Decizia Nr.774 din 04.11.2020

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 470 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marius Alexandru Piţigoi în Dosarul nr. 25.604/301/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.257D/2017.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 3 noiembrie 2020, în prezenţa autorului excepţiei de neconstituţionalitate, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 50 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 4 noiembrie 2020, dată la care a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 10 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 25.604/301/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 470 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marius Alexandru Piţigoi într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că art. 470 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă este neconstituţional, deoarece accesul la justiţie este condiţionat de obligaţia de a face dovada în faţa instanţei de judecată a achitării taxei judiciare de timbru. Or, acest aspect contravine art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât colectarea taxelor este o atribuţie a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, şi nu a instanţelor de judecată.5. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.6. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.7. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 470 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(2) La cererea de apel se va ataşa dovada achitării taxelor de timbru.
(3) Cerinţele de la alin. (1) lit. b) şi e) şi cea de la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar cele de la alin. (1) lit. c) şi d), sub sancţiunea decăderii. Lipsa semnăturii poate fi împlinită în condiţiile art. 196 alin. (2), iar lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel."12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) cu privire la accesul liber la justiţie. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte accesul la justiţie, în mod constant, în jurisprudenţa sa, a statuat că acest principiu semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări, iar competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti îi revine legiuitorului, în virtutea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2) (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 221 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 17 iunie 2005, sau Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 14. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale privind accesul liber la justiţie prin impunerea unor taxe judiciare de timbru, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, spre exemplu, prin Decizia nr. 75 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 22 aprilie 2014, prin Decizia nr. 832 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 7 decembrie 2012, arătând că, potrivit dispoziţiilor constituţionale, accesul liber la justiţie nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanţele judecătoreşti, legiuitorul având deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru. 15. Nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind, astfel, justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Astfel, regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii, iar impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, fiind, aşadar, la latitudinea legiuitorului să stabilească scutiri de taxe ori impozite sau, dimpotrivă, să instituie asemenea taxe, astfel cum este cea criticată în prezenta cauză. 16. În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că o caracteristică a principiului accesului liber la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57). Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa. 17. De altfel, în anumite situaţii [art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013], persoanele fizice pot obţine scutiri, reduceri, amânări sau eşalonări de la plata taxelor judiciare de timbru, în condiţiile prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008. 18. Obligaţia plăţii taxelor judiciare de timbru, ca una dintre condiţiile sesizării legale a instanţelor judecătoreşti, este prevăzută de norme procedurale a căror adoptare, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, care are opţiunea liberă în determinarea cererilor pentru care trebuie plătite taxe judiciare de timbru, a cuantumului acestora, precum şi a părţilor care au obligaţia să le plătească, cu condiţia să nu instituie un tratament juridic diferit pentru situaţii identice. În raport cu obiectul acţiunilor sau al cererilor, cuantumul taxelor judiciare de timbru este stabilit în mod diferit, prin sume fixe, în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, şi prin cote procentuale aplicate la valoarea obiectului cererii, când acesta este evaluabil în bani (a se vedea Decizia nr. 168 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 28 aprilie 2005). 19. Curtea, în jurisprudenţa sa, spre exemplu, prin Decizia nr. 127 din 27 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 18 aprilie 2003, a arătat că stabilirea cuantumului şi verificarea plăţii taxelor judiciare de timbru nu sunt acte propriu-zise de înfăptuire a justiţiei, însă acestea sunt strâns legate de actul de justiţie, fiind chestiuni prejudiciale care ţin pe loc ori chiar împiedică înfăptuirea actului de justiţie. Soluţionarea unei eventuale contestaţii privind modul de stabilire de către instanţa judecătorească a obligaţiei de plată şi a cuantumului taxei judiciare de timbru constituie fără îndoială un act de înfăptuire a justiţiei. Prin urmare, darea în competenţa organelor Ministerului Finanţelor Publice a soluţionării contestaţiilor împotriva modului de stabilire, de către instanţa judecătorească, a taxei judiciare de timbru este contrară principiului separaţiei puterilor în stat şi, în mod direct, dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie. 20. Faţă de această împrejurare, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prin critica formulată sunt aduse în discuţie două chestiuni diferite: pe de o parte, stabilirea cuantumului şi verificarea plăţii taxelor judiciare de timbru, acte legate de actul de justiţie care se desfăşoară sub imperiul Codului de procedură civilă din care fac parte şi normele criticate în cauza de faţă; pe de altă parte, colectarea propriu-zisă a taxelor, respectiv a creanţelor fiscale, care se realizează în temeiul titlului VII - Colectarea creanţelor fiscale din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, în virtutea căruia această operaţiune reprezintă totalitatea activităţilor care au ca scop stingerea creanţelor fiscale şi se realizează în temeiul unui titlu de creanţă fiscală sau al unui titlu executoriu, după caz. 21. Ca atare, Curtea constată că dispoziţiile criticate sunt o aplicare coroborată a prevederilor art. 21 şi ale art. 126 din Legea fundamentală, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 470 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, în raport cu dispoziţiile constituţionale privind accesul liber la justiţie urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius Alexandru Piţigoi în Dosarul nr. 25.604/301/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 470 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu