DECIZIE Nr.
1244 din 6 octombrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 36 alin. (3) din Legea fondului
funciar nr. 18/1991
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 755 din 5 noiembrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 36 alin. (3) din Legea fondului
funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Dumitru Stoican şi Elena Ciubotariu
în Dosarul nr. 19.244/299/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a
civilă.
La apelul nominal răspund apărătorul autorului
excepţiei Dumitru Stoican, domnul Dan Lucian Vlădescu, cu împuternicire la
dosar, şi, personal, partea Alexandru Popescu, fiind asistată de avocatul
Petrică Filip, cu delegaţie la dosar, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Apărătorul autorului excepţiei Dumitru Stoican solicită
admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând motivele cuprinse în
notele scrise depuse la dosarul cauzei.
Apărătorul părţii Alexandru Popescu solicită
respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, în cazul
înstrăinării construcţiilor în temeiul Legii nr. 78/1954, cel care înstrăina
pierdea şi dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea statului,
cumpărătorul dobândind doar un drept real de folosinţă. Legea nr. 18/1991 nu a
făcut altceva decât să înlăture situaţia nefirească ca proprietarul locuinţei,
care de cele mai multe ori o achiziţiona şi în vederea terenului, plătind în
cazul vânzării-cumpărării şi un preţ ce reflecta, de regulă, existenţa
acestuia, să fie doar titularul unui drept real de folosinţă şi de aceea legea
a transformat acest drept într-un drept de proprietate. Apărătorul părţii
depune concluzii scrise cu privire la cele susţinute.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. In acest sens, face referire
la Decizia Curţii Constituţionale nr. 5/1993, apreciind că soluţia şi
considerentele din decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza
de faţă, întrucât nu au intervenit elemente de natură să determine
reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 23 februarie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 19.244/299/2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 36 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991. Excepţia
a fost ridicată de Dumitru Stoican şi Elena Ciubotariu într-o cauză civilă
privind o acţiune în constatarea dreptului de proprietate asupra unui teren.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii arată, în esenţă, că terenurile la care face referire
textul de lege criticat au trecut, înainte de 1989, în mod automat în
proprietatea statului, fără plata unei despăgubiri, iar, după adoptarea
prevederilor de lege criticate, foştilor proprietari nu li se restituie nici
terenul şi nici vreo despăgubire.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este vădit nefondată
şi neîntemeiată. In acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale
nr. 5/1993 prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate având ca
obiect prevederile de lege criticate în prezenta cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile criticate sunt constituţionale. In acest sens, arată că este
opţiunea legiuitorului, în deplină conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin.
(1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele
dreptului de proprietate se stabilesc de lege, în a decide asupra modului de
reparare a injustiţiilor şi a abuzurilor din legislaţia trecută.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 36 alin. (3) din Legea fondului funciar nr.
18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5
ianuarie 1998, cu următorul conţinut: „Terenurile atribuite în folosinţă pe
durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării
terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din
Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor
urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de
folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor."
Autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 44 alin. (3) privind exproprierea pentru cauză de
utilitate publică.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că, prin Decizia nr. 5 din 23 februarie 1993, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 17 iunie 1993, instanţa de
contencios constituţional a realizat controlul de constituţionalitate al
prevederilor art. 35 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, prin raportare la
dispoziţiile art. 41 alin. (3), în prezent art. 44 alin. (3) din Constituţie.
După republicarea Legii nr. 18/1991, art. 35 alin. (3)
a devenit art. 36 alin. (3), însă conţinutul acestui text de lege nu a fost
modificat. Totodată, se observă că Legea nr. 18/1991, în varianta iniţială, a
fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 20
februarie 1991, anterior Constituţiei din 1991 a cărei publicare a avut loc în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991.
In aceste condiţii, soluţia şi considerentele din
decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu
au intervenit elemente de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei
Curţii.
Astfel, în decizia menţionată, Curtea a reţinut că,
prin dispoziţiile legale mai sus citate, anterioare Constituţiei, s-a
constituit un drept de proprietate asupra terenurilor la care se referă textul
de lege, respectiv în favoarea proprietarilor locuinţelor. Aşa fiind, legea
nouă nu poate stinge dreptul de proprietate născut sub imperiul legii
anterioare, deoarece ar însemna ca legea nouă să fie aplicată retroactiv, ceea
ce contravine principiului neretroactivităţii legii, înscris în art. 15 alin.
(2) din Constituţie şi care se aplică şi Legii fundamentale. Faptul că dreptul
de proprietate constituit potrivit legii anterioare produce efecte şi în
prezent, sub imperiul legii noi, nu infirmă soluţia de mai sus, deoarece nu mai
suntem în domeniul neretroactivităţii, ci în acela al aplicării imediate a
legii noi, astfel încât dreptului de proprietate constituit anterior
Constituţiei îi sunt aplicabile prevederile regimului constituţional actual.
Totodată, trebuie avut în vedere că sub imperiul art.
30 din Legea nr. 58/1974, în cazul înstrăinării construcţiilor, cel care
înstrăina pierdea şi dreptul de proprietate asupra terenului, chiar dacă dreptul
ca atare nu trecea asupra cumpărătorului construcţiei, acesta dobândind doar un
drept real de folosinţă. Legea nr. 18/1991 nu a făcut altceva decât să înlăture
situaţia nefirească ca proprietarul locuinţei, care de cele mai multe ori o
achiziţiona şi în vederea terenului, plătind în cazul vânzării-cumpărării şi un
preţ ce reflecta, de regulă, existenţa acestuia, să fie doar titularul unui
drept real de folosinţă şi de aceea legea a constituit asupra acestui teren un
drept de proprietate. Pe de altă parte, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile
art. 57 din Constituţie, potrivit cărora cetăţenii trebuie să-şi exercite
drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă. Repunerea în
discuţie a unor drepturi subiective care s-au constituit legal la un moment dat
nu poate duce decât la destabilizarea raporturilor juridice.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de
voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 36 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie
ridicată de Dumitru Stoican şi Elena Ciubotariu în Dosarul nr. 19.244/299/2007
al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 octombrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu