HOTARARE Nr. 2270 din 9 decembrie 2004
pentru aprobarea Programului geologic la nivel national privind directiile de
desfasurare a activitatii de cercetare geologica a resurselor minerale in
perioada 2005 - 2008
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 1244 din 23 decembrie 2004

In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
Art. 1
Se aproba Programul geologic la nivel national privind directiile de
desfasurare a activitatii de cercetare geologica a resurselor minerale in
perioada 2005 - 2008, prevazut in anexa care face parte integranta din prezenta
hotarare.
Art. 2
Finantarea Programului geologic la nivel national prevazut la art. 1 se
realizeaza din fondurile proprii ale agentilor economici, din fondurile
agentilor economici constituite conform Hotararii Guvernului nr. 765/1994
privind stabilirea cotelor de cheltuieli necesare realizarii, dezvoltarii si
modernizarii productiei in sectorul extractiv minier, titei si gaze naturale,
cu modificarile si completarile ulterioare, si Hotararii Guvernului nr.
168/1998 privind stabilirea cotelor de cheltuieli necesare dezvoltarii si
modernizarii productiei de titei si gaze naturale, rafinarii, transportului si
distributiei petroliere, cu modificarile ulterioare, precum si din alocatii de
la bugetul de stat, in limita fondurilor aprobate anual cu aceasta destinatie.
Art. 3
Repartizarea fondurilor alocate de la bugetul de stat pe directii de
desfasurare a activitatii de cercetare si pe obiective geologice se realizeaza
de ordonatorul principal de credite, corelat cu prevederile programului anual
de cercetare geologica, aprobat in conditiile legii, si in baza permiselor de
prospectiune emise de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemneaza:
Ministru de stat,
ministrul economiei si comertului,
Dan Ioan Popescu
Presedintele Agentiei Nationale
pentru Resurse Minerale,
Maria Iuliana Stratulat
p. Ministrul finantelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
ANEXA 1
PROGRAMUL GEOLOGIC LA NIVEL NATIONAL
privind directiile de desfasurare a activitatii de cercetare geologica a
resurselor minerale in perioada 2005 - 2008
I. Resursele minerale care fac obiectul Legii minelor nr. 85/2003, cu
modificarile si completarile ulterioare, sunt: carbunii, minereurile feroase,
neferoase, de aluminiu si roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, de
pamanturi rare si disperse, sarurile haloide, substantele utile nemetalifere,
rocile utile, pietrele pretioase si semipretioase, turba, namolurile si turbele
terapeutice, rocile bituminoase, gazele necombustibile, apele geotermale,
gazele care le insotesc, apele minerale naturale, gazoase si plate, apele
minerale terapeutice, precum si produsul rezidual minier din haldele si
iazurile de decantare, apele subterane potabile si industriale.
II. Directiile principale de realizare a Programului geologic la nivel
national sunt:
a) elaborarea de documentatii geologice si tehnico-economice in vederea
evaluarii resurselor/rezervelor valorificabile in conditii de eficienta
economica;
b) prospectiuni geologice, geochimice, geofizice, insotite, dupa caz, de
lucrari miniere usoare, santuri, puturi, derocari si foraje pentru
concretizarea premiselor privind existenta unor acumulari de substante minerale
utile;
c) prospectiunea prin lucrari miniere, foraje si alte lucrari specifice,
dupa caz, in zone noi, in extinderea zacamintelor in exploatare sau in
perimetre de exploatare, pentru evaluarea cantitativa si calitativa a
resurselor/rezervelor de substante minerale utile, precum si stabilirea
conditiilor tehnice si economice de valorificare, pentru atragerea in circuitul
economic;
d) intocmirea de documentatii pentru stabilirea gradului de cunoastere si
mai ales a perspectivelor de punere in evidenta de noi structuri geologice cu
mineralizatii si zone cu conditii favorabile de acumulare a substantelor
minerale utile, ce urmeaza a fi incluse in programele anuale de cercetare
geologica;
e) cercetari tehnologice pentru stabilirea tehnologiilor de
prelucrare-preparare, cresterea gradului de recuperare a elementelor utile din
zacaminte si stabilirea posibilitatilor de diversificare a domeniilor de
utilizare, avand drept scop cresterea eficientei economice;
f) studii geologice si tehnico-economice pentru perimetre noi, aflate in
diverse faze de cercetare geologica;
g) reluarea cercetarii calitativ-cantitative asupra unor depozite rezultate
in urma activitatii de extractie si preparare a substantelor minerale utile, in
vederea evaluarii de resurse/rezerve si cunoasterea posibilitatilor tehnologice
de valorificare;
h) determinari geofizice specifice in lucrari geologice executate in scopul
localizarii unor anomalii determinate de prezenta mineralizatiilor;
i) cercetari pentru determinarea parametrilor acviferelor, urmarirea
evolutiei caracteristicilor calitative ale apelor si asigurarea protectiei
impotriva poluarii si degradarii;
j) lucrari geologice tehnice de cercetare pentru stabilirea posibilitatilor
de realizare a obiectivelor cu caracter industrial si civil;
k) cunoasterea proceselor geodinamice actuale, prin lucrari de cercetare,
in scopul proiectarii si realizarii lucrarilor de reconstructie ecologica si de
protectie a mediului, privind constructiile industriale si civile;
l) cunoasterea conditiilor geologice, hidrogeologice si geotehnice in vederea
evaluarii deteriorarii mediului ca urmare a activitatii geologico-miniere,
realizarea lucrarilor de reconstructie si ecologizare a zonelor afectate;
m) constituirea bazei nationale de date rezultate in urma activitatii
geologico-miniere;
n) cercetari pentru perfectionarea metodologiilor si tehnicilor de
achizitie si de prelucrare a datelor si informatiilor obtinute din activitatea
de cercetare geologica si extractie miniera.
III. Prevederile Programului geologic la nivel national privind directiile
de desfasurare a activitatii de cercetare geologica a resurselor minerale in
perioada 2005 2008 vor fi individualizate si concretizate pe obiective in
programe anuale de lucrari elaborate de organele centrale ale administratiei de
stat de profil si vor fi aprobate de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale.