DECIZIE   Nr. 355 din 4 aprilie 2007

referitoare la constitutionalitatea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 318 din 11 mai 2007

Cu Adresa nr. 51/713 din 26 februarie 2007, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, formulată de un număr de 71 de deputaţi, şi anume: Gheorghe I. Albu, Roberta Alma C. Anastase, Nicolae N. Bara, Gheorghe G. Barbu, Cornel Ştefan C. Bardan, Iulian-Gabriel P. Bîrsan, Anca-Daniela C. Boagiu, Ionela I. Bruchental-Pop, William Gabriel S. Brânză, Daniel I. Buda, Costică N. Canacheu, Bogdan C. Cantaragiu, Alexandru A. Ciocâlteu, Anca M. Constantinescu, Radu-Cătălin Drăguş, Stelian N. Duţu, Ionesie P. Ghiorghioni, Ion I. Gonţea, Dan N. Grigore, Monica Măria C. Iacob Ridzi, Traian Constantin A. Igaş, Valentin Adrian M. Iliescu, Graţiela Denisa M. Iordache, Radu V. D. Lambrino, Dănuţ E. Liga, Mircea Man, Marian-Jean J. G. Marinescu, Laurenţiu C. Mironescu, Liviu Alexandru H. Miroşeanu, Alexandru E. Mocanu, Petru P. Movilă, Dorin-Liviu D. Nistoran, Ioan C. Oltean, Aurel A. Olarean, Constantin M. Petrea, Cosmin Gabriel C. Popp, Cezar Florin Gh. Preda, Ioan Dumitru I. Puchianu, Dumitru Gh. Puzdrea, Romeo Marius Gh. Raicu, Cristian I. Rădulescu, Marius I. Rogin, Marcel Laurenţiu M. Romanescu, Gheorghe G. Sârb, Mugurel Liviu S. Sârbu, Mihai Gr. Stănişoară, Petre Străchinaru, Valeriu I. Tabără, Horia C. Văsioiu, Augustin A. Zegrean, Aurel I. Vainer, Leonida I. Lari-Iorga, Romică C. Andreica, Cristian Alexandru R. Boureanu, Dan Horaţiu Gh. Buzatu, Marian V. Hoinaru, Mircea Teodor M. S. Iustian, Corneliu V. Momanu, Monica Octavia P. Muscă, Viorel N. Oancea, Dumitru M. Pardău, Marian Sorin C. Paveliu, Florin Aurelian N. Popescu, Vasile I. Pruteanu, Gabriel A. Sandu, Ion I. Stoica, Cornel H. Ştirbeţ, Raluca D. Turcan, Dragoş V. Ujeniuc, Petre I. Ungureanu, Claudius Mihail Gh. Zaharia.

Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 1.551 din 26 februarie 2007 si constituie obiectul Dosarului nr. 262A/2007.

Obiectul sesizării, astfel cum a fost formulat, îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, în redactarea adoptată de Parlamentul României în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţie.

In motivarea sesizării de neconstituţionalitate se arată:

- Prevederile art. 5 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 3/2000 în forma adoptată prin legea ce face obiectul sesizării, care interzic organizarea referendumului simultan cu desfăşurarea alegerilor prezidenţiale, parlamentare, locale sau a alegerilor pentru Parlamentul European ori cu mai puţin de 3 luni înainte şi după data acestor alegeri, încalcă prevederile constituţionale ale art. 2 alin. (1), potrivit cărora „suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, [...] şi prin referendum", precum şi ale art. 90 din Constituţie, care prevăd că „Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional". Incălcarea constă în aceea că, prin intrarea în vigoare a legii, „în anii electorali nu s-ar mai putea organiza referendum". In această ipoteză, de exemplu, „în întreg anul 2008 organizarea de referendum este imposibilă", deoarece urmează să se organizeze alegeri locale în luna iunie şi alegeri parlamentare în luna noiembrie, astfel că art. 2 şi art. 90 din Constituţie ar fi inaplicabile. Se consideră că sunt încălcate şi dispoziţiile constituţionale ale art. 95 alin. (3) care stabilesc că, în cazul aprobării propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, trebuie să se organizeze referendum pentru demiterea acestuia în cel mult 30 de zile. Or, „dacă acest lucru ar surveni în perioada de 3 luni înainte sau după alegerile la care se referă modificarea legislativă, referendumul prevăzut la art. 95 alin. (3) din Constituţie nu s-ar putea organiza". Se mai arată că aceste prevederi din Constituţie sunt imperative şi „nu lasă loc niciunei limitări", sens în care s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 567 din 11 iulie 2006 referitoare la dreptul Preşedintelui României de a consulta poporul prin referendum.

In continuare, se consideră că prevederile art. 5 alin. (5) din lege, potrivit cărora „Ordinea de desfăşurare a referendumurilor este dată de forţa juridică a actului normativ care l-a declanşat şi de data iniţierii acestora", sunt neconstituţionale, „fiindcă noţiunea de forţă juridică a actului normativ nu este definită de Legea fundamentală" şi nici de art. 90 din aceasta. „Dreptul poporului la referendum decurge din Constituţie şi nu poate fi stabilită nicio ierarhie a referendumului în funcţie de «actul normativ care l-a declanşat»." De asemenea, se consideră că alin. (6) al aceluiaşi articol, potrivit căruia „Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător pentru referendumul local în raport cu alegerile locale", este neconstituţional, deoarece face trimitere la alin. (4) „despre a cărui neconstituţionalitate am făcut vorbire".

- Dispoziţiile art. 10, potrivit cărora „(1) Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale, în cazul în care Preşedintele României a fost ales în condiţiile prevăzute la art. 81 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

(2) In cazul în care Preşedintele României a fost ales în condiţiile prevăzute la art. 81 alin. (3) din Constituţia României, republicată, demiterea acestuia este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară de către cetăţenii prezenţi",  contravin   art.   81   din   Constituţie.

Contradicţia constă în aceea că prin modificarea textului se „creează practic două tipuri de preşedinte - un preşedinte ales la primul tur de scrutin şi altul ales la al doilea tur de scrutin", ceea ce determină „o diferenţă de legitimitate între cele două categorii". Or, Preşedintele României, odată ales, cu respectarea prevederilor constituţionale ale art. 81 alin. (1), „are aceeaşi legitimitate, indiferent că alegerea s-a făcut în turul unu sau doi de scrutin - art. 81 alin. (2) sau art. 81 alin. (3)", aşadar are „un statut constituţional care nu poate fi diferenţiat în raport de numărul de voturi cu care a fost ales". De asemenea, art. 10 contravine art. 95 alin. (3) din Constituţie, care nu face deosebire după cum Preşedintele României a fost ales în primul sau al doilea tur de scrutin, astfel că textul de lege criticat adaugă la aceasta, ceea ce este inadmisibil. Se mai invocă şi încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 99 privind „Răspunderea preşedintelui interimar", deoarece textul din legea criticată se referă doar la preşedintele ales în condiţiile art. 81 alin. (2) sau (3), iar „persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României, nefiind aleasă în condiţiile art. 81, nu ar putea fi demisă prin referendum dacă legea ar intra în vigoare", pentru că „nu stabileşte procedura aplicabilă".

-   „Proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor" contravine principiului neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, prin aceea că instituie o nouă modalitate de demitere a Preşedintelui decât cea existentă la data alegerii sale în funcţie, iar „astfel de modificări esenţiale nu pot interveni în timpul exercitării mandatului". In acest sens, se arată că, deşi, potrivit art. 83 din Constituţia revizuită, durata mandatului Preşedintelui României s-a prelungit de la 4 ani la 5 ani, art. 155 alin. (3) din Legea fundamentală stipulează că „Prevederile alineatului (1) al articolului 83 se aplică începând cu următorul mandat prezidenţial". In legătură cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 61 din 18 ianuarie 2007.

-   Art. 12 alin. (1) din legea supusă controlului de neconstituţionalitate, potrivit căruia „Nu constituie probleme de interes naţional, în sensul art. 11, şi nu formează obiectul referendumului, în condiţiile art. 90 din Constituţia României, republicată, problemele care vizează revizuirea Constituţiei", este contrar prevederilor constituţionale ale art. 90, „pentru că limitează dreptul Preşedintelui României de a solicita poporului să-şi exprime prin referendum voinţa cu privire la probleme de interes naţional". Se arată că, în acest sens, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 567 din 11 iulie 2006 dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 au fost declarate neconstituţionale, „iar în forma adoptată prin prezenta lege sunt, de asemenea, neconstituţionale, pentru că nesocotesc o decizie a Curţii Constituţionale, care este general obligatorie".

Autorii sesizării consideră, de asemenea, că legea „în ansamblul ei" încalcă art. 77 alin. (2) din Constituţie, care prevede că, „Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii". Aşadar, potrivit textului constituţional, „Parlamentul României era sesizat strict cu problemele ridicate de către Preşedinte în cererea de reexaminare" şi trebuia să se pronunţe numai cu privire la acestea. Totuşi, Parlamentul a adăugat noi articole legii supuse reexaminării, ceea ce depăşeşte limitele învestirii, iar legea rezultată este practic altă lege decât cea care a fost trimisă iniţial la promulgare.

In sfârşit, se mai arată că în legătură „cu problemele din prezenta sesizare" Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în şedinţa din 21 februarie 2007, „declarând ca fiind   neconstituţională   Legea   pentru   modificarea   şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (propunerea legislativă înregistrată la Camera Deputaţilor sub nr. 392/2006)", ale cărei dispoziţii sunt identice cu cele adoptate prin „propunerea legislativă înregistrată la Camera Deputaţilor sub nr. 669/2006".

In conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.

Preşedintele Camerei Deputaţilor arată că îşi menţine punctul de vedere formulat în legătură cu sesizarea privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care a făcut obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 180A/2007.

Preşedintele Senatului, în punctul de vedere exprimat, apreciază că prevederile art. 5 alin. (3) şi (4) nu încalcă spiritul sau litera Constituţiei, fiind „evident şi normal" că dispoziţiile constituţionale ale art. 2 alin. (1) şi art. 90, referitoare la exercitarea suveranităţii naţionale de către popor prin referendum, trebuie concretizate printr-o lege care să reglementeze modul de organizare şi desfăşurare a acestuia, ceea ce „nu poate fi interpretat ca o formă de restrângere sau limitare". Atingerea scopului pentru care se organizează referendumul presupune măsuri de evitare a suprapunerilor cu alte activităţi, astfel că desfăşurarea alegerilor generale, prezidenţiale sau pentru Parlamentul European concomitent şi în aceleaşi circumstanţe cu un referendum implică riscul compromiterii fiecăreia dintre aceste acţiuni. De altfel, cu privire la alegerile pentru Parlamentul European, chiar reglementările şi practica Uniunii Europene recomandă evitarea suprapunerilor cu alte acţiuni. Mai mult, după desfăşurarea unui proces electoral este nevoie de o perioadă de timp pentru organizarea unui referendum, atât sub aspect organizatoric, cât şi pentru respectarea unui calendar de termene legale. Se consideră că acelaşi raţionament este valabil şi pentru ipoteza în care se organizează întâi un referendum. Ca atare, „fixarea unei perioade minime necesare între cele două tipuri de referendumuri nu poate fi considerată ca o măsură restrictivă" şi în acest context „este firesc să se stabilească şi un criteriu pentru departajarea priorităţii lor".

-   In legătură cu prevederile art. 10, modificate prin legea criticată, consideră că, deşi susţinerile de neconstituţionalitate au fost soluţionate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 147 din 21 februarie 2007, „soluţia de demitere a preşedintelui din noua lege trebuie făcută printr-o nouă analiză raportată la actuala formulare a textului şi la noul context al întregii reglementări". In acest sens, arată că, plecând de la premisa „că demiterea Preşedintelui prin referendum reprezintă o sancţiune pentru săvârşirea unor fapte grave, este clar că nu se justifică condiţionarea valabilităţii referendumului de prezenţa majorităţii alegătorilor înscrişi în listele electorale", o asemenea prevedere neavând un suport constituţional expres.

-    Cu referire la invocarea încălcării principiului neretroactivităţii legii arată că legea criticată stabileşte măsuri de ordin procedural, care sunt de imediată aplicare şi nu dispune cu privire la statutul şi atribuţiile Preşedintelui sau la durata mandatului şi nici cu privire la modalitatea de demitere a acestuia, care urmează „aceeaşi cale" - suspendarea din funcţie şi organizarea referendumului popular.

-  In ceea ce priveşte susţinerile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din lege, potrivit cărora problemele care vizează revizuirea Constituţiei nu pot face obiectul referendumului naţional, arată că „în sistemul nostru constituţional nu este specific referendumul legislativ", poporul având dreptul de iniţiativă legislativă conform Legii fundamentale, care instituţionalizează un referendum final pentru aprobarea legii de revizuire a sa. Consideră că „nu ar fi normal ca pentru revizuirea Actului fundamental să se organizeze două tipuri de consultare a poporului, printr-un referendum prealabil şi unul final, cu posibilitatea unor rezultate contrare".

-   In legătură cu susţinerile referitoare la încălcarea art. 77 alin. (2) din Constituţie, arată că „Preşedintele a solicitat prin cererea sa reexaminarea legii în ansamblul ei, chiar dacă a criticat concret doar unele texte", precum şi că „Parlamentul, fiind unica autoritate legislativă a ţării şi având suveranitatea în domeniul legislativ, nu poate fi îngrădit în exercitarea acestei prerogative".

Guvernul nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate formulată.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, raportul judecătorului-raportor, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, raportată la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate.

Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, în ansamblul său, precum şi, în special, art. 5 alin. (2), (4), (5) şi (6), art. 10 şi art. 12 alin. (1) din aceasta. In realitate, legea supusă controlului de constituţionalitate cuprinde un articol unic, iar prevederile enunţate ca fiind criticate sunt cuprinse la pct. 2, 3, 5 şi 6 din aceasta, astfel:

-   pct. 2. - „La articolul 5, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

«(2) Referendumul este valabil doar dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 10 alin. (2).»";

-   pct. 3. - „La articolul 5, după alineatul (2) se introduc patru noi alineate, alineatele (3)-(6), cu următorul cuprins:

"[...]. (4) Referendumul naţional nu poate avea loc cu mai puţin de 3 luni înainte sau după data alegerilor prezidenţiale, parlamentare ori pentru Parlamentul European sau a unui referendum naţional.

(5) Ordinea de desfăşurare a referendumurilor este dată de forţa juridică a actului normativ care l-a declanşat şi de data iniţierii acestora.

(6)  Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător pentru referendumul local în raport cu alegerile locale.»";

-   pct. 5. - „Articolul 10 va avea următorul cuprins:

«Art. 10. - (1) Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale, în cazul în care Preşedintele României a fost ales în condiţiile prevăzute la art. 81 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

(2) In cazul în care Preşedintele României a fost ales în condiţiile prevăzute la art. 82 alin. (3) din Constituţia României, republicată, demiterea acestuia este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară de către cetăţenii prezenţi.» ";

-   pct. 6 - „La articolul 12, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

«Art. 12. - (1) Nu constituie probleme de interes naţional, în sensul art. 11, şi nu formează obiectul referendumului, în condiţiile art. 90 din Constituţia României, republicată, problemele care vizează revizuirea Constituţiei.»"

In opinia autorilor sesizării, legea în ansamblul său, precum şi textele menţionate din aceasta încalcă, în ordinea invocării lor, prevederile constituţionale ale art. 2 alin. (1), art. 90, art. 95 alin. (3), art. 81 alin. (1)-(3), art. 99, art. 15 alin. (2) şi art. 77 alin. (2).

Aceste dispoziţii din Constituţie prevăd:

-   Art. 2 alin. (1): „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.";

-   Art. 90: „Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.";

-  Art. 95 alin. (3): „Dacăpropunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.";

-   Art. 81 alin. (1) -(3): „(1 ) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.

(3)  In cazul în care niciunui dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.";

-   Art. 99: „Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României săvârşeşte fapte grave, prin care încalcă prevederile Constituţiei, se aplică articolul 95 şi articolul 98." (Art. 95 priveşte „Suspendarea din funcţie", iar art. 98 dispune cu privire la „Interimatul funcţiei".);

-  Art. 15 alin. (2): „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";

-   Art. 77 alin. (2): „Inainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii."

