HOTARARE Nr.
491 din 14 mai 2008
pentru modificarea si
completarea Hotararii Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate
a cheltuielilor efectuate in cadrul operatiunilor finantate prin programele
operationale
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 385 din 21 mai 2008
In temeiul art. 108 din
Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Articol unic. - Hotărârea
Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor
efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale,
publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 517 din 1 august 2007, se modifică şi se completează după cum
urmează:
1. La articolul 1
alineatul (4), după litera b) se introduce o nouă literă, litera b1), cu următorul cuprins:
,,b1) decizia/ordinul
de finanţare reprezintă actul unilateral care se
elaborează în cazul în care beneficiarul funcţionează în instituţia care acordă
asistenţa financiară nerambursabilă aferentă unei operaţiuni în scopul
atingerii obiectivelor axei prioritare dintr-un program operaţional şi care
stabileşte obligaţiile structurilor cu rol de autoritate de management/ organism
intermediar/beneficiar;".
2. La articolul 1
alineatul (4), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu
următorul cuprins:
,,e) costurile pentru
operarea obiectivelor de investiţii reprezintă
costurile care intervin după finalizarea şi darea în exploatare a obiectivelor
de investiţii; nu sunt considerate costuri pentru operarea obiectivelor de
investiţii acele costuri care intervin în operaţiunile finanţate prin Programul
operaţional asistenţă tehnică 2007-2013 sau prin axele prioritare de asistenţă
tehnică din cadrul programelor operaţionale."
3. La articolul 2
alineatul (1), literele a) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
,,a) să fie efectiv plătită de către beneficiar, între
1 ianuarie 2007 şi 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management sau
organismul intermediar, pentru şi în numele acesteia, nu decide altfel prin
contractul de finanţare/decizia/ordinul de finanţare;
........................................................................................................................................................................ .........................................................
c) să fie în conformitate cu prevederile
deciziei/ordinului de finanţare sau ale contractului de finanţare, încheiat de
către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru şi în numele
acesteia, pentru aprobarea operaţiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) şi
art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006;".
4. La articolul 3,
litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,b) contribuţia în natură sub formele prevăzute la
lit. a) este considerată contribuţie proprie a beneficiarului şi nu trebuie să
depăşească cumulativ 20% din totalul contribuţiei proprii eligibile a
beneficiarului stabilite prin contractul de finanţare/decizia/ ordinul de
finanţare;".
5. La articolul 4,
litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,c) amortizarea este eligibilă exclusiv pentru
perioada de finanţare a operaţiunii, conform prevederilor contractului de
finanţare/deciziei/ordinului de finanţare;".
6. La articolul 5,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 5. - (1) Cheltuielile generale de administraţie sunt eligibile dacă respectă prevederile art. 2 şi dacă
sunt alocate proporţional operaţiunii, în conformitate cu metoda elaborată de
autoritatea de management şi prevăzută în contractul de
finanţare/decizia/ordinul de finanţare."
7. La articolul 6
alineatul (2), literele a) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
,,a) achiziţia de teren a fost făcută în conformitate
cu decizia autorităţii de management, aşa cum este prevăzut în contractul de
finanţare/decizia/ordinul de finanţare;
........................................................................................................................................................................ .........................................................
c) terenul este utilizat pentru destinaţia stabilită,
cu respectarea clauzelor/condiţiilor din contractul de finanţare/decizia/ordinul
de finanţare şi pe perioada din contractul/decizia/ordinul de finanţare."
8. Articolul 7 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 7. - Costul de achiziţie al imobilelor deja
construite, cu excepţia
cazurilor prevăzute la art. 6 alin. (3), inclusiv terenul pe care se află
construcţia, este eligibil dacă sunt îndeplinite prevederile art. 2, precum şi
următoarele condiţii specifice:
a) operaţiunea nu beneficiază de finanţare din FSE, cu
excepţia cazurilor în care se aplică prevederile art. 34 alin. (2) din
Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006, art. 3 alin. (7) şi art. 11 alin. (4)
din Regulamentul nr. 1.081/2006, potrivit art. 13 din prezenta hotărâre;
b) imobilul nu a beneficiat de finanţări comunitare
nerambursabile în ultimii 10 ani pentru construcţie sau reabilitare;
c) costul de achiziţie al imobilului este certificat de
un evaluator independent autorizat, care să confirme că valoarea acestuia nu
excedează valorii de piaţă şi că imobilul respectă condiţiile tehnice prevăzute
în legislaţia naţională."
9. La articolul 9
alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,d) sunt efectuate pentru managementul şi/sau
monitorizarea operaţiunii pe parcursul perioadei de implementare."
10. La articolul 11, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„a) obiectul contractului de leasing respectă
prevederile din contractul de finanţare/decizia/ordinul de finanţare;".
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul economiei şi finanţelor,
Elena Doina Dascălu,
secretar de stat
Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse,
Paul Păcuraru
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi
locuinţelor,
Laszlo Borbely
p. Ministrul mediului şi dezvoltării durabile,
Silviu Stoica,
secretar de stat
p. Ministrul transporturilor,
Barna Tanczos,
secretar de stat
Ministrul internelor şi reformei administrative,
Cristian David
Departamentul pentru Afaceri Europene,
Adrian Ciocănea,
secretar de stat