Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.1375 din 17.12.2015

pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti
ACT EMIS DE: Consiliul Superior al Magistraturii
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 970 din 28 decembrie 2015



SmartCity1

PLENUL

În temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) şi (7) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) şi art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,având în vedere dispoziţiile art. 139 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii h o t ă r ă ş t e: Articolul 1Se aprobă Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 3Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător Marius Badea Tudose ANEXĂREGULAMENT de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti Capitolul IDISPOZIŢII GENERALE Articolul 1(1) Puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.(2) Puterea judecătorească este separată şi în echilibru cu celelalte puteri ale statului, având atribuţii proprii, ce sunt exercitate prin instanţele judecătoreşti, în conformitate cu principiile constituţionale ale independenţei şi inamovibilităţii judecătorilor, precum şi cu celelalte dispoziţii legale.(3) Instanţele judecătoreşti înfăptuiesc justiţia, în numele legii, în scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, precum şi a celorlalte drepturi şi interese legitime deduse judecăţii, fără privilegii şi fără discriminări.(4) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei. Articolul 2(1) Judecătoriile, tribunalele, tribunalele specializate, curţile de apel şi instanţele militare sunt organizate şi funcţionează potrivit dispoziţiilor Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentului regulament.(2) În cadrul instanţelor, în raport cu competenţa acestora, funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate. Se pot înfiinţa secţii şi complete specializate şi în alte materii decât cele expres prevăzute de lege.(3) La instanţe se constituie şi complete pentru judecarea căilor de atac prevăzute de lege.(4) Completul de judecată este prezidat, prin rotaţie, de unul dintre membrii acestuia. Articolul 3(1) Ministerul Justiţiei contribuie la buna organizare şi administrare a justiţiei ca serviciu public.(2) Mijloacele materiale şi financiare necesare funcţionării instanţelor sunt asigurate de la bugetul de stat, din amenzi judiciare, cheltuieli judiciare şi alte surse extrabugetare, în condiţiile legii, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii. Administrarea mijloacelor materiale şi financiare se realizează prin curţile de apel şi tribunale, preşedinţii acestor instanţe fiind ordonatori secundari de credite, respectiv ordonatori terţiari de credite. Articolul 4(1) Instanţele judecătoreşti se încadrează cu numărul necesar de judecători, cu numărul necesar de personal auxiliar de specialitate şi personal conex, personal al departamentului economico-financiar şi administrativ, precum şi cu numărul necesar de asistenţi judiciari, acolo unde este cazul.(2) Conducerea instanţelor este asigurată de preşedinte şi, în funcţie de volumul de activitate şi de complexitatea cauzelor, de unul sau mai mulţi vicepreşedinţi. De asemenea, la fiecare instanţă funcţionează colegiul de conducere şi adunarea generală a judecătorilor. Capitolul IIDispoziţii privind conducerea instanţelor, atribuţiile judecătorilor, ale personalului auxiliar de specialitate şi ale personalului din departamentul economico-financiar şi administrativ Secţiunea 1Dispoziţii privind activitatea judecătorilor Articolul 5(1) Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili. Judecătorii stagiari se bucură de stabilitate.(2) Judecătorii au următoarele îndatoriri:a)să asigure, prin activitatea desfăşurată, aplicarea legii şi independenţa puterii judecătoreşti; b)să respecte prevederile legale, normele codului deontologic, regulamentele, hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii date în conformitate cu legea, hotărârile adunărilor generale şi ale colegiilor de conducere; c)să îşi perfecţioneze continuu pregătirea profesională, conform necesităţilor de specializare; d)să aibă un comportament decent şi civilizat în relaţiile de serviciu; e)să dea dovadă de competenţă profesională şi să manifeste calm, răbdare, politeţe şi imparţialitate faţă de justiţiabili, martori, avocaţi, procurori şi alte persoane cu care intră în contact în calitate oficială; f)să participe la şedinţele de judecată, în completele de judecată stabilite conform legii şi să respecte secretul deliberării; g)să soluţioneze într-un termen rezonabil cauzele deduse judecăţii; h)să asigure securitatea dosarelor pe perioada în care acestea le sunt încredinţate spre studiu, soluţionare sau motivare; i)să aducă de îndată la cunoştinţă preşedintelui instanţei în care funcţionează orice ingerinţă în actul de justiţie din partea unei persoane fizice sau juridice ori a unui grup de interese, care ar putea să îi afecteze independenţa sau imparţialitatea ori ar putea crea suspiciuni cu privire la acestea; j)să aducă de îndată la cunoştinţa preşedintelui instanţei în care funcţionează faptul că s-a dispus trimiterea sa în judecată, din momentul în care a luat cunoştinţă de aceasta; k)să îndeplinească, în limitele funcţiei, alte atribuţii decât cele privind activitatea de judecată, stabilite, în conformitate cu legea, de conducerea instanţei. (3) Programul de lucru al judecătorilor începe, de regulă, la ora 8,00 şi se încheie, de regulă, la ora 16,00. Aceştia sunt, însă, obligaţi să fie prezenţi la ora stabilită pentru îndeplinirea activităţilor în care sunt planificaţi ori pe care şi le-au stabilit sau care impun prezenţa lor, ca efect al unor dispoziţii legale sau regulamentare, ori pentru şedinţele de judecată în care au fost desemnaţi, precum şi la activităţile stabilite de preşedintele instanţei în conformitate cu legea. Secţiunea a 2-aConducerea instanţelor Articolul 6(1) Fiecare instanţă judecătorească este condusă de un preşedinte care exercită atribuţiile manageriale în scopul organizării eficiente a activităţii acesteia.(2) În funcţie de volumul de activitate şi de complexitatea cauzelor, la curţile de apel, preşedintele poate fi ajutat, de regulă, de 2 vicepreşedinţi, la tribunale şi tribunale specializate preşedintele poate fi ajutat de 1-2 vicepreşedinţi, iar la judecătorii preşedintele poate fi ajutat de un vicepreşedinte. Judecătoriile la care preşedinţii sunt ajutaţi de către vicepreşedinţi se stabilesc de către Consiliul Superior al Magistraturii.(3) La Curtea de Apel Bucureşti şi la Tribunalul Bucureşti preşedintele poate fi ajutat de 1-3 vicepreşedinţi.(4) Secţiile instanţelor sunt conduse de preşedinţi de secţie.(5) În exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, judecătorii sunt degrevaţi parţial de activitatea de judecată, proporţional cu atribuţiile specifice funcţiei de conducere exercitate.(6) Cu cel puţin 6 luni înainte de încetarea mandatului funcţiei de conducere de preşedinte şi vicepreşedinte, dar nu mai mult de 9 luni, judecătorii care ocupă aceste funcţii comunică Direcţiei resurse umane şi organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii opţiunea cu privire la instanţa la care vor să funcţioneze.§ 1. Preşedintele şi vicepreşedintele curţii de apel Articolul 7(1) Preşedintele curţii de apel exercită prerogative manageriale în scopul organizării eficiente a activităţii curţii, precum şi atribuţii de coordonare şi control privind administrarea curţii de apel şi a instanţelor din circumscripţie, după cum urmează:a)ia măsuri pentru organizarea şi buna funcţionare a instanţei pe care o conduce, precum şi a activităţii instanţelor din circumscripţia curţii de apel; b)organizează şi coordonează controlul administrării curţii de apel şi al instanţelor din circumscripţia acesteia; c)asigură şi verifică, personal sau prin intermediul vicepreşedintelui ori al altor judecători pe care îi desemnează în acest scop, respectarea obligaţiilor legale, a regulamentelor, a hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii date în conformitate cu legea, a hotărârilor adunărilor generale şi ale colegiilor de conducere de către judecători şi personalul auxiliar de specialitate, la toate instanţele din circumscripţie; d)urmăreşte permanent realizarea unui management eficient al resurselor umane la curtea de apel şi instanţele din circumscripţia acesteia, pentru asigurarea unei dimensionări echilibrate a volumului de activitate, raportat la fiecare persoană şi, dacă este cazul, propune măsuri pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi, cu consultarea preşedinţilor instanţelor vizate; e)repartizează, organizează şi controlează personalul din cadrul compartimentelor auxiliare ale curţii de apel; f)înfiinţează şi desfiinţează completele specializate ale secţiilor instanţei pe care o conduce; g)organizează şi coordonează activitatea de repartizare aleatorie a cauzelor şi stabileşte regulile aplicabile în situaţiile neprevăzute de lege sau de prezentul regulament; h)desemnează vicepreşedintele sau, după caz, judecătorul care îl înlocuieşte atunci când lipseşte de la instanţă şi în toate situaţiile de imposibilitate temporară de exercitare a funcţiei; i)propune Consiliului Superior al Magistraturii numirea în funcţia de preşedinte de secţie, precum şi revocarea din această funcţie pentru neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor prevăzute de lege sau regulamente; j)desemnează judecătorii care răspund de organizarea activităţii de formare profesională continuă a judecătorilor de la curtea de apel şi instanţele din circumscripţia acesteia; k)desemnează, prin rotaţie, judecătorii care comunică Inspecţiei judiciare informaţiile, datele şi documentele solicitate; l)desemnează judecătorii care urmează să îndeplinească, potrivit legii, şi alte atribuţii decât cele privind activitatea de judecată şi stabileşte atribuţiile pe care urmează să le îndeplinească aceştia; m)deleagă, cu acordul lor, judecătorii de la instanţele din circumscripţia curţii de apel, în condiţiile legii, şi comunică această măsură în termen de 15 zile Consiliului Superior al Magistraturii; n)emite avizul consultativ în vederea prezentării la examenul de capacitate al judecătorilor stagiari; o)numeşte personalul auxiliar de specialitate şi personalul din departamentul economico-financiar şi administrativ al curţii de apel şi al instanţelor din circumscripţia acesteia, aprobă transferul, delegarea, detaşarea şi dispune promovarea, aplicarea sancţiunilor disciplinare şi încetarea raporturilor de serviciu şi de muncă pentru aceste categorii de personal, în condiţiile legii; p)convoacă, anual sau ori de câte ori este necesar, adunarea generală a judecătorilor curţii de apel şi adunarea generală a judecătorilor din circumscripţia acesteia, pe care le prezidează; q)convoacă colegiul de conducere al curţii şi prezidează şedinţele acestuia; r)asigură, în condiţiile legii, colaborarea instanţelor din circumscripţia curţii de apel cu parchetele de pe lângă acestea, organele de poliţie, organizaţiile profesionale ale avocaţilor, notarilor publici, consilierilor juridici, executorilor judecătoreşti, mediatorilor, experţilor şi interpreţilor, precum şi cu alte instituţii şi organizaţii; s)ia măsuri pentru respectarea programului de activitate şi folosirea eficientă a timpului afectat acestuia de către întreg personalul curţii, pentru îndeplinirea la timp şi în condiţii de calitate a lucrărilor şi pentru stabilirea unor raporturi de serviciu care să asigure realizarea corespunzătoare a atribuţiilor; ş)ia măsuri pentru elaborarea şi publicarea jurisprudenţei curţii de apel; t)sesizează comisia medicală de specialitate în cazul prevăzut de art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;ţ)aprobă stimulentele băneşti, premiile şi primele prevăzute de lege pentru judecători şi celelalte categorii de personal din cadrul curţii de apel şi al instanţelor judecătoreşti din circumscripţia acesteia.(2) Preşedintele curţii de apel este ordonator secundar de credite şi răspunde de folosirea, conform legii, a sumelor primite de la buget, de integritatea bunurilor încredinţate unităţii pe care o conduce, de ţinerea la zi a contabilităţii şi de prezentarea dărilor de seamă contabile asupra execuţiei bugetare. Atribuţiile specifice de ordonator secundar de credite pot fi delegate vicepreşedintelui sau, după caz, unuia dintre vicepreşedinţi ori managerului economic.(3) Preşedintele curţii de apel ia măsurile necesare pentru ca, în intervalul de timp dintre arestarea preventivă, arestarea la domiciliu sau trimiterea în judecată şi suspendarea din funcţie de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a unui judecător de la curtea de apel, acesta să fie înlocuit din şedinţele de judecată, după regulile aplicabile în caz de absenţă.(4) Atribuţia preşedintelui prevăzută la alin. (1) lit. f) este exercitată la propunerea colegiului de conducere, iar atribuţia prevăzută la alin. (1) lit. i) este exercitată cu consultarea judecătorilor secţiei şi cu avizul colegiului de conducere.(5) Preşedintele curţii de apel informează Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la punerea în executare a sancţiunilor disciplinare constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute şi mutarea disciplinară.(6) Preşedintele curţii de apel îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau de regulamente.(7) În exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, preşedintele emite decizii sau ordine de serviciu. Articolul 8(1) Vicepreşedintele curţii de apel exercită următoarele atribuţii:a)asigură şi verifică respectarea obligaţiilor legale şi a regulamentelor de către judecători, personalul auxiliar de specialitate şi personalul din departamentul economico-financiar şi administrativ; b)asigură cunoaşterea şi valorificarea practicii instanţelor de control judiciar, a deciziilor Curţii Constituţionale, a jurisprudenţei europene, precum şi a hotărârilor obligatorii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; c)organizează informarea judecătorilor cu privire la actele normative nou-apărute; d)organizează studiul profesional al judecătorilor, urmăreşte realizarea acestuia şi coordonează activitatea de unificare a practicii judiciare; e)organizează activitatea de formare profesională continuă a judecătorilor de la curtea de apel şi de la instanţele din circumscripţia acesteia şi verifică modul în care judecătorii desemnaţi în acest scop îşi îndeplinesc atribuţiile; f)asigură controlul permanent asupra modului în care sunt păstrate dosarele, mapele de hotărâri şi registrele curţii de apel şi ale instanţelor din circumscripţia acesteia; g)urmăreşte şi ia măsuri pentru operaţionalitatea bazei tehnice şi a suportului informatic pentru efectuarea actelor de procedură, a comunicărilor şi notificărilor prevăzute de lege, prin mijloace electronice, inclusiv în vederea publicării acestora în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (denumit în continuare BPI ); h)urmăreşte şi ia măsuri pentru operaţionalitatea bazei de date informatice privind personalul de la curtea de apel şi de la instanţele din circumscripţie, precum şi pentru întreţinerea acesteia în condiţii optime; i)organizează paza sediului instanţei şi a celorlalte bunuri, precum şi paza contra incendiilor, în condiţiile legii; j)verifică modul în care sunt respectate prevederile legale privind protecţia muncii; k)coordonează activitatea corpului de jandarmi la nivelul curţii de apel. (2) Vicepreşedintele curţii de apel îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau de regulamente ori stabilite de preşedintele instanţei, conform legii.(3) Vicepreşedintele desemnat să înlocuiască preşedintele instanţei exercită, în lipsa acestuia, atribuţiile prevăzute de art. 7.(4) Atribuţiile prevăzute de Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Codul de procedură penală, şi de alte legi speciale în materie penală pentru preşedintele instanţei sau judecătorul desemnat de acesta pot fi exercitate, în condiţiile prevăzute de lege, de către unul dintre vicepreşedinţi. (5) Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi în ceea ce priveşte atribuţiile prevăzute de Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, denumită în continuare Codul de procedură civilă, şi de alte legi speciale în materie civilă, pentru preşedintele instanţei sau judecătorul desemnat de acesta.
(6) Atribuţiile fiecărui vicepreşedinte sunt stabilite prin decizie a preşedintelui curţii de apel, ţinând seama de specializarea vicepreşedinţilor şi de experienţa profesională a acestora. Exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) se realizează, pentru fiecare domeniu, de către vicepreşedintele care a fost desemnat conform prevederilor alin. (4) şi (5).§ 2. Preşedintele şi vicepreşedintele tribunalului Articolul 9(1) În activitatea de coordonare şi control privind administrarea tribunalului şi a instanţelor din circumscripţie, preşedintele tribunalului exercită, la nivelul tribunalului şi în limitele funcţiei sale, atribuţiile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a)-i), k), l), p)-t), precum şi următoarele:a)numeşte, când este cazul, judecătorul de serviciu şi stabileşte locul şi programul de desfăşurare a activităţii acestuia; b)este ordonator terţiar de credite şi răspunde de folosirea, conform legii, a sumelor primite de la buget, de integritatea bunurilor încredinţate unităţii pe care o conduce, de ţinerea la zi a contabilităţii şi de prezentarea dărilor de seamă contabile asupra execuţiei bugetare. Atribuţiile specifice de ordonator terţiar de credite pot fi delegate vicepreşedintelui sau, după caz, unuia dintre vicepreşedinţi ori managerului economic. (2) Prevederile art. 7 alin. (3), (4), (6) şi (7) se aplică în mod corespunzător. Articolul 10(1) Vicepreşedintele tribunalului exercită, la nivelul tribunalului şi în limitele funcţiei sale, atribuţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. a)-g) şi i)-k).(2) Dispoziţiile art. 8 alin. (2)-(6) se aplică în mod corespunzător.§ 3. Preşedintele şi vicepreşedintele tribunalului specializat Articolul 11(1) Preşedintele tribunalului specializat exercită atribuţiile manageriale în vederea organizării eficiente a activităţii acestuia, precum şi atribuţii de administrare a instanţei. În acest scop, preşedintele exercită, la nivelul tribunalului specializat şi în limitele funcţiei sale, atribuţiile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a)-i), k), l), p)-t) şi la art. 9 alin. (1) lit. a). (2) Prevederile art. 7 alin. (3), (4), (6) şi (7) se aplică în mod corespunzător. Articolul 12(1) Vicepreşedintele tribunalului specializat exercită, la nivelul tribunalului specializat şi în limitele funcţiei sale, atribuţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. a)-g) şi i)-k).(2) Dispoziţiile art. 8 alin. (2)-(6) se aplică în mod corespunzător.§ 4. Preşedintele şi vicepreşedintele judecătoriei Articolul 13(1) Preşedintele judecătoriei exercită atribuţiile manageriale în vederea organizării eficiente a activităţii acesteia, precum şi atribuţii de administrare a instanţei. În acest scop, preşedintele exercită, la nivelul judecătoriei şi în limitele funcţiei sale, atribuţiile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a)-i), k), l) şi p)-t), precum şi la art. 9 alin. (1) lit. a).(2) Prevederile art. 7 alin. (3), (4), (6) şi (7) se aplică în mod corespunzător. Articolul 14 (1) Vicepreşedintele judecătoriei exercită, la nivelul judecătoriei şi în limitele funcţiei sale, atribuţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. a)-g) şi i)-k).(2) Dispoziţiile art. 8 alin. (2)-(6) se aplică în mod corespunzător.§ 5. Adunarea generală a judecătorilor Articolul 15(1) Adunarea generală a judecătorilor este compusă din toţi judecătorii în funcţie ai instanţei, inclusiv judecătorii stagiari, precum şi judecătorii delegaţi sau detaşaţi de la alte instanţe.(2) Prezenţa la adunarea generală a judecătorilor este obligatorie, cu excepţia cazurilor în care judecătorii nu pot participa din motive obiective. Articolul 16Adunarea generală a judecătorilor are următoarele atribuţii: a)dezbate activitatea anuală desfăşurată de instanţă; b)desemnează candidaţii şi alege membrii în Consiliul Superior al Magistraturii, în condiţiile legii; c)dezbate probleme de drept; d)analizează proiecte de acte normative la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii sau a ministrului justiţiei; e)formulează puncte de vedere la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii; f)alege şi revocă membrii colegiului de conducere; g)iniţiază, dacă este cazul, procedura de revocare a judecătorilor aleşi în Consiliul Superior al Magistraturii, în condiţiile prevăzute de lege; h)propune revocarea din funcţia de conducere a judecătorilor pentru motivele prevăzute de
art. 51 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;i)desemnează judecătorii care fac parte din Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor şi supleanţii acestora; j)îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau de regulamente. Articolul 17(1) Adunarea generală a judecătorilor este convocată de preşedintele instanţei.(2) Adunarea generală a judecătorilor se convoacă şi la solicitarea a cel puţin unei treimi din numărul judecătorilor care o compun.(3) Adunarea generală a judecătorilor poate fi convocată şi de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii sau de colegiul de conducere al instanţei.(4) La desemnarea candidaţilor pentru funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, adunările generale sunt convocate de colegiile de conducere ale curţilor de apel. La alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, adunările generale sunt convocate de colegiile de conducere ale curţilor de apel sau, după caz, de colegiile de conducere ale tribunalelor.(5) În procedura de revocare a membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii, adunările generale se convoacă potrivit alin. (2)-(4), care se aplică în mod corespunzător.(6) În procedura de revocare din funcţia de conducere a unui judecător, adunarea generală se convoacă potrivit alin. (2) sau de către colegiul de conducere al instanţei şi este prezidată de judecătorul cu cea mai mare vechime în magistratură.(7) Pentru desemnarea candidaţilor şi alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, adunarea generală a judecătorilor este prezidată de judecătorul cu cea mai mare vechime în magistratură, care nu şi-a depus candidatura pentru funcţia de membru în Consiliul Superior al Magistraturii.(8) Cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (6) şi (7), adunarea generală a judecătorilor este prezidată de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de vicepreşedinte. Dacă preşedintele sau vicepreşedintele lipseşte, adunarea generală este prezidată de un judecător ales de aceasta.(9) Adunarea generală a judecătorilor este legal constituită în prezenţa majorităţii judecătorilor.(10) În procedura de desemnare a candidaţilor şi de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi în aceea în care se discută revocarea judecătorilor cu funcţii de conducere, adunarea generală a judecătorilor este legal constituită în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul judecătorilor.(11) În cazul în care se pune în discuţie revocarea unui judecător din funcţia de conducere, sunt obligatorii: arătarea, în convocare, a motivelor pentru care se solicită revocarea şi solicitarea unui punct de vedere judecătorului cu funcţie de conducere vizat, cu cel puţin 5 zile înainte de data stabilită pentru desfăşurarea adunării generale. Punctul de vedere formulat în scris poate fi expus oral de către judecătorul a cărui revocare din funcţia de conducere se dezbate sau, în lipsa acestuia, poate fi citit de preşedintele adunării generale. Nedepunerea punctului de vedere la prim-grefierul sau grefierul-şef al instanţei până la momentul întrunirii adunării generale nu împiedică desfăşurarea acesteia.(12) Hotărârea adunării generale va conţine sinteza dezbaterilor şi motivele pentru care s-a decis iniţierea procedurii de revocare a judecătorului cu funcţie de conducere şi va fi înaintată Consiliului Superior al Magistraturii împreună cu punctul de vedere al judecătorului vizat.(13) Hotărârile adunării generale a judecătorilor se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi. În cazul revocării membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, hotărârea de revocare se adoptă cu votul a două treimi din numărul judecătorilor.§ 6. Colegiul de conducere Articolul 18(1) În cadrul fiecărei instanţe judecătoreşti funcţionează un colegiu de conducere. Preşedintele instanţei este şi preşedintele colegiului de conducere.(2) Colegiile de conducere sunt formate dintr-un număr impar de membri şi au următoarea componenţă:a)la curţile de apel şi tribunale: preşedintele şi 6 judecători, aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor; b)la tribunalele specializate şi la judecătorii: preşedintele şi 2 sau 4 judecători, aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor. (3) Nu pot face parte din acelaşi colegiu de conducere judecătorii care sunt soţi, rude sau afini până la al patrulea grad inclusiv.(4) Adunarea generală pentru alegerea membrilor colegiului de conducere se convoacă potrivit art. 17 alin. (1).(5) La tribunalele specializate şi la judecătorii, adunarea generală a judecătorilor stabileşte, prin vot, înainte de declanşarea procedurii de alegere, numărul judecătorilor care urmează să fie aleşi în colegiu.(6) Pentru alegerea membrilor colegiului de conducere se întocmesc liste cu judecătorii instanţei care vor să facă parte din colegiul de conducere, cu excepţia preşedintelui, a celor faţă de care s-a dispus revocarea din funcţiile de conducere pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale, precum şi a celor care în ultimii 3 ani au fost sancţionaţi disciplinar sau care au încălcat codul deontologic, situaţii stabilite prin hotărâri definitive.(7) Listele întocmite potrivit alin. (6) se înmânează judecătorilor prezenţi. Membrii colegiului de conducere se aleg prin vot secret.(8) Membrii colegiului de conducere se aleg din secţii sau, dacă nu există secţii, din materii diferite.(9) Sunt declaraţi aleşi membri ai colegiului de conducere judecătorii care obţin cel puţin jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate. În situaţia prevăzută la alin. (3) va fi declarat ales judecătorul care obţine un număr mai mare de voturi.(10) Procedura de votare se repetă în cazul în care, la primul tur de scrutin, nu au fost aleşi toţi membrii colegiului de conducere.(11) Calitatea de membru al colegiului de conducere încetează, după caz, la expirarea mandatului, prin demisie, revocare din funcţie, promovare, delegare, detaşare sau transfer la altă instanţă, parchet ori instituţie, delegare sau numire în funcţia de preşedinte al acelei instanţe sau prin imposibilitatea exercitării atribuţiilor pe o perioadă mai mare de 3 luni, precum şi prin deces.(12) Fiecare membru al colegiului de conducere exercită un mandat de 3 ani, începând cu data alegerii sale.(13) Dacă din cauza numărului de judecători ai instanţei care declară că nu doresc să facă parte din colegiu sau din alte cauze obiective colegiul de conducere nu se poate constitui cu numărul legal de membri, până la constituirea colegiului prin procedura alegerii prevăzută de alin. (4)-(10), activitatea acestuia se va desfăşura prin participarea la şedinţele colegiului, cu drept de vot, prin rotaţie la intervale de 3 luni, a judecătorilor în activitate, în ordinea descrescătoare a vechimii la instanţa la care funcţionează colegiul. Articolul 19(1) Colegiul de conducere îndeplineşte următoarele atribuţii referitoare la problemele generale de conducere a instanţei:a)propune secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în raport cu natura şi numărul cauzelor, înfiinţarea şi desfiinţarea secţiilor instanţei; b)stabileşte componenţa secţiilor, în funcţie de volumul de activitate şi complexitatea cauzelor, ţinând seama şi de specializarea judecătorilor; c)propune preşedintelui instanţei, în raport cu natura şi numărul cauzelor, înfiinţarea şi desfiinţarea completelor specializate; d)aprobă înfiinţarea şi desfiinţarea completelor de judecată, altele decât cele prevăzute la lit. c); e)dispune repartizarea judecătorilor de la o secţie la alta a instanţei, în cazurile în care schimbarea specializării este justificată de existenţa unui dezechilibru vădit şi de durată între secţii, sub aspectul volumului de activitate; f)aduce la cunoştinţa Consiliului Superior al Magistraturii modificările referitoare la structura şi componenţa nominală a secţiilor instanţei; g)la instanţele la care funcţionează mai multe secţii cu aceeaşi specializare, stabileşte, pentru fiecare an, obiectele din sistemul ECRIS corespunzătoare fiecărei secţii, ţinând seama de circumstanţele concrete ale instanţei, precum şi de necesitatea de a se asigura repartizarea aleatorie şi echilibrată a dosarelor între secţii; h)stabileşte, la începutul anului, compunerea completelor de judecată şi, acolo unde este cazul, asistenţii judiciari ce fac parte din aceste complete, urmărind asigurarea continuităţii acestora; i)aprobă parametrii de configurare a completelor de judecată în aplicaţia ECRIS, la propunerea preşedinţilor de secţii sau, după caz, a preşedintelui instanţei; j)aprobă, în mod excepţional, schimbarea membrilor completelor de judecată şi a asistenţilor judiciari, în cazurile în care, din motive obiective, se impune aceasta; k)desemnează, ţinând seama de specializarea judecătorului şi de natura problemei de drept ce face obiectul recursului în interesul legii, judecătorul care va susţine în faţa completului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie recursul în interesul legii promovat de colegiul de conducere al curţii de apel; l)convoacă adunarea generală a judecătorilor, potrivit legii; m)avizează, la cererea preşedintelui, deciziile acestuia, în cazurile prevăzute de prezentul regulament; n)stabileşte modul de repartizare a cauzelor în situaţia desfiinţării secţiilor sau a înfiinţării de noi secţii, precum şi în cazul incidentelor prevăzute la art. 110 alin. (1) teza finală; o)exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege sau regulamente. (2) La solicitarea preşedintelui instanţei, colegiul de conducere emite puncte de vedere cu privire la orice alte probleme generale de conducere a instanţei.(3) Extrase din hotărârile colegiului de conducere, adoptate în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b), d), e), h) şi j), se publică pe pagina de internet a instanţei.(4) La cererea motivată a completului de judecată învestit cu soluţionarea unui dosar care în mod constant necesită un timp de lucru ce acoperă durata normală a unei şedinţe de judecată, colegiul de conducere al instanţei poate să dispună, până la soluţionarea cauzei respective, până la redactarea hotărârii pronunţate sau până la un alt moment al procesului, ca acelui complet să nu îi mai fie repartizate alte cauze sau să i se reducă încărcătura. Articolul 20 (1) În exercitarea atribuţiei prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. e), criteriul principal care va fi avut în vedere de colegiul de conducere îl constituie solicitarea expresă a unor judecători, iar în lipsa unor astfel de solicitări, acordul celor în cauză. (2) Dacă mai mulţi judecători decât este necesar solicită mutarea la altă secţie sau, după caz, îşi exprimă acordul în acest sens ori niciun judecător nu este de acord cu repartizarea la altă secţie, pot fi avute în vedere următoarele criterii de selecţie:a)experienţa profesională relevantă în domeniul de activitate al secţiei la care se doreşte mutarea; b)vechimea în secţia de la care se doreşte mutarea; c)absolvirea cursurilor de formare profesională în domeniul respectiv, precum şi pregătirea profesională realizată prin doctorat, masterat, studii postuniversitare, susţinere de referate sau lucrări în congrese, seminare, alte forme de dezbatere, articole sau studii apărute în publicaţii de specialitate, precum şi specializarea pentru care s-a optat la concursul de promovare în funcţii de execuţie; d)vechimea în funcţia de judecător. (3) În cazul aplicării criteriului prevăzut la alin. (2) lit. b) şi d) va fi avută în vedere vechimea cea mai mare, dacă mai mulţi judecători decât este necesar solicită mutarea la altă secţie sau, după caz, îşi exprimă acordul în acest sens, ori vechimea cea mai mică, în situaţia în care niciun judecător nu este de acord.(4) În aplicarea criteriilor prevăzute la alin. (1) şi (2) vor fi avute în vedere, cu prioritate, în măsura posibilului, secţiile cu un domeniu de activitate apropiat de cel al secţiei la care se doreşte repartizarea şi, în cadrul acestui criteriu, volumul de activitate al secţiei de la care se intenţionează mutarea. (5) La solicitarea judecătorului ce urmează a fi repartizat la altă secţie, colegiul de conducere poate aproba o perioadă de maximum două luni în care acesta să nu participe la şedinţele de judecată şi să aibă posibilitatea formării profesionale, în funcţie de specializarea noii secţii. Articolul 21(1) Colegiul de conducere al curţii de apel avizează proiectul de buget pentru curtea de apel şi pentru instanţele din circumscripţia acesteia şi îl transmite Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Justiţiei.(2) Colegiul de conducere al curţii de apel solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.(3) Colegiul de conducere al curţii de apel, la sesizarea unui colegiu de conducere sau a preşedinţilor, vicepreşedinţilor sau preşedinţilor de secţii de la instanţele din circumscripţia curţii de apel, precum şi la solicitarea vicepreşedinţilor sau preşedinţilor de secţii de la curtea de apel, adoptă hotărâri prin care stabileşte modalitatea de aplicare a prezentului regulament, pe care le transmite, de îndată, Consiliului Superior al Magistraturii. Articolul 22(1) Colegiul de conducere al curţii de apel primeşte şi centralizează candidaturile judecătorilor din circumscripţia curţii de apel, pe categorii de instanţe, pentru funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii şi verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru judecătorii care şi-au depus candidaturile.(2) Colegiul de conducere al fiecărei curţi de apel organizează propria adunare generală, adunarea generală a judecătorilor de la tribunale şi tribunale specializate, precum şi adunarea generală a judecătorilor de la judecătoriile din circumscripţia curţii de apel, în vederea desemnării candidaţilor pentru funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.(3) Colegiul de conducere al fiecărei curţi de apel convoacă propria adunare generală pentru alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.(4) Colegiul de conducere al fiecărui tribunal convoacă propria adunare generală, la care participă şi judecătorii tribunalelor specializate, precum şi adunarea generală a judecătorilor de la judecătoriile din circumscripţia sa, pentru alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Articolul 23(1) Colegiul de conducere se întruneşte ori de câte ori este necesar.(2) Colegiul de conducere este convocat de preşedintele instanţei sau de cel puţin o treime din numărul membrilor săi.(3) Convocarea colegiului de conducere şi comunicarea, către membrii colegiului, a ordinii de zi se fac prin secretariatul acestuia, cu cel puţin o zi înainte de data şedinţei, cu excepţia situaţiilor urgente. Comunicarea ordinii de zi se face şi către personalul instanţei, prin afişare într-un loc accesibil acestuia sau prin intranetul instanţei. Secretariatul colegiului de conducere este asigurat de prim-grefierul sau, după caz, de grefierul-şef al instanţei ori de un alt grefier desemnat de preşedinte.(4) La şedinţele colegiului de conducere pot participa şi vicepreşedinţii, preşedinţii de secţii şi alţi judecători care nu sunt membri ai acestuia, fără drept de vot.(5) La curţile de apel şi tribunale, când colegiul de conducere dezbate probleme financiare sau economico-administrative, la şedinţele acestuia participă şi managerul economic al instanţei, cu vot consultativ.(6) În funcţie de problemele supuse dezbaterii, la şedinţele colegiilor de conducere pot fi invitaţi şi judecători de la alte instanţe, care nu au drept de vot. În aceleaşi condiţii, la şedinţele colegiilor de conducere pot fi invitaţi şi reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale din cadrul acestor instanţe.(7) Şedinţele colegiului de conducere nu sunt publice.(8) Colegiul de conducere adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor săi.(9) Punctele de vedere ale membrilor prezenţi asupra problemelor aflate pe ordinea de zi, dezbaterile şi hotărârile colegiului de conducere se consemnează într-un proces-verbal, încheiat de secretariatul colegiului şi semnat de toţi membrii săi. Hotărârile colegiului de conducere se aduc la cunoştinţa celor interesaţi.(10) Convocatorul prevăzut la alin. (3), precum şi procesele-verbale şi hotărârile prevăzute la alin. (9) se păstrează într-o mapă specială de către grefierul care asigură secretariatul colegiului. Secţiunea a 3-aConducerea secţiilor Articolul 24(1) Preşedintele secţiei organizează activitatea administrativ-judiciară a secţiei, având următoarele atribuţii:a)asigură buna desfăşurare a activităţii de judecată a secţiei; b)propune colegiului de conducere înfiinţarea şi desfiinţarea, compunerea şi configurarea completelor de judecată, urmărind asigurarea continuităţii acestora; c)aprobă planificarea grefierilor în şedinţele de judecată; d)organizează studiul profesional al judecătorilor secţiei, urmăreşte realizarea acestuia şi coordonează activitatea de unificare a practicii judiciare la nivelul secţiei; e)participă la învăţământul profesional al judecătorilor secţiei; f)comunică lunar instanţelor arondate situaţia hotărârilor modificate în căile de atac; g)îndrumă şi verifică activitatea administrativ-judiciară a personalului secţiei; h)face propuneri de desemnare a judecătorilor care îndeplinesc şi alte atribuţii decât cele de judecată; i)urmăreşte soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil; j)ţine evidenţa cazurilor de aplicare neunitară a legii, în baza referatului întocmit de judecătorul delegat; k)contribuie la elaborarea buletinului jurisprudenţei curţii de apel; l)ia măsuri în vederea repartizării aleatorii a cauzelor; m)dispune excluderea de la repartizarea cauzelor în procedura de cameră preliminară a completelor care, în calitate de judecători de drepturi şi libertăţi, au îndeplinit acte sau măsuri procesuale în cursul urmăririi penale, precum şi în alte tipuri de cauze, după soluţionarea incidentelor procedurale, dacă este cazul; n)rezolvă corespondenţa secţiei şi trimite, în cazurile prevăzute de lege, pe cale administrativă, cererile sau plângerile greşit îndreptate şi le restituie pe cele care nu întrunesc condiţiile legale. (2) Preşedintele secţiei îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau regulamente ori stabilite de preşedintele instanţei, conform legii. Secţiunea a 4-aMăsuri privind unificarea practicii judiciare Articolul 25(1) La nivelul fiecărei secţii sau, după caz, al fiecărei instanţe, dacă nu există secţii, se organizează întâlniri lunare ale judecătorilor, în care vor fi discutate problemele de drept care au condus la pronunţarea unor soluţii diferite sau probleme de drept de mare noutate, care ar putea genera practică neunitară.(2) Preşedintele de secţie sau, după caz, vicepreşedintele instanţei ori judecătorul delegat cu organizarea studiului profesional al judecătorilor urmăreşte ca în cadrul întâlnirilor periodice să fie analizată practica instanţelor de control judiciar. De asemenea, va fi organizată discutarea, în colective de judecători, a noilor reglementări şi a modului de interpretare a acestora. (3) Problemele de drept prevăzute la alin. (2) sunt analizate, în prealabil, de către preşedintele secţiei sau, după caz, de vicepreşedintele instanţei ori de judecătorul prevăzut la art. 33, care va prezenta un studiu asupra acestora, cu referire şi la practica judiciară a altor instanţe, studiu ce se supune dezbaterii judecătorilor.(4) Opiniile judecătorilor asupra problemelor de drept dezbătute se consemnează într-o minută după modelul stabilit pentru minuta întâlnirilor trimestriale, care va fi analizată în cadrul acestor întâlniri organizate la nivelul curţii de apel.(5) În cazul în care, într-o cauză pe care o are spre soluţionare, un judecător constată probleme juridice de o complexitate deosebită şi de mare noutate sau dacă se estimează că instanţele vor fi învestite şi cu alte cauze de acelaşi fel care pot primi soluţii neunitare, acesta poate solicita preşedintelui de secţie organizarea unei întâlniri ad-hoc a judecătorilor care soluţionează cauze în aceeaşi materie. Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător. Articolul 26(1) Vicepreşedintele curţii de apel răspunde de organizarea întâlnirilor trimestriale ale judecătorilor din cadrul curţii şi al instanţelor din circumscripţia acesteia, în care vor fi dezbătute problemele de drept care au generat o practică neunitară. Întâlnirile pot fi organizate şi pe domenii de specializare.(2) Procedura de desfăşurare a întâlnirilor trimestriale prevăzute la alin. (1) este stabilită de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.(3) La întâlnirile trimestriale organizate pe domenii de specializare, pot fi invitaţi şi judecători din cadrul secţiei de specialitate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în scopul discutării problemelor de practică neunitară la nivel naţional. Articolul 27(1) Instanţele de judecată sunt obligate să completeze şi să actualizeze permanent portalul, prin publicarea propriei jurisprudenţe relevante, în condiţiile legii.(2) Pe măsura asigurării resurselor necesare, obligaţia prevăzută la alin. (1) vizează toate hotărârile judecătoreşti care constituie informaţii de interes public, pronunţate ulterior.
(3) Curţile de apel elaborează trimestrial un material conţinând hotărârile proprii considerate relevante, care se publică pe portalul instanţelor şi întocmesc şi publică anual, până la data de 1 septembrie a fiecărui an pentru anul precedent, „Buletinul jurisprudenţei". Acestea se comunică instanţelor din circumscripţie, celorlalte curţi de apel şi parchetelor de pe lângă acestea, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri.(4) Preşedinţii de instanţe, vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţii răspund de luarea măsurilor necesare pentru ducerea la îndeplinire a obligaţiilor prevăzute la alin. (1)-(3), potrivit atribuţiilor acestora.
Secţiunea a 5-aJudecătorii desemnaţi sau delegaţi Articolul 28(1) Preşedintele instanţei deleagă şi desemnează judecătorii prevăzuţi de această secţiune, precum şi pe cei care urmează să desfăşoare alte activităţi decât cea de judecată.(2) Judecătorii delegaţi sau desemnaţi conform alin. (1) îndeplinesc atribuţiile prevăzute de prezentul regulament şi pe cele stabilite de preşedintele instanţei în legătură cu activitatea pentru care au fost delegaţi sau desemnaţi.§ 1. Judecătorii delegaţi cu executarea hotărârilor penale Articolul 29(1) Judecătorii delegaţi de preşedinţii instanţelor cu executarea hotărârilor penale exercită următoarele atribuţii:a)îndrumă şi controlează activitatea compartimentului de executări penale; b)emit mandatele de executare a pedepsei închisorii şi a pedepsei detenţiunii pe viaţă, asigură comunicarea şi supraveghează luarea măsurilor pentru ducerea la îndeplinire a acestora; c)asigură punerea în executare a măsurilor educative privative de libertate; d)asigură punerea în executare a măsurilor educative neprivative de libertate; e)îndrumă şi controlează activitatea desfăşurată de către serviciul de probaţiune şi de către instituţiile din comunitate implicate în punerea în executare a pedepselor şi măsurilor neprivative de libertate; f)sesizează instanţa de executare în cazul în care, cu prilejul punerii în executare a hotărârii sau în cursul executării, se iveşte vreo nelămurire ori împiedicare, precum şi în celelalte cazuri prevăzute de lege; g)rezolvă incidentele ivite în cursul executării, date prin lege în competenţa acestora, şi iau măsuri pentru rezolvarea tuturor cererilor ivite în cursul executării; h)soluţionează plângerile împotriva deciziilor consilierului de probaţiune; i)aplică amenzi judiciare pentru comiterea unor abateri judiciare, în cazurile prevăzute de lege; j)verifică periodic închiderea poziţiilor din registrul de executări penale de către grefierul delegat la compartimentul executări penale; k)rezolvă corespondenţa aferentă activităţii de punere în executare a hotărârilor penale; l)exercită atribuţiile privind emiterea mandatului european de arestare şi demersurile legate de acesta reglementate de
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;m)asigură transmiterea către Consiliul Superior al Magistraturii, în termenele şi condiţiile legale, a încheierilor şi hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus arestarea preventivă sau arestul la domiciliu a/al unui judecător, procuror sau magistrat-asistent, precum şi hotărârile prin care s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei faţă de aceştia, rămase definitive; n)îndeplinesc alte atribuţii date prin lege în competenţa acestora.(2) În funcţie de volumul de activitate al judecătorului delegat cu executarea hotărârilor penale, preşedintele instanţei, cu avizul colegiului de conducere, poate dispune degrevarea parţială sau totală a acestuia de activitatea de judecată.(3) În situaţia în care mai mulţi judecători sunt delegaţi cu executarea hotărârilor penale, repartizarea lucrărilor se face pe baza unei planificări realizate de preşedintele instanţei sau, după caz, de preşedintele secţiei, cu avizul colegiului de conducere. La realizarea planificării se ţine cont de completele de judecată din care fac parte judecătorii delegaţi, având prioritate asigurarea timpului necesar studierii dosarelor. În cadrul planificării se vor avea în vedere şi situaţiile în care judecătorii delegaţi lipsesc din instanţă.(4) Judecătorul delegat cu executarea unei pedepse sau măsuri neprivative de libertate rămâne, de regulă, acelaşi pe toată perioada executării.§ 2. Judecătorii delegaţi cu supravegherea privării de libertate Articolul 30Judecătorii delegaţi cu supravegherea privării de libertate supraveghează şi controlează asigurarea legalităţii în executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate şi exercită atribuţiile prevăzute de Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Regulamentul de organizare a activităţii judecătorului de supraveghere a privăriide libertate, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 89/2014.§ 3. Judecătorii cu atribuţii privind activitatea de executare civilă Articolul 31Judecătorii desemnaţi de preşedinţii instanţelor pentru realizarea activităţii de executări civile exercită atribuţiile privind executarea din oficiu a hotărârilor civile în cazurile prevăzute de lege. § 4. Judecătorii cu atribuţii privind activitatea de executare în materia contenciosului administrativ şi fiscal Articolul 32Judecătorii desemnaţi de preşedinţii instanţelor pentru realizarea activităţii de executare în materia contenciosului administrativ exercită atribuţiile privind executarea hotărârilor în această materie în cazurile prevăzute de lege şi coordonează activitatea grefierului delegat pentru aceste activităţi. § 5. Judecătorii cu atribuţii privind analiza practicii instanţelor de control judiciar şi de unificare a practicii Articolul 33(1) Judecătorii cu atribuţii privind analiza practicii instanţelor de control judiciar şi de unificare a practicii întocmesc lunar un referat privind problemele de drept relevante ivite în soluţionarea cauzelor, evidenţiind practica neunitară atât a propriei instanţe, cât şi a instanţei ierarhic superioare, dacă este cazul.(2) Judecătorii prevăzuţi la alin. (1) au şi atribuţiile prevăzute la art. 25, precum şi pe cele stabilite prin hotărârea Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii privind unificarea practicii judiciare.§ 6. Judecătorul delegat pentru activitatea de înregistrare şi evidenţă a persoanelor juridice Articolul 34Judecătorul delegat pentru activitatea de înregistrare şi evidenţă a persoanelor juridice exercită următoarele atribuţii: a)soluţionează cererile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi verifică respectarea prevederilor Ordinului ministrului justiţiei nr. 954/B/C/2000 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea Registrului asociaţiilor şi fundaţiilor, Registrului federaţiilor şi Registrului naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial, cu modificările şi completările ulterioare;b)supraveghează activitatea grefierului delegat la compartimentul privind activitatea de înregistrare şi evidenţă a persoanelor juridice.§ 7. Judecătorul desemnat la organul financiar local Articolul 35Judecătorul desemnat la organul financiar local are următoarele atribuţii: a)soluţionează cererile privind personalitatea juridică a asociaţiilor de proprietari; b)îndrumă şi controlează activitatea grefierului delegat la acest compartiment.§ 8. Judecătorul desemnat cu aplicarea apostilei Articolul 36Judecătorul desemnat, potrivit art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999 pentru aderarea României la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare, verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege şi aplică apostila.§ 9. Judecătorii cu atribuţii privind activitatea de notificare sau comunicare în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială Articolul 37(1) Judecătorii desemnaţi de preşedinţii instanţelor pentru realizarea activităţii de notificare sau comunicare în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială soluţionează, pe cale administrativă, cererile având acest obiect.(2) Pentru exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), judecătorii desemnaţi pot lua legătura cu membrii Reţelei Europene de Cooperare Judiciară.§ 10. Judecătorii desemnaţi cu atribuţii privind sindicatele, federaţiile şi confederaţiile Articolul 38Judecătorii desemnaţi cu atribuţii privind sindicatele, federaţiile şi confederaţiile exercită atribuţiile prevăzute de Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările ulterioare.Secţiunea a 6-aDispoziţii privind activitatea asistenţilor judiciari Articolul 39Completele pentru soluţionarea, în primă instanţă, a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie dintr-un judecător şi 2 asistenţi judiciari dintre asistenţii judiciari numiţi potrivit legii. Articolul 40(1) Asistenţii judiciari participă la deliberare cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează.(2) Asistenţii judiciari sunt datori să studieze temeinic dosarele în cauzele la a căror soluţionare participă, să respecte programarea şedinţelor stabilită de preşedintele tribunalului şi să se conformeze dispoziţiilor date în aplicarea legii şi regulamentelor.(3) Când în compunerea completului de judecată intră şi asistenţi judiciari, preşedintele completului îl va putea desemna pe unul dintre aceştia să redacteze hotărârea. Secţiunea a 7-aDispoziţii privind activitatea compartimentelor auxiliare ale instanţelor judecătoreşti § 1. Dispoziţii generale Articolul 41(1) La instanţe funcţionează personal auxiliar de specialitate şi conex, personal contractual şi funcţionari publici.(2) Toate instanţele au câte o grefă, o registratură, o arhivă, o bibliotecă şi un birou de informare şi relaţii publice.(3) Curţile de apel şi tribunalele au şi câte un departament economico-financiar şi administrativ, condus de un manager economic.(4) Departamentul economico-financiar şi administrativ din cadrul curţilor de apel şi al tribunalelor asigură activitatea economică, financiară şi administrativă a instanţelor la care funcţionează. Pentru tribunalele specializate şi judecătorii această activitate este asigurată de departamentul economico-financiar şi administrativ de la tribunalul în a cărui circumscripţie funcţionează.(5) Curţile de apel au şi un compartiment de documentare şi un compartiment de informatică juridică, structuri ce pot fi înfiinţate şi la nivelul tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătoriilor.(6) Instanţele au în structură şi un compartiment de documente clasificate, organizat potrivit legii.(7) La curţile de apel pot funcţiona managerul public şi alte categorii de personal ale căror atribuţii sunt stabilite în baza legilor speciale şi dispoziţiilor conducătorului instanţei.(8) La curţile de apel şi tribunale pot funcţiona consilieri juridici. Articolul 42Grefa, registratura şi arhiva efectuează operaţiuni privind primirea, înregistrarea şi expedierea corespondenţei, îndosarierea actelor, păstrarea registrelor, precum şi alte lucrări cu caracter auxiliar, necesare bunei desfăşurări a activităţii instanţelor. Articolul 43(1) Activitatea personalului auxiliar de specialitate şi conex, a funcţionarilor publici şi a personalului contractual care funcţionează în cadrul instanţelor este supusă controlului ierarhic. (2) Atribuţiile personalului prevăzut la alin. (1) sunt cuprinse în fişele posturilor, întocmite de conducătorul compartimentului în care acesta funcţionează.(3) Pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex, fişa postului se întocmeşte de prim-grefier sau, după caz, de grefierul-şef.(4) Pentru personalul de specialitate informatică, fişa postului se întocmeşte de specialistul IT şef sau, acolo unde nu există specialist IT şef, de specialistul IT desemnat de preşedintele instanţei pentru coordonarea compartimentului informatică, cu avizul Direcţiei tehnologia informaţiei din cadrul Ministerului Justiţiei.(5) Pe perioada desemnării unui specialist IT să îndeplinească anumite sarcini la un tribunal specializat sau la o judecătorie, activitatea se desfăşoară sub îndrumarea preşedintelui instanţei la care a fost desemnat, în ceea ce priveşte activităţile pe care le exercită la această instanţă.(6) Pentru personalul din departamentul economico-financiar şi administrativ, fişa postului se întocmeşte de managerul economic.(7) Fişele posturilor întocmite potrivit alin. (3), (4) şi (6) se aprobă de preşedintele instanţei.(8) Pentru prim-grefierul sau, după caz, grefierul-şef şi pentru managerul economic, fişa postului se întocmeşte de preşedintele instanţei. Pentru specialistul IT şef şi coordonatorul compartimentului informatică, fişa postului se întocmeşte de preşedintele instanţei, cu avizul Direcţiei tehnologia informaţiei din cadrul Ministerului Justiţiei.(9) Pentru psihologul instanţei, consilierul juridic şi consilierul pentru informaţii publice, acolo unde există, fişa postului se întocmeşte de către preşedintele instanţei. Articolul 44(1) Personalul auxiliar de specialitate şi conex, personalul contractual şi funcţionarii publici sunt obligaţi să respecte programul de lucru, să efectueze lucrările în termenele stabilite, să îndeplinească toate îndatoririle ce le revin potrivit legilor şi regulamentelor.(2) Prezentarea la serviciu după orele legale de program, părăsirea locului de muncă în timpul programului de activitate, precum şi învoirile care nu depăşesc durata unei zile de muncă se aprobă de preşedintele instanţei sau, după caz, de preşedintele de secţie. Articolul 45(1) Personalul auxiliar de specialitate şi conex, precum şi cel din departamentul economico-financiar şi administrativ este obligat să respecte secretul cu privire la informaţiile obţinute în cursul îndeplinirii atribuţiilor lor, care nu sunt destinate publicităţii.(2) Personalul acestor compartimente trebuie să îndeplinească îndatoririle de serviciu fără părtinire, să se manifeste calm, demn şi politicos cu părţile din proces, cu martorii, avocaţii şi alte persoane cu care intră în contact în calitate oficială.(3) Atunci când apreciază că nu are competenţa, potrivit fişei postului, să soluţioneze anumite cereri, personalul auxiliar de specialitate şi conex va aduce de îndată la cunoştinţă prim-grefierului sau, după caz, grefierului-şef ori specialistului IT şef aceste cereri, iar personalul din departamentul economico-financiar şi administrativ va sesiza managerul economic. Articolul 46Activitatea personalului auxiliar de specialitate şi conex, precum şi a celui din departamentul economico-financiar şi administrativ se desfăşoară sub coordonarea şi controlul preşedintelui instanţei. Articolul 47Persoanele cu atribuţii de control verifică cel puţin trimestrial efectuarea în termen a lucrărilor şi calitatea acestora şi consemnează constatările şi propunerile în registrul de control. § 2. Grefa Art. 48 - Preşedintele instanţei repartizează personalul pe secţii şi compartimente auxiliare, în raport cu pregătirea profesională şi cu experienţa fiecăruia. Articolul 49Preşedintele curţii de apel numeşte, prin decizie, specialiştii IT şefi, prim-grefierii, grefierii-şefi, grefierii şefi secţii şi grefierii arhivari şefi ai curţii de apel şi ai instanţelor din circumscripţia acesteia, în condiţiile legii. Prim-grefierul, grefierul-şef şi grefierul şef secţie nu participă, de regulă, în şedinţe de judecată. Articolul 50(1) Prim-grefierii curţilor de apel, ai tribunalelor şi ai tribunalelor specializate au următoarele atribuţii:a)coordonează şi controlează activitatea personalului auxiliar de specialitate şi a personalului conex, atât al instanţei la care funcţionează, cât şi al instanţelor din circumscripţie, personal sau prin grefieri cu funcţii de conducere desemnaţi; b)întocmesc fişele posturilor pentru personalul auxiliar de specialitate şi pentru personalul conex; c)coordonează şi urmăresc uniformizarea înregistrărilor statistice în colaborare cu departamentul de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii; d)asigură evidenţa şi gestionarea datelor şi documentelor ce nu sunt destinate publicităţii şi verifică modul în care se asigură securitatea lucrărilor; e)întocmesc şi contrasemnează corespondenţa cu caracter administrativ a instanţei; f)ţin registrele speciale prevăzute de lege pentru instanţa la care funcţionează; g)păstrează registrul de control al curţii şi iau măsuri ca un registru de control să se păstreze la fiecare secţie a curţii şi la instanţele din circumscripţia acesteia; h)duc la îndeplinire măsurile stabilite pentru asigurarea pazei sediului instanţei, securităţii bunurilor, pazei contra incendiilor şi protecţiei muncii; i)verifică modul în care se respectă regulile de acces al publicului în incinta instanţei; j)întocmesc acte de constatare a neregulilor evidenţiate în activitatea personalului auxiliar de specialitate şi conex controlat şi sesizează preşedintele instanţei pentru luarea măsurilor corespunzătoare; k)urmăresc respectarea de către personalul auxiliar de specialitate şi conex al instanţelor a normelor de conduită în raporturile cu avocaţii şi cu publicul; l)îndrumă şi verifică evidenţa şi gestiunea bibliotecii; m)ţin evidenţa concediilor personalului şi întocmesc situaţiile lunare cu prezenţa zilnică a personalului curţii de apel, tribunalului sau tribunalului specializat, după caz, pe care le trimit compartimentului financiar-contabil; n)organizează şi supraveghează activitatea de arhivare electronică a dosarelor, în funcţie de resursele disponibile. (2) Prim-grefierii curţilor de apel ţin registrele privind activitatea comisiei de cercetare a averilor constituită la nivelul instanţei şi evidenţa executorilor judecătoreşti.(3) Prim-grefierii tribunalelor ţin registrele privind persoanele juridice, evidenţa traducătorilor şi interpreţilor autorizaţi.(4) Prim-grefierul Tribunalului Bucureşti ţine registrele privind partidele politice şi alte formaţiuni politice.(5) Prim-grefierul îndeplineşte orice alte atribuţii de serviciu date de preşedintele instanţei, potrivit legii. (6) În cazul instanţelor cu volum mare de activitate, unele atribuţii ale prim-grefierului pot fi delegate unui alt grefier, prin decizie a preşedintelui instanţei.(7) În lipsa prim-grefierului curţii de apel, al tribunalului sau al tribunalului specializat, unul dintre grefierii şefi secţie sau, după caz, un grefier, desemnat de preşedintele instanţei, îl va înlocui în toate atribuţiile sale. Articolul 51(1) Grefierul şef secţie are următoarele atribuţii:a)supraveghează şi verifică lucrările întocmite de personalul auxiliar al secţiei; b)supraveghează, controlează lunar şi îndrumă activitatea grefierilor secţiei cu privire la comunicarea în termenul prevăzut de lege a minutelor şi hotărârilor judecătoreşti şi la comunicarea cererilor şi actelor procedurale prevăzute de lege; c)supraveghează accesarea bazelor electronice de date deţinute de organele administraţiei de stat la instanţele la care există secţii; d)ajută persoana desemnată la repartizarea aleatorie a cauzelor; e)ţine evidenţa soluţiilor pronunţate privind recuzarea şi abţinerea; f)propune preşedintelui de secţie repartizarea grefierilor în şedinţele de judecată; g)organizează şi urmăreşte tehnoredactarea în termen a hotărârilor întocmite de judecătorii secţiei, ţine registrul de evidenţă a redactării hotărârilor secţiei şi păstrează mapele de hotărâri; h)verifică dosarele secţiei înainte de trimiterea lor altor organe judiciare, cu respectarea dispoziţiilor regulamentare; i)participă, conform programării, la şedinţele de judecată, ca grefier de şedinţă; j)urmăreşte modul de întocmire şi de comunicare a actelor procedurale prevăzute de lege pentru publicarea în BPI şi transmiterea acestor acte procedurale pe suport hârtie şi electronic către Oficiul Registrului Comerţului, în vederea publicării acestora în BPI, precum şi realizarea celorlalte comunicări sau notificări în termen legal; k)ţine evidenţa şi gestionează titlurile de valoare şi obiectele ce servesc ca mijloc de probă în cauzele aflate pe rolul secţiei; l)verifică şi semnează pentru conformitate copiile legalizate şi certificatele întocmite; m)certifică, în cazurile prevăzute de lege, copiile după actele din dosarele secţiei, inclusiv în materia insolvenţei; n)ţine registrele de evidenţă privind arestarea preventivă şi celelalte registre în materie penală, cu excepţia celor date în competenţa grefierului delegat cu efectuarea lucrărilor de executări penale; o)ţine registrul special privind evidenţa practicii instanţelor de control judiciar, în care înregistrează toate dosarele sosite din căile de atac; p)supraveghează şi verifică modul de completare şi păstrare a evidenţelor secţiei; q)verifică şi supraveghează modul de înregistrare a şedinţelor de judecată, prin mijloace tehnice audio sau video, în condiţiile legii; r)coordonează şi supraveghează activitatea grefierilor delegaţi şi evidenţele ţinute de aceştia; s)întocmeşte situaţiile lunare cu prezenţa zilnică a personalului auxiliar al secţiei, pe care le trimite compartimentului de specialitate, şi se îngrijeşte de aprovizionarea secţiei cu materialele necesare; ş)verifică păstrarea în bune condiţii a dosarelor şi a lucrărilor de punere în executare a hotărârilor penale sau civile. (2) Grefierul şef secţie îndeplineşte, în limitele funcţiei, alte sarcini de serviciu date de preşedintele secţiei sau de preşedintele ori vicepreşedintele instanţei, conform legii.(3) În cazul secţiilor cu volum mare de activitate, unele atribuţii ale grefierului şef secţie pot fi delegate unui alt grefier, prin decizie a preşedintelui instanţei. Articolul 52(1) Grefierul-şef al judecătoriei exercită, în mod corespunzător, atribuţiile prevăzute la art. 50 alin. (1) lit. a)-k), m) şi n).(2) La instanţele la care nu există secţii, grefierul-şef al judecătoriei exercită atribuţiile prevăzute la art. 51 alin. (1).(3) Grefierul-şef al judecătoriei îndeplineşte şi următoarele atribuţii:a)ţine evidenţa şi gestionează bunurile instanţei; b)se îngrijeşte de buna desfăşurare a activităţilor gospodăreşti şi de aprovizionarea instanţei cu materialele necesare; c)are în păstrare dosarele administrative şi biblioteca instanţei; d)ţine registrul privind persoanele ocrotite; e)verifică sau, după caz, întocmeşte înregistrările statistice. (4) Prevederile art. 50 alin. (5)-(7) se aplică în mod corespunzător. Articolul 53(1) Grefierul care participă la şedinţa de judecată are următoarele atribuţii:a)participă la şedinţele de judecată, îndeplinind atribuţiile prevăzute de lege şi de prezentul regulament, sub coordonarea şi controlul preşedintelui completului de judecată; b)întocmeşte citaţiile şi actele de procedură dispuse de completul de judecată; c)completează borderourile şi predă corespondenţa pentru expediere; d)realizează citarea şi încunoştinţarea părţilor şi comunicarea actelor prin telefon, telegraf, prin poştă electronică sau fax sau prin alte mijloace prevăzute de lege şi întocmeşte referatul privind modalitatea de încunoştinţare sau comunicare şi obiectul acesteia, care se ataşează la dosar; e)completează condica şedinţelor de judecată, în care se trec dosarele din şedinţa respectivă, în ordinea înscrisă în lista cauzelor, cu următoarele menţiuni: numărul curent, numele sau denumirea părţilor, numărul dosarului şi obiectul cauzei, termenul acordat, cu indicarea motivului amânării cauzei; în cazul amânării pronunţării, se va indica data acesteia; f)completează toate câmpurile din sistemul ECRIS; g)comunică minutele şi hotărârile judecătoreşti în termenul prevăzut de lege; h)tehnoredactează lucrările repartizate de conducerea instanţei şi hotărârile judecătoreşti, iar la solicitarea membrilor completului de judecată şi sub îndrumarea acestora, şi proiecte de hotărâri, pe baza modelului dat de aceştia; hotărârile vor cuprinde, în final, iniţialele redactorului, ale tehnoredactorului, data tehnoredactării şi numărul de exemplare; la instanţele de control judiciar se trece, în plus, compunerea completului de judecată al instanţei a cărei hotărâre este supusă controlului judiciar; i)transmite către Institutul Naţional al Magistraturii şi către Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene copii conforme cu originalul şi în format electronic word ale încheierilor de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare, ale hotărârilor pronunţate de instanţele naţionale în aceste cauze, inclusiv în căile de atac, precum şi ale încheierilor prin care s-au respins cererile de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. (2) Preşedintele instanţei poate stabili ca unele dintre atribuţiile prevăzute la alin. (1) să fie exercitate de grefieri care nu participă la şedinţa de judecată, inclusiv tehnoredactarea, la solicitarea membrilor completului de judecată şi sub îndrumarea acestora, a proiectelor de hotărâri, pe baza modelului dat de aceştia.(3) Grefierul care participă la şedinţa de judecată îndeplineşte orice alte sarcini de serviciu date de preşedintele instanţei, preşedintele de secţie sau de preşedintele completului de judecată.(4) Grefierul debutant participă la şedinţele de judecată după însuşirea cunoştinţelor necesare pentru îndeplinirea acestei activităţi. Articolul 54(1) Grefierul care participă la şedinţa de judecată stabilit pentru completul căruia i s-a repartizat aleatoriu dosarul întocmeşte, pe baza dispoziţiilor date de complet, toate comunicările prevăzute de lege înainte de fixarea primului termen de judecată, completează borderourile, dacă nu există o persoană desemnată cu atribuţii privind expedierea actelor de procedură, şi predă corespondenţa în vederea expedierii, redactează încheierile şi toate actele de procedură prevăzute de lege. (2) Grefierul prevăzut la alin. (1) evidenţiază dovezile de comunicare şi data primirii comunicărilor în aplicaţia ECRIS şi le prezintă completului de judecată, împreună cu dosarul.(3) Grefierul prevăzut la alin. (1) urmăreşte termenele prevăzute de lege pentru efectuarea modificărilor sau completărilor la cererea de chemare în judecată, pentru depunerea întâmpinării şi a răspunsului la întâmpinare, şi informează completul de judecată cu privire la împlinirea acestora.(4) Procedura de citare, redactarea încheierilor sau a altor acte efectuate în procedura prevăzută de art. 200 alin. (7) şi (8) din Codul de procedură civilă se realizează de grefierul prevăzut la alin. (1) stabilit pentru completul căruia i-a fost repartizată aleatoriu cererea de reexaminare.(5) Grefierul prevăzut la alin. (1) preia din arhivă şi păstrează dosarele pe durata necesară efectuării actelor de procedură şi studiului dosarului de către completul de judecată;(6) Dispoziţiile alin. (1)-(4) se aplică în mod corespunzător şi pentru procedura în camera preliminară şi în cauzele având ca obiect plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată. În situaţia restituirii comunicărilor prevăzute la alin. (1), acestea se consideră legal efectuate după expirarea unui termen de 7 zile de păstrare la sediul instanţei.§ 3. Grefierii delegaţi Articolul 55(1) Grefierii prevăzuţi la art. 56-63 sunt delegaţi de preşedintele instanţei şi îndeplinesc atribuţiile prevăzute de prezentul regulament, precum şi pe cele stabilite de preşedintele instanţei sau preşedintele de secţie şi efectuează activităţile dispuse de judecătorul delegat la acelaşi compartiment.(2) Grefierii delegaţi ţin evidenţele şi efectuează înscrierile, înregistrările, comunicările sau orice alte activităţi în vederea asigurării publicităţii, în cazurile prevăzute de lege. (3) Grefierii delegaţi rezolvă corespondenţa compartimentului din care fac parte şi răspund de expedierea ei, efectuează înregistrările corespunzătoare în registre, asigură păstrarea în bune condiţii a dosarelor şi registrelor, precum şi arhivarea lor.(4) Grefierii prevăzuţi la alin. (1) pot fi degrevaţi total sau parţial de participarea la şedinţele de judecată. Articolul 56Grefierul delegat la compartimentul executări penale exercită atribuţiile prevăzute de art. 133-135 şi art. 148-157. Articolul 57Grefierul delegat pentru efectuarea lucrărilor de executare civilă are următoarele atribuţii: a)întocmeşte şi expediază în termen mandatele de executare a sancţiunii contravenţionale privind munca în folosul comunităţii, cu respectarea dispoziţiilor legale; b)comunică organelor financiare şi organelor de poliţie măsurile dispuse prin hotărârile judecătoreşti; c)ţine registrul privind ajutorul public judiciar, registrul de evidenţă şi punere în executare a hotărârilor civile şi registrele de evidenţă şi punere în executare a sancţiunilor contravenţionale; d)întocmeşte actele dispuse de judecătorul delegat la executările civile; e)efectuează lucrările în care executarea hotărârilor judecătoreşti se face din oficiu şi ţine evidenţa acestora. Articolul 58Grefierul delegat pentru activitatea de executare în materia contenciosului administrativ şi fiscal are următoarele atribuţii în legătură cu cauzele având ca obiect sancţiunea pentru neexecutarea hotărârii: a)ţine evidenţa şi răspunde de punerea în executare a hotărârilor civile rămase definitive; b)verifică şi ţine evidenţa dosarelor în care hotărârile au rămas definitive atât ca urmare a nerecurării, cât şi ca urmare a restituirii acestora de la instanţa de control judiciar după soluţionarea căii de atac declarate; c)solicită compartimentului arhivă, dovezile de comunicare a hotărârilor judecătoreşti; d)efectuează înregistrările corespunzătoare în registrul de punere în executare a hotărârilor civile definitive; e)asigură păstrarea în bună stare a dosarelor cu privire la care se impune efectuarea înregistrării în registrul de punere în executare a hotărârilor civile; f)primeşte şi prezintă preşedintelui completului de judecată care a soluţionat cauza cererile formulate de către creditori prin care se solicită fixarea sumei definitive ce se va datora statului şi a celei datorate cu titlul de penalităţi, în vederea fixării termenului de judecată; g)întocmeşte şi expediază după expirarea termenului prevăzut la art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, adresele de solicitare a relaţiilor de la autoritatea publică corespunzătoare, referitoare la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu;h)în cazul în care obligaţia nu a fost executată integral, conform art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, după primirea adresei de comunicare a relaţiilor din partea autorităţii publice, prezintă aceste dosare preşedintelui completului de judecată, care a soluţionat cauza, în vederea stabilirii termenului de judecată.Articolul 59(1) Grefierul delegat pentru activitatea de înregistrare şi evidenţă a persoanelor juridice îndeplineşte următoarele atribuţii:a)înregistrează cererile formulate pentru acordarea personalităţii juridice asociaţiilor, fundaţiilor, sindicatelor şi altor persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, pentru modificarea actelor constitutive şi orice alte cereri privind acte sau fapte supuse înscrierii în registrele speciale de evidenţă a persoanelor juridice, dacă prin hotărâre a colegiului de conducere nu s-a stabilit altfel; b)efectuează înscrierea în registrele prevăzute în legi speciale a persoanei juridice în ziua rămânerii definitive sau, după caz, irevocabile, a hotărârii judecătoreşti de admitere a cererii de acordare a personalităţii juridice; c)operează menţiunile privind modificarea actului constitutiv, a statutului, dizolvarea, lichidarea, radierea persoanei juridice; d)eliberează, la cerere, reprezentantului persoanei juridice certificatul de înscriere, care va cuprinde: denumirea persoanei juridice, sediul acesteia, durata de funcţionare şi data înscrierii în registrul special şi alte certificate, în condiţiile legii; e)asigură publicarea lichidării asociaţilor sau fundaţiilor, prin afişare la uşa instanţei şi efectuarea altor formalităţi de publicitate, în cazurile prevăzute de lege; f)comunică Ministerului Justiţiei copii de pe hotărârile judecătoreşti privind constituirea, modificarea şi încetarea oricărei asociaţii, fundaţii sau federaţii, precum şi de pe înscrisurile doveditoare, în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; g)comunică organului financiar local în a cărui rază teritorială se află sediul persoanei juridice încheierea prin care s-a dispus înscrierea persoanei juridice, cu menţionarea numărului de înscriere în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. (2) Grefierul delegat pentru activitatea de înregistrare şi evidenţă a persoanelor juridice comunică Tribunalului Bucureşti copii de pe hotărârile judecătoreşti privind constituirea, modificarea şi dizolvarea federaţiilor, confederaţiilor şi uniunilor sindicale teritoriale ale acestora, precum şi copii de pe înscrisurile referitoare la denumirea şi sediul organizaţiei sindicale constituite prin asociere, numele şi prenumele membrilor organului de conducere, codul numeric personal al acestora, în termen de 3 zile de la rămânerea definitivă sau, după caz, irevocabilă a hotărârii. (3) În vederea ţinerii evidenţei, instanţa de control judiciar comunică, în aceeaşi zi, minuta pronunţată grefierului delegat pentru activitatea de înregistrare şi evidenţă a persoanelor juridice de la instanţa de fond.(4) La tribunale, grefierul delegat cu atribuţii privind federaţiile şi confederaţiile îndeplineşte, în mod corespunzător, atribuţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) şi f). Articolul 60Grefierul delegat la compartimentul cu atribuţii privind asociaţiile de proprietari efectuează comunicarea încheierilor către petenţi şi Ministerul Public, dacă este cazul, urmărind rămânerea definitivă a încheierilor pronunţate, după care predă organului financiar exemplarul nr. 2 al actelor depuse de solicitanţi şi copie de pe încheierea rămasă definitivă, dacă prin hotărâre a colegiului de conducere nu s-a dispus altfel. Articolul 61(1) Grefierul statistician are următoarele atribuţii:a)efectuează zilnic înregistrările de statistică judiciară, întocmeşte periodic dările de seamă statistice, completează şi păstrează fişele inculpaţilor; b)exploatează aplicaţia de statistică judiciară; c)grefierul statistician de la tribunal verifică şi îndrumă personalul de la tribunalele specializate şi de la judecătorii care înregistrează şi centralizează datele statistice; d)efectuează lucrările de statistică judiciară dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii, pe care le înaintează la datele fixate, şi orice alte situaţii statistice solicitate de Consiliul Superior al Magistraturii, preşedinţii instanţelor, precum şi de Ministerul Justiţiei; e)păstrează dările de seamă statistice şi fişele inculpaţilor, îndosariate anual în mape speciale, şi le conservă potrivit dispoziţiilor legale privind termenele de păstrare a documentelor; f)colaborează cu comisiile judeţene de statistică în vederea alcătuirii şi predării buletinelor statistice, precum şi în legătură cu alte activităţi specifice. (2) La instanţele la care nu există grefier statistician atribuţiile acestuia sunt îndeplinite de către grefierul stabilit de preşedintele instanţei.(3) Activitatea desfăşurată de grefierul statistician şi de personalul de la judecătorii care execută lucrările de statistică judiciară este coordonată de prim-grefierul, respectiv grefierul-şef al instanţei. Articolul 62Grefierul documentarist sau grefierul desemnat să îndeplinească atribuţii de documentare are următoarele atribuţii: a)ţine evidenţa legislaţiei, jurisprudenţei şi doctrinei; b)informează periodic despre necesarul de carte sau de alte publicaţii; c)ţine evidenţa şi gestiunea bibliotecii; d)întocmeşte, la cererea conducerii instanţei, lucrări privind modificările legislative; e)informează zilnic judecătorii instanţei la care funcţionează cu privire la actele normative nou-apărute şi la jurisprudenţa publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I; f)identifică deciziile relevante ale propriei instanţe şi ale altora, privind o problemă de drept indicată de către judecătorii propriei instanţe, şi propune deciziile relevante ale instanţei la care funcţionează, care pot fi trimise altor instanţe, la solicitarea acestora; g)identifică doctrina judiciară relevantă, tipărită sau în format electronic, privind o problemă de drept indicată de către judecătorii propriei instanţe; h)realizează activităţile stabilite în sarcina sa în procedura de unificare a practicii judiciare, aprobată de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi cele dispuse de preşedintele de secţie sau vicepreşedintele instanţei, în acelaşi scop. Articolul 63(1) Grefierul arhivar şi registratorul au următoarele atribuţii:a)primesc, înregistrează şi repartizează la secţii şi la celelalte compartimente actele de sesizare a instanţei, dosarele de la celelalte instanţe şi restul corespondenţei; b)expediază dosarele soluţionate şi corespondenţa; c)primesc şi înregistrează dosarele intrate, ţin evidenţa acestora şi a circulaţiei lor, înregistrează în sistemul informatic taxele de timbru depuse la momentul înregistrării la registratură a oricărei cereri însoţită de dovada achitării unei taxe de timbru; d)întocmesc conceptele pentru citarea părţilor din procese, întocmesc citaţiile pentru primul termen şi urmăresc expedierea acestora; e)pun dosarele la dispoziţia publicului şi ţin evidenţa persoanelor care primesc dosarele spre studiu; f)pregătesc dosarele pentru şedinţele de judecată şi asigură circulaţia acestora în cadrul instanţei, precum şi trimiterea lor la alte instanţe; g)informează persoanele care au calitatea de părţi ori sunt împuternicite de acestea, conform legii, asupra datelor solicitate din dosarele în care acestea sunt direct interesate; h)înaintează instanţelor superioare dosarele în care s-au declarat căi de atac de competenţa acestor instanţe. Prin decizia preşedintelui instanţei, înaintarea dosarelor către instanţele superioare, în materie penală, poate fi realizată de biroul executări penale; i)la primirea dosarelor de la alte instanţe sau instituţii verifică volumele şi dosarele ataşate, prin confruntare cu adresa de restituire a dosarului, precum şi cu cea de înaintare a acestuia. La constatarea unor lipsuri la primirea dosarelor întocmesc, de îndată, un proces-verbal şi informează despre situaţia constatată preşedintele de secţie sau preşedintele instanţei, după caz, precum şi, printr-o adresă, instituţia emitentă; j)asigură păstrarea în bună stare a dosarelor şi registrelor; k)păstrează, pe ani, dosarele soluţionate, mapele de hotărâri, registrele şi condicile de şedinţă; l)participă anual la activitatea de arhivare şi întocmesc lista dosarelor aflate în conservare în arhiva instanţei; m)participă anual la activitatea de triere a dosarelor arhivate, la expirarea termenului de păstrare; n)realizează arhivarea electronică a dosarelor, în măsura în care este posibil, sub coordonarea vicepreşedintelui instanţei; o)preiau dovezile de comunicare primite la instanţă, le ataşează la dosar şi le predau, de îndată, grefierului de şedinţă, împreună cu dosarul; p)păstrează separat în arhivă şi verifică periodic cauzele a căror judecată a fost suspendată, fac menţiuni despre data verificării şi constatării în Registrul de evidenţă a cauzelor suspendate sau, după caz, înaintează dosarul judecătorului cauzei pentru a dispune; q)completează, corespunzător atribuţiilor, toate câmpurile din aplicaţia ECRIS. (2) Grefierul arhivar şi registratorul îndeplinesc orice alte atribuţii stabilite de preşedintele instanţei. Articolul 64Agentul procedural are următoarele atribuţii: a)comunică actele procedurale, cu respectarea termenelor prevăzute de lege, persoanelor din localitatea unde se află sediul instanţei, depunând cel mai târziu a doua zi dovezile de înmânare; pentru cazuri urgente şi când dotarea instanţelor permite, comunicarea actelor de procedură se va putea efectua prin agent procedural şi în alte localităţi; b)îndeplineşte sarcinile stabilite de preşedintele instanţei, precum şi serviciul de curier, primind şi predând în aceeaşi zi corespondenţa pentru destinatarii din localitate, precum şi dosarele către instanţele şi parchetele din localitate. Articolul 65Aprodul are următoarele atribuţii: a)îndeplineşte atribuţii specifice compartimentelor auxiliare, stabilite de preşedintele instanţei; b)îndrumă justiţiabilii şi pe ceilalţi participanţi la procese către camerele de consiliu, sălile de judecată şi registratura sau arhiva instanţei; c)ajută la păstrarea ordinii şi curăţeniei în localul instanţei; d)orice alte atribuţii stabilite de prim-grefier sau grefierul-şef, după caz. Articolul 66(1) Curţile de apel, tribunalele, tribunalele specializate, judecătoriile din oraşele reşedinţă de judeţ, precum şi cele din municipiul Bucureşti au în schema de personal unul sau mai mulţi specialişti IT.(2) Numărul specialiştilor IT se stabileşte de către preşedintele instanţei, cu avizul conform al direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei. (3) Personalul de specialitate informatică are următoarele atribuţii:a)participă, la solicitarea Ministerului Justiţiei, la partea de analiză şi implementare a aplicaţiilor informatice comune privind activitatea instanţelor; b)asigură exploatarea programelor informatice elaborate de Direcţia tehnologia informaţiei din cadrul Ministerului Justiţiei şi de Serviciul de formare profesională şi statistică judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, la nivelul instanţelor judecătoreşti, instalând produsele informatice şi controlând periodic respectarea de către operatorii de aplicaţie a instrucţiunilor de utilizare; c)coordonează şi controlează activitatea de informatică juridică la instanţele din circumscripţia în care funcţionează; d)asigură iniţierea şi instruirea personalului instanţei în exploatarea aplicaţiilor informatice; e)realizează aplicaţii la nivelul instanţelor judecătoreşti; f)supraveghează modul de utilizare a tehnicii de calcul şi ia măsurile necesare pentru asigurarea bunei funcţionări a acesteia; g)asigură funcţionarea sistemelor de arhivare electronică a dosarelor; h)întocmesc documentele de specialitate necesare în vederea obţinerii semnăturii electronice pentru instanţe şi persoanele autorizate din instanţe, a certificatelor prevăzute de Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, asigură iniţierea personalului autorizat în folosirea semnăturii electronice, păstrează datele de creare a semnăturii electronice şi sesizează de îndată conducerea instanţei dacă are motive să creadă că acestea au ajuns la cunoştinţa unui terţ neautorizat sau că informaţiile esenţiale cuprinse în certificat nu mai corespund realităţii;i)colaborează cu grefierul statistician sau cu persoana responsabilă pentru colectarea datelor statistice din sistemul informatic.(4) Personalul de specialitate informatică salvează periodic informaţiile conţinute de sistemul ECRIS şi păstrează aceste informaţii pentru evidenţa în sistem informatizat a activităţii instanţei.(5) Personalul de specialitate informatică îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de preşedintele instanţei.§ 4. Arhiva şi registratura Articolul 67La fiecare instanţă funcţionează o registratură şi o arhivă. Articolul 68(1) La instanţele cu volum mare de activitate poate funcţiona o registratură generală, precum şi câte o registratură şi o arhivă pentru fiecare secţie, în baza hotărârilor colegiilor de conducere.(2) Colegiile de conducere pot hotărî organizarea de arhive distincte pentru completele specializate.(3) Pe durata procedurii scrise dosarele se păstrează în arhivă, pe complete sau în alt mod stabilit de preşedintele instanţei.(4) Pe durata necesară desfăşurării cercetării procesului dosarele se păstrează în arhivă, pe complete şi termene de judecată sau în alt mod stabilit de preşedintele instanţei. Articolul 69 (1) La registratura generală se întocmesc şi se păstrează:a)registre generale pentru înregistrarea actelor de sesizare, a dosarelor primite în apel, a dosarelor primite în recurs, a dosarelor primite în contestaţie, a actelor de procedură şi a corespondenţei; b)borderouri pentru expedierea prin poştă şi condici de predare a dosarelor, actelor de procedură şi a restului corespondenţei. (2) La instanţele cu volum mare de activitate se poate înfiinţa un compartiment de expediere a corespondenţei, cu următoarele atribuţii:a)preia citaţiile şi alte acte care se comunică, le aranjează în ordine şi le înscrie în borderoul de expediere; b)expediază corespondenţa, sub semnătură şi pe bază de evidenţă; c)completează centralizatorul proceselor-verbale de recepţie şi îl înaintează lunar departamentului economic. Articolul 70(1) Grefierul arhivar şef coordonează compartimentele arhivă şi registratură, urmăreşte respectarea atribuţiilor prevăzute de art. 63 şi îndeplineşte atribuţiile stabilite de preşedintele instanţei.(2) La instanţele la care nu există grefier arhivar şef, unul dintre grefierii sau grefierii arhivari, desemnat de preşedintele instanţei, coordonează întreaga activitate de arhivă şi registratură.§ 5. Departamentul economico-financiar şi administrativ Articolul 71 (1) În cadrul curţilor de apel şi al tribunalelor funcţionează un departament economico-financiar şi administrativ, condus de un manager economic. Departamentul economico-financiar şi administrativ are ca atribuţii principale efectuarea operaţiunilor financiar-contabile, evidenţa bunurilor, asigurarea condiţiilor materiale pentru desfăşurarea activităţii instanţelor şi gospodărirea sediilor acestora.(2) În cadrul departamentului economico-financiar şi administrativ funcţionează:a)compartimentul financiar-contabil; b)compartimentul administrativ; c)compartimentul resurse umane sau persoana desemnată pentru evidenţa personalului; d)inginerul constructor, acolo unde există. (3) La curţile de apel şi tribunalele cu volum mare de activitate se poate înfiinţa compartimentul investiţii, patrimoniu şi achiziţii publice.(4) Managerul economic este subordonat preşedintelui instanţei şi exercită următoarele atribuţii:a)conduce departamentul economico-financiar şi administrativ; b)răspunde pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii financiare şi de gestiune, potrivit dispoziţiilor legale; c)coordonează activitatea de elaborare şi fundamentare a bugetului anual de venituri şi cheltuieli; d)îndeplineşte, pe baza delegării primite din partea ordonatorilor de credite, atribuţiile prevăzute de lege; e)răspunde de utilizarea creditelor bugetare şi de realizarea veniturilor, de folosirea cu eficienţă a sumelor primite de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, de integritatea bunurilor încredinţate instanţei, de organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi de prezentarea la termen a situaţiilor financiare asupra stării patrimoniului aflat în administrare şi a execuţiei bugetare; f)coordonează activitatea de administrare a sediilor instanţelor şi ia măsuri pentru asigurarea condiţiilor materiale în vederea desfăşurării corespunzătoare a activităţii acestora; g)elaborează programul pentru activitatea economică şi administrativă a instanţelor în vederea realizării sarcinilor curente şi de perspectivă; h)ia măsuri pentru elaborarea şi fundamentarea temelor de proiectare pentru lucrările de reparaţii curente şi capitale ale sediilor şi obiectivelor de investiţii; i)urmăreşte şi răspunde de realizarea lucrărilor de reparaţii şi a obiectivelor de investiţii; j)organizează ţinerea evidenţei tuturor imobilelor din proprietatea şi administrarea instanţelor, precum şi a celorlalte bunuri aflate în patrimoniul acestora; k)răspunde de organizarea controlului financiar preventiv şi a controlului intern; l)informează Direcţia economică din cadrul Ministerului Justiţiei cu privire la deficienţele constatate de organele de control ale statului, prin transmiterea unei copii de pe procesele-verbale întocmite, în vederea luării măsurilor ce se impun, potrivit legii; m)consultă instanţele din circumscripţie în legătură cu elaborarea şi fundamentarea bugetului anual de venituri şi cheltuieli. (5) Managerul economic îndeplineşte orice alte atribuţii în domeniul său de activitate, stabilite de preşedintele curţii de apel sau al tribunalului, precum şi cele transmise de ministrul justiţiei.(6) Compartimentele de la nivelul curţilor de apel coordonează activitatea compartimentelor similare ale tribunalelor din circumscripţia curţii şi realizează o evidenţă centralizată. Articolul 72(1) Şeful compartimentului financiar-contabil sau persoana care coordonează acest compartiment îndeplineşte următoarele atribuţii:a)conduce, coordonează şi răspunde de activitatea compartimentului financiar-contabil; b)solicită fondurile necesare desfăşurării activităţii şi asigură repartizarea lor la instanţe; c)desemnează persoana care îndeplineşte atribuţiile de casier, de încasare şi plată a drepturilor băneşti pentru personalul tribunalului, tribunalelor specializate şi judecătoriilor, respectiv pentru cel al curţii de apel; d)urmăreşte respectarea dispoziţiilor legale privind plata drepturilor băneşti şi recuperarea sumelor încasate necuvenit de personalul instanţelor; e)controlează operaţiunile patrimoniale, exactitatea operaţiunilor contabile şi financiare din activitatea curentă, precum şi modul de efectuare a inventarierilor; f)comunică compartimentului specializat din Ministerul Justiţiei date şi informaţii privind necesarul de credite, execuţia bugetară, întocmirea balanţelor financiare, a dărilor de seamă contabile şi alte situaţii solicitate; g)verifică situaţia lucrărilor privind investiţiile, reparaţiile curente şi capitale, în vederea înscrierii acestora în limitele indicatorilor aprobaţi; h)coordonează şi răspunde de buna organizare şi desfăşurare a activităţii financiar-contabile de la biroul local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile de pe lângă tribunal. (2) Şeful compartimentului financiar-contabil exercită, în limitele funcţiei, şi alte atribuţii prevăzute de lege ori stabilite de preşedintele curţii de apel sau, după caz, de preşedintele tribunalului ori de managerul economic. Articolul 73(1) Personalul din cadrul compartimentului financiar-contabil are următoarele atribuţii:a)efectuează lucrările pentru elaborarea şi fundamentarea proiectului de buget anual de venituri şi cheltuieli şi pentru deschiderea de credite lunare; b)efectuează repartizarea creditelor deschise, pe articole şi alineate, pentru toate instanţele din circumscripţia tribunalului şi pentru curtea de apel, atunci când este cazul, urmărind încadrarea cheltuielilor în limitele stabilite; c)efectuează operaţiile contabile privind evidenţa patrimoniului, activitatea de administrare şi inventariere a acestuia, casarea şi declasarea mijloacelor fixe şi a altor bunuri materiale; d)asigură evidenţa contabilă pentru activitatea desfăşurată de instanţe şi întocmeşte dările de seamă contabile trimestriale şi anuale; e)efectuează lucrările legate de statele de funcţii, transformările şi transferurile de posturi şi operează modificările intervenite în privinţa salariilor şi celorlalte drepturi băneşti; f)asigură calculul şi plata drepturilor băneşti, a cheltuielilor de delegare, detaşare, a avansurilor spre decontare, a garanţiilor gestionare şi altele, urmărind justificarea şi decontarea lor în termen; g)urmăreşte execuţia şi decontarea lucrărilor de investiţii, reparaţii capitale sau curente, pe baza situaţiilor de lucrări prezentate de constructori. (2) Personalul din cadrul compartimentului financiar-contabil exercită orice alte atribuţii stabilite de preşedintele curţii de apel, preşedintele tribunalului, managerul economic sau contabilul-şef. Articolul 74(1) Şeful compartimentului administrativ sau persoana desemnată de managerul economic conduce şi coordonează activitatea acestui compartiment. (2) Personalul din cadrul compartimentului administrativ are următoarele atribuţii:a)întocmeşte documentaţia pentru achiziţiile publice, serviciile şi lucrările necesare desfăşurării activităţii instanţelor; b)asigură aprovizionarea cu materiale de întreţinere şi uz gospodăresc, mijloace fixe şi obiecte de inventar sau alte bunuri necesare desfăşurării optime a activităţii instanţelor; c)asigură întreţinerea şi funcţionarea clădirilor, instalaţiilor tehnico-sanitare şi de încălzire, a celorlalte mijloace fixe şi obiecte de inventar din dotare; d)asigură aprovizionarea cu carburanţi, lubrifianţi şi piese de schimb pentru autoturismele din dotarea instanţelor şi urmăreşte decontarea consumurilor; e)asigură ordinea, curăţenia şi paza bunurilor în sediile instanţelor; f)întreprinde măsuri pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor unor calamităţi. (3) Personalul din cadrul compartimentului administrativ exercită orice alte atribuţii stabilite de conducerea instanţelor. Articolul 75(1) Compartimentul resurse umane funcţionează în cadrul departamentului economico-financiar şi administrativ, care îşi desfăşoară activitatea la curţile de apel şi la tribunale, şi are următoarele atribuţii:a)întocmeşte anual propunerile de state de funcţii şi de personal, pe care le înaintează spre aprobare ordonatorului principal de credite până la termenele stabilite de acesta. Înaintează un exemplar al propunerii de stat de funcţii şi personal, aprobat de către ordonator, compartimentului financiar-contabil, pentru întocmirea proiectului de buget, până la data stabilită de lege; b)completează şi ţine la zi evidenţa pentru întregul personal al curţii de apel sau al tribunalului, tribunalelor specializate şi judecătoriilor din circumscripţia acestuia; c)întocmeşte şi înregistrează la inspectoratul de muncă registrele de evidenţă a salariaţilor, în condiţiile legii; d)iniţiază şi efectuează demersurile necesare declanşării şi organizării examenelor sau concursurilor de recrutare, definitivare, avansare, promovare a personalului auxiliar de specialitate şi conex, a funcţionarilor publici şi a personalului contractual, asigurând sprijinul logistic necesar desfăşurării acestora; e)efectuează demersurile necesare procedurilor de delegare, detaşare, transfer, suspendare şi încetare a raporturilor de muncă pentru personalul prevăzut la lit. d); f)efectuează demersurile necesare cu privire la înaintarea propunerilor de încadrare, promovare, suspendare şi încetare a activităţii, delegare, detaşare şi transfer pentru judecătorii instanţei, la nivelul Ministerului Justiţiei şi Consiliului Superior al Magistraturii; g)comunică Direcţiei resurse umane şi organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii deciziile de acordare a concediilor de creştere a copilului sau a concediilor fără plată privind judecătorii din raza curţii de apel, pentru a fi depuse la dosarele profesionale ale acestora; h)efectuează demersurile necesare cu privire la transformarea posturilor şi la modificarea schemelor de personal; i)efectuează lucrările privind încadrarea, promovarea, transformarea postului şi încetarea activităţii pentru personalul numit de preşedintele curţii de apel; j)efectuează lucrările necesare privind dosarele de pensie; k)întocmeşte şi transmite la Ministerul Justiţiei adeverinţele nominale cu datele necesare actualizării pensiilor de serviciu, pentru personalul care beneficiază de acestea, potrivit legii; l)efectuează lucrările necesare privind acordarea sau modificarea drepturilor salariale pentru personalul curţii de apel şi al instanţelor din circumscripţia acesteia, potrivit competenţelor legale; m)asigură gestionarea dosarelor profesionale aferente tuturor categoriilor de personal, conform prevederilor legale; n)întreţine şi actualizează permanent baza de date informatizată privind personalul de la instanţele din circumscripţia curţii de apel şi asigură menţinerea legăturii, prin sistemul informatizat, cu direcţia de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii; personalul de specialitate informatică asigură sprijin pentru aspectele de ordin tehnic; o)transmite, trimestrial sau ori de câte ori este necesar, către Consiliul Superior al Magistraturii evidenţa posturilor de personal auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti din circumscripţia curţii de apel; p)ţine evidenţa evaluărilor şi sancţiunilor disciplinare pentru personalul instanţei, altul decât judecătorii; q)efectuează raportările statistice corespunzătoare specificului postului către Institutul Naţional de Statistică şi celelalte comunicări de date necesare, potrivit legii; r)primeşte şi rezolvă corespondenţa privind drepturile ce decurg din executarea unui raport de muncă; s)întocmeşte Planul anual de ocupare a funcţiilor publice, potrivit legii, şi colaborează cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici din punctul de vedere al gestionării funcţiilor publice şi al carierei funcţionarilor publici; ş)întocmeşte, păstrează şi arhivează, potrivit Nomenclatorului de documente referitoare la fondul arhivistic şi materiale preconstituite, aprobat prin ordin al ministrului justiţiei, registrele, opisele, documentele proprii, precum şi dosarele profesionale, pe care le gestionează până la data predării la arhivă; t)păstrează evidenţa şi datele de contact ale tuturor categoriilor de personal pensionat care beneficiază de pensia de serviciu şi informează aceste persoane ori de câte ori intervin modificări ale bazei de calcul, în sensul majorării îndemnizaţiei de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau grefier în activitate, în situaţiile prevăzute de lege; ţ)îndeplineşte alte sarcini date de preşedintele instanţei ori de managerul economic. (2) Compartimentul resurse umane de la nivelul curţii de apel coordonează activitatea compartimentelor similare ale tribunalelor din circumscripţia curţii şi realizează o evidenţă centralizată.(3) Atribuţiile prevăzute la alin. (1) lit. j), l) şi n) pentru personalul propriu al curţii de apel revin compartimentului resurse umane de la nivelul acesteia, iar pentru personalul din cadrul tribunalelor, tribunalelor specializate şi judecătoriilor revin compartimentului de la nivelul tribunalului sau persoanei desemnate de preşedintele tribunalului. Articolul 76(1) La fiecare curte de apel funcţionează un inginer constructor.(2) Inginerul constructor are următoarele atribuţii:a)asigură legătura dintre conducerea curţii de apel şi conducerile instanţelor din circumscripţia acesteia şi proiectanţii, executanţii şi diriginţii de şantier, în ceea ce priveşte proiectarea şi/sau execuţia lucrărilor de reparaţii curente, reparaţii capitale şi de investiţii; b)reprezintă conducerea curţii de apel şi a instanţelor din circumscripţia acesteia în raporturile cu reprezentanţii instituţiilor avizatoare, în probleme de investiţii, consolidări, reparaţii capitale şi curente, inclusiv cu cei ai Ministerului Justiţiei, scop în care obţine avize, autorizaţii de construcţie, precum şi reînnoirea acestora, potrivit atribuţiilor ce revin beneficiarului din reglementările în materie; c)asigură informarea tehnică periodică şi ori de câte ori este nevoie a preşedintelui curţii de apel, a dispecerului responsabil pentru zona respectivă de la Direcţia investiţii şi administrativ din cadrul Ministerului Justiţiei, a managerului economic, precum şi a conducerilor instanţelor din circumscripţia curţii de apel; d)asigură controlul tehnic periodic al imobilelor curţii de apel şi instanţelor din circumscripţia acesteia şi dispune, de la caz la caz, măsurile necesare pentru prevenirea şi remedierea problemelor tehnice constatate, atât în cazul construcţiilor, cât şi al instalaţiilor aferente; e)ţine evidenţa situaţiei juridice a bunurilor imobile şi a modului de utilizare a acestora; f)întocmeşte, verifică şi ţine la zi cartea tehnică a construcţiilor şi a instalaţiilor aferente ale curţii de apel şi instanţelor din circumscripţia acesteia, precum şi fişa tehnică a acestora; g)participă, alături de şefii compartimentelor financiar-contabile de la tribunale şi de la curtea de apel, la fundamentarea necesarului lunar de credite, la repartizarea lunară a creditelor alocate pe obiective şi categorii de lucrări; face propuneri de valori pentru bugetul anual privind construirea şi reparaţiile imobilelor; h)face parte din comisia de casare a mijloacelor fixe; i)participă, din partea beneficiarului, în comisia de aplicare şi urmărire a măsurilor de protecţie a muncii, în cadrul instanţelor şi pe şantiere; j)întocmeşte sau participă la întocmirea documentaţiilor necesare solicitării de oferte pentru lucrări de reparaţii curente la imobilele curţii de apel şi ale instanţelor aflate în circumscripţia acesteia; k)verifică întocmirea ofertelor prezentate din punctul de vedere al corectitudinii lor şi solicită, dacă este cazul, completările necesare; l)face parte din colectivul de analiză şi adjudecare a ofertelor de execuţie pentru lucrările de reparaţii curente, capitale şi de investiţii, după caz; m)face parte, în calitate de specialist desemnat din partea beneficiarului, din comisiile de licitaţie pentru execuţia lucrărilor de investiţii, consolidare şi reparaţii capitale la sediile curţii de apel şi ale instanţelor din circumscripţia acesteia; n)verifică şi aprobă documentaţiile tehnico-economice, fără obligativitatea de a obţine acordul prealabil al Ministerului Justiţiei, pentru lucrările de reparaţii curente şi intervenţii de urgenţă, până la valoarea stabilită prin reglementările legale în vigoare; o)analizează, solicită completări sau restituie, dacă este cazul, pentru refacere acele documentaţii tehnico-economice ce urmează a fi transmise la Ministerul Justiţiei, în vederea verificării şi avizării lor; p)verifică situaţia stadiilor fizice aferente lucrărilor de investiţii, consolidări, reparaţii capitale şi curente la toate imobilele în execuţie aparţinând curţii de apel şi instanţelor din circumscripţia acesteia, în vederea respectării termenelor din graficul de execuţie aprobat şi a calităţii lucrărilor executate, şi transmite lunar această situaţie dispecerului de zonă; q)asigură controlul periodic, ca reprezentant al beneficiarului, asupra diriginţilor de şantier privitor la derularea lucrărilor în curs de execuţie; r)face parte, în calitate de reprezentant al beneficiarului, din comisiile de recepţie a lucrărilor şi de recepţie finală a obiectivelor ce se realizează în circumscripţia curţii de apel şi participă efectiv la verificarea modului de întocmire a cărţilor tehnice ale construcţiilor, a completărilor ulterioare, precum şi a modului de utilizare a construcţiilor, ulterior recepţiei. (3) Inginerul constructor îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de preşedintele instanţei.(4) La tribunalele la care funcţionează un inginer constructor, acesta îndeplineşte, în mod corespunzător, atribuţiile prevăzute la alin. (2). Articolul 77La nivelul tribunalelor funcţionează, în condiţiile prevăzute de lege, biroul local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile, coordonatorul acestuia fiind subordonat managerului economic. § 6. Biroul de informare şi relaţii publice Articolul 78(1) Biroul de informare şi relaţii publice este organizat şi funcţionează potrivit dispoziţiilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Biroul de informare şi relaţii publice asigură legăturile instanţei cu publicul şi cu mijloacele de comunicare în masă, în vederea garantării transparenţei activităţii judiciare, în condiţiile legii. (3) Biroul de informare şi relaţii publice asigură activitatea de soluţionare în termen a petiţiilor, în condiţiile legii. Articolul 79(1) Biroul de informare şi relaţii publice este condus de un judecător desemnat de preşedintele instanţei ori de un absolvent al facultăţii de jurnalistică sau de un specialist în comunicare, numit prin concurs sau examen. Conducătorul biroului îndeplineşte şi rolul de purtător de cuvânt.(2) În funcţie de volumul de activitate al judecătorului desemnat să conducă biroul de informare şi relaţii publice, preşedintele instanţei, cu avizul colegiului de conducere, poate dispune degrevarea parţială a acestuia de atribuţiile ce îi revin ca judecător.(3) În cadrul biroului de informare şi relaţii publice funcţionează consilieri pentru informaţii publice şi unul sau mai mulţi grefieri desemnaţi de preşedintele instanţei.(4) Preşedintele instanţei poate dispune ca un alt judecător sau, după caz, unul dintre consilierii prevăzuţi la alin. (3) să îl înlocuiască pe purtătorul de cuvânt în situaţia în care acesta lipseşte din instanţă sau este antrenat în alte activităţi.(5) Programul zilnic al biroului coincide cu programul de lucru al instanţei, într-o zi pe săptămână fiind obligatorie stabilirea a 3 ore de funcţionare şi după-amiaza, după încheierea programului de lucru al instanţei. (6) În situaţii excepţionale, purtătorii de cuvânt vor oferi informaţii şi în afara orelor de program. Articolul 80(1) Conducătorul biroului de informare şi relaţii publice are următoarele atribuţii:a)conduce şi coordonează activitatea biroului; b)organizează activitatea de furnizare pe loc a informaţiilor, atunci când acest lucru este posibil; c)analizează cererile de furnizare a informaţiilor publice, dispune cu privire la caracterul acestora - comunicate din oficiu, furnizabile la cerere sau exceptate de la liberul acces - şi ia măsuri pentru rezolvarea solicitărilor, potrivit legii, şi pentru transmiterea răspunsurilor către solicitanţi, în termenul legal; d)asigură îndeplinirea obligaţiei legale de furnizare din oficiu a informaţiilor prevăzute de lege, prin afişare în locuri vizibile la sediul instanţei a înscrisurilor care să cuprindă aceste informaţii şi prin publicarea lor pe pagina de internet a instanţei; e)analizează petiţiile înregistrate şi dispune cu privire la modul de soluţionare, de redactare a răspunsului, conexare sau clasare, sub coordonarea preşedintelui instanţei; f)repartizează petiţiile compartimentelor de specialitate, în funcţie de activitatea acestora, şi asigură soluţionarea lor şi trimiterea răspunsului în termenul legal; g)identifică ştirile difuzate de mass-media locală şi naţională, care au un impact negativ asupra activităţii şi imaginii instanţei sau judecătorilor ce funcţionează în cadrul acesteia, verifică veridicitatea informaţiilor şi asigură informarea corectă a opiniei publice, exprimând poziţia instanţei faţă de problemele semnalate; h)redactează declaraţii de presă şi poate participa la interviuri, furnizând informaţiile de interes public, în scopul unei informări corecte şi complete; i)sprijină judecătorii în exercitarea dreptului la replică. (2) Conducătorul biroului de informare şi relaţii publice îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de preşedintele instanţei, conform legii şi regulamentului. Articolul 81(1) Purtătorul de cuvânt al instanţei are dreptul de a consulta documentele sau dosarele aflate la instanţă, având obligaţia de a respecta secretul de serviciu şi de a proteja informaţiile confidenţiale de care ia cunoştinţă.(2) Furnizarea de informaţii privind activitatea judiciară poate fi restrânsă, în condiţiile legii, atunci când aceasta se face în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale sau când interesele minorilor ori protecţia vieţii private a părţilor în proces o impun. Dreptul la liberul acces la informaţii poate fi restrâns şi atunci când, în împrejurări speciale, instanţa apreciază că publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei. Articolul 82(1) Consilierul şi/sau grefierul din cadrul biroului de informare şi relaţii publice au/are următoarele atribuţii:a)primeşte şi înregistrează cererile de furnizare a informaţiilor publice; b)primeşte şi înregistrează petiţiile adresate instanţei; c)prezintă conducătorului biroului, zilnic, petiţiile şi cererile înregistrate; d)transmite către compartimentele de specialitate solicitările de informaţii şi petiţiile, spre soluţionare; e)urmăreşte soluţionarea la timp a solicitărilor şi petiţiilor şi aduce la cunoştinţa conducătorului biroului orice problemă ivită în derularea activităţii; f)comunică răspunsurile către petiţionari şi solicitanţi; g)redactează şi pune la dispoziţia publicului înscrisurile cu informaţiile care se comunică din oficiu, precum şi formularele pentru solicitările de informaţii publice şi pentru reclamaţiile administrative; h)furnizează pe loc, atunci când este posibil, informaţiile publice solicitate; i)face menţiunile în registrul de petiţii şi în registrul pentru înregistrarea cererilor şi răspunsurilor privind accesul la informaţiile publice; j)păstrează în mape separate petiţiile şi cererile, precum şi răspunsurile date acestora. (2) Consilierul şi/sau grefierul din cadrul biroului de informare şi relaţii publice îndeplinesc/îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de conducătorul biroului, potrivit legii şi regulamentului. Secţiunea a 8-aEvidenţa activităţii instanţei Articolul 83(1) Înregistrările în registrele şi condicile existente la fiecare instanţă se ţin, de regulă, în sistem informatizat. Acestea se pot păstra şi pe suport hârtie.(2) La sfârşitul fiecărei zile de lucru se va proceda la asigurarea bazei de date prin salvarea acesteia pe suport extern, conform instrucţiunilor de exploatare a bazei informatice. Articolul 84Pentru evidenţa activităţii instanţelor sunt ţinute registrele prevăzute de lege, stabilite de Consiliul Superior al Magistraturii ori de către preşedintele instanţei, precum şi cele prevăzute în prezenta secţiune, ale căror rubrici sunt stabilite prin hotărâre a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, astfel: 1. Registrul general de dosare În acest registru se trec, în ordinea intrării, toate dosarele înregistrate la judecătorii, tribunale, tribunale specializate, curţi de apel sau la secţiile acestora. Sub acelaşi număr se înregistrează toate cererile depuse ulterior sau corespondenţa în legătură cu dosarul. La instanţele unde există registratură generală şi câte o registratură şi o arhivă pentru fiecare secţie se ţine un registru la registratura generală în care se trece şi secţia la care a fost repartizat dosarul şi câte un registru general la fiecare secţie. Aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care la instanţa respectivă funcţionează mai multe secţii cu aceeaşi specializare, fiind ţinut câte un registru general la fiecare dintre aceste secţii. În cazul utilizării înregistrărilor în sistem informatizat se constituie un singur registru general de dosare care conţine date suplimentare menite să asigure obţinerea unor evidenţe derivate. În acest scop, registrul informatizat este completat, conform instrucţiunilor ce însoţesc programul de evidenţă, cu toate informaţiile prevăzute în structura bazei de date. Aceste date suplimentare, legate de fiecare cauză, sunt completate permanent în cursul judecăţii. 2. Registrul informativ În acest registru se menţionează, pentru fiecare dosar trecut în ordinea numerică, primul termen de judecată şi termenele ulterioare, conexarea, disjungerea sau ataşarea dosarului la alt dosar. La instanţele unde funcţionează secţii se ţine câte un registru informativ pentru fiecare secţie. 3. Registrul de termene al arhivei În acest registru se trec toate dosarele pe termenele de judecată fixate, consemnându-se numărul şi data înregistrării lor. La instanţele la care funcţionează secţii se ţine câte un registru de termene pentru fiecare secţie. 4. Condica şedinţelor de judecată La instanţele unde funcţionează secţii se ţin condici pentru fiecare secţie. Condicile se pot ţine şi pe materii. La curţile de apel şi tribunale se ţin condici separate pentru activitatea de primă instanţă, de apel, de contestaţie şi de recurs. Pentru tipurile de cauze care presupun confidenţialitate se ţin condici separate. Se pot ţine condici separate şi pentru şedinţele de judecată desfăşurate în camera de consiliu. Numerele de hotărâri pronunţate se dau în ordine pe fiecare secţie, pentru toate materiile din aceeaşi secţie, iar la judecătoriile la care nu funcţionează secţii se dau numere pe materie civilă, respectiv penală. Condica de şedinţă se listează la sfârşitul zilei. Pentru motive temeinice, condica de şedinţă se listează la începutul primei zile lucrătoare următoare. Condica de şedinţă listată se semnează de către preşedintele completului de judecată sau, în lipsa acestuia, de unul dintre membrii completului şi de grefierul de şedinţă. 5. Registrele privind măsurile preventive Registrele privind măsurile preventive în cursul urmăririi penale, în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii sunt nepublice. Instanţa care soluţionează contestaţiile ţine un registru distinct pentru aceste cauze. 6. Registrul de evidenţă a cererilor privind încuviinţarea efectuării percheziţiilor Registrul de evidenţă a cererilor privind încuviinţarea efectuării percheziţiilor în cursul urmăririi penale este nepublic. 7. Registrul de evidenţă a sesizărilor privind supravegherea tehnică Registrul de evidenţă a sesizărilor privind supravegherea tehnică şi a celor privind reţinerea, predarea şi percheziţionarea trimiterilor poştale este nepublic. 8. Registre privind cooperarea judiciară în materie penală Registrul de evidenţă a sesizărilor privind extrădarea activă, Registrul privind arestarea şi predarea în baza mandatelor europene de arestare, Registrul de evidenţă a mandatelor europene de arestare emise şi Registrul privind măsurile de probaţiune şi sancţiunile alternative executate pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene sunt nepublice şi au rubricile prevăzute în Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.9. Registrul privind confiscarea În Registrul privind confiscarea se ţine evidenţa hotărârilor penale privind confiscarea specială şi confiscarea extinsă şi punerea în executare a acestora. 10. Registrul de evidenţă a căilor de atac declarate împotriva hotărârilor civile şi penale Aceste registre se ţin separat după cum cauzele civile au fost înregistrate înainte sau după data de 15 februarie 2013, respectiv după data intrării în vigoare a prevederilor Codului de procedură civilă referitoare la pregătirea dosarului de apel sau, după caz, de recurs de către instanţa a cărei hotărâre se atacă, dacă prin lege nu se prevede altfel. Registrele de evidenţă a căilor de atac se ţin separat pe căi de atac şi materii. 11. Registrul de evidenţă a redactării hotărârilor În acest registru se trec în ordinea numărului de hotărâre, separat pe secţii sau pe materii, după caz, toate sentinţele, deciziile sau încheierile pronunţate. 12. Registrele de evidenţă şi punere în executare a hotărârilor penale În registrele de executări penale se trec, în ordinea numerică, hotărârile penale, înscriindu-se datele şi lucrările prevăzute la art. 148-157. Evidenţa în legătură cu amânarea sau întreruperea executării pedepselor privative de libertate şi a măsurii educative a internării minorului într-un centru educativ ori într-un centru de detenţie se ţine separat. Se ţine separat o evidenţă a condamnaţilor la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum şi a condamnaţilor cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, precum şi cu privire la executarea măsurilor educative neprivative de libertate aplicate minorilor. Evidenţele referitoare la minori sunt nepublice. Evidenţă separată se ţine şi pentru plata amenzii, fie că s-a efectuat într-o singură tranşă, fie că s-a dispus plata eşalonat, în rate lunare, ori pentru plata amenzii care duce la încetarea prestării muncii în folosul comunităţii. Evidenţa în legătură cu permisiunile acordate în executarea obligaţiilor de către consilierul de probaţiune, precum şi cu permisiunea acordată de instanţă pentru părăsirea teritoriului ţării se ţine separat. 13. Registrul de evidenţă şi punere în executare a hotărârilor penale pronunţate în contestaţie Registrul de evidenţă şi punere în executare a hotărârilor penale pronunţate în contestaţie, se listează periodic. 14. Registrul de evidenţă şi punere în executare a hotărârilor civile În acest registru se ţine evidenţa obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti pentru care executarea se face din oficiu, inclusiv cele privind amenzile judiciare. Totodată, se vor face menţiuni despre hotărârile definitive a căror comunicare se face din oficiu, potrivit legii. 15. Registrul de evidenţă a ordinelor de protecţie Acest registru se păstrează la judecătorii şi este nepublic. 16. Registrul special privind mandatul ad-hoc Acest registru se păstrează la cabinetul preşedintelui, în grija prim-grefierului, nefiind destinat publicităţii. 17. Registrul special privind concordatul preventiv Registrul special privind concordatul preventiv se ţine la tribunalele specializate sau la secţiile specializate ale tribunalelor. 18. Mapa ofertelor de concordat Mapa ofertelor de concordat se păstrează la grefa tribunalului specializat sau, după caz, a secţiei specializate a tribunalului. Dacă nu există grefă separată a secţiei specializate, mapa se păstrează la grefa instanţei. În această mapă, accesibilă publicului, se vor păstra ofertele de concordat preventiv. 19. Registrul de creanţe Registrul de creanţe se păstrează la tribunalele specializate sau, după caz, la secţiile specializate ale tribunalelor, de către prim-grefierul tribunalului specializat, respectiv de grefierul-şef al secţiei specializate ori de altă persoană desemnată de preşedintele instanţei. 20. Registrul valorilor În registrul valorilor se înscriu documentele de consemnare a cauţiunii. Registrul valorilor se poate ţine separat în materie civilă şi în materie penală sau la fiecare secţie. În registrul valorilor se înscriu şi orice alte valori care nu constituie mijloc de probă sau corpuri delicte. Pentru registrele de evidenţă a valorilor se aplică în mod corespunzător normele generale referitoare la inventarierea anuală a bunurilor materiale şi băneşti. În cazul în care registrul valorilor se ţine în format electronic, închiderea poziţiilor se consemnează într-un proces-verbal, care este semnat de către grefierul şef secţie sau, după caz, de grefierul-şef al judecătoriei, dacă nu există secţii. Procesele-verbale se păstrează într-o mapă specială. La sfârşitul fiecărui an, după ultima înregistrare se va încheia un proces-verbal care va cuprinde: numărul poziţiilor înregistrate, numărul poziţiilor lichidate, precum şi numărul poziţiilor nelichidate, stabilite cu ocazia inventarierii, care urmează a se reporta prin reînregistrare la începutul anului următor. 21. Registrul mijloacelor materiale de probă Registrul mijloacelor materiale de probă se păstrează de grefierul şef secţie sau, după caz, de grefierul-şef al judecătoriei, dacă nu există secţii. În acest registru se înscriu şi suporturile materiale sau copia certificată a acestora rezultate din supravegherea tehnică, precum şi suporturile electronice din cauzele civile. Acest registru se ţine separat în materie civilă şi în materie penală. Suporturile materiale, copiile certificate ale acestora în cauzele penale şi suporturile electronice din cauzele civile se păstrează, în condiţiile legii, de către grefierul şef secţie sau grefierul desemnat. 22. Registrul corpurilor delicte Registrul corpurilor delicte se păstrează de grefierul şef secţie sau, după caz, de grefierul-şef al judecătoriei, dacă nu există secţii. 23. Registrul de intrare-ieşire a corespondenţei administrative În acest registru se înregistrează corespondenţa care nu are legătură cu dosarele. Corespondenţa de serviciu care nu este destinată publicităţii se va înregistra într-un registru separat. La fiecare instanţă se ţine un singur registru de intrare-ieşire a corespondenţei administrative. 24. Registrul de evidenţă a petiţiilor În acest registru se înscriu în ordinea primirii toate petiţiile adresate instanţei, cu menţionarea datei primirii, a termenului fixat pentru soluţionare, a compartimentului căruia i-au fost repartizate şi a datei înaintării la acest compartiment, a datei la care răspunsul redactat a fost înaintat spre semnare persoanei competente, a datei la care răspunsul a fost comunicat petiţionarului sau, după caz, cu menţionarea altei soluţii date petiţiei (conexare sau clasare). 25. Registrul de evidenţă pentru înregistrarea cererilor şi răspunsurilor privind accesul la informaţiile de interes public Acest registru se ţine de biroul de informare şi relaţii publice. 26. Registrul de control Acest registru este nepublic şi cuprinde constatările şi măsurile dispuse de către persoana care efectuează controlul. La instanţele la care există secţii se ţine câte un registru de control şi la fiecare secţie. 27. Registrul privind evidenţa practicii instanţelor de control judiciar În acest registru se înregistrează toate dosarele sosite de la instanţele de control judiciar în care nu a fost menţinută soluţia pronunţată pe fond. 28. Registrul privind persoanele ocrotite La judecătorii se ţine un registru privind persoanele ocrotite, pentru evidenţa măsurilor luate şi a atribuţiilor exercitate în ceea ce priveşte tutela minorului, ocrotirea interzisului judecătoresc şi curatela. Registrul privind persoanele ocrotite nu este public. 29. Registrul de evidenţă a cauzelor suspendate Registrul de evidenţă a cauzelor suspendate se ţine de către compartimentul arhivă. Pentru cauzele a căror judecată se suspendă, instanţa verifică periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, fixând în acest scop termene de verificare. În cauzele penale, termenele de verificare nu pot fi mai mari de 3 luni. 30. Registrele speciale pentru evidenţa unor persoane juridice Registrele speciale pentru evidenţa asociaţiilor şi fundaţiilor, a asociaţiilor religioase, a societăţilor agricole, a asociaţiilor de proprietari, pentru înscrierea sindicatelor, a asociaţiilor patronale şi a organizaţiilor sindicale care întrunesc condiţiile de reprezentativitate se ţin la instanţele competente potrivit legii şi cuprind rubricile prevăzute în legile speciale. 31. Registrele de evidenţă şi punere în executare a sancţiunilor contravenţionale În aceste registre se ţine evidenţa măsurilor luate pentru executarea sancţiunilor contravenţionale. 32. Registrul de proteste Registrul de proteste se ţine la judecătorii şi cuprinde evidenţa titlurilor de valoare protestate. Acest registru conţine rubricile prevăzute de Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare. 33. Registrul de avarie În acest registru, în caz de avarie a sistemului ECRIS, vor fi înregistrate dosarele pentru care atribuirea numărului unic s-a făcut prin alocarea unei plaje de numere care porneşte de la un număr mai mare decât ultimul număr atribuit electronic. 34. Registrul declaraţiilor de avere şi registrul declaraţiilor de interese În aceste registre se evidenţiază declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese depuse de personalul instanţei care are obligaţia să completeze astfel de declaraţii şi au rubricile prevăzute prin hotărâre a Guvernului. Articolul 85(1) Hotărârile, inclusiv încheierile de admitere în principiu pronunţate în materia partajului judiciar şi cele pronunţate în cererile de sechestru asigurator sau judiciar ori de poprire asiguratorie, se păstrează în mape. Încheierile de amânare a pronunţării, încheierile privind îndreptarea erorilor materiale, încheierile privind lămurirea hotărârii şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii se ataşează la hotărâre, atât în dosarul cauzei, cât şi în mapa de hotărâri.(2) Pentru hotărârile pronunţate în materie penală se ţin mape separate, în funcţie de pronunţarea acestora de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată.(3) Pentru celelalte categorii de încheieri se pot ţine mape separate pe materii, în funcţie de specificul instanţei.(4) Fiecare mapă conţine, de regulă, câte 100 de hotărâri, grupate în ordine numerică pe ani şi, separat, pe materii. La mapă se pune al doilea exemplar al hotărârii, semnat de toţi membrii completului de judecată şi de grefier.(5) Mapele se ţin pe secţii, separat, după cum hotărârile sunt pronunţate în primă instanţă, în apel, în contestaţie sau în recurs.(6) Este interzisă scoaterea mapelor din instanţă. De asemenea, este interzisă scoaterea hotărârilor din mape.(7) Mapele se păstrează de grefierul-şef sau, după caz, de grefierul şef secţie timp de 3 luni de la data completării mapei cu ultima hotărâre, după care se predau la arhivă, în conservare. Articolul 86La judecătorii, tribunale, tribunale specializate şi curţi de apel se înfiinţează dosarele administrative prevăzute de lege, cu respectarea normelor tehnice privind înregistrarea, selecţionarea şi păstrarea documentelor, precum şi mapele ce cuprind dările de seamă statistice. Articolul 87La sfârşitul fiecărui an, după ultima operaţie în fiecare registru ţinut pe suport hârtie, se va întocmi un proces-verbal de închidere, care se semnează de preşedintele instanţei şi prim-grefier, respectiv grefierul-şef sau, după caz, preşedintele de secţie şi grefierul şef secţie, aplicându-se ştampila instanţei. Capitolul IIIDesfăşurarea activităţii administrativ-judiciare a instanţelor Secţiunea 1Raporturile de serviciu cu publicul Articolul 88(1) Personalul instanţelor este obligat să îndeplinească îndatoririle ce îi revin potrivit legii şi regulamentelor.(2) Pentru depunerea cererilor şi actelor sau obţinerea de informaţii, persoanele interesate se pot adresa, după caz, personalului de la registratură şi arhivă sau biroului de informare şi relaţii publice. În interesul înfăptuirii justiţiei, avocaţii, consilierii juridici, consilierii de probaţiune şi experţii desemnaţi în cauză au prioritate.(3) În incinta instanţei, în locuri vizibile pentru public, vor fi afişate regulile de conduită, precum şi îndrumări către compartimentele care au relaţii cu publicul.(4) La aceste compartimente se vor pune la dispoziţia publicului materiale informative ajutătoare pentru o mai bună adresabilitate.(5) Preşedintele instanţei poate desemna unul sau mai mulţi judecători de serviciu ori unul sau mai mulţi grefieri cu studii superioare care primesc actele de sesizare a instanţei.(6) Serviciul de registratură primeşte şi înregistrează contractele de mediere şi, respectiv, acordurile de mediere şi ia măsuri pentru a fi înmânate de îndată completului învestit cu soluţionarea cauzei, în vederea suspendării, respectiv a repunerii pe rol a cauzei.(7) Registratura şi arhiva vor fi deschise zilnic pentru public minimum 4 ore, repartizate în funcţie de programul şedinţelor de judecată. Actele de sesizare a instanţei vor fi depuse în interiorul acestui program, cu excepţia cererilor în materie penală care reclamă urgenţă. Articolul 89(1) Programul de lucru al instanţelor este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână; programul începe, de regulă, la ora 8,00 şi se încheie la ora 16,00.(2) Programarea în şedinţele de judecată a judecătorilor şi repartizarea pe săli se fac de preşedintele instanţei, la propunerea preşedinţilor de secţie, în raport cu nevoile instanţei şi asigurându-se judecătorilor timpul necesar pregătirii profesionale.(3) În cazuri excepţionale, în materie penală, şedinţele de judecată pot fi stabilite şi în zile nelucrătoare. Articolul 90(1) Şedinţele de judecată încep de regulă la ora 8,30, putând fi fixate şi şedinţe succesive, iar în cazuri justificate, şi după-amiaza, conform programării stabilite de preşedintele instanţei.(2) În caz de amânare a judecării cauzei, atunci când părţile convin, instanţa va putea fixa o oră de strigare a dosarelor pentru termenul următor.(3) În caz de amânare a judecării cauzei sau a termenelor acordate în continuare nu trebuie afectate şedinţele de judecată şi alte activităţi programate anterior. Articolul 91Purtarea ecusonului în incinta instanţei este obligatorie pentru personalul auxiliar de specialitate, inclusiv cel conex, şi pentru personalul economico-financiar şi administrativ. Articolul 92(1) Accesul publicului este permis:a)în sălile de şedinţă, cu 30 de minute înainte de deschiderea şedinţelor de judecată; b)la compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul, potrivit programului stabilit. (2) Programul şedinţelor de judecată şi programul de lucru cu publicul se aduc la cunoştinţă prin afişare la loc vizibil.

Articolul 93(1) Scoaterea din incinta instanţelor a dosarelor, actelor şi lucrărilor, în afara cazurilor prevăzute de lege şi de prezentul regulament, este interzisă. La solicitarea instituţiilor abilitate, se transmite dosarul sau copia certificată a acestuia în vederea soluţionării unor cauze aflate pe rolul instanţelor sau parchetelor, precum şi pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sau al Curţii Europene a Drepturilor Omului. (2) Dosarele şi evidenţele instanţei privitoare la activitatea de judecată pot fi consultate de persoanele care justifică un interes legitim, cu respectarea ordinii de solicitare şi a măsurilor de asigurare a integrităţii documentelor. Cererea cu datele de identificare ale solicitantului se aprobă de persoana care coordonează activitatea compartimentului arhivă.(3) Au prioritate la consultarea dosarului cauzei, în următoarea ordine: avocaţii, părţile sau reprezentanţii părţilor, experţii şi interpreţii desemnaţi în cauză.(4) Consilierii de probaţiune au acces în condiţiile legii la dosarul cauzei în care au fost învestiţi de instanţă, fie în faza de judecată prin solicitarea referatului de evaluare, fie în faza execuţional penală prin îndeplinirea tuturor activităţilor specifice sub îndrumarea judecătorului delegat de la compartimentul executări penale.(5) Cererile prevăzute la alin. (2) se depun în dosarul cauzei.(6) Accesul reprezentanţilor mass-mediei la dosarele şi la evidenţele instanţei este permis, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea ordinii de solicitare şi a măsurilor de asigurare a integrităţii documentelor şi numai în măsura în care este posibilă punerea acestora la dispoziţie. (7) Preşedintele instanţei asigură procurorului de şedinţă, părţilor, reprezentanţilor părţilor, avocaţilor şi celorlalte persoane prevăzute de lege posibilitatea consultării dosarelor.(8) Când una dintre părţi se află în stare de deţinere, preşedintele completului ia măsuri ca aceasta să îşi poată exercita pe deplin, în tot cursul judecăţii, dreptul de a examina actele dosarului şi de a lua legătura cu avocatul său.(9) Documentele prevăzute la alin. (2) şi (6) se studiază numai în arhivă, după identificarea solicitantului, prin verificarea actului de identitate, a procurii sau a delegaţiei şi a legitimaţiei de serviciu sau a altui document similar, în cazul reprezentanţilor mass-mediei, şi notarea numelui şi prenumelui acestuia. După studiere, se verifică integritatea documentelor, în prezenţa solicitantului.(10) Dosarele privind cauzele care au fost sau sunt judecate în şedinţă nepublică, cele privind adopţiile, precum şi cele care au ca obiect propuneri şi sesizări privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranţă cu caracter medical şi a măsurii internării nevoluntare pot fi consultate numai de către persoanele menţionate la alin. (3), în condiţiile legii. În acelaşi mod pot fi consultate documentele şi evidenţele speciale ale instanţei referitoare la aceste dosare, precum şi alte documente sau evidenţe care presupun confidenţialitate. Prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii pot fi stabilite şi alte categorii de dosare, care pot fi consultate sau fotocopiate total ori parţial doar de persoanele menţionate la alin. (3).(11) În cazul dosarelor menţionate la alin. (10) pot fi eliberate fotocopii ale actelor şi hotărârilor din acestea numai persoanelor prevăzute la alin. (3).(12) În cauzele care au avut ca obiect propuneri şi sesizări privind încuviinţarea percheziţiilor şi a folosirii metodelor şi tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare, precum şi emiterea unui mandat de aducere, consultarea şi eliberarea de copii ale actelor şi hotărârilor din acestea sunt permise doar persoanelor prevăzute la alin. (3), numai după realizarea activităţilor autorizate şi expirarea perioadei pentru care au fost încuviinţate măsurile şi numai dacă nu afectează buna desfăşurare a procesului penal. În acelaşi mod pot fi consultate documentele şi evidenţele speciale ale instanţei referitoare la aceste dosare.(13) Obţinerea prin fotografiere a unor copii de pe înscrisuri din dosarele instanţei este permisă. Dispoziţiile alin. (1)-(11) se aplică în mod corespunzător. Secţiunea a 2-aÎnregistrarea şi repartizarea cererilor adresate instanţelor, circuitul dosarelor Articolul 94(1) Actele de sesizare a instanţei depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poştă, curier ori fax sau în orice alt mod prevăzut de lege, se depun la registratură, unde, în aceeaşi zi, după stabilirea obiectului cauzei, primesc, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, dată certă şi număr din aplicaţia ECRIS.(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), dacă în aceeaşi zi sau ulterior se constată că au fost înregistrate acte identice de învestire a instanţei, acestea vor primi un singur număr în aplicaţia ECRIS, formând un singur dosar.(3) Căile de atac declarate împotriva aceleiaşi hotărâri se înregistrează în acelaşi dosar şi se soluţionează de completul iniţial învestit.(4) Numărul unic al dosarului este format din: numărul din registrul general electronic/numărul identificator al instanţei/anul înregistrării dosarului.(5) Numărul din registrul general electronic reprezintă numărul dosarului în cadrul registrului electronic pentru întreaga instanţă. Acest număr începe de la valoarea 1 pentru primul dosar din anul curent şi continuă incremental pentru fiecare nou dosar creat.(6) Numărul identificator al instanţei reprezintă un număr unic de identificare a instanţei de judecată. Lista numerelor de identificare a instanţelor de judecată este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament.(7) Numărul unic dat de instanţa de fond se păstrează fără modificări pe tot parcursul soluţionării dosarului până la executarea hotărârii. În situaţiile în care în mod obiectiv programul nu permite păstrarea aceluiaşi număr, se va genera un număr nou în sistem informatic.(8) Dosarele înregistrate pe rolul instanţelor înainte de generalizarea acestei aplicaţii primesc număr unic în sistemul informatic, dacă sunt repuse pe rol sau dacă se formulează o cerere în legătură cu acestea care necesită acordarea unui termen de soluţionare.(9) Dosarele vor fi înregistrate atât în registrul de la registratura generală a instanţei, cât şi în registrul general al secţiei la care a fost repartizat fiecare dosar.(10) Stabilirea obiectului cauzei se face, de regulă, de către un grefier cu studii superioare, sub coordonarea unui judecător. După stabilirea numărului din aplicaţia ECRIS, dosarele se predau personalului responsabil cu efectuarea repartizării aleatorii, având ataşate dovezile privind modul în care au fost transmise.(11) Dacă din motive obiective actele de sesizare a instanţei nu au primit număr în aplicaţia ECRIS în condiţiile alin. (1), acestea vor fi prelucrate cu prioritate a doua zi, cu aprobarea preşedintelui instanţei sau a persoanei desemnate de acesta, încheindu-se în acest sens un proces-verbal şi menţionând ca dată certă data depunerii actului de sesizare la registratură.(12) Celelalte cereri şi acte de orice natură, inclusiv corespondenţa cu caracter administrativ, sosite prin poştă, curier, fax, e-mail sau prin orice alt mijloc de comunicare, se înregistrează în registrul general de dosare, registrul de intrare-ieşire a corespondenţei administrative ori în registrul de evidenţă a petiţiilor şi se prezintă, după caz, preşedintelui instanţei sau preşedintelui secţiei, dacă vizează activitatea acesteia, sau, atunci când cererea priveşte un dosar aflat pe rolul instanţei, completului căruia i-a fost repartizată cauza sau grefierului de şedinţă, după caz. În cazul în care o cerere sau un act priveşte un dosar aflat pe rolul instanţei în ziua depunerii, după înregistrare, grefierul registrator va preda cererea sau actul direct grefierului de şedinţă. (13) Dovezile de comunicare a procedurilor se primesc la registratura instanţei sub semnătură, după care se predau arhivarului care le ataşează la dosar, făcându-se menţiune despre aceasta pe conceptul de citare.(14) Dovezile de îndeplinire a procedurilor şi comunicărilor efectuate prin telefon, telegraf, fax, poştă electronică ori prin alte mijloace de comunicare, primite de grefierul de şedinţă sau de persoana care le-a transmis, se depun la dosar în formă scrisă, imediat ce au fost recepţionate.(15) Documentele şi înscrisurile care nu pot fi ataşate la dosar, precum şi obiectele ce servesc ca mijloc de probă vor fi predate direct grefierului şef secţie, respectiv grefierului-şef, cu respectarea dispoziţiilor prezentului regulament privind gestiunea corpurilor delicte.(16) Înregistrarea, evidenţa şi păstrarea documentelor ce nu sunt destinate publicităţii se vor face în condiţiile prevăzute de lege.(17) Plicurile conţinând corespondenţa cu caracter confidenţial se înregistrează în registrul de intrare a corespondenţei, cu această menţiune, fără a fi desfăcute, după care se predau destinatarului.(18) Instanţele judecătoreşti vor lua măsuri pentru completarea tuturor câmpurilor aplicaţiei ECRIS cu date complete şi corecte, conform instrucţiunilor de utilizare. Articolul 95(1) Pe coperta dosarului se vor menţiona, după caz, denumirea instanţei, secţia, completul de judecată, numărul dosarului, numele sau denumirea părţilor, obiectul pricinii, măsura preventivă, termenele de judecată, numărul şi data hotărârii, iniţialele judecătorului însărcinat cu redactarea hotărârii şi poziţia din registrul de executări penale.(2) Înainte de a fi puse la dispoziţia justiţiabililor sau predate pentru şedinţa de judecată, dosarele trebuie să aibă toate filele cusute şi numerotate.(3) În cazul în care dosarul urmează a fi înaintat la instanţa de apel sau recurs ori la altă autoritate sau se depune în conservare, se va proceda la şnuruirea definitivă şi aplicarea sigiliului, iar pe faţa interioară a ultimei coperte grefierul arhivar va certifica numărul filelor în cifre şi, în paranteză, în litere.(4) În ipoteza în care părţile solicită eliberarea unor înscrisuri aflate în dosarele altor autorităţi, ataşate dosarului ce se conservă, se poate proceda la desigilarea acestora cu întocmirea unui proces-verbal despre operaţiunea întreprinsă, realizându-se în mod corespunzător o nouă numerotare, lăsându-se la dosar o copie a actului respectiv.(5) Dosarele se pot forma în două sau mai multe volume, iar în adresele de înaintare a dosarelor se indică numărul volumelor şi numărul de pagini ale fiecărui volum. Fiecare volum are, de regulă, un număr de 200 de file.(6) Actele medicale şi medico-legale, probele obţinute ca urmare a unor metode de supraveghere tehnică, transcrierile convorbirilor de orice fel, fotografiile şi probele care conţin imagini administrate în cauze penale, precum şi fotografiile sau alte imagini administrate în cauzele civile, dacă vizează viaţa privată, se ţin în volume separate. Pe coperta volumului se menţionează „date confidenţiale". Aceste volume sunt supuse regimului de studiere şi fotocopiere prevăzut de art. 93 alin. (10) şi (13), care se aplică în mod corespunzător.(7) La instanţele de control judiciar se formează un nou dosar la care se ataşează separat dosarul primei instanţe şi, după caz, al instanţei de apel. Articolul 96Cererile de înregistrare a modificărilor actelor constitutive şi/sau statutului asociaţiilor, fundaţiilor, sindicatelor şi ale altor persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial primesc număr nou de dosar. La dosarul iniţial se ataşează dosarul nou-format. Articolul 97(1) Cererile nou-intrate care privesc un dosar deja înregistrat în ECRIS nu vor fi înregistrate cu număr nou de dosar, dacă au unul din următoarele obiecte:1. abţinere, recuzare, incompatibilitate; 2. cerere de ajutor public judiciar; 3. excepţie de neconstituţionalitate; 4. îndreptare, completare şi lămurire hotărâre, înlăturare omisiuni vădite; 5. perimare; 6. contestaţia privind tergiversarea procesului; 7. cerere privind efectuarea de percheziţii în cursul judecăţii. (2) Crearea dosarelor asociate se va face, de la momentul înregistrării, pentru următoarele tipuri de cereri:1. cerere de reexaminare; 2. reexaminare anulare cerere; 3. reexaminare ajutor public judiciar; 4. căile de atac privind amenzile judiciare; 5. reexaminare taxă de timbru/restituire taxă de timbru după soluţionarea definitivă a cauzei/restituire cauţiune după soluţionarea definitivă a procesului. (3) Pentru cererile prevăzute la alin. (1) se pot crea, la momentul formulării acestora, dosare asociate care nu se contabilizează din punct de vedere statistic.(4) În cazul declarării unei căi de atac împotriva soluţiei pronunţate asupra cererilor prevăzute la alin. (1), precum şi în cazul declarării unor căi de atac împotriva altor tipuri de încheieri pronunţate înainte de soluţionarea cauzei se creează dosar asociat la momentul declarării căii de atac, dacă acesta nu s-a format la momentul înregistrării cererii.(5) Cererile de reexaminare prevăzute de art. 200 alin. (6) şi (7) din Codul de procedură civilă se repartizează aleatoriu în sistem informatic ECRIS completelor care judecă în aceeaşi materie, după blocarea completului iniţial învestit.(6) Cererile de restituire a taxei judiciare de timbru sau a cauţiunii, formulate după rămânerea definitivă a hotărârii, se repartizează completului care a judecat cauza. Articolul 98(1) După alocarea numărului unic în sistemul ECRIS pentru dosarul de fond, pentru procedura de cameră preliminară se creează primul dosar asociat. Încheierea prin care se dispune începerea judecăţii în procedura camerei preliminare este încheiere de dezînvestire. În cazul în care se dispune restituirea cauzei la parchet, încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, rămasă definitivă, este act final de dezînvestire şi în dosarul de fond.(2) În cursul procedurii camerei preliminare sau al judecării cauzei de către instanţa de judecată se înregistrează ca dosare asociate, de la momentul formulării acestora:a)cererile privind luarea, înlocuirea, revocarea, încetarea măsurilor preventive sau modificarea conţinutului acestora, precum şi verificarea periodică a măsurilor preventive; b)cererile privind luarea, modificarea sau ridicarea măsurilor asigurătorii; c)cererile referitoare la măsurile de siguranţă. (3) La întocmirea rapoartelor statistice privind volumul de activitate al judecătorilor de cameră preliminară şi al completelor de judecată, dosarele asociate, înregistrate conform alin. (1) şi (2), vor fi contabilizate ca fiind dosare nou-înregistrate de către programul informatic ECRIS. Articolul 99(1) În materia executării hotărârilor penale, prima cerere în această materie asupra căreia se pronunţă judecătorul delegat cu executarea, prin încheiere, se înregistrează ca dosar nou în legătură cu dosarul de fond.(2) Cererile ulterioare, pentru care legea prevede că judecătorul delegat cu executarea se pronunţă prin încheiere, se înregistrează ca dosare asociate la dosarul format conform alin. (1).(3) Dosarele asociate prevăzute la alin. (2) se contabilizează din punct de vedere statistic.(4) Cererile în materia executării, pentru care legea prevede că se soluţionează de către instanţă, se înregistrează ca dosare noi. Articolul 100(1) Înregistrarea statistică a cererilor, formarea dosarelor, întocmirea conceptelor de citare, emiterea procedurilor de chemare în faţa instanţei şi comunicarea copiilor de pe actele de sesizare a instanţei se fac imediat după fixarea termenului de judecată, pentru cauzele de natură urgentă, sau cel mai târziu a doua zi lucrătoare, în celelalte cauze. Persoana care întocmeşte procedurile va face menţiune, pe conceptul de citare, despre data predării acestora spre expediere.(2) Expedierea corespondenţei se va realiza, în condiţiile legii, prin poştă, agent procedural sau curier, prin fax ori e-mail sau prin orice alt mijloc de comunicare ce poate fi identificat şi supravegheat şi care să asigure caracterul oficial al acesteia. Articolul 101(1) Repartizarea cauzelor se va efectua în sistem informatic prin programul ECRIS.(2) În cazul în care repartizarea în sistem informatic nu se poate aplica din motive obiective, repartizarea cauzelor se efectuează prin metoda sistemului ciclic.(3) Repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, urmând ca în situaţiile în care pe parcursul desfăşurării procesului apar incidente procedurale să se recurgă la regulile stabilite în prezentul regulament.(4) Cererile referitoare la un dosar repartizat aleatoriu se judecă de acelaşi complet dacă prin lege nu se prevede altfel.(5) Pentru aplicarea criteriului aleatoriu, completele se vor constitui la începutul fiecărui an şi se numerotează pe instanţă sau, după caz, pe secţii, ţinându-se seama de materiile în care judecă, de specializarea completelor şi de stadiul procesual în care se află cauzele. Modificarea numărului completelor de judecată sau schimbarea judecătorilor care le compun se va putea realiza doar pentru motive obiective, în condiţiile legii.(6) Toate modificările aduse compunerii completului de judecată ori repartizării dosarelor în condiţiile prezentului regulament vor fi evidenţiate în programele informatice de repartizare aleatorie.(7) În situaţiile de modificare a compunerii completului de judecată, copiile după încheierile, hotărârile colegiului de conducere şi procesele verbale se păstrează în mape separate.(8) Un dosar se consideră repartizat aleatoriu chiar şi în situaţia în care un singur complet poate soluţiona o cauză, dacă această situaţie se datorează unor motive obiective.(9) Ori de câte ori se impune excluderea unui complet de la repartizarea aleatorie, aceasta se dispune de preşedintele de secţie sau de preşedintele de instanţă, după caz. Articolul 102(1) Cauzele având ca obiect cererile, propunerile, plângerile sau contestaţiile date prin lege în competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi se înregistrează în sistemul ECRIS ca dosare distincte, dar evidenţiate în legătură cu dosarul având ca obiect prima cerere, propunere, plângere ori contestaţie formulată în cauză.(2) Persoana desemnată cu repartizarea aleatorie a cauzelor, primind cererea, propunerea, plângerea sau contestaţia, verifică în sistemul ECRIS dacă au fost formulate alte sesizări în cursul urmăririi penale efectuate în cauza respectivă şi întocmeşte un proces-verbal pe care îl depune la dosar.(3) Dacă soluţionarea unei cereri, propuneri, plângeri sau contestaţii de către un singur judecător de drepturi şi libertăţi nu este posibilă din cauza numărului mare al inculpaţilor la care aceasta se referă, pot fi constituite mai multe dosare, pe grupuri de inculpaţi. Modalitatea de constituire a dosarelor pe grupuri de inculpaţi se stabileşte prin hotărâre a colegiului de conducere.(4) Dispoziţiile alin. (3) se aplică atât la soluţionarea unei prime cereri, propuneri, plângeri sau contestaţii, cât şi a celor formulate ulterior în cursul urmăririi penale în aceeaşi cauză.(5) Judecătorul de drepturi şi libertăţi care soluţionează o primă cerere, propunere, plângere sau contestaţie soluţionează, de regulă, şi următoarele cereri, propuneri, plângeri ori contestaţii formulate în cursul urmăririi penale în cadrul aceluiaşi dosar de urmărire penală, dacă prin hotărâre a colegiului de conducere nu s-a dispus altfel.(6) La primirea rechizitoriului sau a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, persoana desemnată cu repartizarea aleatorie verifică în sistemul ECRIS dosarele în care s-au îndeplinit acte sau măsuri procesuale de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. Aceasta înaintează de îndată dosarul format, încheierile emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi, precum şi un proces-verbal în care menţionează rezultatul verificării preşedintelui secţiei penale ori, după caz, preşedintelui instanţei, dacă nu există secţii.(7) Preşedintele secţiei penale ori, după caz, preşedintele instanţei, dispune, în scris, ca dosarul format ca urmare a sesizării instanţei prevăzute la alin. (6) să nu fie repartizat acelor judecători care, în calitate de judecători de drepturi şi libertăţi, au îndeplinit acte sau măsuri procesuale în cursul urmăririi penale. Dispoziţia preşedintelui secţiei penale sau, după caz, a preşedintelui instanţei prin care s-a decis excluderea anumitor complete de la repartizarea aleatorie se depune la mapa privind incidentele de repartizare. Articolul 103(1) Repartizarea aleatorie a cauzelor se realizează de către persoanele desemnate anual de preşedintele instanţei.(2) Prin metoda sistemului ciclic dosarele sunt preluate de persoana sau persoanele desemnate potrivit alin. (1), care repartizează câte un dosar, în ordine, completelor de judecată competente, stabilite conform art. 101 alin. (5). Articolul 104(1) Ori de câte ori se impune aplicarea metodei de repartizare ciclică a dosarelor, acestea se atribuie, în funcţie de data înregistrării la instanţa respectivă, către completele de judecată competente, în ordinea numerotării acestora.(2) În cazul unei noi operaţiuni de repartizare ciclică alocarea dosarelor se va realiza începând cu completul cu numărul următor celui căruia i-a fost atribuit ultimul dosar la repartizarea ciclică precedentă.(3) În situaţia desfiinţării unui complet, toate cauzele repartizate acestuia, inclusiv cele suspendate, vor fi repartizate prin sistemul ciclic, conform hotărârii colegiului de conducere. Articolul 105Cauzele având ca obiect luarea, revocarea sau înlocuirea unei măsuri preventive cu privire la inculpatul condamnat, după pronunţarea hotărârii asupra fondului cauzei, până la sesizarea instanţei de apel, în condiţiile art. 399 alin. (10) din Codul de procedură penală, se soluţionează de completul care a pronunţat hotărârea asupra fondului cauzei, dacă judecătorul care a intrat în compunerea acelui complet îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiei sau, după caz, al instanţei şi la data stabilită pentru soluţionarea acestor cauze.Articolul 106(1) Pe toată durata tutelei, curatelei sau ocrotirii interzisului judecătoresc, după caz, actele procesuale referitoare la exercitarea atribuţiilor instanţei de tutelă se efectuează în acelaşi dosar, repartizat aleatoriu unui complet specializat pentru judecarea cauzelor cu minori şi de familie.(2) Cererile sau plângerile referitoare la tutela minorului, la curatelă sau la ocrotirea interzisului judecătoresc se înregistrează ca dosare asociate, cu excepţia acţiunilor în anulare, care se înregistrează ca dosare distincte şi se repartizează aleatoriu. După soluţionarea definitivă sau, după caz, irevocabilă a acestor cauze, dosarele se ataşează la dosarul de tutelă, de curatelă sau la dosarul având ca obiect ocrotirea interzisului judecătoresc, după caz. (3) Cererile referitoare la deschiderea tutelei fraţilor şi/sau surorilor minorului cu privire la care există pe rolul instanţei o sesizare similară se soluţionează de acelaşi complet.(4) În cazul în care o altă instanţă este învestită ulterior cu cereri în materia ocrotirii unei persoane fizice, aceasta solicită copii certificate de pe toate înscrisurile dosarului în care s-a dispus, după caz, instituirea tutelei minorului, ocrotirea interzisului judecătoresc sau curatela persoanei respective, inclusiv copiile certificate de pe toate înscrisurile din dosarele asociate sau ataşate. Articolul 107(1) Dacă ulterior înregistrării unei cereri se constată că la instanţă s-a depus cel puţin o cerere formulată de aceleaşi părţi, chiar împreună cu altele, având unul dintre obiectele iniţiale, toate cererile vor fi repartizate primului complet învestit dacă cererile nu au fost soluţionate încă.(2) Colegiul de conducere stabileşte, în funcţie de resursele instanţei, procedura internă privind evitarea, în măsura posibilităţii, a judecării separate a actelor de sesizare a instanţei în situaţiile prevăzute la alin. (1).
(3) Prevederile alin. (1) se aplică şi dacă primul complet învestit a luat act de renunţarea la judecarea cererii sau a anulat cererea ca netimbrată, ca nesemnată ori pentru neîndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de art. 194-197 din Codul de procedură civilă, ori cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă a fost respinsă în condiţiile
art. 67 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi atunci când cererea a fost respinsă ca inadmisibilă în condiţiile art. 1.017 alin. (2) din Codul de procedură civilă. (4) În cazul în care primul complet învestit consideră că nu sunt aplicabile prevederile alin. (1) preşedintele de secţie sau, după caz, preşedintele instanţei, stabileşte care este completul care va soluţiona cauza, întocmind un proces-verbal.(5) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică şi în căile de atac.(6) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi în materie penală. Articolul 108(1) Dosarele având ca obiect cererile de chemare în judecată introduse după intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se transmit persoanei desemnate cu repartizarea aleatorie a cauzelor, în vederea repartizării pe complete. (2) Dosarele repartizate aleatoriu sunt transmise, de îndată, completului corespunzător, pentru îndeplinirea procedurilor premergătoare fixării primului termen de judecată. În funcţie de numărul şi de complexitatea cauzelor, colegiul de conducere poate stabili un alt termen pentru verificarea cererilor de chemare în judecată. Articolul 109(1) Dosarele repartizate pe complete vor fi preluate de preşedintele sau de unul dintre judecătorii completului de judecată, care va lua măsurile necesare în scopul pregătirii judecăţii, astfel încât să se asigure soluţionarea cu celeritate a cauzelor.(2) În situaţia în care judecătorii prevăzuţi la alin. (1) se află în imposibilitate să ia măsurile necesare pregătirii judecăţii, astfel încât să se asigure soluţionarea cu celeritate a cauzelor, acestea vor fi dispuse de preşedintele instanţei ori, după caz, al secţiei, ori de judecătorul desemnat de aceştia. (3) Emiterea procedurilor de citare pentru primul termen de judecată şi aducerea la îndeplinire a celorlalte măsuri pentru pregătirea judecăţii se realizează de către grefierul de şedinţă sau de un grefier desemnat de către preşedintele instanţei în acest scop.(4) După rămânerea definitivă a încheierii prin care s-a dispus, în procedura în camera preliminară, începerea judecăţii, completul fixează primul termen de judecată, dispunând citarea părţilor, precum şi, după caz, alte măsuri pentru pregătirea judecăţii, în condiţiile legii. Articolul 110(1) Incidentele procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abţinerea tuturor membrilor completului de judecată, se vor soluţiona de completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeaşi materie. Dacă în materia respectivă nu mai există decât un singur complet de judecată, incidentele procedurale referitoare la toţi membrii completului se vor soluţiona de acesta. Dacă nu mai există un complet care judecă în acea materie, incidentele vor fi soluţionate de completul din materia şi după regulile stabilite de colegiul de conducere al instanţei.(2) Dacă în urma soluţionării incidentelor procedurale prevăzute la alin. (1) se constată că, din motive prevăzute de lege, completul căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza nu este în măsură să judece, dosarul se repartizează aleatoriu. Dacă mai există un singur complet care judecă în acea materie, cauza se repartizează acestuia.(3) Cauzele în care toţi judecătorii unei secţii au devenit incompatibili să judece se repartizează conform regulilor stabilite de colegiul de conducere.(4) În situaţia în care incidentele procedurale se referă la o parte din membrii completului de judecată, soluţionarea acestora se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau a judecătorilor stabiliţi prin planificarea de permanenţă, pe materii, realizată cel puţin trimestrial.(5) În cazul în care după soluţionarea incidentelor procedurale conform alin. (4), se constată incompatibilitatea unuia sau unora dintre membrii completului de judecată, întregirea completului se realizează prin participarea judecătorului sau judecătorilor înscrişi în lista de permanenţă după judecătorul sau judecătorii care au participat la soluţionarea incidentului procedural.(6) Planificarea de permanenţă se întocmeşte de preşedintele instanţei sau, după caz, de preşedintele secţiei, cu aprobarea colegiului de conducere, ţinându-se cont de completele de judecată din care face parte judecătorul, având prioritate asigurarea timpului necesar studierii dosarelor.(7) Planificarea de permanenţă se face pentru fiecare zi. Incidentele procedurale se soluţionează, de regulă, în ziua în care au fost invocate. Întregirea completului se face cu judecătorul sau judecătorii din planificarea de permanenţă din ziua în care acestea au fost invocate.(8) În caz de absenţă, compunerea completului de judecată se va realiza prin participarea judecătorilor din planificarea de permanenţă, desemnaţi conform alin. (4) şi (6), întocmindu-se în acest sens un proces-verbal.(9) În cazul existenţei, într-o singură zi, a mai multor incidente procedurale sau a situaţiilor de absenţă a membrilor completului de judecată, soluţionarea acestora se face, prin rotaţie, de judecătorii aflaţi pe planificarea de permanenţă din acea dată, în ordinea înregistrării. Articolul 111(1) În cazul trimiterii cauzei de la o secţie la alta în condiţiile legii, dosarul îşi păstrează numărul şi este repartizat aleatoriu. Aceeaşi regulă se aplică în cazul trimiterii dosarului la sau de la un complet specializat.(2) În situaţia recalificării unei cauze astfel încât s-ar schimba numărul judecătorilor care compun completul se va proceda astfel:a)dacă o cauză trebuie soluţionată de un complet cu un număr mai mare de judecători decât cel căruia i-a fost repartizată, completul de judecată va fi întregit, după caz, cu unul sau doi judecători din lista de permanenţă din ziua în care s-a dispus asupra recalificării; b)dacă o cauză trebuie soluţionată de un complet cu un număr mai mic de judecători decât cel căruia i-a fost repartizată, completul de judecată va fi format din preşedintele completului şi, dacă este cazul, şi din următorul judecător din compunerea acestuia. (3) Dacă anterior luării oricăror măsuri procedurale de către completul căruia i-a fost repartizată cauza se constată o eroare la repartizarea acesteia, preşedintele de secţie sau preşedintele instanţei, după caz, stabileşte existenţa erorii şi necesitatea unei noi repartizări aleatorii. În celelalte cazuri se aplică regulile prevăzute la alin. (2).(4) În caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiaşi complet pentru respectarea principiului continuităţii.(5) Repunerea pe rol a cauzei după suspendare, pentru continuarea judecăţii, pentru perimare sau pentru pronunţarea hotărârii ca urmare a încheierii acordului de mediere, se va realiza de completul iniţial învestit cu soluţionarea cauzei, chiar dacă între timp şi-a schimbat compunerea.(6) Cererile de îndreptare a erorilor materiale şi cererile de completare sau lămurire a hotărârii se soluţionează de completul care a pronunţat hotărârea a cărei îndreptare ori lămurire se solicită. Aceeaşi rezolvare se va da şi contestaţiilor la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală şi de art. 712 alin. (2) din Codul de procedură civilă. În cazul completelor colegiale, judecătorii care au pronunţat hotărârea se vor reuni chiar dacă nu mai fac parte, împreună, din acelaşi complet. Dacă la data apariţiei oricăreia dintre situaţiile menţionate numai unul sau unii dintre respectivii judecători îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiei, completul va fi întregit cu unul ori, după caz, 2 judecători din lista de permanenţă de la data înregistrării cererii de îndreptare a erorilor materiale sau a cererii de completare ori lămurire a hotărârii, respectiv a contestaţiei la executare. (7) În cazurile prevăzute la alin. (6), dacă judecătorul, sau, după caz, niciunul dintre judecătorii care au compus completul colegial nu mai funcţionează în cadrul secţiei ori, după caz, al instanţei, cauza se va repartiza aleatoriu, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (13).(8) Cauzele trimise spre rejudecare se repartizează completului iniţial învestit. Dispoziţiile art. 110 se aplică în mod corespunzător în situaţia existenţei unui caz de incompatibilitate.(9) Completul de divergenţă se constituie prin includerea în completul de judecată a preşedintelui sau a vicepreşedintelui instanţei, a preşedintelui de secţie ori a judecătorului din planificarea de permanenţă.(10) Cererile de suspendare a executării hotărârilor supuse căilor de atac se vor soluţiona de completul care a fost învestit cu judecarea cauzei. Dacă cererea de suspendare se înregistrează înainte de sosirea dosarului, aceasta se va repartiza în procedura aleatorie.(11) Suspendarea provizorie a executării hotărârii în condiţiile Codului de procedură civilă de la 1865 se va soluţiona după modelul completelor specializate în compunerea cărora intră preşedintele instanţei sau, după caz, preşedintele de secţie ori înlocuitorii acestora.(12) Cererea de suspendare provizorie a executării silite începută în condiţiile Codului de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, cu modificările şi completările ulterioare, formulată înainte de introducerea unei contestaţii la executare, se repartizează aleatoriu. Dacă există contestaţie la executare depusă la instanţă, cererea de suspendare provizorie a executării silite, chiar formulată separat, se va judeca de către completul care soluţionează contestaţia.
(13) Prin hotărâre a colegiului de conducere se poate stabili preluarea cauzelor unui complet dacă membrul sau, după caz, niciunul dintre membrii acestuia nu îşi mai desfăşoară activitatea în cadrul secţiei ori, după caz, al instanţei, de către alt sau alţi judecători, după caz. În această situaţie vor fi preluate toate cauzele completului respectiv, inclusiv cele suspendate.(14) Prevederile art. 7 alin. (1) lit. g) se aplică în mod corespunzător în situaţiile neprevăzute de prezentul articol. Articolul 112(1) În caz de avarie, instanţele vor proceda la atribuirea numărului unic de dosar prin alocarea unei plaje de numere care să pornească de la un număr mai mare decât ultimul număr atribuit electronic. Fiecare dosar înregistrat se notează în registrul de avarie.(2) După ce avaria dispare, grefierii care au gestionat registrul de avarie au obligaţia de a înregistra toate dosarele din acest registru în sistemul ECRIS, pentru a deveni numere unice de dosare.(3) Înregistrarea de noi dosare în sistemul ECRIS se realizează numai după preluarea în sistemul electronic a tuturor numerelor din registrul de avarie. Articolul 113(1) Pe perioada vacanţei judecătoreşti se pot forma complete separate, pentru a se asigura soluţionarea cauzelor urgente, precum şi a celor în care a intervenit un acord de mediere, indiferent de obiectul cauzei.(2) Colegiile de conducere, la propunerea preşedinţilor de secţii sau, dacă nu există secţii, la propunerea preşedintelui instanţei, stabilesc tipurile de obiecte care se vor soluţiona în timpul vacanţei judecătoreşti, precum şi modalitatea de repartizare a cauzelor înregistrate în timpul vacanţei judecătoreşti, rămase nesoluţionate la sfârşitul acesteia, de regulă, prin metoda repartizării ciclice. Secţiunea a 3-aDispoziţii referitoare la activitatea premergătoare şedinţei de judecată şi de rezolvare a lucrărilor cu caracter administrativ Articolul 114 (1) Grefierul de şedinţă preia dosarele de la arhivă, sub semnătură, de regulă, cu două zile înaintea şedinţei şi afişează lista cauzelor cu o zi înaintea termenului de judecată sau cel mai târziu cu o oră înainte de începerea şedinţei la instanţele la care activitatea se desfăşoară în 2-3 timpi.(2) Grefierul de şedinţă completează condica de şedinţă, acolo unde nu se generează în format electronic şi verifică dacă au sosit la instanţă şi s-au ataşat la dosare dovezile de înmânare ori de comunicare a citaţiilor şi a celorlalte acte de procedură, precum şi relaţiile şi actele solicitate de preşedinte sau de instanţa de judecată. De asemenea, grefierul de şedinţă verifică legalitatea îndeplinirii procedurilor de citare sau de comunicare ataşate la dosar şi informează preşedintele completului de judecată despre deficienţele constatate. Dosarele se predau completului de judecată.(3) La înscrierea dosarelor pe listă se dă întâietate cauzelor în care sunt deţinuţi sau arestaţi la domiciliu şi celor cu privire la care legea prevede că judecata se face de urgenţă sau că se dezbat cu prioritate, ţinându-se seama de orele fixate pentru prezentarea persoanelor chemate în proces.(4) Lista de şedinţă cuprinde şi numele şi prenumele judecătorilor care compun completul de judecată, numele şi prenumele grefierului de şedinţă, precum şi numele şi prenumele procurorului de şedinţă. În cazul în care la şedinţa de judecată participă un alt procuror decât cel menţionat în lista de şedinţă, grefierul cauzei anunţă numele şi prenumele acestuia la începutul şedinţei sau înainte de a face referatul cauzei. Articolul 115După fixarea primului termen de judecată, dosarul se predă de îndată grefierului de şedinţă care, în aceeaşi zi, introduce termenul în aplicaţia ECRIS. Articolul 116(1) Dispoziţiile art. 54, 68 şi 108 se aplică pentru activitatea premergătoare şedinţei de judecată în primă instanţă, în măsura în care legea nu dispune altfel.(2) La instanţa de control judiciar, dosarele se transmit persoanei desemnate cu repartizarea aleatorie în vederea repartizării pe complete. Dispoziţiile referitoare la înregistrarea cererilor şi alocarea numărului în aplicaţia ECRIS la prima instanţă se aplică în mod corespunzător pentru căile de atac, dacă legea nu prevede altfel.(3) Dosarele repartizate aleatoriu sunt transmise preşedintelui completului de judecată corespunzător, pentru luarea măsurilor necesare anterioare stabilirii primului termen de judecată.(4) În caz de absenţă a preşedintelui, stabilirea primului termen de judecată se face de unul din ceilalţi membri ai completului, iar în situaţia absenţei tuturor membrilor completului, de către judecătorul din planificarea de permanenţă. Articolul 117Dispoziţiile secţiunii a II-a din prezentul capitol se aplică în mod corespunzător, în măsura în care nu contravin dispoziţiilor Codului de procedură civilă sau celor cuprinse în prezenta secţiune. Secţiunea a 4-aActivitatea în timpul şedinţei de judecată Articolul 118(1) Grefierul va fi prezent în sala de şedinţă cu jumătate de oră înainte de începerea şedinţei de judecată, pentru a pune la dispoziţie dosarele spre consultare procurorului, părţilor, reprezentanţilor sau avocaţilor acestora, după o prealabilă verificare a identităţii şi calităţii.(2) După începerea şedinţei de judecată, persoanele prevăzute la alin. (1) pot studia dosarele numai cu încuviinţarea preşedintelui de complet.(3) Grefierul de şedinţă verifică buna funcţionare a instalaţiilor de sonorizare, pentru apelul persoanelor chemate în faţa instanţei de judecată.(4) Grefierul de şedinţă anunţă publicului din sală intrarea judecătorilor.(5) Accesul publicului în sala de şedinţă poate fi limitat numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.(6) Cererile sau actele depuse în timpul şedinţei de judecată vor fi datate, vizate şi semnate de preşedintele completului de judecată sau de către un alt membru al completului. Articolul 119(1) Fotografierea şi înregistrarea audiovideo în sala de şedinţă se fac numai cu aprobarea preşedintelui completului. Cererile se adresează în prealabil biroului de informare şi relaţii publice din cadrul instanţei, cu indicarea dosarului pentru care se solicită fotografierea sau înregistrarea. Pentru desfăşurarea normală a procedurilor, instanţa poate acorda permisiunea doar unui număr limitat de solicitanţi, în ordinea formulării cererilor.(2) Este interzisă difuzarea fotografiilor, a înregistrărilor sau a imaginilor captate fără acordul preşedintelui completului de judecată. În cazul încălcării acestei interdicţii, va fi sesizat Consiliul Naţional al Audiovizualului.(3) Pentru relaţia cu mass-media se aplică Ghidul privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 482/2012*), cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 120Şedinţa de judecată poate fi suspendată pentru motive justificate. Durata suspendării va fi anunţată şi afişată pe uşa sălii de şedinţă, prin grija grefierului. Articolul 121(1) Apelul părţilor şi al celorlalte persoane citate se face, de regulă, de grefierul de şedinţă, prin instalaţia de sonorizare.(2) După strigarea cauzei şi apelul părţilor, grefierul de şedinţă face oral referatul cauzei, prezentând pe scurt obiectul pricinii şi stadiul în care se află judecata acesteia, comunică modul în care s-a îndeplinit procedura de citare a persoanelor chemate la proces şi dacă s-au realizat celelalte măsuri dispuse de instanţă la termenele anterioare.(3) Cauzele care se amână fără discuţii vor putea fi strigate la începutul şedinţei, în ordinea listei, dacă toate părţile legal citate sunt prezente şi cer amânarea sau în cauză s-a solicitat judecata în lipsă.(4) La cererea părţilor, instanţa va putea lăsa cauza la urmă, fixând o anumită oră, când dosarul va fi strigat din nou.(5) În cazul în care niciuna dintre părţi nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârşitul şedinţei când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispoziţiilor procedurale. Pentru motive temeinice, preşedintele completului poate dispune luarea cauzelor într-o altă ordine decât cea înscrisă pe lista de şedinţă. Articolul 122(1) În cursul şedinţei de judecată grefierul va consemna în caietul de note: numărul dosarului, poziţia acestuia pe lista de şedinţă, susţinerile orale, depunerile de cereri şi acte în timpul şedinţei, măsurile dispuse de instanţă, precum şi toate celelalte aspecte din desfăşurarea procesului.(2) În cazul în care notele grefierului de şedinţă sunt tehnoredactate, acestea se listează la sfârşitul şedinţei de judecată şi se păstrează în mape care urmează regimul juridic al caietului de note.(3) Caietul de note este numerotat înainte de a fi început şi este sigilat după completarea lui; acesta se depune la arhiva instanţei, unde se păstrează timp de 3 ani, socotiţi de la data ultimelor note.(4) Şedinţa de judecată se înregistrează cu mijloace tehnice. Suportul înregistrării se păstrează în arhiva instanţei.(5) Grefierul de şedinţă introduce în sistemul informatic datele referitoare la taxele de timbru a căror dovadă de achitare s-a depus în timpul şedinţei şi, dacă este cazul, face menţiune despre admiterea cererii de ajutor public judiciar. Articolul 123(1) În situaţia în care cauza rămâne în pronunţare, preşedintele completului anunţă în şedinţă ziua stabilită pentru pronunţarea hotărârii.(2) Pronunţarea hotărârii se poate face şi prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile legii.(3) În cazul în care după amânarea pronunţării, oricare dintre membrii completului este în imposibilitate de a participa la deliberări, ceilalţi membri ai completului pot lua măsuri pentru o nouă amânare a pronunţării sau, în cazul în care imposibilitatea de a participa la deliberări este permanentă sau de lungă durată, pentru repunerea cauzei pe rol.(4) În situaţiile prevăzute la alin. (3), dacă niciunul dintre membrii completului nu poate lua măsurile necesare, acestea vor fi luate de către preşedintele de secţie sau, dacă nu există secţii, de către preşedintele instanţei sau judecătorul din lista de permanenţă. Articolul 124Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător şi în cazul şedinţelor din camera de consiliu, conform specificului acestor şedinţe. Secţiunea a 5-aActivitatea ulterioară încheierii dezbaterilor Articolul 125(1) Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care poate fi redactată şi prin utilizarea tehnicii de calcul.(2) În cauzele civile, din minută trebuie să rezulte explicit soluţia pentru fiecare capăt de cerere.*) Hotărârea nr. 482/2012 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) În cauzele penale, minuta se întocmeşte în două exemplare originale, redactate pe foi separate, numerotate, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune, spre conservare, la dosarul de minute al instanţei. Procurorilor li se asigură accesul la dosarul de minute al instanţei şi li se eliberează, la solicitare, copii ale acestora, în vederea exercitării căilor de atac prevăzute de lege.(4) După semnarea minutei, transcrierea în sistem informatizat a acesteia se face de către grefierul de şedinţă, integral, cu excepţia datelor cu caracter personal, altele decât numele şi prenumele părţilor. Articolul 126Căile de atac declarate oral în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea vor fi consemnate într-un proces-verbal semnat de preşedintele completului şi de grefierul de şedinţă. Articolul 127(1) Numerele de hotărâre se dau separat pe materii şi stadii procesuale.(2) La curţile de apel şi tribunale hotărârile pronunţate în primă instanţă, în apel, în recurs şi în contestaţie primesc număr separat. Articolul 128Încheierile de şedinţă şi încheierile de amânare a pronunţării se întocmesc de grefier în termenul prevăzut de lege, conceptele de citare pentru termenul următor, adresele şi celelalte lucrări dispuse de instanţă se întocmesc de grefier în termen de două zile lucrătoare, iar partea introductivă a hotărârilor în 5 zile lucrătoare de la terminarea şedinţei, cu excepţia situaţiilor în care legea prevede termene mai scurte. Articolul 129(1) Judecătorii sunt obligaţi să verifice efectuarea în termen a încheierilor şi a celorlalte lucrări întocmite de grefierul de şedinţă, restituindu-le pe cele necorespunzătoare şi dând îndrumările necesare pentru refacerea lor.(2) După redactarea şi semnarea încheierilor, grefierii de şedinţă închid documentele în sistemul informatic, după care predau dosarele amânate grefierului arhivar-şef sau grefierului arhivar desemnat, care semnează pentru primirea lor pe listele de şedinţă.(3) Citaţiile şi mandatele de aducere se întocmesc în ordinea urgenţei, cel mai târziu a doua zi după întocmirea conceptelor de citare. Notele telefonice sau telegrafice de citare se transmit de îndată, în primul caz făcându-se menţiunea datei, orei şi persoanei care le-a primit, după care se depun la dosarul cauzei. Articolul 130(1) Cel mai târziu a doua zi după pronunţarea hotărârilor, grefierii de şedinţă predau dosarele soluţionate grefierului delegat cu întocmirea lucrărilor de executare, care va înscrie hotărârile pronunţate în registrul de executări penale sau, după caz, în registrul de executări civile.(2) Grefierul delegat la compartimentul de executări penale va face menţiunile cu privire la comunicarea copiilor minutelor către procuror şi părţi, iar în cazul în care inculpatul este arestat, către administraţia locului de deţinere.(3) Grefierul de şedinţă va menţiona, sub semnătură, în partea de jos a hotărârii redactate, data şi numărul comunicărilor.(4) În cazul în care grefierul de şedinţă este în imposibilitate să întocmească actele procedurale, acestea vor fi întocmite de un grefier desemnat de preşedintele secţiei sau al instanţei, după caz. În situaţia în care grefierul de şedinţă este în imposibilitate să semneze hotărârea sau alte acte procedurale, acestea vor fi semnate de grefierul şef secţie sau grefierul-şef al instanţei, după caz, iar în lipsa acestora, de un alt grefier desemnat de preşedintele secţiei sau al instanţei, după caz. Articolul 131(1) Cel mai târziu a şasea zi după pronunţare, grefierul de şedinţă va preda dosarele judecătorilor, în vederea motivării hotărârilor, după ce, în prealabil, a întocmit partea introductivă a acestora.(2) Hotărârea judecătorească are conţinutul stabilit de lege. În cuprinsul hotărârii, conţinutul actelor de sesizare a instanţei şi apărările părţilor sunt sintetizate. Motivarea hotărârii judecătoreşti trebuie să arate silogismul juridic din care rezultă aplicarea normei de drept la situaţia de fapt reţinută.(3) În căile de atac, hotărârea cuprinde dispozitivul hotărârii sau hotărârilor atacate, iar motivele pe care s-au întemeiat hotărârile celorlalte instanţe se vor arăta pe scurt. Conţinutul motivării căilor de atac şi apărările faţă de acestea sunt sintetizate. Motivarea hotărârii judecătoreşti trebuie să arate argumentele pentru care s-a pronunţat soluţia în calea de atac şi susţinerile care au fost înlăturate.(4) Hotărârile judecătoreşti se tehnoredactează integral cu caractere Times New Roman 12, la distanţă de un rând, cu alineate la început de paragraf şi cu diacriticele specifice limbii române.(5) Hotărârile tehnoredactate vor purta, pe ultima pagină, următoarele menţiuni: data tehnoredactării, iniţialele redactorului şi ale tehnoredactorului (judecători, magistraţi-asistenţi sau asistenţi judiciari) şi numărul exemplarelor, iar la instanţele de control judiciar se va trece numele judecătorilor care au pronunţat hotărârile supuse controlului. Hotărârile se vor redacta în numărul de exemplare necesar, spre a se asigura comunicarea acestora tuturor persoanelor pentru care legea prevede că hotărârea se comunică integral. Două exemplare de pe fiecare hotărâre vor fi semnate de membrii completului de judecată şi de grefierul de şedinţă.(6) După verificarea şi semnarea hotărârii de către membrii completului de judecată, grefierul de şedinţă închide, în aceeaşi zi, documentul final „Hotărâre" din programul ECRIS.(7) După verificarea şi semnarea hotărârii, grefierul de şedinţă sau, după caz, grefierul delegat la executări penale predă, în aceeaşi zi, al doilea exemplar de pe hotărâre grefierului-şef, respectiv grefierului şef secţie, în vederea depunerii la mapă.(8) Grefierul de şedinţă comunică părţilor sau, după caz, altor persoane prevăzute de lege hotărârea, în copie, în cel mult 3 zile de la data la care a fost redactată şi semnată.(9) După întocmirea procedurilor de comunicare, grefierul de şedinţă predă dosarele grefierului arhivar şef, sub semnătură pe lista de şedinţă. Listele purtând semnătura de predare-primire vor fi îndosariate şi păstrate pentru evidenţă. Secţiunea a 6-aÎnregistrarea căilor de atac şi înaintarea dosarelor instanţelor de control judiciar Articolul 132(1) Căile de atac prezentate direct sau primite prin poştă, curier, fax sau poştă electronică se înregistrează mai întâi în registrul general de dosare, în formă informatizată sau scrisă, după care registratorul le predă preşedintelui instanţei sau persoanei desemnate de acesta, care le va rezolva, de regulă, în aceeaşi zi.(2) La căile de atac primite prin poştă se vor ataşa şi plicurile în care au fost expediate.(3) Persoanei care se prezintă nemijlocit la instanţă cu cererea de declarare a unei căi de atac i se va elibera, dacă solicită, dovada scrisă a depunerii acesteia.(4) Registratorul va verifica dacă cererile privind căile de atac, formulate separat, au fost prezentate în numărul de exemplare necesar pentru comunicare şi ataşare la dosarul cauzei.(5) Căile de atac motivate ori motivele scrise ale acestora formulate separat, expediate prin poştă în număr insuficient de exemplare, se înregistrează aşa cum sunt primite, indicându-se numărul de exemplare pe cerere şi în registru.(6) După înregistrare, cererile privind căile de atac în materie civilă se predau grefierului arhivar.(7) Până la expedierea dosarelor în căile de atac, aceste cereri se păstrează în mape.(8) După primirea căii de atac, grefierul arhivar va efectua menţiunile în registrul de evidenţă a căilor de atac. Articolul 133(1) După înregistrare, contestaţiile şi cererile de apel declarate împotriva hotărârilor penale se predau grefierului delegat cu efectuarea lucrărilor de executări penale.(2) Grefierul delegat cu efectuarea lucrărilor de executări penale face menţiunea despre declararea contestaţiei sau apelului la poziţia corespunzătoare din registrul de executări
penale şi verifică dacă au sosit dovezile de comunicare a hotărârii. De asemenea, în situaţia în care legea nu prevede un alt termen pentru înaintarea dosarului la instanţa competentă să judece calea de atac, grefierul delegat verifică dacă s-a împlinit termenul de declarare a căii de atac pentru toate părţile. (3) Grefierul delegat cu efectuarea lucrărilor de executări penale menţionează în registrul de executări penale data expedierii fiecărui dosar la instanţa competentă pentru judecarea căii de atac şi predă de îndată grefierului arhivar dosarele care urmează a fi expediate, împreună cu contestaţiile sau cererile de apel formulate şi adresele de înaintare, semnate de preşedinte ori judecătorul delegat. În dosarele în care hotărârile au rămas definitive, grefierul delegat întocmeşte de îndată lucrările de punere în executare.(4) Instanţa care a soluţionat contestaţia declarată împotriva încheierii prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecăţii va restitui dosarul primei instanţe în termen de 24 de ore de la soluţionarea contestaţiei. Aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul contestării încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare. (5) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în cauzele penale în măsura în care nu contravin dispoziţiilor Codului de procedură penală.Articolul 134(1) Pentru cererea de recurs în casaţie introdusă împotriva unei hotărâri penale, depusă la curtea de apel, se formează un dosar separat cu acelaşi număr, cu indicativul „R", care se ataşează la dosarul cauzei.(2) După înregistrare, preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de acesta dispune una dintre următoarele măsuri:a)realizarea procedurii de comunicare potrivit legii, iar, ulterior, înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; b)restituirea, pe cale administrativă, a cererii de recurs în casaţie către parte, în situaţiile prevăzute de art. 439 alin. (41) din Codul de procedură penală, păstrându-se la dosar câte o copie de pe cererea de recurs în casaţie şi de pe înscrisurile anexate acesteia. Dovada calităţii de avocat care poate pune concluzii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face cu înscrisuri. (3) În cazul în care judecătorul delegat de preşedintele instanţei a participat la soluţionarea cauzei în care s-a declarat recursul în casaţie, preşedintele instanţei va desemna un alt judecător pentru îndeplinirea procedurii prevăzute la alin. (2).(4) Lucrările de comunicare dispuse conform prevederilor alin. (2) se realizează de către grefierul delegat cu efectuarea lucrărilor de executări penale.(5) Dispoziţiile art. 133 se aplică în mod corespunzător în măsura în care nu contravin dispoziţiilor Codului de procedură penală sau celor cuprinse în alin. (1)-(4).Articolul 135 (1) În cauzele penale în care, fără participarea procurorului, au fost date încheieri care pot fi atacate, potrivit legii, cu contestaţie, la cererea procurorului dosarele se transmit la parchet în vederea analizării posibilităţii exercitării căii de atac, urmând a fi restituite cel mai târziu la expirarea termenului de exercitare a căii de atac.(2) În cauzele penale în care procurorul a participat la judecată şi a exercitat calea de atac a apelului sau a contestaţiei, la cererea procurorului dosarele se transmit la parchet în vederea motivării căii de atac, cu excepţia situaţiilor în care legea prevede un termen pentru înaintarea dosarului la instanţa competentă să soluţioneze calea de atac. Dosarul va fi restituit de parchet în cel mult 10 zile, iar în cauzele urgente în cel mult 5 zile.(3) În cauzele în care hotărârea penală este supusă, potrivit legii, recursului în casaţie, la cererea procurorului dosarele se transmit la parchet în vederea analizării posibilităţii exercitării căii de atac, urmând a fi restituite cel mai târziu la expirarea termenului de exercitare a căii de atac.(4) În situaţiile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele pot fi trimise la parchet numai după redactarea hotărârii. Articolul 136(1) După sosirea dovezilor de comunicare a hotărârilor civile şi după împlinirea termenului de apel sau de recurs, după caz, pentru toate părţile, grefierul arhivar înaintează dosarul la instanţa de apel ori de recurs, cu adresă semnată de persoana desemnată de preşedintele instanţei în care se consemnează: numărul dosarului, numărul şi data hotărârii atacate, numărul volumelor şi filelor acestora, dosarele ataşate, numele şi prenumele părţilor care au declarat apel sau recurs, numărul copiilor de pe cererea de apel ori recurs, menţiunea dacă apelul sau recursul a fost timbrat, caz în care se va indica valoarea taxei judiciare de timbru ce a fost achitată. Despre înaintarea dosarului se fac menţiuni în sistemul informatic.(2) Apelul sau recursul este transmis de îndată dacă s-a făcut cerere pentru suspendarea executării hotărârii primei instanţe. În această situaţie, toate comunicările sunt efectuate de instanţa care a pronunţat hotărârea apelată sau recurată.(3) Cererile de apel sau de recurs şi adresa de înaintare a dosarului la instanţa de apel ori de recurs se ataşează, necusute, la începutul fiecărui dosar.(4) Căile de atac depuse la o altă instanţă decât cea a cărei hotărâre se atacă primesc dată certă şi se înaintează pe cale administrativă instanţei care a pronunţat hotărârea atacată. Articolul 137Dacă se constată întârzieri în restituirea dovezilor de comunicare a hotărârilor se iau măsuri de verificare la oficiul poştal sau la agentul procedural. În funcţie de rezultatul verificărilor, preşedintele completului, la sesizarea grefierului arhivar sau a părţii interesate, ia măsurile corespunzătoare. Secţiunea a 7-aDispoziţii referitoare la înregistrarea cererilor de apel sau de recurs şi înaintarea dosarelor la instanţa de apel sau de recurs în procesele începute după intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, cu modificările şi completările ulterioareArticolul 138La primirea cererii de apel sau recurs depuse direct sau trimise prin poştă, fax, poştă electronică sau curier se formează un dosar separat cu acelaşi număr, cu indicativul „A", respectiv „R", care se ataşează la dosarul de fond al cauzei. Articolul 139(1) În procesele începute după intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, cu modificările şi completările ulterioare, cererile de apel sau recurs se înregistrează în evidenţele prevăzute de lege, după care grefierul arhivar le predă de îndată preşedintelui instanţei sau persoanei desemnate de acesta. (2) Preşedintele instanţei poate decide ca procedura scrisă să fie realizată de 2 sau mai mulţi judecători ai instanţei sau de preşedintele completului imediat următor celui care a soluţionat cauza. În cazul în care persoana desemnată de preşedintele instanţei să realizeze procedura scrisă a participat la soluţionarea cauzei respective, preşedintele instanţei va numi un alt judecător.(3) După efectuarea lucrărilor menţionate în alin. (1) şi (2), circuitul dosarelor este următorul:a)în cazul în care cererea de apel sau recurs nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, preşedintele instanţei sau persoana desemnată de acesta ia măsuri pentru comunicarea către apelant/recurent a lipsurilor cererii în vederea completării sau modificării ei; b)în cazul în care cererea de apel sau recurs îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege sau după ce aceasta a fost completată sau modificată conform dispoziţiilor lit. a), preşedintele instanţei sau persoana desemnată de acesta dispune comunicarea cererii către intimat, împreună cu motivele de apel/recurs, şi a copiilor certificate de pe înscrisurile alăturate care nu au fost înfăţişate la prima instanţă, în vederea depunerii întâmpinării; c)întâmpinarea depusă se comunică de îndată apelantului/recurentului, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune la dosar răspunsul la întâmpinare; în acelaşi mod se procedează şi în cazul în care se formulează apel/recurs incident şi apel/recurs provocat; d)preşedintele sau persoana desemnată de acesta, după împlinirea termenului de apel sau recurs pentru toate părţile, precum şi a termenelor prevăzute pentru depunerea întâmpinării şi răspunsului la aceasta, ia măsuri pentru înaintarea la instanţa de apel/recurs a dosarului împreună cu apelurile făcute, întâmpinarea, răspunsul la întâmpinare, apelurile sau recursurile incidente sau provocate şi dovezile de comunicare a acestor acte; e)după sosirea dovezilor de comunicare a tuturor actelor şi după împlinirea termenului de apel sau de recurs pentru toate părţile, grefierul arhivar va înainta dosarul la instanţa de apel ori de recurs, cu adresă semnată de preşedintele instanţei sau de judecătorul desemnat, în care se vor consemna: numărul dosarului, numărul şi data hotărârii atacate, numele şi prenumele părţilor care au declarat apel sau recurs, numărul copiilor de pe cererea de apel ori recurs, menţiunea dacă apelul sau recursul a fost timbrat, caz în care se va indica valoarea taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar ce au fost achitate, menţiunea dacă s-a depus întâmpinare şi răspuns la aceasta, dacă a fost promovat apel şi recurs incident sau provocat. (4) Toate comunicările care trebuie efectuate către părţile din dosare după primirea cererii de apel sau recurs se întocmesc, pe baza dispoziţiilor date de preşedintele instanţei sau de persoana desemnată de acesta, de către unul sau mai mulţi grefieri desemnaţi de preşedintele instanţei. În acest scop, la sfârşitul programului de lucru cu publicul, grefierul arhivar preia de la preşedintele instanţei sau de la persoana desemnată de acesta dosarele formate ca urmare a depunerii cererilor de apel sau recurs pe care le predă grefierilor desemnaţi în vederea întocmirii adreselor de comunicare. Corespondenţa întocmită se predă în vederea expedierii la arhivă unde va rămâne până la primirea răspunsului sau expirarea termenelor prevăzute de lege. Grefierul desemnat urmăreşte termenele prevăzute de lege pentru efectuarea modificărilor sau completărilor la cererile de apel sau recurs, precum şi pentru depunerea întâmpinării şi a răspunsului la aceasta.(5) Dovezile de comunicare primite la registratură se transmit grefierului desemnat, care le ataşează la dosar şi le prezintă, de îndată, împreună cu dosarul, preşedintelui instanţei sau persoanei desemnate de acesta. Articolul 140Prin derogare de la prevederile art. 139, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi până la data de 31 decembrie 2015, depunerea apelului sau recursului, înaintarea dosarului la instanţa de apel sau de recurs şi activitatea premergătoare şedinţei de judecată în apel sau recurs se realizează în conformitate cu prevederile art. XIV-XVII din Legea nr. 2/2013, cu modificările ulterioare.Secţiunea a 8-aDispoziţii speciale referitoare la înregistrarea şi judecarea cererilor privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă Articolul 141(1) Cererile de numire a unui mandatar ad-hoc, precum şi orice înscrisuri referitoare la acestea se depun la prim-grefierul instanţei sau la grefierul special desemnat de preşedintele instanţei în acest sens şi se înregistrează în Registrul special privind mandatul ad-hoc.(2) Cererile de numire a unui mandatar ad-hoc se înregistrează şi în aplicaţia ECRIS, în regim de confidenţialitate, de către prim-grefier sau de către grefierul special desemnat de preşedintele instanţei în acest sens. În aplicaţia ECRIS se menţionează doar numărul de dosar şi obiectul acestuia. (3) Încheierea prin care se desemnează mandatarul ad-hoc şi încheierea prin care se constată încetarea mandatului ad-hoc nu se pronunţă în şedinţă publică, nu se trec în condica şedinţelor de judecată şi se comunică numai reprezentantului părţii, sub semnătură.(4) Documentele referitoare la mandatul ad-hoc sunt confidenţiale şi nu sunt accesibile decât persoanelor prevăzute la alin. (2). Articolul 142(1) Grefierul registrator, primind cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă sau de concordat preventiv, verifică dacă există un dosar de concordat preventiv sau, după caz, un alt dosar de insolvenţă cu privire la acelaşi debitor şi întocmeşte un referat, pe care îl ataşează la toate dosarele identificate şi la dosarul nou-înregistrat.(2) Dosarul de fond, în procedurile privind insolvenţa, este constituit din dosarul de bază şi, dacă este cazul, din dosare asociate. În dosarul de bază se înregistrează cererile şi se pronunţă hotărârile privind următoarele momente ale procedurii insolvenţei:a)deschiderea procedurii; b)opoziţia la deschiderea procedurii; c)intrarea în faliment; d)confirmarea planului de reorganizare; e)confirmarea numirii administratorului/lichidatorului judiciar; f)închiderea procedurii. (3) Primului judecător-sindic învestit cu soluţionarea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă, indiferent că a fost formulată de către creditor sau de către debitor, îi vor fi repartizate cererile ulterioare de deschidere a procedurii privind acelaşi debitor, introduse înainte de soluţionarea dosarului de insolvenţă repartizat anterior. După prima cerere repartizată aleatoriu în sistem informatic, dosarele formate ca urmare a formulării unor cereri ulterioare se repartizează manual primului complet învestit.(4) Dacă cererea de deschidere a procedurii formulată de către debitor este respinsă, cererile ulterioare ale creditorilor, înregistrate în dosarul format ca urmare a cererii debitorului, după disjungere, sunt înregistrate într-un nou dosar, având ca obiect cerere de deschidere a procedurii formulată de către creditori, care se repartizează aceluiaşi complet.(5) Dacă cererea de deschidere a procedurii formulată de către debitor este respinsă şi au existat cereri ale creditorilor înregistrate atât înainte, cât şi după înregistrarea cererii debitorului, cererile creditorilor disjunse din dosarul de deschidere a procedurii la cererea debitorului, după disjungere, se judecă în dosarul format ca urmare a cererilor anterioare ale creditorilor din dosarul ataşat.(6) Ofertele de concordat preventiv se depun la instanţe, inclusiv în format electronic, şi se păstrează într-o mapă specială, accesibilă publicului. Ofertele depuse în format electronic se încarcă şi pe site-ul instanţei, într-o secţiune specială destinată acestora. Articolul 143 (1) Pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată în apel, grefierul registrator verifică în sistemul ECRIS dacă s-au mai declarat alte căi de atac în acelaşi dosar de fond şi repartizează manual noul dosar completului care a judecat primul apel.(2) Prin excepţie de la prevederile art. 111 alin. (2), în situaţia recalificării căii de atac, în această materie, se va proceda astfel: dacă în mod greşit s-a formulat recurs şi există deja un dosar înregistrat ca urmare a unui prim apel, apelul nou va fi soluţionat de acelaşi complet. În cazul în care recursul a fost recalificat apel, fiind prima cale de atac formulată într-un dosar de insolvenţă, apelul va fi repartizat aleatoriu. (3) În situaţia în care, în apel, datorită persistenţei unui caz de incompatibilitate, s-ar ajunge, în mod repetat, la încălcarea continuităţii completului de judecată prin participarea unor judecători diferiţi la soluţionarea apelurilor, după admiterea primei cereri de abţinere sau recuzare, colegiul de conducere poate dispune înlocuirea judecătorului incompatibil pentru toate apelurile viitoare, la cererea acestuia sau a preşedintelui de secţie, precum şi din oficiu. Completul va fi format, de regulă, din judecătorul care nu a fost declarat incompatibil şi un alt judecător specializat, împreună cu care acesta formează un alt complet.(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător în cazul în care calea de atac, în conformitate cu legea în vigoare la data înregistrării cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă, este recursul. Articolul 144(1) La data înregistrării unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă, grefierul registrator verifică dacă există pe rol un dosar de insolvenţă aparţinând unei alte societăţi care face parte din acelaşi grup de societăţi, potrivit menţiunii din cerere, respectiv din declaraţia depusă de debitor potrivit art. 67 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 85/2014, cu modificările şi completările ulterioare, sau a listei cuprinzând membrii grupului, prevăzută de art. 194 din aceeaşi lege. Dacă s-a înregistrat un asemenea dosar, dosarul înregistrat ulterior, ce vizează o persoană juridică din acelaşi grup de societăţi, se repartizează manual aceluiaşi judecător-sindic. (2) Dacă există o cerere comună de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva mai multor societăţi aparţinând aceluiaşi grup de societăţi, pentru fiecare membru al grupului se formează un dosar separat. Primul dosar înregistrat se repartizează aleatoriu în sistem informatic, iar celelalte se repartizează manual aceluiaşi judecător-sindic.(3) Dacă la cererea comună de deschidere a procedurii insolvenţei subscrie unul sau mai mulţi membri ai aceluiaşi grup de societăţi, deşi nu se află la momentul respectiv în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă, dar formulează cererea pentru a evita deschiderea ulterioară a unei proceduri separate, pentru fiecare dintre membrii care subscriu se constituie un dosar distinct, acestea fiind repartizate manual aceluiaşi judecător-sindic, desemnat aleatoriu în primul dosar. Articolul 145(1) Orice cerere de anulare sau schimbare a hotărârii de recunoaştere a unei proceduri străine de insolvenţă se soluţionează de acelaşi judecător-sindic, în acelaşi dosar în care s-a pronunţat recunoaşterea, formându-se dosar asociat.(2) Orice informare şi orice documente privind modificări importante intervenite în derularea procedurii străine recunoscute se depun la acelaşi dosar în care s-a pronunţat hotărârea de recunoaştere.(3) Măsurile cu executare vremelnică ce pot fi dispuse de judecătorul-sindic la cererea reprezentantului străin, anterior sau ulterior recunoaşterii unei proceduri străine, se dispun în acelaşi dosar în care se judecă sau s-a judecat cererea de recunoaştere, de acelaşi judecător-sindic, în cadrul unor dosare asociate. Modificarea sau încetarea măsurii vremelnice se dispune în cadrul aceluiaşi dosar asociat. (4) Acţiunile în anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor săi, alte acţiuni în nulitate sau inopozabilitate ce pot fi formulate de reprezentantul străin se judecă în acelaşi dosar în care s-a dat hotărârea de recunoaştere, în cadrul unor dosare asociate.(5) La deschiderea unei proceduri secundare de insolvenţă pe teritoriul României, după recunoaşterea unei proceduri străine principale, se constituie un nou dosar pentru procedura română, ce se va repartiza manual aceluiaşi judecător-sindic desemnat în dosarul care a avut ca obiect recunoaşterea procedurii străine. (6) În cazul recunoaşterii mai multor proceduri străine privind acelaşi debitor, pentru fiecare recunoaştere se constituie un dosar distinct în cadrul căruia judecătorul-sindic va lua şi măsurile vremelnice ce se impun şi va reexamina aceste măsuri. Toate dosarele se vor repartiza aceluiaşi judecător-sindic care va asigura coordonarea procedurilor. (7) În cazul recunoaşterii unei proceduri străine privind un debitor care face parte dintr-un grup de societăţi se constituie un dosar în care vor fi luate şi revizuite şi măsurile vremelnice ce se impun. Pentru procedura română de insolvenţă privind un alt debitor, ce face parte din acelaşi grup de societăţi, se constituie un dosar distinct. Dosarele vor fi repartizate aceluiaşi judecător-sindic care va asigura coordonarea procedurilor. Secţiunea a 9-aCircuitul dosarelor după soluţionarea căilor de atac Articolul 146 (1) Dosarele restituite din căile de atac pentru executare ori conservare vor fi înregistrate, de regulă, în aceeaşi zi în registrul general de dosare şi în registrul informativ - în sistem informatizat sau scris - menţionându-se şi data restituirii dosarului.(2) În cazul în care instanţa de control judiciar a desfiinţat ori a casat hotărârea şi a trimis cauza pentru rejudecare, se înregistrează un dosar distinct ce va purta acelaşi număr, sub indicativul „Rj" (rejudecare), cu precizarea tuturor dosarelor componente, făcându-se menţiune despre aceasta şi la poziţiile iniţiale din registrul general de dosare şi din registrul informativ.(3) Când instanţa de control judiciar desfiinţează sau casează hotărârea cu trimiterea cauzei la altă instanţă, la parchet ori la un alt organ, va comunica de îndată această soluţie instanţei iniţial învestite, prin adresă, în vederea efectuării menţiunilor obligatorii în registrul general de dosare şi în registrul informativ. Articolul 147 (1) După efectuarea lucrărilor menţionate în art. 146, circuitul dosarelor este următorul:a)grefierul arhivar predă de îndată dosarele pentru rezolvare preşedintelui instanţei sau, după caz, preşedintelui de secţie ori persoanei desemnate; b)după rezolvare, dosarele se predau preşedintelui secţiei sau, după caz, judecătorului care urmăreşte practica instanţelor de control judiciar, iar acesta din urmă, în urma examinării deciziilor, le va restitui grefierului arhivar, de regulă, în aceeaşi zi; c)în cazul anulării sau desfiinţării ori al casării hotărârii, cu reţinerea cauzei spre rejudecare, grefierul arhivar menţionează în registre noul termen fixat pentru judecată. (2) După soluţionarea definitivă ori irevocabilă, după caz, a dosarelor la care au fost ataşate alte dosare, acestea din urmă vor fi separate, mai înainte de a fi trecute în conservare la arhivă şi, atunci când este cazul, vor fi restituite instanţei sau autorităţii de la care au fost primite. Secţiunea a 10-aPunerea în executare a hotărârilor § 1. Punerea în executare a hotărârilor penale Articolul 148Lucrările de punere în executare a hotărârilor penale se îndeplinesc la fiecare instanţă de grefierul care funcţionează la acest compartiment sub îndrumarea şi controlul judecătorului-delegat. Articolul 149Grefierul delegat va întocmi toate lucrările în legătură cu: a)punerea în executare a pedepselor principale, complementare şi accesorii, a măsurilor educative, a măsurilor de siguranţă, a măsurilor şi obligaţiilor impuse de instanţă, a avertismentului, a amenzii judiciare, a cheltuielilor judiciare avansate de stat, a măsurilor dispuse cu privire la restituirea lucrurilor şi valorificarea celor neridicate, precum şi a despăgubirilor civile acordate statului sau instituţiilor publice; b)comunicarea hotărârilor penale sau a dispozitivului de pe aceste hotărâri către instituţiile abilitate să dispună eliberarea din funcţie a persoanelor faţă de care, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei, precum şi către autorităţile şi persoanele obligate de lege să le înregistreze ori să le execute: cazierul judiciar, serviciul de probaţiune şi alte instituţii implicate în executarea pedepselor şi măsurilor neprivative de libertate prevăzute de Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, centrul militar, unitatea care face plata salariului sau a oricărui alt venit din muncă ori, după caz, instituţia care dispune efectuarea plăţii pensiei sau instituţia financiară competentă;c)schimbările intervenite în executarea unor hotărâri penale, amânarea şi întreruperea executării pedepselor privative de libertate şi a măsurii educative a internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenţie, înlăturarea ori modificarea pedepselor, înlocuirea pedepsei amenzii cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii sau cu pedeapsa închisorii ori înlocuirea muncii neremunerate în folosul comunităţii cu pedeapsa închisorii; d)modificările intervenite în executarea unor obligaţii sau încetarea obligaţiilor dispuse în cazul amânării aplicării pedepsei, suspendării executării pedepsei sub supraveghere, liberării condiţionate, măsurilor educative neprivative de libertate, precum şi permisiunile acordate de către consilierul de probaţiune şi de către instanţă în executarea obligaţiilor; e)evidenţa contestaţiilor declarate în cauzele privind măsurile preventive şi înaintarea dosarelor la instanţa ierarhic superioară în termenele prevăzute de lege; f)transmiterea către instituţiile care gestionează cazierul fiscal a extraselor de pe hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-au stabilit sancţiuni pentru persoanele fizice şi juridice, precum şi pentru asociaţii, acţionarii şi reprezentanţii legali ai persoanelor juridice care au săvârşit fapte prevăzute de legile fiscale, financiare, vamale, precum şi de cele care privesc disciplina financiară; g)evidenţa amânărilor şi întreruperilor de executare a pedepsei închisorii, a pedepsei detenţiunii pe viaţă şi a măsurii educative a internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenţie şi emiterea adreselor de revenire; h)punerea în executare, prin comunicarea către serviciul de probaţiune şi alte instituţii prevăzute de lege implicate în executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate, a copiilor de pe hotărâre sau, după caz, de pe dispozitivul acesteia, prin care s-au dispus aceste pedepse sau măsuri ori prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei; i)transmiterea către instituţiile care gestionează cazierul judiciar a datelor referitoare la persoanele fizice sau persoanele juridice privind pedepsele, măsurile de siguranţă şi educative, renunţarea sau amânarea aplicării pedepsei, începerea, întreruperea şi încetarea executării pedepselor şi a măsurilor educative, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, înlocuirea, eşalonarea şi achitarea amenzii penale, amnistia, graţierea, prescripţia executării pedepsei, reabilitarea, caracterul politic al condamnării, pedepsele şi măsurile pronunţate prin hotărâri penale definitive de instanţele judecătoreşti din străinătate, precum şi măsurile luate prin actele efectuate de organele judiciare penale din străinătate, recunoscute de instanţe, hotărârile definitive care impun rectificări în cazierul judiciar, extrădarea, luarea unor măsuri preventive de către instanţă, înlocuirea acestor măsuri şi încetarea măsurilor preventive asupra cărora s-a pronunţat instanţa; j)închiderea poziţiilor din registrul de executări penale; k)orice alte acte sau măsuri prevăzute de lege ori îndeplinite sau dispuse de judecătorul delegat cu executarea hotărârilor penale. Articolul 150(1) Primind dosarele de la grefierul de şedinţă, grefierul delegat cu efectuarea lucrărilor de executări penale va înscrie de îndată hotărârile respective în registrul de evidenţă şi punere în executare a hotărârilor penale, precum şi în celelalte evidenţe prevăzute de regulament. Dosarele vor fi restituite în aceeaşi zi grefierului de la care au fost primite.(2) Înscrierea se face prin menţionarea fiecărui inculpat prevăzut în sentinţa sau decizia respectivă, indiferent de soluţia pronunţată şi prin completarea, pentru fiecare inculpat, a tuturor datelor la care se referă rubricile registrului; în cazul concursului de infracţiuni se vor înscrie toate pedepsele, nu numai pedeapsa ce urmează a fi executată; în registru se vor înscrie şi alte persoane decât inculpatul, dacă prin hotărârea penală au fost obligate la cheltuieli judiciare către stat, la despăgubiri civile, restituiri sau reparări; numele acestora se vor menţiona după numele inculpaţilor, la poziţii separate, arătându-se şi calitatea procesuală, precum şi soluţia instanţei. Fiecare poziţie din registru se va numerota distinct (3) Între poziţiile din registru se va lăsa un spaţiu în care se vor face ulterior, cu culori diferite, menţiunile cuprinse în hotărârea dată în apel sau în contestaţie, arătându-se şi data deciziei instanţei de apel ori a hotărârii pronunţate în contestaţie, soluţia pronunţată, iar atunci când executarea se face pe baza extrasului trimis de instanţa de apel sau de instanţa care a soluţionat contestaţia, şi data înregistrării extrasului la această instanţă, data înregistrării extrasului la instanţa de executare, precum şi măsurile de executare luate.(4) În cazul desfiinţării hotărârii primei instanţe cu trimitere spre rejudecare sau al oricărei altei soluţii prin care se desfiinţează hotărârea primei instanţe, poziţia din registru se va închide, făcându-se menţiune despre noua soluţie. Articolul 151(1) Lucrările de executare se efectuează în ziua în care hotărârea a devenit executorie sau, după caz, la data când s-a primit extrasul de la instanţa de apel ori de la instanţa care a soluţionat contestaţia.(2) Mandatele de executare se întocmesc potrivit prevederilor Codului de procedură penală. Acestea se tehnoredactează şi se expediază în aceeaşi zi organului de executare. (3) După întocmirea lucrărilor de executare se va menţiona pe hotărârea respectivă, aflată la dosar, numărul poziţiei şi anul din registrul de executări penale în care s-au înscris lucrările efectuate.(4) Lucrările de executare, inclusiv corespondenţa, poartă numărul de ordine al poziţiei din registrul de executări penale şi numărul dosarului, sub formă de fracţie.(5) Actele doveditoare ale executării se înregistrează imediat după primirea lor în registrul de executări. Articolul 152Poziţiile din registrul de executări penale se vor închide de grefierul delegat prin completarea ultimelor două coloane, numai după ce acesta a constatat personal că: a)a sosit dovada de încarcerare ori s-a depus chitanţa de plată a amenzii şi a cheltuielilor judiciare avansate de stat şi s-au întocmit celelalte lucrări de la poziţia respectivă; b)s-au expediat actele de punere în executare a cheltuielilor judiciare avansate de stat şi a amenzii judiciare, primindu-se confirmarea de înregistrare a debitului; c)s-au achitat toate ratele, în cazul în care plata amenzii a fost eşalonată, ori s-a primit de la organele cărora li s-a trimis spre executare amenda confirmarea că aceasta a fost integral achitată; d)s-au efectuat lucrările de comunicare către toate instituţiile şi persoanele obligate de lege să înregistreze sau să execute hotărârile penale; e)s-au executat toate măsurile prevăzute în hotărârea prin care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei; f)a expirat termenul de apel sau de contestaţie, în cazul achitării ori al altor soluţii care nu mai comportă nicio lucrare de executare sau comunicare; g)s-a expediat dosarul la instanţa în favoarea căreia s-a declinat competenţa. Articolul 153(1) În registrul de evidenţă a executării hotărârilor penale pronunţate în apel sau în contestaţie poziţiile se vor închide după restituirea dosarelor la prima instanţă, iar în cazul în care hotărârea s-a comunicat în extras în vederea punerii ei în executare, numai după ce prima instanţă a confirmat, în cel mult 3 zile, primirea extrasului.(2) Extrasul se emite în ziua pronunţării hotărârii şi conţine soluţia pe scurt, inclusiv cea de declinare a competenţei, de trimitere spre rejudecare la prima instanţă sau de restituire la organul de urmărire penală. Nu se întocmesc extrase în cazul soluţiilor de achitare şi de încetare a procesului penal, dacă în dosarele respective nu figurează inculpaţi condamnaţi sau pentru care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei ori renunţarea la aplicarea pedepsei şi dacă nu s-au acordat despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare.(3) În extras vor fi menţionate şi pedepsele complementare, măsurile de siguranţă, măsurile educative, pedepsele accesorii, despăgubirile civile acordate statului, cheltuielile judiciare, precum şi orice alte dispoziţii referitoare la executare. Articolul 154(1) Dacă mandatele de executare a pedepselor cu închisoarea nu au fost executate, prima revenire se va face la două luni de la emiterea lor la organele cărora le-au fost trimise spre executare, iar următoarele reveniri la 6 luni. În cazul în care nu se primeşte răspuns de la organul de poliţie căruia i-a fost trimis mandatul, se vor solicita informaţii privind stadiul executării acestuia structurii specializate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Dacă pe numele persoanelor condamnate care se sustrag de la executarea pedepsei închisorii au fost emise mandate europene de arestare şi/sau mandate de urmărire internaţională, se vor solicita anual informaţii Inspectoratului General al Poliţiei Române - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională cu privire la stadiul punerii în executare a acestor acte. (2) În cazul urmăriţilor - cetăţeni străini, revenirea se va face astfel: dacă aceştia au reşedinţa în România, la unitatea teritorială de poliţie pe raza căreia îşi are reşedinţa persoana condamnată (precizată în mandat); dacă nu are reşedinţa în România sau nu este cunoscută o asemenea reşedinţă, la unitatea teritorială de poliţie pe raza căreia îşi are sediul instanţa de executare.(3) În celelalte situaţii, precum şi în cazul neconfirmării primirii titlurilor care servesc la executarea cheltuielilor judiciare acordate statului, revenirea se va face în termen de 6 luni.(4) Se va verifica, în raport de cuantumul amenzii şi de posibilităţile de plată ale condamnatului, cel puţin o dată la 6 luni, situaţia încasării amenzilor transmise spre executare.(5) În cazul în care se constată că executarea întârzie fără justificare, judecătorul delegat sesizează organele competente. Articolul 155(1) Orice modificare survenită în executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia, va fi menţionată atât în registrul de executări, cât şi pe hotărârea aflată la dosar şi la mapa de hotărâri. Dacă modificarea se face printr-o hotărâre judecătorească, numărul şi data acesteia vor fi menţionate la poziţia respectivă din registrul de executări, iar dacă ultima hotărâre a fost pronunţată de aceeaşi instanţă, se va face trimitere şi la noua poziţie deschisă în registru.(2) Dosarele în care s-au făcut lucrări de executare se vor păstra de grefierul delegat cu efectuarea lucrărilor de executări penale până la închiderea poziţiei de executare, după care vor fi predate grefierului arhivar. Toate actele de executare se ataşează la dosarul de fond, în ordine cronologică. Articolul 156După restituirea dosarelor de către instanţele de apel sau de către instanţele care au soluţionat contestaţiile se va proceda astfel: a)se va controla şi se va confrunta conţinutul dosarelor cu datele înscrise în registru, pe baza extraselor primite anterior, înlăturându-se imediat eventualele erori şi întocmindu-se de îndată restul lucrărilor de executare care, eventual, nu au fost efectuate. Se va face totodată menţiunea de executare pe hotărârea ce se execută; b)se vor completa rubricile din registrul de evidenţă a executărilor penale rămase necompletate. Articolul 157Grefierul delegat are obligaţia să deschidă şi să completeze în Modulul de executări penale din aplicaţia ECRIS poziţii de executare pentru fiecare condamnat definitiv, fiind obligatorie completarea câmpurilor în interes statistic stabilite şi comunicate de Serviciul de formare profesională şi statistică judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. § 2. Punerea în executare a sancţiunilor contravenţionale şi a altor dispoziţii civile din hotărârile judecătoreşti Articolul 158(1) Lucrările privind punerea în executare a hotărârilor civile prin care s-au aplicat sancţiuni contravenţionale sau prin care s-a înlocuit sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se întocmesc de grefierul delegat cu efectuarea lucrărilor de executări civile sau de către o altă persoană desemnată de preşedintele instanţei.(2) În registrul de executări privind aceste sancţiuni se vor înscrie, în ordinea lor numerică, a doua zi după pronunţare, toate hotărârile pronunţate. Înscrierea se face prin menţionarea numelui contravenientului, al organului administrativ care a propus sancţionarea, precum şi al primăriei de care aparţine locul în care contravenientul execută sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.(3) Poziţiile din registru se vor închide numai după ce:a)s-a primit confirmarea comunicării unei copii de pe dispozitivul hotărârii, însoţită de mandatul de executare, primarului unităţii administrativ-teritoriale şi unităţii de poliţie în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa contravenientul; b)s-a confirmat primirea titlului referitor la despăgubiri civile. (4) Grefierul de şedinţă de la instanţa de control judiciar comunică extrasul hotărârii definitive grefierului delegat cu punerea în executare a hotărârilor civile pentru a se adopta măsurile legale corespunzătoare privind executarea din oficiu a respectivelor hotărâri.(5) Dispoziţiile referitoare la punerea în executare a hotărârilor penale prevăzute la art. 148-149 şi art. 151-153 se aplică în mod corespunzător. Articolul 159(1) Când executarea priveşte alte dispoziţii civile din hotărârile judecătoreşti, lucrările de evidenţă şi punere în executare a hotărârilor civile se îndeplinesc de către grefierul delegat cu efectuarea lucrărilor de executări civile, sub îndrumarea şi controlul grefierului-şef sau, după caz, a grefierului şef secţie.(2) Comunicarea hotărârii în vederea executării se face, potrivit dispoziţiilor legale, imediat ce aceasta a devenit executorie.(3) Poziţia din registrul de evidenţă se va închide, după confirmarea primirii comunicării, prin menţiunea şi semnătura grefierului delegat.(4) Pentru situaţiile în care legea stabileşte obligaţia comunicării din oficiu a hotărârilor definitive către anumite instituţii sau autorităţi publice, lucrările privind evidenţa şi comunicarea hotărârilor se efectuează de persoana desemnată în acest sens de preşedintele instanţei.(5) După confirmarea comunicării, dosarul se predă sub semnătura grefierului arhivar, care face menţiune despre aceasta în registrul informativ şi depune dosarul în conservare. Secţiunea a 11-aEliberarea certificatelor şi a copiilor de pe înscrisuri. Restituirea înscrisurilor originale Articolul 160(1) Cererile pentru eliberarea certificatelor se rezolvă de către grefierul şef secţie sau, după caz, de către grefierul-şef.(2) Aceştia dispun întocmirea certificatului de către un grefier sau un grefier arhivar şi eliberarea acestuia, de regulă, în aceeaşi zi.(3) Certificatul se verifică şi se semnează de grefierul-şef sau, după caz, de grefierul şef secţie şi se înmânează petiţionarului, sub luare de semnătură, sau se expediază prin poştă. (4) Înainte de a semna certificatul, grefierul-şef sau după caz, grefierul şef secţie verifică dacă s-a achitat taxa judiciară de timbru în condiţiile legii. (5) Copia certificatului împreună cu cererea petiţionarului se ataşează la dosarul cauzei.(6) Cererea se înregistrează în registrul de intrare-ieşire a corespondenţei şi, după caz, în registrul general de dosare.(7) La eliberarea certificatelor referitoare la soluţiile pronunţate de instanţă se va face menţiunea dacă hotărârea respectivă este rămasă definitivă sau irevocabilă, în ce mod, arătându-se şi data de când aceasta a rămas definitivă sau irevocabilă. Articolul 161(1) Eliberarea copiilor simple de pe hotărâri sau de pe alte acte din dosar se rezolvă de către persoana desemnată de preşedintele instanţei, termenul de eliberare a acestora fiind de cel mult 3 zile.(2) La cerere se pot elibera copii verificate pentru conformitate, care vor purta ştampila instanţei pe fiecare filă şi se va percepe taxa judiciară de timbru aferentă copiilor legalizate. În acest caz, copiile de pe hotărârile judecătoreşti sau alte acte emise de instanţă vor purta menţiunea „conform cu originalul", iar copiile de pe alte înscrisuri vor purta menţiunea „conform cu înscrisul aflat la dosar". Pentru hotărârile judecătoreşti nedefinitive sau desfiinţate se menţionează acest aspect pe copia eliberată. Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător.(3) La eliberarea copiilor de pe hotărâri cu menţiunea că sunt definitive sau irevocabile se arată modul în care acestea au rămas definitive sau irevocabile, precum şi data rămânerii definitive sau irevocabile. În acest scop, grefierul care eliberează copia solicită, dacă este necesar, primei instanţe, informaţii referitoare la evidenţa căilor de atac. Dispoziţiile art. 160 alin. (1)-(6) se aplică în mod corespunzător.(4) Cererile prevăzute la alin. (1)-(3) se soluţionează de instanţa la care se află dosarul la momentul formulării cererii.(5) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător pentru fotografierea înscrisurilor de către solicitant. Articolul 162(1) Copiile de pe suportul material sau de pe copiile certificate ale acestuia în cauzele penale se eliberează numai părţilor sau reprezentanţilor acestora, cu încuviinţarea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, după caz.(2) Copiile de pe suporturile electronice din cauzele civile se eliberează în condiţiile alin. (1), cu încuviinţarea instanţei de judecată.(3) După rămânerea definitivă a hotărârii, eliberarea copiilor de pe suporturile prevăzute la alin. (1) şi (2) se realizează cu încuviinţarea preşedintelui de secţie sau a preşedintelui instanţei, după caz.(4) Copiile electronice ale înregistrării şedinţei de judecată se eliberează de grefierul care a participat la şedinţă, în condiţiile legii, cu încuviinţarea completului de judecată. Prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător. Articolul 163(1) Restituirea înscrisurilor originale depuse la dosarul cauzei se încuviinţează, pentru dosarele în curs de judecată, de preşedintele completului de judecată, sau, în lipsa acestuia, de un membru al completului, iar pentru dosarele arhivate, de grefierul şef secţie sau, după caz, de grefierul şef al instanţei.(2) Restituirea înscrisurilor originale se face numai dacă actul poate fi păstrat la instanţă şi în copie, fără ca prin aceasta să se producă o vătămare părţilor din proces.(3) În vederea obţinerii înscrisului original, petiţionarul va depune o cerere motivată şi o copie, certificată de el însuşi, a actului solicitat.(4) Copia de pe act se va verifica pentru conformitate şi se va aplica ştampila instanţei pe fiecare filă.(5) Cererea şi copia actului se vor păstra la dosarul cauzei. Secţiunea a 12-aGestionarea corpurilor delicte şi a valorilor Articolul 164(1) Primirea, păstrarea şi eliberarea corpurilor delicte la instanţele de judecată se fac de către grefierul-şef, grefierul şef secţie sau de un alt grefier desemnat de preşedintele instanţei, cu respectarea condiţiilor legale privind ocuparea unei funcţii cu atribuţii de gestiune. (2) Primirea obiectelor se face pe bază de proces-verbal în care se vor specifica elementele şi caracteristicile de identificare, calitatea sau valoarea lor. În cazul primirii prin poştă, obiectele se identifică după datele înscrise în inventarul însoţitor. Articolul 165Recipisele de consemnare sunt preluate de grefierul-şef, grefierul şef secţie sau de un alt grefier care lasă în locul lor o notă semnată şi datată; aceste documente se înregistrează în registrul de evidenţă a valorilor. Articolul 166(1) Păstrarea corpurilor delicte se va face în deplină securitate, obiectele de valori mari fiind ţinute în case de fier sau în dulapuri metalice cu încuietori speciale; fiecare obiect va avea ataşată o etichetă pe care se vor nota numărul dosarului şi poziţia din registrul de evidenţă.(2) Obiectele cu volum mic se ambalează în pungi sau plicuri, pe care se vor nota datele de identificare. Articolul 167 (1) Restituirea sau păstrarea corpurilor delicte se face în condiţiile şi către persoanele specificate în hotărârea judecătorească, după rămânerea definitivă ori irevocabilă a acesteia.(2) În cazul în care restituirea nu se poate face persoanei căreia i-au aparţinut bunurile, acestea se vor distruge în condiţiile stabilite prin lege. (3) Dacă prin hotărâre s-a dispus confiscarea corpurilor delicte, acestea se vor preda compartimentului de valorificare a bunurilor confiscate din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti. (4) Predarea-primirea bunurilor confiscate în condiţiile alineatului precedent se va face prin încheierea unui proces-verbal, un exemplar din acesta urmând a fi predat instanţei. Articolul 168Prevederile referitoare la gestionarea corpurilor delicte se aplică în mod corespunzător şi pentru gestionarea mijloacelor materiale de probă, inclusiv a obiectelor de valoare. Secţiunea a 13-aPsihologul instanţei Articolul 169(1) La fiecare curte de apel funcţionează un psiholog, cu specializarea în domeniul de competenţă „psihologia muncii şi organizaţională".(2) Psihologul sprijină preşedintele curţii de apel prin exercitarea următoarelor atribuţii:a)analizează activităţile organizaţionale la nivelul instanţelor judecătoreşti pentru diagnosticarea eventualelor disfuncţionalităţi sistemice, în scopul eficientizării actului de justiţie şi ameliorării condiţiilor de muncă; b)evaluează cantitatea, calitatea şi eficienţa resurselor umane în scopul optimizării sarcinilor de muncă, reorientării profesionale în cadrul instanţei şi formării anumitor abilităţi profesionale; c)asigură asistenţa psihologică a personalului instanţelor judecătoreşti pentru facilitarea acomodării cu cerinţele specifice unui anumit post şi a integrării noilor angajaţi în colectivul de lucru; d)mediază conflictele interpersonale care afectează calitatea relaţiilor de muncă, în vederea diminuării sau rezolvării acestora; e)elaborează programele de dezvoltare organizaţională; f)concepe şi/sau asigură utilizarea instrumentelor de diagnoză organizaţională; g)asigură pregătirea motivaţională şi aptitudinală a resurselor umane - antrenarea motivaţiei intrinseci, capacităţii de memorare, capacităţii de autocontrol, abilităţilor comunicaţionale şi optimizarea atenţiei; h)îndeplineşte atribuţiile corespunzătoare sferei sale de competenţă privind sănătatea şi securitatea în muncă; i)îndeplineşte orice alte sarcini primite de la preşedintele curţii de apel, în sfera sa de competenţă. (3) Preşedintele curţii de apel stabileşte calendarul activităţilor pe care psihologul le realizează la curtea de apel şi la instanţele din circumscripţia curţii de apel, având în vedere şi solicitările preşedinţilor instanţelor arondate. Atribuţiile prevăzute la alin. (2) se realizează conform calendarului aprobat de preşedintele curţii de apel, inclusiv pentru instanţele din circumscripţia curţii de apel. (4) Psihologul asigură consilierea psihologică, la cerere, a personalului curţii de apel şi al instanţelor din circumscripţia acesteia în cazul confruntării cu situaţii existenţiale critice, inclusiv de natură profesională, în vederea optimizării performanţiale şi asigurării confortului personal şi interpersonal în mediul organizaţional.(5) Psihologul poate participa în comisiile de examinare/reexaminare psihologică la concursurile/examenele organizate de către Consiliul Superior al Magistraturii sau de către curţile de apel.(6) Psihologul poate participa în proiectele organizate de către Consiliul Superior al Magistraturii.(7) Psihologul are obligaţia de a păstra confidenţialitatea datelor deţinute în exercitarea funcţiei.(8) Psihologul întocmeşte un raport anual asupra activităţii sale, pe care îl prezintă preşedintelui curţii de apel. Secţiunea a 14-aConsilierul juridic al instanţei Articolul 170(1) La fiecare curte de apel funcţionează, sub coordonarea preşedintelui, un consilier juridic. Consilierul juridic poate funcţiona şi la tribunale.(2) Consilierul juridic sprijină preşedintele curţii de apel prin exercitarea următoarelor atribuţii:a)reprezintă instanţa şi apără drepturile şi interesele acesteia în faţa autorităţilor publice, instituţiilor de orice natură, precum şi în faţa oricărei persoane juridice sau fizice, formulând, în acest sens, acţiuni, cereri, întâmpinări şi alte lucrări; b)verifică legalitatea actelor cu caracter juridic şi administrativ primite spre avizare; c)avizează şi contrasemnează actele cu caracter juridic; d)asigură redactarea proiectelor de contracte şi negocierea clauzelor legale contractuale; e)asigură redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a consimţământului, a conţinutului şi a datei actelor încheiate care privesc instanţa în favoarea căreia consilierul juridic exercită profesia; f)semnează la solicitarea conducerii, în cadrul reprezentării, documentele cu caracter juridic emanate de instituţia reprezentată; g)asigură asistenţă instanţei în favoarea căreia îşi exercită profesia; h)întocmeşte puncte de vedere cu privire la orice problemă solicitată de către conducerea instanţei; i)îndeplineşte orice atribuţii prevăzute de lege sau stabilite de preşedintele instanţei, în sfera sa de competenţă. (3) Consilierul juridic sprijină activitatea specifică a instanţelor din circumscripţia curţii de apel. Secţiunea a 15-aOrganizarea documentării juridice şi a bibliotecilor Articolul 171Compartimentul de documentare ţine evidenţa legislaţiei, a jurisprudenţei, precum şi gestiunea bibliotecii. Articolul 172(1) La fiecare instanţă se pot ţine exemplare de control din coduri şi celelalte acte normative importante, de aplicare frecventă, ce se vor stabili de către preşedintele instanţei.(2) Exemplarele de control vor fi actualizate prin ataşarea tuturor modificărilor.(3) La instanţe pot fi utilizate şi programe de evidenţă informatizată a legislaţiei. Articolul 173Pentru fiecare instanţă se vor face abonamente la Monitorul Oficial al României şi la reviste de specialitate. Articolul 174(1) La curţile de apel şi tribunale se va organiza activitatea de documentare, care va fi coordonată şi controlată de către preşedintele instanţei.(2) Preşedinţii curţilor de apel şi ai tribunalelor vor lua măsuri pentru achiziţionarea, în limita fondurilor disponibile, a culegerilor de decizii ale Curţii Constituţionale, jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a curţilor de apel, precum şi a jurisprudenţei Curţii Europene pentru Drepturile Omului şi a Curţii Europene de Justiţie. Articolul 175(1) Fondurile de tipărituri aflate în dotarea instanţelor se înregistrează şi se păstrează după cum urmează:a)Monitorul Oficial al României, Partea I, se păstrează în mape cu clasor, în ordine cronologică; mapele se ţin la bibliotecă atât timp cât este necesar, după care pot fi ţinute la arhivă; b)cărţile din bibliotecă se înscriu în registrul de inventar, potrivit normelor de înregistrare stabilite; c)publicaţiile periodice vor fi înscrise într-un registru de inventar propriu; la primirea fiecărui număr de revistă, acesta va fi înregistrat pe pagina rezervată publicaţiei respective. Totodată, se va menţiona pe pagina de titlu a publicaţiei numărul de ordine din registrul de inventar. (2) Cărţile şi revistele din fondul bibliotecii pot fi împrumutate numai personalului instanţei. Judecătorii altor instanţe şi consilierii de probaţiune pot să consulte cărţile şi publicaţiile din biblioteca instanţei.(3) Cărţile şi revistele împrumutate se înscriu în registrul de împrumut, în care fiecare cititor va avea partida sa pe o filă separată. Cei vinovaţi de deteriorarea sau pierderea lucrărilor împrumutate vor fi obligaţi la plata contravalorii acestora, potrivit normelor legale.(4) Asupra activităţii bibliotecii se va întocmi o dată pe an o dare de seamă statistică.(5) Bibliotecile sunt gestionate de bibliotecar sau, în lipsa acestuia, de grefierul documentarist sau de un grefier desemnat de preşedinte. (6) Gestionarul bibliotecii are obligaţia să urmărească permanent ca toate publicaţiile periodice la care instanţa este abonată să fie primite cu regularitate şi înregistrate în registrul de inventar.(7) Abonamentele la Monitorul Oficial al României, la colecţiile de legi şi la revistele juridice se fac de către curţile de apel şi tribunale.(8) Modelul registrului de inventar al bibliotecii, cel al registrului de împrumut şi cel al dării de seamă asupra activităţii bibliotecii sunt cele stabilite de instituţiile competente. Secţiunea a 16-aCompartimentul de protecţie a muncii Articolul 176(1) În raport cu natura, complexitatea şi volumul activităţilor desfăşurate, cu riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională şi cu numărul de personal, la fiecare instanţă se organizează compartimentul de protecţie a muncii sau, după caz, se desemnează persoana responsabilă cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii, în condiţiile Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Pentru organizarea activităţilor de prevenire şi de protecţie, instanţele pot recurge la servicii externe, în condiţiile legii.(3) În domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, indiferent de locul de muncă sau de pregătire, personalul cu funcţii de execuţie are următoarele obligaţii:a)să respecte măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor ce îi revin şi să execute dispoziţiile, regulile şi măsurile stabilite pentru stingerea începuturilor de incendiu, precum şi dispoziţiile primite din partea şefilor ierarhici în acest scop; b)să cunoască şi să respecte prevederile din normele corespunzătoare locului de muncă, regulile de prevenire şi stingere a incendiilor prevăzute în instrucţiunile specifice, cunoaşterea modului de utilizare corectă a dispozitivelor şi mijloacelor de primă intervenţie în caz de incendiu, precum şi a modului de utilizare a tuturor instalaţiilor de semnalizare sau stingere a incendiilor aflate în dotarea locurilor de muncă; c)să participe la instructajele şi acţiunile instructiv-educative pe linie de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi la exerciţiile şi aplicaţiile practice de stingere a incendiilor, organizate pe locurile de muncă; d)să anunţe de îndată şeful ierarhic despre începuturile de incendiu izbucnite; efectuează imediat operaţiunile de primă intervenţie, cu utilizarea tuturor mijloacelor de intervenţie aflate în dotarea locului de muncă, precum şi pentru înlăturarea urmărilor provocate de acestea. Capitolul IVSoluţionarea cererilor sau a reclamaţiilor individuale ale salariaţilor Articolul 177Cererile sau reclamaţiile individuale ale personalului se adresează preşedintelui instanţei, care este obligat să răspundă în timp util şi în scris. Capitolul VVacanţa judecătorească Articolul 178(1) Vacanţa judecătorească este de două luni în fiecare an calendaristic, în intervalul 1 iulie-31 august.(2) Concediul de odihnă anual pentru întregul personal al instanţelor judecătoreşti se efectuează, de regulă, în timpul vacanţei judecătoreşti.(3) În timpul vacanţei judecătoreşti registratura şi arhiva vor fi deschise minimum o oră cel puţin două zile pe săptămână. Capitolul VIDispoziţii tranzitorii şi finale Articolul 179În cauzele penale, dispoziţiile prezentului regulament referitoare la părţi se aplică în mod corespunzător şi cu privire la persoana vătămată, dacă legea nu dispune altfel. Articolul 180Dispoziţiile prezentului regulament sunt de imediată aplicare de la data intrării în vigoare. ANEXĂLISTA numerelor de identificare ale instanţelor de judecată


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 1375/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 1375 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu