DECIZIE Nr.
1560 din 18 noiembrie 2009
asupra cererii de
solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Parlamentul
Romaniei si Presedintele Romaniei, formulata de presedintele Senatului
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 824 din 30 noiembrie 2009
Prin Adresa nr. I 810 din 19 octombrie 2009,
preşedintele Senatului a sesizat Curtea Constituţională „cu privire la
intervenţia unui conflict de natură constituţională între Parlamentul României
şi Preşedintele României, motivat de încălcarea dreptului constituţional al
Parlamentului României de a aproba numirea unor membri ai Guvernului, drept ce
îi revine în exercitarea atribuţiei reglementată de art. 85 alin. (1) coroborat
cu art. 85 alin. (3) din Constituţie".
Sesizarea a fost formulată în temeiul dispoziţiilor
art. 146 lit. e)din Constituţie, precum şi ale art. 10, art. 11 alin. (1) pct.
A lit. e) şi art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. J
5.773 din 19 octombrie 2009 şi formează obiectul Dosarului nr. 7.757 E/2009.
In motivarea sesizării se susţin, în esenţă,
următoarele:
Prin Decretul nr. 1.357 din 1 octombrie 2009 pentru
revocarea din funcţie a unui membru al Guvernului, Preşedintele României a
dispus, la propunerea primului-ministru, revocarea din funcţie a domnului Dan
Nica, Viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor, din partea
Partidului Social Democrat. La aceeaşi dată, Preşedintele României a emis
Decretul nr. 1.358 din 1 octombrie 2009 pentru desemnarea unui membru al
Guvernului ca ministru interimar prin care a dispus desemnarea domnului Vasile
Blaga, ministrul dezvoltării regionale şi locuinţei, să îndeplinească interimar
funcţia de Viceprim-ministru, ministru al administraţiei şi internelor.
Desemnarea de către Preşedintele României, la propunerea primului-ministru, a
unui membru al Partidului Democrat Liberal pentru preluarea portofoliilor de
Viceprim-ministru şi de ministru al administraţiei şi internelor (deţinute
anterior de un membru al Partidului Social Democrat) a condus la schimbarea
structurii/compoziţiei politice a Guvernului, astfel cum a fost aceasta
validată de Parlament în data de 22 decembrie 2008. Or, faţă de dispoziţiile
art. 85 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora, dacă prin propunerea de
remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului,
Preşedintele României poate numi unii membri ai Guvernului numai pe baza
aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru, s-a creat un
conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Preşedinte, prin
eludarea de către Preşedintele României a normelor constituţionale şi organice
referitoare la desemnarea unui membru al Guvernului, norme care reglementează
atribuţia Parlamentului de a aproba propunerea primului-ministru, anterior
exercitării de către Preşedintele României a atribuţiei de numire a unui membru
al Guvernului. „Prin emiterea Decretului nr. 1.358 din data de 1 octombrie
2009, Preşedintele României îşi arogă puterea de a schimba compoziţia politică
a Guvernului, deşi această putere aparţine, conform art. 85 alin. (3) din
Constituţie, exclusiv Parlamentului României."
Se arată, totodată, că art. 85 alin. (3) din
Constituţie nu distinge după cum este vorba de numirea unor miniştri interimari
sau titulari, iar unei formulări generale a textului legal trebuie să îi
corespundă o aplicare a sa tot generală, fără a introduce distincţii pe care
legea nu le conţine. A interpreta această normă în sensul că ar statua exclusiv
o regulă referitoare la numirea miniştrilor titulari, nu şi a miniştrilor
interimari, ar însemna adăugarea la textul constituţional şi, mai mult, ar
însemna crearea unui regim discriminatoriu între candidaţii la funcţia de
ministru, în sensul că numai unii dintre aceştia ar trebui supuşi verificărilor
şi apoi aprobării Parlamentului.
Mai mult, prin emiterea decretului menţionat, Preşedintele
a încălcat şi prevederile art. 107 alin. (4) din Constituţie, a cărui singură
interpretare posibilă este aceea că Preşedintele României nu are posibilitatea
de a desemna un ministru interimar în ipoteza încetării prin revocare a
funcţiei ministrului anterior. Rezultă că prin acest decret Preşedintele
României a realizat o veritabilă numire a domnului Vasile Blaga în funcţiile de
Viceprim-ministru, respectiv de ministru al administraţiei şi internelor,
aducând astfel atingere ordinii constituţionale şi prejudiciind echilibrul
puterilor statului prin împiedicarea puterii legislative de a-şi exercita
drepturile constituţionale ce îi revin cu ocazia formării/remanierii
Guvernului, ceea ce reprezintă un act grav de încălcare a Constituţiei.
Se mai arată că „artificiul lingvistic utilizat de
Preşedintele României în Decretul nr. 1.358 din 1 octombrie 2009 care priveşte
desemnarea domnului Vasile Blaga să îndeplinească interimar funcţia de
Viceprim-ministru, ministru al administraţiei şi internelor, unde se face
referire la o aşa-zisă «demitere» din funcţie a domnului Dan Nica nu poate
justifica încălcarea prevederilor art. 107 alin. (4) din Constituţie."
Se invocă şi considerentele deciziilor Curţii
Constituţionale nr. 356 din 5 aprilie 2007 şi nr. 98 din 7 februarie 2008.
Se solicită Curţii soluţionarea conflictului de natură
constituţională menţionat, obligarea autorităţii publice care a încălcat
normele constituţionale (Preşedintele României) „la remedierea situaţiei create
de încălcarea art. 85 alin. (3) din Constituţie, prin anularea de către acesta
a actului nelegal emis" şi obligarea primului-ministru al României ca, în
aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (3) din Constituţie, „să solicite
Parlamentului României aprobarea numirii unui membru al Guvernului".
In conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, cererea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere
ale Parlamentului şi Preşedintelui României, pentru a prezenta punctele lor de
vedere asupra conţinutului conflictului juridic de natură constituţională şi a
eventualelor căi de soluţionare a acestuia.
Senatul a comunicat
punctul său de vedere prin Adresa nr. I 871 din 26 octombrie 2009, înregistrată
la Curtea Constituţională sub nr. 14.440 din 26 octombrie 2009. Pentru aceleaşi
motive arătate în cuprinsul cererii de soluţionare a conflictului juridic de
natură constituţională, se consideră că s-a născut un astfel de conflict între
Parlamentul României şi Preşedinte, „prin eludarea de către Preşedintele
României a normelor constituţionale şi organice referitoare la desemnarea unui
membru al Guvernului, norme care consacră atribuţia Parlamentului de a aproba
propunerea primului-ministru, anterior exercitării de către Preşedintele
României a atribuţiei de numire a unui membru al Guvernului."
Camera Deputaţilor a
comunicat punctul său de vedere prin Adresa nr. 1/2.518 din 26 octombrie 2009,
înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 14.445 din 26 octombrie 2009, în
sensul că în cauză „nu există, de fapt, niciun conflict juridic de natură
constituţională între Parlamentul României şi Preşedintele României." Se
arată că dispoziţiile art. 85 alin. (3) din Constituţie, referitoare la
remanierea guvernamentală, nu au aplicabilitate la situaţia de fapt invocată ca
motiv al unui conflict juridic de natură constituţională. Termenul de remaniere
guvernamentală folosit de art. 85 alin. (2) şi (3) din Constituţie „se
raportează la continuarea mandatului Guvernului şi nu are nimic comun cu o
perioadă tranzitorie din activitatea acestuia. Conceptual şi practic,
remanierea guvernamentală este incompatibilă cu numirea unor miniştri
interimari şi cu atât mai puţin nu se poate reduce la instituirea unui
interimat ministerial, care prin definiţie este o formulă de provizorat pentru
o perioadă limitată de timp.[...] ar fi fost incidente prevederile art. 85
alin. (3) din Constituţie, invocate de semnatarul cererii, numai în situaţia
ipotetică în care primul-ministru ar fi propus în locul miniştrilor menţionaţi
în cererea transmisă Curţii Constituţionale, în funcţiile vacante, alte
persoane din rândurile Partidului Democrat-Liberal sau a unor
independenţi." Se mai arată că deciziile Curţii Constituţionale, invocate
în cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională, „nu
au legătură cu situaţia de fapt expusă în cererea adresată Curţii şi, prin
urmare, nu au relevanţă în cauză." Cu privire la susţinerea referitoare la
încălcarea de către Preşedintele României a dispoziţiilor art. 107 din
Constituţie, se arată că nu poate fi reţinută. Se consideră că art. 107 alin.
(3) din Constituţie conţine sintagma „cu excepţia revocării" întrucât se
referă la primul-ministru, care, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, nu
poate fi revocat de către Preşedintele României.
Preşedintele României a
comunicat cu Adresa nr. 3.285 din 26 octombrie 2009, înregistrată la Curtea
Constituţională sub nr. 14.426 din 26 octombrie 2009, punctul său de vedere în
sensul că „nu există un conflict juridic de natură constituţională între
Parlamentul României şi Preşedintele României, deoarece nu suntem nici în
prezenţa unei atribuţii pe care Preşedintele României ar fi trebuit s-o
exercite şi nu a exercitat-o, şi nici în situaţia arogării unor competenţe care
aparţin altor autorităţi publice." Se arată că „nu există nicio dispoziţie
constituţională sau legală din care să rezulte că art. 85 se aplică şi în cazul
miniştrilor interimari, aceştia fiind clar delimitaţi de miniştrii titulari în
Constituţie, fiindu-le consacrate articole diferite." In plus, „interpretarea
potrivit căreia este necesară aprobarea Parlamentului atunci când se schimbă
structura sau compoziţia politică a Guvernului prin desemnarea unor miniştri
interimari este excesivă şi pune în discuţie însăşi esenţa instituţiei
interimatului de a asigura continuitatea Guvernului până la numirea miniştrilor
interimari." Se apreciază că, în motivarea cererii adresată Curţii, „se
face o gravă confuzie între numirea unui membru al Guvernului în calitate de
ministru titular şi situaţia interimatului, ca măsură provizorie, intervenită
fortuit, ca urmare a demisiilor intempestive". Jurisprudenţa Curţii
Constituţionale invocată în motivarea cererii are în vedere candidaţii la
funcţia de ministru, iar nu miniştrii interimari, aplicarea dispoziţiilor art.
85 din Constituţie, în interpretarea dată de Curtea Constituţională, fiind
obligatorie numai atunci când se numeşte un nou membru al Guvernului.
Cât priveşte desemnarea unui ministru interimar ca
urmare a revocării din funcţie a unui membru al Guvernului, se arată că
excepţia instituită de dispoziţiile art. 107 alin. (3) din Constituţie îl
priveşte numai pe primul-ministru, deoarece numai acesta nu poate fi revocat de
Preşedintele României. Excepţia fiind de strictă interpretare şi aplicare este
incidenţă numai în situaţia expres prevăzută de lege, respectiv în cazul
primului-ministru, Insă atunci când în discuţie se află miniştri care, potrivit
art. 106 din Constituţie, pot fi revocaţi, art. 107 alin. (3) se aplică în mod
corespunzător în toate situaţiile prevăzute de art. 106, fără nicio excepţie.
Se solicită Curţii Constituţionale să constate că în
cauză nu există un conflict juridic de natură constituţională, precum şi
inadmisibilitatea capetelor subsecvente de cerere, referitoare la anularea
decretului de desemnare a unui ministru interimar şi la obligarea
primului-ministru de a solicita Parlamentului României aprobarea numirii unui
nou membru al Guvernului.
Dezbaterile asupra cererii de soluţionare a
conflictului juridic de natură constituţională au avut loc la data de 29
octombrie 2009 şi s-au desfăşurat potrivit prevederilor art. 35 alin. (2) din
Legea nr. 47/1992, cu citarea părţilor şi ascultarea concluziilor
reprezentanţilor acestora, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când
Curtea, în temeiul art. 58 din Legea nr. 47/1992, a amânat deliberarea la data
de 11 noiembrie 2009 şi apoi la data de 18 noiembrie 2009.
CURTEA,
examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic
de natură constituţională, formulată de preşedintele Senatului, punctele de
vedere ale Senatului, Camerei Deputaţilor şi Preşedintelui României, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentanţilor autorităţilor
publice aflate în conflict, dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:
Curtea a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi ale art. 1,
10, 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra conflictului juridic
de natură constituţională dintre autorităţile publice.
Art. 34 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 prevede că „(2)
Cererea de soluţionare a conflictului va menţiona autorităţile publice aflate
în conflict, textele legale asupra cărora poartă conflictul, prezentarea
poziţiei părţilor şi opinia autorului cererii." In prezenta cauză,
potrivit cererii formulate, autorităţile publice aflate în conflict sunt
Parlamentul României şi Preşedintele României, textele constituţionale
asupra cărora poartă conflictul sunt cele ale art. 85 alin. (1) şi (3) din
Constituţie, respectiv cele ale art. 107 alin. (3) şi (4) din Constituţie, iar opinia
autorului cererii este aceea că desemnarea de către Preşedintele României a
unui ministru interimar, prin decretul menţionat în sesizare, s-a făcut cu
încălcarea competenţei Parlamentului de a aproba numirea ministrului în cauză.
In finalul cererii se face şi precizarea că, „chiar dacă s-ar aprecia că prin
emiterea Decretului nr. 1.358 din 1 octombrie 2009 Preşedintele României nu
şi-a arogat competenţe ce nu îi aparţineau, ci doar a exercitat o competenţă cu
încălcarea procedurii prealabile impuse de o normă constituţională (numirea
unui ministru în absenţa aprobării prealabile dată de către Parlamentul
României), trebuie reţinut că [...] în sfera conflictelor juridice de natură
constituţională este inclus orice conflict juridic de acest fel intervenit
între autorităţile publice, iar nu numai conflictele de competenţă născute
între acestea."
In jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat
că un conflict juridic de natură constituţională dintre autorităţi publice
presupune „acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe
îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei,
aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice,
constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte
care intră în obligaţiile lor". (Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie
2005). De asemenea, Curtea a mai statuat că textul art. 146 lit. e) din
Constituţie „stabileşte competenţa Curţii de a soluţiona în fond orice
conflict juridic de natură constituţională ivit între autorităţile publice, iar
nu numai conflictele de competenţă născute între acestea." (Decizia
nr. 270 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 290 din 15 aprilie 2008).
Raportând datele speţei la considerentele de principiu
reţinute din jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională urmează să decidă dacă
aspectele sesizate în cererea preşedintelui Senatului întrunesc elementele
constitutive ale unui conflict juridic de natură constituţională între
Parlamentul României şi Preşedintele României. Astfel, pentru a stabili dacă,
prin emiterea decretului de desemnare a unui ministru membru al Partidului
Democrat Liberal ca ministru interimar în funcţia de ministru ocupată anterior
revocării de un ministru aparţinând Partidului Social Democrat, Preşedintele
României a încălcat dreptul Parlamentului prevăzut de dispoziţiile art. 85
alin. (3) din Legea fundamentală, Curtea urmează să analizeze ipoteza aplicării
acestor prevederi constituţionale.
Curtea constată, mai întâi, că art. 85 din Constituţie,
având ca denumire marginală „Numirea Guvernului", reglementează
procedura de desemnare a candidatului pentru funcţia de prim-ministru şi
numirea Guvernului, fiind prevăzute 3 cazuri în care Preşedintele României
numeşte Guvernul [alin. (1)] sau numai pe unii membri ai Guvernului [alin. (2)
şi (3)].
Conform art. 85 alin. (2) şi (3) din Constituţie, „(2)
In caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele
revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai
Guvernului.
(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă
structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea
exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării
Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru. "
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 85
alin. (2) şi (3) din Constituţie, a celor ale art. 106 potrivit cărora „Funcţia
de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii
drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi
în alte cazuri prevăzute de lege", ale art. 107 alin. (3) şi (4) care
stabilesc durata maximă a interimatului, precum şi ale art. 10 din Legea nr.
90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a
ministerelor, potrivit cărora „Numirea în funcţia de membru al Guvernului,
în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, se face de
Preşedintele României, la propunerea primului-ministru", rezultă că,
în cazul încetării funcţiei de membru al Guvernului, primul-ministru are
obligaţia de a propune şi Preşedintele României are obligaţia de a numi, prin
decret, într-un termen de cel mult 45 de zile, un nou ministru titular.
Alin.(3) al art. 85 din Constituţie, invocat ca temei
al cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională,
impune ca numirea ministrului să se realizeze pe baza aprobării Parlamentului,
acordată la propunerea primului-ministru, în situaţia în care prin propunerea
de „remaniere" se schimbă „structura" sau „compoziţia
politică" a Guvernului.
Remanierea guvernamentală reprezintă înlocuirea unor membri ai Guvernului cu alte persoane
care nu se regăsesc pe lista iniţială aprobată de Parlament, prin acordarea
votului de încredere.
Reglementând structura Guvernului, în art. 102,
Constituţia României prevede că „(3) Guvernul este alcătuit din
prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică." Textu
I constituţional nu face nicio referire la numărul de ministere sau la
nominalizarea acestora. Prin urmare, în lipsa unor norme exprese prevăzute prin
lege organică, structura Guvernului este cea aprobată prin hotărârea
Parlamentului de acordare a încrederii Guvernului, sau cea aprobată prin
hotărârea Parlamentului privind schimbarea structurii Guvernului, la cererea
primului-ministru. In acest sens sunt dispoziţiile art. 36 şi art. 37 din Legea
nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a
ministerelor. Potrivit art. 36 din actul normativ menţionat, „Ministerele şi
miniştrii se aprobă de către Parlament, prin acordarea votului de încredere
asupra Programului de guvernare şi întregii liste a Guvernului, la
învestitură" iar, potrivit art. 37 alin. (1), „Primul-ministru
poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin înfiinţarea,
desfiinţarea sau, după caz, divizarea ori comasarea unor ministere. In astfel
de situaţii prevederile art. 36 se aplică în mod corespunzător."
Compoziţia politică priveşte
partidele care intră în alcătuirea Guvernului, schimbarea compoziţiei politice
intervenind în situaţia în care prin remanierea guvernamentală este cooptat
sau, după caz, scos de la guvernare un partid politic sau mai multe.
Prin Decizia nr. 356 din 5 aprilie 2007, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 14 mai 2007, invocată în
motivarea sesizării, Curtea a reţinut următoarele: „In situaţia învestirii
Guvernului şi aprobării Programului de guvernare, Parlamentul îi verifică,
prin comisiile permanente, pe candidaţii pentru funcţia de ministru şi apoi
dezbate şi aprobă prin hotărâre, în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului,
cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, Programul de guvernare şi
lista completă a Guvernului.
Hotărârea Parlamentului, semnată de preşedinţii
Camerelor, se înaintează de către aceştia de îndată Preşedintelui României,
spre a proceda la numirea Guvernului; acestea sunt prevederile art. 76 din
Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
- Numirea Guvernului de către Preşedintele României nu
se face la sesizarea primului-ministru, ci la sesizarea Preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului şi în baza hotărârii Parlamentului de aprobare a
Programului de guvernare şi a listei complete a membrilor Guvernului.
Obligaţia constituţională a Preşedintelui României se
fundamentează pe hotărârea Parlamentului şi, în executarea acesteia,
Preşedintele emite decretele de numire în funcţie a membrilor Guvernului,
urmată de depunerea jurământului de credinţă cerut de lege.
- Candidaţii la funcţia de ministru înscrişi pe lista
Guvernului, propusă de candidatul pentru funcţia de prim-ministru, sunt audiaţi
de comisiile permanente ale Camerelor Parlamentului, competente potrivit
obiectului de activitate al funcţiei candidatului de ministru şi, pe baza
constatărilor făcute, acestea emit avize favorabile sau avize de respingere
[...].
Aceasta este procedura prevăzută de art. 72 alin. 2 şi
3 şi art. 76 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi
Senatului. Şi în situaţia remanierii guvernamentale, prevăzută de art. 85 alin.
(3) din Constituţie, se aplică întocmai procedura prevăzută de art. 72 alin. 2
şi 3 şi art. 76 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi
Senatului. [...].
Hotărârile Parlamentului au la bază constatările făcute
de comisiile permanente parlamentare privind corespunderea pe funcţie a
candidaţilor propuşi şi, în temeiul acestor garanţii, urmează învestirea în
funcţie de către Preşedintele României, depunerea jurământului şi intrarea în
exerciţiul funcţiunii.
Acesta este cadrul juridic obligatoriu pentru
situaţiile prevăzute de art. 85 alin. (1) şi (3) şi art. 103 din Constituţie,
dispoziţii dezvoltate în prevederile Regulamentului şedinţelor comune ale
Camerelor Parlamentului."
Prin Decizia nr. 98 din 7 februarie 2008, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 22 februarie 2008, Curtea
a statuat că, în cazul prevăzut de art. 85 alin. (3) din Constituţie, numirea
de către Preşedintele României a miniştrilor este un act de executare a
hotărârii Parlamentului şi de învestire, pe această bază, a miniştrilor, de
către şeful statului. Hotărârea organului reprezentativ suprem al poporului
român [art. 61 alin. (1) din Constituţia României] este un act obligatoriu, pe
care Preşedintele nu l-ar putea refuza decât prin săvârşirea unor fapte grave
de încălcare a Constituţiei.
Acesta este cadrul legal şi jurisprudenţial la care se
raportează cererea adresată Curţii Constituţionale, adică cel corespunzător numirii
unor membri ai Guvernului, în cazul remanierii guvernamentale care are ca efect
schimbarea structurii sau a compoziţiei politice a Guvernului.
Se constată însă că situaţia juridică supusă
examinării Curţii prin cererea de soluţionare a conflictului juridic de
natură constituţională formulată de preşedintele Senatului este diferită de
aceea expusă anterior, ceea ce determină, în mod corespunzător, incidenţa
altor dispoziţii constituţionale.
Astfel, prin Decretul nr. 1.357 din 1 octombrie 2009,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 1 octombrie
2009, Preşedintele României, la propunerea primului-ministru, l-a revocat din
funcţie pe domnul Dan Nica, Viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi
internelor. Cele două funcţii - de Viceprim-ministru şi de ministru al
administraţiei şi internelor - fuseseră anterior comasate, schimbându-se astfel
structura Guvernului aprobată prin votul de învestitură al Parlamentului.
Comasarea, cu consecinţa schimbării structurii Guvernului, a fost aprobată prin
Hotărârea Parlamentului nr. 1 din 11 februarie 2009 privind schimbarea
structurii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 83 din 11 februarie 2009.
Prin Decretul nr. 1.358 din 1 octombrie 2009, publicat
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 1 octombrie 2009,
Preşedintele României l-a desemnat pe domnul Vasile Blaga, ministrul
dezvoltării regionale şi locuinţei, să îndeplinească interimar funcţia de
Viceprim-ministru, ministru al administraţiei şi internelor.
Curtea reţine că prin decretul Preşedintelui României
anterior menţionat nu a fost numit un ministru titular pe funcţia
rămasă vacantă, ci a fost desemnat un ministru din cadrul aceluiaşi
cabinet pentru a se asigura interimatul funcţiei până la numirea noului
ministru, în cadrul termenului constituţional de cel mult 45 de zile,
prevăzut de art. 107 alin. (4) din Legea fundamentală.
Astfel, potrivit art. 107 alin. (3) şi (4) din
Constituţie, „(3) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile
prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate
de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru
al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile
primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada
imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi
reia activitatea în Guvern.
(4) Prevederile alineatului (3) se aplică în mod
corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru,
pentru o perioadă de cel mult 45 de zile."
In acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 9 din Legea
nr. 90/2001, potrivit cărora: „Art. 9. - (1) Dacă primul-ministru se
află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 sau este în imposibilitate de
a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al
Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile
primului- ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul pe perioada
imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi
reia activitatea în Guvern în cel mult 45 de zile.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod
corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea
primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.
(3) In situaţiile prevăzute la alin. (2), înăuntrul
termenului de 45 de zile, primul-ministru va iniţia procedurile prevăzute de
lege pentru numirea unui alt membru al Guvernului."
Interimatul reprezintă
situaţia în care o persoană îndeplineşte, în condiţiile stabilite de lege, pe o
perioadă determinată, atribuţiile unei alte persoane ce ocupă o demnitate sau o
funcţie publică. Interimatul funcţiei de ministru se referă la situaţia în care
conducerea unui minister este exercitată, pentru o perioadă de cel mult 45 de
zile, de un alt membru al Guvernului decât ministrul titular, a cărui funcţie a
încetat în condiţiile art. 106 din Constituţie, sau care este în
imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile. Având în vedere rolul miniştrilor
care, potrivit art. 46 din Legea nr. 90/2001, exercită conducerea ministerelor
şi le reprezintă „în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu
persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în
justiţie", ceea ce impune continuitate în activitatea acestora,
instituţia interimatului oferă soluţia constituţională pentru asigurarea
acestei continuităţi până la identificarea şi propunerea de către
primul-ministru a unor înlocuitori pentru exercitarea funcţiilor de ministru
devenite vacante. Această procedură este compatibilă cu mandatul acordat de
Parlament prin votul de învestitură, fiind menită să asigure buna funcţionare a
Guvernului, în vederea realizării atribuţiilor acestuia.
Potrivit susţinerilor cuprinse în sesizare, întrucât
art. 85 alin. (3) din Constituţie nu distinge după cum este vorba de numirea
unor miniştri titulari sau interimari, acesta s-ar aplica în ambele situaţii,
cu consecinţa numirii - atât a noilor membri ai Guvernului, cât şi a
miniştrilor interimari - pe baza aprobării Parlamentului, acordată la
propunerea primului-ministru, în cazul în care au loc schimbări în structura
sau compoziţia politică a Guvernului.
Această interpretare a dispoziţiilor art. 85 alin. (3)
din Constituţie nu poate fi primită. Norma constituţională nu distinge în
sensul menţionat în sesizare, întrucât ipoteza aplicării acesteia este foarte
clar definită de legiuitorul constituant, ceea ce exclude necesitatea
realizării vreunei distincţii. Astfel, art. 85 alin. (3) din Constituţie se
aplică în situaţia „remanierii guvernamentale". Or, interimatul se asigură
întotdeauna de către un membru al Guvernului, şi nu de către o persoană aflată
în afara listei aprobate de Parlament prin acordarea votului de învestitură,
iar desemnarea ministrului interimar se face pe o perioadă determinată
prevăzută chiar de textul constituţional, de cel mult 45 de zile. Prin
desemnarea unui sau unor miniştri interimari nu are loc o remaniere
guvernamentală, de esenţa acesteia fiind, aşa cum s-a arătat, înlocuirea unor
membri ai Guvernului cu persoane care nu se află pe lista aprobată de Parlament
la numirea Guvernului. Eventualele schimbări în structura sau compoziţia
politică a Guvernului, la care se referă acelaşi text constituţional, pot fi
analizate în cazul şi în legătură cu remanierea guvernamentală, iar nu cu
privire la o perioadă tranzitorie, în care funcţionarea Guvernului este
asigurată de miniştrii rămaşi în funcţie, până la numirea unor noi membri
titulari în funcţiile vacante. De altfel, interpretarea în sensul că şi în
cazul desemnării unuia sau a mai multor membri ai Guvernului ca miniştri
interimari aceştia ar trebui supuşi verificării şi aprobării de către Parlament
lipseşte de eficienţă instituţia interimatului şi conduce la blocaje
instituţionale, cu consecinţe negative asupra funcţionării întregului Guvern şi
asupra realizării programului acestuia aprobat de Parlament.
De asemenea, nu poate fi primită susţinerea potrivit
căreia nerespectarea procedurii impuse de art. 85 alin. (3) din Constituţie, în
cazul desemnării miniştrilor interimari, ar crea un regim discriminatoriu între
candidaţii la funcţia de ministru „în sensul că numai unii dintre aceştia ar
trebui supuşi verificărilor şi, apoi, aprobării Parlamentului". Aceasta,
întrucât miniştrii interimari nu sunt „candidaţi la funcţia de ministru",
ci miniştri în funcţie, care exercită pe o perioadă de cel mult 45 de zile şi
atribuţiile altui membru al Guvernului care „se află în una dintre
situaţiile prevăzute la articolul 106" sau „este în imposibilitatea
de a-şi exercita atribuţiile". Termenul de cel mult 45 de zile a fost
instituit de legiuitorul constituant tocmai pentru a permite realizarea
procedurilor legate de numirea noului sau noilor miniştri, în legătură cu
aceste proceduri fiind incidente dispoziţiile art. 85 alin. (3) din
Constituţie.
In concluzie, Curtea reţine că dispoziţiile art. 85
alin. (3) din Constituţie nu sunt aplicabile în cazul desemnării miniştrilor
interimari, ci numai în cazul numirii de noi membri ai Guvernului. Această
concluzie rezultă atât din interpretarea literală a textelor constituţionale de
referinţă [art. 85 din Constituţie se referă la numirea Guvernului, pe
când art. 107 alin. (3) şi (4) din Constituţie se referă la desemnarea altor
membri ai Guvernului ca miniştri interimari], cât şi din interpretarea
sistematică a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 85 - Numirea
Guvernului, art. 103 - Investitura, art. 104 - Jurământul de
credinţă, art. 106 - Incetarea funcţiei de membru al Guvernului şi
art. 107 -Primul-ministru. Numirea miniştrilor în caz de remaniere
guvernamentală reprezintă o instituţie constituţională distinctă, cu o
reglementare constituţională distinctă de aceea a desemnării miniştrilor
interimari. Intrucât desemnarea miniştrilor interimari, reglementată de dispoziţiile
art. 107 alin. (4) din Constituţie, nu presupune exercitarea competenţei
Parlamentului la care face referire art. 85 alin. (3) din Legea fundamentală,
nu se poate susţine încălcarea, în cauză, de către Preşedintele României, a
acestei competenţe, sau a „procedurii prealabile" impuse de acelaşi text
constituţional.
In cererea de soluţionare a conflictului juridic de
natură constituţională se mai susţine că, prin emiterea Decretului nr. 1.358
din 1 octombrie 2009, Preşedintele României a încălcat prevederile art. 107
alin. (4) din Constituţie, raportat la alin. (3) al aceluiaşi articol,
interpretate în sensul că Preşedintele României nu are posibilitatea de a
desemna un ministru interimar în ipoteza încetării prin revocare a funcţiei
ministrului anterior. Se apreciază că „în fapt, prin Decretul nr. 1.358 din 1
octombrie 2009, Preşedintele României realizează o veritabilă numire a domnului
Vasile Blaga în funcţiile de Viceprim-ministru şi de ministru al administraţiei
şi internelor, ceea ce face şi mai evidentă încălcarea prevederilor alin. (3)
al art. 85 din Constituţie de către Preşedintele României".
In limitele sesizării şi a competenţei prevăzute de
Constituţie şi de Legea nr. 47/1992, Curtea urmează să decidă dacă prin
pretinsa încălcare de către Preşedintele României a dispoziţiilor art. 107
alin. (3) şi (4) din Constituţie s-a creat un conflict juridic de natură
constituţională între Preşedintele României şi Parlament, şi, în acest cadru,
să dea textelor din Legea fundamentală interpretarea corespunzătoare.
Procedând la interpretarea sistematică a dispoziţiile
constituţionale ale art. 85 - Numirea Guvernului, art. 106 - Incetarea
funcţiei de membru al Guvernului, art. 107 - Primul-ministru, art.
109 -Răspunderea membrilor Guvernului şi art. 110 - Incetarea
mandatului, Curtea constată că nu poate fi primită susţinerea autorului
sesizării potrivit căreia Preşedintele României nu are posibilitatea de a
desemna un ministru interimar în cazul în care funcţia de ministru a încetat ca
urmare a revocării ministrului titular şi nici concluzia în sensul că,
procedând astfel, Preşedintele României a încălcat competenţa Parlamentului la
care face referire art. 85 alin. (3) din Constituţie.
Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 7 din
Legea nr. 90/2001, revocarea din funcţia de membru al Guvernului „se face de
Preşedintele României, prin decret, la propunerea primului-ministru." Chiar
dacă, în ceea ce priveşte cauzele, revocarea se diferenţiază de celelalte
cazuri de încetare a funcţiei de membru al Guvernului prevăzute de art. 106 din
Constituţie, fiind o măsură juridică ce reflectă un joc politic al forţelor ce
formează echipa guvernamentală, efectele revocării sunt aceleaşi: încetarea
funcţiei de membru al Guvernului. Prin urmare, în lipsa unei dispoziţii
constituţionale exprese, nu se poate susţine că Preşedintele României nu are
posibilitatea de a desemna un alt membru al Guvernului pentru a îndeplini
atribuţiile ministrului a cărui funcţie a încetat ca urmare a revocării, până
la numirea noului ministru, adică până la realizarea remanierii guvernamentale.
Examinând dispoziţiile constituţionale cu privire la
care se arată că ar institui o asemenea excepţie, Curtea constată că alin. (3)
al art. 107 din Constituţie reglementează interimatul funcţiei de prim-ministru,
iar alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că regulile instituite de alin. (3)
cu privire la primul-ministru se aplică „în mod corespunzător" şi
miniştrilor. Această sintagmă a fost introdusă de legiuitorul constituant
tocmai pentru a arăta că dispoziţiile art. 107 alin. (3) din Constituţie
trebuie adaptate având în vedere situaţia miniştrilor, care pot fi revocaţi de
Preşedintele României, spre deosebire de primul-ministru, în privinţa căruia
art. 107 alin. (2) din Constituţie prevede în mod expres că nu poate fi revocat
(„Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru.") Revocarea
primului-ministru de către Preşedintele României ar avea ca efect înlăturarea
Guvernului în exerciţiu prin simpla intervenţie a Preşedintelui României, ceea
ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 109 alin. (1)
privind răspunderea politică a Guvernului „numai în faţa Parlamentului" şi
ale art. 110 alin. (2) referitoare la încetarea mandatului Guvernului, potrivit
cărora „Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a
încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile
prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea
de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de z/'/e."Acesta este
motivul pentru care în Constituţie, atunci când se face referire la cazurile de
încetare a funcţiei de membru al Guvernului cu raportare la situaţia
primului-ministru, revocarea este exceptată [în acest sens sunt, de exemplu, şi
dispoziţiile art. 110 alin. (2) din Constituţie, anterior citate]. Raţiunile
care explică excepţia instituită de art. 107 alin. (3) din Constituţie în
privinţa primului-ministru nu subzistă în cazul miniştrilor şi, prin urmare, nu
se justifică o astfel de exceptare şi în privinţa lor. Ca urmare, desemnarea
unui ministru interimar de către Preşedintele României se poate realiza în
oricare dintre cazurile de încetare a funcţiei de membru al Guvernului
prevăzute de art. 106 din Constituţie, în vederea asigurării continuităţii
conducerii ministerului până la numirea unui ministru titular, aşadar până la
realizarea remanierii guvernamentale, în cadrul termenului constituţional de
cel mult 45 de zile.
In concluzie, Curtea constată că nu există un conflict
juridic de natură constituţională între Parlamentul României şi Preşedintele
României în legătură cu emiterea de către Preşedintele României a Decretului
nr. 1.358 din 1 octombrie 2009, publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 647 din 1 octombrie 2009. Dispoziţiile art. 85 alin. (3) din
Constituţie sunt aplicabile în situaţia numirii de noi membri ai Guvernului,
iar nu în situaţia desemnării miniştrilor interimari, această din urmă
procedură fiind guvernată de dispoziţiile art. 107 din Constituţie, In ceea ce
priveşte excepţia stabilită de art. 107 alin. (3) din Constituţie, aceasta este
de strictă interpretare şi aplicare, referindu-se numai la primul-ministru.
Curtea s-a pronunţat în limitele sesizării, în
conformitate cu dispoziţiile art. 10 şi art. 34 alin. (2) din Legea nr.
47/1992, care nu permit extinderea cadrului procesual cu privire la alte autorităţi
publice, nici cu privire la alte fexfe legale decât cele precizate
în cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională.
Având în vedere considerentele expuse în prezenta
decizie, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile
art. 11 alin. (1) lit. A.e), art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Constată că nu există un conflict juridic de natură
constituţională între Parlamentul României şi Preşedintele României în legătură
cu emiterea de către Preşedintele României a decretului de desemnare a unui
ministru interimar menţionat în sesizare.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Parlamentului României şi
Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea
I.
Deliberarea a avut loc la data de 18 noiembrie 2009 şi
la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia
Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan,
Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta