DECIZIE Nr.
182 din 28 septembrie 2010
privind modificarea
Procedurii de implementare a Programului pentru dezvoltarea abilitatilor
antreprenoriale în rândul tinerilor si facilitarea accesului acestora la
finantare - START, aprobata prin Decizia presedintelui Agentiei pentru
Implementarea Proiectelor si Programelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii
nr. 69/2010
ACT EMIS DE:
MINISTERUL ECONOMIEI, COMERTULUI SI MEDIULUI DE AFACERI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 669 din 30 septembrie 2010
Având în vedere prevederile anexei nr. 3/35/26 la Legea
bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010, cu modificările
şi completările ulterioare, ale art. 25 şi 261 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi
dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi ale art. 3 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 65/2009
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Implementarea
Proiectelor şi Programelor pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii, cu
modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 5 alin. (3) din Hotărârea
Guvernului nr. 65/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art.
15 alin. (5) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei pentru
Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii,
aprobat prin Ordinul ministrului întreprinderilor mici şi mijlocii, comerţului
şi mediului de afaceri nr. 658/2009, cu modificările ulterioare,
preşedintele Agenţiei pentru Implementarea
Proiectelor şi Programelor pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii emite prezenta decizie.
Art. I. - Procedura de implementare a Programului pentru dezvoltarea
abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului
acestora la finanţare - START, aprobată prin Decizia preşedintelui Agenţiei
pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Intreprinderi Mici şi
Mijlocii nr. 69/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 şi 187 bis din 24 martie 2010,
cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La punctul 2, subpunctul 2.1 va avea următorul cuprins:
„2.1. Bugetul alocat Programului pentru anul bugetar
2010 este de 7.102.000 lei, gestionaţi de Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Intreprinderi Mici
şi Mijlocii (AIPPIMM), denumită în continuare Agenţie, pentru organizarea şi desfăşurarea
cursurilor de pregătire antreprenorială UNCTAD EMPRETEC şi acordarea de
alocaţii financiare nerambursabile (AFN)."
2. La punctul 2
subpunctul 2.2, litera b) va avea următorul cuprins:
,,b) etapa a II-a - 6.702.000 lei - finanţarea implementării celor mai bune planuri de afaceri prin
alocaţie financiară nerambursabilă, în limita bugetului alocat."
Art. II. - Prezenta
decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor
şi Programelor pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii,
Cristian Haiduc