ORDIN Nr. 1862
din 12 noiembrie 2008
privind stabilirea
specialitatilor medicale, medico-dentare si farmaceutice in care pot solicita
confirmarea in rezidentiat medicii, medicii dentisti si farmacistii care ocupa
prin concurs posturi de preparatori sau asistenti universitari in institutii de
invatamant superior medical, medico-dentar si farmaceutic la discipline
didactice care nu au corespondent in nomenclatorul specialitatilor medicale,
medico-dentare si farmaceutice pentru reteaua de asistenta medicala
ACT EMIS DE:
MINISTERUL SANATATII
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 770 din 17 noiembrie 2008
Având în vedere Referatul de aprobare al Direcţiei
generale organizare, resurse umane, dezvoltare profesională şi salarizare nr.
E.N. 11.781/2008,
în temeiul dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa
Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, şi ale Hotărârii
Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Sănătăţii Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii publice emite prezentul ordin.
Art. 1. - Specialităţile medicale, medico-dentare şi
farmaceutice în care pot solicita confirmarea în rezidenţiat medicii, medicii
dentişti şi farmaciştii care ocupă prin concurs posturi de preparatori sau
asistenţi universitari în instituţii de învăţământ superior medical,
medico-dentar şi farmaceutic la discipline didactice care nu au corespondent în
nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice, pentru
reţeaua de asistenţă medicală se stabilesc după cum urmează:
1. Facultatea de Medicină:
- epidemiologie;
- expertiza medicală a
capacităţii de muncă;
- farmacologie clinică;
- igienă;
- medicină de familie;
- medicină de laborator;
- medicină de urgenţă;
- medicină sportivă;
- radiologie-imagistică medicală;
- sănătate publică şi management.
2. Facultatea de Medicină Dentară:
- chirurgie dento-alveolară;
- ortodonţie şi ortopedie dento-facială.
3. Facultatea de Farmacie:
- farmacie clinică;
- laborator farmaceutic.
Art. 2. - Rezidenţii care ocupă prin concurs posturi de
preparatori sau asistenţi universitari în instituţii de învăţământ superior
medical, medico-dentar şi farmaceutic la discipline didactice care nu au
corespondent în nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi
farmaceutice pot continua pregătirea în specialitatea în care sunt confirmaţi
sau pot solicita confirmarea în una dintre specialităţile prevăzute la art.1.
Art. 3. - Pregătirea în rezidenţiat se face în aceleaşi
condiţii cu cele prevăzute pentru rezidenţii confirmaţi pe bază de concurs
organizat de Ministerul Sănătăţii Publice.
Art. 4. - Direcţia generală
organizare, resurse umane, dezvoltare profesională şi salarizare va duce la
îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătăţii publice,
Gheorghe Eugen
Nicolăescu