NORMA Nr. 4
din 5 iunie 2008
privind cecul
ACT EMIS DE:
BANCA NATIONALA A ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 500 din 3 iulie 2008
Având în vedere prevederile art. 22 alin. (1) şi (2)
din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, cu
modificările ulterioare,
în temeiul art. II alin. (2)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2008 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 59/1934 asupra cecului şi al art. 48 din Legea nr.
312/2004, cu modificările ulterioare,
Banca Naţională a României emite prezenta normă tehnică.
ARTICOLUL 1
Cecul este un instrument de plată care trebuie să
îndeplinească condiţiile tehnice stipulate de prezenta normă tehnică.
ARTICOLUL 2
(1) Hârtia pe care se tipăreşte cecul trebuie să
respecte următoarele specificaţii tehnice:
a) gramaj: 95,0 g/m2 +/-5%, conform ISO 536;
b) grosime: minimum 105 microni, conform ISO 534;
c) rugozitate Bendtsen, pe ambele feţe: cuprinsă între
90 şi 150 μm, conform ISO
8791-2;
d) rezistenţă la rupere (tracţiune), conform ISO
1924-2:
d1) pe direcţie
longitudinală: minimum 70 N;
d2) pe direcţie
transversală: minimum 30 N;
e) rezistenţa internă la rupere (sfâşiere): minimum
700 mN, în ambele direcţii, conform ISO 1974;
f) capacitatea de absorbţie a apei: 15-35 g/m2;
g) strălucirea (gradul de alb): 80%, conform ISO 2470;
h) opacitatea: minimum 85%, conform ISO 2471;
i) impurităţi admise:
i1) maximum 250 de puncte pe m2
pentru puncte cu dimensiuni de maximum 0,1 mm;
i2) maximum 25 de puncte pe m2 pentru puncte cu dimensiuni cuprinse între 0,1 şi 0,2 mm;
j) proprietăţi de scriere: hârtia folosită trebuie să
facă posibilă scrierea cu cerneală sau pastă de pix de culoare albastră ori
neagră care nu se şterge;
k) alte condiţii: hârtia utilizată trebuie să fie
netedă şi fără îndoituri.
(2) Pentru a preveni falsificarea cecurilor, instituţiile de credit au obligaţia să respecte următoarele
cerinţe minime de securizare pentru formularele de cecuri necompletate pe care
le furnizează clienţilor lor, în vederea utilizării de către aceştia:
a) fiecărui formular de cec trebuie să i se atribuie de
către instituţiile de credit emitente o combinaţie unică de caractere
alfabetice şi numerice reprezentând referinţa cecului.
Referinţa va fi compusă din serie şi număr, după cum
urmează:
a1 - seria va fi
compusă din 7 caractere alfanumerice, respectiv:
(i) primele 4 caractere alfabetice din codul BIC al instituţiei de credit care eliberează cecul;
(ii) un caracter numeric care codifică tipul instrumentului, respectiv 1;
(iii) două caractere alfabetice - majuscule;
a2 - numărul cecului va fi compus din 7 caractere numerice.
Intre seria şi numărul cecului va exista un spaţiu
pentru delimitare.
Baza de date privind referinţele înscrise în cecuri va
fi administrată de Banca Naţională a României.
b) Utilizarea ca suport de imprimare a unei hârtii care să încorporeze, în timpul procesului de fabricare,
cel puţin următoarele elemente de securitate, care nu pot fi reproduse sau
imitate cu rezultate satisfăcătoare folosind materiale, metode şi echipamente
convenţionale şi care vor fi cunoscute de către toate instituţiile de credit
emitente sau utilizatoare de cecuri: filigran continuu dublu-ton încorporat în
masa hârtiei - al cărui model de desen să fie înregistrat la Oficiul de Stat
pentru Invenţii şi Mărci din România şi care să fie folosit exclusiv de către
producătorul de cecuri - vizibil cu ochiul liber la examinarea contra luminii,
fără ajutorul niciunui instrument sau echipament de verificare, ca element de
securitate de tip deschis; melanj de fibre de securitate, cu distribuţie
aleatorie în masa hârtiei, format din 3 tipuri diferite de fibre: unele
vizibile numai cu ochiul liber, unele invizibile cu ochiul liber, dar vizibile
la examinarea sub „lumina" UV, şi unele vizibile atât cu ochiul liber, cât
şi la examinarea sub „lumina" UV, ca element de securitate deschis şi
semideschis; absenţa fluorescentei în masă, la examinarea sub „lumina" UV;
tratarea chimică a hârtiei pentru a asigura evidenţierea oricărei încercări de
alterare a menţiunilor realizate pe aceasta ulterior completării, folosind
solvenţi sau alte substanţe chimice specifice, ca elemente de securitate de tip
închis.
c) Aplicarea pe suportul de imprimare a unor elemente
de securitate de tip deschis sau semideschis: prin intermediul designului,
incluzând următoarele elemente grafice de securitate realizate vectorial:
ghilose, raster personalizat mono-sau multicolor, microtext în undă, relief cu
modularea grosimii de linie deformat variabil în culori spot, precum şi
combinaţii ale acestora; prin folosirea la imprimarea cecului a cel puţin două
cerneluri de securitate cu proprietăţi speciale.
(3) Niciunui dintre elementele de securitate incluse
de instituţiile de credit emitente (din cele menţionate mai sus sau
suplimentare) nu trebuie să afecteze în vreun fel prelucrarea prin mijloace electronice a datelor înscrise ulterior pe cec.
(4) Elementele de securitate de tip deschis, semideschis
sau închis, incluse de fiecare instituţie de credit emitentă în propriile
modele de cec, trebuie să fie cunoscute de toate instituţiile de credit din
România unde cecurile pot fi prezentate la plată.
(5) Instituţiile de credit emitente vor urmări ca
încorporarea elementelor de securitate în formularul de cec să nu îngreuneze
citirea informaţiilor conţinute, ulterior completării sale. Nu este permisă
imprimarea pe verso a cecurilor.
ARTICOLUL 3
Dimensiunile cecului
(1) Cecul trebuie să aibă
dimensiunile următoare: lungime - 190 mm, înălţime - 95 mm.
(2) Abaterile în plus sau în minus nu pot depăşi 1 mm.
ARTICOLUL 4
Marginile de referinţă
(1) Toate dimensiunile
orizontale sunt măsurate de la marginea din dreapta a feţei cecului. Toate dimensiunile
verticale sunt măsurate de la marginea de jos a feţei cecului cunoscută sub
denumirea de margine inferioară.
(2) Este obligatorie păstrarea marginilor de referinţă
astfel încât acestea să fie utilizate la alinierea documentului în mecanismele
automate.
(3) In cazul în care instituţiile de credit furnizează
clienţilor lor carnete de cecuri, acestea trebuie să fie legate la stânga
documentului. Numărul de file dintr-un carnet este opţional pentru fiecare
instituţie de credit.
(4) Fila de cec va avea 3 elemente de referinţă,
denumite ancore, al
căror scop este de a determina poziţionarea şi delimitarea, în cadrul
suprafeţei cecului, a ariilor cu informaţii care pot fi citite şi prelucrate cu
mijloace electronice. Ancorele vor avea forma unui colţar (o linie verticală şi
o linie orizontală unite în extremitatea lor) sau de „T". Aceste linii vor
avea următoarele dimensiuni minime:
a) linia verticală: 5 mm lungime,
1mm grosime;
b) linia orizontală: 5 mm lungime, 1mm grosime.
Poziţionarea ancorelor faţă de marginile de referinţă este următoarea:
(i) colţar dreapta sus: 4 mm de la marginea din dreapta, 91 mm de la marginea inferioară;
(ii) colţar stânga („L" răsturnat): 188 mm de la
marginea din dreapta, 5 mm de la marginea inferioară (colţul din stânga jos al
zonei 7 „IBAN posesor");
(iii) ancora centrală (în formă de „T" răsturnat):
97 mm de la marginea din dreapta, 53 mm de la marginea inferioară (în spaţiul
dintre câmpurile rezervate pentru „plătibil la" şi „denumire
trăgător").
ARTICOLUL 5
Carnetele de cecuri
(1) Cecurile emise de
instituţiile de credit în carnete pot prezenta o matcă (cotor) ce va fi
adăugată la marginea din stânga a formularului de cec, fără să îl afecteze în
vreun fel şi având aceeaşi lăţime (înălţime) cu cecul.
(2) Matca (cotorul) cecului poate fi separată de cec
fie printr-o linie discontinuă tipărită, fie prin perforaţii care trebuie să
asigure o detaşare precisă a cecurilor din carnet. In acest scop se vor utiliza
perforaţii cu 6-9 tăieturi la fiecare 25 mm şi cu zone de reţinere de
aproximativ 1 mm.
(3) Perforaţiile de separare sunt permise numai la
marginea din stânga a feţei cecului. Linia perforaţiilor sau linia discontinuă
tipărită va corespunde marginii din stânga a cecului.
(4) Cecurile prezentate unei instituţii de credit nu
trebuie să prezinte tăieturi sau alte perforaţii, cu excepţia celor de
separare, prevăzute mai sus.
ARTICOLUL 6
Banda albă
(1) Fiecare cec are rezervată o
bandă pe care se pot înscrie informaţii codificate necesare procesării automate
a cecului, care constituie linia codurilor.
(2) Banda albă va fi amplasată în colţul din dreapta
jos al cecului, va începe de la 85 mm de la marginea din dreapta a cecului şi
va avea înălţimea de 16 mm.
(3) Banda albă este delimitată de restul cecului
printr-o linie continuă. Banda albă nu are alte linii de demarcaţie.
ARTICOLUL 7
Linia codurilor
In scopul uşurării procesării cecului, instituţiile de
credit vor putea stabili de comun acord un standard
privind linia codurilor.
ARTICOLUL 8
Desenul şi redactarea cecului
(1) Faţa cecului este
alcătuită din zone ale căror amplasări, conţinut şi dimensiuni vor fi realizate
în conformitate cu regulile enunţate mai jos şi cu anexele nr. 1 şi 2.
(2) In mod convenţional, în anexa nr. 1, faţa cecului a
fost împărţită în zone delimitate prin linii groase, în scopul facilitării
prezentării; liniile groase care delimitează zonele nu fac parte componentă din
formularele de cec.
(3) ZONA 1 - alocată pentru
elementele de identificare a instituţiei de credit trase - este întotdeauna
plasată în partea superioară a cecului şi cuprinde:
a) în partea stângă sus - denumirea şi/sau sigla
instituţiei de credit trase, tipărite obligatoriu cu caractere de minimum 3 mm
înălţime;
b) în partea dreaptă sus - adresa sediului instituţiei
de credit trase;
c) în partea stângă jos - rubrica „Plătiţi în schimbul
acestui CEC", sub denumirea şi/sau sigla instituţiei de credit trase;
cuvântul „CEC" fiind tipărit cu majuscule, îngroşat, cu caractere de
minimum 3 mm înălţime.
(4) ZONA 1A este alocată pentru pretipărirea
referinţei cecului, cu caractere tip OCR- B1 de 3 mm înălţime (conform ISO
1073-2:1976); rubrica trebuie să înceapă la 125 mm de la marginea din dreapta
şi 79 mm de la marginea de jos a cecului; lungimea rubricii nu va putea depăşi
60 mm.
(5) ZONA 1B este alocată barării cecului - începe la 65
mm de la marginea din dreapta şi la 77 mm de la marginea de jos a cecului;
lungimea spaţiului de barare nu va putea depăşi 20 mm.
a) Pentru cecul simplu, dacă se doreşte bararea
acestuia, barele vor trebui amplasate doar în zona 1B pentru a nu afecta
celelalte menţiuni de pe cec.
b) Pentru cecul barat, două linii paralele oblice,
înclinate spre dreapta, pretipărite, vor fi plasate în zona 1B, distanţa dintre
bare fiind cuprinsă între 10 şi 15 mm, iar spaţiul dintre ele va fi imprimat în
culori de slabă intensitate.
(6) ZONA 2 - alocată pentru
date privind conţinutul propriu-zis al cecului - este întotdeauna plasată sub
zona 1 şi cuprinde următoarele rubrici şi spaţii de completat:
a) rubrica „emis în localitatea", urmată de un
spaţiu marcat prin linie punctată de maximum 30 mm, necesar completării
denumirii localităţii unde a fost emis cecul; urmat de rubrica „la data";
b) începând de la 127 mm de la marginea din dreapta şi
70 mm de la marginea de jos a cecului, va fi delimitat cu linii continue un
spaţiu format din 8 casete semideschise de 4 mm lungime fiecare şi de maximum 5
mm înălţime (aşa cum apar în anexa nr. 1, pentru înscrierea datei de emitere a
cecului în formatul zi-lună-an (ZZ/LL/AAAA); fundalul cecului în zona acestor
casete va fi imprimat uniform în culoare roşu de slabă intensitate, cu un grad
de acoperire de maximum 15% (efect vizual: nuanţa pală de roz); acest spaţiu va
fi urmat de rubrica „suma de";
c) începând de la 81 mm de la marginea din dreapta şi
70 mm de la marginea de jos a cecului, va fi delimitat cu linii continue un
spaţiu format din 13 casete închise (aşa cum apar în anexa nr. 1) de 4,5 mm
lungime şi 5 mm înălţime fiecare, pentru înscrierea sumei cecului; în caseta 11
se va pretipări caracterul „ ," îngroşat şi de 2 mm înălţime, fundalul
cecului în zona acestor casete va fi imprimat uniform în culoare roşu de slabă
intensitate, cu un grad de acoperire de maximum 15% (efect vizual: nuanţa pală
de roz); acest spaţiu va fi urmat de rubrica „moneda";
d) începând de la 12 mm de la marginea din dreapta şi
70 mm de la marginea de jos a cecului, va fi delimitat cu linii continue un
spaţiu format dintr-un dreptunghi de 8 mm lungime şi 5 mm înălţime pentru
înscrierea monedei; fundalul cecului în zona acestui dreptunghi va fi imprimat
uniform în culoare roşu de slabă intensitate, cu un grad de acoperire de
maximum 15% (efect vizual: nuanţa pală de roz); în locul acestui spaţiu,
instituţiile de credit pot pretipări însemnul monetar aferent monedei în care
vor fi emise cecurile respective;
e) rubrica „suma în litere" va fi amplasată
imediat sub rubrica „emis în localitatea" şi va fi urmată de un spaţiu
format dintr-un dreptunghi delimitat cu linie continuă, care va începe de la
178 mm de la marginea din dreapta şi 62 mm de la marginea de jos a cecului şi
va avea o lungime de 174 mm şi 5 mm înălţime, In situaţia în care cecul este
emis în altă monedă, în conformitate cu pct. 184 din Normele-cadru nr. 7/1994
privind comerţul făcut de societăţile bancare şi celelalte societăţi de credit,
cu cecuri, pe baza Legii nr. 59/1934 asupra cecului, modificată prin Ordonanţa
Guvernului nr. 11/1993, aprobată şi modificată prin Legea nr. 83/1994, iar
trăgătorul dispune ca plata să fie efectuată în RON, această menţiune se va
face în acest spaţiu prin includerea sintagmei „în RON"; fundalul cecului
în zona acestui dreptunghi va fi imprimat uniform în culoare roşu de slabă
intensitate, cu un grad de acoperire de maximum 15% (efect vizual: nuanţa pală
de roz);
f) rubrica „stipulat", amplasată imediat sub
rubrica „suma în litere", va fi urmată de un spaţiu marcat prin linie
punctată de maximum 25 mm lungime, necesar completării menţiunilor facultative
ale cecului; acest spaţiu va fi urmat de rubrica „plătibil la", apoi de un
spaţiu marcat prin linie punctată de maximum 45 mm;
g) rubrica „lui/la ordinul", amplasată imediat
sub rubrica „stipulat", va fi urmată de un spaţiu marcat prin linie
punctată de maximum 75 mm;
h) rubrica „Denumire trăgător", amplasată în
continuarea spaţiului marcat prin linie punctată aferent rubricii „lui/la
ordinul", urmată de un spaţiu dreptunghiular care începe de la 79 mm de la
marginea din dreapta şi 52 mm de la marginea inferioară a cecului şi va avea
lungimea de 76 mm şi înălţimea de 9 mm, destinat înscrierii denumirii
trăgătorului, având fundalul imprimat uniform în culoare roşu de slabă
intensitate, cu un grad de acoperire de maximum 15% (efect vizual: nuanţa pală de roz). Denumirea trăgătorului este
înscrisă în momentul în care trăgătorul primeşte formularele de cec de la banca
al cărei client este. In cazul în care denumirea trăgătorului nu se
pretipăreşte, acest spaţiu trebuie marcat prin 2 rânduri a câte 18 căsuţe de
4,2 mm lungime şi 4,5 mm înălţime fiecare, delimitate prin linii întrerupte,
pentru uşurarea înscrierii, astfel încât să poată fi înscrisă denumirea
trăgătorului;
i) rubrica „Cod trăgător", amplasată imediat sub
rubrica „lui/la ordinul", urmată, pe acelaşi rând, începând de la 178 mm
de la marginea din dreapta şi 45 mm de la marginea de jos a cecului, de un
spaţiu marcat printr-o linie continuă, delimitat printr-un dreptunghi de 60 mm
lungime şi 5 mm înălţime. In acest spaţiu se înscriu datele de identificare ale
trăgătorului, respectiv:
1. pentru persoane juridice rezidente: codul unic de
identificare fiscală al trăgătorului;
2. pentru persoane juridice nerezidente: informaţia
solicitată de banca trasă la deschiderea contului
curent;
3. pentru persoanele fizice rezidente: codul numeric
personal al trăgătorului;
4. pentru persoane fizice nerezidente: informaţia
solicitată de banca trasă la deschiderea contului curent.
Aceste date de identificare ale trăgătorului sunt
înscrise în momentul în care trăgătorul primeşte formularele de cec de la banca
al cărei client este.
In cazul în care aceste date de identificare nu se
pretipăresc, acest spaţiu trebuie marcat prin 13 căsuţe de 4,5 mm lungime şi 5
mm înălţime fiecare, delimitate prin linii întrerupte, pentru uşurarea
înscrierii.
Fundalul cecului în zona acestor casete va fi imprimat
uniform în culoare roşu de slabă intensitate, cu un grad de acoperire de
maximum 15%, (efect vizual: nuanţa pală de roz);
j) rubrica „IBAN trăgător", urmată de un spaţiu
pentru înscrierea codului IBAN al trăgătorului, delimitat printr-un dreptunghi
de 100 mm lungime şi 5 mm înălţime; dreptunghiul va începe de la 104 mm de la
marginea din dreapta a cecului şi 45 mm de la marginea de jos.
Fundalul cecului în zona
acestor casete va fi imprimat uniform în culoare roşu de slabă intensitate, cu
un grad de acoperire de maximum 15% (efect vizual: nuanţa pală de roz).
Codul IBAN al trăgătorului este înscris în momentul în
care trăgătorul primeşte formularele de cec de la banca al cărei client este.
In cazul în care denumirea trăgătorului nu se
pretipăreşte, acest spaţiu trebuie marcat prin două rânduri a câte 18 căsuţe de
4,2 mm lungime şi 4,5 mm înălţime fiecare, delimitate prin linii întrerupte,
pentru uşurarea înscrierii, astfel încât să poată fi înscrisă denumirea
trăgătorului.
(7) ZONA 3 - alocată pentru giruri - este plasată sub
zona 2 şi cuprinde următoarele rubrici şi spaţii de completat:
a) rubrica „1) Girat de", urmată de un spaţiu
marcat prin linie punctată de maximum 33 mm lungime, necesar completării
numelui primului girant, va fi urmată de rubrica „2) Girat de", urmată de
un spaţiu marcat prin linie punctată de maximum 33 mm lungime, necesar
completării numelui celui de-al doilea girant;
b) rubrica „către",
amplasată imediat sub rubrica „1) Girat de", va fi urmată de un spaţiu
marcat prin linie punctată de maximum 37 mm lungime, necesar completării
numelui primului giratar, apoi de rubrica „către", amplasată sub rubrica
„2) Girat de", urmată de un spaţiu marcat prin linie punctată de maximum 37 mm lungime, necesar completării
numelui celui de-al doilea giratar;
c) rubrica „la data", amplasată imediat sub prima
rubrică „către", va fi urmată de un spaţiu marcat prin linie punctată de
maximum 35 mm lungime, necesar completării datei la care are loc prima
operaţiune de girare, apoi de rubrica „la data", amplasată sub a doua
rubrică „către", urmată de un spaţiu marcat prin linie punctată de maximum
35 mm lungime, necesar completării datei la care are loc a doua operaţiune de
girare;
d) câte un spaţiu marcat printr-o linie continuă de
maximum 35 mm lungime, sub care se află rubrica „Semnătură girant", va fi
amplasat sub rubricile aferente primului girant, respectiv celui de-al doilea
girant;
e) toate aceste rubrici şi
spaţii vor fi încadrate într-un dreptunghi marcat cu linie continuă, care va
începe de la 187 mm de la marginea din dreapta şi 13 mm de la marginea de jos a
cecului, va avea o lungime de 100 mm şi o înălţime de 30 mm.
(8) ZONA 4 - alocată pentru aplicarea ştampilei
„CERTIFICAT" pe cec sau pentru avalizarea cecului - este plasată sub zona
2 în centru-dreapta; spaţiul aferent acestor rubrici va fi delimitat printr-un
dreptunghi de 32 mm lăţime şi 24 mm înălţime, colţul din stânga jos al
dreptunghiului fiind la 85 mm de marginea din dreapta şi la 19 mm de marginea de
jos a cecului.
(9) ZONA 5 - alocată pentru semnătura trăgătorului -
este plasată în dreapta sub zona 2.
Incepând de la 52 mm de la marginea din dreapta şi 23
mm de la marginea de jos a cecului va fi amplasat un dreptunghi de 48 mm lăţime
şi 20 mm înălţime, delimitat prin linie continuă, sub care se află rubrica cu
litere italice de 2 mm înălţime „Semnătura trăgătorului". Fundalul cecului
în zona acestui dreptunghi va fi imprimat uniform în culoare roşu de slabă
intensitate, cu un grad de acoperire de maximum 15% (efect vizual: nuanţa pală
de roz); semnătura olografă a trăgătorului nu va putea depăşi spaţiul delimitat
de acest dreptunghi şi nu se va suprapune cu informaţiile privind moneda de
plată.
(10) ZONA 6-Alte menţiuni
a) Deasupra liniei care separă banda albă de restul
formularului de cec va fi pretipărită menţiunea „In această porţiune nu se
scrie".
b) Această menţiune este încadrată de două săgeţi cu
vârful orientat în jos.
(11) ZONA 7 - alocată pentru elementele de identificare
a contului ultimului posesor al cecului - este plasată în stânga, sub zona 3,
şi cuprinde următoarele rubrici şi spaţii de completat:
a) imediat sub zona 3 va fi amplasat un spaţiu
destinat înscrierii codului IBAN al ultimului posesor al cecului, marcat prin 6
casete de dimensiuni egale, lungime 16 mm şi înălţime 5 mm, delimitate de câte
un chenar dreptunghiular, fiecare casetă fiind divizată vertical în interior
prin 3 linii întrerupte amplasate la 4 mm de marginile casetei şi unele faţă de
altele; prima casetă va începe de la 187 mm de la marginea din dreapta a
cecului şi 6 mm de la marginea de jos;spaţiul lăsat liber între casete este de
maximum 1 mm; fundalul cecului în zona acestor casete va fi imprimat uniform în
culoare roşu de slabă intensitate, cu un grad de acoperire de maximum 15%
(efect vizual: nuanţa pală de roz);
b) rubrica „IBAN posesor" va fi amplasată imediat
sub spaţiul de la lit. a).
(12) ZONA 8 - reprezintă banda albă. In această zonă,
ale cărei dimensiuni au fost descrise la art. 6, nu vor fi făcute niciun fel de menţiuni, cu excepţia liniei
codurilor, iar fundalul cecului nu va avea în această zonă niciun fel de
imprimări.
(13) Toate liniile utilizate pentru demarcarea unor
spaţii în zonele 1-7 menţionate în acest articol vor fi imprimate în culoare
roşu, grad de acoperire 50-75% (efect vizual - roz accentuat) şi nu vor depăşi
grosimea de jumătate de milimetru.
(14) Cu excepţia zonei de bandă albă şi a zonelor
precizate a fi imprimate cu nuanţe slabe cu grad de acoperire de maximum 15%,
fundalul cecului va putea fi imprimat în funcţie de solicitarea instituţiilor
de credit în culori de slabă intensitate (nuanţe pale) - verde, roşu, galben,
orange, albastru, cu un grad de acoperire de maximum 15%.
(15) Pentru a permite preluarea automată a datelor,
spaţiile aferente sumei în cifre şi codului de identificare trăgător descris la
alin. (6) lit. i) de mai sus trebuie completate numai cu informaţiile necesare,
înscrierea făcându-se în casetele respective. Casetele rămase libere după
înscrierea respectivelor informaţii vor fi lăsate necompletate, nebarate şi
fără alte însemne.
(16) Informaţiile prevăzute la alin. (6) lit. h) -
denumire trăgător, lit. i) - date de identificare trăgător şi lit. j) - codul
IBAN al trăgătorului vor fi pretipărite, opţional, de către banca trăgătorului,
cu caractere OCR - B1 de 3 mm înălţime (ISO 1073-2:1976).
ARTICOLUL 9
Preimprimarea simbolului bănesc
Orice instituţie de credit poate pretipări simbolul
monedei în care este denominată plata, în spaţiul alocat în acest scop în zona
2, conform art. 8.
ARTICOLUL 10
Cecul certificat
(1) Cecul certificat respectă
toate condiţiile cecului obişnuit.
(2) Ştampila cu menţiunea „CERTIFICAT" se aplică
de instituţia de credit trasă în zona 4.
(3) Aplicarea ştampilei se va face fără a se depăşi
spaţiul alocat în acest scop, demarcat printr-un
dreptunghi, conform art. 8 alin. (8).
ARTICOLUL 11
Cecul barat
(1) Cecul barat (anexa nr. 3)
respectă toate condiţiile cecului obişnuit.
(2) Bararea constă în două linii paralele, oblice,
înclinate spre dreapta, imprimate mai îngroşat decât orice alte linii de pe cec, plasate diagonal în zona 1B, conform art. 8 alin.
(5).
(3) Distanţa dintre bare trebuie să fie cuprinsă între
10 şi 15 mm, iar spaţiul dintre ele va fi imprimat în culori de slabă
intensitate.
(4) Bararea nu trebuie să se extindă în alt spaţiu
decât cel aferent zonei 1B şi nu trebuie să afecteze rubricile din zonele 1 şi
1A.
ARTICOLUL 12
Cecul barat special
Cecul barat special respectă toate condiţiile cecului
cu barare generală, având înscrise între cele două linii paralele denumirea sau
iniţialele instituţiei de credit care urmează să încaseze plata.
ARTICOLUL 13
Cecul circular
(1) Cecul circular respectă
toate condiţiile cuprinse la art. 2-5, referitoare la cecul obişnuit (anexa nr.
4).
(2) Faţa (recto) cecului circular este alcătuită din
zone ale căror amplasări, conţinut şi dimensiuni vor fi realizate în
conformitate cu regulile enunţate mai jos şi cu anexele nr. 4, 4a) şi 4b).
(3) In mod convenţional, în anexa nr. 4a), faţa (recto)
cecului circular a fost împărţită în 7 zone delimitate prin linii groase, în
scopul facilitării prezentării; liniile groase care delimitează zonele nu fac
parte componentă din formularele de cec.
(4) ZONA 1 - alocată pentru elementele de identificare
a instituţiei de credit trase - este întotdeauna plasată în partea superioară a
cecului circular şi cuprinde:
a) denumirea şi/sau sigla instituţiei de credit trase,
tipărite obligatoriu cu caractere îngroşate, de minimum 3 mm înălţime; partea
dreaptă - adresa sediului instituţiei de credit trase;
b) referinţa cecului,
pretipărităîn centrul cecului circular, sub denumirea şi/sau sigla instituţiei
de credit trase.
(5) ZONA2 - alocată pentru date privind conţinutul
propriu-zis al cecului circular - este întotdeauna plasată în colţul din stânga
sus, sub zona 1, şi cuprinde următoarele rubrici şi spaţii de completat:
a) rubrica privind promisiunea necondiţionată a
instituţiei de credit de a plăti la vedere o sumă de bani, exprimată prin
formula „La vedere ne obligăm să plătim, pentru valoarea primită anterior în
schimbul acestui CEC CIRCULAR"; cuvintele „CEC CIRCULAR" trebuie
tipărite îngroşat, cu majuscule de minimum 2,5 mm înălţime;
b) rubrica „stipulat", urmată de un spaţiu marcat
prin linie punctată, de minimum 75 mm lungime, necesar completării menţiunilor facultative ale cecului circular;
c) rubrica „lui", urmată de un spaţiu marcat prin
linie punctată, de minimum 50 mm lungime, necesar completării numelui sau
denumirii beneficiarului plăţii, este tipărită sub rubrica „stipulat" şi
este urmată de rubrica „sau la ordinul său".
(6) ZONA 3 - alocată pentru elementele de identificare
a instituţiei de credit unde plata trebuie făcută - este plasată sub zona 2 şi
cuprinde următoarele rubrici pretipărite:
a) spaţiu special marcat printr-un dreptunghi tipărit
în contrast slab, de minimum 25 mm lungime şi minimum 45 mm înălţime, în a
cărui parte superioară se află rubrica „Plătibil la"; denumirile
instituţiilor de credit plătitoare şi adresele acestora sunt pretipărite în
interior; în partea inferioară, între paranteze, se află rubrica „(denumirea şi
adresele unităţilor bancare plătitoare)";
b) spaţiu marcat special printr-un dreptunghi tipărit
în contrast slab, de minimum 30 mm lungime şi minimum 25 mm înălţime, pentru
pregătirea denumirii instituţiei de credit emitente; acest spaţiu este situat
în dreapta spaţiului destinat locului plăţii şi se completează atunci când
cecul circular se supune prevederilor art. 82 din Legea nr. 59/1934 asupra
cecului, cu modificările şi completările ulterioare;
(7) ZONA 4 este alocată pentru
date privind elementele de identificare a cecului circular.
a) Zona 4 este întotdeauna plasată în colţul din
dreapta sus a cecului, sub zona 1.
b) Această zonă cuprinde rubrica „emis la", urmată
atât de un spaţiu marcat prin linie punctată, de minimum 35 mm lungime, necesar
completării localităţii unde a fost emis cecul circular, cât şi de un spaţiu marcat special [anexa nr.
4b)], necesar completării zilei, lunii şi anului emiterii; sub aceste spaţii
sunt tipărite, între paranteze, indicaţiile: „(localitatea)" şi
„(data)".
(8) ZONA 5 - alocată pentru elementele de identificare
a sumei - este întotdeauna plasată sub zona 4 şi cuprinde următoarele rubrici
şi spaţii de completat:
a) rubrica „suma de", urmată, pe acelaşi rând,
de un dreptunghi cu lungimea de minimum 10 mm şi înălţimea de minimum 5 mm,
destinat înscrierii monedei, şi de un marcaj special necesar completării sumei
în cifre; pentru spaţiul alocat înscrierii sumei în cifre sunt prevăzute
separatoare de ordin de mărime şi separatoare de cifre zecimale; suma trebuie
aliniată la dreapta, iar spaţiile rămase necompletate se completează de
trăgător cu asteriscuri în vederea evitării fraudelor. Sub aceste spaţii sunt
tipărite indicaţiile: „moneda" şi respectiv „(în cifre)";
dimensiunile acestor spaţii speciale sunt cele cuprinse în anexa nr. 4b);
b) amplasarea în partea dreaptă a feţei cecului
circular, sub spaţiul pentru completarea sumei în cifre, a spaţiului destinat
completării sumei în litere, delimitat prin două dreptunghiuri imprimate în
contrast slab; lungimea fiecărui dreptunghi este de minimum 80 mm, iar
înălţimea este de minimum 4 mm, având un spaţiu de minimum 2,5 mm între ele; în
spaţiul dintre cele două dreptunghiuri se tipăreşte rubrica „(în litere)".
(9) ZONA 6 este alocată pentru elementele de
identificare a trăgătorului.
a) Zona 6 este întotdeauna plasată sub zona 5 şi
cuprinde un spaţiu marcat prin linie continuă, de minimum 40 mm lungime, sub
care se află rubrica „Semnătura reprezentantului legal al societăţii bancare
sau societăţii de credit trăgătoare"; în dreapta acestui spaţiu se află
rubrica „L.S."; aceste spaţii trebuie să fie libere de orice tipărituri
care ar putea influenţa claritatea semnăturii sau a ştampilei.
b) Deasupra liniei care separă banda albă de restul
formularului de cec este tipărită menţiunea „Vă rugăm ca această porţiune să nu
fie scrisă sau ştampilată"; această menţiune este încadrată de două săgeţi
cu vârful orientat în jos.
(10) ZONA 7 este reprezentată de banda albă.
a) Banda albă este amplasată în partea inferioară a
cecului, pe toată lungimea cecului circular, pe o lăţime de 16 mm de la
marginea de jos a cecului circular.
b) în această bandă vor fi tipărite următoarele spaţii
speciale în vederea completării cu informaţii referitoare la numărul contului
ultimului posesor, instituţia de credit unde acesta are deschis contul şi codul
acesteia; aceste spaţii vor fi completate de clientul beneficiar, ultimul
posesor al cecului circular, în cazul în care plata se va primi într-un cont
bancar.
c) In partea stângă a benzii
albe a cecului circular se găsesc următoarele rubrici şi spaţii care vor fi
completate de ultimul posesor: rubrica „Cont nr.", urmată de un spaţiu
marcat prin linie punctată cu o lungime de minimum 40 mm, necesar completării
numărului contului bancar al beneficiarului, ultimul posesor al cecului
circular; rubrica „Deschis la", urmată de un spaţiu marcat prin linie
punctată cu o lungime de minimum 30 mm, necesar completării denumirii
instituţiei de credit unde ultimul posesor îşi are deschis contul; rubrica
„Cod", urmată de un spaţiu marcat prin linie punctată cu o lungime de
minimum 40 mm, necesar completării codului instituţiei de credit unde ultimul
posesor îşi are deschis contul.
(11) Spatele (verso) cecului circular este alcătuit,
în mod obligatoriu, din două zone identice ca dimensiuni şi conţinut, precum şi de zona alocată benzii albe,
ale căror amplasări, conţinut şi dimensiuni vor fi realizate în conformitate cu
regulile enunţate mai jos şi cu anexa nr. 4c).
(12) ZONELE 1 şi 2 ale spatelui (verso) cecului
circular sunt delimitate între ele de linii continue de 0,5 mm şi cuprind
următoarele rubrici şi spaţii de completat, aliniate la stânga zonelor:
a) rubrica „GIRANT", tipărită cu majuscule,
îngroşat, urmată de un spaţiu marcat prin doua linii punctate de minimum 30 mm
şi, respectiv, de minimum 50 mm lungime, destinat completării numelui sau
denumirii girantului;
b) rubrica „Girat către", urmată de un spaţiu
marcat prin două linii punctate de minimum 30 mm şi, respectiv, de minimum 50
mm lungime, destinat completării numelui sau denumirii giratarului;
c) rubrica „data", urmată de un spaţiu marcat
prin linie punctată de minimum 30 mm lungime, destinat completării zilei, lunii
şi anului efectuării operaţiunii de girare;
d) spaţiu marcat prin linie continuă, de minimum 30 mm
lungime, sub care se află rubrica „Semnătură girant"; în dreapta acestui
spaţiu se află rubrica „L.S.".
(13) ZONA 3: este alocată înscrierii de către
instituţia de credit trasă şi beneficiarul cecului circular a informaţiilor şi
datelor privind plata şi, respectiv, încasarea cecului, precum şi a modalităţii
prin care aceste operaţiuni au fost efectuate (încasare în numerar sau în
cont).
(14) ZONA 4: este alocată
benzii albe, în partea inferioară a cecului, pe toată lungimea cecului, pe o
lăţime de 16 mm de la marginea de jos a cecului circular.
ARTICOLUL 14
Cecul de călătorie
(1) Faţa (recto) cecului de călătorie cuprinde
următoarele rubrici şi spaţii de completat (anexa nr. 5):
a) suma în litere - partea superioară a cecului de
călătorie, pretipărită;
b) referinţa cecului, pretipărită;
c) denumirea şi/sau sigla şi adresa sediului
instituţiei de credit trase, pretipărite;
d) suma în cifre - pretipărite de 3 ori: în colţul din
dreapta sus, în colţul din stânga sus şi la alegerea trăgătorului;
e) promisiunea necondiţionată a trăgătorului de a
plăti, exprimată prin menţiunea „TRĂGĂTORUL PLĂTEŞTE ACEST CEC DE CĂLĂTORIE
LUI:", tipărită cu majuscule, urmată de un spaţiu marcat prin linie
punctată, de minimum 50 mm lungime, necesar completării numelui sau denumirii
beneficiarului plăţii, şi urmată de menţiunea „SAU LA ORDINUL SĂU, SUMA
INDICATĂ, ÎN CONFORMITATE CU REGULILE ENUNŢATE PE VERSO", tipărită cu
majuscule;
f) denumirea şi/sau sigla trăgătorului şi titlul de
„CEC DE CĂLĂTORIE", poziţionate opţional;
g) două spaţii pentru semnăturile posesorului, marcate
prin două linii continue de minimum 35 mm şi, respectiv, minimum 50 mm
lungime, sub care se află rubricile „semnătura posesorului" şi, respectiv,
„CONTRASEMNAŢI ÎN PREZENŢA BENEFICIARULUI", poziţionate în partea stângă
şi, respectiv, în partea dreaptă a cecului de călătorie;
h) un spaţiu marcat printr-o linie continuă de minimum
35 mm lungime, sub care se află rubrica „Semnătura trăgătorului";
i) spaţiu marcat special printr-un dreptunghi tipărit
în contrast slab, de minimum 50 mm lungime şi minimum 11 mm lăţime, în a cărui
parte superioară se află rubrica „Plătibil la"; denumirea instituţiei de
credit plătitoare şi adresa acesteia sunt pretipărite în interior, în momentul
în care trăgătorul primeşte carnetul de cecuri de la instituţia de credit al
cărei client este; în partea inferioară, între paranteze, se află rubrica
„(denumirea şi adresa unităţii bancare plătitoare)";
j) rubrica „Emis la" în partea dreaptă a cecului de călătorie, urmată de un spaţiu marcat prin linie
continuă de minimum 35 mm lungime, necesar completării locului emiterii, şi de
un alt spaţiu marcat special pentru completarea zilei, lunii şi anului
emiterii; sub aceste spaţii se tipăresc rubricile „(localitatea)" şi,
respectiv, „(data)".
(2) Spatele (verso) cecului de călătorie (anexa nr. 6)
conţine:
a) rubrica „Când posesorul contrasemnează cecul de
călătorie în prezenţa beneficiarului, trăgătorul va plăti:", urmată de un
spaţiu marcat prin linie continuă, de minimum 55 mm lungime, necesar
completării sumei în litere; sub această linie se află rubrica „(suma în
litere)", poziţionată pe latura mică a spatelui (verso) cecului de
călătorie;
b) rubrica „Denumirea şi/sau sigla trăgătorului"
în mijlocul spatelui (verso) cecului de călătorie;
c) rubrica „SUMA", sub care se află rubrica „(în
cifre)", în partea stângă a cecului, poziţionate opţional.
(3) Cecul de călătorie respectă condiţiile prevăzute în
art. 8 privind banda albă şi în art. 11 privind menţiunea „Vă rugăm ca această
porţiune să nu fie scrisă sau ştampilată", încadrată de săgeţi orientate
în jos.
ARTICOLUL 15
Dispoziţii tranzitorii şi finale
(1) Nicio menţiune nu se va
afla la o distanţă mai mică de 3 mm faţă de oricare dintre marginile cecurilor.
(2) Prezenta normă tehnică nu se aplică cecurilor cu
destinaţie specială, cum ar fi cecurile pentru plata alocaţiei de stat pentru
copii.
(3) Până la data de 31 august 2008 inclusiv, Banca
Naţională a României şi instituţiile de credit vor putea elibera clienţilor lor
atât formulare prevăzute de prezenta normă tehnică, cât şi formulare prevăzute
de Normele tehnice nr. 9/1994 privind cecul.
(4) Incepând cu data de 1 septembrie 2008, Banca
Naţională a României şi instituţiile de credit vor elibera clienţilor lor numai
formulare de cec conforme cu prezenta normă tehnică.
(5) Informaţiile conţinute în exemplele de formulare
de cec nr. 1-4 au caracter ilustrativ.
(6) Anexele nr. 1, 2, 3, 4, 4a), 4b), 4c), 5 şi 6*) fac
parte integrantă din prezenta normă tehnică.
Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii
Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu
*) Anexele nr. 1, 2, 3, 4, 4a), 4b), 4c), 5 şi 6 sunt
reproduse în facsimil.
ANEXA Nr. 1 la norma tehnică
ZONELE CECULUI
ANEXA Nr. 2 la norma
tehnică
DIMENSIUNILE ZONELOR CECULUI
ANEXA Nr. 3 la norma tehnică
CEC BARAT
ANEXA Nr. 4 la norma tehnică
CEC CIRCULAR (recto)
ANEXA Nr. 4a) la norma tehnică
CEC CIRCULAR (recto)
ZONA 1 : SOCIETATEA BANCARA TRASA
|
|
ZONA 2 : ORDINUL DE A PLAŢI
|
ZONA 4: DATA ŞI
LOCUL EMITERII
|
|
ZONA 5 : SUMA IN CIFRE SI IN LITERE
|
|
ZONA 3 : LOCUL PLAŢII
|
|
ZONA 6:TRĂGĂTOR
|
|
ZONA 7 : CONT BENEFICIAR UNITATE
BANCARA
|
|
|
ANEXA Nr. 4b) la norma tehnică
Separator ordin de mărime
ANEXA Nr. 4c) la
norma tehnică
CEC CIRCULAR (VERSO)
1) GIRANT
..................................................................
Girat către .................................................
Data...........................................................
Samnatura girări
L.S.
|
Va rugam ca aceasta portuine sa nu fie scrisa sau stampilata
|
2) GIRANT
................................................................
Girat către
...............................................................
Data.............................
Semnatura girant L.S.
|
|
ANEXA Nr. 5 la norma tehnică
CEC PE CĂLATORIE
(recto)
ANEXA Nr. 6 la norma tehnică
CEC DE CĂLĂTORIE (verso)
EXEMPLU 1
EXEMPLU DE CEC PRELUAT DE CLIENT DE LA INSTITUŢIA DE
CREDIT
EXEMPLU 2
EXEMPLU DE CEC REMIS BENEFICIARULUI DE CĂTRE
TRĂGĂTOR
EXEMPLU 3
EXEMPLU DE CEC PREZENTAT DE ULTIMUL POSESOR INSTITUŢIEI DE CREDIT
EXEMPLU 4
EXEMPLU DE CEC GIRAT PREZENTAT DE ULTIMUL POSESOR
INSTITUŢIEI DE CREDIT