DECIZIE Nr.
401 din 19 martie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 27 si art. 28 din Decretul-lege nr.
115/1938 pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 249 din 14 aprilie 2009
Acsinte Gaspar -
preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu -
procuror
Mihaela Ionescu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 şi art. 28 din Decretul-lege nr.
115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare,
excepţie ridicată de Ioan Ţanţ şi Mariana Ţanţ în Dosarul nr. 8.739/271/2006 al
Curţii'de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 26 noiembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 8.739/271/2006, Curtea de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 27 şi art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea
dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare. Excepţia a fost ridicată de
Ioan Ţanţ şi Mariana Ţanţ într-o cauză ce are ca obiect o acţiune în revendicare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că potrivit Codului civil dobândirea
dreptului de proprietate pe calea prescripţiei achizitive se face prin
exercitarea unei posesii utile de 30 de ani, în vreme ce potrivit
Decretului-lege nr. 115/1938 dobândirea dreptului de proprietate prin
uzucapiune se face numai în condiţiile reglementate de art. 27 şi art. 28 din
actul normativ menţionat. Susţine că posibilitatea cetăţenilor români din
Transilvania de a dobândi un drept de proprietate prin uzucapiune este limitată
raportat la cetăţenii din celelalte provincii istorice ale României.
Curtea de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă arată că, urmare a menţinerii în vigoare a dispoziţiilor
Decretului-lege nr. 115/1938 până la momentul finalizării lucrărilor cadastrale
şi a registrelor de publicitate imobiliară pe întreg teritoriul administrativ
al judeţelor Bihor şi Satu Mare (aşa cum prevede art. 72 din Legea nr. 7/1996),
se creează o diferenţă de regim juridic în ceea ce priveşte dobândirea
proprietăţii prin prescripţie achizitivă între posesorii care îşi au domiciliul
situat în zona de aplicare a acestui act normativ şi cei care se află în afara
acestei zone. Insă,
obligativitatea aplicării textelor de lege criticate a fost subliniată şi de
poziţia constantă a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Aşa fiind, apreciază
că se impune asigurarea unui regim unic de dobândire a drepturilor reale asupra
imobilelor prin posesie de lungă durată, la nivelul întregii ţări.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale. In acest sens, arată că
reglementarea de către legiuitor a două regimuri diferite pentru uzucapiune,
datorită condiţiilor istorice diferite din anumite zone ale ţării, cel
instituit prin Decretul-lege nr. 115/1938 şi cel al Codului civil, fiecare cu
cerinţele sale specifice, nu contravine principiului constituţional al
egalităţii în faţa legii. Principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate,
astfel încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal,
la situaţii diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit. Face referire la
deciziile Curţii Constituţionale nr. 653/2008 şi nr. 23/2009 în care s-a
reţinut constituţionalitatea textelor de lege criticate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 27 şi art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru
unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, având următorul conţinut:
- Art. 27: „In cazul când
s-au înscris, fără cauză legitimă, drepturi reale, care pot fi dobândite în
temeiul uzucapiunii, ele vor rămâne valabil dobândite dacă titularul dreptului
Ie-a posedat cu bună-credinţă, potrivit legii, timp de 10 ani.";
- Art. 28: „(1) Cel ce a
posedat un bun nemişcător în conditiunile legii, timp de 20 ani, după moartea
proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului
uzucapat.
(2) De asemenea, va putea cere înscrierea dreptului
său, cel ce a posedat un bun nemişcător în conditiunile legii, timp de 20 ani,
socotiţi de la înscrierea în cartea funciară a declaraţiunii de renunţare la
proprietate."
Autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
Art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 reglementează
uzucapiunea tabulară, deoarece prin aceasta se va consolida un drept înscris
deja în cartea funciară. Astfel, textul de lege menţionat se referă la situaţia
în care un drept real imobiliar s-a înscris în cartea funciară fără cauză
legitimă, deci în temeiul unui titlu nevalabil, în favoarea unei persoane care
a posedat cu bună-credinţă. Deşi înscrierea s-a făcut în temeiul unui titlu
nevalabil, după trecerea perioadei prevăzute de lege, starea de aparenţă
tabulară se va consolida, iar dreptul va fi dobândit cu efect retroactiv de la
data înscrierii lui în cartea funciară. Consolidarea dreptului se face fără a
fi necesară o hotărâre judecătorească pentru înscrierea dreptului real
imobiliar în cartea funciară, întrucât înscrierea este deja efectuată şi
dreptul consolidat în temeiul legii.
Drepturile reale imobiliare pot fi dobândite şi fără
înscrierea în cartea funciară, în condiţiile art. 28 din Decretul-lege nr.
115/1938, prin uzucapiunea extratabulară. Articolul de lege menţionat
reglementează două situaţii în care o persoană posedă neîntrerupt un imobil
timp de 20 de ani de la decesul titularului înscris în cartea funciară sau a
înscrierii declaraţiei de renunţare a acestuia la dreptul tabular. In aceste
situaţii, drepturile reale imobiliare dobândite prin uzucapiune se vor înscrie
în cartea funciară numai în baza constatării lor prin hotărâre judecătorească,
simpla declaraţie dată de persoana interesată şi autentificată la notarul
public nefiind suficientă pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului său
dobândit prin uzucapiune.
Cu privire la aplicabilitatea sistemului de carte
funciară reglementat prin Decretul-lege nr. 115/1938 ce consacră cazurile
speciale de dobândire a proprietăţii prin uzucapiune înscrise în art. 27-28,
Curtea reţine faptul că, în absenţa unor dispoziţii cu caracter tranzitoriu,
trebuie să se recurgă la interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 69
alin. (2) şi (3) cu referire la art. 56 alin. (1)şi art. 58 alin. (1) din Legea
nr. 7/1996, republicată. Sub acest aspect, este de reţinut că art. 69 alin. (2)
din Legea nr. 7/1996, republicată, a prevăzut că numai la finalizarea
lucrărilor cadastrale şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al unui judeţ îşi
încetează aplicabilitatea Decretul-lege nr. 115/1938, iar în conformitate cu
dispoziţia alin. (3) al aceluiaşi articol, doar ca urmare a definitivării
cadastrului la nivelul întregii ţări se abrogă acest decret. Din această
dispoziţie a Legii nr. 7/1996, prin care s-a reglementat regimul general al cadastrului
şi al publicităţii imobiliare, rezultă voinţa legiuitorului de a institui o
aplicare treptată a noii legi, cu consecinţa incidenţei, în continuare, a
vechilor dispoziţii ale Decretului-lege nr. 115/1938 în regimul de carte
funciară. In acest sens este şi Decizia nr. 86 din 10 decembrie 2007 a Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 697 din 14 octombrie 2008.
Critica de neconstituţionalitate priveşte, în esenţă,
faptul că prin menţinerea în vigoare a prevederilor Decretului-lege nr.
115/1938 se aduce atingere egalităţii în drepturi, aplicându-li-se unor
cetăţeni un statut juridic discriminatoriu faţă de cetăţenii care nu cad sub
incidenţa acestui act normativ.
Curtea reţine, însă, că, în jurisprudenţa sa, în deplin
acord cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat în mod
constant faptul că principiul egalităţii în faţa legii nu însemnă uniformitate,
aşa încât, în cazul unor situaţii diferite, un tratament diferit este posibil
atunci când acesta se justifică în mod obiectiv şi raţional. Or,
aplicabilitatea tranzitorie a dispoziţiilor art. 28 din Decretul-lege nr.
115/1938 este justificată obiectiv şi raţional de procesul de definitivare a
lucrărilor de cadastru şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg
teritoriul ţării.
Ca efect al aplicării Legii nr. 7/1996 se va realiza,
însă, o unificare legislativă a regimului de publicitate imobiliară.
De altfel, Curtea Constituţională a reţinut în
deciziile nr. 653 din 10 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 509
din 7 iulie 2008, şi nr. 205 din 9 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 544
din 25 iulie 2002, faptul că în dreptul român au existat şi mai există norme
legale aplicabile doar pe o anumită parte a teritoriului naţional, de exemplu:
Legea nr. LX/1881 privitoare la executarea silită imobiliară în Transilvania,
Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, Legea nr. 151/1998 privind
dezvoltarea regională în România, însă existenţa unor acte normative diferite
pentru anumite zone ale ţării nu este de natură să creeze discriminări.
Pentru considerentele expuse,
în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 27 şi art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru
unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, excepţie ridicată de
Ioan Ţanţ şi Mariana Ţanţîn Dosarul nr. 8.739/271/2006 al Curţii de Apel Oradea
- Secţia civilă mixtă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 martie
2009.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu