LEGE Nr. 345
din 11 noiembrie 2009
pentru modificarea si
completarea art. 36 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si
urbanismul
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 778 din 13 noiembrie 2009
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Art. I. - Articolul 36
din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001, cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum
urmează:
1. Alineatul (2) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„(2) Funcţia de arhitect-şef este ocupată, în
condiţiile legii, de un funcţionar public, specialist atestat de Registrul
Urbaniştilor din România, având formaţia profesională după cum urmează:
a) de arhitect diplomat, urbanist diplomat, arhitect
sau urbanist, absolvent de masterat, la nivelul judeţelor, municipiilor reşedinţă
de judeţ, municipiului şi sectoarelor municipiului Bucureşti;
b) de arhitect diplomat, urbanist diplomat, arhitect
sau urbanist, absolvent de masterat, precum şi de urbanist şi inginer în
domeniul construcţiilor, licenţiat al învăţământului superior, la nivelul
municipiilor;
c) de arhitect diplomat, urbanist diplomat, arhitect
sau urbanist, absolvent de masterat, de urbanist şi inginer în domeniul
construcţiilor, licenţiat al învăţământului superior, precum şi de conductor
arhitect, la nivelul oraşelor şi comunelor."
2. După alineatul (3) se introduce un nou alineat,
alineatul (4), cu următorul cuprins:
„(4) Atribuţiile, răspunderile şi drepturile
arhitectului-şef, precum şi organizarea şi funcţionarea structurilor de
specialitate din subordine se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul
Dezvoltării Regionale şi Locuinţei şi de Registrul Urbaniştilor din România, cu
consultarea structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice
locale, şi aprobat de Guvern."
Art. II. - Menţinerea
în funcţie a arhitecţilor-şefi care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art.
36 alin. (2) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi
urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu
modificările şi completările aduse prin prezenta lege, este condiţionată de
absolvirea de către aceştia a cursurilor de formare profesională continuă,
organizate de instituţiile publice cu atribuţii în domeniul amenajării
teritoriului şi urbanismului, în termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a
prezentei legi.
Art. III. - Legea nr.
350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin
prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I,
dându-se textelor o nouă numerotare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din
Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
IOAN OLTEAN
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