OUG Nr.41 din 05.07.2012pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 452 din 05 iulie 2012
Luând în considerare imperativul asigurării bunei organizări a referendumului, în timp util, precum şi insuficienţa reglementării,în scopul prevenirii disfuncţionalităţilor în derularea activităţilor de pregătire a referendumului naţional,întrucât se impune, de urgenţă, luarea măsurilor necesare, atât legale, cât şi tehnice, pentru a se asigura, în condiţii optime, consultarea electoratului,luând în considerare că este necesară stabilirea unui traseu al procedurii organizării referendumului, având în vedere necesitatea asigurării unui proces electoral coerent, toate acestea vizând interesul public şi constituind o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul ILegea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 10Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum. 2. Articolul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 23Pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului, în termen de 5 zile de la data stabilirii zilei referendumului se înfiinţează, după caz: Biroul Electoral Central, birouri electorale de circumscripţie, oficii electorale, biroul electoral pentru secţiile de votare organizate în afara ţării, precum şi birouri electorale ale secţiilor de votare. 3. La articolul 25, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele ( 21 ) şi ( 22 ), cu următorul cuprins: (21 ) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, Biroul Electoral Central adoptă hotărâri care se aduc la cunoştinţă în şedinţă publică şi prin orice mijloc de publicitate. Hotărârile Biroului Electoral Central sunt obligatorii pentru toate autorităţile, instituţiile publice, birourile electorale, precum şi pentru toate organismele cu atribuţii în materia referendumului, de la data aducerii la cunoştinţă în şedinţă publică. (22 ) Pentru corecta desfăşurare a referendumului, Biroul Electoral Central emite hotărâri în interpretarea legii, hotărâri care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. 4. La articolul 26, alineatele ( 1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 26(1) În cazul referendumului naţional, birourile electorale de circumscripţie ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti, oficiile electorale şi biroul electoral pentru secţiile de votare organizate în afara ţării se compun dintr-un preşedinte şi cel mult 6 delegaţi ai partidelor politice reprezentate în Parlament; în cazul referendumului local, birourile electorale de circumscripţie ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti, ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi birourile electorale ale secţiilor de votare se compun dintr-un preşedinte şi cel mult 6 delegaţi ai partidelor politice reprezentate în consiliul local sau judeţean.(2) Preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti, al biroului electoral pentru secţiile de votare organizate în afara ţării, precum şi cei ai oficiilor electorale sunt stabiliţi de către preşedintele tribunalului judeţean sau al municipiului Bucureşti, după caz, în cel mult 3 zile de la stabilirea zilei referendumului, prin tragere la sorţi. 5. La articolul 26, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul ( 11 ) , cu următorul cuprins: (11 ) În cazul organizării unui referendum naţional, se constituie birouri electorale de circumscripţie doar la nivel de judeţ şi la nivelul municipiului Bucureşti, birou electoral pentru secţiile de votare organizate în afara ţării, precum şi oficii electorale de sector al municipiului Bucureşti. 6. Articolul 35 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 35Cetăţenii care participă la referendum vor primi un buletin de vot, ale cărui dimensiuni se vor stabili de Biroul Electoral Central, în cazul referendumului la nivel naţional, respectiv de biroul electoral de circumscripţie, în cazul referendumului local. Pătratul cu menţiunea «DA» sau «NU» va avea latura de 4 cm. Modelele buletinelor de vot sunt prevăzute în anexele nr. 1A şi 1B. 7. Anexele nr. 2 , 3 şi 4 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1, 2 şi 3, care fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul IILegea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul administraţiei şi internelor, Ioan Rus Ministrul delegat pentru administraţie, Victor Paul Dobre Secretarul general al Guvernului, Ion Moraru ANEXA Nr. 1(Anexa nr. 2 la Legea nr. 3/2000) Judeţul*) ........ ................ ................ ................ ............ Comuna (oraşul, municipiul, sectorul municipiului Bucureşti) ........ ............. Secţia de votare nr. ........ ............ PROCES-VERBAL privind rezultatele referendumului naţional asupra ............... 1. Numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendum ........ ................ ................ ........ ............... 2. Numărul participanţilor**) ........ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .............. 3. Numărul de buletine de vot primite pentru a fi întrebuinţate ........ ................ ................ ........ .............. 4. Numărul de buletine de vot rămase neîntrebuinţate ........ ................ ................ ................ ............... 5. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul „DA“ ........ ................ ................ ................ ........... 6. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul „NU“ ........ ................ ................ ................ ........... 7. Numărul voturilor nule ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ......... 8. Numărul voturilor contestate ........ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ........ 9. Numărul întâmpinărilor şi contestaţiilor primite ........ ................ ................ ................ ........ .............. 10. Numărul întâmpinărilor şi contestaţiilor soluţionate ........ ................ ................ ................ .............. 11. Numărul întâmpinărilor şi contestaţiilor înaintate biroului electoral de circumscripţie ........ ................ ................ .............. 12. Expunerea pe scurt a modului de soluţionare a întâmpinărilor şi contestaţiilor ........ ................ ................ .............. Preşedintele Biroului electoral, ........ ................ ................ ........ ............ (numele, prenumele, semnătura şi ştampila) Membri: ........ ................ ........ ............ (numele, prenumele şi semnătura) Data ........ ........ ........... *) Municipiul Bucureşti, în cazul în care secţia de votare face parte din acest municipiu. **) Numărul participanţilor trebuie să fie egal cu suma ce rezultă din adiţionarea cifrelor de la pct. 5, 6 şi 7. ANEXA Nr. 2 (Anexa nr. 3 la Legea nr. 3/2000) Biroul electoral de circumscripţie ........ ................ ........ .......... PROCES-VERBAL privind rezultatele referendumului naţional asupra ........ ................ ........ ........... 1. Numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendum ........ ................ ................ ........ ............ 2. Numărul participanţilor*) ........ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .......... 3. Numărul de buletine de vot primite pentru a fi întrebuinţate ........ ................ ................ ............... 4. Numărul de buletine de vot rămase neîntrebuinţate ........ ................ ................ ................ ........... 5. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul „DA“ ........ ................ ................ ........ ............... 6. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul „NU“ ........ ................ ................ ................ .......... 7. Numărul voturilor nule ........ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............... 8. Numărul voturilor contestate ........ ................ ................ ................ ................ ................ .............. 9. Numărul total al întâmpinărilor şi contestaţiilor ........ ................ ................ ................ ........ .............. 10. Numărul întâmpinărilor şi contestaţiilor soluţionate de către birourile electorale ale secţiilor de votare ........ ................ ................ ................ ................ ........ 11. Expunerea pe scurt a modului de soluţionare a întâmpinărilor şi contestaţiilor de către birourile electorale ale secţiilor de votare ........ ................ ................ ........ ............... 12. Numărul întâmpinărilor şi contestaţiilor înaintate biroului electoral de circumscripţie ............... 13. Expunerea pe scurt a modului de soluţionare a întâmpinărilor şi contestaţiilor de către biroul electoral de circumscripţie ........ ................ ................ ........... Preşedintele Biroului electoral, ........ ................ ................ ........ ............ (numele, prenumele, semnătura şi ştampila) Membri: ........ ................ ................ ......... (numele, prenumele şi semnătura) Data ........ ........ ........... *) Numărul participanţilor trebuie să fie egal cu suma ce rezultă din adiţionarea cifrelor de la pct. 5, 6 şi 7. ANEXA Nr. 3(Anexa nr. 4 la Legea nr. 3/2000) Biroul Electoral Central ........ ................ ........... PROCES-VERBAL privind rezultatele referendumului naţional asupra ........ ................ ........ ............ 1. Numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendum ........ ................ ................ ........ .......... 2. Numărul participanţilor*) ........ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .......... 3. Numărul de buletine de vot primite pentru a fi întrebuinţate ........ ................ ................ ........ ........ 4. Numărul de buletine de vot rămase neîntrebuinţate ........ ................ ................ ................ .......... 5. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul „DA“ ........ ................ ................ ................ ......... 6. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul „NU“ ........ ................ ................ ................ ......... 7. Numărul voturilor nule ........ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .............. 8. Numărul voturilor contestate ........ ................ ................ ................ ................ ................ ............. 9. Numărul total al întâmpinărilor şi contestaţiilor ........ ................ ................ ................ ........ ............. 10. Numărul întâmpinărilor şi contestaţiilor soluţionate de către birourile electorale de circumscripţie ........ ................ ................ ................ ........ ........... 11. Expunerea pe scurt a modului de soluţionare a întâmpinărilor şi contestaţiilor de către birourile electorale de circumscripţie ........ ................ ........ ........... 12. Numărul întâmpinărilor şi contestaţiilor înaintate Biroului Electoral Central ........ ........ .......... ........ ................ ................ .......... 13. Expunerea pe scurt a modului de soluţionare a întâmpinărilor şi contestaţiilor de către Biroul Electoral Central ........ ................ ................ ........ ........ Preşedintele Biroului Electoral Central, ........ ................ ................ ........ ............ (numele, prenumele, semnătura şi ştampila) Membri: ........ ................ ........ ............ (numele, prenumele şi semnătura) Data ........ ........ ........... *) Numărul participanţilor trebuie să fie egal cu suma ce rezultă din adiţionarea cifrelor de la pct. 5, 6 şi 7.
|
ANONIM a comentat
Decretul 226 2006
Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!!
Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu OUG 41/2012
|