DECIZIE Nr. 14
din 10 august 2010
privind convocarea Senatului
în sesiune extraordinara
ACT EMIS DE:
SENATUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 573 din 12 august 2010
Având în vedere cererea formulată de Preşedintele
României, precum şi hotărârea Biroului permanent al Senatului,
în temeiul dispoziţiilor art. 66 alin. (2) din
Constituţia României, republicată, ale art. 39 alin. (1) lit. a) şi ale art. 81
alin. (3) din Regulamentul Senatului, cu modificările ulterioare,
Senatul se convoacă în sesiune extraordinară în
perioada 16-24 august 2010, după următorul program:
- 16-23 august 2010 - lucrări în
comisiile permanente;
- 24 august 2010, ora 9,00 -şedinţa Biroului
permanent al Senatului;
- 24 august 2010, ora 10,00 - lucrări în plenul
Senatului,
cu următorul proiect al ordinii de zi:
1. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a
Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală (L706 din 23
decembrie 2009);
2. Proiectul de lege privind integritatea în
exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea
altor acte normative - reexaminare (L270 din 16 august 2010);
3. Proiectul de lege privind unele măsuri pentru
accelerarea soluţionării proceselor (L475 din 10 august 2010);
4. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte
normative în domeniul sănătăţii în vederea descentralizării (L423 din 15 iunie
2010);
5. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar fiscale (L456 din 29
iunie 2010);
6. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru adoptarea unor
măsuri financiare (L476 din 10 august 2010);
7. Proiectul legii parteneriatului public-privat -
reexaminare (L184 din 10 august 2010);
8. Proiectul de lege privind modificarea şi
completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de
avocat (L388 din 1 iunie 2010);
9. Proiectul de lege pentru completarea Legii gazelor
nr. 351/2004 (L308 din 11 mai 2010).
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