Decizia Nr.918 din 05.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa în Dosarul nr. 2.198/118/2010 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 8 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.198/118/2010, Tribunalul Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa într-o cauză având ca obiect acordarea unor despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 221/2009.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că textele criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, arătând că acestea creează discriminare, pe de o parte, între persoanele condamnate politic, care au suferit regimuri de detenţie, şi cele supuse unor măsuri administrative asimilate acestora, întrucât legiuitorul nu face distincţia între cele două categorii de victime ale regimului comunist, iar pe de altă parte, între persoanele care au obţinut o minimă reparaţie înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009 şi cele care obţin astfel de despăgubiri după această dată.Se arată, de asemenea, că răspunderea statului trebuie să respecte principiul proporţionalităţii, iar posibilitatea compensării prejudiciului moral cu o sumă de bani stabilită cu acest titlu are drept scop nu atât repunerea victimei într-o situaţie similară cu cea avută anterior, cât asigurarea unei satisfacţii de ordin moral, ce implică, totodată, recunoaşterea de către stat a caracterului abuziv al măsurilor în cauză, principiu avut în vedere de legiuitor atât cu prilejul adoptării Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, cât şi cu ocazia adoptării Legii nr. 221/2009.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5), se susţine că impactul financiar al prevederilor criticate asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, este defavorabil, implicând majorări ale cheltuielilor bugetare, ce sunt greu de cuantificat având în vedere că nu se cunoaşte cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor îndreptăţite. Se face trimitere în acest sens la Decizia Curţii Constituţionale nr. 36 din 2 aprilie 1996, precum şi la prevederile art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice. Se arată astfel că expunerea de motive a Legii nr. 221/2009 nu a fost însoţită de fişa financiară a actului normativ, singura analiză financiară fiind cea prevăzută la Secţiunea a 4-a intitulată „Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung“, nefiind respectate dispoziţiile art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, iar legea fiind adoptată după 2 ani de la data analizei în cauză, ce cuprindea modificările cheltuielilor bugetare în anii 2008, 2009, 2010 şi 2011.Dincolo de faptul că analiza financiară din expunerea de motive devenise caducă prin trecerea celor 2 ani până la adoptarea legii, această analiză nu satisface, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, exigenţele constituţionale şi legale, întrucât are un caracter formal, fără acoperire reală, estimând că numărul cererilor de acordare a unor prejudicii morale nu avea să fie mai mare de 10.000, iar valoarea acestor despăgubiri nu avea să depăşească suma de 33.000 lei pentru fiecare persoană. Or, pe de o parte, până în luna ianuarie 2010, după 6 luni de aplicare a Legii nr. 221/2009, doar pe rolul Tribunalului Constanţa existau 600 de cauze cu un asemenea obiect, putându-se estima că numărul acestora va fi de aproximativ 3.600 la sfârşitul perioadei de 3 ani, iar pe de altă parte, instanţele judecătoreşti - în lipsa unor criterii legale de cuantificare a despăgubirilor - au obligat statul la plata unor despăgubiri de zeci de ori mai mari decât cele estimate, în valoare de 600.000 euro.Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţie, se arată că art. 104 din Tratatul de la Maastricht impune statelor membre obligaţia generală de a evita deficitele publice excesive, raportul dintre datoria publică şi produsul intern brut neputând depăşi valorile de referinţă stabilite, respectiv 3% pentru raportul dintre deficitul public prevăzut sau real şi produsul intern brut. Or, această proporţie va fi depăşită prin acordarea de către stat a despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 221/2009, aceste fonduri neputând fi asigurate prin alocarea unor sume suplimentare de la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului sau prin rectificări bugetare.Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 41 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arată că, statuând în echitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat o poziţie moderată prin acordarea, cu titlu de reparaţie morală, a unor sume rezonabile.Tribunalul Constanţa - Secţia civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), se apreciază că dispoziţiile criticate nu creează discriminări, instanţele judecătoreşti având obligaţia de a aplica prevederile Legii nr. 221/2009 prin raportare la circumstanţele fiecărei cauze.Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 111 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 138 alin. (5) din Constituţie, se susţine că norma constituţională de la art. 138 alin. (5) a fost interpretată în sensul obligativităţii stabilirii, în bugetul naţional, a sursei de finanţare, chestiunea acoperirii resurselor financiare din suma stabilită fiind considerată a ţine de atribuţia Guvernului, care procedează la rectificări bugetare sau la suplimentarea alocaţiilor bugetare din fondul de rezervă al statului. În acest sens, sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 515 din 24 noiembrie 2004 şi nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007, arătânduse, totodată, că impactul executării hotărârilor judecătoreşti având ca obiect acordarea unor despăgubiri conform prevederilor Legii nr. 221/2009 nu a fost estimat, că o astfel de estimare poate fi făcută numai atunci când există criterii legale de cuantificare şi o limită maximă a despăgubirilor ce pot fi acordate şi că, în lipsa acestora, neexecutarea hotărârilor judecătoreşti poate determina condamnarea statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fapt ce ar avea implicaţii semnificative, inclusiv asupra bugetului de stat.Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţie, se afirmă că autorul excepţiei se raportează la calcule pe care instanţa nu are competenţa să le verifice, acestea fiind relevante doar în faza executării silite a hotărârilor judecătoreşti.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009.Din analiza dosarului, se observă că, în realitate, autorul excepţiei critică numai dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, dispoziţii asupra cărora Curtea urmează să se pronunţe prin prezenta decizie.Potrivit acestora: „ (1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a)acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la: [...]“.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului, ale art. 138 alin. (5) potrivit căruia „Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare“ şi ale art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi prevederile art. 41 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la repararea echitabilă a prejudiciilor suferite ca urmare a încălcării unor drepturi fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: Ulterior sesizării sale prin Încheierea din 8 aprilie 2010, prin deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, constatând că acestea sunt neconstituţionale. Potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Prin urmare, reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit între momentul sesizării Curţii Constituţionale şi momentul pronunţării instanţei de contencios constituţional asupra excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa în Dosarul nr. 2.198/118/2009 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop