Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Legea Nr.146 din 30.04.2013

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor
ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 255 din 08 mai 2013

SmartCity1

Parlamentul României adoptă prezenta lege.ARTICOL UNICLegea nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 11 iulie 2011, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 2, litera c) se abrogă. 2. La articolul 4, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: c)lucrări de intervenţie pentru reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei clădirii, denumite în continuare lucrări de intervenţie - totalitatea lucrărilor stabilite prin proiectul tehnic elaborat cu respectarea proiectului iniţial de arhitectură şi a caracteristicilor de culoare, materiale, detalii, stabilite de regulamentele de intervenţie pentru zonele de acţiune prioritară prevăzute la lit. e), sau, în cazul clădirilor clasate/în curs de clasare ca monumente istorice, a concluziilor studiului istoric de fundamentare şi a proiectului de conservare-restaurare întocmit şi avizat conform Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare; 3. La articolul 6 alineatul (1), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 6(1) Lucrările de intervenţie privind reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei clădirilor se stabilesc prin proiectul tehnic elaborat de colective tehnice de specialitate coordonate de un arhitect cu drept de semnătură sau, în cazul clădirilor clasate/în curs de clasare ca monumente istorice, de un arhitect cu drept de semnătură înscris în Registrul specialiştilor şi/sau în Registrul experţilor şi verificatorilor tehnici atestaţi de către Ministerul Culturii şi pot consta, după caz, în: 4. La articolul 8 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: b)stabilirea zonelor de acţiune prioritară şi elaborarea regulamentelor de intervenţie, în baza strategiei de dezvoltare şi a planurilor de urbanism aprobate, precum şi stabilirea termenelor specifice pentru îndeplinirea măsurilor de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, pentru fiecare categorie de zone de pe teritoriul localităţii; pentru zonele cu clădiri clasate/în curs de clasare ca monumente istorice, pentru zonele de protecţie a monumentelor istorice ori pentru zonele construite protejate aprobate în condiţiile legii, regulamentele de intervenţie se avizează de către Ministerul Culturii sau serviciile sale deconcentrate, după caz; 5. La articolul 8 alineatul (1), după litera e) se introduce o nouă literă, litera e^1) , cu următorul cuprins: e^1) avizarea lucrărilor de intervenţie în cazul clădirilor clasate/în curs de clasare ca monumente istorice şi/sau aflate în zonele de protecţie a monumentelor istorice ori în zone construite protejate; 6. La articolul 8 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)obligaţiile care revin deţinătorilor pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor prin executarea lucrărilor de intervenţie pentru reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei acestora; obligaţia privind folosinţa monumentului istoric, în cazul clădirilor monument istoric; 7. La articolul 9, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) La solicitarea scrisă a deţinătorului notificat, depusă la autoritatea administraţiei publice competente în termenul prevăzut la art. 10, ţinând seama de motivele invocate de acesta, precum şi de concluziile notei tehnice de constatare şi documentele tehnice prevăzute de prezenta lege privind natura, complexitatea şi amploarea lucrărilor de intervenţie necesare, primarul poate aproba, prin acord scris, majorarea corespunzătoare a termenului general prevăzut la alin. (1), dar nu mai mult de 6 luni, respectiv de 12 luni în cazul clădirilor clasate/în curs de clasare ca monumente istorice, putând stabili şi termene intermediare de control al executării lucrărilor de intervenţie. 8. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 10Deţinătorii notificaţi au obligaţia de a transmite primăriei hotărârea ori, după caz, acordul scris, prevăzută/prevăzut la art. 8 alin. (1) lit. d), însoţită/însoţit de nota tehnică de constatare elaborată în condiţiile prezentei legi, în termen de maximum 60 de zile de la data primirii notificării, precum şi de a înştiinţa primăria şi inspectoratul judeţean în construcţii, iar în cazul clădirilor clasate/în curs de clasare ca monumente istorice şi/sau amplasate în zonele de protecţie a monumentelor istorice ori în zone construite protejate, de a înştiinţa serviciile deconcentrate ale Ministerului Culturii, cu privire la începerea executării lucrărilor de intervenţie, respectiv recepţia la terminarea acestora, în condiţiile legislaţiei în vigoare privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. 9. La articolul 11, literele b ) şi c) ale alineatului (1) şi alineatele ( 2 )-( 6 ) se modifică şi vor avea următorul cuprins: b)documentaţia tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de intervenţie, obţinerea avizelor/acordurilor şi, acolo unde este cazul, a avizelor de specialitate pentru clădirile clasate/în curs de clasare ca monumente istorice şi/sau amplasate în zonele de protecţie a monumentelor istorice ori în zone construite protejate, precum şi obţinerea autorizaţiei de construire; c)proiectul tehnic şi detaliile de execuţie elaborat/elaborate şi avizat/avizate în condiţiile legii, cu respectarea proiectului de arhitectură existent la cartea tehnică a construcţiei şi a caracteristicilor de culoare, materiale, detalii stabilite de regulamentele de intervenţie pentru zonele de acţiune prioritară prevăzute la art. 4 lit. e), precum şi a notei tehnice de constatare şi, după caz, a avizelor şi a documentaţiei tehnice autorizate şi avizate prevăzute la lit. b);........ ................ ................ ................ ................ ........ ...........(2) Documentaţia tehnică prevăzută la alin. (1) lit. b) se elaborează, respectiv autorizaţia de construire se obţine în mod obligatoriu pentru lucrările de intervenţie care se execută la anvelopa clădirilor clasate/în curs de clasare ca monumente istorice ori dacă lucrările de intervenţie modifică aspectul arhitectural al faţadelor şi/sau al sistemului de acoperire, stabilit prin proiectul iniţial de arhitectură existent la cartea tehnică a construcţiei, prin schimbarea formei, dimensiunilor, materialelor, cromaticii şi/sau a ornamentaţiei existente.(3) Nota tehnică de constatare prevăzută la alin. (1) lit. a), al cărei conţinut-cadru este prevăzut în anexa nr. 2, se elaborează de către experţi tehnici atestaţi de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar în cazul clădirilor clasate/în curs de clasare ca monumente istorice, de către experţi tehnici atestaţi de către Ministerul Culturii, în scopul stabilirii stării tehnice a clădirii din punctul de vedere al asigurării cerinţelor esenţiale de calitate a construcţiilor, în principal a cerinţelor esenţiale «rezistenţă mecanică şi stabilitate», «securitate la incendiu» şi «siguranţă în exploatare», prin aplicarea metodei de evaluare calitativă pe baza examinării directe, la faţa locului, a clădirii, conform reglementărilor tehnice în vigoare din domeniul construcţiilor.(4) În cazul în care prin nota tehnică de constatare se stabileşte necesitatea efectuării unei expertize tehnice pentru structura de rezistenţă şi/sau pentru terenul de fundare ori a unor lucrări de consolidare/reparaţii la structura de rezistenţă a clădirii, care condiţionează executarea lucrărilor de intervenţie, deţinătorul notificat informează în scris primarul şi inspectoratul teritorial în construcţii şi, în cazul clădirilor clasate/în curs de clasare ca monumente istorice şi/sau amplasate în zonele de protecţie a monumentelor istorice ori în zone construite protejate, serviciile deconcentrate ale Ministerului Culturii, în termenul prevăzut la art. 10, în vederea iniţierii măsurilor privind reducerea riscului seismic al clădirii, în condiţiile legii.(5) Proiectarea şi executarea lucrărilor de intervenţie se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 10/1995, cu modificările ulterioare, iar în cazul clădirilor clasate/în curs de clasare ca monumente istorice şi/sau amplasate în zonele de protecţie a monumentelor istorice ori în zone construite protejate, inclusiv cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi a reglementărilor tehnice din domeniul construcţiilor.(6) Proiectanţii au obligaţia de a asigura, prin proiectele tehnice şi detaliile de execuţie elaborate, nivelurile de performanţă prevăzute de legislaţia privind calitatea în construcţii, precum şi calitatea estetică, arhitecturală şi ambientală a clădirilor, în scopul realizării/conservării specificităţii cadrului urban construit; în cazul clădirilor clasate/în curs de clasare ca monumente istorice şi/sau amplasate în zonele de protecţie a monumentelor istorice ori în zone construite protejate, proiectanţii au obligaţia de a prelua, prin proiectele tehnice şi detaliile de execuţie elaborate, cerinţele stabilite prin avizele emise de Ministerul Culturii sau serviciile sale deconcentrate. 10. La articolul 28, literele b) şi c) ale alineatului (1) şi alineatul (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: b)de a realiza, prin intermediul instituţiei arhitectului-şef, stabilirea zonelor de acţiune prioritară şi elaborarea regulamentelor de intervenţie aferente acestora; pentru zonele cu clădiri clasate/în curs de clasare ca monumente istorice, pentru zonele de protecţie a monumentelor istorice ori pentru zonele construite protejate aprobate în condiţiile legii, zonele de acţiune prioritară se stabilesc prin consultarea şi în baza avizului emis de către Ministerul Culturii sau serviciile sale deconcentrate; c)de a notifica deţinătorii clădirilor inventariate, potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) lit. c) şi alin. (2); în cazul clădirilor clasate/în curs de clasare ca monumente istorice, odată cu notificarea proprietarilor, se va notifica şi serviciul deconcentrat al Ministerului Culturii; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ...........(2) Pentru ducerea la îndeplinire a obligaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b), primarul/primarul general al municipiului Bucureşti, prin instituţia arhitectului-şef, colaborează, în condiţiile legii, cu serviciile monumentelor istorice din cadrul serviciilor deconcentrate ale Ministerului Culturii, cu Ordinul Arhitecţilor din România, cu arhitecţi şi urbanişti cu drept de semnătură, precum şi cu experţi tehnici în construcţii. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, MIRON TUDOR MITREA PREŞEDINTELE SENATULUI GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

SmartCity5

COMENTARII la Legea 146/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 146 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu