Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDONANTA URGENTA Nr

ORDONANTA URGENTA   Nr. 94 din 26 septembrie 2007

pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 676 din 4 octombrie 2007



Având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru perfecţionarea şi dezvoltarea sistemului achiziţiilor publice şi luând în considerare faptul că neadoptarea unor astfel de măsuri ar putea avea ca efect o diminuare a gradului de cheltuire a fondurilor publice alocate, inclusiv a fondurilor comunitare, consecinţa cea mai gravă în acest caz reprezentând-o amânarea/întârzierea implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic la nivel naţional sau local,

având în vedere faptul că, în cazul în care produsele şi/sau serviciile necesare autorităţilor contractante pentru activitatea curentă nu sunt achiziţionate în timp util, pe baza unor proceduri care să asigure nu numai respectarea principiilor consacrate în materia achiziţiilor publice, dar şi o flexibilitate rezonabilă în aplicare, este evident riscul apariţiei unor disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte activitatea acestor autorităţi, cu implicaţii asupra calităţii serviciilor publice pe care acestea sunt obligate să le asigure.

In temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. I. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, după litera u) se introduce o nouă literă, litera u1), cu următorul cuprins:

,,u1) sistem de achiziţie dinamic - proces în întregime electronic, limitat în timp şi deschis pe întreaga sa durată oricărui operator economic care îndeplineşte criteriile de calificare şi selecţie şi care a prezentat o ofertă orientativă conformă cu cerinţele caietului de sarcini."

2. La articolul 8, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,e) oricare subiect de drept, altul decât cele prevăzute la lit. a) - d), care desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile prevăzute la cap. VIII secţiunea 1, în baza unui drept special sau exclusiv, astfel cum este acesta definit la art. 3 lit. k), acordat de o autoritate competentă, atunci când acesta atribuie contracte de achiziţie publică sau încheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor activităţi."

3. La articolul 9, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,c) atribuirea contractului de lucrări de către un operator economic care nu are calitatea de autoritate contractantă, în cazul în care se îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii:

- respectivul contract este subvenţionat în mod direct, în proporţie de mai mult de 50%, de către o autoritate contractantă;

- valoarea estimată a respectivului contract este mai mare decât echivalentul în lei a 2.500.000 euro;".

4. La articolul 9, după litera c) se introduce o nouă literă, litera c1), cu următorul cuprins:

,,c1) atribuirea contractului de servicii de către un operator economic care nu are calitatea de autoritate contractantă, în cazul în care se îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii:

- respectivul contract este subvenţionat în mod direct, în proporţie de mai mult de 50%, de către o autoritate contractantă;

- valoarea estimată a respectivului contract este mai mare decât echivalentul în lei a 125.000 euro;".

5. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 10. - (1) In cazurile prevăzute la art. 9 lit. c) şi c1), autoritatea contractantă are obligaţia de a impune prin contractul de finanţare aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică respective.

(2) In cazul atribuirii de către un operator economic care nu are calitatea de autoritate contractantă a unui contract de furnizare care este subvenţionat în mod direct, în proporţie de mai mult de 50%, de către o autoritatea contractantă, aceasta din urmă are obligaţia, pentru atribuirea contractului respectiv, de a impune prin contractul de finanţare:

a) fie aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă;

b) fie aplicarea unei proceduri specifice stabilite prin norme interne de către respectiva autoritate contractantă, cu condiţia asigurării transmiterii unei invitaţii de participare către cel putin 3 operatori economici la procedura respectivă.

(3)  Prevederile alin. (2) sunt aplicabile şi în cazul atribuirii contractelor de servicii şi lucrări, subvenţionate în mod direct în proporţie de mai mult de 50% de către o autoritate contractantă, dar a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu pragurile valorice prevăzute la art. 9 lit. c) şi c1)."

6.   La articolul 12, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) contractul este inclus în categoria informaţiilor secrete de stat, în conformitate cu legislaţia în vigoare privind protecţia informaţiilor clasificate;".

7.  La articolul 14 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,c) aplicării unei proceduri specifice unor organisme şi instituţii internaţionale."

8. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 19. - Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziţiei, estimată conform prevederilor secţiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depăşeşte echivalentul în lei a 10.000 euro pentru fiecare achiziţie de produse, servicii sau lucrări. Achiziţia se realizează pe bază de document justificativ care, în acest caz, se consideră a fi contract de achiziţie publică, iar obligaţia respectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se limitează numai la prevederile art. 204 alin. (2)."

9.  La articolul 27 alineatul (5), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) valoarea estimată, fără TVA, a lotului respectiv este mai mică sau egală cu echivalentul în lei a 75.000 euro;".

10. La articolul 28 alineatul (3), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) valoarea estimată, fără TVA, a lotului respectiv este mai mică sau egală cu echivalentul în lei a 75.000 euro;".

11. La articolul 29 alineatul (3), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) valoarea estimată, fără TVA, a obiectului/lotului respectiv este mai mică sau egală cu echivalentul în lei a 500.000 euro;".

12.  La articolul 46, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 46. - (1) Candidatul/ofertantul nu are dreptul, dacă în documentaţia de atribuire nu se prevede altfel, ca în cadrul aceleiaşi proceduri:

a) să depună două sau mai multe candidaturi/oferte individuale şi/sau comune, sub sancţiunea excluderii din competiţie a tuturor candidaturilor/ofertelor în cauză;

b) să depună ofertă individuală/comună şi să fie nominalizat ca subcontractant în cadrul unei alte oferte, sub sancţiunea excluderii ofertei individuale sau, după caz, a celei în care este ofertant asociat."

13.  La articolul 49, alineatele (5) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(5) In cazul în care, din motive de natură tehnică, operatorul SEAP nu are posibilitatea transmiterii unui anumit anunţ spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, autorităţii contractante îi revine responsabilitatea transmiterii spre publicare a anunţului respectiv prin mijloace proprii. Operatorul SEAP are obligaţia de a înştiinţa autoritatea contractantă cu privire la apariţia unei astfel de situaţii, în cel mult o zi lucrătoare de la expirarea perioadei prevăzute la alin. (3) lit. a).

........................................................................................................................................................................ ........................................................

(7) Regia Autonomă „Monitorul Oficial" publică anunţurile transmise spre publicare în cel mult 8 zile de ia data înregistrării acestora. In cazul anunţului de participare prevăzut la art. 114, Regia Autonomă „Monitorul Oficial" publică anunţul respectiv în cel mult 3 zile de la data înregistrării."

14. La articolul 56 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) a finalizat procedura de atribuire - licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă, dialog competitiv, negociere cu/fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, cerere de oferte - prin atribuirea contractului de achiziţie publică sau încheierea acordului-cadru;".

15.  La articolul 79, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 78 alin. (2), în măsura în care clarificările sunt solicitate în timp util, răspunsul autorităţii contractante la aceste solicitări trebuie să fie transmis nu mai târziu de 6 zile înainte de data limită stabilită pentru depunerea ofertelor."

16. Articolul 80 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Art. 80. - Autoritatea contractantă are obligaţia de a deschide ofertele la data, ora şi locul indicate în anunţul de participare, în măsura în care nu a devenit necesară decalarea termenului de depunere a ofertelor, conform prevederilor de la art. 72 sau ca urmare a depunerii unei contestaţii."

17.  La articolul 85, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) In etapa prevăzută la art. 81 alin. (1) lit. a), autoritatea contractantă are dreptul de a limita numărul de candidaţi care vor fi selectaţi pentru a depune oferte, cu condiţia să existe un număr suficient de candidaţi disponibili. Atunci când selectează candidaţii, autoritatea contractantă are obligaţia de a aplica criterii obiective şi nediscriminatorii, utilizând în acest scop numai criteriile de selecţie prevăzute în anunţul de participare."

18. La articolul 88 alineatul (1), literele b) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

,,b) data şi ora limită stabilite pentru depunerea ofertelor;

........................................................................................................................................................................ ........................................................

e) adresa, data şi ora deschiderii ofertelor;".

19.  La articolul 92, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 92. - (1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 91 alin. (2), în măsura în care clarificările sunt solicitate în timp util, răspunsul autorităţii contractante la aceste solicitări trebuie să fie transmis nu mai târziu de 6 zile înainte de data limită stabilită pentru depunerea ofertelor."

20. Articolul 93 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Art. 93. - Autoritatea contractantă are obligaţia de a deschide ofertele la adresa, data şi ora indicate în invitaţia de participare, în măsura în care nu a devenit necesară decalarea termenului de depunere a ofertelor, conform prevederilor de la art. 72 sau ca urmare a depunerii unei contestaţii."

21.  La articolul 101, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 101. - (1) Atunci când preselectează candidaţii, autoritatea contractantă are obligaţia de a aplica criterii obiective şi nediscriminatorii, utilizând în acest scop numai criteriile de preselecţie prevăzute în anunţul de participare."

22. La articolul 104 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,b) adresa la care va avea loc dialogul, precum şi data şi ora lansării acestuia;".

23.  La articolul 108, literele b) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

,,b) data şi ora limită stabilite pentru depunerea ofertelor;

........................................................................................................................................................................ ........................................................

e) adresa, data şi ora deschiderii ofertelor;".

24. La articolul 110 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) atunci când, în urma aplicării licitaţiei deschise, licitaţiei restrânse, dialogului competitiv sau a cererii de oferte, nu a fost depusă nicio ofertă sau au fost depuse numai oferte inacceptabile ori neconforme. Aplicarea procedurii de negociere în acest caz este posibilă numai după anularea procedurii iniţiale de licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă, dialog competitiv sau cerere de oferte şi numai dacă cerinţele iniţiale prevăzute în documentaţia de atribuire nu sunt modificate substanţial;".

25.  La articolul 116, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Atunci când preselectează candidaţii, autoritatea contractantă are obligaţia de a aplica criterii obiective şi nediscriminatorii, utilizând în acest scop numai criteriile de preselecţie prevăzute în anunţul de participare."

26.  La articolul 119, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,b) adresa la care vor avea loc negocierile, precum şi data şi ora lansării acestora;".

27. La articolul 122, literele c) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

,,c) ca o măsură strict necesară, atunci când perioadele de aplicare a licitaţiei deschise, a licitaţiei restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare sau a cererii de oferte nu pot fi respectate din motive de extremă urgenţă, determinate de evenimente imprevizibile şi care nu se datorează sub nicio formă unei acţiuni sau inacţiuni a autorităţii contractante. Autoritatea contractantă nu are dreptul de a stabili durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară, pentru a face faţă situaţiei de urgenţă care a determinat aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare;

........................................................................................................................................................................ ........................................................

f) pentru achiziţionarea de materii prime cotate la bursele de mărfuri, achiziţia acestora realizându-se ca urmare a tranzacţiilor de pe piaţa la disponibil;"

28.  La articolul 122, a treia liniuţă a literei i) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„- valoarea cumulată a contractelor care vor fi atribuite sau a actelor adiţionale care vor fi încheiate pentru lucrări şi/sau servicii suplimentare ori adiţionale nu depăşeşte 50% din valoarea contractului initial;".

29.  Articolul 124 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 124. -Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de cerere de oferte numai în cazul în care valoarea estimată, fără TVA, a contractului de achiziţie publică este mai mică decât sau egală cu echivalentul în lei al următoarelor praguri:

a) pentru contractul de furnizare: 75.000 euro;

b) pentru contractul de servicii: 75.000 euro;

c) pentru contractul de lucrări: 500.000 euro."

30. La articolul 125 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) data şi ora limită stabilite pentru primirea ofertelor;".

31. La articolul 125 alineatul (2), după litera b) se introduce o nouă literă, litera b1), cu următorul cuprins:

,,b1) data şi ora deschiderii ofertelor;".

32.  Articolul 129 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 129. - Autoritatea contractantă are obligaţia de a deschide ofertele la adresa, data şi ora indicate în invitaţia de participare, în măsura în care nu a devenit necesară decalarea termenului de depunere a ofertelor, conform prevederilor de la art. 72 sau ca urmare a depunerii unei contestaţii."

33.  Articolul 148 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 148. -In cazul în care autoritatea contractantă încheie acordul-cadru cu mai mulţi operatori economici, numărul acestora nu poate fi mai mic de 3, în măsura în care există un număr suficient de operatori economici care au îndeplinit criteriile de calificare şi selecţie şi care au prezentat oferte admisibile."

34.  La articolul 158, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Autoritatea contractantă are obligaţia de a stabili o dată limită de depunere a ofertelor orientative care, raportată la data publicării anunţului de participare simplificat prevăzut la alin. (1), nu trebuie să fie mai devreme de:

a)15 zile, în cazul în care valoarea estimată conform prevederilor art. 32 este mai mare decât echivalentul în lei a 125.000 de euro;

b) 5 zile, în cazul în care valoarea estimată conform prevederilor art. 32 este egală cu sau mai mică decât echivalentul în lei a 125.000 de euro."

35  La articolul 165, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Autoritatea contractantă are obligaţia de a invita toţi ofertanţii care au depus oferte admisibile să prezinte preţuri noi şi/sau, după caz, valori noi ale elementelor ofertei. Invitaţia se transmite pe cale electronică, simultan, tuturor ofertanţilor respectivi."

36.  La articolul 172, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 172. - (1) Operatorul economic are obligaţia de a depune oferta la adresa şi până la data şi ora limită pentru depunere stabilite în anunţul sau în invitaţia de participare."

37.  La articolul 181, după litera c) se introduce o nouă literă, litera c1), cu următorul cuprins:

„c1)în ultimii 2 ani nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos obligaţiile contractuale, din motive imputabile ofertantului în cauză, fapt care a produs sau este de natură să producă grave prejudicii beneficiarilor acestuia;".

38.  La articolul 199, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) In sensul prevederilor alin. (1) autoritatea contractantă are obligaţia de a preciza, în mod clar şi detaliat, în documentaţia de atribuire factorii de evaluare a ofertei cu ponderile relative ale acestora sau algoritmul de calcul, precum şi metodologia concretă de punctare a avantajelor care vor rezulta din propunerile tehnice şi financiare prezentate de ofertanţi. Factorii de evaluare cu ponderile relative ale acestora, algoritmul de calcul, precum şi metodologia de punctare a avantajelor trebuie să aibă legătura concretă cu specificul contractului şi, după ce au fost stabiliţi, nu se pot schimba pe toată durata de aplicare a procedurii de atribuire."

39.  La articolul 204, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

„(11) In cazul în care autoritatea contractantă nu poate încheia contractul cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câştigătoare, datorită faptului că ofertantul în cauză se află într-o situaţie de forţă majoră, atunci aceasta are dreptul:

a) fie să declare câştigătoare oferta clasată pe locul doi;

b) fie să anuleze aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică.

40. Articolul 205 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 205. - (1) Autoritatea contractantă are dreptul de a încheia contractul de achiziţie publică/acordul-cadru numai după împlinirea termenelor de:

a) 10 zile de la data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii, conform prevederilor art. 206 şi 207, în cazul în care valoarea estimată conform prevederilor cap. II secţiunea a 2-a a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru este mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2);

b) 5 zile de la data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii, conform prevederilor art. 206 şi 207, în cazul în care valoarea estimată conform prevederilor cap. II secţiunea a 2-a a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru este mai mică sau egală cu pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2).

(2) Contractul de achiziţie publică/acordul-cadru încheiat înainte de împlinirea termenelor prevăzute la alin. (1) este lovit de nulitate absolută.

(3) Autoritatea contractantă nu are obligaţia de a respecta termenele prevăzute la alin. (1) în următoarele cazuri:

a) atunci când prezenta ordonanţă de urgenţă nu prevede obligativitatea publicării unui anunţ sau a unei invitaţii de participare în SEAP;

b) atunci când contractul de achiziţie publică/acordul-cadru urmează să fie încheiat cu un operator economic care a fost singurul ofertant la respectiva procedură de atribuire;

c) atunci când este atribuit un contract subsecvent unui acord-cadru.

(4) Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi în cazul utilizării sistemelor de achiziţie dinamice, precum şi în cazul atribuirii contractelor prevăzute la cap. VII."

41. La articolul 206, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) In cazul în care autoritatea contractantă nu transmite comunicarea privind rezultatul aplicării procedurii şi prin fax sau prin mijloace electronice, atunci termenele prevăzute la art. 205 alin. (1) se majorează cu 5 zile."

42. La articolul 207 alineatul (2), literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

,,b) pentru fiecare ofertă respinsă, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă şi/sau neconformă, îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerinţelor de funcţionare şi performanţă prevăzute în caietul de sarcini;

c) fiecărui ofertant care a prezentat o ofertă acceptabilă şi conformă, prin urmare admisibilă, dar care nu a fost declarată câştigătoare, caracteristicile şi avantajele relative ale ofertei/ofertelor câştigătoare în raport cu oferta sa, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul de achiziţie publică sau, după caz, ale ofertanţilor cu care urmează să se încheie un acord-cadru."

43. La articolul 207 alineatul (2), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:

,,d) fiecărui operator economic dintre cei prevăzuţi la lit. a)-c), data limită până la care au dreptul de a depune contestaţie, avându-se în vedere prevederile art. 272."

44. La articolul 209 alineatul (1), literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

,,b) au fost depuse numai oferte inacceptabile şi/sau neconforme;

c) nu a fost depusă nicio ofertă sau au fost depuse oferte care, deşi pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate datorită modului neuniform de abordare a soluţiilor tehnice şi/sau financiare;".

45.  Articolul 212 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 212. - Dosarul achiziţiei publice, precum şi ofertele însoţite de documentele de calificare şi selecţie se păstrează de către autoritatea contractantă atât timp cât contractul de achiziţie publică/acordul-cadru produce efecte juridice, dar nu mai putin de 5 ani de la data finalizării contractului respectiv. In cazul anulării procedurii de atribuire, dosarul se păstrează cel puţin 5 ani de la data anulării respectivei proceduri."

46. La articolul 213, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 213. - (1) Dosarul achiziţiei publice trebuie să cuprindă documentele întocmite/primite de autoritatea contractantă în cadrul procedurii de atribuire, cum ar fi, dar fără a se limita la următoarele:

a) nota privind determinarea valorii estimate;

b) anunţul de intenţie şi dovada transmiterii acestuia spre publicare, dacă este cazul;

c) anunţul de participare şi dovada transmiterii acestuia spre publicare şi/sau, după caz, invitaţia de participare;

d) documentaţia de atribuire;

e) nota justificativă privind alegerea procedurii de atribuire, în cazul în care procedura aplicată a fost alta decât licitaţia deschisă sau licitaţia restrânsă;

f) nota justificativă privind accelerarea procedurii de atribuire, dacă este cazul;

g) procesul-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor;

h) formularele de ofertă depuse în cadrul procedurii de atribuire;

i) solicitările de clarificări, precum şi clarificările transmise/primite de autoritatea contractantă;

j) raportul procedurii de atribuire;

k) dovada comunicărilor privind rezultatul procedurii;

l) contractul de achiziţie publică/acordul-cadru, semnate;

m) anunţul de atribuire şi dovada transmiterii acestuia spre publicare;

n) contestaţiile formulate în cadrul procedurii de atribuire, dacă este cazul;

o) avizul consultativ emis în conformitate cu prevederile legale, referitor la funcţia de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, dacă este cazul;

p) documentul constatator care conţine informaţii referitoare la îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant."

47. La articolul 228 alineatul (2), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,c) care, la fel ca şi concesionarul, face obiectul influenţei dominante a unei alte persoane. Pentru noţiunea de influenţă dominantă, prevederile art. 3 lit. m) se aplică în mod corespunzător."

48. Articolul 241 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 241. -In sensul prezentei ordonanţe de urgenţă se consideră activităţi relevante şi acele activităţi care presupun exploatarea unui areal geografic în scopul:

a)  prospectării sau extracţiei de petrol brut, gaze naturale, cărbuni sau alţi combustibili solizi;

b) punerii la dispoziţia transportatorilor care operează pe căi aeriene, maritime sau fluviale a aeroporturilor, a porturilor maritime/fluviale sau a altor terminale de reţea de transport."

49. Articolul 245 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 245. - Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică pentru contractul care are ca obiect cumpărarea de energie, de produse energetice ale industriei extractive sau de alţi combustibili destinaţi producţiei de energie, dacă acesta este atribuit de o autoritate contractantă care efectuează activităţi de natura celor prevăzute la art. 235 şi art. 241 lit. a)."

50. La articolul 246, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile:

a) în cazul unui contract de furnizare, numai dacă cel puţin 80% din cifra medie de afaceri în domeniul furnizării de produse, din ultimii 3 ani, a întreprinderii afiliate provine din furnizarea de astfel de produse pentru întreprinderile cu care este afiliată;

b) în cazul unui contract de servicii, numai dacă cel puţin 80% din cifra medie de afaceri în domeniul serviciilor, din ultimii 3 ani, a întreprinderii afiliate provine din prestarea de astfel de servicii pentru întreprinderile cu care este afiliată;

c) în cazul unui contract de lucrări, numai dacă cel puţin 80% din cifra medie de afaceri în domeniul lucrărilor, din ultimii 3 ani, a întreprinderii afiliate provine din execuţia de astfel de lucrări pentru întreprinderile cu care este afiliată."

51.  La articolul 246 alineatul (3), teza a 2-a de la litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Pentru noţiunea de influenţă dominantă, prevederile art. 3 lit. m) se aplică în mod corespunzător."

52.  La articolul 246, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins:

„(4) In cazul în care, în funcţie de data la care o întreprindere afiliată a fost înfiinţată sau şi-a început activitatea, cifra de afaceri nu este disponibilă pentru ultimii 3 ani, este suficient ca întreprinderea să arate că cifra de afaceri prevăzută la alin. (2) lit. a), b) sau c) este credibilă, acest lucru demonstrându-se pe baza unui plan de afaceri.

(5) In cazul în care mai mult de o întreprindere afiliată la autoritatea contractantă furnizează servicii, produse sau lucrări similare, procentajele prevăzute la alin. (2) se calculează luând în considerare cifra totală de afaceri care rezultă din furnizarea de produse, prestarea de servicii sau, după caz, execuţia de lucrări, de către respectivele întreprinderi afiliate."

53.  La articolul 250, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„(3) In vederea atribuirii contractelor sectoriale, autoritatea contractantă poate utiliza şi modalităţile speciale de atribuire prevăzute la cap. IV, cu respectarea prevederilor prezentei secţiuni."

54.  La articolul 252, literele a), c) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„a) atunci când, în urma aplicării licitaţiei deschise, licitaţiei restrânse sau negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare sau a cererii de oferte, nu a fost prezentată nicio ofertă sau au fost prezentate numai oferte necorespunzătoare datorită faptului că acestea sunt complet irelevante în raport cu obiectul contractului. Aplicarea procedurii de negociere în acest caz este posibilă numai după anularea procedurii iniţiale şi numai dacă cerinţele iniţiale prevăzute în documentaţia de atribuire nu sunt modificate substanţial;

........................................................................................................................................................................ ........................................................

c) ca o măsură strict necesară, atunci când perioadele de aplicare a licitaţiei deschise, a licitaţiei restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare sau a cererii de oferte nu pot fi respectate din motive de extremă urgenţă, determinate de evenimente imprevizibile şi care nu se datorează sub nicio formă unei acţiuni sau inacţiuni a autorităţii contractante. Autoritatea contractantă nu are dreptul de a stabili durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară, pentru a face faţă situaţiei de urgenţă care a determinat aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare;

........................................................................................................................................................................ ........................................................

f) pentru achiziţionarea de materii prime cotate la bursele de mărfuri, achiziţia acestora realizându-se ca urmare a tranzacţiilor de pe piaţa la disponibil."

55. Articolul 256 va avea următorul cuprins:

„Art. 256. - In vederea soluţionării contestaţiilor pe cale administrativ-jurisdicţională, partea care se consideră vătămată are dreptul să se adreseze Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu respectarea prevederile art. 270-272."

56.  După articolul 256, se introduce un nou articol, articolul 2561, cu următorul cuprins:

„Art. 2561. - (1) In cazul exercitării abuzive a dreptului de a depune contestaţii pe cale administrativ-jurisdicţională, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor poate sancţiona contestatorul, la cererea autorităţii contractante şi după emiterea deciziei privind soluţionarea contestaţiei, cu o amendă de la 10.000 lei la 35.000 lei, prevederile art. 280 alin. (4) aplicându-se în mod corespunzător.

(2) Exercitarea abuzivă a dreptului de a depune contestaţii în cadrul procedurii de atribuire îndreptăţeşte autoritatea contractantă şi la măsuri reparatorii care, la solicitarea autorităţii contractante, pot fi acordate acesteia de către instanţele de judecată."

57. La articolul 257, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Consiliul funcţionează în baza unui regulament de organizare şi funcţionare care se aprobă în conformitate cu art. 291."

58. Alineatul (5) al articolului 257 se abrogă.

59. La articolul 258, alineatele (1)-(3) se modifică şi vor avea următorul cuprins.

„Art. 258. - (1) Consiliul este condus de un preşedinte ales dintre membrii săi.

(2) In aplicarea prevederilor alin. (1), membrii Consiliului aleg preşedintele prin vot secret, cu majoritate absolută.

(3) Preşedintele este ales pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată a mandatului."

60. La articolul 262, alineatele (1) si (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 262. - (1) Membrii Consiliului sunt funcţionari publici cu statut special, denumiţi consilieri de soluţionare a contestaţiilor în domeniul achiziţiilor publice. Aceştia sunt asimilaţi din punctul de vedere al salarizării funcţiei publice de secretar general adjunct din aparatul de lucru al Guvernului.

(2) Membrii Consiliului beneficiază de salarii de bază majorate cu 75% faţă de cele prevăzute de lege."

61. La articolul 262, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

„(21) Preşedintele Consiliului beneficiază şi de sporul de conducere aferent funcţiei de director general."

62. Articolul 263 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 263. - (1) Membrii Consiliului au ca sarcină principală ducerea la îndeplinire a atribuţiilor date în competenţa Consiliului prin prezenta ordonanţă de urgenţă.

(2) Evaluarea activităţii Consiliului şi a performanţelor individuale profesionale ale membrilor acestuia se efectuează în primul trimestru al fiecărui an şi are în vedere perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie şi 31 decembrie a anului precedent, de către un colegiu.

(3)  Colegiul prevăzut la alin. (2) este alcătuit din 5 membri după cum urmează:

a) preşedintele Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor;

b) preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice;

c) un reprezentant al Ministerului Justiţiei;

d) doi reprezentanţi ai Parlamentului României, respectiv un senator şi un deputat, desemnaţi de către cele două camere ale Parlamentului.

(4) In sensul prevederilor alin. (2) Colegiul întocmeşte un raport de evaluare care se înaintează primului-ministru. Pe baza propunerilor din raportul de evaluare, primul-ministru poate să dispună, prin decizie, eliberarea din funcţie a acelor consilieri de soluţionare a contestaţiilor care au obţinut calificative nesatisfăcătoare.

(5) Procedura de evaluare a activităţii Consiliului şi a performanţelor individuale profesionale ale membrilor acestuia se stabileşte prin regulament al colegiului, care se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(6) Prin excepţie de la termenul prevăzut la alin. (2), în cazul apariţiei unor situaţii deosebite, procedura de evaluare poate fi efectuată ori de câte ori este necesar şi înainte de acest termen."

63.  La articolul 266, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 266.- (1) Consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile formulate în cadrul procedurii de atribuire, înainte de încheierea contractului, prin complete specializate, constituite conform regulamentului de organizare, potrivit art. 291."

64. La articolul 270 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,d) obiectul contestaţiei, formulat în conformitate cu prevederile art. 255 alin. (5);".

65. La articolul 271, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(2) Odată cu transmiterea contestaţiei către Consiliu sau cel târziu în următoarea zi lucrătoare datei transmiterii, contestatorul va înainta autorităţii contractante, sub sancţiunea nulităţii contestaţiei, o copie a acesteia şi a înscrisurilor prevăzute la alin. (1), dacă acestea sunt disponibile.

(3) In termen de 5 zile de la primirea notificării privind contestaţia, autoritatea contractantă are obligaţia să îi înştiinţeze despre aceasta şi pe ceilalţi participanţi la procedura de atribuire. Inştiinţarea trebuie să conţină inclusiv o copie a contestaţiei respective."

66.  La articolul 271, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

„(5) In cazul neîndeplinirii obligaţiei prevăzute la alin. (2), dispoziţiile art. 277 alin. (1) nu sunt aplicabile."

67. La articolul 272, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(2) In cazul în care valoarea estimată conform prevederilor cap. II secţiunea a 2-a a contractului/acordului-cadru care urmează să fie atribuit/încheiat este mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2), contestaţia poate fi depusă în cel mult 10 zile de la data luării la cunoştinţă, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de către contestatar, de un act al autorităţii contractante pe care acesta îl consideră nelegal.

(3) In cazul în care valoarea estimată conform prevederilor cap. II secţiunea a 2-a a contractului/acordului-cadru care urmează să fie atribuit/încheiat este egală cu sau mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2), contestaţia poate fi depusă în cel mult 5 zile de la data luării la cunoştinţă, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de către contestatar de un act al autorităţii contractante pe care acesta îl consideră nelegal."

68. La articolul 272, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins:

„(4) In cazul în care documentaţia de atribuire este publicată în SEÂPÎn condiţiile prevăzute la art. 75 alin. (5), art. 89 alin. (4) şi art. 127 alin. (2), data luării la cunoştinţă se consideră a fi data publicării documentaţiei de atribuire.

(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), contestaţia care se referă la prevederile documentaţiei de atribuire poate fi depusă numai până la data stabilită pentru depunerea ofertelor."

69. La articolul 274, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 274. - (1) In termen de 5 zile de la primirea copiei contestaţiei, autoritatea contractantă are obligaţia transmiterii la Consiliu a punctului său de vedere asupra acesteia, însoţit de orice documente considerate edificatoare, precum şi, sub sancţiunea amenzii prevăzute la art. 275 alin. (3), o copie a dosarului achiziţiei publice. Lipsa punctului de vedere al autorităţii contractante nu împiedică soluţionarea contestaţiei, în măsura în care s-a făcut dovada comunicării acesteia."

70. La articolul 275, alineatele (1)-(3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 275. - (1) In vederea soluţionării contestaţiei Consiliul are dreptul de a solicita lămuriri părţilor, de a administra probe şi de a solicita orice alte date/documente, în măsura în care acestea sunt relevante în raport cu obiectul contestaţiei. De asemenea, Consiliul are dreptul de a solicita orice date necesare pentru soluţionarea contestaţiei şi de la alte persoane fizice sau juridice.

(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) nu trebuie să conducă la depăşirea termenului de soluţionare a contestaţiei, astfel cum este prevăzut la art. 276.

(3) Autoritatea contractantă are obligaţia de a răspunde la orice solicitare a Consiliului şi de a-i transmite acestuia orice alte documente care prezintă relevanţă pentru soluţionarea contestaţiei, într-un termen care nu poate depăşi 5 zile de la data primirii solicitării, sub sancţiunea unei amenzi în cuantum de 10.000 lei, aplicată conducătorului autorităţii contractante."

71. La articolul 275, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (31) şi (32), cu următorul cuprins:

„(31) Consiliul are obligaţia de a pronunţa decizia privind amenda cel târziu în cea de-a 5-a zi de la expirarea termenului prevăzut la alin. (3).

(32) Decizia Consiliului privind amenda, neatacată în termen, constituie titlu executoriu şi se execută de către organele competente, potrivit dispoziţiilor legale privind executarea silită a creanţelor fiscale şi cu procedura prevăzută de aceste dispoziţii."

72. Articolul 276 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 276. - (1) Consiliul are obligaţia de a soluţiona contestaţia în termen de 30 de zile de la data primirii dosarului achiziţiei publice de la autoritatea contractantă.

(2) Nerespectarea termenului de soluţionare a contestaţiei prevăzut la alin. (1) poate atrage declanşarea procedurii de evaluare în conformitate cu prevederile art. 263 alin. (6)."

73. La articolul 277, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(3) In cazuri temeinic motivate şi la solicitarea uneia dintre părţi, Consiliul poate pronunţa o decizie prin care dispune ca măsură provizorie încetarea perioadei de suspendare a procedurii de atribuire, începând cu expirarea termenului prevăzut la alin. (4). Consiliul are obligaţia de a se pronunţa asupra respectivei solicitări în termen de cel mult 5 zile de la data primirii acesteia.

(4) Decizia Consiliului cu privire la măsura provizorie se poate ataca în termen de 10 zile de la comunicare, potrivit dispoziţiilor art. 283."

74. La articolul 277, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

„(5) In cazul în care autoritatea contractantă îşi propune să achiziţioneze produse, servicii sau lucrări defalcate pe loturi, prin atribuirea mai multor contracte de achiziţie distincte, prevederile alin. (1) operează numai asupra loturilor la care se referă contestaţia."

75. La articolul 278, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(4) In cazul în care Consiliul admite contestaţia şi dispune luarea unei măsuri de remediere a actului atacat, va preciza şi termenul în care aceasta trebuie adusă la îndeplinire, care nu poate fi mai scurt decât termenul de exercitare a căii de atac împotriva deciziei Consiliului aşa cum este prevăzut la art. 280 alin. (5). Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice are obligaţia de a monitoriza îndeplinirea măsurii de remediere, scop în care Consiliul îi va trimite acesteia, în copie, toate deciziile sale motivate."

76. La articolul 279, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Decizia Consiliului, adoptată potrivit alin. (1), va fi motivată şi comunicată în scris părţilor, în termen de 5 zile de la pronunţare. Decizia, fără motivarea acesteia, se publică pe pagina de internet a Consiliului înlăuntrul aceluiaşi termen."

77. La articolul 279, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

„(4) Decizia motivată se publică pe pagina de internet a Consiliului, în cadrul buletinului oficial, fără referire la datele de identificare a deciziei şi ale părţilor, precum şi la datele personale, în termen de 10 de zile de la data la care aceasta rămâne definitivă şi irevocabilă."

78. La articolul 281, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 281. - (1) Plângerea se înaintează Consiliului, sub sancţiunea nulităţii acesteia, care va transmite dosarul instanţei competente în cel mult 3 zile de la expirarea termenului pentru exercitarea căii de atac."

79. La capitolul IX, secţiunea a 7-a se abrogă.

80. La articolului 283, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 283. - (1) Instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliu este curtea de apel, secţia de contencios-administrativ şi fiscal pe raza căreia se află sediul autorităţii contractante. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nu are calitate de parte în proces."

81. La articolul 284, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 284. - (1) La cerere, instanţa poate dispune suspendarea procedurii de atribuire şi/sau a deciziei Consiliului, până la soluţionarea plângerii formulate împotriva deciziei Consiliului."

82. La articolul 285, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) In cazul în care, în mod greşit, Consiliul a soluţionat cauza pe excepţie, instanţa va desfiinţa decizia respectivă şi va trimite cauza acestuia spre soluţionare pe fond cu luarea în considerare a motivelor care au determinat desfiinţarea deciziei."

83. La articolul 287, alineatul (4) se abrogă.

84. Articolul 291 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 291. - In termen de 60 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă, Guvernul, prin hotărâre, aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului, la propunerea preşedintelui Consiliului şi cu avizul Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice."

85.  La articolul 292, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Guvernul, la propunerea preşedintelui Consiliului şi cu avizul Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, ca urmare a unui număr crescut de cauze, poate aproba, prin hotărâre, înfiinţarea de oficii teritoriale ale Consiliului în oraşele de reşedinţă a curţilor de apel şi/sau suplimentarea numărului personalului Consiliului stabilit în conformitate cu art. 260 alin. (1)."

86. La articolului 293, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,e) încălcarea regulilor de publicitate prevăzute de prezenta ordonanţă şi/sau neîndeplinirea de către autorităţile contractante a obligaţiei de înregistrare în SEAP, aşa cum este prevăzut de legislaţia în materia achiziţiilor publice;".

87. La articolul 293, dupa litera j) se introduce o nouă literă, litera j1), cu următorul cuprins:

,,j1) schimbarea criteriului de atribuire precizat în documentaţia de atribuire pe parcursul aplicării procedurii de atribuire;".

88. La articolul 293, litera m) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,m) refuzul de a transmite Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice informaţiile referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică, pe care aceasta le solicită în scopul îndeplinirii funcţiilor şi atribuţiilor sale, sau netransmiterea acestora în termenul prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă sau, după caz, în termenul solicitat;".

89. La articolul 293, după litera m) se introduc nouă noi litere, literele n), o), p), q), r), s), t), u) şi v), cu următorul cuprins:

,,n) încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 80, 93 şi 129;

o) anularea unei proceduri de atribuire în alte cazuri decât cele prevăzute la art. 209;

p) încălcarea prevederilor art. 204 alin. (1);

q) încălcarea prevederilor art. 204 alin. (11);

r) încălcarea prevederilor art. 206-207;

s) neducerea la îndeplinire a deciziei Consiliului în termenul stabilit în condiţiile prezentei ordonanţe, după data la care aceasta rămâne definitivă şi irevocabilă;

t) încălcarea prevederilor art. 211-213, referitoare la întocmirea şi păstrarea dosarului achiziţiei publice;

u) neînfiinţarea compartimentului prevăzut la art. 3041;

v) orice altă încălcare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă sau a actelor normative emise în aplicarea acesteia, având ca efect încălcarea dispoziţiilor de la art. 2."

90. Articolul 294 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 294. - (1) Contravenţiile prevăzute la art. 293 lit. f), m), n), u) şi v) se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 35.000 lei.

(2) Contravenţiile prevăzute la art. 293 lit. a), c), k), q), s) şi t) se sancţionează cu amendă de la 35.000 lei la 70.000 lei.

(3) Contravenţiile prevăzute la art. 293 lit. b), d), e), g), h), i), j), j1), I), o), p) şi r) se sancţionează cu amendă de la 70.000 lei la 100.000 lei.

(4) Amenzile prevăzute ca sancţiuni pentru săvârşirea contravenţiilor de la art. 293 pot fi aplicate atât persoanelor juridice, cât şi persoanelor fizice.

(5) Contravenientul persoană fizică şi/sau juridică are dreptul de a achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzilor prevăzute la art. 294 alin. (1)-(3)."

91.  La articolul 295, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(4) Orice persoană are dreptul de a sesiza Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice cu privire la încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice. In vederea exercitării acestui drept persoanele respective vor transmite Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice împreună cu sesizarea şi datele/documentele relevante, în vederea susţinerii acesteia."

92.   După articolul 296 se introduce un nou articol, articolul 2961, cu următorul cuprins:

„Art. 2961. - (1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 294, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea si Monitorizarea Achiziţiilor Publice are dreptul de a solicita în instanţă constatarea nulităţii absolute a contractelor/acordurilor-cadru în următoarele cazuri:

a) contractele/acordurile-cadru respective au fost încheiate fără publicarea anunţurilor de participare, dacă această faptă a avut loc în alte circumstanţe decât cele permise de prezenta ordonanţă de urgenţă;

b) în situaţiile prevăzute la art. 205 alin. (2), art. 277 alin. (1) şi art. 284 alin. (2);

c) contractul de achiziţie publică, contractul de concesiune de lucrări publice şi contractul de concesiune de servicii au fost încheiate cu nerespectarea cerinţelor minime prevăzute de autoritatea contractantă în caietul de sarcini sau, deşi sunt respectate cerinţele respective, contractul a fost încheiat în condiţii mai puţin favorabile decât cele prevăzute în propunerile tehnică şi financiară care au constituit oferta declarată câştigătoare;

d) atunci când autoritatea contractantă urmăreşte dobândirea execuţiei unei lucrări, a unui serviciu sau a unui produs, fapt care ar încadra contractul respectiv fie în categoria contractelor de achiziţie publică, fie în categoria contractelor de concesiune de lucrări publice sau de concesiune de servicii, însă autoritatea contractantă încheie un alt tip de contract decât acestea, cu nerespectarea procedurilor de atribuire prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.

(2) Instanţa competentă pentru constatarea nulităţii absolute este secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui arie de competenţă se află sediul autorităţii contractante."

93.  La articolul 299, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

„(4) Incepând cu data de 1 ianuarie 2008, publicarea anunţurilor prevăzute de prezenta ordonanţă în Monitorul Oficial al României este facultativă."

94.  Articolul 3041 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 3041. - (1) In vederea atribuirii contractelor, autoritatea contractantă are obligaţia de a înfiinţa un compartiment intern specializat în domeniul achiziţiilor publice, până la data de 1 ianuarie 2008.

(2) In cazul autorităţilor contractante nou-înfiinţate obligaţia prevăzută la alin. (1) va fi dusă la îndeplinire într-un termen de cel mult 3 luni de la data înfiinţării autorităţii contractante.

(3) In măsura în care structura organizatorică a autorităţii contractante nu permite înfiinţarea unui compartiment distinct, obligaţia prevăzută la alin. (1) şi (2) se îndeplineşte pe cale de act administrativ al conducătorului autorităţii contractante prin care una sau, după caz, mai multe persoane din cadrul respectivei autorităţi contractante sunt însărcinate cu ducerea la îndeplinire a principalelor atribuţii ale compartimentului intern specializat, aşa cum sunt prevăzute de legislaţia în materia achiziţiilor publice."

Art. II. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

p. Secretarul general al Guvernului,

Attila-Zoltan Cseke

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice,

Marius Gogescu

Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei,

Iuliu Winkler

Ministrul transporturilor,

Ludovic Orban

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor,

Laszlo Borbely

p. Departamentul pentru Afaceri Europene,

Aurel Ciobanu Dordea

Ministrul economiei şi finanţelor

Varujan Vosganian


SmartCity5

COMENTARII la OUG 94/2007

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 94 din 2007
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu OUG 94/2007
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu