Decizia Nr.12 din 25.04.2017

Dosar nr. 389/1/2017Completul compus din:

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Ialomiţa prin Încheierea de şedinţă din data de 18 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.953/312/2016, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept:Dacă în aplicarea dispoziţiilor art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată prin hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 86¹ din Codul penal anterior, şi, respectiv, o infracţiune pentru care, potrivit noului Cod penal, a fost aplicată prin hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 91 din Codul penal, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma anulării suspendării sub supraveghere se realizează potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 86⁵ alin. 1 din Codul penal anterior sau conform art. 97 din Codul penal raportat la art. 583 din Codul de procedură penală, cu consecinţa modificării modalităţii de executare a pedepsei pentru prima dată în cursul executării. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 27⁴ alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.La şedinţa de judecată a participat doamna Elena Larisa Pavel, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27⁶ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă, procuror în cadrul Secţiei judiciare. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 389/1/2017, aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.A menţionat că la dosar au fost transmise puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie de către curţile de apel: Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Galaţi, Oradea, precum şi unele instanţe arondate acestora, iar răspunsurile curţilor de apel Alba Iulia, Constanţa, Craiova, Ploieşti, Suceava cuprind doar menţiunea neidentificării, în jurisprudenţa acestora ori, după caz, a instanţelor din circumscripţie, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării.Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a specialiştilor din domeniul juridic cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, fiind exprimat un punct de vedere de către specialiştii Catedrei de drept din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii „Nicolae Titulescu" din Bucureşti.În continuare, s-a arătat că raportul întocmit de judecătorul-raportor a fost depus la dosarul cauzei la data de 24 martie 2017, fiind comunicat părţilor la data de 27 martie 2017, respectiv 31 martie 2017, conform dovezilor ataşate la dosar, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. S-a mai arătat că la data de 4 aprilie 2017, prin Adresa nr. 436/C/406/III-5/2017, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară, Serviciul judiciar penal a comunicat faptul că secţia judiciară a unităţii de parchet menţionate nu are în lucru vreo sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii vizând problema de drept supusă dezbaterii. Prin aceeaşi adresă au fost comunicate concluziile formulate de Ministerul Public asupra chestiunii de drept în discuţie, prin care se arată, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale sesizării, întrucât raţionamentul juridic expus în considerentele Deciziei nr. 7 din 2 martie 2016, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, oferă instanţei de trimitere soluţia la problema de drept concretă cu care a fost învestită, solicitând astfel respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate de Tribunalul Ialomiţa.Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepţii de invocat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept supusă dezbaterii în Dosarul nr. 389/1/2017.Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că, în cauză, sesizarea formulată de Tribunalul Ialomiţa este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv de dispoziţiile art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală.Astfel, s-a susţinut de către procuror că, deşi instanţa de trimitere a fost învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, iar cauza se află în cursul judecăţii, chestiunea de drept sesizată vizează interpretarea unor dispoziţii legale in abstracto, şi anume o dezlegare cu valoare de principiu referitoare la tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni rezultate în urma anularii suspendării sub supraveghere, în ipoteza în care în structura pluralităţii intră infracţiuni comise atât anterior, cât şi ulterior datei de 1 februarie 2014, în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală.Cu toate acestea, procurorul a apreciat că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a sesizării sub aspectul noutăţii, întrucât problema de drept îşi găseşte lămurire într-o decizie anterioară a instanţei supreme, respectiv în considerentele Deciziei nr. 7 din 2 martie 2016, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Raportat la cele menţionate, reprezentantul Ministerului Public a arătat că modul în care trebuie aplicate dispoziţiile legale în chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări reiese din considerentele Deciziei nr. 7 din 2 martie 2016, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care instanţa supremă a stabilit, între altele, că în cazul pluralităţii de infracţiuni constând în săvârşirea unor infracţiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracţiuni comise după intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, se va aplica legea nouă, conform art. 3 din Codul penal şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.Astfel, procurorul a arătat că, potrivit dispoziţiei tranzitorii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile.Reprezentantul Ministerului Public a precizat că, în considerentele deciziei menţionate, s-a arătat că aceste dispoziţii tranzitorii oferă soluţii de aplicare a legii penale pentru toate formele pluralităţii de infracţiuni (concurs, recidivă, pluralitate intermediară), dacă cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub imperiul legii noi.Prin urmare, procurorul a arătat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării, întrucât raţionamentul juridic expus în considerentele Deciziei nr. 7 din 2 martie 2016, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, oferă instanţei de trimitere soluţia la problema de drept particulară cu care a fost învestită, solicitând astfel respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate de Tribunalul Ialomiţa.Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.ÎNALTA CURTE,asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul şi obiectul sesizăriiPrin Încheierea de şedinţă din data de 18 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.953/312/2016, Tribunalul Ialomiţa, în baza art. 475 şi următoarelor din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept:Dacă în aplicarea dispoziţiilor art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată prin hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 86¹ din Codul penal anterior, şi, respectiv, o infracţiune pentru care, potrivit noului Cod penal, a fost aplicată prin hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 91 din Codul penal, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma anulării suspendării sub supraveghere se realizează potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 86⁵ alin. 1 din Codul penal anterior sau conform art. 97 din Codul penal raportat la art. 583 din Codul de procedură penală, cu consecinţa modificării modalităţii de executare a pedepsei pentru prima dată în cursul executării II. Expunerea succintă a cauzeiTribunalul Ialomiţa este învestit, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea contestaţiei declarate de condamnata M.M.F. împotriva Sentinţei penale nr. 734 din 28 octombrie 2016 pronunţate de Judecătoria Slobozia.Prin sentinţa penală menţionată s-a dispus, în baza art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, admiterea cererii de modificare a pedepselor formulate de Serviciul de Probaţiune Ialomiţa, privind pe condamnata M.M.F.; s-a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 170 din 11 martie 2013 a Judecătoriei Slobozia, definitivă la data de 30 martie 2016, M.M.F. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 şi art. 5 din Codul penal, faptă săvârşită la data de 9 ianuarie 2014, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere în baza art. 86¹ din vechiul Cod penal, pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni.În baza art. 65 alin. 2 din vechiul Cod penal au fost interzise, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 1 an, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza finală şi lit. b) din vechiul Cod penal.S-a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 231 din 29 aprilie 2015 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă la data de 29 ianuarie 2016, M.M.F. a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1), art. 79 din Codul penal, faptă săvârşită în perioada 26 februarie 2014-12 august 2014, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere în baza art. 91 din Codul penal, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.I-a fost aplicată condamnatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani.S-a constatat că infracţiunile pentru care M.M.F. a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 170 din 11 martie 2013 a Judecătoriei Slobozia şi prin Sentinţa penală nr. 231 din 29 aprilie 2015 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sunt concurente.În baza art. 86⁵ raportat la art. 85 alin. 1 din vechiul Cod penal şi art. 16 din Legea nr. 187/2012, s-a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 170 din 11 martie 2013 a Judecătoriei Slobozia, iar, în baza art. 97 din Codul penal, suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 231 din 29 aprilie 2015 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.În baza art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 40 alin. (2) din Codul penal, art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 s-au contopit pedepsele aplicate condamnatei şi s-a dispus ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care sa adăugat sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, de 2 ani închisoare, astfel că M.M.F. va executa o pedeapsă totală de 3 ani şi 8 luni închisoare, în stare de detenţie.În baza art. 40 alin. (3) şi art. 72 din Codul penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii din 9.01.2014 şi 17.07.2014, arestul preventiv din 12.08.2014-16.10.2014 şi arestul la domiciliu din 17.10.2014-29.04.2015.În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din Codul penal, s-au contopit pedepsele complementare aplicate, urmând să i se aplice condamnatei pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, pe o durată de 3 ani.Împotriva acestei sentinţe a declarat contestaţie condamnata M.M.F., solicitând aplicarea dispoziţiilor Codului penal anterior, a art. 5 din Codul penal şi menţinerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei finale.La termenul din data de 16 decembrie 2016, din oficiu, Tribunalul Ialomiţa a pus în discuţie oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se statueze asupra problemei de drept expuse în preambulul prezentei decizii; prin Încheierea din data de 18 ianuarie 2017, aceeaşi instanţă a constatat îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de 475 din Codul de procedură penală şi, ca urmare, a dispus sesizarea instanţei supreme.În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile.III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi JustiţieInstanţa de trimitere a arătat că, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare.S-a apreciat că, în cazul condamnărilor cu beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, aplicate în baza Codului penal din 1969, în ipoteza reţinerii unui concurs de infracţiuni, anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei nu ar putea fi analizată decât prin prisma dispoziţiilor art. 86⁵ alin. 1 din Codul penal anterior; eventuala incidenţă a prevederilor art. 97 din Codul penal în vigoare ar putea fi evaluată numai prin raportare la dispoziţiile art. 583 din Codul de procedură penală.Menţinerea, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a măsurii suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 şi după intrarea în vigoare a actualului Cod penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare, priveşte toate efectele acestui mijloc de individualizare a executării pedepsei, întrucât legiuitorul nu a făcut vreo distincţie cu privire la conţinutul ori efectele suspendării sub supraveghere.În plus, examinarea comparativă a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal relevă că, dacă în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei, legiuitorul a prevăzut expres că regimul acesteia este cel prevăzut de Codul penal din 1969, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării sale, în cazul suspendării sub supraveghere nu există o dispoziţie similară în ceea ce priveşte condiţiile anulării. Astfel, s-ar putea interpreta, per a contrario, că, în acest ultim caz, regimul anulării suspendării sub supraveghere nu mai este cel prevăzut de Codul penal anterior, ci el se va determina potrivit dispoziţiilor art. 97 din Codul penal raportat la art. 583 din Codul de procedură penală, cu consecinţa modificării modalităţii de executare a pedepsei pentru prima dată în cursul executării.S-a reţinut în final că, prin Decizia nr. 11/2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.104/1/2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat în materia revocării suspendării sub supraveghere raportat la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondateÎn conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. În urma consultării instanţelor de judecată, s-a evidenţiat opinia majoritară potrivit căreia, în aplicarea dispoziţiilor art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată prin hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere, conform art. 86¹ din Codul penal din 1969, şi o infracţiune săvârşită sub imperiul noului Cod penal, pentru care, potrivit acestuia din urmă, a fost aplicată, prin hotărâre definitivă, o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere conform art. 91 din Codul penal, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma anulării suspendării sub supraveghere se realizează conform art. 97 din Codul penal raportat la art. 583 din Codul de procedură penală.În acest sens au opinat curţile de apel: Bacău, Braşov, Bucureşti - Secţia I penală, Galaţi, Oradea, tribunalele: Bacău, Cluj, Dolj, Iaşi, Ialomiţa, Olt, Vaslui, Arad, Timiş, judecătoriile: Turnu Măgurele, Videle, Baia Mare, Iaşi, Bârlad, Câmpina şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.