Decizia Nr.20 din 16.10.2017

Completul competent să judece recursul în interesul legii

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.983/1/2017 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală şi conform art. 27² alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa este prezidată de către vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir.La şedinţa de judecată participă doamna Marinela Mincă, procuror şef al Biroului de reprezentare, Serviciul judiciar penal, Secţia juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.La şedinţa de judecată participă domnul Florin Nicuşor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, conform art. 27³ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Târgu Mureş privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, în sensul stabilirii modalităţii de calcul al termenului de 5 zile în care propunerea de prelungire a arestării preventive se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi, respectiv dacă aceasta este cea prevăzută de dispoziţiile art. 269 alin. (2) şi (4) din Codul de procedură penală sau cea prevăzută de dispoziţiile art. 271 din Codul de procedură penală.Preşedintele completului, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir, constatând că în cauză nu sunt cereri de formulat sau excepţii de invocat, a acordat cuvântul doamnei procuror-şef Marinela Mincă.Reprezentantul procurorului general, doamna procuror-şef Marinela Mincă, a precizat că recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Târgu Mureş privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 471 alin. (3) şi art. 472 din Codul de procedură penală şi a solicitat admiterea acestuia şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii.Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul că termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală se calculează potrivit art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, acest mod de calcul fiind de natură a garanta exigenţele şi garanţiile pentru care a fost instituit termenul.În susţinerea acestei orientări, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a notat că sintagma „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive", corespunzătoare termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive din conţinutul art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, se interpretează şi în contextul alin. (2) şi (6) ale aceluiaşi text de lege, ce stabilesc obligaţia pentru judecătorul de drepturi şi libertăţi de a fixa termen pentru soluţionare înainte de expirarea măsurii şi de a se pronunţa înainte de expirarea duratei acesteia.Totodată, a precizat că stabilirea unui astfel de termen are ca scop stabilirea unui interval de timp suficient pentru soluţionarea propunerii de prelungire a arestării preventive [art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală] şi a contestaţiei formulate de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea [art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală], înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. În caz contrar, măsura preventivă neprelungită în condiţiile legii ar înceta de drept prin expirarea termenului pentru care a fost dispusă.De asemenea, reprezentatul procurorului general, doamna procuror-şef Marinela Mincă, a precizat că, în situaţia în care ultima zi a acestui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare anterioare, în calculul termenului fiind incidente şi dispoziţiile alin. (4) al art. 235 din Codul de procedură penală.Preşedintele completului, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:1. Problema de drept care a generat practica neunitarăPrin recursul în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Târgu Mureş s-a arătat că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar privind „modalitatea de calcul al termenului de 5 zile în care propunerea de prelungire a arestării preventive se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi [art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală], respectiv aceasta este cea prevăzută de dispoziţiile art. 269 alin. (2) şi (4) din Codul de procedură penală sau cea prevăzută de dispoziţiile art. 271 din Codul de procedură penală."2. Examenul jurisprudenţialÎn urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional, în privinţa termenului de 5 zile în care propunerea de prelungire a arestării preventive se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi [art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală], s-a identificat problema de drept referitoare la calculul acestui termen, respectiv dacă acesta se calculează potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) şi (4) din Codul de procedură penală sau se calculează potrivit dispoziţiilor art. 271 din Codul de procedură penală. Problema de drept s-a ivit ca urmare a faptului că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres natura acestui termen, modalitatea de calcul şi nici sancţiunea nerespectării acestuia, precum şi ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, prin care s-a statuat că termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală este unul imperativ, peremptoriu.3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreştiÎntr-o primă orientare, se consideră că termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală este un termen privind măsurile preventive sau restrictive de drepturi şi se calculează potrivit art. 271 din Codul de procedură penală, respectiv pe zile pline (ziua de la care începe şi cea în care se sfârşeşte termenul intră în durata acestuia).Într-o a doua orientare, instanţele au considerat că termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală se calculează potrivit art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală (în calculul termenului nu se socoteşte ziua în care începe să curgă termenul şi nici ziua în care se împlineşte).4. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul orientării jurisprudenţiale potrivit căreia termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală se calculează potrivit art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, acest mod de calcul fiind de natură a garanta exigenţele şi garanţiile pentru care a fost instituit termenul.5. Raportul asupra recursului în interesul legiiJudecătorul-raportor, prin raportul întocmit în cauză, a apreciat că sesizarea referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală este admisibilă, concluzionând că termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală se calculează potrivit art. 269 alin. (1), (2) şi (4) din Codul de procedură penală, respectiv în calculul termenului nu se socoteşte ziua în care începe să curgă termenul şi nici ziua în care se împlineşte, iar în situaţia în care ultima zi a acestui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare anterioare.În esenţă, judecătorul-raportor a menţionat că termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală este un termen procedural, minim, de regresiune, iar nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, devenind incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exerciţiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen.6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul- raportor şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:6.1. Admisibilitatea recursului în interesul legiiÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată, fiind îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 471 din Codul de procedură penală, referitoare la titularul sesizării şi la depunerea hotărârilor definitive ce atestă existenţa unei jurisprudenţe neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretată.Astfel, cu privire la condiţia de admisibilitate, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 472 din Codul de procedură penală, rezultă faptul că legiuitorul a stabilit drept criteriu pentru aprecierea admisibilităţii existenţa unor probleme de drept soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, condiţie îndeplinită în cauză. Evaluarea interesului sesizării se analizează de către titularul acţiunii, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică doar existenţa jurisprudenţei divergente ca o condiţie de admisibilitate.Practica neunitară ce formează obiectul recursului în interesul legii a fost generată de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, în practica instanţelor de judecată fiind conturate două orientări:Într-o primă orientare, instanţele au considerat că termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală este un termen privind măsurile preventive sau restrictive de drepturi şi se calculează potrivit art. 271 din Codul de procedură penală, respectiv pe zile pline (ziua de la care începe şi cea în care se sfârşeşte termenul intră în durata acestuia).Într-o a doua orientare, instanţele au considerat că termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală se calculează potrivit art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, acest mod de calcul fiind de natură a garanta exigenţele şi garanţiile pentru care a fost instituit termenul.Dispoziţiile legale supuse interpretării şi aplicării unitare:Codul de procedură penalăProcedura prelungirii arestării preventive în cursul urmăririi penale Articolul 235(1) Propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive.(2) Judecătorul de drepturi şi libertăţi fixează termen pentru soluţionarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea măsurii. Ziua şi ora stabilite se comunică procurorului, care are obligaţia de a asigura prezenţa în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi a inculpatului arestat preventiv. Avocatul inculpatului este încunoştinţat şi i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei.(3) Inculpatul este ascultat de judecătorul de drepturi şi libertăţi asupra tuturor motivelor pe care se întemeiază propunerea de prelungire a arestării preventive, în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu. (3) Inculpatul este ascultat de judecătorul de drepturi şi libertăţi asupra tuturor motivelor pe care se întemeiază propunerea de prelungire a arestării preventive, în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu. Ascultarea inculpatului se poate face cu acordul acestuia şi în prezenţa unui apărător ales sau numit din oficiu şi, după caz, şi a unui interpret, şi prin videoconferinţă, la locul de deţinere.(4) În cazul în care inculpatul arestat preventiv se află internat în spital şi din cauza stării sănătăţii nu poate fi adus în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi sau când, din cauză de forţă majoră ori stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă, propunerea va fi examinată în lipsa inculpatului, dar numai în prezenţa avocatului acestuia, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii. Dispoziţiile art. 204 alin. (7) teza finală se aplică în mod corespunzător.(5) Participarea procurorului este obligatorie.(6) Judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă asupra propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei acesteia. Articolul 268(1) Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.(2) Când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii.(3) Pentru celelalte termene procedurale se aplică, în caz de nerespectare, dispoziţiile privitoare la nulităţi. Articolul 269(1) La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel.(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte.(3) Termenele socotite pe luni sau pe ani expiră, după caz, la sfârşitul zilei corespunzătoare a ultimei luni ori la sfârşitul zilei şi lunii corespunzătoare din ultimul an. Dacă această zi cade într-o lună care nu are zi corespunzătoare, termenul expiră în ultima zi a acelei luni.(4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează. Articolul 271 În calculul termenelor privind măsurile preventive sau orice măsuri restrictive de drepturi, ora sau ziua de la care începe şi cea la care se sfârşeşte termenul intră în durata acestuia. 6.2. Pe fondul recursului în interesul legii Procesul penal implică desfăşurarea în timp a unei activităţi compuse dintr-o succesiune de acte reglementate de legea de procedură penală. Această desfăşurare în timp impune ca, în disciplinarea actelor procesuale şi procedurale componente, să se ţină seama de elementul timp. Aceasta este raţiunea pentru care printre condiţiile cerute de lege pentru ca un act procesual sau procedural să fie valabil se înscrie şi condiţia privitoare la timpul în care trebuie să se înfăptuiască un astfel de act. Reglementarea în legea procesual penală a elementului timp se face cu ajutorul instituţiei procedurale a termenelor. Termenul este o limitare de ordin cronologic în îndeplinirea unor acte procesuale sau în efectuarea unor acte procedurale. Limitarea se realizează prin fixarea de către lege a unui interval de timp înăuntrul căruia sau după atingerea căruia să se poată îndeplini un act procesual sau înfăptui un act procedural. Termenul operează asupra drepturilor, facultăţilor sau îndatoririlor subiecţilor procesuali pe care aceştia le au în desfăşurarea procesului penal. În funcţie de natura drepturilor şi intereselor în considerarea cărora sunt instituite, termenele se clasifică în termene procedurale şi termene substanţiale. Termenele procedurale sunt instituite în considerarea unor drepturi sau interese procesuale, reglementarea lor disciplinând activităţile ce se includ în sfera procesului penal. Termenele substanţiale, spre deosebire de cele procedurale, sunt reglementate în considerarea unor drepturi sau interese extraprocesuale. În funcţie de sensul în care sunt calculate, termenele procedurale pot fi de succesiune, calculându-se în sensul curgerii timpului, şi de regresiune, acestea din urmă calculându-se în sensul invers al curgerii timpului. În raport cu efectele pe care le produc, termenele se împart în dilatorii, peremptorii şi orânduitorii (de recomandare). Această clasificare este specifică termenelor procedurale şi se face în raport cu sancţiunea care intervine în cazul nerespectării termenului. În considerentele Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, prin care a fost soluţionată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională a reţinut că „Sancţiunile privind nerespectarea termenelor procedurale derivă din principiul legalităţii procesului penal, enunţat de art. 2 din Codul de procedură penală şi consfinţit prin dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, şi sunt reglementate în cuprinsul normelor procesual penale ale art. 268 alin. (1)-(3), şi anume: decăderea din exerciţiul unui drept, nulitatea actului făcut peste termen şi încetarea unei măsuri procesuale temporare" (paragraful 26). În conţinutul aceleiaşi decizii a Curţii Constituţionale s-a statuat că acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu, iar nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, devenind incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exerciţiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen. Or, cele două sancţiuni, decăderea (ca sancţiune procedurală proprie) şi nulitatea (ca sancţiune procedurală derivată ce decurge din decădere), sunt specifice doar termenelor procedurale, astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională a României la paragraful 26 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015. În partea finală a art. 269 alin. (1) din Codul de procedură penală legiuitorul a prevăzut o excepţie (în afară de cazul când legea dispune altfel), însă această excepţie vizează momentul de la care începe să curgă termenul, iar nu modalitatea de calculare a termenelor procedurale ce a fost stabilită expres în alin. (2)-(4) ale aceluiaşi articol. În raport cu aceste argumente, termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală este un termen procedural, minim, de regresiune şi se calculează potrivit art. 269 alin. (1), (2) şi (4) din Codul de procedură penală, respectiv în calculul termenului nu se socoteşte ziua în care începe să curgă termenul şi nici ziua în care se împlineşte, iar în situaţia în care ultima zi a acestui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare anterioare. În considerarea celor expuse, Completul pentru judecarea recursului în interesul legii va admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Târgu Mureş şi va stabili că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală se calculează potrivit art. 269 alin. (1), (2) şi (4) din Codul de procedură penală. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Târgu Mureş şi, în consecinţă: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, stabileşte că: Termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală se calculează potrivit art. 269 alin. (1), (2) şi (4) din Codul de procedură penală. Obligatorie, conform dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 16 octombrie 2017. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE ILIE IULIAN DRAGOMIR Magistrat-asistent, Florin Nicuşor Mihalache