Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) pct. 4 şi 10 şi ale art. 9 alin. (1) lit. c) şi e) din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, excepţie ridicată de Societatea Nick Touring - S.R.L. din comuna Gheorghe Lazăr, judeţul Ialomiţa, în Dosarul nr. 4.639/312/2014 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.752D/2015.2. La apelul nominal se prezintă pentru partea Societatea Nick Touring - S.R.L. din comuna Gheorghe Lazăr, judeţul Ialomiţa, domnul Aurelian Petea, consilier juridic, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că nu se poate îngrădi dreptul la muncă al persoanei fizice angajate la o societate. Se arată că un şofer angajat poate utiliza tahograful şi atunci când lucrează şi pentru alţi angajatori.4. În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta invocă jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 102 din 9 februarie 2012.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.639/312/2014, Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) pct. 4 şi 10 şi ale art. 9 alin. (1) lit. c) şi e) din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, excepţie ridicată de Societatea Nick Touring - S.R.L. din comuna Gheorghe Lazăr, judeţul Ialomiţa, într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia îşi manifestă nemulţumirea faţă de faptul că i-a fost aplicată o amendă direct ei pentru fapta prepusului său, respectiv a conducătorului auto.7. Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa reţine că autoarea acesteia susţine neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate motivat de faptul că, deşi faptele sunt ale conducătorilor auto, răspunderea este imputată direct întreprinderii de transport sau reprezentanţilor legali ai acestora. În sensul constituţionalităţii unei asemenea soluţii legislative, este menţionată jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 683 din 11 septembrie 2007, Decizia nr. 934 din 7 iulie 2011, Decizia nr. 1.324 din 11 octombrie 2011 şi Decizia nr. 102 din 9 februarie 2012.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Acesta constată că acele critici formulate nu au nicio legătură cu încălcarea dreptului la muncă, ci mai degrabă cu egalitatea în drepturi, aspecte asupra cărora însă Curtea Constituţională s-a pronunţat în nenumărate rânduri, jurisprudenţa sa constantă fiind în sensul constituţionalităţii acestora. Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 41 alin. (l), autoarea excepţiei nu a formulat nicio motivare logică din care să rezulte în ce constă contrarietatea faţă de prevederile astfel invocate, motivarea formală referindu-se la raportul de prepuşenie dintre operatorul economic şi conducătorul auto. De asemenea, Guvernul arată că, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie fie să indice textul pretins neconstituţional, fie să menţioneze conţinutul său normativ şi, de asemenea, trebuie să fie motivate. Guvernul indică jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, Decizia nr. 715 din 7 mai 2009, Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 şi Decizia nr. 520 din 15 mai 2012.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 8 alin. (1) pct. 4 şi 10 şi ale art. 9 alin. (1) lit. c) şi e) din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 16 august 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2007 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 28 decembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, prevederi ce au următorul conţinut:– art. 8 alin. (1) pct. 4 şi 10: „(1) Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale dispoziţiilor Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 şi, după caz, ale Acordului AETR şi constituie contravenţii, dacă acestea nu sunt considerate infracţiuni potrivit legii penale: [...]4. depăşirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu o oră şi 30 de minute sau mai mult; [...] 10. nerespectarea perioadei minime de odihnă săptămânală normală cu 9 ore sau mai mult;"; – art. 9 alin. (1) lit. c) şi e): „(1) Contravenţiile prevăzute la art. 8 se sancţionează după cum urmează: [...]c)cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei - faptele prevăzute la alin. (1) pct. 15-16, 18-20, 22-26, 28-30, 36 şi 38, aplicabilă conducătorului auto, şi faptele prevăzute la alin. (1) pct. 1-11, 31 şi 32, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier; [...]e)cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei - faptele prevăzute la alin. (3) pct. 1-12, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier, şi faptele prevăzute la alin. (3) pct. 13-19, aplicabilă conducătorului auto."13. Curtea observă că prevederile legale criticate au fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2015, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 980 din 30 decembrie 2015. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate, întrucât ele continuă să îşi producă efectele juridice în prezentul dosar. 14. În opinia autoarei excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă. Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă însă că autoarea acesteia a înţeles să se raporteze, în realitate, la prevederile constituţionale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra unora din dispoziţiile legale criticate (art. 8 şi 9), prin raportare la critici similare, dar la prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii. Astfel, prin Decizia nr. 683 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 22 octombrie 2007, Curtea a reţinut că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 37/2007 stabilesc contravenţiile pentru încălcarea regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, precum şi sancţiunile corespunzătoare acestora, sancţiuni ce constau în aplicarea unor amenzi, în majoritatea cazurilor, întreprinderii sau operatorului de transport rutier. 16. De asemenea, Curtea a constatat că obligarea întreprinderii sau operatorului de transport la plata amenzii pentru o faptă săvârşită de către conducătorul auto este o soluţie legislativă justificată prin raportul de prepuşenie existent între întreprinderea sau operatorul de transport rutier şi conducătorul auto, angajat al acestuia, raport în virtutea căruia comitentul are obligaţia de a impune conducătorului auto utilizarea instrumentarului şi documentelor prevăzute de lege. Totodată, întrucât răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia, acesta are la dispoziţie o acţiune în regres împotriva prepusului. 17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv în privinţa art. 44 din Constituţie. De altfel, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 din Constituţie cuprinde expres în cadrul alin. (1) o dispoziţie specială în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiţii, Curtea reţine că dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie; însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate (a se vedea Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014). 18. De asemenea, tot în legătură cu art. 44 din Constituţie, analizând unele prevederi din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007, instanţa de contencios constituţional a constatat, prin Decizia nr. 715 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 23 iunie 2009, că întreprinderea sau operatorul de transport rutier în activitatea căruia s-a constatat săvârşirea unei contravenţii nu poate invoca principiul garantării şi ocrotirii în mod egal a proprietăţii, câtă vreme acesta nu a respectat prevederile legale. 19. În ceea ce priveşte invocarea încălcării art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă din Constituţie, Curtea reţine că, în cazul de faţă, autoarea excepţiei este o persoană juridică care invocă acest articol susţinând că doreşte protejeze drepturilor angajaţilor săi. 20. Referitor la aplicarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale persoanelor juridice, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că acestea se aplică şi persoanelor juridice, în măsura în care prin intermediul acestora cetăţenii îşi exercită un drept constituţional (a se vedea în acest sens Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996). Pentru a întregi jurisprudenţa sa cu privire la acest aspect, Curtea a reţinut că exigenţele şi garanţiile rezultate din drepturile şi libertăţile fundamentale reglementate prin Constituţie sunt aplicabile şi în privinţa persoanelor juridice, în măsura în care conţinutul lor normativ este compatibil cu natura, specificul şi particularităţile care caracterizează regimul juridic al persoanei juridice (a se vedea Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, paragraful 27). 21. Însă, în cazul de faţă, prevederile art. 41 alin. (1) din Constituţie nu au incidenţă în cauză, întrucât dreptul la muncă este un drept fundamental care aparţine persoanei fizice, iar autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu a arătat care este efectul concret al acţiunii sale în privinţa protejării dreptului la muncă al angajaţilor săi. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să demonstreze un interes în contestarea constituţionalităţii unui text de lege. Or, din perspectiva nesocotirii dreptului la muncă şi la exercitarea liberă a profesiei, autoarea prezentei excepţii, angajator, nu poate invoca excepţia în interesul angajatului său (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 1.519 din 15 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 27 ianuarie 2012). 22. În aceste condiţii, Curtea constată că prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 44 şi că dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie nu au incidenţă în prezenta cauză. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Nick Touring - S.R.L. din comuna Gheorghe Lazăr, judeţul Ialomiţa, în Dosarul nr. 4.639/312/2014 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 8 alin. (1) pct. 4 şi 10 şi ale art. 9 alin. (1) lit. c) şi e) din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2016. PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae