maritime, conditiile si modul lor de desfasurare in
zona de competenta nationala a Romaniei la Marea Neagra, in porturile sale
maritime si instituie autoritatea nationala cu atributii si responsabilitati in
domeniul hidrografiei maritime.
Art. 2
(1) Prin activitati hidrografice maritime se intelege totalitatea
actiunilor care au ca scop cunoasterea conditiilor de navigatie in zona
maritima de competenta nationala, inclusiv a actiunilor de desfasurare in
conditii de siguranta a navigatiei in afara porturilor maritime.
(2) Activitatile hidrografice maritime cuprind actiuni specifice privind cunoasterea
naturii si topografiei marine, a geodeziei ariei marine si a regiunii de coasta
invecinata, a aspectului liniei de tarm, a conditiilor oceanografice si
climatologice marine cu impact asupra navigatiei, precum si actiuni de
asigurare cu faruri. In activitatile hidrografice maritime sunt cuprinse si
actiunile de balizaj si alte categorii de actiuni necesare asigurarii
navigatiei, efectuate in afara porturilor maritime.
Art. 3
Scopul activitatilor hidrografice maritime este crearea conditiilor
necesare pentru desfasurarea in siguranta a navigatiei, in scopul protejarii
navelor, marfurilor, echipajelor si pasagerilor, bunurilor acestora, precum si
de protectie a mediului.
Art. 4
Datele obtinute prin activitatea hidrografica maritima reprezinta baza
sistemului national de informatii hidrografice maritime.
CAP. 2
Desfasurarea activitatii hidrografice
Art. 5
(1) Autoritatea nationala in domeniul activitatii hidrografice maritime
este Ministerul Apararii Nationale prin Directia hidrografica maritima, care
are ca atributii realizarea, gestionarea si tinerea la zi a fondului de date si
informatii privind cartografia, geodezia marina si navigatia maritima, conform
reglementarilor nationale si sigurantei navigatiei maritime si conventiilor
internationale la care Romania este parte sau conform acordurilor si
intelegerilor bilaterale semnate cu statele maritime cu care Romania are
frontiera.
(2) Directia hidrografica maritima desfasoara, in principal, urmatoarele
activitati:
a) cercetarea batimetrica a marii, cercetarea geodezica si de alta natura a
obiectelor din zona costiera, din mare, de pe solul submarin si din zona
submarina, geofizica marii si oceanografia in partea relevanta pentru
hidrografie;
b) punerea la dispozitie navelor si ambarcatiunilor a informatiilor
hidrografice, prin emiterea avizelor pentru navigatori, culegerea, analiza si
schimbul de avize hidrografice si de navigatie cu institutii similare din alte
state, in scopul actualizarii hartilor maritime oficiale si a documentelor
nautice proprii;
c) elaborarea, productia si actualizarea hartilor de navigatie oficiale si
a documentelor nautice romanesti, corelarea lor cu recomandarile organizatiilor
internationale la care Romania este parte, precum si pastrarea si actualizarea
originalelor;
d) descrierea si marcarea pe documentele elaborate a limitei suveranitatii
pe mare a Romaniei, definita geodezic, luand in considerare documentele
nationale, tratatele, acordurile si intelegerile bilaterale care reglementeaza
frontierele maritime;
e) actualizarea si gestionarea bazei oficiale de date hidrografice maritime
pe baza informatiilor rezultate din activitatile sale specifice sau obtinute de
la alte institutii/organizatii nationale, civile sau militare, cu care
colaboreaza;
f) reprezentarea Romaniei la organizatiile internationale cu care aceasta
coopereaza in domeniul hidrografiei maritime;
g) gestionarea sistemului national de informatii hidrografice maritime;
h) organizarea serviciului de supraveghere hidrografica, realizarea retelei
de statii sau substatii permanente ori temporare de culegere a datelor;
i) distributia si vanzarea hartilor de navigatie si a documentelor nautice
romanesti, a caror utilizare este obligatorie pentru siguranta navigatiei.
Art. 6
(1) Activitatea hidrografica maritima definita conform art. 2 poate fi
desfasurata si de alte institutii, organisme sau organizatii publice ori
private, romane sau straine, care au prevazute in statutul propriu astfel de activitati
specifice, numai cu autorizarea expresa a Directiei hidrografice maritime.
(2) Autorizatia prevazuta la alin. (1) se elibereaza in mod gratuit de
Directia hidrografica maritima, la cererea celor interesati, cu cel putin 30 de
zile inainte de inceperea activitatilor.
(3) Directia hidrografica maritima este abilitata sa colaboreze direct cu
institutiile, organismele si organizatiile publice sau private prevazute la
alin. (1), sa solicite sau sa primeasca, conform legii, datele si informatiile
necesare activitatilor sale specifice, utilizandu-le cu respectarea dreptului
de autor al colaboratorului sau colaboratorilor respectivi.
(4) Directia hidrografica maritima poate colabora, pentru promovarea si
derularea unor cercetari oceanografice, in cadrul programelor nationale,
sectoriale, precum si in cadrul programelor internationale, cu unitati si
institutii de drept public si privat din sistemul national de
cercetare-dezvoltare.
(5) Prevederile alin. (1) nu se aplica administratiilor de porturi si de
cai navigabile care au in obiectul de activitate executarea de lucrari in Marea
Neagra pentru accesul navelor din mare in Canalul Sulina si in porturile
maritime romanesti, precum si institutelor nationale de cercetare-dezvoltare
care desfasoara activitati specifice de cercetare marina si costiera, potrivit
competentelor legale.
(6) Directia hidrografica maritima anuleaza autorizatia eliberata in
situatia in care nu sunt respectate prevederile prezentei legi si informeaza
organele competente romane, pentru aplicarea masurilor legale necesare.
Art. 7
Institutiile, organismele sau organizatiile publice ori private autorizate
sa desfasoare activitati hidrografice maritime sunt obligate sa respecte
prevederile tratatelor si conventiilor din domeniul hidrografic la care Romania
este parte.
Art. 8
Institutiile, organismele sau organizatiile publice ori private, autorizate
potrivit prevederilor art. 6 alin. (1), trimit Directiei hidrografice maritime,
in cel mult 30 de zile de la data terminarii lucrarilor, cate o copie a
fiecarui raport, studiu, proiect, precum si intregul volum de date colectate.
Art. 9
(1) Directia hidrografica maritima colecteaza si analizeaza datele obtinute
in activitatea hidrografica maritima si, in functie de rezultat, le declara
date oficiale.
(2) Datele cercetarilor, colectate si analizate de institutiile,
organismele ori organizatiile publice sau private prevazute la art. 6 alin.
(1), nu sunt considerate oficiale.
(3) Directia hidrografica maritima stocheaza datele oficiale si le publica
in harti oficiale, documente nautice si avize pentru navigatori, potrivit
solicitarilor si nevoilor.
(4) In publicatiile speciale Directia hidrografica maritima face cunoscute
modificarile si amendamentele la hartile care privesc apararea nationala.
Art. 10
Navele care navigheaza in apele din zona de competenta nationala a Romaniei
sunt obligate sa aiba la bord hartile oficiale si documentele nautice
actualizate pentru aceasta zona, publicate de Directia hidrografica maritima.
Art. 11
(1) Originalele documentelor hidrografice, cartografice si geodezice,
precum si datele primare privind natura si topografia fundurilor marine,
aspectul de linie de tarm, conditiile oceanografice si climatologice marine cu
impact asupra navigatiei in zona Marii Negre, in care Romania are sau
dobandeste drepturi suverane, sunt pastrate la Directia hidrografica maritima.
(2) Cedarea originalelor prevazute la alin. (1) pentru uzul altor
institutii, organisme, organizatii publice sau private ori persoane fizice nu
este permisa.
Art. 12
Copierea partiala sau integrala a hartilor si documentelor nautice,
studiilor si a altor editii publicate de Directia hidrografica maritima si
distribuirea acestora sunt permise numai cu acordul prealabil, in scris, al
Directiei hidrografice maritime.
Art. 13
Datele obtinute din activitatea hidrografica maritima pot fi facute
publice, cu respectarea prevederilor legale privind protectia informatiilor
clasificate.
Art. 14
(1) Datele publice obtinute din activitatea hidrografica maritima se pun la
dispozitie utilizatorilor, contra cost. La solicitarea institutiilor,
organismelor sau organizatiilor publice ori private prevazute la art. 6 alin.
(1), Directia hidrografica maritima poate desfasura, contra cost, activitati
hidrografice, cartografice si de publicare.
(2) Datele prevazute la alin. (1), precum si tarifele practicate se
stabilesc prin ordin al ministrului apararii nationale, care se publica in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Art. 15
Finantarea cheltuielilor curente si de capital pentru desfasurarea
activitatii Directiei hidrografice maritime se asigura din fonduri de la
bugetul de stat, pe baza unor programe anuale si multianuale, in conditiile
legii.
Art. 16
Datele care urmeaza a fi publicate in avizele catre navigatori si care se
refera la posturile maritime romanesti sunt transmise Directiei hidrografice
maritime numai de Autoritatea Navala Romana si de administratiile portuare.
CAP. 3
Sanctiuni
Art. 17
Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 20.000.000 lei
la 200.000.000 lei desfasurarea activitatii hidrografice maritime de catre
institutiile, organismele sau organizatiile publice ori private prevazute la
art. 6 alin. (1), fara obtinerea autorizarii legale, cu exceptia celor
prevazute la art. 6 alin. (5).
Art. 18
Nerespectarea prevederilor art. 12 constituie contraventie si se
sanctioneaza cu amenda de la 10.000.000 lei la 100.000.000 lei pentru
persoanele juridice si cu amenda de la 2.000.000 lei la 12.000.000 lei pentru
persoanele fizice.
Art. 19
(1) Impiedicarea desfasurarii activitatii hidrografice maritime, autorizata
conform legii, precum si deteriorarea cu buna stiinta a echipamentului specific
constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 5.000.000 lei la
40.000.000 lei pentru persoanele juridice si cu amenda de la 1.000.000 lei la
10.000.000 lei pentru persoanele fizice.
(2) In situatia deteriorarii echipamentului specific, contravenientul
suporta si contravaloarea pagubelor produse.
Art. 20
Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute la art. 17
- 19 se fac de catre personalul Directiei hidrografice maritime imputernicit de
conducatorul acesteia.
Art. 21
Contraventiilor prevazute la art. 17 - 19 le sunt aplicabile dispozitiile
Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor,
aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile
si completarile ulterioare.
CAP. 4
Dispozitii finale
Art. 22
Prezenta lege intra in vigoare la 60 de zile de la data publicarii in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea
prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei,
republicata.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
VALER DORNEANU
p. PRESEDINTELE SENATUI,
DORU IOAN TARACILA