În argumentarea opiniei exprimate instanţele mai sus amintite au precizat, în esenţă, că trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, conform cărora tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi, atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.O opinie nuanţată a exprimat Curtea de Apel Cluj, care, reţinând specificul situaţiei premisă, respectiv existenţa a două condamnări definitive la pedeapsa închisorii cu suspendare sub supraveghere, din care una aplicată pentru o faptă comisă sub regimul Codului penal anterior, iar alta comisă sub imperiul noului Cod penal, a arătat că problema de drept ridicată vizează legea aplicabilă anulării celor două suspendări sub supraveghere. Or, soluţionarea acesteia este prevăzută expres de art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, astfel că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este inadmisibilă, deoarece nu există o chestiune de drept care să necesite o rezolvare de principiu, astfel cum prevede art. 475 din Codul de procedură penală.În fine, alte instanţe au opinat că, în cazul pluralităţii de infracţiuni de tipul celei reţinute în încheierea de sesizare, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma anulării suspendării sub supraveghere se realizează conform dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 86⁵ alin. 1 din Codul penal anterior. În acest sens au comunicat puncte de vedere Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, tribunalele: Neamţ, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, Covasna, Sălaj, Prahova, Caraş-Severin, judecătoriile: Moineşti, Buhuşi, Huşi, Ploieşti, Sinaia, Mizil, Sânnicolau Mare, Reşiţa, Novaci, Rupea.Se constată însă că poziţia acestor din urmă instanţe este consecinţa imposibilităţii identificării exacte a situaţiei premisă incidente în speţă, ca efect al anonimizării încheierii de sesizare şi sub aspectul unor elemente esenţiale pentru identificarea completă a particularităţilor cauzei, şi anume datele/perioadele de comitere a faptelor reţinute prin cele două hotărâri. Tocmai de aceea, în susţinerea acestei ultime opinii, plecând de la premisa că ambele infracţiuni care intră în structura pluralităţii au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969, instanţele au argumentat, în esenţă, că problema de drept sesizată trebuie rezolvată în acord cu cele statuate prin Decizia nr. 29/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că, în cadrul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal anterior, pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi, cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal, pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul Codului penal anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din Codul penal.Răspunsurile curţilor de apel Alba Iulia, Constanţa, Craiova, Ploieşti, Suceava, tribunalelor: Constanţa, Tulcea, Mehedinţi, Buzău, judecătoriilor: Medgidia, Mangalia, Hârşova, Tulcea, Babadag, Măcin, Târgu Jiu, Motru, Târgu Cărbuneşti cuprind doar menţiunea neidentificării, în jurisprudenţa acestora ori, după caz, a instanţelor din circumscripţie, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării.V. Opinia specialiştilor consultaţiÎn conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.Catedra de drept din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii „Nicolae Titulescu" din Bucureşti a opinat în sensul că, în primul rând, temeiul juridic în baza căruia sesizarea Serviciului de Probaţiune Ialomiţa se impunea a fi soluţionată îl constituie prevederile art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală, iar nu dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală.În acest sens s-a arătat că, potrivit art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, „pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa (...) concursului de infracţiuni". Astfel, se observă că art. 585 din Codul de procedură penală este incident doar în cazul pedepselor executabile, nu şi în situaţia în care executarea pedepselor care urmează a fi contopite a fost suspendată sub supraveghere. Pentru această ultimă ipoteză este aplicabil doar art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală, normă ce constituie temeiul procedural al anulării suspendării sub supraveghere şi contopirii pedepselor aplicate persoanei condamnate, fără a avea vreo legătură cu identificarea legii penale în baza căreia are loc propriu-zis contopirea.În al doilea rând, dacă cel puţin una dintre infracţiunile concurente comise de către persoana condamnată a fost săvârşită după 1 februarie 2014, ulterior anulării suspendărilor sub supraveghere, instanţa urmează a contopi cele două pedepse potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal. În acest sens, s-a făcut trimitere la prevederile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, potrivit cărora tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi, atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.În fine, în cazul în care ambele infracţiuni comise de către persoana condamnată au fost săvârşite anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni urmează a fi determinat potrivit dispoziţiilor legii penale identificate ca fiind mai favorabilă, acestea fiind, în principiu, dispoziţiile legii vechi, respectiv art. 34 alin. 1 lit. b) din Codul penal anterior. În acest sens s-a făcut trimitere la Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi la Decizia nr. 214 din 16 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 8 septembrie 1997, pronunţată de Curtea Constituţională.VI. Examenul jurisprudenţei în materie1. Jurisprudenţa naţională relevantăÎn materialul transmis de curţile de apel a fost identificată, exclusiv în jurisprudenţa Judecătoriei Constanţa, o singură hotărâre judecătorească relevantă pentru problema de drept ridicată în speţă. Astfel, prin Sentinţa penală nr. 149 din 3 februarie 2017 a instanţei menţionate, ca urmare a anulării suspendării condiţionate, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni în structura căreia intră fapte comise atât anterior, cât şi ulterior datei de 1 februarie 2014 a fost aplicat conform legii noi, în baza prevederilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie2.1. Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, relevantă este Decizia nr. 7 din 2 martie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 5 aprilie 2016.2.2. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, documentarea prealabilă întocmirii raportului de către judecătorul-raportor nu a permis identificarea unor hotărâri judecătoreşti în care instanţa supremă să fi examinat explicit chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări.3. Jurisprudenţa Curţii ConstituţionaleDecizia relevantă pentru problema de drept analizată este Decizia nr. 822 din 3 decembrie 2015 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 18 februarie 2016), prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.În argumentarea acestei decizii s-a arătat că „(...) în aplicarea pedepsei rezultante, în ipoteza reglementată de art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, nu se poate reţine existenţa unei succesiuni de legi penale, momentul în raport cu care se apreciază aplicarea legii penale în timp fiind cel al realizării integrale, al definitivării concursului real de infracţiuni. În aceste condiţii, este obligatorie aplicarea legii noi tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, aşadar doar atunci când cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost săvârşită după intrarea în vigoare a legii noi (...)". Curtea a constatat totodată că „este pe deplin justificată opţiunea legiuitorului de a reglementa tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni în mod diferit, după cum toate infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969 (...), ori cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se aplica pedeapsa rezultantă potrivit legii noi - ce reflectă interesele apărării sociale la acel moment - sub incidenţa căreia s-a definitivat concursul de infracţiuni".În acelaşi sens, instanţa constituţională a statuat ulterior şi prin deciziile nr. 210 din 12 aprilie 2016, nr. 337 din 24 mai 2016 şi nr. 545 din 12 iulie 2016.VII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor OmuluiNu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul că, în aplicarea dispoziţiilor art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată prin hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere, conform art. 86¹ din Codul penal anterior, şi o infracţiune săvârşită sub imperiul noului Cod penal pentru care, potrivit noului Cod penal, a fost aplicată, prin hotărâre definitivă, o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere conform art. 91 din Codul penal, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma anulării suspendării sub supraveghere se realizează conform art. 97 din Codul penal.Sub un prim aspect s-a argumentat că, din moment ce legiuitorul nu a inclus, în cuprinsul art. 16 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, o dispoziţie similară cu cea prevăzută în art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, nu există un temei legal pentru ca instanţa de judecată să aplice pedeapsa rezultantă potrivit dispoziţiilor Codului penal anterior în materia anulării şi să înlăture aplicarea dispoziţiilor Codului penal actual (art. 97 - anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere), în condiţiile în care una dintre infracţiunile concurente este săvârşită sub imperiul noului Cod penal.În al doilea rând, făcându-se trimitere la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, s-a arătat că, atunci când una dintre infracţiunile concurente este săvârşită sub imperiul noului Cod penal, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni prevăzut de Codul penal în vigoare se aplică în mod obligatoriu. Prin urmare, aplicarea pedepsei rezultante se poate realiza numai conform art. 97 din Codul penal, care reglementează anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi aplicabilitatea dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni din legea nouă. Prevederile art. 97 din Codul penal nu determină, în mod automat, modificarea modalităţii de executare a pedepsei rezultante, în condiţiile în care alin. (2) teza I a textului permite suspendarea executării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 91 din Codul penal.În fine, invocându-se jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv dezlegările date prin Decizia nr. 11/2016 şi Decizia nr. 7/2016, s-a arătat că, deşi cele două decizii au fost date în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, argumentele care au stat la baza acestora îşi menţin valabilitatea atât în cazul procedurii prevăzute de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, cât şi al celei reglementate de art. 583 din Codul de procedură penală, de vreme ce ambele texte reglementează „schimbări în executarea unor hotărâri"IX. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi JustiţiePrin Adresa nr. nr. 436/C/406/III-5/2017 din data de 4 aprilie 2017, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a opinat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării, întrucât raţionamentul juridic expus în considerentele Deciziei nr. 7 din 2 martie 2016, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, oferă instanţei de trimitere soluţia cu privire la problema de drept particulară cu care a fost învestită, solicitând astfel respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate de Tribunalul Ialomiţa.X. Dispoziţii legale incidente:Codul penal Articolul 97Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. 2) În caz de concurs de infracţiuni sau pluralitate intermediară, instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 91. Dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Codul penal din 1969 Articolul 85Anularea suspendării pentru infracţiuni săvârşite anterior Dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârşise o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă. Anularea suspendării executării pedepsei nu are loc, dacă infracţiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperită după expirarea termenului de încercare. Art. 86⁵ - Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere Dispoziţiile art. 85 alin. 1 şi 2 se aplică în mod corespunzător şi în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În cazurile prevăzute în art. 85 alin. 1, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depăşeşte 3 ani, instanţa poate aplica dispoziţiile art. 86¹. În cazul când se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Codul de procedură penală Articolul 583 alin(1) - Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
(1) Asupra revocării sau anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute la art. 96 sau 97 din Codul penal se pronunţă, din oficiu, la sesizarea procurorului sau a consilierului de probaţiune, instanţa care judecă ori a judecat în primă instanţă infracţiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea. Articolul 585 alin(1) - Alte modificări de pedepse
(1) Pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii:a)concursul de infracţiuni; Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal Articolul 10Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. Articolul 16(1) Măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare. XI. Opinia judecătorului-raportor Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr. 4.953/312/2016, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „Dacă în aplicarea dispoziţiilor art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată prin hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 86¹ din Codul penal anterior, şi, respectiv, o infracţiune pentru care, potrivit noului Cod penal, a fost aplicată prin hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 91 din Codul penal, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma anulării suspendării sub supraveghere se realizează potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 86⁵ alin. 1 din Codul penal anterior sau conform art. 97 din Codul penal raportat la art. 583 din Codul de procedură penală, cu consecinţa modificării modalităţii de executare a pedepsei pentru prima dată în cursul executării". XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată de Tribunalul Ialomiţa, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată". Ca urmare, admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor exigenţe: – instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; – chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare.Examinând admisibilitatea sesizării prin prisma criteriilor sus-menţionate, Înalta Curte constată următoarele: a)În speţă, este îndeplinită prima condiţie analizată, referitoare la existenţa unei cauze pendinte, aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Tribunalul Ialomiţa fiind învestit, în Dosarul nr. 4.953/312/2016, cu soluţionarea contestaţiei declarate de condamnata M.M.F. împotriva Sentinţei penale nr. 734 din 28 octombrie 2016 a Judecătoriei Slobozia. b)Sub aspectul celei de-a doua condiţii enunţate, se constată că nelămurirea instanţei de trimitere vizează, în mod esenţial, identificarea legii penale care, drept urmare a anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepselor aplicate prin hotărâri definitive succesive, guvernează stabilirea şi executarea pedepsei rezultante aplicabile întregii pluralităţi de infracţiuni atunci când, în structura acesteia, intră atât infracţiuni comise anterior intrării în vigoare a Codului penal actual, cât şi infracţiuni săvârşite ulterior acestui moment. Deşi punctul de vedere expus în considerentele încheierii de sesizare antamează, aparent, şi problema regimului anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepselor [în ipoteza incidenţei dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal], se constată că o atare analiză excedează însă chestiunii de drept care face obiectul real al sesizării. În pofida exprimării echivoce, dubiile instanţei de trimitere nu poartă nici asupra incidenţei anulării suspendării sub supraveghere şi nici asupra regimului anulării - din perspectiva limitei temporale în care se poate dispune aceasta ori a situaţiilor care o pot atrage. Întrebarea propriu-zisă a instanţei se referă exclusiv la tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni rezultate în urma anulării suspendării sub supraveghere, aşadar a determinării legii care guvernează „stabilirea şi aplicarea pedepsei finale, fie prin raportare la dispoziţiile art. 86⁵ din Codul penal din 1969 (în vigoare la data comiterii unora dintre infracţiunile ce intră în alcătuirea pluralităţii), fie la cele cuprinse în art. 97 din Codul penal în vigoare". Problema de drept astfel definită şi a cărei dezlegare se solicită este expusă neechivoc în preambulul şi în dispozitivul încheierii de sesizare, motiv pentru care argumentarea punctului de vedere al instanţei de trimitere prin raportare la norme ce ţin de regimul anulării, deşi inadecvată faţă de obiectul propriu-zis al trimiterii preliminare, nu afectează substanţial natura ori claritatea problemei de drept ridicate. Necesitatea unei delimitări cât mai exacte a obiectului chestiunii de drept care face obiectul sesizării de elementele colaterale, regăsite în încheierea de trimitere, reclamă însă două observaţii prealabile. În primul rând, stabilirea tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni rezultate în urma anulării suspendării condiţionate reprezintă o operaţiune juridică distinctă şi subsecventă anulării propriu-zise, astfel că identificarea legii aplicabile acelui tratament ridică o problematică diferită de cea a condiţiilor în care poate interveni anularea. În al doilea rând, momentul procesual al dispunerii anulării suspendării sub supraveghere, respectiv cu ocazia soluţionării cauzei privind infracţiunea care atrage anularea sau ulterior rămânerii definitive a acestei din urmă hotărâri [prin aplicarea art. 97 alin. (1) din Codul penal în procedura prevăzută de art. 583 alin. (1) Cod de procedură penală] este irelevant pentru rezolvarea problemei de drept concret ridicate în speţă. Indiferent de data la care instanţa pronunţă anularea suspendării sub supraveghere, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni astfel rezultate va fi acelaşi şi se va raporta fie la dispoziţiile art. 39, art. 43 şi art. 44 din Codul penal - atunci când toate infracţiunile au fost comise sub imperiul codului în vigoare - fie, după caz, la dispoziţiile legii penale identificate ca fiind mai favorabile (în ipoteza în care toate infracţiunile au fost comise sub imperiul unei legi penale anterioare). Aceeaşi este situaţia şi în cazul particular incident în speţă, în care unele dintre infracţiuni au fost comise anterior, altele ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Eventuala anulare a suspendării sub supraveghere în procedura prevăzută de art. 583 din Codul de procedură penală este irelevantă din perspectiva criteriilor de identificare a legii care guvernează stabilirea pedepsei finale aplicabile pluralităţii de infracţiuni. Această din urmă chestiune, şi nu procedura aleasă, este susceptibilă a produce efecte directe asupra soluţionării pe fond a cauzei, în aceste coordonate, fiind îndeplinită, prin urmare, cea de-a doua cerinţă de admisibilitate a sesizării expres prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală. c)Reţinând, astfel, chestiunea de drept care face obiectul sesizării, se constată însă că Înalta Curte a statuat, printr-o hotărâre prealabilă anterioară, asupra problematicii tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni de tipul celei reţinute prin încheierea de sesizare.Astfel, prin Decizia nr. 7 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 5 aprilie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, „în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând în săvârşirea unor infracţiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracţiuni comise după intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru infracţiunile săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014, se va aplica legea penală mai favorabilă - identificată ca fiind legea veche sau legea nouă -, iar pentru infracţiunile săvârşite sub imperiul legii penale noi, precum şi pentru tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni se va aplica legea nouă, conform art. 3 din Codul penal şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal". În considerentele acestei decizii s-a arătat că „dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal oferă soluţii de aplicare a legii penale pentru toate formele pluralităţii de infracţiuni (concurs, recidivă, pluralitate intermediară), dacă cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă. În aceste cazuri, potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (...), pentru infracţiunile săvârşite sub legea veche se vor stabili pedepse potrivit legii penale mai favorabile, iar pentru infracţiunea ori infracţiunile din structura pluralităţii săvârşite sub legea nouă se aplică legea nouă, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni fiind dat tot de legea nouă". În considerentele aceleiaşi decizii, instanţa supremă a statuat, în termeni expliciţi, că „acelaşi raţionament este valabil şi în ipoteza rămânerii definitive a mai multor hotărâri de condamnare, intrate în puterea lucrului judecat, pronunţate pentru fapte concurente săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014 şi ulterior acestei date, astfel că tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni este dat tot de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal". Dezlegarea dată astfel chestiunii tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni în structura căreia intră atât fapte comise anterior, cât şi fapte comise ulterior datei de 1 februarie 2014 are aplicabilitate generală, fiind incidentă în toate situaţiile de pluralitate, indiferent de momentul în care se constată existenţa acesteia (în timpul judecării unora dintre infracţiunile componente, a tuturor acestora sau, după caz, după rămânerea definitivă a hotărârilor succesive) ori de modalitatea de individualizare a executării pedepsei iniţial dispuse (suspendare sau executare efectivă). Faptul că existenţa pluralităţii se constată ulterior anulării beneficiului suspendării sub supraveghere dispuse prin hotărâri definitive ori independent de o atare măsură nu are semnificaţie sub aspectul problemei de drept substanţial analizate, ci asupra unor elemente colaterale, ce ţin doar de particularităţile procedurii parcurse. Prin urmare, Decizia nr. 7 din 2 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală oferă nu doar criteriile pe baza cărora instanţa de trimitere poate stabili legea penală aplicabilă tratamentului sancţionator al unei pluralităţi de infracţiuni de natura celei reţinute prin încheierea de sesizare, ci însăşi soluţia acestei probleme de drept. În acest context, a statua printr-o nouă hotărâre prealabilă asupra problematicii legii aplicabile unei pluralităţi de infracţiuni de tipul celei incidente în cauză înseamnă, practic, a relua, în termeni substanţial similari, dezlegarea deja dată problemei de drept printr-o decizie anterioară a instanţei supreme, ceea ce contravine unei cerinţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Asigurarea caracterului obligatoriu al dezlegării date chestiunilor de drept asupra cărora instanţa supremă a statuat în cadrul mecanismului hotărârii prealabile, expres consacrat de art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală, presupune nu doar conformarea, pe viitor, la exigenţele dispozitivului deciziei, ci şi aplicarea corespunzătoare a întregului raţionament juridic ce a precedat, în mod necesar, pronunţarea acesteia. Hotărârile prealabile rezultate din mecanismul de unificare a practicii prevăzut de art. 475 din Codul de procedură penală cuprind rezolvări de principiu ale unor chestiuni de drept, clarificând modul de interpretare in abstracto, pe viitor, a dispoziţiilor legale care au generat acea problemă. Soluţia de principiu a instanţei supreme îşi găseşte aplicabilitatea, aşadar, nu doar în cauza în care a intervenit mecanismul de unificare a practicii analizat, ci în toate cauzele în care se ridică o problemă de drept esenţialmente similară şi în care particularităţile procedurii derulate nu influenţează semnificativ coordonatele acelei probleme de drept. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr. 4.953/312/2016, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: Dacă în aplicarea dispoziţiilor art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată prin hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 86¹ din Codul penal anterior, şi, respectiv, o infracţiune pentru care, potrivit noului Cod penal, a fost aplicată prin hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 91 din Codul penal, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma anulării suspendării sub supraveghere se realizează potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 86⁵ alin. 1 din Codul penal anterior sau conform art. 97 din Codul penal raportat la art. 583 din Codul de procedură penală, cu consecinţa modificării modalităţii de executare a pedepsei pentru prima dată în cursul executării Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2017. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, judecător MIRELA SORINA POPESCU Magistrat-asistent, Elena Larisa Pavel