Decizia Nr.731 din 02.06.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 4 şi art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Standard Snacks“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.973/301/2010 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 24 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 7.973/301/2010, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 4 şi art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată.Excepţia a fost ridicată de debitorul Societatea Comercială „Standard Snacks“ - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză civilă având ca obiect o somaţie de plată, în contradictoriu cu creditorul Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. - CNADNR, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine următoarele:– dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) teza întâi, art. 24 alin. (1) şi art. 44 alin. (1), întrucât „permit instanţei de judecată să soluţioneze cauza fără a-şi exercita obligaţia de aflare a adevărului, doar pe baza susţinerilor subiective ale creditoarei, fără ca debitoarea să poată administra probe în apărare“;– dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 încalcă prevederile constituţionale ale art. 24 alin. (1) şi art. 44 alin. (1), „întrucât posibilitatea soluţionării cererii creditorului numai pe baza actelor depuse şi a explicaţiilor date de părţi împiedică exercitarea dreptului la apărare şi asigurarea dreptului la un proces echitabil, iar emiterea unui titlu executoriu în urma unui proces sumar şi executarea acestuia încalcă reglementarea constituţională a dreptului la proprietate“;– dispoziţiile art. 6 alin. (1), (2) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 sunt contrare prevederilor constituţionale art. 24 alin. (1) şi art. 44 alin. (1), având în vedere că „înmânarea de îndată a ordonanţei echivalează cu pronunţarea judecătorului înainte de a se administra orice probe“, iar expresia „lămuriri şi explicaţii“ prevăzută de textul criticat „este neclară şi susceptibilă de îngrădirea dreptului la apărare.“Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia invocată „nu este neîntemeiată, ci vădit neîntemeiată, aceasta fiind doar una din căile clasice şi nesimţite de tergiversare a judecării unei cauze“. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultă din Încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 1, art. 4 şi art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 295/2002, cu modificările şi completările ulterioare. În realitate, autorul excepţiei critică doar dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2) şi art. 6 alin. (1), (2) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, cu următorul cuprins: – Art.1 alin. (1): „Procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.“;– Art. 4 alin. (2): „În toate cazurile, pentru soluţionarea cererii, judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru înţelegerea părţilor asupra modalităţilor de plată.“;– Art. 6 alin. (1), (2) şi (4): „(1) Dacă nu a intervenit închiderea dosarului în condiţiile art. 5, judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4.
(2) Când în urma examinării prevăzute la alin. (1), constată că pretenţiile creditorului sunt justificate, judecătorul emite ordonanţa care va conţine somaţia de plată către debitor, precum şi termenul de plată. [...](4) Ordonanţa se va înmâna părţii prezente sau se va comunica fiecărei părţi de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.“În opinia autorului excepţiei, aceste dispoziţii de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) potrivit căruia dreptul la apărare este garantat şi art. 44 alin. (1) potrivit căruia dreptul de proprietate şi creanţele asupra statului sunt garantate, conţinutul şi limitele acestora fiind stabilite prin lege. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2) şi art. 6 alin. (1), (2) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, prin raportare la aceleaşi texte din Constituţie şi cu o motivare similară, s-a pronunţat prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 348 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 27 noiembrie 2003, Decizia nr. 251 din 15 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 6 iulie 2004, Decizia nr. 274 din 24 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 10 august 2004, şi Decizia nr. 162 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 13 aprilie 2010. Cu acele prilejuri, respingând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut, în esenţă, că Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 reglementează o procedură specială şi accelerată, derogatorie de la normele procedurii civile, care urmăreşte recuperarea într-un timp cât mai scurt a creanţelor certe, lichide şi exigibile, ce reprezintă obligaţii contractuale de plată a unor sume de bani. Acest caracter special al procedurii a determinat limitarea mijloacelor de probă utilizabile la înscrisuri, în prima fază, completate ulterior cu explicaţiile şi lămuririle date de părţi, limitarea fiind deopotrivă valabilă pentru ambele părţi, în condiţii identice pentru exercitarea dreptului la apărare. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice dintre părţi urmează a fi rezolvate conform reglementărilor din dreptul comun. Modul în care instanţele judecătoreşti admit sau resping cererile de probaţiune reprezintă o problemă de aplicare, iar nu de constituţionalitate a textului de lege. Împotriva hotărârii de respingere a cererii în anulare debitorul poate declara recurs, care se judecă conform normelor dreptului comun, iar împotriva titlului executoriu poate formula contestaţie la executare, de asemenea, potrivit normelor Codului de procedură civilă. Totodată, textele de lege criticate conţin norme de procedură asupra cărora legiuitorul este suveran a legifera, evident cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curte prin deciziile menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauză. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2) şi art. 6 alin. (1), (2) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Standard Snacks“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.973/301/2010 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 iunie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Doina Suliman