Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.1762 din 03.09.2021

privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.165/2020 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative
ACT EMIS DE: Ministerul Sanatatii
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 852 din 07 septembrie 2021

SmartCity1

Văzând Referatul de aprobare nr. IM 8.229/2021 al Direcţiei politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnologiilor medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin: Articolul IAnexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.165/2020 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 şi 552 bis din 26 iunie 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează potrivit anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul IIPrin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2) din Normele privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 368/2017, cu modificările şi completările ulterioare, preţurile prevăzute în anexa la prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul sănătăţii, Monica-Emanuela Althamer, secretar de stat ANEXĂModificări şi completări ale anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.165/2020 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative 1. După poziţia nr. 7318 se introduc 3 noi poziţii, poziţiile nr. 7319-7321, cu următorul cuprins:

Nr. crt. Cod_cim Obs. Denumire produs Forma Concentraţie Firma/Ţara DCI Ambalaj Grupa ATC Statut_frm Statut_anm Preţ producător (lei) Preţ ridicata maximal fără TVA (lei) Preţ amănuntul maximal cu TVA (lei) Stare Observaţii Valabilitate preţ
„7319 W60295001 DROPERIDOL AGUETTANT 2,5 mg/ml SOL. INJ. 2,5 mg/ml HYPERICUM - S.R.L. - ROMÂNIA DROPERIDOLUM Cutie cu 10 fiole x 1 ml sol. inj. (3 ani) N05AD08 MG 463,42 493,42 575,98 N Cant. 3.500 cutii Preţurile sunt valabile până la data de 12.08.2022.
7320 W65832001 PHENYLEPHRINE AGUETTANT 50 micrograme/ml SOL. INJ. 50 micrograme/ml HYPERICUM - S.R.L. - ROMÂNIA PHENYLEPHRINUM Cutie cu 10 fiole x 10 ml sol. inj. (2 ani) C01CA06 MG 272,25 299,48 365,60 N Cant. 2.000 cutii Preţurile sunt valabile pana la data de 10.11.2021.
7321 W68007001 ANTITOXINA BOTULINICA ABE SOL INJ. 500 UI + 500 UI + 100 UI/ml ALLIANCE HEALTHCARE ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA ANTITOXINĂ BOTULINICĂ Cutie cu 1 fiolă x 10 ml sol. inj. (3 ani) J06AA04 IM 4338,53 4368,53 4799,85 N Cant. 300 cutii Preţurile sunt valabile până la data de 1.09.2022."

2. Poziţia nr. 6577 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Nr. crt. Cod_cim Obs. Denumire produs Forma Concentraţie Firma/Ţara DCI Ambalaj Grupa ATC Statut_frm Statut_anm Preţ producător (lei) Preţ ridicata maximal fără TVA (lei) Preţ amănuntul maximal cu TVA (lei) Stare Observaţii Valabilitate preţ
„6577 W62381001 ATGAM 50 mg/ml CONC. PT. SOL. PERF. 50 mg/ml S.C. PFIZER ROMANIA - S.R.L. - ROMÂNIA IMUNOGLOBULINĂ ANTILIMFOCITE (DE CAL) Cutie cu 5 fiole a câte 5 ml conc. pt. sol. perf. (3 ani) L04AA03 MI 10474,43 10504,42 11487,98 N Cant. 30 de cutii Preţurile sunt valabile până la data de 25.08.2022."

3. Poziţia nr. 1829 se abrogă.

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 1762/2021

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 1762 din 2021
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 1762/2021
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu