DECIZIE Nr.
1210 din 24 septembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 249 alin. 1 si 3 din Codul de
procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 690 din 14 octombrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. 1 şi 3 din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Ileana Livia Cioteanu în Dosarul nr.
399/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 24 martie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 399/4/2009, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 249 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Ileana Livia Cioteanu în dosarul de mai sus.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale referitoare la prezumţia de nevinovăţie, deoarece
contravin art. 91 din Codul penal şi tuturor legilor care consacră această
prezumţie, pedepsele si amenzile putând fi date doar în urma unei judecăţi în
instanţă şi nicidecum în urma unei judecăţi ce emană de la organul de urmărire
penală.
Mai arată autorul că ordonanţa de scoatere de sub
urmărire penală şi de aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ
contravine dispoziţiilor art. 5 paragrafele 3 şi 4 şi art. 6 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 11 din
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 14 pct. 2 din Pactul
internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 249 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală, cu
denumirea marginală Cazurile şi procedura scoaterii de sub urmărire penală, care
au următorul conţinut: „Scoaterea de sub urmărire penală are loc când se
constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e)
şi există învinuit sau inculpat în cauză.[...]
In cazul prevăzut la art. 10 lit. b1) procurorul
se pronunţă prin ordonanţă."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului
instanţei de contencios constituţional prin raportare la critici similare.
Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 424 din 10 mai 2007, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, Curtea a
constatat că „dispoziţiile art. 249 alin. 3 din Codul de procedură penală
dispun cu privire la posibilitatea procurorului de a se pronunţa prin ordonanţă
atunci când constată că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei
infracţiuni. Or, ţinând seama de rolul constituţional al acestuia de apărător
al ordinii de drept şi de reprezentant al intereselor generale ale societăţii,
legea, prin art. 181 din Codul penal, a atribuit procurorului
competenţa de a stabili în concret, în faza de urmărire penală, gradul de
pericol social al unei infracţiuni, cu consecinţa directă a posibilităţii de a
aplica una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 91 din
Codul penal. Aceasta nu echivalează însă cu atingerea dreptului la un proces
echitabil, deoarece soluţiile de netrimitere pronunţate de procuror, inclusiv
aceea de scoatere de sub urmărire penală şi de aplicare a unei sancţiuni cu
caracter administrativ, nu sunt acte de jurisdicţie, ci acte supuse cenzurii
instanţei de judecată, la plângerea persoanei interesate, potrivit art. 2781
din Codul de procedură penală."
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele
deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Distinct de acestea, Curtea mai constată că nu poate fi
primită nici critica referitoare la încălcarea art. 23 alin. (11) din Legea
fundamentală, deoarece o soluţie de scoatere de sub urmărire penală, fie ea şi
de aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ, ce presupune stabilirea
unei vinovăţii, nu echivalează cu înfrângerea principiului constituţional. A
admite o astfel de teorie presupune strivirea rolului constituţional al
procurorului care în activitatea judiciară apără interesele generale ale
societăţii, ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor,
sens în care acesta îşi exercită funcţia publică de acuzare. De pildă,
rechizitoriul reprezintă pe lângă actul de sesizare al instanţei de judecată
sinteza acuzării care ţine de scopul procesului penal astfel ca orice persoană
care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi
nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, lată de ce,
Curtea constată că, de esenţa prezumţiei de nevinovăţie este atât dreptul
învinuitului de a nu fi obligat să-şi probeze nevinovăţia, cât şi dreptul acestuia
de a proba lipsa de temeinicie a vinovăţiei stabilite. Prin urmare, chiar dacă
prin ordonanţa procurorului dispusă potrivit art. 249 alin. 3 din Codul de
procedură penală se stabileşte că fapta imputată nu prezintă gradul de pericol
social al unei infracţiuni, aceasta nu echivalează cu încălcarea prezumţiei de
nevinovăţie, învinuitul ori inculpatul având, aşa cum s-a arătat mai sus,
posibilitatea de a contesta în faţa judecătorului soluţia de netrimitere în
judecată.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 249 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de
Ileana Livia Cioteanu în Dosarul nr. 399/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4
Bucureşti - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 septembrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru