DECIZIE Nr.
1153 din 28 septembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. (1) si art. 59 din
Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor si ale art.
11 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor si
garantiile asociate acestora
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 753 din 11 noiembrie 2010
Augustin Zegrean -
preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Tudorel Toader
-judecător
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 şi art. 51 alin. (7) din
Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi ale art.
11 alin. (4) din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile
asociate acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercială Centrul Naţional
de Difuzare Produse Informatice ROMSOFT - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr.
1.105/252/2009 al Judecătoriei Lugoj.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 5 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.105/252/2009, Judecătoria
Lugoj a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 13 şi art. 51 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992
privind protecţia consumatorilor şi ale art. 11 alin. (4) din Legea nr.
449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercială Centrul Naţional de
Difuzare Produse Informatice ROMSOFT - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca
obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr.
21/1992 si ale art. 11 alin. (4) din Legea nr. 449/2003 încalcă art. 16, 45'şi
135 din Constituţie, întrucât nu stabilesc modul în care consumatorul trebuie
să aducâ la cunoştinţa operatorului economic lipsa de conformitate a
produsului. Astfel, există posibilitatea ca neconformitatea să fie anunţată
telefonic de către consumator, fără ca acesta să prezinte în mod efectiv
produsul vânzătorului. Intr-o atare situaţie, termenul de 15 zile prevăzut de
textele legale criticate în care neconformitatea trebuie remediată va începe să
curgă, ceea ce este inadmisibil. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate
sunt neclare, incomplete şi discriminatorii pentru operatorii economici care au
numai calitatea de vânzători, întrucât sunt favorizaţi prin acest termen extrem
de scurt operatorii economici care cumulează calitatea de prestator de servicii
cu aceea de vânzător.
In fine, se arată că art. 51 alin. (7) din Ordonanţa
Guvernului nr. 21/1992 este neconstituţional, întrucât plângerea formulată
împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii
nu are caracter suspensiv de executare cu privire la măsurile dispuse în
procesul-verbal menţionat.
Judecătoria Lugoj apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că textele legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 13 şi art. 51 alin. (7) din
Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2008, şi ale art. 11 alin. (4) din Legea nr.
449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 347 din 6 mai 2008. In realitate, astfel cum
rezultă din critica de neconstituţionalitate formulată, autorul acesteia
consideră ca fiind neconstituţionale prevederile art. 13 alin. (1) şi art. 59
din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, precum şi ale art. 11 alin. (4) teza a
doua din Legea nr. 449/2003, astfel încât, prin prezenta decizie, Curtea
urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acestor din urmă dispoziţii
legale, care au următorul cuprins:
- Art. 13 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.
21/1992: „(1) Remedierea deficienţelor apărute la produse sau servicii ori
înlocuirea produselor care nu corespund în cadrul termenului de garanţie sau de
valabilitate şi care nu sunt imputabile consumatorului se face în termen de
maximum 15 zile din momentul când operatorul economic a luat la cunoştinţă de
deficientele respective.";
- Art. 59 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992: „Prevederilor art. 51,
55 şi 56 nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 32 alin. (3) teza întâi din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.";
- Art. 11 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 449/2003: „(4)
[...] Perioada de timp stabilită nu poate
depăşi 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul a adus la
cunoştinţă vânzătorului lipsa de conformitate a produsului."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3)-(5) privind
caracterele statului român, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în
drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 23
alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, art. 24 privind dreptul la
apărare, art. 45 privind libertatea economică, art. 124 alin. (2) şi (3)
privind înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (1) privind instanţele
judecătoreşti şi art. 135 privind economia. Totodată, sunt invocate în
susţinerea excepţiei şi prevederile
art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată următoarele:
I. Critica de
neconstituţionalitate ce vizează art. 13 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.
21/1992 şi art. 11 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 449/2003 este
neîntemeiată. Impunerea prin efectul legii a unui termen în interiorul căruia
operatorul economic trebuie să remedieze deficienţele produselor sau
serviciilor este o măsură de natură a proteja consumatorul. In acest fel,
legiuitorul responsabilizează operatorii economici implicaţi în comercializarea
produselor şi serviciilor şi, drept consecinţă, se asigură un nivel superior de
protecţie a consumatorului. Este indubitabil că, dacă legiuitorul ar fi lăsat
la aprecierea părţilor contractante stabilirea unui termen în interiorul căruia
produsul sau serviciul să fie remediat, de cele mai multe ori consumatorul ar
fi urmat să accepte termenul impus de comerciant, iar contractul încheiat ar fi
fost unul de adeziune. Or, un atare contract sau, mai precis, o atare clauză
contractuală nu ar fi fost în beneficiul consumatorului, care, îndeobşte, este
partea defavorizată din punct de vedere economic în raport cu celălalt cocontractant.
Raporturile dintre prestatorul de servicii şi
operatorul economic care comercializează produsul sau serviciul sunt
reglementate de contractul comercial existent între părţi, comerciantul putând
să se îndrepte împotriva prestatorului de servicii şi să solicite
daune-interese, în măsura în care din culpa acestuia nu a fost respectat
termenul legal de 15 zile pentru remedierea produsului sau serviciului.
Celelalte aspecte învederate de autorul excepţiei sunt
chestiuni de fapt a căror rezolvare ţine de competenţa instanţelor
judecătoreşti (dacă neconformitatea a fost anunţată telefonic, dacă bunul nu a
fost predat efectiv către vânzător etc).
Astfel, Curtea nu poate reţine încălcarea art. 16, 45
şi 135 din Constituţie sau a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
2. Critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 59 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 porneşte de la faptul că, în
temeiul acestora, contravenţiei prevăzute de art. 51 alin. (7) din Ordonanţa
Guvernului nr. 21/1992 nu îi este aplicabil textul art. 32 alin. (3) teza întâi
din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
potrivit căruia plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare
şi sancţionare a unei contravenţii suspendă executarea acestuia. De la acest
cadru general legiuitorul poate adopta norme derogatorii, însă acest tratament
diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci
trebuie să se justifice în mod obiectiv şi raţional. In cauza de faţă, lipsa
efectului suspensiv de executare al plângerii formulate ţine tocmai de
asigurarea unei protecţii sporite a consumatorului. Astfel, legiuitorul a ales
să ocrotească un interes de ordin general, public, dar, totuşi, nu a neglijat
interesul operatorului economic, din moment ce, potrivit art. 47 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001, aceasta se completează cu prevederile Codului de
procedură civilă, care, la art. 399 şi următoarele, prevede reguli extrem de
detaliate cu privire la posibilitatea petentului de a face contestaţie la
executare sau de a cere suspendarea executării în anumite condiţii.
In aceste condiţii, nu se poate susţine încălcarea
dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea
în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 24
privind dreptul la apărare, art. 124 alin. (2) şi (3) privind înfăptuirea
justiţiei sau ale art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti.
In fine, art. 1 alin. (3)-(5)
şi art. 23 alin. (11) din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei, nu au
incidenţă în cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 13 şi art. 59 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind
protecţia consumatorilor şi ale art. 11 alin. (4) teza a doua din Legea nr.
449/2003 privind vânzarea produselor si garanţiile asociate acestora, excepţie
ridicată de Societatea Comercială Centrul National de Difuzare Produse
Informatice ROMSOFT - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.105/252/2009 al
Judecătoriei Lugoj.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţata în şedinţa publică din data de 28 septembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Benke Karoly