DECIZIE Nr. 75*) din 17 aprilie 1997
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 din
Legea nr. 42/1993 privind accizele la produsele din import si din tara, precum
si impozitul la titeiul din productia interna si gazele naturale
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 258 din 29 septembrie 1997
*) Definitiva prin nerecurare.
Lucian Stangu - presedinte
Costica Bulai - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Raul Petrescu - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol, pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 23 din Legea nr. 42/1993*), invocata de Societatea
Comerciala "Bucium Com" - S.R.L. Bucuresti. Dezbaterile au avut loc
in sedinta din 9 aprilie 1997, in prezenta reprezentantului Ministerului
Public, a Societatii Comerciale "Bucium Com" - S.R.L. Bucuresti si in
lipsa Ministerului Finantelor, legal citat, si au fost consemnate in incheierea
de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat
pronuntarea pentru data de 17 aprilie 1997.
-----------
*) Legea nr. 42/1993 a fost republicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 286 din 11 decembrie 1995.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin Incheierea din 10 aprilie 1996, pronuntata in Dosarul nr. 968/1995,
Curtea de Apel Bucuresti - Sectia de contencios administrativ a sesizat Curtea
Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23
din Legea nr. 42/1993, invocata de Societatea Comerciala "Bucium Com"
- S.R.L. Bucuresti, cu sustinerea ca dispozitiile mentionate contravin prevederilor
art. 47, 48 si 53 din Constitutie, pentru urmatoarele motive:
- cererea reglementata de art. 23 din Legea nr. 42/1993 nu poate avea
regimul juridic al unei actiuni judecatoresti, deoarece organele administrative
prevazute de art. 22 din aceasta lege nu infaptuiesc justitia, dar, totodata,
nu sunt nici organe administrative jurisdictionale. Potrivit art. 6 pct. 1 din
Conventia europeana a drepturilor omului, orice persoana are dreptul de a fi
judecata de o instanta independenta si impartiala; or, Ministerul Finantelor
apare astfel si ca judecator si ca parte in judecarea contestatiei, intrucat
actul contestat apartine unei unitati subordonate acestui minister;
- contestatia reglementata de Legea nr. 42/1993 are caracterul unei
jurisdictii prealabile, rostul acestei jurisdictii fiind de a descongestiona
instantele de judecata; in acest sens Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin
Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994;
- contestatia si plangerea, reglementate de art. 23 din Legea nr. 42/1993,
sunt forme de exercitare a dreptului de petitionare, care, potrivit art. 47
alin. (3) din Constitutie, sunt scutite de taxe, astfel ca art. 23 din Legea
nr. 42/1993 este neconstitutional, intrucat transforma plangerea si contestatia
reglementate de aceasta lege in cereri de chemare in judecata;
- prevederile art. 23 din Legea nr. 42/1993 contravin dispozitiilor art.
48, intrucat prin instituirea taxei de timbru pentru reclamatiile
administrative se impiedica exercitarea dreptului reglementat de acest articol;
- dispozitiile art. 23 contravin prevederilor art. 53 din Constitutie,
intrucat "asezarea justa a sarcinilor fiscale" presupune efectuarea
unei prestatii de catre o autoritate publica, cu toate consecintele ei; or, in
art. 23 se prevede doar ca, in caz de admitere a contestatiei, taxa platita se
restituie proportional cu reducerea sumei contestate, dar in caz de respingere
- solutie, eventual, infirmata de instanta -, nu se mai restituie nimic. In
aceasta situatie, neexistand nici o prestatie care sa justifice perceperea
taxei de catre organul administrativ, ea nu poate fi inclusa nici in cuantumul
cheltuielilor de judecata.
Exprimandu-si opinia, instanta de judecata apreciaza exceptia ca
neintemeiata, intrucat aceste organe administrative prevazute de lege pentru a
solutiona contestatiile au un rol important in rezolvarea unor probleme
litigioase cu implicatii deosebite asupra starii economice a unui agent
economic si, tocmai de aceea, s-a prevazut obligativitatea taxei de timbru. Faptul
ca art. 23 din Legea nr. 42/1993 prevede posibilitatea restituirii taxei
achitate, proportional cu reducerea sumei contestate, nu poate fi interpretata
ca o dovada a imposibilitatii de recuperare integrala a acesteia.
In vederea solutionarii exceptiei, au fost solicitate, in baza art. 24
alin. (3) din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere celor doua Camere ale
Parlamentului si Guvernului.
Guvernul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca exceptia invocata este
neintemeiata, intrucat contestatia adresata organelor Ministerului Finantelor
este o cerere de rezolvare a unui litigiu, supusa unei taxe de timbru, si deci
nu poate fi considerata o simpla exercitare a dreptului de petitionare scutita
de taxa, potrivit art. 47 alin. (3) din Constitutie.
Camera Deputatilor si Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
In baza art. 12 alin. 3 din Regulamentul de organizare si functionare a
Curtii Constitutionale, s-a solicitat Ministerului Finantelor sa comunice
relatii cu privire la situatia taxelor platite pentru contestatii sau plangeri
in caz de admitere a actiunii in contencios administrativ. Ministerul
Finantelor - Directia generala de solutionare a contestatiilor confirma
nerestituirea acestor taxe, in caz de admitere a actiunii in contencios
administrativ.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, relatiile
comunicate de Ministerul Finantelor, raportul intocmit de judecatorul-raportor,
concluziile partilor si ale procurorului, dispozitiile art. 23 din Legea nr.
42/1993, raportate la prevederile constitutionale si ale Legii nr. 47/1992,
retine:
Potrivit art. 47 din Constitutie, cetatenii au dreptul sa se adreseze
autoritatilor publice prin petitii, care sunt scutite de taxe. In acest mod
este reglementat un drept specific oricarei societati democratice, in cadrul
careia cetatenii pot reclama, propune sau sugera autoritatilor publice orice
fapt care li se pare important pentru un domeniu sau altul de activitate.
Neexistand nici o conditie sau restrictie, in acest sens, pentru ca acest drept
sa aiba o finalitate, art. 47 alin. (4) din Constitutie prevede ca autoritatile
au obligatia doar de a raspunde la aceste petitii, in termenele si conditiile
pe care legea urmeaza sa le stabileasca.
Spre deosebire de acest drept, al carui exercitiu nu presupune conditia
interesului, art. 48 din Constitutie da o reglementare completa si
cuprinzatoare numai unui anumit tip de sesizare a autoritatilor publice, aceea
in care se reclama vatamarea persoanei intr-un drept al sau de catre o
autoritate publica. Textul constitutional face trimitere la o reglementare prin
lege organica a conditiilor si limitelor exercitarii acestui drept, fara a face
vreo mentiune cu privire la scutirea de plata taxei de timbru.
Faptul ca textul art. 48 nu precizeaza carei autoritati i se va adresa cel
vatamat nu constituie o omisiune, ci reprezinta tocmai expresia constitutionala
a uneia dintre cele mai importante garantii ale cetateanului, si anume recursul
impotriva statului, pentru inlaturarea abuzurilor acestuia, exprimate prin
vatamarea suferita.
Expresia in plan legislativ a exercitarii dreptului reglementat de art. 48
din Constitutie o reprezinta Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990,
care, desi preconstitutionala, isi pastreaza actualitatea, asa cum de altfel
Curtea Constitutionala a retinut prin deciziile sale nr. 16 din 7 februarie
1995, definitiva prin Decizia nr. 87 din 3 octombrie 1995, si nr. 103 din 1
octombrie 1996, definitiva prin Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996.
Legea nr. 29/1990 stabileste conditiile in care se poate exercita actiunea
in contencios administrativ, dar, in acelasi timp, excepteaza de la judecarea
de catre instantele de contencios administrativ cererile privitoare la
stabilirea si scaderea impozitelor si taxelor, aratandu-se in textul art. 3 ca
rezolvarea acestora se face de catre organele prevazute de legea speciala, in
conditiile stabilite de aceasta.
In textele criticate din Legea nr. 42/1993 se prevede o anumita forma de
recurs administrativ, reglementat de o lege speciala si care prezinta anumite
caracteristici, si anume: ca el se declanseaza impotriva unui act administrativ
care a produs vatamarea, provenind din partea organelor de specialitate ale
Ministerului Finantelor, potrivit art. 14 din Legea nr. 42/1993, a carui
existenta justifica plangerea sau contestatia si pentru care nu se cere o forma
speciala; ca este urmarea unei sesizari din partea celui interesat; si ca actul
prin care Ministerul Finantelor rezolva plangerea este un act administrativ cu
caracter jurisdictional. De altfel, insasi jurisprudenta Curtii Supreme de
Justitie a confirmat faptul ca deciziile Ministerului Finantelor, prin care se
rezolva contestatiile unor societati comerciale referitoare la stabilirea de preturi,
taxe, contributii etc., sunt acte administrativ-jurisdictionale, carora le sunt
aplicabile prevederile art. 4 din Legea nr. 29/1990, modificate implicit prin
prevederile art. 3 pct. 1 din Legea nr. 59/1993, in sensul ca recursurile in
contencios administrativ nu se mai inainteaza la Curtea Suprema de Justitie, ci
la curtile de apel, Curtea Suprema de Justitie judecand in casare recursurile
introduse impotriva acestor din urma hotarari. In aceste conditii, in cauza de
fata nu sunt aplicabile dispozitiile art. 47 din Constitutie referitoare la
dreptul de petitionare si, in consecinta, nu poate fi invocata ca temei
existenta unui text constitutional care sa interzica perceperea vreunor taxe,
caracteristica numai exercitiului acestui drept.
Asadar, aprecierea constitutionalitatii instituirii unor taxe in cadrul
recursului administrativ nu poate fi facuta decat in raport cu dispozitiile
art. 48 din Constitutie. Textul art. 48 nu prevede nici o mentiune referitoare
la timbrare. Sub acest aspect nu se constata existenta nici unui suport
constitutional care sa indreptateasca timbrarea numai a recursurilor in
contencios administrativ, iar nu si a celor administrativ-ierarhice.
Prevederile art. 48 alin. (2) din Constitutie dispun ca limitele si conditiile
exercitarii dreptului prevazut de alin. (1) se stabilesc prin lege organica,
care in speta este Legea nr. 29/1990; or, art. 3 din aceasta lege prevede, in
ce priveste recursul administrativ-ierarhic, ca organele care solutioneaza
aceste plangeri, precum si conditiile de rezolvare se vor stabili prin lege. In
cazul de fata, aceasta lege este Legea nr. 42/1993, care, printre alte conditii
pe care le contine, prevede si timbrarea ad valorem, justificarea ei rezidand
in stavilirea unor abuzuri care s-ar putea comite in exercitiul dreptului
respectiv, daca orice sesizare ar fi scutita de timbrare.
In ceea ce priveste faptul ca sesizarea Ministerului Finantelor ar avea
caracterul unei jurisdictii prealabile, in sensul Legii nr. 29/1990, ceea ce ar
duce la nelegalitatea timbrarii, se retin urmatoarele:
Prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990 sunt aplicabile actiunilor in
contencios administrativ, intentate in conditiile art. 1 din lege; or, de la
aplicarea acestuia sunt exceptate litigiile cu caracter de recurs
ierarhic-administrativ, asa cum prevede art. 3 din lege. Astfel fiind,
procedura prealabila instituita de art. 5 nu este o procedura administrativa
reglementata prin lege speciala si, ca atare, nu este necesara timbrarea ei, ca
in cazul procedurii administrative.
Cat despre Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie
1994, este de observat ca referirea pe care o utilizeaza recurentul nu are in
vedere sensul exact al considerentului in cauza. Astfel, Plenul Curtii
Constitutionale a retinut ca instituirea unor proceduri
administrativ-jurisdictionale este legitima, sub raport constitutional,
deoarece ea asigura "...solutionarea mai rapida a unor categorii de
litigii, descongestionarea instantelor judecatoresti de cauzele ce pot fi
rezolvate pe aceasta cale, evitarea cheltuielilor de judecata". Deci,
premisa majora, ignorata de recurenta, este aceea a situatiei in care cauza
este rezolvata, adica plangerea se dovedeste a fi intemeiata, nemaifiind nevoie
de apelul la instanta judecatoreasca, fapt ce ar antrena, evident, efectuarea
unor cheltuieli de judecata. De altfel, insasi recurenta recunoaste in finalul
notelor sale de concluzii: "Aceasta (taxa de timbru) nu se restituie nici
de organul administrativ, nici prin hotararea instantei de judecata, deoarece -
nefiind achitata in cadrul procesului de contencios administrativ - nu este o
cheltuiala de judecata".
In legatura cu invocarea art. 6 pct. 1 din Conventia europeana a
drepturilor omului, se retine ca textul in cauza are in vedere neindoielnic
procesele desfasurate in cadrul activitatii instantelor judecatoresti. El isi
gaseste pe deplin aplicarea in dispozitiile art. 4 din Legea nr. 29/1990, asa
cum au fost modificate prin art. 3 pct. 1 din Legea nr. 59/1993, in sensul
valorificarii lui pe taramul recursului in contenciosul administrativ, care,
dupa cum s-a aratat, se desfasoara in doua etape, mai intai la curtile de apel
si apoi, in casare, la Curtea Suprema de Justitie.
Procedurii administrativ-jurisdictionale nu i se pot aplica automat
dispozitiile valabile celei proprii instantelor judecatoresti, pentru ca, intre
altele, si in primul rand, acest fapt nu ar tine seama de caracteristicile
recursului ierarhic-administrativ, cu totul deosebit, cel putin ca procedura,
de activitatea instantelor judecatoresti.
Cat despre impiedicarea exercitiului dreptului reglementat prin art. 48 din
Constitutie, prin instituirea unei taxe de timbru in recursul
administrativ-ierarhic, se retine ca, de vreme ce rezolvarea acestor reclamatii
formeaza obiectul unor prestatii cu caracter administrativ-jurisdictional, iar
nici un text constitutional nu interzice timbrarea, aceeasi ratiune care impune
timbrarea actiunilor in justitie justifica instituirea ei si in recursurile
administrativ-ierarhice; iar daca cuantumul acesteia ar parea ridicat,
aprecierea nu este de resortul contenciosului constitutional. Curtea
Constitutionala nu este in masura sa cenzureze optiunile legiuitorului si sa
inlocuiasca aprecierea acestuia - suverana si deplina - cu propria sa
apreciere, caci in felul acesta s-ar transforma, practic, intr-un legislator
pozitiv, subsecvent.
In sfarsit, se invoca art. 53 din Constitutie cu privire la asezarea justa
a sarcinilor fiscale si se opineaza in sensul ca, in caz de respingere a contestatiei
de catre Ministerul Finantelor si de admitere a recursului in contencios
administrativ, nu ar exista o prestatie din partea organului administrativ,
doar pentru ca timbrul platit in procedura administrativ-jurisdictionala nu mai
poate fi recuperat. In acest mod se ajunge la concluzia existentei unui raport
obligatoriu intre admisibilitatea contestatiei in contencios si calitatea de
prestatie valabila, care sa justifice taxarea in fata organului
administrativ-jurisdictional; or, de vreme ce acesta a examinat plangerea si a
pronuntat o solutie consfintita printr-un act administrativ cu caracter
jurisdictional, inseamna ca, oricare ar fi rezolvarea data contestatiei, ea
este urmarea unei "prestatii", a unei activitati reale, concrete, care
a avut neindoielnic loc, indiferent care a fost, in final, rezultatul ei.
Faptul ca timbrul platit initial nu se mai poate recupera nu are relevanta
constitutionala, solutia nefiind contrara prevederilor art. 53 din Constitutie,
invocate de recurenta.
Pentru motivele aratate, exceptia de neconstitutionalitate urmeaza a fi
respinsa.
Avand in vedere prevederile art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 13
alin. (1) lit. A.c) si ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 din
Legea nr. 42/1993, invocata de Societatea Comerciala "Bucium Com" -
S.R.L. Bucuresti in Dosarul nr. 968/1995 al Curtii de Apel Bucuresti.
Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 17 aprilie 1997.
PRESEDINTE,
dr. Lucian Stangu
Magistrat asistent,
Maria Bratu