ORDIN Nr. 262
din 2 decembrie 2010
privind aprobarea
Dispozitiilor generale de aparare împotriva incendiilor la spatii si
constructii pentru birouri
ACT EMIS DE:
MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 831 din 13 decembrie 2010
In conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu
modificările ulterioare, ale art. 3 alin. (1) şi (2) şi art. 11 lit. c) din
Regulamentul de organizare şi funcţionare al Inspectoratului General pentru
Situaţii de Urgenţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.490/2004, cu
modificările ulterioare, precum şi cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.
1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de
informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al
regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între România şi
statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, cu
modificările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea
nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul administraţiei şi internelor emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă
Dispoziţiile generale de apărare împotriva incendiilor la spaţii şi construcţii
pentru birouri, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul
ordin.
Art. 2. - Prezentul ordin intră în vigoare în termen de
30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial
al României, Partea I.
Prezentul ordin a fost adoptat conform procedurii de
notificare prevăzute de Directiva 98/34/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea
de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, publicată în
Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 204 din 21 iulie 1998,
cu modificările ulterioare.
Ministrul administraţiei şi internelor,
Constantin-Traian Igaş
ANEXĂ
DISPOZIŢII GENERALE
de apărare împotriva incendiilor la spaţii şi
construcţii pentru birouri
CAPITOLUL I
Scopul şi domeniul de aplicare
Art. 1. - (1) Dispoziţiile generale de apărare
împotriva incendiilor la spaţii şi construcţii pentru birouri, denumite în continuare dispoziţii generale, au ca scop prevenirea şi reducerea riscurilor de producere a
incendiilor, asigurarea condiţiilor pentru limitarea propagării şi dezvoltării
acestora prin măsuri tehnice şi organizatorice, protecţia utilizatorilor, a
forţelor care acţionează la intervenţie, a bunurilor şi a mediului împotriva
efectelor incendiilor.
(2) Dispoziţiile generale se aplică tuturor spaţiilor
şi construcţiilor pentru birouri de pe teritoriul României, indiferent de forma
de proprietate, pe întreaga perioadă de exploatare.
(3) Prin perioadă de
exploatare se înţelege şi perioada în care
activitatea normală este întreruptă, cum ar fi noaptea, zilele nelucrătoare,
zilele de sărbători legale sau altele asemenea.
Art. 2. - (1) Prin spaţii şi
construcţii pentru birouri se înţelege orice clădire destinată activităţilor de birou,
inclusiv spaţiile de depozitare şi administrative aferente acestora.
(2) Spaţiile şi construcţiile
pentru birouri care fac obiectul prezentelor dispoziţii generale se clasifică,
din punct de vedere constructiv, în:
a) construcţii independente pentru birouri;
b) spaţii pentru birouri înglobate în alte construcţii.
(3) Construcţiile pentru birouri se clasifică, după
regimul de înălţime, în clădiri normale/obişnuite, clădiri înalte şi clădiri
foarte înalte, în conformitate cu reglementările tehnice specifice.
Art. 3. - Prezentele dispoziţii generale se completează
cu prevederile specifice din Normele generale de apărare împotriva incendiilor,
aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 163/2007, şi
cu reglementările tehnice din domeniul apărării împotriva incendiilor
aplicabile exploatării construcţiilor şi instalaţiilor în toate spaţiile pentru
birouri.
CAPITOLUL II
Organizarea şi desfăşurarea activităţii de apărare împotriva incendiilor
Art. 4. - Spaţiile şi construcţiile pentru birouri sunt
reprezentate de proprietar, de conducătorul instituţiei/ operatorului economic
care îşi desfăşoară activitatea în aceste clădiri sau de persoana desemnată de
aceştia, denumită în continuare administrator, ori de persoana care le utilizează în baza unui contract, a unei
convenţii sau a unui act juridic similar încheiat în acest sens, denumită în
continuare locatar.
Art. 5. - (1) In spaţiile şi construcţiile pentru
birouri, atribuţiile în domeniul apărării împotriva incendiilor pot fi exercitate
de:
a) cadrul tehnic cu atribuţii în domeniul apărării
împotriva incendiilor;
b) personalul desemnat din cadrul serviciului privat
pentru situaţii de urgenţă, în cazul în care este constituit şi funcţionează un
astfel de serviciu;
c) persoana/persoanele care îndeplineşte/îndeplinesc
prin cumul atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor;
d) persoana fizică sau persoana juridică autorizată
pentru desfăşurarea activităţii de apărare împotriva incendiilor, conform
legii, pe bază de contract;
e) administrator, pentru spaţiile în care îşi
desfăşoară activitatea mai puţin de 10 angajaţi.
(2) Atribuţiile personalului prevăzut la alin. (1) lit.
a)-d) pot fi îndeplinite de persoanele care fac dovada atestării obţinute în
urma absolvirii unor cursuri de formare profesională în domeniul apărării
împotriva incendiilor, corespunzătoare atribuţiilor pe care urmează să le
îndeplinească, sau de persoanele din statele membre ale Uniunii Europene ori
din statele membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (AELS) - părţi
ale înţelegerii privind Zona Economică Europeană, care au obţinut recunoaşterea
calificării pentru exercitarea ocupaţiilor respective.
Art. 6. - (1) Utilizatorii spaţiilor şi construcţiilor
pentru birouri pot fi:
a) personalul angajat;
b) personalul care desfăşoară activităţi de prestări
servicii/de întreţinere;
c) personalul colaborator;
d) clienţii.
(2) Prin client se
înţelege acea persoană care se află la un moment dat în spaţiul sau construcţia
pentru birouri.
Art. 7. - In cazul spaţiilor pentru birouri înglobate
în alte construcţii organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor
reprezintă obligaţia:
a) proprietarului, conducătorului
instituţiei/operatorului economic sau administratorului, pentru spaţiile
comune;
b) locatarilor, pentru spaţiile închiriate, dacă nu se
prevede altfel prin contractul, convenţia sau alt act juridic similar încheiat
între părţi.
Art. 8. - Obligaţiile pentru apărarea împotriva
incendiilor revin, potrivit legii, proprietarului, conducătorului instituţiei/
operatorului economic sau administratorului, după caz.
Art. 9. - (1) Atribuţiile personalului prevăzut la art.
5 se detaliază astfel încât să permită, dacă este cazul, identificarea
obligaţiilor legale delegate de proprietar sau conducătorul instituţiei/operatorului
economic.
(2) Atribuţiile în domeniul apărării împotriva
incendiilor care revin personalului prevăzut la art. 5 alin. (1) lit. a)-d) se
stabilesc în fişele posturilor.
Art. 10. - Actele de autoritate
privind apărarea împotriva incendiilor, emise de proprietar, conducătorul
instituţiei/ operatorului economic sau administrator, sunt:
a) dispoziţia de numire a cadrului tehnic sau a
personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva
incendiilor, după caz;
b) dispoziţia privind
stabilirea modului de organizare şi a responsabilităţilor privind apărarea
împotriva incendiilor;
c) instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor şi
atribuţiile salariaţilor la locurile de muncă;
d) dispoziţia privind reglementarea lucrului cu foc
deschis şi afumatului;
e) dispoziţia privind organizarea instruirii
personalului;
f) dispoziţia de constituire a serviciului privat
pentru situaţii de urgenţă ori contract/convenţie cu un serviciu privat pentru
situaţii de urgenţă, după caz;
g) regulile şi măsurile de apărare împotriva
incendiilor la utilizarea, manipularea, transportul şi depozitarea substanţelor
periculoase specifice, după caz;
h) convenţiile/contractele cuprinzând răspunderile ce
revin părţilor pe linia apărării împotriva incendiilor, în cazul transmiterii
temporare a dreptului de folosinţă asupra bunurilor imobile;
i) dispoziţia privind modul de gestionare a deşeurilor
din materiale combustibile.
Art. 11. - Măsurile specifice de apărare împotriva
incendiilor în spaţiile şi construcţiile pentru birouri se stabilesc în funcţie
de următoarele:
a) identificarea şi combaterea surselor specifice de
aprindere;
b) categoriile de materiale şi modul de gestionare a
deşeurilor combustibile susceptibile a se aprinde;
c) dotarea cu mijloacele tehnice de apărare împotriva
incendiilor;
d) activităţile desfăşurate de utilizatori.
Art. 12. - (1) Intervenţia la locul de muncă se
realizează în conformitate cu prevederile din Normele generale de apărare împotriva incendiilor.
(2) Pentru efectuarea operaţiunilor prevăzute în cazul
intervenţiei la locul de muncă, nominalizarea personalului se face pentru
fiecare schimb de lucru, precum şi în afara programului de lucru, în zilele de
repaus şi sărbători legale.
(3) Prin loc de muncă se înţelege locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în
spaţiile şi construcţiile pentru birouri, inclusiv orice alt loc din aria
acestora la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii
profesionale.
(4) Atunci când pe unul sau mai multe niveluri ale
aceleiaşi clădiri îşi desfăşoară activitatea mai multe persoane juridice sau
persoane fizice autorizate, locul de muncă se delimitează conform contractului,
convenţiei sau actului juridic similar, încheiat între părţi.
Art. 13. - Planurile de protecţie împotriva incendiilor
la spaţiile şi construcţiile pentru birouri sunt:
a) planul de evacuare a persoanelor;
b) planul de intervenţie;
c) planul de depozitare şi de evacuare a materialelor
care, conform legii, sunt considerate periculoase, după caz.
Art. 14. - (1) Planurile de evacuare a persoanelor se
întocmesc şi se afişează conform prevederilor Normelor generale de apărare
împotriva incendiilor.
(2) Pentru spaţiile pentru birouri înglobate în alte
construcţii, planurile de evacuare sunt extrase din planul de evacuare al
obiectivului şi se afişează de către proprietar, conducătorul
instituţiei/operatorului economic sau administrator.
Art. 15. - (1) Planurile de intervenţie se întocmesc în
conformitate cu prevederile Normelor generale de apărare împotriva incendiilor.
(2) Proprietarul, conducătorul instituţiei/operatorului
economic sau administratorul asigură întocmirea planurilor de intervenţie
pentru construcţiile în care sunt înglobate spaţii pentru birouri şi comunică
părţilor interesate măsurile şi obligaţiile ce le revin.
(3) Pentru construcţiile care au 2 sau mai mulţi
proprietari sau în care se găsesc mai multe/mulţi instituţii/operatori
economici, cel care deţine partea dominantă este integrator al tuturor
măsurilor de apărare împotriva incendiilor la nivelul obiectivului.
(4) Modelul structurii-cadru a planului de intervenţie
este prezentat în anexa la Normele generale de apărare împotriva incendiilor.
Art. 16. - Planurile de depozitare şi evacuare se
întocmesc şi se afişează conform Normelor generale de apărare împotriva
incendiilor.
Art. 17. - Planurile de protecţie împotriva incendiilor
se actualizează ori de câte ori este cazul, în funcţie de modificările
condiţiilor care au stat la baza întocmirii lor, precum şi de modificările
legislative, constructive, de personal şi altele asemenea.
Art. 18. - Personalul prevăzut la art. 5 are
următoarele obligaţii principale:
a) îndrumă şi controlează modul de aplicare a
prevederilor legale pentru apărarea împotriva incendiilor şi informează
proprietarul, conducătorul instituţiei/operatorului economic sau
administratorul asupra deficienţelor constatate;
b) participă la controlul pe linia apărării împotriva
incendiilor desfăşurat de inspectorii de prevenire din cadrul inspectoratelor
pentru situaţii de urgenţă judeţene/al municipiului Bucureşti;
c) identifică pericolele de incendiu care pot să apară
la nivelul acestor tipuri de obiective;
d) asigură tematica şi
desfăşurarea activităţii de instruire periodică în domeniul situaţiilor de
urgenţă, în limita competenţelor deţinute, a salariaţilor şi a personalului cu
responsabilităţi în domeniul situaţiilor de urgenţă;
e) participă, în limita
atribuţiilor conferite, la evacuarea utilizatorilor în caz de incendiu;
f) asigură întocmirea,
completarea şi reactualizarea planurilor de protecţie împotriva incendiilor şi
verifică periodic nivelul de cunoaştere a acestora de către personal;
g) informează operativ proprietarul sau conducătorul
instituţiei/operatorului economic privind problemele apărute pe linia apărării
împotriva incendiilor, modul de soluţionare a acestora şi urmăreşte
îndeplinirea măsurilor stabilite în acest scop;
h) participă, cu aprobarea proprietarului,
conducătorului instituţiei/operatorului economic sau administratorului, la
acţiuni pe tema apărării împotriva incendiilor, precum cursuri, instructaje,
analize organizate de inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene/al
municipiului Bucureşti sau de alte organe împuternicite prin lege şi propune
organizarea unor astfel de acţiuni;
i) participă la evaluarea anuală a nivelului de apărare
împotriva incendiilor, efectuat de proprietar, conducătorul
instituţiei/operatorului economic sau administrator şi propune alocarea de
fonduri necesare pentru procurarea de mijloace tehnice noi de apărare împotriva
incendiilor şi pentru menţinerea funcţionalităţii celor existente;
j) verifică existenţa, modul de amplasare şi starea
fizică a indicatoarelor de securitate;
k) asigură funcţionarea corespunzătoare a mijloacelor
tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor şi a mijloacelor de semnalizare,
conform reglementărilor tehnice specifice;
l) se asigură că verificarea,
întreţinerea şi/sau repararea mijloacelor tehnice cu rol de protecţie la foc se
realizează numai de către personal calificat;
m) verifică periodic, cel puţin anual, ca în spaţiile
şi construcţiile pentru birouri, cantităţile de materiale şi substanţe
combustibile utilizate să nu conducă la depăşirea densităţii sarcinii termice
stabilite prin reglementări tehnice sau prin documentaţiile tehnice de
proiectare.
Art. 19. - Personalul angajat şi personalul colaborator
are următoarele atribuţii principale:
a) să respecte Normele generale de apărare împotriva
incendiilor, prevederile prezentelor dispoziţii generale, măsurile şi regulile
specifice stabilite în cadrul persoanei juridice la care este angajat;
b) să respecte instrucţiunile specifice de exploatare a
aparatelor/echipamentelor aflate în dotarea spaţiului în care este angajat;
c) să participe, conform atribuţiilor stabilite, la
evacuarea personalului în condiţii de siguranţă;
d) să intervină, conform organizării specifice locului
de muncă, pentru stingerea oricărui incendiu, utilizând mijloacele tehnice de
apărare împotriva incendiilor din dotare.
Art. 20. - Personalul care
desfăşoară activităţi de prestări servicii de întreţinere are următoarele
obligaţii:
a) să respecte instrucţiunile/regulile specifice
privind apărarea împotriva incendiilor;
b) să intervină, conform instrucţiunilor specifice,
pentru stingerea oricărui început de incendiu, utilizând mijloacele de apărare
împotriva incendiilor din dotare;
c) prin activităţile desfăşurate, să nu afecteze buna
funcţionare a mijloacelor tehnice, sistemelor, instalaţiilor şi altora
asemenea, destinate apărării împotriva incendiilor din dotarea spaţiilor şi construcţiilor
pentru birouri;
d) să aducă la cunoştinţa proprietarului,
conducătorului instituţiei/operatorului economic sau administratorului, după
caz, orice defecţiune tehnică ori altă situaţie care constituie pericol de incendiu.
Art. 21. - Clientul are următoarele obligaţii
principale:
a) să respecte instrucţiunile/regulile specifice
privind apărarea împotriva incendiilor, aduse la cunoştinţă sub orice formă de
către proprietar, conducătorul instituţiei/operatorului
economic sau administrator;
b) prin modul de comportare să nu afecteze buna
funcţionare a mijloacelor tehnice, sistemelor, instalaţiilor şi altora
asemenea, destinate apărării împotriva incendiilor din dotarea
spaţiilor/clădirilor;
c) să respecte toate mesajele transmise în caz de
incendiu. Art. 22. - (1) Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor proprii spaţiilor şi construcţiilor
pentru birouri reprezintă setul de reguli şi măsuri care definesc concret
activităţile ce se desfăşoară în domeniul apărării împotriva incendiilor.
(2) Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se
elaborează şi se păstrează de personalul prevăzut la art. 5 şi se aprobă de
proprietar, conducătorul instituţiei/operatorului economic sau administrator.
(3) La întocmirea
instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor se vor avea în vedere
următoarele cerinţe minimale:
a) specificul activităţilor care se desfăşoară în
spaţiile şi construcţiile respective pentru birouri;
b) categoria de utilizatori care trebuie să le cunoască
şi să le aplice;
c) includerea regulilor de prevenire a incendiilor şi
enumerarea mijloacelor de apărare împotriva incendiilor din dotarea sau
echiparea construcţiilor;
d) modalităţile practice de evacuare a utilizatorilor;
e) dotarea cu mijloace de
intervenţie adecvate pentru stingerea incendiului, necesare personalului de
intervenţie propriu şi extern.
(4) Extrase din instrucţiunile de apărare împotriva
incendiilor, cuprinzând prevederi specifice, se afişează la fiecare loc de
muncă prin grija personalului prevăzut la art. 5.
(5) Extrase din instrucţiunile de apărare împotriva
incendiilor pentru clienţi se afişează în locuri vizibile prin grija
personalului prevăzut la art. 5.
Art. 23. - (1) Instrucţiunile de apărare împotriva
incendiilor se completează, în toate cazurile, cu informaţiile din planurile de
intervenţie.
(2) Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se
actualizează ori de câte ori este cazul, în funcţie de modificările condiţiilor
care au stat la baza întocmirii lor, precum şi de modificările legislative,
constructive, de personal şi altele asemenea.
(3) Fiecare instrucţiune de apărare împotriva
incendiilor trebuie să aibă înscrise data întocmirii/reviziei şi data
aprobării.
Art. 24. - Controlul intern de prevenire a incendiilor la nivelul spaţiilor şi construcţiilor pentru birouri se
execută de personalul prevăzut la art. 5 şi se finalizează prin elaborarea unui
document scris în care se consemnează cel puţin:
a) construcţiile şi instalaţiile care au fost cuprinse
în control;
b) constatările rezultate din teren;
c) propunerile de măsuri şi acţiuni de înlăturare a
deficienţelor şi de îmbunătăţire a activităţii.
CAPITOLUL III
Reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor
SECŢIUNEA 1
Reguli generale de apărare împotriva incendiilor
Art. 25. - Măsurile generale de prevenire a incendiilor
la exploatarea spaţiilor şi construcţiilor pentru birouri privesc:
a) controlul/supravegherea din punctul de vedere al
prevenirii incendiilor, pe timpul desfăşurării şi după încheierea
activităţilor;
b) stabilirea măsurilor tehnico-organizatorice în
vederea reducerii riscului de incendiu;
c) menţinerea condiţiilor realizate prin proiect pentru
evacuarea utilizatorilor în siguranţă şi pentru securitatea echipelor de
intervenţie în cazul izbucnirii unui incendiu;
d) întreţinerea în stare operativă a mijloacelor
tehnice de apărare împotriva incendiilor şi de semnalizare.
Art. 26. - (1) Dispozitivele, echipamentele,
instalaţiile, sistemele şi altele asemenea destinate apărării împotriva
incendiilor trebuie verificate şi întreţinute corespunzător, pentru a se
asigura menţinerea permanentă a caracteristicilor tehnico-tactice prevăzute în
documentaţiile tehnice elaborate de producător.
(2) Periodicitatea lucrărilor de verificare şi
întreţinere tehnică se stabileşte în funcţie de prevederile reglementărilor
tehnice specifice şi de instrucţiunile producătorului.
(3) Lucrările de verificare şi întreţinere a
mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor trebuie executate de
personal autorizat şi supervizate de personalul prevăzut la art. 5.
Art. 27. - In cadrul construcţiilor şi spaţiilor pentru
birouri se asigură marcarea şi semnalizarea:
a) locurilor pentru fumat, în condiţiile legii;
b) căilor de acces, evacuare şi intervenţie;
c) mijloacelor tehnice de
apărare împotriva incendiilor;
d) instalaţiilor utilitare care
pot genera risc de incendiu, precum cele electrice, de gaze, de încălzire şi
altele asemenea.
Art. 28. - (1) Construcţiile şi spaţiile pentru birouri
pot fi încălzite, ventilate şi climatizate pe ansamblu,
centralizat sau local.
(2) Atunci când se utilizează instalaţii locale de
încălzire, ventilare şi climatizare se respectă indicaţiile producătorului şi
prevederile normelor tehnice de specialitate.
Art. 29. - (1) In spaţiile şi construcţiile pentru
birouri, fumatul este interzis, cu excepţia locurilor special amenajate, în
condiţiile legii.
(2) Acest lucru se marchează la intrarea/intrările în
clădire prin afişarea, în conformitate cu prevederile standardelor specifice, a
simbolisticii şi a sintagmei „FUMATUL INTERZIS!".
(3) Locurile stabilite pentru fumat se prevăd cu:
a) scrumiere sau vase cu apă, nisip sau pământ;
b) instrucţiuni afişate,
cuprinzând măsuri de prevenire a incendiilor şi reguli de comportare în caz de
incendiu;
c) mijloace tehnice de apărare
împotriva incendiilor.
(4) Depunerea în scrumiere a
altor deşeuri de materiale combustibile cum sunt hârtia, cartonul, textilele
este interzisă.
(5) Golirea scrumierelor în coşurile de hârtie sau în
alte locuri în care există materiale combustibile este interzisă.
(6) Aruncarea la întâmplare a resturilor de ţigări sau
chibrituri aprinse este interzisă.
(7) Scrumierele din interiorul clădirilor se amplasează
astfel încât să nu fie posibilă aprinderea materialelor combustibile din apropiere, cum ar fi draperii, perdele, jaluzele.
Art. 30. - Prin amplasare şi funcţionare, spaţiile
pentru birouri înglobate în alte construcţii nu trebuie să afecteze securitatea
la incendiu a construcţiei.
Art. 31. - (1) Circulaţiile orizontale şi verticale
precum uşi, culoare, holuri, scări, ascensoare şi altele asemenea, destinate
intervenţiei serviciilor de urgenţă, trebuie menţinute în permanenţă în stare
de utilizare.
(2) Căile de acces şi evacuare,
interioare şi exterioare, trebuie menţinute permanent în stare de utilizare şi marcate
cu indicatoare de securitate, astfel încât să permită utilizatorilor clădirii
folosirea lor în caz de incendiu.
(3) Se interzice blocarea sau diminuarea gabaritului
căilor de acces prin depozitarea de materiale sau obiecte.
(4) Este obligatorie verificarea
zilnică de către proprietar, conducătorul instituţiei/operatorului economic sau
administrator a căilor de evacuare, pentru menţinerea acestora în stare de
practicabilitate, dacă nu se prevede altfel prin contract, convenţie sau alt
act juridic similar încheiat între părţi.
Art. 32. - Pe întregul traseu de evacuare din spaţiile
şi construcţiile pentru birouri se interzic:
a) montarea de oglinzi,
perdele, praguri cu înălţimea mai mare de 2,5 cm sau alte elemente care pot
crea confuzie în perceperea traseului de evacuare;
b) amplasarea de dozatoare pentru sucuri/cafea,
amenajarea de boxe sau depozitarea de materiale pe holuri, în casele scărilor,
sub rampele scărilor;
c) amenajarea unor locuri de muncă sau activităţi,
inclusiv a celor cu caracter de amenajare temporară de tipul
expoziţie/prezentare a unor produse promoţionale, care reduc gabaritul acestora
şi care nu sunt prevăzute în proiect;
d) aplicarea de decoraţiuni realizate din materiale
combustibile.
Art. 33. - (1) Traseele de
evacuare a spaţiilor şi construcţiilor pentru birouri nu trebuie să conducă
spre spaţii din care evacuarea nu poate continua.
(2) Se interzic desfiinţarea uşilor prevăzute prin
proiect la casele scărilor, de pe coridoare, holuri, vestibuluri şi blocarea în
poziţie deschisă a uşilor prevăzute cu mecanisme de autoînchidere.
(3) Pe timpul desfăşurării activităţii în spaţiile şi
construcţiile pentru birouri se interzice încuierea uşilor de pe traseele de
evacuare a utilizatorilor.
(4) Se interzice mascarea
indicatoarelor şi panourilor de marcare a căilor de evacuare, corpurilor
iluminatului de siguranţă pentru evacuare, butoanelor de semnalizare,
detectoarelor, capetelor sprinkler, stingatoarelor de incendiu, hidranţilor
interiori de incendiu cu decoraţiuni, postere, afişe sau bannere publicitare şi
alte materiale similare sau prin depozitarea diferitelor materiale.
(5) Se interzice amenajarea de boxe, spaţii de
depozitare ori alte spaţii de lucru în podurile clădirilor, în casele şi sub
rampele scărilor, pe coridoare sau pe alte căi de evacuare.
Art. 34. - (1) Căile de acces şi intervenţie, precum şi
accesul la sursele de apă pentru stingerea incendiilor se menţin, indiferent de
sezon, practicabile, curate şi libere de orice obstacole care ar putea
împiedica intervenţia operativă pentru stingerea incendiilor.
(2) Menţinerea în stare de practicabilitate a căilor de
evacuare şi intervenţie este obligaţia proprietarului, administratorului sau
conducătorului instituţiei/operatorului economic pentru spaţiile de utilizare
comună, respectiv obligaţia locatarilor pentru părţile de construcţii şi
amenajări folosite de aceştia.
Art. 35. - Căile de evacuare trebuie să permită
evacuarea în siguranţă a persoanelor cu dizabilităţi motorii de la nivelurile
la care acestea au acces.
Art. 36. - (1) Funcţionarea iluminatului de siguranţă
se verifică de către personalul prevăzut la art. 5 şi se menţine în
conformitate cu prevederile normativelor în vigoare.
(2) Compartimentările interioare temporare în cadrul
spaţiilor şi construcţiilor pentru birouri se execută pe bază de dispoziţie de
şantier însuşită de proiectantul iniţial şi verificatorul de proiect şi nu
trebuie să afecteze iluminatul de siguranţă.
(3) In situaţia executării de compartimentări
interioare temporare, este obligatorie dispunerea, suplimentar, de corpuri de
iluminat pentru iluminatul de siguranţă.
Art. 37. - (1) Orice deficienţă constatată la sistemul
de alarmare în caz de incendiu cu mesaj preînregistrat, dacă acesta există, se
remediază imediat, în conformitate cu legislaţia specifică.
(2) Verificarea funcţionalităţii sistemului de alarmare
prevăzut la alin. (1) se face zilnic, de către personalul prevăzut la art. 5,
şi se consemnează într-un registru.
Art. 38. - (1) Exploatarea sistemelor, instalaţiilor,
dispozitivelor, echipamentelor, aparatelor, maşinilor şi utilajelor de orice
categorie se face conform reglementărilor tehnice specifice şi instrucţiunilor
producătorilor.
(2) Exploatarea mijloacelor tehnice prevăzute la alin.
(1) cu defecţiuni, improvizaţii, neomologate sau fără protecţia corespunzătoare
faţă de materialele sau substanţele combustibile din spaţiul în care sunt
utilizate este interzisă.
(3) La utilizarea mijloacelor tehnice prevăzute la
alin. (1) este obligatorie respectarea instrucţiunilor de funcţionare,
verificare şi întreţinere, precum şi a măsurilor specifice de apărare împotriva
incendiilor, emise şi aprobate potrivit legii.
Art. 39. - (1) Pe timpul exploatării spaţiilor în care
se desfăşoară activităţile pentru care a fost realizată o amenajare temporară
trebuie luate măsuri pentru înlăturarea şi/sau reducerea la minim a pericolului
de incendiu, prin limitarea, la strictul necesar, a cantităţilor de materiale
combustibile şi eliminarea eventualelor surse cu potenţial de aprindere a
acestora.
(2) Pe perioada realizării amenajărilor temporare se
interzice accesul utilizatorilor.
Art. 40. - (1) In clădirile şi spaţiile pentru birouri
pot fi păstrate pentru curăţenie, igienizare, deparazitare, dezinsecţie, în recipiente ermetic închise şi în
locuri special amenajate, lichide inflamabile în cantitate totală de maximum 25
I.
(2) Curăţarea pardoselii, parchetului, duşumelelor,
mochetelor şi altor asemenea cu benzină, neofalină sau alte lichide inflamabile
este interzisă.
Art. 41. - (1) Pe timpul depozitării,
manipulării şi expunerii produselor sau substanţelor combustibile se ţine seama
de proprietăţile fizico-chimice ale acestora, astfel încât la contactul dintre
ele să nu se producă ori să nu se propage incendiul.
(2) Produsele şi substanţele combustibile se amplasează
la distanţă de siguranţă faţă de sursele de căldură ori se protejează astfel
încât să nu fie posibilă aprinderea lor.
(3) Produsele şi substanţele combustibile se
manipulează şi se depozitează în ambalaje adecvate, realizate şi inscripţionate
corespunzător, în vederea identificării riscurilor de incendiu şi stabilirii
procedeelor şi substanţelor de stingere sau de neutralizare adecvate.
(4) Dispunerea materialelor periculoase în depozit se
face potrivit planului de depozitare.
(5) La elaborarea planurilor de
intervenţie se ţine seama de compatibilitatea produselor sau substanţelor
combustibile cu substanţele de stingere.
Art. 42. - (1) Deşeurile se îndepărtează prin metode şi
mijloace adecvate, obligatoriu la terminarea programului de lucru, şi se depun
în locuri special destinate depozitării sau distrugerii lor, stabilite de
proprietar, potrivit prevederilor legislaţiei specifice în vigoare.
(2) Deşeurile şi ambalajele
combustibile reutilizabile se depozitează, cu asigurarea distanţelor de
siguranţă faţă de clădiri, în funcţie de natura şi de proprietăţile
fizico-chimice ale acestora.
(3) Deşeurile şi ambalajele combustibile care nu se
reutilizează se înlătură conform reglementărilor specifice.
(4) Se interzice fumatul în spaţiile de colectare a
ambalajelor şi deşeurilor combustibile.
Art. 43. - Materialele şi substanţele care prezintă
pericol de autoaprindere se păstrează conform instrucţiunilor producătorului,
luându-se măsuri de control şi prevenire a fenomenului de autoaprindere.
Art. 44. - (1) Menţinerea în
stare de funcţionare a instalaţiilor şi sistemelor de captare şi scurgere la
pământ a descărcărilor electrice atmosferice este obligatorie.
(2) Utilizarea şi verificarea periodică a sistemelor de
captare şi scurgere la pământ a electricităţii statice, conform instrucţiunilor
specifice şi reglementărilor tehnice, este obligatorie.
Art. 45. - (1) Se interzice folosirea sobelor şi a
altor mijloace de încălzire cu defecţiuni, improvizaţii, supraalimentate cu
combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului utilizându-se
lichide inflamabile.
(2) Verificarea, repararea,
izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt
obligatorii.
(3) Exploatarea sobelor şi a
instalaţiilor de încălzire ce folosesc drept combustibil gazul metan sau gazul
petrolier lichefiat se face cu respectarea strictă a instrucţiunilor emise de
producători şi a măsurilor din normativele de exploatare specifice.
Art. 46. - Toate instalaţiile/conductele prin care
circulă substanţe lichide sau gaze se marchează prin culori specifice de
identificare a naturii substanţei, respectiv a pericolului acesteia, prevăzute
de normele tehnice specifice.
Art. 47. - (1) Lucrările de termoprotecţie/ignifugare
se execută numai de către personal autorizat, conform
normelor tehnice specifice.
(2) Calitatea lucrărilor executate se certifică prin
documente emise conform reglementărilor în vigoare.
(3) Lucrările de termoprotecţie/ignifugare aplicate pe
elementele de construcţie şi/sau pe structurile din alcătuirea construcţiilor
protejate/tratate se execută cu periodicitatea impusă de reglementările tehnice
specifice şi instrucţiunile producătorului.
Art. 48. - Elementele de limitare a propagării
incendiului, de izolare termică şi de etanşare la fum şi la gaze fierbinţi din
alcătuirea construcţiilor şi a instalaţiilor se menţin permanent în stare bună,
pentru a-şi îndeplini rolul stabilit.
Art. 49. - In spaţiile şi construcţiile pentru birouri,
cantităţile de materiale şi de substanţe combustibile utilizate nu trebuie să
conducă la depăşirea densităţii sarcinii termice stabilite prin reglementări
tehnice sau prin documentaţiile tehnice de proiectare, fapt care trebuie
consemnat şi în contractul, convenţia sau alt act juridic similar încheiat
între părţi.
Art. 50. - In spaţiile şi construcţiile pentru birouri,
activitatea se organizează astfel încât să nu se creeze aglomerări ale
persoanelor şi o supraîncărcare cu mobilier şi echipamente specifice care să
îngreuneze sau să blocheze evacuarea în caz de incendiu.
Art. 51. - Se interzice depozitarea materialelor şi
lichidelor combustibile în poduri, subsoluri, pe culoare, în casele de scări şi
pe alte căi de evacuare astfel încât să împiedice evacuarea sau să mărească
pericolul de incendiu.
Art. 52. - Se interzice
utilizarea focului deschis şi a mijloacelor de iluminat cu flacără deschisă în
spaţiile şi construcţiile pentru birouri, în podurile, spaţiile pentru arhivare
şi spaţiile de depozitare ale acestora ori în alte locuri cu risc de incendiu.
Art. 53. - Pe timpul
exploatării spaţiilor şi construcţiilor pentru birouri trebuie luate măsuri
pentru înlăturarea şi/sau reducerea la minim a pericolului de incendiu prin
limitarea, la strictul necesar, a cantităţilor de materiale combustibile şi
eliminarea eventualelor surse cu potenţial de aprindere a acestora.
Art. 54. - La terminarea programului de lucru se
deconectează aparatele/sistemele de încălzire/ventilaţie/ climatizare locală,
se întrerupe iluminatul artificial şi se opreşte alimentarea cu energie
electrică a calculatoarelor şi a altor aparate cu alimentare electrică care nu
necesită funcţionare permanentă.
Art. 55. - Lucrările de verificare, reparare şi
întreţinere a dispozitivelor, echipamentelor, instalaţiilor şi sistemelor
destinate apărării împotriva incendiilor se execută de personal autorizat, în
condiţiile legii.
Art. 56. - (1) In perioadele caniculare sau secetoase
şi premergător sezonului rece, proprietarul, administratorul sau conducătorul
instituţiei/operatorului economic asigură, prin personalul prevăzut la art. 5,
elaborarea şi punerea în aplicare a unor programe speciale de măsuri specifice
de prevenire a incendiilor.
(2) Măsurile specifice în perioadele caniculare sau
secetoase cuprind, în principal, următoarele:
a) identificarea şi
nominalizarea sectoarelor de activitate în care creşte riscul de incendiu în
condiţiile caracteristice temperaturilor ridicate şi lipsei de precipitaţii;
b) interzicerea utilizării focului deschis în zonele
afectate de uscăciune avansată;
c) asigurarea protejării faţă de efectul direct al
razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje
care conţin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin
depozitare la umbră;
d) asigurarea şi verificarea zilnică a rezervelor de apă
pentru incendiu.
(3) Măsurile specifice înainte
de începerea sezonului rece cuprind, în principal, următoarele:
a) controlul instalaţiilor, al sistemelor de încălzire
existente şi al componentelor acestora precum surse de căldură, conducte,
corpuri şi elemente de încălzire, sobe, coşuri şi canale de fum şi altele
asemenea, înlăturându-se defecţiunile constatate şi asigurându-se funcţionarea
la parametrii normali;
b) protejarea contra îngheţului
a componentelor instalaţiilor de stingere cu apă;
c) asigurarea uneltelor şi
accesoriilor pentru deszăpezirea căilor de acces, de evacuare şi de intervenţie
şi a surselor de apă exterioare pentru incendiu.
Art. 57. - Marcarea cu indicatoare standardizate,
menţinerea permanentă în stare de funcţionare a hidranţilor exteriori de
incendiu, accesibilitatea către aceştia şi coloanele uscate, precum şi
protecţia împotriva lovirii acestora de către autovehicule, se asigură de către
proprietar, conducătorul instituţiei/operatorului economic sau administrator,
prin personalul prevăzut la art. 5.
Art. 58. - La terminarea programului de lucru în
spaţiile şi construcţiile pentru birouri în care încălzirea se face cu sobe cu
acumulare de căldură, întreruperea funcţionării sobelor este obligatorie.
Art. 59. - Instalaţiile utilitare electrice, de
utilizare a gazelor naturale, de protecţie împotriva trăsnetelor, de ventilare,
de climatizare şi altele asemenea aferente construcţiilor se exploatează, se
întreţin şi se verifică în conformitate cu reglementările tehnice şi măsurile
specifice de apărare împotriva incendiilor, astfel încât să nu constituie surse
de iniţiere sau de propagare a incendiilor.
SECŢIUNEA a 2-a
Spaţii de depozitare
Art. 60. - In spaţiile de depozitare a materialelor şi
produselor se respectă următoarele cerinţe minime specifice:
a) depozitarea se face în funcţie de natura, forma,
dimensiunile, modul de ambalare, combustibilitatea şi proprietăţile
fizico-chimice, fără a depăşi sarcina termică prevăzută de proiectant;
b) se interzice depozitarea în acelaşi spaţiu a
substanţelor, materialelor, produselor care, prin contact direct între ele, pot
genera incendii/explozii urmate de incendii;
c) depozitarea produselor se face cu respectarea
distanţelor normate faţă de instalaţiile electrice, de încălzire, cu surse de
foc/de căldură şi altele asemenea.
Art. 61. - In spaţiile de depozitare se afişează la loc
vizibil instrucţiunile specifice de apărare împotriva incendiilor, regulile de
comportament în caz de incendiu, precum şi planul de depozitare şi evacuare a
materialelor periculoase.
Art. 62. - (1) Depozitarea materialelor şi substanţelor
combustibile se face în ambalajele indicate de producător.
(2) Materialele şi substanţele
se inscripţionează, conform prevederilor legale în vigoare, în vederea
identificării naturii riscurilor de incendiu şi pentru adoptarea măsurilor
adecvate de intervenţie.
(3) Este interzisă depozitarea
materialelor şi substanţelor combustibile ale căror proprietăţi nu sunt
cunoscute.
(4) Dispunerea materialelor şi
substanţelor periculoase în spaţiile de depozitare se face potrivit planurilor
de depozitare.
Art. 63. - Corpurile electrice de iluminat din spaţiile de depozitare a materialelor combustibile trebuie să
fie adecvate spaţiului respectiv, iar cele care pot fi lovite se prevăd cu armături
de protecţie.
Art. 64. - Deşeurile rezultate din ambalaje se
evacuează zilnic din spaţiile de depozitare în locurile
stabilite în acest scop.
Art. 65. - (1) In spaţiile de depozitare se asigură o
distanţă de siguranţă de minimum 0,5 m a materialelor combustibile faţă de
elementele de încălzire.
(2) Faţă de corpurile de iluminat se respectă
distanţele prevăzute în normativul tehnic specific, iar faţă de duzele de
debitare a apei ale instalaţiilor speciale de stingere se asigură distanţele
necesare funcţionării eficiente a acestora.
Art. 66. - La depozitarea materialelor se ţine seama de
proprietăţile fizico-chimice ale acestora, de gradul de periculozitate, de
sensibilitatea la căldură, fum sau la umezeală, de reacţia faţă de alte
materiale, de posibilitatea de aprindere, precum şi de substanţele care pot fi
utilizate la stingerea incendiilor.
Art. 67. - Atât în interiorul
spaţiilor de depozitare, cât şi pe suprafeţele de teren folosite pentru
depozitarea mărfurilor şi ambalajelor se păstrează în permanenţă ordine şi
curăţenie.
Art. 68. - Se interzice folosirea în spaţiile de
depozitare a mijloacelor de încălzire şi iluminat improvizate, cu defecţiuni
sau neasigurate cu protecţie adecvată.
Art. 69. - Este interzis a se păstra în spaţiile de
depozitare obiecte străine de inventarul spaţiului de depozitare.
Art. 70. - Pe toată suprafaţa spaţiului de depozitare
se interzic aprinderea şi utilizarea focului de orice natură.
Art. 71. - Lucrările cu foc deschis se execută numai pe
baza permisului de lucru cu foc şi numai cu indicarea persoanelor răspunzătoare
de măsurile ce trebuie luate pentru apărarea împotriva incendiilor.
Art. 72. - In spaţiile de depozitare, precum şi în
apropierea acestora se dispun măsuri pentru:
a) interzicerea păstrării unor cantităţi de materiale
mai mare decât capacitatea maximă admisă, prevăzută prin proiect;
b) interzicerea obturării
gurilor de evacuare a sistemului de ventilare, acolo unde acesta este prevăzut,
cu diverse mărfuri, produse sau alte materiale;
c) îndepărtarea imediată a tuturor deşeurilor sau altor
materiale combustibile care nu au legătură cu activitatea care se desfăşoară în
spaţiul respectiv.
SECŢIUNEA a 3-a
Spaţii tehnice aferente construcţiei
Art. 73. - (1) In spaţiile destinate centralelor
termice, instalaţiilor sanitare, centralelor de ventilare şi climatizare,
instalaţiilor electrice şi instalaţiilor de gaze se interzice depozitarea
materialelor şi amplasarea de mobilier sau alte obiecte similare.
(2) In spaţiile prevăzute la alin. (1) se respectă şi
prevederile reglementărilor tehnice specifice.
Art. 74. - Pe timpul exploatării instalaţiilor
utilitare se respectă instrucţiunile şi regulile de utilizare a
echipamentului/maşinii, stabilite de proiectanţi şi de producători, precum şi
măsurile de apărare împotriva incendiilor prevăzute în reglementările tehnice
specifice în vigoare.
SECŢIUNEA a 4-a
Spaţii destinate preparării hranei şi servirii
mesei
Art. 75. - (1) La spaţiile destinate preparării hranei
din spaţiile şi construcţiile pentru birouri se verifică periodic starea
tehnică a mijloacelor de preparat şi încălzit hrana şi se remediază de îndată
deficienţele constatate.
(2) Se interzice amenajarea acestor spaţii în încăperi
în care pardoseala se află sub nivelul terenului în cazul în care se utilizează
gaz petrolier lichefiat - GPL.
Art. 76. - Amenajarea spaţiilor pentru servirea mesei
se face cu menţinerea spaţiilor de siguranţă între elementele de mobilier,
astfel încât să fie asigurate căile de evacuare, iar pentru uşile amplasate pe
căile de evacuare se asigură sensul de deschidere spre exterior, potrivit
reglementărilor tehnice specifice, precum şi menţinerea descuiată a acestora pe
întreaga durată cât sunt prezente persoane în sală.
Art. 77. - In spaţiile de preparare a hranei se asigură
realizarea următoarelor măsuri:
a) menţinerea permanentă a curăţeniei şi ordinii;
b) utilizarea aparatelor electrocasnice conform instrucţiunilor producătorilor şi deconectarea acestora de la
priză după ce au fost folosite.
Art. 78. - In spaţiile de preparare a hranei se
interzice:
a) folosirea mijloacelor şi dispozitivelor termice de
preparare a hranei cu defecţiuni, improvizaţii ori fără supravegherea şi
respectarea instrucţiunilor specifice de apărare împotriva incendiilor;
b) folosirea buteliilor cu gaz
petrolier lichefiat - GPL neomologate, defecte, fără regulatoare de presiune,
cu furtunuri de racordare defecte sau neprevăzute cu elemente-coliere de
etanşare la racorduri;
c) depozitarea buteliilor cu gaz petrolier lichefiat -
GPL, altele decât cele aflate în uz;
d) pregătirea diverselor
preparate astfel încât această activitate să prezinte pericol de incendiu;
e) prelingerea grăsimilor din
tăvi, umplerea vaselor peste limită sau manipularea necorespunzătoare a
acestora;
f) lăsarea nesupravegheată a
produselor alimentare pe mijloacele de preparare a hranei în funcţiune.
Art. 79. - Maşinile de gătit, grătarele pentru fript,
aragazurile, cuptoarele şi celelalte utilaje care degajă temperaturi ridicate
se amplasează la o distanţă de cel puţin 1 m faţă de elementele combustibile
ale construcţiilor sau de materialele combustibile din încăperi.
Art. 80. - (1) Se interzice verificarea scăpărilor de gaze cu flacără deschisă.
(2) Verificarea scăpărilor de gaze se face cu emulsie
de apă şi săpun sau conform instrucţiunilor producătorului.
Art. 81. - (1) Maşinile de gătit şi grătarele pentru
fript se echipează cu hote şi tubulaturi de ventilaţie prevăzute cu clapete,
filtre, site de protecţie şi, după caz, cu instalaţii de stingere specifice.
(2) Hotele şi tubulaturile de ventilaţie ce deservesc
maşinile de gătit, grătarele pentru fript, cuptoarele pentru copt se curăţă şi
se degresează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, iar filtrele de
protecţie se înlocuiesc conform instrucţiunilor producătorului.
(3) Se interzice curăţarea hotelor prin ardere.
Art. 82. - (1) Instrucţiunile de exploatare recomandate
de producător, precum şi instrucţiunile de lucru cu gaze naturale sau cu gaz
petrolier lichefiat - GPL, după caz, se afişează în dreptul fiecărui echipament
din dotarea încăperii pentru prepararea hranei.
(2) In cadrul instrucţiunilor de exploatare se prevăd
reguli specifice de intervenţie în caz de incendiu.
Art. 83. - La terminarea programului de lucru în
spaţiile destinate preparării hranei şi servirii mesei se efectuează următoarele
operaţiuni obligatorii:
a) se întrerupe alimentarea cu energie electrică, gaze
sau abur a maşinilor, utilajelor, aparatelor şi dispozitivelor destinate
preparării hranei, care nu afectează activitatea din spaţiul respectiv;
b) se verifică închiderea
tuturor robinetelor de gaz de pe conducte şi recipiente;
c) se evacuează deşeurile rezultate în urma
desfăşurării activităţii;
d) se întrerupe iluminatul artificial, cu excepţia
iluminatului de siguranţă, acolo unde acesta există, se încuie şi, după caz, se
predau cheile la locurile stabilite de proprietar, conducătorul
instituţiei/operatorului economic sau administrator.
Art. 84. - Decoraţiunile în spaţiile destinate
preparării hranei şi servirii mesei se realizează din materiale având clasa de
reacţie la foc minim B, dO sau d1.
SECŢIUNEA a 5-a
Săli de conferinţe/şedinţe sau similare
Art. 85. - La exploatarea sălilor
de conferinţe/şedinţe sau similare se asigură următoarele măsuri:
a) se interzice accesul unui
număr mai mare de persoane decât cel stabilit, prin proiect;
b) se interzic fumatul şi utilizarea focului deschis în
astfel de spaţii;
c) se acordă o atenţie deosebită informării
participanţilor la activităţile desfăşurate în astfel de spaţii, privind
principalele reguli de apărare împotriva incendiilor care trebuie respectate de
aceştia;
d) atunci când încălzirea se
face cu sobe, alimentarea cu combustibil a acestora se întrerupe înainte de
accesul utilizatorilor în interiorul sălii;
e) covoarele, mochetele, preşurile utilizate în aceste
spaţii, pe holuri, coridoare, culoare şi scări se fixează pe pardoseală, pentru
a nu împiedica evacuarea utilizatorilor, în caz de
incendiu;
f) la amplasarea mobilierului în aceste categorii de
săli şi încăperi se asigură culoare de circulaţie corespunzător direcţionate,
iar în condiţiile în care capacitatea sălilor depăşeşte 200 de persoane,
scaunele şi băncile se fixează de pardoseală;
g) se interzice amplasarea meselor, scaunelor,
băncilor, fişetelor sau a altui mobilier în apropierea uşilor de evacuare sau pe
circulaţiile, holurile, culoarele care constituie căi de evacuare în caz de
incendiu;
h) se întocmesc şi se afişează, la loc vizibil,
planurile de evacuare a persoanelor dacă în sălile respective se află cel puţin
50 de persoane.
SECŢIUNEA a 6-a
Parcaje subterane, spaţii de garare şi parcări
pentru autoturisme
Art. 86. - (1) In parcajele subterane pentru autoturisme se respectă prevederile reglementărilor tehnice specifice.
(2) In interiorul parcajelor prevăzute la alin. (1) se
interzice amenajarea de încăperi sau spaţii, cu excepţia celor proiectate, în
special destinate depozitării de materiale şi produse combustibile.
Art. 87. - Parcarea autoturismelor în garaje se face în
spaţii special destinate şi marcate în acest scop, interzicându-se parcarea acestora
pe rampele auto şi circulaţii, astfel încât să se asigure evacuarea rapidă în
caz de incendiu.
Art. 88. - Se interzice
parcarea pe platformele şi în spaţiile pentru garare a autoturismelor care
prezintă scurgeri de combustibil.
Art. 89. - In spaţiile destinate garării autoturismelor
se interzic următoarele:
a) completarea sau scoaterea de carburanţi din rezervoarele autovehiculelor ori transvazarea lichidelor combustibile;
b) încărcarea acumulatoarelor, altele decât pentru
autovehicule electrice;
c) fumatul, utilizarea flăcării deschise sau a altor
surse de foc pentru pornirea motoarelor ori în alte scopuri;
d) executarea operaţiilor sau
lucrărilor de întreţinere sau de reparare a autovehiculelor, indiferent de
natura, durata sau complexitatea acestora, cu excepţia înlocuirii roţilor;
e) păstrarea sau depozitarea de materiale, cum sunt
cârpe, lavete, bumbac şi altele asemenea;
f) depozitarea, chiar şi temporară, de carburanţi,
lubrifianţi, uleiuri şi alte materiale combustibile, inflamabile, corozive şi
radioactive.
Art. 90. - (1) Instrucţiunile de exploatare, însoţite
de schema de circulaţie auto şi de evacuare, întocmite de proiectant, se
cuprind în registrul de exploatare şi se afişează în spaţiile tehnice şi în
interiorul parcajului, în locurile în care persoanele care îşi parchează autoturismele pot lua cunoştinţă de conţinutul
acestora.
(2) Instrucţiunile trebuie să precizeze modul de
acţionare obligatoriu în caz de depăşire a valorilor de monoxid de carbon sau
în caz de incendiu şi responsabilităţile care revin personalului
angajat/proprietarilor de autoturisme.
Art. 91. - Instalaţiile electrice, instalaţiile de
ventilare, sistemele de evacuare a fumului în caz de incendiu, dispozitivele şi
instalaţiile de protecţie la incendiu, precum şi elementele şi dispozitivele
constructive de securitate la incendiu se verifică, se testează şi se întreţin
periodic de către persoane autorizate conform legii, în scopul asigurării
menţinerii lor în funcţiune la parametrii proiectaţi.
Art. 92. - (1) Proprietarul, conducătorul instituţiei/
operatorului economic sau administratorul trebuie să întocmească şi să
actualizeze zilnic registrul de exploatare a
parcajului.
(2) Registrul de exploatare se
pune oricând la dispoziţie reprezentanţilor legal abilitaţi cu controlul
parcajelor sau ai inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene/al
municipiului Bucureşti.
(3) Registrul trebuie să
cuprindă:
a) numele responsabilului de parcaj;
b) instrucţiunile de exploatare;
c) programul actualizat de urmărire şi verificare funcţională
a dotărilor şi dispozitivelor
care vizează securitatea la incendiu;
d) rezultatele încercărilor funcţionale;
e) incidentele survenite în exploatarea instalaţiilor.
SECŢIUNEA a 7-a
Arhive, biblioteci şi fişiere
Art. 93. - La biblioteci, arhive şi fişiere se
urmăreşte asigurarea, în exploatare, a următoarelor măsuri principale:
a) hârtia, cărţile şi documentele de arhivă se
depozitează în ordine, aşezate în stive sau rafturi din materiale având clasa
de reacţie la foc minim A2-s1, dO, asigurându-se posibilităţile de intervenţie
şi evacuare în caz de incendiu;
b) la depozitarea hârtiei,
cărţilor şi a altelor asemenea în rafturi sau stive se păstrează distanţele
faţă de instalaţia electrică şi faţă de instalaţia de încălzire de minimum 0,5
m;
c) se interzice păstrarea materialelor care nu au
legătură cu activitatea specifică acestor spaţii;
d) deşeurile de hârtie şi
ambalajele rezultate în urma despachetărilor, sortărilor şi livrărilor se
îndepărtează zilnic din spaţiile de depozitare;
e) se interzice amenajarea de arhive temporare în
birouri. Art. 94. - In biblioteci, arhive şi fişiere se folosesc numai corpurile de iluminat de tip fluorescent
cu grătare de protecţie. Art. 95.- In biblioteci, arhive şi fişiere se interzic
fumatul şi focul deschis.
SECŢIUNEA a 8-a
Săli aglomerate sau cu aglomerări de persoane
Art. 96. - Pentru spaţiile care se încadrează în
categoria sălilor aglomerate sau cu aglomerări de persoane se respectă
prevederile din reglementările specifice pentru acestea.
SECŢIUNEA a 9-a
Clădiri înalte şi foarte înalte pentru birouri
Art. 97. - Proprietarul clădirilor înalte sau foarte
înalte, respectiv conducătorul instituţiei/operatorului economic care îşi
desfăşoară activitatea în aceste clădiri desemnează, în condiţiile legii, un
reprezentant cu autoritate administrativă şi un înlocuitor al acestuia pentru a
asigura îndeplinirea obligaţiilor legale care îi revin privind apărarea
împotriva incendiilor.
Art. 98. - (1) Proprietarul, conducătorul instituţiei/
operatorului economic sau administratorul are obligaţia să constituie propriul
serviciu privat pentru situaţii de urgenţă, în condiţiile legii.
(2) Personalul serviciului
privat pentru situaţii de urgenţă execută serviciu de rond cel puţin cu
următoarea frecvenţă:
a) primul, imediat după
încheierea activităţii şi plecarea personalului;
b) al doilea, la două ore după primul;
c) al treilea, pe timpul
nopţii.
(3) Constatările rezultate în
urma executării serviciului de rond sunt consemnate într-un registru.
Art. 99. - In cazul clădirilor înalte sau foarte
înalte, se interzice schimbarea destinaţiei totale sau parţiale a spaţiilor,
modificarea constructivă a acestora sau a instalaţiilor de apărare împotriva
incendiilor care le echipează fără obţinerea avizului/autorizaţiei de
securitate la incendiu, în condiţiile legii.
Art. 100. - Proprietarul, conducătorul
instituţiei/operatorului economic sau administratorul are obligaţia de a
asigura accesul personalului serviciilor pentru situaţii de urgenţă, la
solicitarea scrisă a acestuia, pentru acţiuni de recunoaştere şi exerciţii
specifice apărării împotriva incendiilor.
Art. 101. - In cazul producerii de incendii în clădiri înalte sau foarte înalte, proprietarul,
conducătorul instituţiei/operatorului economic, administratorul, utilizatorii
şi personalul de pază/protecţie trebuie să asigure accesul necondiţionat al
forţelor de intervenţie şi să conlucreze cu acestea pentru evacuarea în
condiţii de siguranţă a persoanelor şi valorilor, evitarea/limitarea
pierderilor de vieţi omeneşti şi bunuri, asigurarea securităţii la incendiu a
clădirilor proprii şi a celor învecinate, diminuarea impactului asupra
mediului.
Art. 102. - Proprietarul,
conducătorul instituţiei/operatorului economic sau administratorul şi serviciul
privat pentru situaţii de urgenţă trebuie să verifice permanent şi să ia
măsurile care se impun pentru ca în spaţiile neocupate să nu existe condiţii de
declanşare a incendiilor.
Art. 103. - (1) Proprietarul, conducătorul instituţiei/
operatorului economic sau administratorul trebuie să asigure existenţa şi
completarea unui registru de securitate în care sunt consemnate informaţii
indispensabile controlului privind apărarea împotriva incendiilor, precum:
a) diverse direcţii de urmat în caz de incendiu;
b) evidenţa nominală şi
ierarhia persoanelor din serviciul privat pentru situaţii de urgenţă şi
serviciul de pază/protecţie;
c) starea şi planurile de amplasare a mijloacelor de
apărare împotriva incendiilor;
d) datele privind organizarea
exerciţiilor de alarmare şi evacuare în caz de incendiu, inclusiv concluziile
rezultate;
e) datele referitoare la
verificările şi controalele privind apărarea împotriva incendiilor executate de
personalul propriu şi de autorităţile abilitate;
f) date privind toate incendiile produse.
(2) Registrul de securitate trebuie prezentat anual
spre vizare inspectorului şef al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă
judeţean/al municipiului Bucureşti şi la orice control executat de autorităţile
abilitate.
Art. 104. - In cazul în care echipamentele/sistemele de
iluminat de siguranţă alimentate cu baterii, prevăzute cu autotestare automată
de minimum 30 de secunde la cel puţin 30 de zile, indică o eventuală
disfuncţie, verificarea funcţionării se înlocuieşte cu o inspecţie vizuală cu
aceeaşi periodicitate.
Art. 105. - (1) Proprietarul, conducătorul instituţiei/
operatorului economic sau administratorul trebuie să organizeze, cel puţin o
dată la 6 luni, împreună cu serviciul privat pentru situaţii de urgenţă:
a) un exerciţiu de alarmare-evacuare pe fiecare etaj,
cu angrenarea utilizatorilor etajului superior şi inferior celui pe care se
organizează această activitate;
b) şedinţe practice de familiarizare a utilizatorilor
construcţiei cu modul de folosire a mijloacelor de apărare împotriva
incendiilor.
(2) O dată pe an trebuie executat un exerciţiu pentru
alarmarea şi evacuarea tuturor utilizatorilor construcţiei.
Art. 106. - Proprietarul sau
administratorul clădirilor înalte sau foarte înalte în care sunt incluse şi
funcţiuni comerciale, bancare şi altele asemenea au obligaţia de a dota
spaţiile cu instalaţii de sonorizare cu mesaje înregistrate necesare atât
pentru efectuarea de exerciţii, cât şi pentru intervenţii în caz de incendiu.
Art. 107. - (1) Proprietarul, conducătorul instituţiei/
operatorului economic sau administratorul trebuie să afişeze pe părţile comune,
căi de circulaţie, scări şi ascensoare, instrucţiuni de apărare împotriva
incendiilor şi planuri de evacuare în caz de incendiu, elaborate în condiţiile
legii.
(2) Este obligatorie marcarea racordurilor de
alimentare a coloanelor uscate de la autospecialele de intervenţie şi
menţinerea accesului liber la acestea în orice anotimp.
Art. 108. - (1) In clădirile înalte sau foarte înalte
este obligatorie organizarea apărării împotriva incendiilor pe fiecare
compartiment.
(2) In timpul programului de
lucru, 25% din personalul compartimentului, dar nu mai puţin de 5 persoane,
trebuie să fie pregătit pentru a acţiona şi a pune în aplicare măsurile de
apărare împotriva incendiilor în cazul producerii de evenimente la nivel local.
(3) Pentru compartimentele amplasate pe două sau mai
multe niveluri ale construcţiei trebuie asigurate minimum două persoane pe
nivel care să execute activităţile prevăzute la alin. (2).
Art. 109. - Atunci când în clădirile înalte sau foarte
înalte sunt incluse şi funcţiuni comerciale, bancare şi altele asemenea, în
acestea se aplică în mod cumulativ prezentele dispoziţii generale împreună cu
celelalte reglementări specifice privind apărarea împotriva incendiilor.
CAPITOLUL IV
Evacuarea în caz de incendiu
SECŢIUNEA 1
Prevederi generale
Art. 110. - Proprietarul, conducătorul
instituţiei/operatorului economic sau administratorul are următoarele obligaţii
privind asigurarea evacuării în caz de incendiu:
a) stabileşte modalităţile şi
procedurile de evacuare a persoanelor şi bunurilor, adaptate la categoria
spaţiilor şi construcţiilor pentru birouri;
b) stabileşte modalităţi de evacuare a persoanelor care
nu se pot evacua singure;
c) asigură instruirea personalului propriu privind
atribuţiile ce le revin din organizarea evacuării în caz de incendiu;
d) asigură mijloacele necesare evacuării în caz de
incendiu;
e) stabileşte priorităţile în
desfăşurarea operaţiunilor de evacuare în funcţie de personalul propriu avut la
dispoziţie;
f) stabileşte ordinea de salvare a bunurilor şi
materialelor.
Art. 111. - Personalul prevăzut la art. 5 are
următoarele atribuţii privind
asigurarea evacuării în caz de incendiu:
a) realizează instruirea personalului propriu privind
atribuţiile ce îi revin din organizarea evacuării în caz de incendiu;
b) conduce şi coordonează acţiunile cuprinse în
organizarea evacuării în caz de incendiu;
c) asigură amenajarea, dacă
este nevoie, a locurilor de evacuare pentru persoane şi bunuri.
Art. 112. - Personalul angajat are următoarele
atribuţii privind asigurarea evacuării în caz de incendiu:
a) participă la instruirea
privind atribuţiile ce îi revin din organizarea evacuării în caz de incendiu;
b) îndeplineşte acţiunile ce îi revin cuprinse în
organizarea evacuării în caz de incendiu;
c) se subordonează, pe timpul
acţiunilor de evacuare, personalului prevăzut la art. 5.
Art. 113. - Alarmarea în caz de incendiu a utilizatorilor se realizează cu mijloace adecvate
fiecărui obiectiv şi dinainte stabilite, astfel încât să nu producă panică în
rândul acestora.
Art. 114. - (1) In situaţia alarmării în caz de
incendiu a utilizatorilor prin mesaj preînregistrat, acesta trebuie să fie
codificat sau discret, pentru a nu induce panică în rândul persoanelor care se
află în spaţiile şi construcţiile pentru birouri.
(2) Este obligatoriu ca mesajul preînregistrat să fie
cunoscut de către întreg personalul din spaţiul şi construcţia pentru birouri.
Art. 115. - Personalul angajat trebuie să cunoască
mijloacele de alarmare, alertare, evacuare precum şi modul de acţionare în caz
de incendiu.
Art. 116. - Pentru evacuarea în siguranţă în caz de
incendiu se iau măsuri de instruire temeinică a personalului angajat privind:
a) modalităţile practice de asigurare a evacuării
utilizatorilor ori, după caz, a salvării persoanelor ce nu se pot evacua
singure;
b) modalităţile practice de asigurare a salvării
obiectelor din cadrul obiectivului în cazul producerii unui incendiu, cu
precizarea personalului nominalizat pentru salvarea, paza bunurilor evacuate,
locurile de adăpostire şi, după caz, a mijloacelor tehnice alocate.
Art. 117. - Personalul angajat trebuie să cunoască şi
să respecte instrucţiunile specifice în vederea punerii în aplicare a
procedurii de evacuare a utilizatorilor.
Art. 118. - Evacuarea utilizatorilor se face:
a) în mod organizat, sub supravegherea personalului
stabilit prin dispoziţiile proprietarului, conducătorului instituţiei/
operatorului economic sau administratorului;
b) pe locurile dinainte
stabilite în incinta unităţii, în baza planurilor de evacuare.
Art. 119. - Personalul angajat desemnat din spaţiile şi
construcţiile pentru birouri indică utilizatorilor căile de evacuare.
SECŢIUNEA a 2-a
Planificarea şi executarea exerciţiilor de
alarmare/evacuare în caz de incendiu
Art. 120. - Scopul principal al planificării şi
executării exerciţiilor de alarmare/evacuare este cunoaşterea, de către
personalul angajat, a modului de acţiune în caz de incendiu.
Art. 121. - Exerciţiile de alarmare/evacuare în caz de
incendiu se planifică şi se execută o dată la 6 luni cu personalul propriu, în
funcţie de formele de evacuare, şi se pot organiza pentru întreaga construcţie
sau pe segmente închiriate din aceasta.
Art. 122. - Planificarea, organizarea şi executarea
exerciţiilor de evacuare sunt atribuţii ale proprietarului, conducătorului
instituţiei/operatorului economic sau administratorului.
Art. 123. - Planificarea şi executarea exerciţiilor de
alarmare/evacuare sunt coordonate de personalul prevăzut la art. 5 şi conduse
de proprietar, conducătorul instituţiei/operatorului economic sau
administrator.
Art. 124. - Fiecare exerciţiu se finalizează cu analiza
nivelului de cunoaştere a obligaţiilor ce revin personalului angajat, pe
fiecare loc de muncă, şi se consemnează într-un registru destinat acestei
activităţi.
Art. 125. - (1) Ipotezele, obiectivele şi scopurile
exerciţiilor de alarmare/evacuare, respectiv obligaţiile pe timpul desfăşurării
exerciţiului se prelucrează cu personalul angajat.
(2) Pentru fiecare ipoteză în
parte, personalul angajat va fi verificat privind cunoaşterea modului de
acţiune.
(3) Pe timpul exerciţiilor de evacuare se urmăreşte
respectarea regulilor privind coordonarea acţiunilor, inclusiv comportamentul
personalului în vederea evitării panicii şi busculadelor.
Art. 126. - (1) Modul de desfăşurare a exerciţiilor de
alarmare/evacuare se analizează de proprietar, conducătorul
instituţiei/operatorului economic sau administrator, împreună cu personalul
prevăzut la art. 5.
(2) Analiza efectuată este utilizată la actualizarea
planurilor de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă, cât şi la
reactualizarea planurilor de intervenţie, după caz.
(3) Evidenţa exerciţiilor de alarmare/evacuare se ţine
într-un registru special.
CAPITOLUL V
Echiparea şi dotarea cu mijloace de protecţie împotriva incendiilor
Art. 127. - Echiparea şi dotarea spaţiilor şi
construcţiilor pentru birouri cu mijloace tehnice de apărare împotriva
incendiilor, stabilirea categoriilor, tipurilor şi parametrilor specifici,
precum şi dimensionarea şi amplasarea acestora se asigură conform prevederilor
reglementărilor tehnice specifice.
Art. 128. - Exploatarea şi menţinerea în stare de
funcţionare a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor se
realizează în conformitate cu reglementările tehnice specifice.
Art. 129. - Proprietarul, conducătorul
instituţiei/operatorului economic sau administratorul trebuie să asigure
existenţa unui registru de control al instalaţiilor de protecţie împotriva incendiilor.
Art. 130. - (1) Proprietarul, conducătorul instituţiei/
operatorului economic, administratorul sau persoana desemnată de acesta, în
condiţiile legii, răspunde pentru echiparea, dotarea, inspectarea, întreţinerea
şi repararea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor în spaţiile
şi construcţiile pentru birouri.
(2) Locatarii au obligaţiile prevăzute la alin. (1)
pentru spaţiile închiriate în construcţiile pentru birouri, dacă nu se prevede
altfel prin contractul, convenţia sau actul juridic similar încheiat între
părţi.
Art. 131. - In spaţiile şi construcţiile pentru birouri
se utilizează numai mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor
certificate sau agrementate în conformitate cu exigenţele reglementărilor în
domeniu.
Art. 132. - Mijloacele tehnice de apărare împotriva
incendiilor utilizate de personalul angajat şi/sau de forţele de intervenţie se
amplasează cu respectarea următoarele cerinţe:
a) locurile de amplasare să fie
vizibile, uşor accesibile, precum căi de evacuare, coridoare, holuri, în zonele
ieşirilor şi alte asemenea spaţii şi la distanţe optime faţă de focarele cele
mai probabile;
b) înălţimea de montare şi
greutatea acestora să fie pe măsura capacităţilor fizice ale persoanelor care
le utilizează;
c) să fie bine fixate şi să nu împiedice evacuarea
persoanelor în caz de incendiu.
Art. 133. - Locurile de amplasare a mijloacelor tehnice
de apărare împotriva incendiilor se indică prin marcaje sau panouri de
semnalizare, conform prevederilor legale.
Art. 134. - Dotarea minimă cu stingătoare de incendiu a
spaţiilor şi construcţiilor pentru birouri se asigură conform documentaţiei
tehnice.
Art. 135. - (1) Pentru stingătoarele portative,
documentele de referinţă sunt Directiva 97/23/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului din 29 mai
1997 de apropiere a legislaţiilor statelor membre referitoare la echipamentele
sub presiune, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L
181/1 din 9 iulie 2007, SR EN 3, precum şi reglementările tehnice echivalente
ale statelor membre ale Uniunii Europene sau Turcia ori ale statelor EFTA parte
la acordul privind Spaţiul Economic European.
(2) Referitor la performanţele de stingere, acestea
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) stingătoarele cu pulbere
trebuie să aibă capacitatea/ încărcătura de minimum 6 kg;
b) stingătoarele cu apă
pulverizată/spumă trebuie să aibă capacitatea/încărcătura de minimum 6 litri.
(3) Pentru stingătoarele mobile
cu încărcătura nominală de 50 kg/l, documentele de referinţă sunt SR EN 1866-1
şi reglementările tehnice echivalente ale statelor membre ale Uniunii Europene
sau Turcia ori ale statelor EFTA parte la acordul privind Spaţiul Economic
European.
(4) Se pot utiliza mai multe
stingătoare de capacitate mai mică cu performanţe de stingere echivalente.
(5) Prevederile alin. (2) şi (3) nu se aplică
stingătoarelor care sunt fabricate şi/sau comercializate legal într-un stat
membru al Uniunii Europene sau în Turcia ori sunt fabricate legal într-un stat
EFTA parte la acordul privind Spaţiul Economic European, în conformitate cu
specificaţiile normative în vigoare în aceste ţări.
Art. 136. - In fiecare spaţiu pentru birouri care are
suprafaţa sub 200 m2/nivel se asigură dotarea cu cel puţin două stingătoare de
incendiu.
Art. 137. - Se recomandă respectarea următoarelor
valori ale distanţelor şi înălţimii de montare a stingătoarelor în perimetrul
suprafeţei protejate:
a) maximum 15 m, respectiv 20 m faţă de cele mai
importante focare de incendiu din clasele B şi A;
b) maximum 1,4 m înălţime faţă de pardoseală.
Art. 138. - (1) Instalaţiile de stingere automate cu
apă tip sprinkler se întreţin în perfectă stare de funcţionare în conformitate
cu prevederile reglementărilor tehnice specifice.
(2) Instalaţiile prevăzute la
alin. (1) trebuie amplasate astfel încât să se evite pericolul de îngheţ.
Art. 139. - Atunci când instalaţia tip sprinkler este
scoasă din funcţiune mai mult de 4 ore într-un interval de 24 de ore, se iau
măsuri de supraveghere permanentă a spaţiului protejat de aceasta şi se aplică
măsuri alternative de apărare împotriva incendiilor până la repunerea în
funcţiune la parametrii indicaţi în documentaţia tehnică pusă la dispoziţie de
producător.
Art. 140. - Anual, înaintea începerii sezonului rece, se verifică toate elementele componente ale
instalaţiei sprinkler pentru a nu fi expuse la îngheţ, precum şi funcţionarea
acesteia în ansamblu.
Art. 141. - Trebuie asigurată permanent rezerva de
capete sprinkler prevăzută de reglementările tehnice
specifice.
Art. 142. - (1) Este interzisă amplasarea/depozitarea
de materiale/obiecte în imediata apropiere a elementelor instalaţiilor
sprinkler pentru a nu afecta funcţionarea eficientă a acestora.
(2) Se interzice acoperirea capetelor sprinkler cu
vopsea sau alte materiale decorative, atârnarea de ele a diverselor ornamente
ori mascarea lor cu elemente constructive.
Art. 143. - Instalaţiile automate de stingere aferente
spaţiilor pentru arhivare sau în care sunt amplasate servere pentru sisteme de
calcul, prelucrare şi stocare date trebuie verificate şi întreţinute
corespunzător.
Art. 144. - Instalaţiile de detectare, semnalizare şi
alarmare în caz de incendiu, selectate şi amplasate conform prevederilor
proiectantului, trebuie verificate periodic şi întreţinute de personal
autorizat în condiţiile legii.
Art. 145. - La toate instalaţiile şi sistemele cu rol
în apărarea împotriva incendiilor din spaţiile şi construcţiile pentru birouri
trebuie să existe un registru de evidenţă a lucrărilor de verificare, reparaţii
şi întreţinere în care se consemnează, de persoanele desemnate în condiţiile
legii, toate intervenţiile executate, dar şi, acolo unde este cazul, alarmele
false.
Art. 146. - Se interzice utilizarea mijloacelor tehnice
de apărare împotriva incendiilor în alte scopuri decât
cele pentru care sunt destinate.
Art. 147. - Controlul stării de funcţionare a
mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor se execută, conform
prevederilor cuprinse în reglementările tehnice şi în instrucţiunile tehnice
elaborate de producători/furnizori, de către persoanele autorizate, conform
legii.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii finale
Art. 148. - Dispoziţiile generale se aplică cumulativ
pentru fiecare caz în parte, respectiv construcţie, instalaţii, amenajări şi
alte spaţii aferente construcţiilor, indiferent de capitolul la care sunt
prevăzute, ţinându-se seama de cazul cel mai defavorabil şi avându-se în vedere
şi prevederile celorlalte acte normative specifice domeniului de apărare
împotriva incendiilor, care nu sunt cuprinse în prezentele dispoziţii generale.
Art. 149. - (1) Proprietarul, conducătorul
instituţiei/operatorului economic sau administratorul stabileşte, în raport cu
specificul spaţiilor şi construcţiilor, şi alte reguli şi măsuri privind
apărarea împotriva incendiilor.
(2) Delegarea atribuţiilor pe linia apărării împotriva
incendiilor prevăzute prin lege nu exonerează de răspundere proprietarul,
conducătorul instituţiei/operatorului economic sau administratorul.
Art. 150. - Afişarea de materiale publicitare pe
faţadele clădirilor se face numai după obţinerea acordului proiectantului, după
caz, a expertului pentru cerinţa „securitate la incendiu", acord prin care
trebuie să se precizeze că materialele nu produc sau nu contribuie la
dezvoltarea şi propagarea incendiului.
Art. 151. - (1) In spaţiile şi construcţiile pentru
birouri este obligatorie organizarea, în condiţiile legii, a activităţii de
control intern privind respectarea Normelor generale de apărare împotriva
incendiilor.
(2) Controlul intern privind
respectarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor poate fi
executat de proprietar, de conducătorul instituţiei/operatorului economic, de
administrator sau de personalul prevăzut la art. 5.
Art. 152. - Rezultatele controlului desfăşurat de către
inspectorii de prevenire din inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă
judeţene/al municipiului Bucureşti şi de personalul cu atribuţii de control în
domeniul apărării împotriva incendiilor se menţionează în procesele-verbale de
control şi se analizează de proprietar, de conducătorul instituţiei/operatorului
economic, de administrator şi de personalul prevăzut la art. 5.
Art. 153. - Persoanele fizice, întreprinderile
familiale sau persoanele juridice care deţin părţi din acelaşi imobil trebuie
să colaboreze pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin din prezentele
dispoziţii generale, în vederea asigurării măsurilor de apărare împotriva
incendiilor pentru întregul imobil.