Decizia Nr.509 din 19.04.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 şi art. 38 din Codul familiei, coroborate cu art. 614 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mărioara Pirău în Dosarul nr. 8.094/211/2007 al Curţii de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 608/2008 şi Decizia nr. 744/2007.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 27 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 8.094/211/2007, Curtea de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 şi art. 38 din Codul familiei, coroborate cu art. 614 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mărioara Pirău într-o cauză civilă având ca obiect divorţul.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în care instanţa, ca autoritate publică, poate interveni pentru desfacerea căsătoriei fără o ascultare obligatorie a ambilor soţi şi fără a avea certitudinea că acţiunea de divorţ reprezintă voinţa reală a reclamantului. De asemenea, arată că instanţele de judecată nu dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu uşurinţă a căsătoriei şi, ca atare, nu acţionează în sensul îndeplinirii obligaţiei ce revine autorităţilor publice de a respecta şi ocroti viaţa de familie.Curtea de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că textele de lege criticate nu contravin normelor constituţionale şi convenţionale invocate, ci reglementează anumite condiţii particulare, în situaţii speciale, pentru desfacerea căsătoriei.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 37 şi art. 38 din Codul familiei, coroborate cu art. 614 din Codul de procedură civilă. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Codul familiei a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, astfel încât textele de lege criticate din acest act normativ au următoarea redactare:– Art. 37: „Căsătoria încetează prin moartea unuia dintre soţi sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi.Căsătoria se poate desface prin divorţ. Divorţul poate avea loc: a)prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi;b)atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;c)la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.“;– Art. 38: „Divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat de către instanţa judecătorească indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie.Divorţul prin acordul soţilor nu poate fi admis dacă unul dintre soţi este pus sub interdicţie. Instanţa este obligată să verifice existenţa consimţământului liber şi neviciat al fiecărui soţ. La soluţionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la încredinţarea copiilor minori, obligaţia de întreţinere şi folosirea locuinţei, instanţa va ţine seama şi de interesele minorilor.“; – Art. 614 din Codul de procedură civilă: „În faţa instanţelor de fond, părţile se vor înfăţişa în persoană, afară numai dacă unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicţie sau are reşedinţa în străinătate; în aceste cazuri, părţile se vor putea înfăţişa prin mandatar.“Autorul excepţiei susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 26 alin. (1) şi (2) referitoare la viaţa intimă, familială şi privată şi celor ale art. 48 alin. (2) privind familia, prin raportare la dispoziţiile art. 8 paragrafele 1 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că soluţia legislativă criticată din Codul familiei a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate. În acest sens, sunt, de exemplu Decizia nr. 1.641din 16 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 31 ianuarie 2011, şi Decizia nr. 1.004 din 8 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 27 august 2010, prin care Curtea a statuat că prevederile de lege criticate nu contravin Legii fundamentale. Prin aceste decizii, Curtea a constatat că prevederile criticate din Codul familiei nu fac decât să enumere cauzele de încetare a căsătoriei, una dintre acestea fiind desfacerea prin divorţ, condiţiile în care instanţele judecătoreşti îl pot pronunţa, şi anume când există motive temeinice şi numai dacă raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, astfel încât continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ, aşa cum rezultă din text. Curtea a constatat că, în temeiul prevederilor de lege criticate, instanţele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu uşurinţă a căsătoriei, acţionând astfel în sensul garanţiei instituite prin art. 26 alin. (1) din Constituţie. Desigur, asupra temeiniciei motivelor concrete invocate în susţinerea unei cereri de divorţ, precum şi asupra tuturor probelor administrate în cauză, instanţa judecătorească este singura competentă să aprecieze şi să decidă în consecinţă. Aceste prevederi oferă cadrul legal pentru a defini relaţiile de familie, pe de o parte, şi instituţia divorţului, pe de altă parte, în aceste limite legale, suficient de clare şi previzibile, judecătorul fiind singurul în măsură să aprecieze, pe baza motivelor invocate de părţi şi a datelor specifice fiecărui litigiu, dacă raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Textele de lege criticate dau, prin urmare, expresie reglementărilor cuprinse la art. 48 alin. (2) teza întâi din Constituţie, potrivit cărora „Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege“. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a prevederile art. 614 din Codul de procedură civilă, Curtea a statuat că procesul de divorţ, în întregul său, are caracter strict personal, deoarece obiectul său implică antamarea de către instanţă a unor aspecte ţinând de viaţa intimă şi familială a părţilor în litigiu. Aşa fiind, reglementarea criticată, instituind, cu titlu de excepţie de la dreptul comun în materie, obligativitatea prezenţei personale a părţilor în faţa instanţei de fond, nu face decât să dea expresie acestei particularităţi esenţiale a domeniului supus incidenţei sale, respectiv procesul de divorţ. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 şi art. 38 din Codul familiei, coroborate cu art. 614 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mărioara Pirău în Dosarul nr. 8.094/211/2007 al Curţii de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 aprilie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora