DECIZIE Nr.
990 din 1 octombrie 2008
privind constitutionalitatea
dispozitiilor art. 150 alin. (3) din Regulamentul Senatului
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 716 din 22 octombrie 2008
Cu Adresa nr. XXXV/1.764 din 21 iulie 2008, secretarul
general al Senatului a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată de 25
de senatori, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, în
legătură cu neconstituţionalitatea art. 150 alin. (3) din Regulamentul
Senatului.
Autorii sesizării sunt următorii: Ştefan-Mihail T.
Antonie, Viorel A. Arion, Vasile A. Blaga, Dan S. Cârlan, Cornelia Gh. Cazacu,
Mircea A. Cinteză, Ivan O. Cismaru, Cristian C. Cucuian, Gheorghe I. David, Constantin Dumitru A., Constantin
N. Gheorghe, Paula Maria Ivănescu T., Dorel V Jurcan, Gh. Ioan Gheorghe Miheţiu, Nicolae
N. Neagu, Dorel-Constantin I. Onaca, Alexandru A.
Pereş, Tudor I. Panţuru, Dan
Gabriel P Popa, Ionel E.
Popescu, Ovidiu O. Rădoi, Dan G. Sabău, Virginia Şt. Şerbănescu, Jan C. Vraciu
şi Gelu B. Vişan.
Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională
sub nr. 8.300 din 21 iulie 2008 si formează obiectul Dosarului nr. 1.713C/2008.
Obiectul sesizării îl constituie dispoziţiile art. 150
alin. (3) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28
din 24 octombrie 2005, publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005,
care au următorul cuprins: „(3) Hotărârea se adoptă cu votul majorităţii
senatorilor."
In motivarea sesizării se arată că art. 150 alin. (3)
din regulament care prevede că hotărârea privind
punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului se
adoptă cu votul majorităţii senatorilor contravine dispoziţiilor constituţionale
ale art. 76 alin. (2), potrivit cărora „(2) Legile ordinare şi hotărârile se
adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră", şi
ale art. 16 alin. (1), care stabilesc că „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa
legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."Aşadar,
conform prevederilor constituţionale menţionate, cererea de urmărire penală a
membrilor Guvernului se adoptă prin „hotărârea şi nicidecum legea,
regulamentul în sine sau moţiunea, acte juridice care au alte domenii de
reglementare", iar această hotărâre „trebuia să fie adoptată tot cu
majoritatea membrilor prezenţi din fiecare Cameră, în cazul nostru din Senat,
şi nu cu majoritatea senatorilor, aşa cum prevede textul de care facem vorbire."
In continuare, se arată că susţinerea nu este contrazisă de argumente
constituţionale, legale sau doctrinare şi că, de altfel, „art. 15 din Legea
responsabilităţii ministeriale - text de lege care face referire la cererea de
urmărire penală a membrilor Guvernului - menţionează explicit faptul că
procedura de trimitere a miniştrilor parlamentari în judecată trebuie să
respecte articolele 67 şi 76 alin. (2) din Constituţia României". Aşadar,
se consideră că „legiuitorul a intenţionat să pună hotărârea Camerei parlamentare
sesizate, în chestiunea trimiterii în judecată a unui ministru parlamentar, sub
auspiciile textelor constituţionale care fac vorbire la tipul de majoritate cu
care se adoptă hotărârile Parlamentului", adică art. 76 din Constituţie.
Cât priveşte încălcarea art. 16 alin. (1) din
Constituţie, se susţine că „pentru situaţii mult mai importante în care
se adoptă hotărâri, majoritatea utilizată, prevăzută de Constituţie sau de
regulamente, este majoritatea simplă." Se exemplifică cu situaţiile
referitoare la suspendarea Preşedintelui României, la acordarea încrederii
Guvernului, la adoptarea sau respingerea unei moţiuni de cenzură. De asemenea,
pentru situaţii mult mai grave, decât cea reglementată de art. 150 alin. (3)
din Regulament, „potrivit Constituţiei, este necesară majoritatea de două
treimi din numărul parlamentarilor, şi anume atunci când Preşedintele
României este pus sub acuzare
penală pentru înaltă trădare." Or, această din urmă situaţie „nu se poate
compara, din punct de vedere al gravităţii, cu cea de punere sub urmărire
penală a membrilor Guvernului şi, cu toate acestea, majoritatea este aceeaşi."
In conformitate cu dispoziţiile
art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii Constituţionale, sesizarea a fost trimisă Preşedintelui Senatului,
pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent.
Preşedintele Senatului a
comunicat, cu Adresa nr. I/457 din 17 septembrie 2008,
înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 10.213 din 17 septembrie 2008,
punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, prin care se consideră că
sesizarea de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată şi nelegală şi
solicită respingerea acesteia, pentru următoarele motive: cererea de începere a
urmăririi penale pe care o adoptă Senatul, conform art. 109 alin. (2) din
Constituţie, prevederilor Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea
ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum
şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 martie 2008, reprezintă o
etapă în derularea procedurii de tragere la răspundere a membrilor Guvernului
pentru faptele săvârşite în exercitarea mandatului lor. Potrivit art. 73 alin.
(3) lit. h) din Constituţie, regimul juridic al infracţiunilor şi pedepselor,
ca şi regimul executării acestora fac parte din domeniile rezervate
reglementării prin lege organică. Rezultă, prin extrapolare, că orice act de
decizie, care emană de la Parlament şi care antrenează răspunderea penală a
membrilor Guvernului care sunt şi senatori, trebuie să fie adoptat tot cu
majoritatea impusă pentru adoptarea unei legi organice. Altfel, „înseamnă a
goli de conţinut filozofia textului constituţional, a cărei raţiune de a fi
constituie consacrarea unui regim juridic pentru răspunderea penală a acestei
categorii de demnitari, de natură a-i feri de arbitrariul unei situaţii
politice conjuncturale. Mai arată că, deşi fiecare Cameră are autonomie funcţională şi regulament propriu în ceea
ce priveşte instituirea procedurilor de organizare şi funcţionare, „nu este mai
puţin adevărat că limita acestei autonomii trebuie raportată la statutul
Parlamentului în ansamblul său, de organ suprem reprezentativ al ţării şi de
unică autoritate legiuitoare, ceea ce înseamnă că nu pot fi consacrate soluţii
regulamentare care să diferenţieze fundamental activitatea celor două Camere
ale Parlamentului." Consideră că, pentru aceleaşi argumente, „şi în
Regulamentul Camerei Deputaţilor se prevede o majoritate specifică aprobării
cererii de urmărire penală, respectiv majoritatea de 2/3 din numărul total al
deputaţilor".
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul
de vedere al Biroului permanent al Senatului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, dispoziţiile criticate din Regulamentul Senatului, republicat,
prin raportare la prevederile Constituţiei României şi dispoziţiile Legii nr.
47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine
următoarele:
Curtea a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale
art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra
constituţionalităţii prevederilor criticate din Regulamentul Senatului.
Obiectul controlului de constituţionalitate îl
constituie prevederile art. 150 alin. (3) din Regulamentul Senatului, aprobat
prin Hotărârea Senatului nr. 28 din 24 octombrie 2005, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005, prevederi potrivit cărora, „(3)
Hotărârea se adoptă cu votul majorităţii senatorilor."
In opinia autorilor sesizării, aceste prevederi
regulamentare sunt contrare dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 76
alin. (2), potrivit cărora „(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu
votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră", şi ale art.
16 alin. (1), care stabilesc că „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a
autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."
Examinând sesizarea de neconstituţionalitate formulată,
Curtea Constituţională constată că aceasta este întemeiată şi urmează a fi
admisă pentru următoarele considerente:
Intr-adevăr, art. 76 din Constituţie - „Adoptarea
legilor şi a hotărârilor" stabileşte reguli esenţiale ale procedurii
legislative. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 76, legile organice şi
hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii
parlamentarilor fiecărei Camere. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 46 din 17
mai 1994 privind constituţionalitatea Regulamentului Senatului, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Curtea Constituţională a statuat, cu
valoare de principiu, că „majoritatea absolută impusă de Constituţie pentru
adoptarea Hotărârii privind Regulamentul Senatului urmăreşte să asigure o exprimare
cât mai largă a voinţei senatorilor în prevederile regulamentare, cerinţă
firească într-un sistem parlamentar democratic, care implică, prin definiţie, o
majoritate şi o opoziţie parlamentară." De asemenea, potrivit alin. (2) al
art. 76, adoptarea legilor ordinare şi a hotărârilor celor două Camere, se face
cu votul majorităţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră, în condiţiile în
care numărul acestora se ridică la cel puţin jumătate plus unu din numărul
membrilor fiecărei Camere, în condiţiile respectării cvorumului legal de
adoptare prevăzut de art. 67 din Constituţie.
In privinţa naturii juridice a actului prin care se
cere urmărirea penală a membrilor Guvernului, Curtea constată că această cerere
se aprobă printr-o hotărâre a Senatului, astfel cum prevede art. 76 alin. (1)
şi (2) din Constituţie, precum şi art. 121 din Regulamentul Senatului. Art. 121
din Regulament, care face parte din Secţiunea 6 -„Desfăşurarea şedinţelor
Senatului", stabileşte că „Senatul adoptă legi, hotărâri, moţiuni
şi alte acte cu caracter politic, în prezenţa majorităţii senatorilor." De
asemenea, art. 130 din Regulamentul criticat prevede că „Legile, hotărârile, moţiunile
simple, precum şi celelalte acte se adoptă de către Senat prin vot." Curtea mai constată, de asemenea, că, de altfel, în sensul
prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţie sunt şi dispoziţiile art. 136
alin. (3) din Regulamentul Senatului, conform cărora „Legile ordinare şi
hotărârile luate în procesul legiferării se adoptă cu votul majorităţii
senatorilor prezenţi."
Aşa fiind, Curtea constată că art. 150 alin. (3) din
Regulamentul Senatului, potrivit căruia hotărârea privind urmărirea penală a membrilor
Guvernului „se adoptă cu votul majorităţii senatorilor", contravine art. 76 alin. (2) din Constituţie
şi, în consecinţă, este neconstituţional.
Faţă de argumentele înfăţişate, din care rezultă
neconstituţionalitatea art. 150 alin. (3) din Regulamentul Senatului,
analizarea susţinerilor privind încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din
Constituţie sunt irelevante.
Având in vedere considerentele expuse, in temeiul
dispoziţiilor art. 146 lit. c) şi art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie,
precum şi al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.c), art. 27 şi art. 28 din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Constată că prevederile art. 150 alin. (3) din
Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28 din 24
octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005, sunt
neconstituţionale.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică preşedintelui Senatului şi se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data
de 1 octombrie 2008 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae
Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu,
Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Gabriela Dragomirescu