DECIZIE Nr.
1261 din 12 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1403 alin. 1 teza ultima din Codul
de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 745 din 8 noiembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1403 alin. 1 teza ultimă din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Cristi Costel Cojocar în Dosarul nr. 8.835/86/2009
al Tribunalului Suceava şi de Paul Badea în Dosarul nr. 2.442.1/30/2010 al
Curţii de Apel'Timişoara - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate
ridicate în dosarele nr. 49D/2010 şi nr. 1.901 D/2010 au obiect identic, pune
în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere
dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării
dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
dispune conexarea Dosarului nr. 1.901 D/2010 la Dosarul nr. 49D/2010, care este
primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care
face trimitere la jurisprudenţa în
materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin încheierea nr. 68R din 23 decembrie 2009 şi
încheierea din 22 aprilie 2010, pronunţate în dosarele nr. 8.835/86/2009 şi nr.
2.442.1/30/2010, Tribunalul Suceava - Secţia penală şi Curtea de Apel
Timişoara - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 1.403 din Codul de procedură penală
şi, respectiv, art. 1.403 alin. 1 teza ultimă din Codul de procedură penală. Excepţia
a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Cristi Costel Cojocar şi Paul
Badea.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile
legale criticate contravin art. 16 alin. (2) potrivit căruia nimeni nu este mai
presus de lege, art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, egalitatea şi
imparţialitatea justiţiei, art. 21 alin. (1)şi (2) referitoare la accesul liber
la justiţie, art. 23 alin. (7) referitoare la încheierile instanţei privind
măsura arestării preventive şi art. 129 referitoare la Folosirea căilor de
atac, deoarece împiedică exercitarea oricărei căi de atac împotriva
încheierii prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, o cerere
de revocare, înlocuire sau încetare de drept a unei măsuri preventive.
Tribunalul Suceava - Secţia penală şi Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală opinează că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite
de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art.1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi
constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare pronunţate în
Dosarul nr. 8.835/86/2009 al Tribunalului Suceava - Secţia penală, art. 1403 cu denumirea marginală Calea de
atac împotriva încheierii pronunţate de judecător în cursul urmăririi penale
privind măsurile preventive din Codul de procedură penală în integralitatea
sa. Insă din notele autorului excepţiei şi din considerentele încheierii
instanţei de judecată rezultă că obiectul criticilor formulate îl constituie
doar alin. 1 teza ultimă al art. 1403 din acelaşi cod. Prin urmare, obiectul excepţiei urmează a fi
restrâns numai la aceste prevederi, care au următorul conţinut:
- Art. 1403 alin. 1
teza ultimă din Codul de procedură penală:
„Impotriva încheierii prin care judecătorul dispune, în timpul urmăririi penale, luarea unei măsuri
preventive, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea măsurii
preventive, precum şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de
arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul şi procurorul pot face recurs la
instanţa superioară în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei
prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Incheierea prin care
judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau
încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de
atac."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său
din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei
nr. 515 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 324 din 18 mai 2010, şi
Deciziei nr. 15 din 20 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005, Curtea a statuat că legiuitorul este unica autoritate
competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în
cadrul procedurii de judecată, precum şi modul de exercitare a acestora. în
virtutea acestei competenţe, legiuitorul stabileşte hotărârile judecătoreşti
împotriva cărora pot fi
exercitate căile de atac şi condiţiile în care pot fi folosite aceste căi.
In ceea ce priveşte încheierile, ca specie de hotărâri
judecătoreşti pronunţate în cursul procesului, dar prin care nu se soluţionează
fondul cauzei, acestea nu pot fi atacate, de regulă, decât odată cu hotărârile
judecătoreşti care soluţionează fondul cauzei, care sunt, potrivit dreptului
procesual penal, sentinţele şi deciziile. Stabilind, prin art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură penală, că încheierile pot fi atacate cu recurs
numai odată cu sentinţa sau cu decizia atacată, legiuitorul a acţionat în
limitele competenţei sale prevăzute prin dispoziţiile constituţionale evocate
mai sus. Regula exercitării căilor de atac împotriva încheierilor numai odată
cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei se impune pentru asigurarea
desfăşurării procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil, exigenţă
recunoscută cu valoare de principiu în sistemul nostru constituţional. Sub
acest aspect, prin posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva
hotărârilor judecătoreşti prin care se soluţionează fondul cauzei, este
asigurat accesul liber la justiţie.
Faptul că încheierea prin care se respinge cererea de
revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă niciunei căi de atac se
explică, pe de o parte, prin necesitatea de a evita o prelungire abuzivă a
procesului, iar pe de altă parte, prin aceea că ea poate fi atacată cu recurs
odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei.
Pe de altă parte, nicio prevedere a Legii fundamentale
nu dă o consacrare expresă dreptului la exercitarea căilor de atac în orice
cauză, oricând şi de către oricine; dimpotrivă, art. 129 din Constituţie
prevede că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac
numai în condiţiile stabilite de lege.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 23
alin. (7) din Constituţie, „încheierile instanţei privind măsura arestării
preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege". Faptul că
încheierea de şedinţă prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii
arestării preventive nu este supusă separat căii de atac a recursului nu aduce atingere
dreptului unei persoane de a se adresa justiţiei sau a posibilităţii de a se
folosi căile de atac stabilite de legea procedurală.
Lipsa reglementării privind exercitarea căii de atac a
recursului împotriva unor atare încheieri se justifică, aşa cum s-a arătat mai
sus, prin nevoia de a se evita tergiversarea inutilă a soluţionării fondului
cauzei.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele
deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse
mai sus, în temeiul art.146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1403 alin. 1 teza ultimă din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Cristi Costel Cojocar în Dosarul nr. 8.835/86/2009 al Tribunalului
Suceava şi de Paul Badea în Dosarul nr. 2.442.1/30/2010 al Curţii de Apel
Timişoara - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 octombrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru