Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale politici agricole şi strategii nr. 69.376 din 8 octombrie 2012,având în vedere prevederile art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2010, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin: Articolul 1Prezentul ordin creează cadrul juridic şi organizatoric pentru furnizarea fructelor proaspete în cadrul Programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli. Articolul 2În elaborarea caietelor de sarcini pentru procedurile de atribuire a contractelor de furnizare a fructelor proaspete în şcoli, autorităţile contractante vor respecta specificaţiile tehnice prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 3Direcţia inspecţii de stat pentru controlul tehnic în producerea şi valorificarea legumelor şi fructelor din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin personalul de specialitate din cadrul direcţiilor judeţene pentru agricultură, respectiv a Municipiului Bucureşti, va lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că merele distribuite în cadrul Programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli respectă standardele de comercializare specifice. Articolul 4La data publicării prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 85/2010 privind aprobarea Specificaţiilor tehnice pentru procedurile de atribuire a contractelor de furnizare a fructelor în şcoli, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 9 aprilie 2010, cu modificările ulterioare. Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Achim Irimescu, secretar de stat
ANEXĂSPECIFICAŢIILE TEHNICE ale caietelor de sarcini pentru procedurile de atribuire a contractelor de furnizare a fructelor proaspete în şcoli 1. Caracteristici generale În aplicarea art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se vor furniza mere cu o greutate minimă de 100 grame, încadrate la categoria „Extra“ şi/sau categoria I, conform Standardului de comercializare pentru mere, prevăzut în anexa I „Standarde de comercializare prevăzute la articolul 3“ - partea B „Standarde de comercializare specifice“ - partea 1 „Standard de comercializare pentru mere“ la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 al Comisiei din 7 iunie 2011 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului în ceea ce priveşte sectorul fructelor şi legumelor şi sectorul fructelor şi legumelor prelucrate. Se vor asigura transportul şi distribuţia zilnic, bisăptămânal sau săptămânal la destinatar (şcoli). 2. Cantităţi solicitate Cantităţile totale zilnice, bisăptămânale sau săptămânale sunt stabilite de fiecare consiliu judeţean, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, cu nominalizarea localităţilor, şcolilor şi a numărului de elevi care urmează să beneficieze de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi se vor anexa caietelor de sarcini elaborate de consiliile judeţene, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. 3. Calitatea şi prezentarea merelor şi marcajul Merele trebuie să respecte prevederile anexei I „Standarde de comercializare prevăzute la articolul 3“ - partea B „Standarde de comercializare specifice“ - partea 1 „Standard de comercializare pentru mere“ la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011. Prezentarea merelor se va face în ambalaje care să permită numărarea cu uşurinţă a acestora. Pe ambalaje trebuie inscripţionate în mod obligatoriu: – denumirea produsului;
– cantitatea netă, exprimată în kilograme, şi numărul de bucăţi;
– menţiunea privind greutatea minimă de 100 grame/bucată;
– condiţiile de depozitare;
– denumirea şi adresa furnizorului;
– menţiunea privind lotul;
– menţiunea „Produs distribuit gratuit conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Este interzisă comercializarea!“;
– data expirării.Merele trebuie să fie întregi, sănătoase, spălate, curate, fără corpuri străine vizibile, fără urme de atacuri de boli şi dăunători, fără umiditate externă în exces, fără miros sau gust străin, să reziste la transport şi manipulare. Loturile de mere destinate programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli vor fi însoţite de:
– buletine de analiză privind conţinutul reziduurilor de pesticide şi metale grele, care vor fi emise înainte de începerea distribuţiei fructelor, aferente loturilor respective. Dacă în perioada derulării distribuţiei apar situaţii independente de voinţa furnizorului, de natură să afecteze loturile de mere destinate programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli, acestea vor fi însoţite de buletine de analize privind conţinutul de alţi contaminanţi. Buletinele de analiză se eliberează de laboratoare naţionale sau comunitare acreditate în conformitate cu ISO EN 17025;
– avize de expediţie care trebuie să indice denumirea produsului, soiul, categoria, numărul lotului din care s-au furnizat şi cantitatea de mere furnizată, exprimată în kilograme, şi numărul de bucăţi; şi de
– certificate de conformitate emise conform Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 420/2008 privind stabilirea atribuţiilor Inspecţiei de Stat pentru Controlul Tehnic în Producerea şi Valorificarea Legumelor şi Fructelor.4. Mijloace necesare pentru transport şi distribuţie (precum şi spaţii de depozitare) Pentru transport şi distribuţie se vor utiliza autovehicule care să asigure integritatea merelor până la destinatar. Pentru depozitare, şcolile vor asigura şi vor folosi spaţii special amenajate pentru păstrarea merelor în condiţii de igienă. 5. Modul de distribuţie Distribuţia se va realiza zilnic, bisăptămânal sau săptămânal, conform unei scheme-cadru şi unui orar aprobate de autoritatea contractantă, după cum urmează:
– zone cu distribuţie zilnică: localităţi aflate la o distanţă de maximum 25 km de sediul furnizorului de mere;
– zone cu distribuţie bisăptămânală: localităţi aflate la distanţă situată în intervalul 25-50 km de sediul furnizorului de mere;
– zone cu distribuţie săptămânală: localităţi aflate la o distanţă mai mare de 50 km de sediul furnizorului de mere.Distribuţia merelor se va face numai de către persoane având cunoştinţe minime de igiena produselor agroalimentare sau instruite în acest sens şi având efectuat controlul medical periodic. Indiferent de modul de distribuţie - zilnic, bisăptămânal sau săptămânal, fiecare elev va primi câte un măr zilnic.