DECRET
Nr. 270 din 14 iulie 1979
privind termenele de plata a retributiilor, alocatiilor de stat pentru copii,
altor drepturi banesti cuvenite personalului muncitor, precum si a pensiilor si
burselor
ACT EMIS DE: CONSILIUL DE STAT AL REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA
ACT PUBLICAT IN: BULETINUL OFICIAL NR. 62 din 18 iulie 1979
![SmartCity3](https://citymanager.online/wp-content/uploads/2018/09/b2-700x300.jpg)
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste Romania decreteaza:
Art. 1
Eliberarea numerarului pentru plata retributiilor, alocatiilor de stat
pentru copii, altor drepturi banesti cuvenite personalului muncitor incadrat in
munca in unitatile socialiste, precum si a pensiilor si burselor, se efectueaza
de banci, numai dupa exercitarea controlului bancar, potrivit normelor in vigoare.
Plata drepturilor prevazute la alineatul precedent se face in cadrul
termenelor din prezentul decret, la datele ce se stabilesc de unitatile
bancare, impreuna cu organele de conducere ale unitatilor si organizatiilor
care efectueaza plata si cu consultarea organelor sindicale din cadrul
acestora.
Art. 2
Retributiile cuvenite, potrivit legii, personalului muncitor incadrat cu
contract de munca din unitatile socialiste se platesc chenzinal dupa cum
urmeaza:
- la chenzina I: 50% din retributiile tarifare;
- la chenzina a II-a: diferenta din retributiile lunare, indemnizatiile de
conducere, sporurile de vechime si celelalte sporuri pentru conditii deosebite
de munca.
Numerarul necesar platii retributiilor se elibereaza de banci intre 16 si
30 ale lunii in curs pentru chenzina I si intre 1 si 15 ale lunii urmatoare
pentru chenzina a II-a, cu exceptia cazurilor in care, potrivit legii, sint
stabilite alte termene.
In unitatile de constructii-montaj plata retributiei personalului muncitor
se face de doua ori pe luna, numai in zilele de simbata.
In unitatile agricole de stat si asociatiile economice intercooperatiste
plata retributiei personalului zilier se poate face saptaminal.
Pentru personalul societatilor mixte, constituite prin cooperare cu
partenerii straini pe teritoriul Republicii Socialiste Romania, plata
retributiilor se poate face lunar sau chenzinal, la cererea societatilor mixte.
Indemnizatiile cuvenite ucenicilor pentru munca prestata se platesc
chenzinal, in conditiile prezentului articol.
Art. 3
Se platesc o data pe luna retributiile, indemnizatiile de conducere,
sporurile de vechime si celelalte sporuri pentru conditii deosebite de munca,
cuvenite, potrivit legii, personalului muncitor, dupa cum urmeaza:
a) personalului din institutiile de stat care isi desfasoara activitatea pe
teritoriul comunelor si este platit din bugetele consiliilor populare comunale,
orasenesti, municipale sau judetene, intre 1 si 4 ale lunii, pentru luna
expirata;
b) personalului navigant din transporturile navale, intre 1 si 30 ale
lunii, pentru luna expirata;
c) personalului din institutiile si organizatiile prevazute in anexa*) la
prezentul decret, intre 17 si 27 ale lunii, pentru luna in curs;
d) personalului din unitatile de cult, inclusiv deserventii cultelor
religioase, intre 1 si 15 ale lunii, pentru luna expirata.
------------
*) Anexa se comunica institutiilor interesate.
Art. 4
In cooperativele agricole de productie plata retributiilor se face o data
pe luna, intre 1 - 8 sau 15 - 25 ale lunii, pentru perioada expirata.
Retributiile cuvenite personalului muncitor din asociatiile economice
intercooperatiste se platesc chenzinal, potrivit prevederilor art. 2.
Art. 5
Se pot plati in cursul lunii, pe masura ce devin exigibile, indiferent de
data stabilita pentru plata retributiilor, urmatoarele drepturi banesti:
a) sumele cuvenite din fondul de participare a oamenilor muncii la
beneficii, premiile anuale, premiile pentru realizari deosebite in cursul
anului, premiile pentru economii de materiale si forta de munca, precum si alte
premii sau recompense prevazute de lege;
b) sumele cuvenite potrivit legii, reprezentind adaosuri sau restituirea
diminuarilor aplicate in perioadele anterioare pentru nerealizarea
indicatorilor in functie de care se acorda retributia tarifara, drepturile
pentru munca prestata peste programul normal de lucru, precum si alte drepturi
ce decurg din executarea contractului de munca;
c) retributiile platite din fondurile de retribuire planificate pe actiuni
si activitati, personalului care nu este incadrat cu caracter permanent;
d) indemnizatiile pentru concediile de odihna si drepturile de retribuire
cuvenite pina la plecarea in concediu. Plata acestora se face cu cel mult 3
zile lucratoare inainte de data plecarii in concediu;
e) despagubirile si alte drepturi stabilite pe baza de hotariri executorii,
pronuntate in litigiile de munca.
Art. 6
Drepturile cuvenite personalului muncitor incadrat cu contract de munca,
din fondurile de asigurari sociale, reprezentind indemnizatii pentru
incapacitate temporara de munca, indemnizatiile pentru concedii de maternitate
si pentru ingrijirea copilului bolnav si alte asemenea drepturi cuvenite
potrivit legii, se platesc la data stabilita pentru plata retributiilor,
chenzinal sau lunar, dupa cum se face plata retributiei.
Art. 7
Alocatia de stat pentru copii se plateste lunar, odata cu retributia pentru
chenzina a doua sau odata cu retributia lunara, dupa caz.
Art. 8
Pensiile de toate categoriile se platesc o data pe luna, intre 15 si 25 ale
lunii, pentru luna in curs.
Art. 9
Bursele cuvenite elevilor si studentilor se platesc o data pe luna, intre
22 si 30, pentru luna in curs; bursele cuvenite studentilor straini se platesc
intre 22 si 30 ale lunii, pentru luna urmatoare.
Plata burselor si altor drepturi cuvenite elevilor si studentilor in cazul
plecarii la practica sau in vacanta se face anticipat, la cererea unitatilor de
invatamint.
Art. 10
Eliberarea numerarului si plata drepturilor banesti se efectueaza cu
anticipatie de o zi atunci cind data stabilita pentru plata acestora coincide
cu o zi nelucratoare.
Banca Nationala a Republicii Socialiste Romania va reesalona eliberarea
numerarului si plata drepturilor banesti in cazul a doua sau mai multe zile
nelucratoare consecutive, in perioada premergatoare acestor zile.
De asemenea, Banca Nationala a Republicii Socialiste Romania va reesalona
in luna februarie, in mod corespunzator, eliberarea numerarului si plata
drepturilor al caror termen este stabilit la 28, 29 si 30.
Art. 11
Pentru personalul muncitor din ministere, celelalte organe centrale si
locale ale administratiei de stat, precum si din institutiile de stat
subordonate acestora, drepturile de retribuire aferente lunii decembrie si
premiile anuale se platesc la termenele stabilite, din creditele bugetare ale
anului pentru care se face plata. De asemenea, se platesc, din creditele
bugetare ale anului pentru care se face plata, drepturile privind alocatia de
stat pentru copii cuvenite pentru luna decembrie, pentru personalul muncitor
din unitatile socialiste de stat.
Art. 12
Prezentul decret intra in vigoare la 60 de zile de la data publicarii in
Buletinul Oficial al Republicii Socialiste Romania.
Pe data intrarii in vigoare se abroga Hotarirea Consiliului de Ministri nr.
821/1962 privind termenele de plata a retributiilor, pensiilor, burselor si
altor drepturi banesti, astfel cum a fost modificata prin Hotarirea Consiliului
de Ministri nr. 203/1964.
NICOLAE CEAUSESCU
Presedintele Republicii Socialiste Romania