Examinând obiecţiile de neconstituţionalitate formulate, prevederile legii criticate, prin raportare la dispoziţiile constituţionale incidente, Curtea Constituţională constată că sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiată şi urmează a fi admisă, pentru următoarele considerente:

I. O primă critică de neconstituţionalitate vizează pct. 2 şi 3 ale articolului unic din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Potrivit pct. 2 din legea criticată, articolul 5 alineatul (2) prevede că „Referendumul este valabil doar dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 10 alin. (2)." [Alin. (2) al art. 10, la care se face trimitere, dispune că demiterea Preşedintelui României, ales în condiţiile art. 81 alin. (3) din Constituţie, este aprobată dacă este întrunită majoritatea voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară de către cetăţenii prezenţi.] Potrivit punctului 3 din aceeaşi lege, la articolul 5, după alin. (2) se introduc patru noi alineate, alin. (3)-(6). Dintre acestea, sunt criticate ca fiind neconstituţionale prevederile alineatului (4), care prevăd imposibilitatea organizării referendumului naţional cu mai puţin de 3 luni înainte sau după data alegerilor prezidenţiale, parlamentare ori pentru Parlamentul European sau a unui alt referendum naţional, precum şi cele ale alin. (6), potrivit cărora dispoziţiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător pentru referendumul local în raport cu alegerile locale. In opinia autorilor sesizării, aceste dispoziţii de lege sunt contrare art. 2 alin. (1), art. 90 şi art. 95 alin. (3) din Constituţie, deoarece limitează sau îngrădesc dreptul poporului de a-şi exercita suveranitatea.

Aşadar, în esenţă, autorii sesizării consideră ca fiind neconstituţionale prevederile din lege referitoare la condiţiile de organizare şi desfăşurare a referendumului. Sub acest aspect, Curtea Constituţională constată că susţineri identice au fost formulate cu privire la art. 5 alin. (2) şi (4) şi art. 10 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000, care au făcut obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 180A/2007, soluţionat prin Decizia nr. 147 din 21 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 7 martie 2007. Prin această decizie, cu majoritate de voturi, Curtea a reţinut că susţinerile de neconstituţionalitate sunt întemeiate şi, în consecinţă, a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului este neconstituţională. Pentru a pronunţa această soluţie, prin decizia menţionată, Curtea Constituţională a reţinut că art. 1 din Legea nr. 3/2000, modificată şi completată prin legea criticată, preluând cuprinsul art. 2 alin. (1) din Constituţie, dispune că „In România suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin [...] referendum", iar potrivit art. 5 alin. (1) din aceeaşi lege, referendumul naţional şi referendumul local se organizează şi se desfăşoară în condiţiile prevăzute de această lege. Or, alineatele nou-introduse ce fac obiectul sesizării instituie chiar unele condiţii referitoare la organizarea şi desfăşurarea referendumului, iar nu prevederi care să contravină acestei modalităţi de exercitare a suveranităţii naţionale de către popor, astfel că art. 2 alin. (1) din Constituţie nu este încălcat.

Prin aceeaşi decizie s-a reţinut că, în schimb, textele de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 90, potrivit cărora „Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional", precum şi pe cele ale art. 95 alin. (3), care prevăd că, în cazul aprobării propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, „/.../ în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui". Din analiza celor două texte constituţionale rezultă că referendumul se poate desfăşura oricând în cursul anului, dacă Parlamentul a fost consultat sau a aprobat propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României. Aşadar, potrivit Constituţiei, nu există nicio altă condiţie care să interzică organizarea şi desfăşurarea referendumului   simultan   cu   alegerile   prezidenţiale, parlamentare, locale sau cele pentru Parlamentul European, ori într-un anumit interval de timp anterior sau posterior alegerilor menţionate. Ca atare, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă (Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus). In consecinţă, condiţiile stabilite de legiuitor pentru desfăşurarea referendumului prin legea criticată adaugă la prevederile Constituţiei, ceea ce determină neconstituţionalitatea acestora. De asemenea, Curtea a reţinut că exigenţele extraconstituţionale cuprinse în lege împiedică organizarea oricărui referendum, ceea ce contravine art. 2 alin. (1) din Constituţie, în condiţiile în care, practic, în România, s-ar putea să se desfăşoare alegeri în fiecare an. Mai mult, în condiţiile în care legea se referă la alegerile locale, fără a preciza dacă este vorba de alegeri generale sau parţiale, este cunoscut faptul că acestea din urmă pot avea loc în fiecare lună a anului. In consecinţă, suprimarea referendumului prin obstacole stabilite de lege reprezintă un alt argument pe care se întemeiază constatarea că prevederile supuse controlului din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt contrare Constituţiei şi pot genera blocaje constituţionale, data alegerilor devenind dependentă de data desfăşurării referendumului.

Faţă de considerentele expuse, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, constată că art. 5 alin. (2), (4) şi (5) şi art. 10 sunt neconsituţionale.

II. Autorii sesizării critică, de asemenea, ca fiind neconstituţionale prevederile art. 5 alin. (6) şi ale art. 12 alin. (1) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000, precum şi legea în ansamblul său, prin raportare la art. 77 alin. (2) din Constituţie.

In aceste sens se arată că dispoziţiile art. 5 alin. (6) din lege, potrivit cărora „Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător pentru referendumul local în raport cu alegerile locale", sunt contrare Constituţiei „deoarece fac trimitere la alin. (4) al aceluiaşi articol despre a cărui neconstituţionalitate am făcut vorbire".

Examinând această motivare, Curtea reţine că susţinerile din sesizare, referitoare la prevederile alin. (6) al art. 5 din legea criticată, sunt întemeiate pentru argumentele care au justificat soluţia de neconstituţionalitate a art. 5 alin. (4) din aceeaşi lege, şi, în consecinţă, cu majoritate de voturi, constată că art. 5 alin. (6) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 este neconstituţional.

In legătură cu art. 12 alin. (1) din lege, care prevede că „(1) Nu constituie probleme de interes naţional, în sensul art. 11, şi nu formează obiectul referendumului, în condiţiile art. 90 din Constituţia României, republicată, problemele care vizează revizuirea Constituţiei", autorii sesizării susţin că încalcă prevederile constituţionale ale art. 90, întrucât „limitează dreptul Preşedintelui României de a solicita poporului să-şi exprime prin referendum voinţa cu privire la probleme de interes naţional", precum şi pentru că, referindu-se la Decizia Curţii Constituţionale nr. 567/2006, „nesocotesc o decizie a Curţii Constituţionale, care este general obligatorie".

Examinând aceste susţineri, Curtea constată că art. 12 alin. (1) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 contravine dispoziţiilor art. 90 din Constituţie. Potrivit acestor dispoziţii, „Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional". Rezultă că stabilirea problemelor de interes naţional este de competenţa Preşedintelui  României, Parlamentul urmând a fi consultat în legătură cu organizarea referendumului cu privire la probleme de interes naţional.

In sfârşit, ultima critică de neconstituţionalitate priveşte legea în ansamblul său, prin raportare la art. 77 alin. (2) din Constituţie, cu susţinerea că, potrivit acestor prevederi constituţionale, Parlamentul României trebuia să se pronunţe strict faţă de problemele ridicate de către Preşedinte în cererea de reexaminare. Or, prin adăugarea unor noi articole legii supuse reexaminării, Parlamentul a depăşit limitele învestirii, legea rezultată fiind „practic altă lege decât cea care a fost trimisă iniţial la promulgare".

Examinând aceste susţineri prin raportare la dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Inainte de promulgare Preşedintele României poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii", Curtea constată că din textul constituţional rezultă că Parlamentul ar urma să reexamineze doar textele indicate de Preşedintele României. Aşa fiind, această critică de neconstituţionalitate este întemeiată şi urmează a fi admisă, deoarece: la data de 12 ianuarie 2007, Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a solicitat preşedintelui Senatului, domnul Nicolae Văcăroiu, prin cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, eliminarea din lege a prevederilor „articolului unic pct. 2 referitoare la completarea art. 5 din Legea nr. 3/2000, prin introducerea alin. (4)", precum şi să se precizeze, „în mod expres, abrogarea dispoziţiilor alin. (1) al art. 12". Ca urmare a cererii de reexaminare, Parlamentul României a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, în care au fost introduse noi prevederi cuprinse în art. 5 alin. (2), (5) şi (6), art. 10 şi art. 12 alin. (1). Aşadar, cu prilejul soluţionării cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României, prin legea de modificare supusă controlului de constituţionalitate în prezentul dosar, Parlamentul României, depăşind limitele învestirii, care priveau prevederile art. 5 alin. (4) şi ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000, a modificat şi completat şi alte dispoziţii din această lege.

Pentru considerentele arătate, Curtea constată că toate prevederile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt neconstituţionale.

In temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie, precum şi al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 şi al art. 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi

CURTEA   CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este neconstituţională.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 4 aprilie 2007 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Koszokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu, Şerban Viorel Stănoiu şi Tudorel Toader, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent şef,

Gabriela Dragomirescu