HOTARARE Nr. 71 din 9 martie 2005
ACT EMIS DE: CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 222 din 16 martie 2005
Avand in vedere dispozitiile art. 155 alin. (2) din Constitutia Romaniei,
republicata,
in temeiul dispozitiilor art. 126 alin. (2), coroborat cu art. 132 din
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara,
avand in vedere necesitatea aplicarii eficiente a criteriului aleatoriu de
repartizare a cauzelor,
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotaraste:
Art. 1
Regulamentul de ordine interioara a instantelor judecatoresti, aprobat prin
Hotararea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 159/2004, publicat in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 881 din 27 septembrie 2004,
modificat prin Hotararea nr. 244/2004, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 14 din 5 ianuarie 2005, se modifica si se completeaza
dupa cum urmeaza:
1. Alineatul (2) al articolului 98 va avea urmatorul cuprins:
"(2) Repartizarea cauzelor se va efectua in sistem informatic prin
programele MJREP sau ECRIS."
2. Dupa alineatul (2) al articolului 98 se introduce un alineat nou,
alineatul (2^1), cu urmatorul cuprins:
"(2^1) In cazul in care repartizarea in sistem informatic nu se poate
aplica, repartizarea cauzelor se efectueaza prin metoda sistemului
ciclic."
3. Dupa articolul 98 se introduc doua noi articole, articolele 98^1 si
98^2, cu urmatorul cuprins:
"Art. 98^1
(1) Prin metoda sistemului ciclic, fiecare complet de judecata primeste un
numar, cu incepere de la completul 1, fiind cuprinse in numerotare si
completele specializate.
(2) Dosarele, in ordinea inregistrarii, sunt preluate de persoana sau
persoanele desemnate potrivit art. 98^2 alin. (1), care vor repartiza cate un
dosar, in ordine, completelor de judecata stabilite conform alin. (1). Aceeasi
regula se aplica la repartizarea cauzelor catre completele specializate.
Art. 98^2
(1) Pentru aplicarea criteriului aleatoriu, dosarele se inregistreaza in
ordinea sosirii la instanta si se repartizeaza in ordine, in functie de numarul
de inregistrare, de persoana sau persoanele desemnate anual de presedintele
instantei, cu avizul colegiului de conducere.
(2) Pentru aplicarea criteriului aleatoriu, completele se vor constitui la
inceputul fiecarui an. Modificarea numarului completelor de judecata sau
schimbarea judecatorilor care le compun se va putea realiza doar pentru motive
obiective, in conditiile legii.
(3) Dupa repartizarea pe complete a cauzelor, doar completul de judecata
poate sa dispuna asupra masurilor ce se impun pentru desfasurarea procesului
potrivit legii.
(4) Incidentele procedurale referitoare la componenta completelor de
judecata se vor solutiona cu respectarea normelor de procedura si a normelor de
repartizare aleatorie a cauzelor.
(5) Incidentele procedurale referitoare la componenta intregului complet de
judecata, cum sunt incompatibilitatea, recuzarea sau abtinerea, se vor solutiona
de completul cu numarul imediat urmator, care judeca in aceeasi materie. Daca
in materia respectiva nu exista decat un singur complet de judecata,
incidentele procedurale referitoare la intregul complet vor fi solutionate de
completul imediat urmator, indiferent de materia in care judeca.
(6) Daca in urma solutionarii incidentelor procedurale prevazute la alin.
(5) se constata ca, din motive legale, completul nu este in masura sa judece
cauza, dosarul se repartizeaza completului cu numarul imediat urmator fata de
cel indicat initial, care judeca in aceeasi materie. Daca in materia respectiva
nu exista decat un singur complet de judecata, cauza va fi solutionata de
completul imediat urmator, indiferent de materia in care judeca.
(7) In situatia in care incidentele procedurale se refera la o parte din
membrii completului de judecata, solutionarea acestora se va efectua de catre
un complet constituit prin includerea judecatorului sau judecatorilor stabiliti
prin planificarea de permanenta, pe materii, realizata cel putin semestrial.
Completul de judecata astfel constituit va pastra cauza pentru judecata, in
situatia in care, in urma solutionarii incidentelor procedurale, se va stabili
ca judecatorul sau judecatorii cu privire la care s-au invocat incidentele
procedurale nu pot participa la judecarea cauzei.
(8) In caz de absenta compunerea completului de judecata se va realiza prin
participarea judecatorilor din planificarea de permanenta, desemnati conform
alin. (7), intocmindu-se in acest sens un proces-verbal.
(9) Incidentele procedurale, altele decat cele prevazute la alin. (4) -
(7), ivite in cursul procesului vor fi solutionate cu respectarea continuitatii
completului de judecata, in conditiile legii, precum si a normelor privind repartizarea
aleatorie in cazul in care nu se poate aplica principiul continuitatii.
(10) Pentru repartizarea aleatorie a cauzelor urgente, atat in materie
penala, cat si in materie civila, se vor respecta programele informatice sau,
dupa caz, metoda sistemului ciclic privind repartizarea aleatorie pentru
completele specializate.
(11) Toate modificarile aduse componentei completului de judecata ori
repartizarii dosarelor in conditiile prezentului regulament vor fi evidentiate
in programele informatice de repartizare aleatorie. In situatia in care
programele informatice nu permit asemenea evidente, se va tine un registru
special pentru evidentierea acestor modificari, sub semnatura persoanei sau
persoanelor desemnate cu repartizarea aleatorie a cauzelor.
(12) Incheierile si procesele-verbale incheiate in procedura repartizarii
aleatorii a cauzelor vor fi pastrate in mape separate.
(13) Neluarea masurilor necesare aplicarii normelor criteriului aleatoriu
de repartizare a cauzelor sau incalcarea acestor norme atrage raspunderea
disciplinara a persoanelor vinovate, in conditiile legii."
Art. 2
Prezenta hotarare se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii,
judecator dr. Dan Lupascu