HOTARARE Nr.
594 din 13 mai 2009
pentru completarea Hotararii
Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor si a cuantumului
sprijinului financiar ce se acorda elevilor în cadrul Programului national de
protectie sociala „Bani de liceu"
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 351 din 26 mai 2009
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Articol unic. - Hotărârea Guvernului nr.
1.488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar
ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială „Bani
de liceu", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860
din 21 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se
completează după cum urmează:
1. La articolul 2, după alineatul (1) se introduce
un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
„(11) Prin excepţie de la prevederile alin.
(1), până la sfârşitul anului şcolar 2008-2009 sunt şi rămân beneficiari ai
Programului naţional de protecţie socială «Bani de liceu» elevii care se află
în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie,
realizat în lunile iunie, iulie şi august 2008, a fost de maximum 200 lei,
precum şi elevii care beneficiază de o măsură de protecţie ori aflaţi sub
tutelă sau curatelă, în cazul respectării condiţiei de venit."
2. La articolul 4, după alineatul (2) se introduc 3
noi alineate, alineatele (3), (4) şi (5), cu următorul cuprins:
„(3) Autorităţile locale efectuează anchete sociale
pentru verificarea veridicităţii declaraţiilor de venit şi a celor referitoare
la bunurile familiei, în cazul elevilor care solicită sprijin financiar.
(4) Ancheta socială prevăzută la alin. (3) se
desfăşoară în conformitate cu procedura stabilită prin Legea nr. 416/2001
privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, şi
prin Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind
venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate
prin Hotărârea Guvernului nr. 1.010/2006.
(5) Personalul serviciului public de asistenţă socială
din subordinea consiliului local sau, după caz, persoanele cu atribuţii în
domeniul asistentei sociale din aparatul de specialitate al primarului, care
efectuează ancheta socială prevăzută la alin. (3), răspunde, în conformitate cu
prevederile legale, pentru veridicitatea datelor înscrise în formularul de
anchetă socială."
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,
Ecaterina Andronescu
Viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi
internelor,
Dan Nica
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea