Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

LEGE Nr

LEGE   Nr. 347 din 21 iulie 2006

pentru modificarea si completarea Legii recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane din decembrie 1989 nr. 341/2004

ACT EMIS DE: PARLAMENTUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 650 din 27 iulie 2006

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. - Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 4, alineatele (2)-(5) vor avea următorul cuprins:

„(2) Persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la alin. (1) au dreptul la o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare ce vor fi aplicaţi asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, astfel:

a)   soţul supravieţuitor al celui decedat, dacă nu s-a recăsătorit - un coeficient de 1,10;

b)   fiecare dintre părinţii celui decedat - un coeficient de 0,50;

c) fiecare dintre copiii celui decedat, până la majorat sau până la terminarea studiilor, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, indiferent în întreţinerea cui se află - un coeficient de 1,10.

(3) Persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 şi 2 au dreptul la o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată prin aplicarea următorilor coeficienţi asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, astfel:

a)  2,00 - pentru marii mutilaţi;

b)   1,75 - pentru persoanele încadrate în gradul I de invaliditate;

c)   1,50 - pentru persoanele încadrate în gradul II de invaliditate;

d)   1,25 - pentru persoanele încadrate în gradul III de invaliditate;

e)   1,10 - pentru persoanele neîncadrate în grad de invaliditate.

(4)   De o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiază şi persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. De aceleaşi drepturi şi în aceleaşi condiţii beneficiază copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor.

(5)  Marii mutilaţi şi persoanele încadrate în gradul I de invaliditate beneficiază, pe lângă indemnizaţia prevăzută la alin. (3), şi de o indemnizaţie de îngrijire ce se acordă lunar, calculată prin aplicarea coeficientului de multiplicare 0,50 asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata."

2.  La articolul 4, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:

„(6) Prin noţiunea venit, prevăzută la art. 4 alin. (4) şi la art. 5, se înţelege venitul brut lunar realizat din salarii şi asimilat salariilor potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare."

3.    După articolul 4 se introduc trei noi articole, articolele 41- 43, cu următorul cuprins:

„Art. 41. - (1) Indemnizaţiile prevăzute la art. 4 şi 5 se acordă, la cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost depusă la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 documentaţia care a stat la baza preschimbării certificatului doveditor.

(2)   Dovada datei la care a fost depusă documentaţia care a stat la baza preschimbării certificatului doveditor se face cu adeverinţă eliberată de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989.

(3)   La calculul drepturilor restante, coeficientul de multiplicare se aplică asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzător fiecărui an din perioada pentru care se calculează drepturile restante.

Art. 42. - (1) Pentru acordarea indemnizaţiilor reparatorii prevăzute la art. 4 alin. (4), inclusiv cele restante, dovada îndeplinirii condiţiei referitoare la venitul realizat de către beneficiar se face cu declaraţie pe propria răspundere, sub sancţiunea prevederilor art. 292 din Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare. Declaraţia se depune la plătitor odată cu cererea pentru acordarea acestui drept şi se referă la întreaga perioadă anterioară pentru care se cuvine indemnizaţia reparatorie, mai puţin la luna în care se depune cererea.

(2)   Declaraţia pe propria răspundere se reînnoieşte la fiecare 6 luni, calculate din luna în care s-a depus declaraţia. Nedepunerea acesteia conduce la suspendarea plăţii indemnizaţiei reparatorii.

(3)  Ori de câte ori, în intervalul celor 6 luni pentru care se face declaraţia, intervin modificări ale venitului, de natură să conducă la suspendarea plăţii indemnizaţiei reparatorii, beneficiarul are obligaţia de a aduce acest fapt la cunoştinţa plătitorului, în termen de 5 zile lucrătoare de la data la care a intervenit modificarea.

Art. 43. - (1) Sumele cu titlu de indemnizaţie reparatorie încasate în luna/lunile în care venitul realizat de către beneficiar este mai mare decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat reprezintă sume încasate necuvenit şi se recuperează de la beneficiar, conform legii.

(2) Reglementările prevăzute de legislaţia privind pensiile, proprie fiecărui plătitor, referitoare la stabilire, plată, modificare, suspendare, reluare, încetare, expertizare, revizuire, contestare şi recuperare a sumelor încasate necuvenit, se aplică şi indemnizaţiilor prevăzute de lege, dacă aceasta nu dispune altfel."

4.   La articolul 5, litera o) a alineatului (1) va avea următorul cuprins:

,,o) scutirea de la plata taxelor pentru serviciile publice de radiodifuziune şi de televiziune, pentru cei cu venituri lunare mai mici decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat."

5.    După articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 51, cu următorul cuprins:

„Art. 51. - (1) Sumele reprezentând indemnizaţia reparatorie şi/sau indemnizaţia lunară rămase neîncasate de către titularul decedat pe luna în care a avut loc decesul şi, după caz, cele cuvenite şi neachitate până la deces se plătesc soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor sau, în lipsa acestora, celorlalţi moştenitori, în condiţiile dreptului comun.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) pot fi solicitate în cadrul termenului general de prescripţie."

6.    După articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 91, cu următorul cuprins:

„Art. 91. - (1) Termenul final de solicitare a preschimbării certificatelor doveditoare calităţii de revoluţionar este 31 iulie 2006.

(2) Termenul final de depunere a documentelor solicitate pentru completarea dosarelor de preschimbare a certificatelor de revoluţionar, în vederea îndeplinirii condiţiilor stabilite prin lege, este 31 decembrie 2006."

Art. II. - In situaţia persoanelor cărora Ie-a fost preschimbat certificatul doveditor şi pentru care Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, abrogată prin Legea nr. 341/2004, nu prevedea stabilirea unei indemnizaţii, drepturile se acordă în cuantumul integral, calculat de la data prevăzută la art. 41 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. III. - Termenul prevăzut la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la data de 30 iunie 2007 inclusiv.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR                                                     

BOGDAN OLTEANU                                                                     

PREŞEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

SmartCity5

COMENTARII la Legea 347/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 347 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Legea 347/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu