DECIZIE Nr.
974 din 6 noiembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit a) si b) si art. 30
alin. (1) lit. c) si d), alin. (3) lit. b) si alin. (4) din Legea nr. 248/2005
privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 815 din 29 noiembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Măria Bratu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit a) şi b) şi art. 30
alin. (1) lit. c) şi d), alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din Legea nr. 248/2005
privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate,
excepţie ridicată de Răzvan Rada în Dosarul nr. 6.058/2/2006 al Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se prezintă
personal Răzvan Rada, partea Andrei Deakşi Inspectoratul General al Poliţiei de
Frontieră, prin consilier juridic.
Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de
citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei
solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate pentru aceleaşi motive pe
care le-a invocat în faţa instanţei de judecată.
Partea Andrei Deak solicită, de asemenea, admiterea
excepţiei de neconstituţionalitate pentru motivele pe care Ie-a invocat autorul
excepţiei.
Reprezentantul Inspectoratului Poliţiei de Frontieră
solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă,
întrucât aceasta nu are legătură cu litigiul aflat pe rolul instanţei de
judecată. Precizează că obiectul litigiului îl constituie anularea unei
hotărâri a Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea
Discriminării, hotărâre care a avut drept temei legal art. 2 alin. (1) şi (2)
din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, In acest sens,
arată că textele de lege criticate nu contravin principiului egalităţii în
drepturi. Legea fundamentală garantează egalitatea în drepturi a cetăţenilor,
dar aplicarea acestui principiu nu înseamnă uniformitate. Curtea, în
jurisprudenţa sa, a statuat că principiul egalităţii nu este sinonim cu
uniformitatea, astfel încât pentru situaţii diferite poate exista un tratament
juridic diferit. Prevederile legale criticate au în vedere exclusiv protejarea
copilului, fiind în acord cu reglementările cuprinse în Convenţia de la Haga la
care România a aderat prin Legea nr. 100/1992.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 7 februarie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 6.058/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 alin (1) lit. c) şi d), alin.
(3) lit. b) şi alin. (4), precum şi ale art. 17 alin. (1) lit a) şi b) din
Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în
străinătate, excepţie ridicată de Răzvan Rada.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate din
Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în
străinătate contravin art. 16, 48 şi 53 din Constituţie, precum şi art. 8 şi 14
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 12 şi art. 5 din Protocolul nr. 7 la
această convenţie, deoarece „discriminează părinţii divorţaţi faţă de părinţii
căsătoriţi sau părinţii necăsătoriţi".
Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal consideră că prevederile
de lege criticate contravin art. 16, 20, art. 26 alin. (1), art. 49 şi 53 din
Constituţie, precum şi art. 8 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 18 din Convenţia ONU cu privire
la drepturile copilului, fără a motiva în ce constă această încălcare.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază
excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. In acest sens, arată că
prevederile de lege criticate sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 48 alin.
(1) din Constituţie, potrivit cărora „Familia se întemeiază pe căsătoria
liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi
îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea
copiilor". Din examinarea acestor dispoziţii constituţionale, rezultă
că principiul egalităţii se referă la soţi, situaţie ce presupune existenţa
unui cadru juridic instituţional, întemeiat pe căsătorie, în care, potrivit
prevederilor art. 98 din Codul familiei, măsurile privitoare la persoana şi
bunurile copiilor se iau de către părinţi de comun acord. In situaţia precizată
de autorul excepţiei nu ne găsim în ipoteza prevăzută de aceste dispoziţii
constituţionale, în sensul că părinţii copilului nu mai au calitatea de soţi,
aflându-se într-o situaţie, cel puţin teoretic, conflictuală, iar în lipsa unei
înţelegeri intervenite între părinţi, instanţa judecătorească a decis
modalităţile concrete prin care drepturile şi obligaţiile părinţilor faţă de
copil vor fi exercitate, avându-se în vedere exclusiv interesul copilului.
Faptul că în situaţiile expres prevăzute de lege minorul, cetăţean român, poate
călători în străinătate doar cu acordul părintelui căruia i-a fost încredinţat
prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă a avut în vedere
interesul pe care minorul îl are în efectuarea călătoriei respective şi nicidecum restrângerea sferei
exerciţiului drepturilor părinteşti ale părintelui căruia nu i-a fost
încredinţat acesta.
Avocatul Poporului consideră
prevederile de lege ca fiind constituţionale. Instituirea unui tratament
juridic diferit în ce priveşte părintele divorţat căruia nu i-a fost
încredinţat copilul, faţă de celălalt părinte, este justificată în mod obiectiv
şi rezonabil de faptul că cei doi părinţi se află în situaţii juridice
diferite. Aceste diferenţieri sunt determinate de separarea părinţilor şi de
posibilitatea obiectivă de menţinere şi după desfacerea căsătoriei a aceloraşi
modalităţi de exerciţiu al drepturilor şi îndatoririlor părinteşti. După
încredinţarea copilului unuia dintre părinţi, celălalt părinte continuă a avea
dreptul şi obligaţia creşterii acestuia, însă nu mai are exerciţiul pazei şi
supravegherii, dreptul de a-i stabili locuinţa şi de a dispune cu privire la
bunurile acestuia, determinat de faptul că măsura încredinţării presupune
locuirea şi convieţuirea copilului cu celălalt părinte şi, în mod obiectiv,
aceste drepturi nu pot fi exercitate de părintele care nu locuieşte cu copilul.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului,
prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 17 alin. (1) lit a) şi b) şi ale art. 30 alin (1)
lit. c) şi d), alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din Legea nr. 248/2005 privind regimul
liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 29 iulie 2005, cu modificările şi completările
ulterioare.
Textele de lege criticate au următoarea redactare:
- Art. 17 alin. (1) lit. a) şi b):„(1) Minorilor
cetăţeni români, care nu se află în una dintre situaţiile de suspendare a
exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate, li se eliberează
paşapoarte simple în următoarele condiţii:
a) în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de
14 ani, numai la cererea ambilor părinţi, a părintelui supravieţuitor, a
părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă
definitivă şi irevocabilă sau, după caz, a reprezentantului legal;
b) în cazul minorului care a împlinit vârsta de 14
ani, la cererea acestuia, numai cu acordul
ambilor părinţi, a părintelui supravieţuitor, a părintelui căruia i-a fost
încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau,
după caz, a reprezentantului legal.";
- Art. 30 alin. (1) lit. c) şi d), alin. (3) lit. b) şi
alin. (4): „(1) Organele
poliţiei de frontieră permit ieşirea din România a cetăţenilor români minori
numai dacă sunt însoţiţi de o persoana fizică majoră, în următoarele cazuri:
[...]
c) minorului care este înscris în paşaportul unui
părinte şi călătoreşte în străinătate împreună cu acesta sau, după caz, este
titular al unui paşaport individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate
şi călătoreşte împreună cu unul dintre părinţi i se permite ieşirea în aceleaşi
condiţii şi împreună cu acesta, fără a mai fi necesară declaraţia celuilalt
părinte, numai dacă părintele însoţitor face dovada faptului că minorul i-a
fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă;
d) minorului care este titular al unui paşaport
individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate şi călătoreşte însoţit de
o altă persoană fizică majoră i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi
împreună cu aceasta numai dacă persoana însoţitoare prezintă o declaraţie a
ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat
prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui
supravieţuitor ori a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora
cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau
statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria,
precum şi datele de identitate ale însoţitorului respectiv;
[...]
(3) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit.
b)-d), organele
poliţiei de frontieră permit ieşirea din România a minorilor însoţiţi, numai în
următoarele situaţii:
[...]
b) în cazul în care însoţitorul face dovada că
minorul se deplasează pentru studii sau concursuri oficiale, prin prezentarea
unor documente corespunzătoare, din care să rezulte perioada şi statul sau
statele în care se vor desfăşura aceste studii sau concursuri, chiar dacă
există acordul doar al unuia dintre părinţi.
(4)Pe lângă informaţiile prevăzute la alin. (1) lit.
d), declaraţia părinţilor, a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat
prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui
supravieţuitor sau a reprezentantului legal, după caz, trebuie să cuprindă şi
următoarele menţiuni:
a) scopul deplasării;
b) ruta urmată până în statul de destinaţie;
c) indicarea faptului dacă minorul urmează să rămână
în statul de destinaţie, caz în care trebuie menţionată persoana căreia urmează
a-i fi încredinţat minorul, sau dacă urmează să se reîntoarcă împreună cu un
însoţitor, ale cărui date de identitate trebuie indicate, în cazul în care
acesta este o altă persoană decât cea cu care iese din România."
Textele constituţionale considerate a fi încălcate
sunt: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 48 privind
familia şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al
unor libertăţi. Este invocată şi încălcarea art. 8 privind dreptul la
respectarea vieţii private şi de familie şi art. 14 referitor la interzicerea
discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, precum şi art. 5 (privind egalitatea între soţi) al
Protocolului nr. 7 la această convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine următoarele:
Principala critică de neconstituţionalitate vizează
încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. Autorul excepţiei consideră
că prevederile de lege criticate contravin principiului constituţional al
egalităţii în drepturi, întrucât se creează o discriminare între părintele
divorţat căruia i-a fost încredinţat minorul spre creştere şi educare printr-o
hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă şi celălalt părinte.
Examinând această critică, Curtea constată că
instituirea unui tratament juridic diferit în ceea ce priveşte părintele
divorţat căruia nu i-a fost încredinţat copilul, faţă de celălalt părinte, este
justificată în mod obiectiv şi rezonabil de faptul că cei doi părinţi se află
în situaţii juridice diferite. Aceste diferenţieri sunt determinate de
separarea părinţilor şi de posibilitatea obiectivă de menţinere şi după
desfacerea căsătoriei a modalităţilor de exercitare a drepturilor şi
îndatoririlor părinteşti. După încredinţarea copilului unuia dintre părinţi,
celălalt părinte continuă a avea dreptul şi obligaţia creşterii acestuia, însă
nu dreptul de pază şi de supraveghere. Locuirea şi convieţuirea copilului cu
părintele căruia i-a fost încredinţat acesta sunt drepturi ce nu pot fi exercitate de părintele care nu locuieşte cu
copilul.
Curtea constată că aceste prevederi sunt în deplină
concordanţă cu normele din convenţiile internaţionale invocate de autorul
excepţiei, întrucât au în vedere protejarea copilului în acord cu
reglementările cuprinse în Convenţia de la Haga, la care România a aderat prin
Legea nr. 100 din 16 septembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 243
din 30 septembrie 1992. Astfel, potrivit art. 5 lit. a) din această convenţie, dreptul privind încredinţarea
copilului include şi dreptul de a hotărî cu privire la locul reşedinţei
acestuia, conferindu-i, în consecinţă, părintelui căruia i-a fost încredinţat,
dreptul de a călători împreună cu acesta.
De altfel, Legea nr. 248/2005 nu reglementează ipoteza
exercitării abuzive a drepturilor părinteşti de către părintele divorţat căruia
i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare, aceasta constituind
obiectul altor reglementări specifice domeniului protecţiei copilului.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 17 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 30 alin. (1) lit. c) şi d), alin. (3)
lit. b) şi alin. (4) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii
a cetăţenilor români în străinătate, excepţie ridicată de Răzvan Rada în
Dosarul nr. 6.058/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti-Secţia a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 noiembrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu