DECIZIE Nr.
419 din 3 mai 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 79 alin. (1) lit. c), art. 88 1 si
art. 89 alin. (2) si (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara
internationala in materie penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 330 din 16 mai 2007
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor -
judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 lit. c), ale art. 89 alin. (2) şi
(3), precum şi ale art. 881 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională
în materie penală, excepţie ridicată de Sandu Tănăsache şi Marian Constantin în
Dosarul nr. 1.070/54/2007 al Curţii de Apel Craiova -Secţia penală.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că susţinerile
autorilor excepţiei sunt contrazise chiar de textul legii criticate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 22 martie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 1.070/54/2007, Curtea de Apel Craiova -Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 79 lit. c), ale art. 89 alin. (2) şi (3), precum şi ale art. 881 din Legea nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală, excepţie ridicată de Sandu Tănăsache şi Marian Constantin într-o
cauză având ca obiect executarea unui mandat de
arestare european.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că art. 79 alin. (1) lit. c) din lege nu
permite cunoaşterea temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării
preventive de către autoritatea judiciară emitentă şi nu prevede ca mandatul de
arestare să fi fost dispus de un judecător. Persoana supusă unui asemenea
mandat nu este ascultată, nu are calitatea de învinuit şi nu cunoaşte motivarea
cererii de arestare.
In ceea ce priveşte
dispoziţiile art. 881 din lege, se apreciază că acestea încalcă art. 15 alin. (1) din
Constituţie, având în vedere că dispoziţiile titlului III din lege se aplică
pentru fapte săvârşite sine die. Se mai arată că art. 89 alin. (2) din lege este neconstituţional,
întrucât persoana solicitată nu poate lua la cunoştinţă motivele reţinerii şi
învinuirii decât în momentul prezentării în faţa instanţei. Totodată, în
condiţiile existenţei mandatului european de arestare, dar în lipsa
posibilităţii instanţei de judecată de a verifica dacă există probe sau indicii
temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârşit o faptă penală, se încalcă
dreptul la apărare şi prezumţia de nevinovăţie a persoanei, aplicarea
acestor garanţii procedurale
rămânând la liberul arbitru al statului care solicită predarea în stare de
arest.
Curtea de Apel Craiova - Secţia penală apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
Se arată că nu este încălcat dreptul la apărare, având în vedere că persoanele
solicitate au dreptul să îşi formuleze apărările şi să îşi dovedească
nevinovăţia în faţa statului solicitant, în prezenţa unui apărător ales sau
numit din oficiu. Totodată, încheierea prin care s-a dispus arestarea persoanei
solicitate este supusă căii de atac a recursului. Instanţa apreciază că nici
art. 23 alin. (8) din Constituţie nu este încălcat, având în vedere că instanţa
de judecată este obligată să informeze persoana solicitată asupra existenţei
unui mandat european de arestare împotriva sa, asupra conţinutului acestuia,
asupra posibilităţii de a consimţi la predarea către statul membru emitent,
precum şi cu privire la drepturile sale procesuale. De altfel, şi prin
ordonanţa de reţinere persoanei solicitate i se aduc la cunoştinţă motivele
reţinerii şi existenţa mandatului european de arestare, precum şi faptele
pentru care s-a dispus această măsură.
Se mai susţine că Legea nr. 302/2004 este un act
normativ la care face referire art. 23 alin. (2) din Constituţie, astfel încât
nu poate exista vreo contrarietate între cele două texte.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2),ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 79 lit. c), ale art. 881 şi ale art. 89 alin. (2) şi (3) din
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 1 iulie 2004. Curtea observă
că, în realitate, autorul excepţiei se referă la dispoziţiile art. 79 alin. (1)
lit. c) din lege, iar prevederile art. 89 alin. (2) şi (3), precum şi ale art.
881 din Legea nr.
302/2004 au fost modificate, respectiv introduse, prin Legea nr. 224/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 21 iunie 2006, astfel încât,
potrivit jurisprudenţei sale, Curtea urmează să se pronunţe cu privire la
constituţionalitatea art. 79 alin. (1) lit. c), ale art. 881 şi ale art. 89 alin. (2) si (3) din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile legale
criticate au următorul cuprins:
- Art. 79 alin. (1) lit. c): „(1) Mandatul european de arestare va conţine următoarele
informaţii:[...]
c) indicarea
existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui mandat de arestare
preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti executorii având acelaşi
efect, care se încadrează în dispoziţiile art. 81 si art. 85 din prezenta lege;
Art. 81 şi 85 din lege se referă la obiectul şi
condiţiile emiterii mandatului european de arestare, respectiv la faptele care
dau loc la predare.
- Art. 881: „(1)
De îndată ce curtea de apel primeşte un mandat european de arestare sau o
semnalare în Sistemul Informatic Schengen, preşedintele secţiei penale
repartizează cauza, în condiţiile prevăzute de lege, unui complet format din
doi judecători.
(2) Instanţa verifică dacă mandatul european de
arestare conţine informaţiile prevăzute la art. 79 alin. (1).
(3) Dacă informaţiile comunicate de statul membru
emitent sunt insuficiente pentru luarea unei hotărâri privind predarea,
instanţa solicită de urgenţă autorităţii judiciare emitente informaţiile
suplimentare necesare şi fixează un termen limită pentru primirea acestora,
ţinând cont de termenele maxime prevăzute la art. 95.
(4) Autoritatea judiciară emitentă poate oricând,
din proprie iniţiativă, să transmită orice informaţie pe care o consideră
utilă.
(5) Dacă mandatul european de arestare conţine
informaţiile necesare şi este tradus potrivit dispoziţiilor ari. 79 alin. (4),
instanţa solicită procurorului general de pe lângă curtea de apel să ia
măsurile necesare pentru identificarea persoanei solicitate, reţinerea şi
prezentarea acesteia în faţa instanţei.";
- Art. 89 alin. (2) şi (3): „(2) Instanţa
informează persoana solicitată asupra existenţei unui mandat european de
arestare împotriva sa, asupra conţinutului acestuia, asupra posibilităţii de a
consimţi la predarea către statul membru emitent, precum şi cu privire la
drepturile sale procesuale.
(3) Instanţa dispune arestarea persoanei solicitate
prin încheiere motivată."
Textele constituţionale invocate în susţinerea
excepţiei sunt cele ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 20
alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului,
art. 23 alin. (2), (8), (11) privind cazurile şi procedura percheziţionării,
arestării sau reţinerii, aducerea la cunoştinţă a motivelor reţinerii sau
arestării, respectiv prezumţia de nevinovăţie, art. 24 privind dreptul la
apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi. Totodată, se apreciază că sunt încălcate atât prevederile
Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI, cât şi unele dispoziţii ale Convenţiei pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi anume art. 5
paragrafele 1 şi 4 privind dreptul la libertate şi siguranţă, precum şi art. 13
privind dreptul la un recurs efectiv.
Examinând excepţia de
neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:
Autorii excepţiei pornesc de la o premisă greşită, şi
anume faptul că instanţa de executare trebuie să se pronunţe cu privire la
temeinicia măsurii dispuse de autoritatea judiciară străină. Mandatul european
de arestare este o măsură concretă care implementează principiul recunoaşterii
reciproce a hotărârilor judecătoreşti în domeniul dreptului penal. In logica
Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind
mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre,
care este implementată la nivel naţional prin Legea nr. 302/2004, autoritatea judecătorească a
statului membru în care persoana a fost arestată poate hotărî predarea
acesteia, deci nu să se pronunţe cu privire la temeinicia măsurii preventive
sau a hotărârii judecătoreşti pronunţate în statul solicitant.
Curtea reţine că art. 79 alin. (1) lit. c) din lege
prevede anumite elemente de conţinut ale mandatului european de arestare,
respectiv indicarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui
mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti
executorii având acelaşi efect. Totodată, acelaşi text prevede că se emite
mandat european de arestare în condiţiile art. 81 - şi anume, în cazul
urmăririi penale sau judecăţii, sancţionarea faptei respective de legea română
cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin un an, iar în cazul executării
pedepsei, dacă pedeapsa aplicată este mai mare de 4 luni - şi art. 85 din lege,
fapte care dau loc la predare. Aceste dispoziţii legale nu cuprind nicio
încălcare a textelor constituţionale invocate, permiţând cunoaşterea efectivă
de către persoanele solicitate a hotărârii judecătoreşti care a stat la baza
mandatului european. Contestarea temeiniciei acesteia, deci a hotărârii
judecătoreşti pronunţate într-un stat membru al Uniunii Europene, se va face în
statul în care s-a emis hotărârea respectivă, unde persoana solicitată va
beneficia de toate garanţiile procesuale existente. Totodată, Curtea, prin
Decizia nr. 400 din 24 aprilie 2007*), nepublicată încă, a stabilit că
judecătorul român va hotărî asupra arestării persoanei solicitate după ce, în prealabil,
a verificat respectarea condiţiilor necesare referitoare
la emiterea mandatului european de arestare.
In ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 15
alin. (1) din Constituţie în susţinerea criticii de neconstituţionalitate a
art. 881 din lege,
Curtea reţine că acestea nu au nicio incidenţă cu privire la textul legal
menţionat, având în vedere că textul legal criticat se referă strict la
activitatea instanţei de judecată şi măsurile pe care aceasta le poate dispune,
şi nu la drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte
legi sau la obligaţiile prevăzute de acestea.
Curtea reţine că nici dispoziţiile art. 89 alin. (2) şi
(3) din lege nu contravin prevederilor constituţionale invocate. Astfel,
persoana solicitată, la momentul reţinerii, ia cunoştinţă de motivele care stau
la baza acestei măsuri, urmând ca instanţa să o informeze asupra existenţei
unui mandat european de arestare împotriva sa, asupra conţinutului acestuia,
asupra posibilităţii de a consimţi la predarea către statul membru emitent,
precum şi cu privire la drepturile sale procesuale. In măsura în care se
constată existenţa mandatului, instanţa va dispune arestarea persoanei
solicitate şi va judeca cererea de predare în statul solicitant. Astfel,
reţinerea şi arestarea se fac în conformitate cu art. 23 alin. (2) din
Constituţie, potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 302/2004, derogatorie
de la dreptul comun în materie. Prezumţia de nevinovăţie subzistă până la
rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare. Deci nu se poate
reţine în niciun caz încălcarea prevederilor constituţionale invocate.
Totodată, Curtea, prin Decizia nr. 400 din 24 aprilie
2007, a stabilit că nu poate fi pus semnul egalităţii între privarea de
libertate dispusă ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare şi cea
dispusă ca urmare a emiterii unui mandat de arestare preventivă emis de
judecătorul român în condiţiile Codului de procedură penală. Prin aceeaşi
decizie, Curtea a statuat că măsura arestării provizorii dispusă în vederea
executării unui mandat european de arestare îndeplineşte toate exigenţele unui
proces echitabil, persoana supusă măsurii de predare având la îndemână toate
garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil.
*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 400 din 24
aprilie 2007 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
296 din 4 mai 2007
Curtea reţine că dispoziţiile art. 13 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au incidenţă
în cauză, iar prevederile art. 5 din Convenţie sunt întru totul respectate. In acest sens, art. 941 din lege prevede că încheierea prin care se ia măsura arestării preventive
este supusă căii de atac a recursului. Totodată, Curtea reţine că, sub aspectele
criticate de autorii excepţiei, legiuitorul român a implementat în mod exact
prevederile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002,
preluând principiile şi liniile directoare care stau la baza acesteia.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 79 alin. (1) lit. c), art. 881 şi art. 89 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală, excepţie ridicată de
Sandu Tănăsache şi Marian Constantin în Dosarul nr. 1.070/54/2007 al Curţii de
Apel Craiova - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly