DECIZIE Nr.
1309 din 2 decembrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 din Legea nr. 136/1995 privind
asigurarile si reasigurarile in Romania, precum si ale art. 969 si art. 1073
din Codul civil
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 884 din 29 decembrie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Gabriela Dragomirescu -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 din Legea nr. 136/1995 privind
asigurările şi reasigurările în România, precum şi ale art. 969 şi art. 1073
din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Interamerican
România Insurance Company" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr.
24.947/3/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât apreciază că
dispoziţiile de lege criticate nu sunt contrare prevederilor din Constituţie
invocate ca fiind încălcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 26 mai 2008, pronunţată în Dosarul nr. 24.947/3/2007, Tribunalul
Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 din Legea nr. 136/2005 privind
asigurările şi reasigurările în România, precum şi ale art. 969 şi art. 1073
din Codul civil. Excepţia a fost ridicată de
Societatea Comercială „Interamerican România Insurance Company" - S.A. din
Bucureşti într-o cauză având ca obiect pretenţii.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile de lege criticate „încalcă exigenţele
constituţionale privitoare la asigurarea unui proces echitabil", întrucât
permit „instanţei de judecată să ia măsuri susceptibile să fie puse în aplicare
cu ajutorul forţei coercitive a statului, fără a-i permite, în acelaşi timp, să
analizeze pretenţiile sau apărărilor părţilor pe fond, precum şi să
administreze probele adecvate cauzei, să verifice buna-credinţă şi
consimţământul părţilor la încheierea actelor juridice." Potrivit
jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin proces echitabil se
înţelege „obligaţia statului, prin lege şi puterea judecătorească, de a nu
înlătura egalitatea în plan procesual a părţilor şi de a nu le pune, prin orice
instrument, într-o poziţie de inferioritate una faţă de cealaltă." Se mai
arată că, deşi art. 969 din Codul civil consacră principiul forţei obligatorii
a convenţiilor civile, iar art. 1073 din acelaşi Cod stabileşte regula privind
efectul general al obligaţiilor, textele de lege criticate aduc atingere
libertăţii contractuale şi principiului consensualismului, întrucât constrâng
agenţii economici la asumarea de obligaţii la care nu au consimţit în mod
liber, ceea ce încalcă prevederile constituţionale referitoare la proprietate
şi la buna-credinţă. Mai susţine că art. 9 din Legea nr. 136/1995 contravine
principiilor libertăţii economice şi al liberei iniţiative, întrucât „asigurătorul
ar fi obligat să plătească o sumă asigurată mult mai mare decât valoarea reală
a bunurilor asigurate, cu atât mai mult cu cât consimţământul său a fost viciat
la data încheierii contractului." In consecinţă, autorul excepţiei
consideră că prin textele de lege criticate se încalcă art. 16 alin. (2), art.
21 alin. (3), art. 24, 44, 45 şi 135 din Constituţie.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este
neîntemeiată. In acest sens, în esenţă, arată că nu sunt încălcate cerinţele
unui proces echitabil, „instanţa de judecată analizând pretenţiile, respectiv
apărările fiecăreia dintre părţi pe baza probelor administrate în cauză",
ea fiind obligată să cenzureze propunerile de probatorii formulate de părţi,
partea nemulţumită având calea de atac a apelului şi a recursului. Cu privire
la invocarea încălcării celorlalte dispoziţii din Constituţie, arată că autorul
excepţiei nu a precizat în mod concret în ce fel textele de lege vin în contradicţie
cu acestea.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile de lege criticate nu îngrădesc posibilitatea părţilor de a se
adresa instanţei de judecată, de a formula apărări, de a propune probe şi de a
recurge la căile de atac prevăzute de lege, „aşadar de a se prevala de toate
garanţiile procesuale care condiţionează dreptul la un proces echitabil şi
dreptul la apărare." De asemenea, consideră că aceste dispoziţii nu
contravin nici principiului libertăţii comerţului şi nici dreptului de
proprietate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate
la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată
că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146
lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi
29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 136/1995
privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial
al Românei, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995,
astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 4 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 61/2005, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 562
din 30 iunie 2005, precum şi ale art. 969 şi art. 1073 din Codul civil. Textele
de lege criticate prevăd:
- Art. 9 din Legea nr. 136/1995: „Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau
asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă
ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului
asigurării sau terţului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, denumită în
continuare indemnizaţie, rezultată din contractul de asigurare încheiat în
condiţiile prezentei legi, în limitele şi la termenele convenite.";
-Art. 969 din Codul civil: „Convenţiile
legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din
cauze autorizate de lege.";
- Art. 1073 din Codul civil: „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a
obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare."
In opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat
contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (2) -„Nimeni nu este mai presus de lege", ale art. 21 alin. (3) - „Părţile au
dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil", ale
art. 24 - „Dreptul la apărare", ale art. 44 - „Dreptul de proprietate
privată", ale art. 45 - „Libertatea economică" şi ale
art. 135 -„Economia".
In esenţă, autorul excepţiei consideră că dispoziţiile
art. 9 din Legea nr. 136/1995 „încalcă exigenţele constituţionale privitoare la
asigurarea unui proces echitabil", întrucât permit „instanţei de judecată
să ia măsuri susceptibile să fie puse în aplicare cu ajutorul forţei coercitive
a statului, fără a-i permite, în acelaşi timp, să analizeze pretenţiile sau
apărările părţilor pe fond, precum şi să administreze probele adecvate cauzei,
să verifice buna-credinţă şi consimţământul părţilor la încheierea actelor
juridice." De asemenea, se susţine că art. 969 şi art. 1073 din Codul
civil încalcă prevederile constituţionale referitoare la proprietate şi la
buna-credinţă, întrucât agenţii economici sunt constrânşi la asumarea de
obligaţii la care nu au consimţit în mod liber.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
Articolul 9 din Legea nr. 136/1995, cuprins în Capitolul
II din aceasta-„Contractul de asigurare", Secţiunea
1 -„Incheierea contractului. Drepturi şi obligaţii", prevede că în
cazul producerii riscului asumat, contractantul asigurării sau asiguratul se
obligă să plătească despăgubirea ori suma asigurată, aşa cum aceasta rezultă
din contractul de asigurare încheiat în condiţiile legii, în limitele şi la
termenele convenite. Art. 969 din Codul civil consacră principiul forţei
obligatorii a convenţiilor civile pacta sunt
servanda, iar art. 1073 care face parte din
Capitolul VII din acelaşi Cod -„Despre efectele obligaţiilor"stabileşte
regula de principiu privind efectul general al obligaţiilor, şi anume dreptul
creditorului de a urmări şi a obţine de la debitor îndeplinirea exactă a
prestaţiei la care s-a obligat sau de a cere despăgubiri în caz de neexecutare.
Or, finalitatea acestui din urmă text din Codul civil constă, aşa cum a statuat
Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, în realizarea drepturilor legale
ale creditorului prin determinarea debitorului de a executa obligaţia la care
este ţinut în temeiul unui contract încheiat între părţi, sub sancţiunea
suportării unor despăgubiri.
Aşa fiind, Curtea nu poate reţine existenţa vreunei
contradicţii între aceste dispoziţii de lege şi, astfel cum susţine autorul
excepţiei, „exigenţele constituţionale privitoare la asigurarea unui proces
echitabil" sau cele referitoare la proprietate şi la buna-credinţă. De
asemenea, nici din cuprinsul art. 9 din Legea nr. 136/1995 şi nici din
cuprinsul art. 969 sau al art. 1073 din Codul civil nu reiese că instanţa de
judecată poate lua „măsuri susceptibile să fie puse în aplicare cu ajutorul
forţei coercitive a statului, fără a-i permite, în acelaşi timp, să analizeze
pretenţiile sau apărările părţilor pe fond, precum şi să administreze probele
adecvate cauzei, să verifice buna-credinţă şi consimţământul părţilor la
încheierea actelor juridice." Asemenea susţineri pot rezulta, eventual,
din modul de aplicare a prevederilor legale în cauză. Or, exercitarea controlului
asupra activităţii de aplicare a normelor legale reprezintă atributul exclusiv
al instanţelor judecătoreşti, Curtea Constituţională fiind competentă, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii Constituţionale, să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii
prevederilor de lege cu privire la care a fost sesizată, şi nu asupra modului
de aplicare a acestora.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 9 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările
în România, precum şi ale art. 969 şi art. 1073 din Codul civil, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Interamerican România Insurance
Company" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 24.947/3/2007 al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 decembrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Gabriela Dragomirescu