Hotărârea Nr.1231 din 14.12.2011pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 264/2003 privind stabilirea acţiunilor şi categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor şi limitelor pentru efectuarea de plăţi în avans din fonduri publice ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 912 din 14 decembrie 2011
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNICHotărârea Guvernului nr. 264/2003 privind stabilirea acţiunilor şi categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor şi limitelor pentru efectuarea de plăţi în avans din fonduri publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 5 februarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 4, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(2) Sunt exceptaţi de la prevederile alin. (1) următorii beneficiari de avansuri acordate în condiţiile prezentei hotărâri:a)instituţiile publice; b)persoanele juridice fără scop patrimonial; c)institutele naţionale de cercetare-dezvoltare care funcţionează în coordonarea unui organ de specialitate al administraţiei publice centrale; d)microîntreprinderile sau întreprinderile mici, aşa cum sunt definite prin Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, şi care au calitatea de contractori în cadrul unor programe specifice de susţinere a cercetării-dezvoltării, inovării şi transferului tehnologic în cadrul întreprinderilor nou-înfiinţate inovatoare, pentru finanţările obţinute prin aceste programe; e)titularii drepturilor de autor - pentru contractele de comandă. 2. La articolul 8, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:(3) Pentru realizarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi a acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, planurile sectoriale şi alte programe de cercetare-dezvoltare, precum şi pentru finanţarea instituţională de bază, inclusiv pentru proiectele de cercetare ştiinţifică obţinute prin competiţii naţionale şi pentru granturile gestionate prin Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, acordarea sumelor reprezentând plăţi în avans şi recuperarea acestora se fac în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (71) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 65 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu prevederile art. 191 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. 3. La anexa nr. 1 punctul I, numerele curente 2 şi 3 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Nr. crt. |
Acţiuni şi categorii de cheltuieli |
Criterii, proceduri, limite maxime de acordare a avansurilor |
0 |
1 |
2 |
„2. |
Programe, proiecte de cercetare-dezvoltare şi inovare, acţiuni cuprinse în Planul naţional, în planurile sectoriale şi alte programe de cercetare-dezvoltare, altele decât proiectele de cercetare ştiinţifică obţinute prin competiţii naţionale şi programele prin care se derulează acestea |
a) existenţa unor contracte ferme încheiate în condiţiile legii; b) existenţa contului sau subcontului deschis pe numele contractorului pentru program/proiect; c) nominalizarea de către contractor a persoanei responsabile: director de program, responsabil de proiect; d) aprobarea de către autoritatea contractantă a cererii de plată a avansului, depusă de contractor; e) se pot acorda avansuri la începutul fiecărui trimestru, semestru sau al altei perioade prevăzute în contractul de finanţare, în cuantum de 30% din suma alocată din fonduri publice, prevăzută în contract pentru perioada pentru care se acordă avansul. |
3. |
Teme şi acţiuni de cercetare ştiinţifică finanţate sub formă de proiecte sau granturi, altele decât proiectele sau granturile de cercetare ştiinţifică obţinute prin competiţii naţionale |
a) existenţa unor contracte ferme încheiate în condiţiile legii; b) existenţa contului sau subcontului deschis pe numele contractorului pentru program/proiect; c) nominalizarea de către contractor a persoanei responsabile: director de program, responsabil de proiect; d) aprobarea de către autoritatea contractantă a cererii de plată a avansului, depusă de contractor; e) se pot acorda avansuri la începutul fiecărui trimestru, semestru sau al altei perioade prevăzute în contractul de finanţare, în cuantum de până la 30% din suma alocată din fonduri publice, prevăzută în contract pentru perioada pentru care se acordă avansul.“ |
4. La anexa nr. 1 punctul I, după numărul curent 3 se introduce un nou număr curent, numărul curent 31, cu următorul cuprins:
Nr. crt. |
Acţiuni şi categorii de cheltuieli |
Criterii, proceduri, limite maxime de acordare a avansurilor |
0 |
1 |
2 |
„31. |
Proiecte sau granturi de cercetare ştiinţifică obţinute prin competiţii naţionale şi programe prin care se derulează acestea |
a) existenţa unor contracte ferme încheiate în condiţiile legii; b) existenţa contului sau subcontului deschis pe numele contractorului pentru program/proiect; c) nominalizarea de către contractor a persoanei responsabile: director de program, responsabil de proiect; d) aprobarea de către autoritatea contractantă a cererii de plată a avansului, depusă de contractor; e) se pot acorda avansuri la începutul fiecărui trimestru, semestru sau al altei perioade prevăzute în contractul de finanţare, în cuantum de minimum 30% şi maximum 90% din suma alocată din fonduri publice, prevăzută în contract pentru perioada pentru care se acordă avansul; limitele procentuale până la care se pot acorda avansurile se stabilesc de către ordonatorul principal de credite al instituţiei din bugetul căreia se finanţează proiectele.“ |
PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Daniel Petru Funeriu p. Ministrul finanţelor publice, Bogdan Alexandru Drăgoi, secretar de stat
|
ANONIM a comentat
Decretul 226 2006
Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!!
Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 1231/2011
|