Hotărârea Nr.749 din 27.07.2011pentru actualizarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcţionale a drumurilor publice şi a drumurilor de utilitate privată deschise circulaţiei publice ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 539 din 29 iulie 2011
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul IHotărârea Guvernului nr. 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcţionale a drumurilor publice şi a drumurilor de utilitate privată deschise circulaţiei publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 şi 338 bis din 20 iulie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Anexa nr. 2 se actualizează cu drumurile judeţene prevăzute în anexa nr. 1. 2. Anexa nr. 3 se actualizează cu drumurile comunale prevăzute în anexele nr. 2-10. Articolul IIAnexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Anca Daniela Boagiu Ministrul administraţiei şi internelor, Constantin-Traian Igaş Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu ANEXA Nr. 1Reţeaua de drumuri judeţene din judeţul Harghita
Nr. crt. |
Indicativul drumului |
Traseul drumului |
Poziţiile kilometrice (origine - destinaţie) |
Lungimea (km) |
1. |
DJ 128 |
Borsec (DN 15) - Jolotca - DN12 |
km 0+000 - km 20+864 |
20,864 |
2. |
DJ 136B |
Goagiu (DJ 136) - Inlăceni - Păuleni - DN 13A |
km 0+000 - km 24+306 |
24,306 |
ANEXA Nr. 2Reţeaua de drumuri comunale din judeţul Suceava
Nr. crt. |
Indicativul drumului |
Traseul drumului |
Poziţiile kilometrice (origine - destinaţie) |
Lungimea (km) |
1. |
DC 8B |
DN 2 - Drăguşeni - sat Garaleu |
km 0+000 - km 7+200 |
7,200 |
2. |
DC 16 |
DJ 209A - cătun Suhani - sat Herla |
km 0+000 - km 2+198 |
2,198 |
3. |
DC 16B |
DJ 209A - Slatina - sat Herla |
km 0+000 - km 2+078 |
2,078 |
4. |
DC 16C |
Sat Herla - cătun Lupoaia |
km 0+000 - km 1+540 |
1,540 |
5. |
DC 20C |
DJ 178 sat Botoşana - cătun Dealul Cajvanei |
km 0+000 - km 1+000 |
1,000 |
6. |
DC 20D |
Cătun Robeni - cătun Lucani - DJ 178 - cătun Suseni |
km 0+000 - km 1+600 |
1,600 |
7. |
DC 20E |
DJ 178 - sat Botoşana - DJ 178E - cătun Loghineni |
km 0+000 - km 3+000 |
3,000 |
8. |
DC 20F |
Cătun Robeni - DJ178 - cătun Solcani |
km 0+000 - km 1+974 |
1,974 |
Nr. crt. |
Indicativul drumului |
Traseul drumului |
Poziţiile kilometrice (origine - destinaţie) |
Lungimea (km) |
9. |
DC 24A |
DN 2E - Vârfu Dealului - Deleni - Pârţeştii de Jos - DJ 178A |
km 0+000 - km 6+330 |
6,330 |
10. |
DC 24B |
DC 24A - Deleni - Varvata - DC23 |
km 0+000 - km 1+350 |
1,350 |
11. |
DC 31A |
DJ 177E sat Slătioara - cătun Pârâul Ursului |
km 0+000 - km 2+500 |
2,500 |
12. |
DC 33A |
DJ 176 - Frumosu/sat Dragoşa |
km 0+000 - km 3+000 |
3,000 |
13. |
DC 33B |
DJ 176/Frumosu - cătun Frumosu |
km 0+000 - km 2+500 |
2,500 |
14. |
DC 35A |
DJ 291A sat Grămeşti - cătun Mănigeni |
km 0+000 - km 2+800 |
2,800 |
15. |
DC 35B |
DC 35 sat Grămeşti - sat Botoşeniţa Mică |
km 0+000 - km 3+200 |
3,200 |
16. |
DC 36A |
DC 36 sat Verbia - sat Botoşeniţa Mică |
km 0+000 - km 2+800 |
2,800 |
17. |
DC 36B |
DJ 291A sat Bălineşti - limita judeţului Botoşani |
km 0+000 - km 1+300 |
1,300 |
18. |
DC 38A |
Sat Gura Solcii; sat Gura Solcii - hotar oraş Milişăuţi (legătura prin DN2H cu satul Grăniceşti) |
km 0+000 - km 3+500 |
3,500 |
19. |
DC 40B |
Sat Iacobeşti: sat Iacobeşti - DN2 - legătura cu satul Grăniceşti |
km 0+000 - km 1+500 |
1,500 |
20. |
DC 40C |
Sat Grăniceşti: DN2 - sat Dumbrava - sat Romaneşti - DC38 |
km 0+000 - km 9+600 |
9,600 |
21. |
DC 41A |
Sat Satu Mare - sat Bădeuţi |
km 0+000 - km 2+300 |
2,300 |
22. |
DC 41B |
DJ 178B Satu Mare - sat Ţibeni |
km 0+000 - km 1+500 |
1,500 |
23. |
DC 42C |
DJ 178 sat Arbore - sat Clit |
km 0+000 - km 9+056 |
9,056 |
24. |
DC 43E |
DN 2K Arbore - hotar Solca |
km 0+000 - km 4+035 |
4,035 |
25. |
DC 43F |
Sat Arbore - hotar Poieni Solca |
km 0+000 - km 2+400 |
2,400 |
26. |
DC 42D |
DN 2K sat Iaslovăţ - DC 42B (cătun Bercu) |
km 0+000 - km 3+800 |
3,800 |
27. |
DC 42E |
DN 2K Iaslovăţ - DC42A - DN 2K (cătun Coastă) |
km 0+000 - km 2+900 |
2,900 |
28. |
DC 44A |
Sat Horodnic - sat Voievodeasa - sat Suceviţa - DN 17A |
km 0+000 - km 6+700 |
6,700 |
29. |
DC 44B |
Sat Suceviţa - DN 17A - comuna Marginea |
km 0+000 - km 2+100 |
2,100 |
30. |
DC 44C |
Sat Suceviţa - DN 17A - DJ 177 - comuna Mănăstirea Humorului |
km 0+000 - km 2+800 |
2,800 |
31. |
DC 43G |
DJ 178A - limita teritorială oraş Cajvana DJ 178D - Soloneţ - DJ 178 A |
km 0+000 - km 4+800 |
4,800 |
32. |
DC 43H |
DJ 178A - sat Todireşti - DJ 178A - sat Todireşti de Sus - DJ 178A |
km 0+000 - km 5+600 |
5,600 |
33. |
DC 43I |
DJ 178A - sat Sârghieşti - DJ 178A |
km 0+000 - km 4+400 |
4,400 |
34. |
DC 43J |
DJ 178A - cătun Şes Părhăuţi - DJ 178 A |
km 0+000 - km 1+100 |
1,100 |
35. |
DC 43K |
DJ 178A - limita teritorială Mihoveni - cătun Crihora - limita teritorială Florinţa-Costâna - DJ 178A |
km 0+000 - km 1+700 |
1,700 |
36. |
DC 43L |
DJ 178A - sat Costâna - limita teritorială Mihoveni - DJ 209D |
km 0+000 - km 1+300 |
1,300 |
37. |
DC 43M |
DJ 209D - limită hotar sat Florinţa - sat Costâna - DJ 209D |
km 0+000 - km 1+400 |
1,400 |
38. |
DC 43N |
DJ 178A - cătun Deleni Părhăuţi - DJ 178A |
km 0+000 - km 1+800 |
1,800 |
39. |
DC 46A |
DC 46A Horodnic de Jos - cătun Colnic - DC 46 |
km 0+000 - km 3+000 |
3,000 |
40. |
DC 46B |
DC 46 Horodnic de Jos - cătun Călugăriţa - DC 46 |
km 0+000 - km 3+800 |
3,800 |
41. |
DC 46C |
DN 2H Horodnic de Jos - cătun pe Vale - limita Horodnic de Sus |
km 0+000 - km 2+700 |
2,700 |
42. |
DC 49C |
DJ 178C sat Frătăuţii Noi - Sasca - cătun Vuliva |
km 0+000 - km 3+000 |
3,000 |
43. |
DC 54A |
Stânca - Poiana - DN 29A |
km 0+000 - km 4+500 |
4,500 |
44. |
DC 54B |
Slobozia - Şerbăneşti - DJ 208B |
km 0+000 - km 3+730 |
3,730 |
45. |
DC 55A |
Dealu - Buda - DJ 291A |
km 0+000 - km 2+380 |
2,380 |
46. |
DC 70A |
Bosanci - Cumpărătura - DN2 - Moara Carp |
km 0+000 - km 7+030 |
7,030 |
47. |
DC 71A |
DJ 209C (limita administrativă a municipiului Suceava) - sat Bulai - DC 71 |
km 0+000 - km 1+650 |
1,650 |
48. |
DC 71B |
DC 71 - sat Moara Nica - DN 2 (E85) - municipiul Suceava |
km 0+000 - km 3+200 |
3,200 |
49. |
DC 82F |
DC 82 sat Sărişor - cătun Pârâul Niţucilor |
km 0+000 - km 2+000 |
2,00 |
50. |
DC 88B |
DN 17A sat Sadova - cătun Latişeni |
km 0+000 - km 1+600 |
1,600 |
51. |
DC 88C |
DC 88 sat Sadova - cătun Pârâul Mazării |
km 0+000 - km 2+800 |
2,800 |
Nr. crt. |
Indicativul drumului |
Traseul drumului |
Poziţiile kilometrice (origine - destinaţie) |
Lungimea (km) |
52. |
DC 88D |
DC 88 sat Sadova - cătun Pârâul Zbrancani |
km 0+000 - km 2+400 |
2,400 |
53. |
DC 89B |
D.J. 290 sat Fântânele - sat Slobozia |
km 0+000 - km 5+400 |
5,400 |
54. |
DC 89C |
D.J. 290 sat Băneşti - sat Stamate |
km 0+000 - km 2+100 |
2,100 |
55. |
DC 90C |
Sat Ciocăneşti (DN 18) - cătun Recele - Suhard - Humoru - sat Botoş |
km 0+000 - km 21+000 |
21,000 |
56. |
DC 90D |
Sat Ciocăneşti (DN 18) - cătun Colacu - Puiu - Brezuţa |
km 0+000 - km 6+450 |
6,450 |
57. |
DC 90E |
Sat Ciocăneşti (DN 18) - cătun Suhărzelu Mic |
km 0+000 - km 2+000 |
2,000 |
58. |
DC 90F |
Sat Botoş (DN 18) - cătun Humoru - Hauzlic |
km 0+000 - km 1+500 |
1,500 |
59. |
DC 90G |
Sat Botoş (DN 18) - cătun Botoşel - Mănăstirea Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel |
km 0+000 - km 4+000 |
4,000 |
60. |
DC 91 |
DJ 177 sat Mănăstirea Humorului - cătun Larga |
km 0+000 - km 3+850 |
3,850 |
61. |
DC 91A |
DJ 177 sat Mănăstirea Humorului - cătun Chilia |
km 0+000 - km 2+500 |
2,500 |
62. |
DC 92 |
Comuna Comăneşti - oraşul Cajvana |
km 0+000 - km 1+700 |
1,700 |
63. |
DC 92A |
Sat Comăneşti - DJ 178 - sat Humoreni |
km 0+000 - km 1+200 |
1,200 |
64. |
DC 92B |
Comuna Comăneşti - comuna Todireşti |
km 0+000 - km 1+500 |
1,500 |
65. |
DC 92C |
Comuna Comăneşti DJ 178A - comuna Bălăceana |
km 0+000 - km 1+400 |
1,400 |
66. |
DC 92D |
Sat Comăneşti - sat Humoreni |
km 0+000 - km 3+000 |
3,000 |
67. |
DC 93 |
DJ 209A sat Mihăieşti - sat Moara Carp, comuna Moara |
km 0+000 - km 1+100 |
1,10 |
68. |
DC 93A |
Sat Mihăieşti - DJ 209A - cătun Prodana - limita comunei Rădăşeni, sat Lămăşeni |
km 0+000 - km 3+250 |
3,25 |
69. |
DC 93B |
DJ 209A sat Boteşti - sat Brădăţel |
km 0+000 - km 2+200 |
2,20 |
70. |
DC 93C |
Sat Brădăţel Vale - sat Brădăţel Deal - sat Dumbrava, comuna Cornu Luncii |
km 0+000 - km 1+400 |
1,40 |
71. |
DC 93D |
DJ 209A sat Rotopăneşti - sat Brădăţel - sat Dumbrava, comuna Cornu Luncii |
km 0+000 - km 1+250 |
1,25 |
72. |
DC 93E |
DJ 209A sat Horodniceni - DJ 209C sat Vorniceni, comuna Moara |
km 0+000 - km 3+950 |
3,95 |
73. |
DC 93F |
DJ 209A sat Horodniceni - sat Brădăţel |
km 0+000 - km 1+900 |
1,90 |
74. |
DC 96 |
Sat Ostra - DJ177A - cătun Băişescu |
km 0+000 - km 2+430 |
2,430 |
75. |
DC 96A |
Sat Ostra - DJ177A - cătun Tărnicioara |
km 0+000 - km 1+450 |
1,450 |
76. |
DC 96B |
Cătun Botuşanu - DJ 177 A - cătun Chiril |
km 0+000 - km 1+100 |
1,100 |
77. |
DC 81B |
DJ 174 - schit Piatra Tăieturii |
km 0+000 - km 7+000 |
7,000 |
78. |
DC 81C |
DJ 174 sat Panaci - limita comunei Neagra Şarului |
km 0+000 - km 3+000 |
3,000 |
79. |
DC 81D |
DJ 174 sat Panaci - cătun Nemţeni |
km 0+000 - km 1+500 |
1,500 |
80. |
DC 81E |
DJ 174 sat Panaci - limita comunei Şaru Dornei |
km 0+000 - km 1+500 |
1,500 |
81. |
DC 81F |
DJ 174 sat Panaci - cătun Şeştină |
km 0+000 - km 1+500 |
1,500 |
82. |
DC 81G |
DJ 174 sat Coverca - sat Panaci |
km 0+000 - km 3+000 |
3,000 |
83. |
DC 81H |
DJ 174 sat Panaci - DJ 174 sat Coverca |
km 0+000 - km 1+100 |
1,100 |
84. |
DC 81I |
DJ 174 sat Panaci - cătun Pârâul Ciungilor |
km 0+000 - km 1+000 |
1,000 |
85. |
DC 81J |
DJ 174 sat Coverca - cătun Mihăileţ |
km 0+000 - km 6+000 |
6,000 |
86. |
DC 81K |
DJ 174 sat Coverca - rezervaţia Călimani |
km 0+000 - km 6+000 |
6,000 |
87. |
DC 81L |
DJ 174 sat Coverca - cătun Pârâul Negru |
km 0+000 - km 4+000 |
4,000 |
88. |
DC 81M |
DJ 174 sat Păltiniş - cătun Morăreşti |
km 0+000 - km 5+000 |
5,000 |
89. |
DC 81N |
DJ 174 sat Păltiniş - cătun Chiruţeni |
km 0+000 - km 2+000 |
2,000 |
90. |
DC 81O |
DJ 174 sat Păltiniş - cătun Chiruţeni |
km 0+000 - km 1+500 |
1,500 |
91. |
DC 81P |
DJ 174 sat Catrinari - cătun Şesu Popii |
km 0+000 - km 5+000 |
5,000 |
92. |
DC 81R |
DJ 174 sat Drăgoiasa - cătun Stânceni |
km 0+000 - km 2+200 |
2,200 |
93. |
DC 81S |
DJ 174 sat Drăgoiasa - cătun Acujboaie |
km 0+000 - km 1+000 |
1,000 |
94. |
DC 81T |
DJ 174 sat Glodu - cătun Păştinăreşti |
km 0+000 - km 2+500 |
2,500 |
Nr. crt. |
Indicativul drumului |
Traseul drumului |
Poziţiile kilometrice (origine - destinaţie) |
Lungimea (km) |
95. |
DC 81U |
DJ 174 sat Glodu - cătun Şesu Popii |
km 0+000 - km 2+500 |
2,500 |
96. |
DC 81V |
DJ 174 sat Glodu - cătun Păştinăreşti |
km 0+000 - km 1+500 |
1,500 |
97. |
DC 94 |
DJ 174 sat Glodu - cătun Gavrilişeni |
km 0+000 - km 3+000 |
3,000 |
98. |
DC 94A |
DJ 174 sat Glodu - limita oraşului Broşteni |
km 0+000 - km 3+000 |
3,000 |
99. |
DC 94B |
DJ 174E sat Păltiniş - Mănăstirea Catrinari |
km 0+000 - km 1+200 |
1,200 |
100. |
DC 94C |
DJ 174E sat Păltiniş - cătun Pârâul Usturoi |
km 0+000 - km 1+200 |
1,200 |
101. |
DC 94D |
DJ 174 sat Drăgoiasa - DJ 174 sat Păltiniş |
km 0+000 - km 1+200 |
1,200 |
102. |
DC 94E |
DJ174 sat Glodu - DJ174E sat Catrinari |
km 0+000 - km 5+000 |
5,000 |
103. |
DC 95 |
Satul Sasca Mică - Baia - Cotu Baii |
km 0+000 - km 8+500 |
8,500 |
ANEXA Nr. 3Reţeaua de drumuri comunale din judeţul Bacău
Nr. crt. |
Indicativul drumului |
Traseul drumului |
Poziţiile kilometrice (origine - destinaţie) |
Lungimea (km) |
1. |
DC 166A |
De la Panţiru Gheorghe nr. 550 pe la Andrei Valentin nr. 580 şi până la fântâna de pe Moghioruş noua limită de intravilan |
0+000 - 0+752 |
0,752 |
2. |
DC 166B |
P62/1479/29/3 - de la DJ 119H până la locuitorul Cojocaru Mihai |
0+000 - 0+424 |
0,424 |
3. |
DC 166C |
De la locuitorul Bortoş Ştefan nr. 251 până la locuitorul Roca Ignat nr. 263 |
0+000 - 0+455 |
0,455 |
4. |
DC 167A |
De la locuitorul Balint Martin nr. 1375 până la locuitorul Moraru Magda nr. 1314 |
0+000 - 0+257 |
0,257 |
5. |
DC 167B |
T22/829/574 de la drumul comunal DC 167 până la drumul comunal P22/829654 |
0+000 - 0+507 |
0,507 |
6. |
DC 167C |
De la locuitorul Jitaru Sel Grigore nr. 752 până la locuitorul Ciuraru Pal Isidor nr. 783A |
0+000 - 0+880 |
0,880 |
7. |
DC 167D |
De la locuitorul Farcaş Anton nr. 920 până la locuitorul Cochior Anton nr. 934 |
0+000 - 0+461 |
0,461 |
8. |
DC 167E |
De la locuitorul Işvanca Mihai nr. 1024 până la locuitorul Coşa Compi Mihai nr. 1054 |
0+000 - 0+364 |
0,364 |
ANEXA Nr. 4Reţeaua de drumuri comunale din judeţul Harghita
Nr. crt. |
Indicativul drumului |
Traseul drumului |
Poziţiile kilometrice (origine - destinaţie) |
Lungimea (km) |
1. |
DC 166A |
De la Pantiru Gheorghe nr. 550 pe la Andrei Valentin nr. 580 şi până la fântâna de pe Moghioruş noua limită de intravilan |
0+000 - 0+752 |
0,752 |
2. |
DC 166B |
P62/1479/29/3 - de la DJ 119H până la locuitorul Cojocaru Mihai |
0+000 - 0+424 |
0,424 |
3. |
DC 166C |
De la locuitorul Bortoş Ştefan nr. 251 până la locuitorul Roca Ignat nr. 263 |
0+000 - 0+455 |
0,455 |
4. |
DC 167A |
De la locuitorul Balint Martin nr. 1375 pană la locuitorul Moraru Magda nr. 1314 |
0+000 - 0+257 |
0,257 |
5. |
DC 167B |
T/22/829/574 de la drumul comunal DC 167 până la drumul comunal P22/829654 |
0+000 - 0+507 |
0,507 |
6. |
DC 167C |
De la locuitorul Jitaru Sel Grigore nr. 752 până la locuitorul Ciuraru Pal Isodor nr. 783A |
0+000 - 0+880 |
0,880 |
7. |
DC 167D |
De la locuitorul Farcos Anton nr. 920 până la locuitorul Cochior Anton nr. 934 |
0+000 - 0+461 |
0,461 |
8. |
DC 167E |
De la locuitorul Isvanca Mihai nr. 1024 până la locuitorul Coşa Compi Mihai nr. 1054 |
0+000 - 0+364 |
0,364 |
9. |
DC 150 |
Lunca de Sus -Valea Ugra |
0+000 - 7+400 |
7,4 |
Nr. crt. |
Indicativul drumului |
Traseul drumului |
Poziţiile kilometrice (origine - destinaţie) |
Lungimea (km) |
10. |
DC 216 |
Mugeni (DJ 137) - Mugeni (DJ 137) |
0+000 - 0+421 |
0,421 |
11. |
DC 217 |
Mugeni (DJ 137) - Aluniş (DJ 137) |
0+000 - 3+841 |
3,841 |
12. |
DC 218 |
Mugeni (DJ 137) - Oţeni |
0+000 - 3+074 |
3,074 |
13. |
DC 219 |
Mugeni (DJ 137) - Dobeni |
0+000 - 6+515 |
6,515 |
14. |
DC 220 |
Mugeni (DJ 137) - Lutiţa |
0+000 - 2+612 |
2,612 |
15. |
DC 221 |
Mugeni (DJ 137) - Ulieş |
0+000 - 4+383 |
4,383 |
16. |
DC 222 |
Mugeni (DJ 137) - Tăureni (DJ 137) |
0+000 - 3+679 |
3,679 |
17. |
DC 223 |
Mugeni (DJ 137) - Forţeni |
0+000 - 6+050 |
6,050 |
18. |
DC 224 |
Mugeni (DJ 137) - Forţeni |
0+000 - 10+998 |
10,998 |
19. |
DC 225 |
Mugeni (DJ 137) - Cireşeni |
0+000 - 9+283 |
9,283 |
20. |
DC 226 |
Mugeni (DJ 137) - Porumbeni (DJ 137) |
0+000 - 11+114 |
11,114 |
21. |
DC 227 |
Mugeni (DJ 137) - Dejuţeni (DJ 137) |
0+000 - 1+084 |
1,084 |
22. |
DC 228 |
Luliţa (DJ 137) - Dejuţiu (DJ 137) |
0+000 - 3+259 |
3,259 |
23. |
DC 229 |
DJ 137 - Mătişeni |
0+000 - 3+454 |
3,454 |
24. |
DC 230 |
DJ 137 - Mujna |
0+000 - 8+228 |
8,228 |
25. |
DC 231 |
Satu Mare (DN 13A) - Călugăreni |
0+000 - 0+803 |
0,803 |
26. |
DC 232 |
Lunca de Jos (DN 12A) - Valea Boroş |
0+000 - 8+900 |
8,900 |
27. |
DC 234 |
Lunca de Jos (DN 12A) - Valea lui Antaloc |
0+000 - 2+000 |
2,000 |
28. |
DC 235 |
Lunca de Jos (DN 12A) - Valea Capelei |
0+000 - 3+625 |
3,625 |
29. |
DC 236 |
Porumbeni Mari - Dobeni |
0+000 - 0+250 |
0,250 |
30. |
DC 237 |
Porumbeni Mari - Porumbeni Mici |
0+000 - 0+360 |
0,360 |
31. |
DC 238 |
Porumbeni Mari - Şimoneşti |
0+000 - 3+450 |
3,450 |
32. |
DC 239 |
Porumbeni Mari - Beteşti |
0+000 - 0+460 |
0,460 |
33. |
DC 242 |
Porumbeni Mari - Dobeni |
0+000 - 0+490 |
0,490 |
34. |
DC 241 |
Porumbeni Mari - Porumbeni Mari |
0+000 - 0+540 |
0,540 |
35. |
DC 242 |
Porumbeni Mari - Dobeni |
0+000 - 0+150 |
0,150 |
36. |
DC 243 |
Porumbeni Mari - Porumbeni Mari |
0+000 - 0+380 |
0,380 |
37. |
DC 244 |
Porumbeni Mici - Porumbeni Mari |
0+000 - 1+140 |
1,140 |
38. |
DC 245 |
Porumbeni Mici - Feleac |
0+000 - 0+400 |
0,400 |
39. |
DC 246 |
Porumbeni Mici - Cristuru Secuiesc |
0+000 - 0+380 |
0,380 |
40. |
DC 247 |
Băile Szejke (DJ 137C) - Poloniţa |
0+000 - 1+800 |
1,800 |
41. |
DC 248 |
Tăureni (DJ 137C) - Limita Odorhei |
0+000 - 2+450 |
2,450 |
42. |
DC 259 |
Tulgheş (DN 15) - Tulgheş |
0+000 - 1+500 |
1,500 |
43. |
DC 260 |
Tulgheş (DN 15) - Tulgheş |
0+000 - 6+000 |
6,000 |
44. |
DC 261 |
Tulgheş (DJ 127) - Tulgheş |
0+000 - 0+600 |
0,600 |
45. |
DC 262 |
Tulgheş (DJ 127) - Tulgheş |
0+000 - 1+640 |
1,640 |
46. |
DC 263 |
Sat Pintic (DN 15) - Tulgheş |
0+000 - 2+000 |
2,000 |
47. |
DC 264 |
Sat Hagota (DJ 127) - Tulgheş |
0+000 - 0+700 |
0,700 |
48. |
DC 265 |
Sânsimion (DJ 123A) - Cetăţuia (DJ 123) |
0+000 - 6+236 |
6,236 |
49. |
DC 250 |
Lunca de Sus (DN 12A) - Valea Ugra |
0+000 - 7+400 |
7,400 |
ANEXA Nr. 5Reţeaua de drumuri comunale din judeţul Bistriţa-Năsăud
Nr. crt. |
Indicativul drumului |
Traseul drumului |
Poziţiile kilometrice (origine - destinaţie) |
Lungimea (km) |
1. |
DC 4D |
Lunca Ilvei - Cosna |
km 0+000 - km 7+400 |
7,400 |
2. |
DC 4E |
Lunca Ilvei - Piatra Fântânele - Ciosa |
km 0+000 - km 18+500 |
18,500 |
3. |
DC 4B |
Lunca Ilvei - sat Ivăneasa (com. Ilva Mare) |
km 0+000 - km 9+500 |
9,500 |
4. |
DC 28A |
DJ 151 Şieu-Odorhei - DJ 172 Agrişu de Jos |
km 0+000 - km 4+850 |
4,850 |
5. |
DC 28B |
DJ 151 Sirioara - DJ 172G Feleac |
km 0+000 - km 3+594 |
3,594 |
Nr. crt. |
Indicativul drumului |
Traseul drumului |
Poziţiile kilometrice (origine - destinaţie) |
Lungimea (km) |
6. |
DC 2D |
Năsăud - Rebrişoara: DN 17C, intersecţie cu str. Din Dos - str. Din Dos - Str. Bisericii - Bolotau - Calea Rebrii - Valea Runcului (UAT Rebra) - Poderei - DC 2D (Rebrişoara) |
km 3+000 - km 7+740 |
4,740 |
7. |
DC 2F |
Năsăud - Luşca (localitate componentă): DN 17D, intersecţie cu str. Horea - str. Horea (parţial) - str. Mihai Eminescu (parţial) - Str. Rahovei (parţial) - str. Dumitru Vârtic (parţial) - str. Ion Creangă (parţial) - Luşca (localitatea componentă) - Luşca, intersecţie cu DN 17C |
km 5+000 - km 6+080 |
1,080 |
8. |
DC 2I |
Năsăud - Rebrişoara (sat Gersa I): DN 17C, intersecţie cu str. Nicolae Drăgan - str. Nicolae Drăgan - str. Emil Rebreanu - Str. Griviţei - str. Comoară - str. Valea Caselor dreapta - str. Valea Caselor stânga - str. Avram Iancu - str. Găgi - Valea Malului (UAT Rebrişoara) - Podul Malului, sat Gersa I (UAT Rebrişoara), punct de legătură cu un sector al DC 2 |
km 0+000 - km 12+500 |
12,500 |
9. |
DC 2J |
Năsăud - Salva: str. Valea Podului (staţia de epurare ape uzate), aval - str. Valea Podului, amonte - str. Ungiurele (UAT Salva), punct de legătura DC 43 legătură DC 43 |
km 0+000 - km 2+290 |
2,290 |
10. |
DC 8G |
Traseul: Bistriţa - Sărata: DJ 173C - str. Ion Pop Reteganu - str. Profesor Mircea Căluşeriu - str. Zăvoaie - Drum de exploatare - intersecţia cu DC 8F (parc industrial Bistriţa sud) |
km 0+000-km 5+830 |
5,830 |
ANEXA Nr. 6Reţeaua de drumuri comunale din judeţul Neamţ
Nr. crt. |
Indicativul drumului |
Traseul drumului |
Poziţiile kilometrice (origine - destinaţie) |
Lungimea (km) |
1. |
DC 188 |
E85 - sat Nisiporeşti - limita judeţului Iaşi |
km 0+000 - km 3+500 |
3,500 |
2. |
DC 189 |
E85 - sat Nisiporeşti - limita judeţului Iaşi |
km 0+000 - km 7+500 |
7,500 |
3. |
DC 190 |
DN 17B - Poiana Popeşti - DC 155 |
km 0+000 - km 1+121 |
1,121 |
4. |
DC 191 |
DN 17B - Buşmei |
km 0+000 - km 1+870 |
1,870 |
5. |
DC 145A |
Gircina-Opriseni - Piatra-Neamţ |
km 0+000 - km 2+534 |
2,534 |
6. |
DC 51 |
Simioneşti - Pildeşti - Simioneşti |
km 0+000 - km 3+973 |
7,465 |
Limita UAT - Gheraieşti |
km 0+000 - km 2+092 |
Simioneşti - Pildeşti - Gheraieşti |
km 6+065 - km 7+465 |
7. |
DC 195 |
DJ 155P - Războienii de Jos - Valea Mare - DJ 208G |
km 0+000 - km 1+673 |
1,673 |
8. |
DC 196 |
Borca - Soci |
km 0+000 - km 2+500 |
2,500 |
9. |
DC 197 |
Borca - Sabasa |
km 0+000 - km 1+750 |
1,750 |
10. |
DC 198 |
Sabasa - Pârâul Cârjei |
km 0+000 - km 4+000 |
4,000 |
11. |
DC 199 |
DN 15D - Poienari - DC 81 - Săcăleni |
km 0+000 - km 2+280 |
2,280 |
12. |
DC 200 |
DN 15D - Poienari - Bunghi |
km 0+000 - km 0+900 |
0,900 |
13. |
DJ 208G |
Hanul Ancuţei - Girov |
km 30+238 - km 57+251 |
27,013 |
14. |
DC 108 |
Roznov - Slobozia Camp - Ferma |
km 1+450 - km 4+900 km 4+900 - km 5+400 |
3,450 0,500 |
Oraş Roznov |
km 0+000 - km 1+450 |
1,450 |
15. |
DC 202 |
Dragova-(DJ159c)-Bărcăneşti |
km 0+000-0+830 |
0,830 |
16. |
DC 203 |
Bărcăneşti (DC119) - Ţârdenii Mici |
km 0+000 -2+130 |
2,130 |
ANEXA Nr. 7Reţeaua de drumuri comunale din judeţul Bihor
Nr. crt. |
Indicativul drumului |
Traseul drumului |
Poziţiile kilometrice (origine - destinaţie) |
Lungimea (km) |
1. |
DC 168 |
DN1(E60) Lugaşu de Jos - Poiana Florilor DN 1H Lugaşu de Jos |
km 0+000 - km 17+900 |
17,900 |
2. |
DC 168/A |
Lugaşu de Sus - Cornet |
km 0+000 - km 0+600 |
0,600 |
3. |
DC 181 |
DN1(E60) - lac Hidroelectrica S.A. - Lugaşu de Jos - DN1 (E60) |
km 0+000 - km 1+800 |
1,800 |
Nr. crt. |
Indicativul drumului |
Traseul drumului |
Poziţiile kilometrice (origine - destinaţie) |
Lungimea (km) |
4. |
DC182 |
Uileacu de Criş - Urvind - Cuieşd |
km 0+000 - km 6+000 |
6,000 |
5. |
DC183B |
DN1 (E 60) - Lugaşu de Sus - Aleşd |
km 0+000 - km 3+700 |
3,700 |
6. |
DC183A |
DN 1P - Urvind |
km 0+000 - km 8+000 |
8,000 |
ANEXA Nr. 8Reţeaua de drumuri comunale din judeţul Prahova
Nr. crt. |
Indicativul drumului |
Traseul drumului |
Poziţiile kilometrice (origine - destinaţie) |
Lungimea (km) |
1. |
DC 4B |
Paraschiv Ion nr. 9 - Lungu Ariton nr. 404 |
km 0+000 - km 1+239 |
1,239 |
2. |
DC 4C |
Ungureanu Florin nr. 17B - Buiac Maria nr. 407 |
km 0+000 - km 0+898 |
0,898 |
ANEXA Nr. 9Reţeaua de drumuri comunale din judeţul Mureş
Nr. crt. |
Indicativul drumului |
Traseul drumului |
Poziţiile kilometrice (origine - destinaţie) |
Lungimea (km) |
1. |
DC 53A |
Saschiz (DN 13 - DC 53E) (intersecţie cu DE Fata Soarelui) |
km 0+000 - km 4+350 |
4,350 |
2. |
DC 53B |
Saschiz - Daia |
km 0+000 - km 5+300 |
5,300 |
3. |
DC 53C |
Saschiz - Cloasterf (DC 53) |
km 0+000 - km 6+350 |
6,350 |
4. |
DC 53D |
Mihai Viteazu (DN 13) - Cloasterf (DC 53) |
km 0+000 - km 1+734 |
1,734 |
5. |
DC 53E |
DC 53A - DJ 133 (Archita) |
km 0+000 - km 2+900 |
2,900 |
ANEXA Nr. 10Reţeaua de drumuri comunale din judeţul Arad
Nr. crt. |
Indicativul drumului |
Traseul drumului |
Poziţiile kilometrice (origine - destinaţie) |
Lungimea (km) |
1. |
DC 88C |
Str. Ady Endre - între Str. Lacului şi limita cu satul Miniş |
km 0+000 - km 0+650 |
0,650 |
2. |
DC 88D |
Str. Ioja Bela - între Str. Lacului şi limita cu satul Miniş |
km 0+000 - km 0+650 |
0,650 |
3. |
DC 88E |
Str. Petofy Sandor - între Str. Lacului şi limita cu satul Miniş |
km 0+000 - km 0+650 |
0,650 |
4. |
DC 88F |
Str. Gheorghe Doja - între Str. Lacului şi limita cu satul Miniş |
km 0+000 - km 0+500 |
0,500 |
5. |
DC 88G |
Str. Cuza Vodă - între str. Doctor Mihallovici şi str. Valea Domnească |
km 0+000 - km 0+380 |
0,380 |
6. |
DC 88H |
Str. Aleea Plajel |
km 0+000 - km 1+800 |
1,800 |
7. |
DC 88I |
Str. Drecin - între DJ 708B - str. Episcop Gherasim Rat - str. Vasile Goldiş |
km 0+000 - km 0+400 |
0,400 |
8. |
DC 88J |
Str. Horia - între str. Drecin - str. Coriolan Putici |
km 0+000 - km 1+900 |
1,900 |
9. |
DC 88K |
Str. Vasile Goldiş - între str. Drecin - str. Coriolan Putici |
km 0+00 - km 1+700 |
1,700 |
10. |
DC 88L |
Str. A. Iancu - între str. Drecin - str. Coriolan Putici |
km 0+000 - km 1+700 |
1,700 |
11. |
DC 88M |
Str. I. Slavici - între Str. Izlazului - DJ 708B - str. Episcop Gherasim Rat |
km 0+000 - km 0+600 |
0,600 |
12. |
DC 88N |
Str. Coriolan Putici - între Str. Mica - Str. Izlazului |
km 0+000 - km 0+600 |
0,600 |
13. |
DC 88O |
Str. Mica - între DJ 708C - str. Episcop Gherasim Rat - limita sat Ghioroc |
km 0+000 - km 0+350 |
0,350 |
14. |
DC 88P |
Str. Vasile Juncu - între Str. Curţii - DJ 708C - Str. Principală |
km 0+000 - km 0+650 |
0,650 |
15. |
DC 88T |
Str. Av. Gheorghe Hancea - între DJ 708C - Str. Principală - Str. Dr. Vancu Gheorghe |
km 0+000 - km 0+150 |
0,150 |
16. |
DC 88Ţ |
Str. Valea Mare - între Str. Digului - DJ 708C - Str. Principală |
km 0+000 - km 1+400 |
1,400 |
17. |
DC 88V |
Str. Vancu Gheorghe - str. Precup: între str. Inv. I. Bucalan - str. Inv. Traian Fidrich |
km 0+000 - km 0+500 |
0,500 |
|