Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.50 din 11.01.2019

pentru aprobarea procedurii privind stabilirea de către organul fiscal central a sumei reprezentând 2% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult sau pentru acordarea de burse private, conform legii, sau a sumei reprezentând 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, în condiţiile legii, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare
ACT EMIS DE: Ministerul Finantelor Publice
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 40 din 15 ianuarie 2019



SmartCity1

Având în vedere dispoziţiile art. 681 alin. (10), art. 72 alin. (12), art. 79 alin. (3), art. 82 alin. (7), art. 102 alin. (3), art. 123 alin. (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pct. 45 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 100 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul conform al Ministerului Finanţelor Publice, comunicat prin Adresa nr. 752.446 din data de 10.01.2019,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 342 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin: Articolul 1Se aprobă „Procedura privind stabilirea de către organul fiscal central a sumei reprezentând 2% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult sau pentru acordarea de burse private, conform legii, sau a sumei reprezentând 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, în condiţiile legii", prevăzută în anexa nr. 1. Articolul 2
(1) Se aprobă modelul, conţinutul şi instrucţiunile de completare a formularului 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii" şi „Anexa nr. ... la Cererea privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii", prevăzute în anexa nr. 2.
(2) Se aprobă modelul şi conţinutul următoarelor formulare:a)„Notificare privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii, pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult", prevăzută în anexa nr. 3; b)„Referat de stabilire a sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii, virată în mod necuvenit entităţilor nonprofit/unităţilor de cult", prevăzut în anexa nr. 4; c)258 „Decizie privind recuperarea sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii, virată în mod necuvenit entităţilor nonprofit/unităţilor de cult", prevăzută în anexa nr. 5; d)255 „Decizie privind stabilirea cheltuielilor admise cu bursele private", prevăzută în anexa nr. 6.
Articolul 3Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare şi de păstrare a formularelor de la art. 2 alin. (1) şi (2) sunt prevăzute în anexa nr. 7. Articolul 4Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 5La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.003/2018 pentru aprobarea Procedurii privind procesarea formularelor 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 11 aprilie 2018. Articolul 6Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, precum şi unităţile fiscale subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 7 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,Mihaela TriculescuANEXA Nr. 1PROCEDURA privind stabilirea de către organul fiscal central a sumei reprezentând 2% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult sau pentru acordarea de burse private, conform legii, sau a sumei reprezentând 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, în condiţiile legii Capitolul IDispoziţii generale 1. (1) Potrivit dispoziţiilor art. 681 alin. (7), art. 72 alin. (8), art. 79 alin. (1), art. 82 alin. (6), art. 102 alin. (1), art. 123 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiilor pct. 45 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările şi completările ulterioare, contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual datorat, după cum urmează: a)în cotă de 2% pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult; sau b)în cotă de 2% pentru acordarea de burse private, conform legii; sau c)în cotă de 3,5% pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, în condiţiile legii.
(2) Opţiunea poate fi exercitată pentru una sau mai multe entităţi.2. În funcţie de natura venitului, opţiunea se exercită prin completarea şi depunerea, la organul fiscal central competent, a următoarelor formulare, după caz: a)„Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice"; b)230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii".3. Prezenta procedură se aplică de către compartimentul cu atribuţii de gestiune registru contribuabili şi declaraţii fiscale persoane fizice, din cadrul organului fiscal central competent, denumit în continuare compartiment de specialitate. 4. Prin organ fiscal central competent se înţelege: a)organul fiscal central în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde îşi are domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România; b)organul fiscal central competent, potrivit legii, pentru administrarea contribuabililor persoane fizice, fără domiciliu fiscal în România.5. În sensul prezentei proceduri, termenii de mai jos au următoarea semnificaţie: a)cerere reprezintă Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice sau Cererea privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii (formularul 230), după caz; b)impozitul anual datorat reprezintă impozitul anual, impozitul datorat pe venitul/câştigul net anual impozabil, impozitul datorat pe venitul anual, după caz.
Capitolul IIOrganizarea evidenţei cererilor şi procesarea acestora 6. Compartimentul de specialitate organizează o evidenţă în format electronic a cererilor primite. 7. Evidenţa cererilor, conţine, în mod obligatoriu, cel puţin următoarele elemente: a)numele şi prenumele contribuabilului; b)domiciliul fiscal al contribuabilului; c)codul numeric personal/numărul de identificare fiscală; d)numărul de înregistrare a cererii, la organul fiscal; e)modul de depunere a formularului 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii"; f)numărul de înregistrare la organul fiscal a borderoului de predare-primire cu care a fost depus formularul 230, dacă este cazul; g)datele de identificare ale reprezentantului legal sau ale împuternicitului entităţii nonprofit/unităţii de cult care a depus formularul 230 la organul fiscal, în format hârtie pe bază de borderou; h)datele de identificare ale entităţii/entităţilor nonprofit/ unităţii/unităţilor de cult înscrise în cerere; i)categoria de venit; j)numărul şi data notificării privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii, pentru susţinerea entităţilor nonprofit/ unităţilor de cult, dacă este cazul; k)motivul notificării contribuabilului, dacă este cazul; l)data comunicării notificării privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii, pentru susţinerea entităţilor nonprofit/ unităţilor de cult, dacă este cazul; m)numărul şi data adresei de răspuns a contribuabilului, dacă este cazul; n)răspunsul contribuabilului pentru care formularul 230 a fost depus în format hârtie pe bază de borderou, ca urmare a primirii notificării privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii, pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult; o)suma stabilită de organul fiscal reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual, pentru susţinerea entităţii nonprofit/unităţii de cult; p)numărul şi data borderoului care se transmite unităţii de trezorerie.8. (1) Compartimentul de specialitate înregistrează în evidenţă, cu ajutorul aplicaţiei informatice, datele prevăzute la pct. 7 lit. a)-i), în termen de o zi lucrătoare de la primirea cererilor.
(2) La pct. 7 lit. e), compartimentul de specialitate înregistrează în evidenţă următoarele date privind modalitatea de transmitere a formularului 230, după caz:a)prin poştă, în mod individual; b)prin poştă, prin intermediul unei alte persoane pe bază de borderou; c)direct la registratura organului fiscal, în mod individual; d)direct la registratura organului fiscal prin intermediul unei alte persoane, pe bază de borderou; e)prin intermediul serviciului Spaţiul privat virtual.
(3) La pct. 7 lit. f), compartimentul de specialitate înregistrează în evidenţă numărul şi data borderoului de predare-primire, în cazul în care formularul 230 a fost depus în format hârtie pe bază de borderou, prin intermediul unei alte persoane, respectiv entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară a sumei.
(4) La pct. 7 lit. h), compartimentul de specialitate înregistrează în evidenţă următoarele date privind entitatea nonprofit/unitatea de cult înscrisă în cerere: a)denumirea entităţii beneficiare; b)codul de identificare fiscală; c)contul bancar.
(5) La pct. 7 lit. i), compartimentul de specialitate înregistrează în evidenţă categoria de venit pentru care contribuabilul a optat privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual din formularul 230:a)venituri din salarii şi asimilate salariilor; b)venituri din pensii.9. În vederea stabilirii sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual datorat, compartimentul de specialitate prelucrează cererile în termen de maximum 15 zile de la primirea acestora.
Capitolul IIINotificarea contribuabililor pentru care formularul 230 a fost depus în format hârtie pe bază de borderou prin intermediul unei alte persoane, respectiv entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară a sumei 10. Pe baza datelor din evidenţa constituită conform pct. 7, compartimentul de specialitate identifică contribuabilii pentru care formularul 230 a fost depus în format hârtie pe bază de borderou. 11. (1) În cazul contribuabililor pentru care formularul 230 a fost depus în format hârtie pe bază de borderou, compartimentul de specialitate emite şi transmite contribuabililor „Notificarea privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii, pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult", conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, completată în mod corespunzător.
(2) Nu se emit notificări în cazul în care contribuabilul a depus individual un formular 230, prin poştă, direct la registratura organului fiscal sau prin intermediul serviciului Spaţiul privat virtual.12. (1) Notificarea prevăzută în anexa nr. 3 la ordin se emite şi se transmite contribuabilului în termen de 5 zile de la procesarea cererilor.
(2) După emiterea notificării prevăzute în anexa nr. 3, compartimentul de specialitate înregistrează în evidenţă, cu ajutorul aplicaţiei informatice, datele prevăzute la pct. 7, lit. j) şi k).
(3) La pct. 7 lit. k), compartimentul de specialitate înregistrează în evidenţă motivul notificării contribuabilului, respectiv faptul că formularul 230 a fost depus în format hârtie pe bază de borderou.13. Notificarea se comunică potrivit prevederilor art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. 14. (1) După comunicarea notificărilor, compartimentul de specialitate înregistrează în evidenţă, cu ajutorul aplicaţiei informatice, la pct. 7 lit. l), data comunicării acestora.
(2) Data comunicării notificării se înscrie în evidenţă:a)în ziua următoare termenului de 15 zile de la data punerii la dispoziţia persoanei fizice a documentului comunicat prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual" (SPV); b)în termen de 24 de ore de la primirea confirmării de primire de la poştă.15. Pentru notificările comunicate, compartimentul de specialitate aşteaptă răspunsul contribuabilului 30 de zile de la data comunicării notificării, dar nu mai mult de 45 de zile. 16. (1) În termen de o zi lucrătoare de la primirea răspunsului de la contribuabil, compartimentul de specialitate înregistrează în evidenţă, cu ajutorul aplicaţiei informatice, datele prevăzute la pct. 7 lit. m) şi n).
(2) La pct. 7 lit. n), compartimentul de specialitate înregistrează în evidenţă răspunsul contribuabilului ca urmare a primirii notificării privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii, pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult, respectiv:a)da - recunoaşte opţiunea; b)nu - comunică faptul că nu a făcut opţiunea.17. (1) Zilnic, compartimentul de specialitate întocmeşte lista contribuabililor pentru care formularul 230 a fost depus în format hârtie pe bază de borderou în cazul cărora s-a împlinit termenul de 45 de zile de la data comunicării notificării prevăzute în anexa nr. 3 la ordin, precum şi a contribuabililor care au depus cererea în mod individual.
(2) În cazul contribuabililor care au optat pentru virarea sumei reprezentând 3,5% din impozitul anual datorat, compartimentul de specialitate verifică dacă entităţile beneficiare sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, în condiţiile legii. În situaţia în care entitatea beneficiară nu îndeplineşte această condiţie, compartimentul de specialitate informează contribuabilul că organul fiscal nu poate efectua transferul sumei în contul entităţii nonprofit/unităţii de cult, precum şi motivul pentru care nu poate efectua transferul sumei.
(3) Din listă sunt eliminate entităţile pentru care contribuabilii au comunicat, în scris, organului fiscal faptul că nu şi-au exercitat opţiunea privind susţinerea entităţii nonprofit/unităţii de cult, astfel cum această opţiune este înscrisă în evidenţa fiscală, precum şi entităţile beneficiare care nu sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, în condiţiile legii, după efectuarea verificării de la alin. (2).
Capitolul IVStabilirea bazei de calcul al sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual datorat 18. (1) Compartimentul de specialitate stabileşte baza de calcul al sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult sau pentru acordarea de burse private, pe baza datelor din evidenţa fiscală, având în vedere următoarele, după caz: a)impozitul anual pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor din formularul 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" şi/sau formularul 224 „Declaraţie privind veniturile sub formă de salarii şi asimilate salariilor din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România"; b)impozitul anual pe veniturile din drepturi de proprietate intelectuală sau din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă din formularul 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" şi/sau din „Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice"; c)impozitul anual pe veniturile din pensii din formularul 205 „Declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă, veniturile din jocuri de noroc şi câştigurile/pierderile din investiţii, pe beneficiari de venit"; d)impozitul pe venitul/câştigul net anual impozabil datorat, realizat din România, din „Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice"; e)impozitul anual datorat în România pe venitul realizat din străinătate, după deducerea creditului fiscal, din „Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice".
(2) În cazul veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală sau veniturilor din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă, realizate din România, compartimentul de specialitate verifică în evidenţa fiscală constituită pe baza formularului 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate", dacă contribuabilul a optat la angajator/plătitorul de venit pentru calcularea, reţinerea şi plata de către acesta a sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul lunar datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult sau pentru acordarea de burse private, potrivit legii.
(3) În situaţia în care, în urma verificărilor efectuate, organul fiscal constată că persoana fizică a optat pentru calcularea, reţinerea şi plata de către angajator/plătitorul de venit a sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul lunar datorat, la stabilirea de către organul fiscal a bazei de calcul al sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult sau pentru acordarea de burse private, nu se ia în calcul impozitul aferent sursei de venit pentru care angajatorul/plătitorul a efectuat calculul, reţinerea şi plata sumei reprezentând 2% sau 3,5%.
Capitolul VStabilirea sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult 19. Stabilirea plafonului admis de lege se realizează de compartimentul de specialitate prin aplicarea cotei de 2% sau 3,5%, după caz, asupra bazei de calcul determinate potrivit pct. 18. 20. În vederea stabilirii sumelor de virat pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult, compartimentul de specialitate are în vedere următoarele:
(1) În situaţia contribuabililor care nu au completat în cerere rubrica „Suma", referitoare la susţinerea unei entităţi nonprofit/unităţi de cult, suma de virat se stabileşte la nivelul plafonului admis de lege.
(2) În situaţia contribuabililor care au completat în cerere rubrica „Suma", pentru susţinerea unei entităţi nonprofit/unităţi de cult, compartimentul de specialitate verifică încadrarea acesteia în plafonul admis de lege şi stabileşte suma de virat entităţii beneficiare astfel:a)în situaţia în care suma completată în cerere este mai mare decât plafonul admis de lege, suma de virat se stabileşte la nivelul acestui plafon; b)în situaţia în care suma completată în cerere este mai mică decât plafonul admis de lege, suma de virat se stabileşte la nivelul sumei înscrise în cerere.
(3) În situaţia în care persoana fizică optează pentru virarea unei sume reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual datorat, după caz, pentru susţinerea mai multor entităţi nonprofit/unităţi de cult, şi nu a completat în cerere rubrica „Suma", suma de virat se stabileşte la nivelul plafonului admis de lege şi se distribuie, în mod egal, entităţilor nonprofit/unităţilor de cult beneficiare.
(4) În situaţia în care persoana fizică optează pentru virarea unei sume reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual datorat, după caz, pentru susţinerea mai multor entităţi nonprofit/unităţi de cult, şi a completat în cerere rubrica „Suma", compartimentul de specialitate verifică încadrarea în plafonul admis de lege a sumei totale înscrise în cerere şi stabileşte sumele de virat astfel:a)în situaţia în care suma totală, completată în cerere, este mai mică decât plafonul admis de lege, sumele de virat fiecărei entităţi nonprofit/unităţi de cult se stabilesc la nivelul fiecărei sume înscrise în cerere; b)în situaţia în care suma totală, completată în cerere, este mai mare decât plafonul admis de lege, suma totală de virat se stabileşte la nivelul plafonului admis de lege şi se distribuie, proporţional cu ponderea sumelor completate, fiecărei entităţi nonprofit/unităţi de cult beneficiare.
(5) În situaţia în care persoana fizică optează pentru virarea unei sume reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual datorat, după caz, pentru susţinerea mai multor entităţi nonprofit/unităţi de cult, şi a completat în cerere rubrica „Suma" numai pentru o parte din entităţile beneficiare, compartimentul de specialitate verifică încadrarea în plafonul admis de lege a sumei totale înscrise în cerere şi stabileşte sumele de virat astfel:a)în situaţia în care suma totală, completată în cerere, este mai mică decât plafonul admis de lege, sumele de virat fiecărei entităţi nonprofit/unităţi de cult se stabilesc la nivelul fiecărei sume înscrise în cerere, iar diferenţa se distribuie în mod egal celorlalte entităţi nonprofit/unităţi de cult beneficiare; b)în situaţia în care suma totală, completată în cerere, este mai mare decât plafonul admis de lege, suma totală de virat se stabileşte la nivelul plafonului admis de lege şi se distribuie, proporţional, fiecărei entităţi nonprofit/unităţi de cult beneficiare, cu menţiunea că pentru entităţile nonprofit/unităţile de cult pentru care nu este completată rubrica „Suma", suma solicitată se consideră, în mod convenţional, ca fiind rezultatul împărţirii plafonului admis de lege la numărul de entităţi nonprofit/unităţi de cult beneficiare.21. (1) În vederea virării sumelor reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult, compartimentul de specialitate verifică datele înscrise în cerere şi, în cazul în care constată erori, transmite contribuabilului o notificare potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin.
(2) În cazul în care constată erori sau modificări privind datele de identificare ale entităţii nonprofit/unităţii de cult (denumirea, codul de identificare fiscală, contul bancar - IBAN) şi poate identifica elementele necesare stabilirii sumei de virat, direct de la entitatea nonprofit/unitatea de cult sau din alte surse, compartimentul de specialitate efectuează corecţia datelor, fără notificarea contribuabilului.22. Virarea sumelor reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult se realizează în maximum 90 de zile de la data depunerii cererii. 23. (1) În vederea virării sumelor pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult, compartimentul de specialitate editează, cu ajutorul aplicaţiei informatice, un borderou în format hârtie, care se transmite unităţii de trezorerie, cu următoarele informaţii: numărul/data borderoului; denumirea entităţii nonprofit/unităţii de cult; codul de identificare fiscală al entităţii nonprofit/unităţii de cult; simbol cont bancar (IBAN); suma.
(2) Borderoul se aprobă, de către conducătorul unităţii fiscale, cu menţiunea „Bun de plată" şi se transmite unităţii de trezorerie cel târziu în termen de 80 de zile de la data depunerii formularelor.24. Compartimentul de specialitate înregistrează, cu ajutorul aplicaţiei informatice, în evidenţă datele prevăzute la pct. 7 lit. o) şi p).
Capitolul VIRecuperarea sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii, virată în mod necuvenit entităţilor nonprofit/unităţilor de cult 25. În situaţia în care, după transferarea sumei în contul entităţii nonprofit/unităţii de cult, contribuabilii aduc la cunoştinţa organului fiscal în a cărui rază teritorială îşi au domiciliul fiscal, în scris, faptul că nu şi-au exercitat opţiunea pentru virarea sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe venit în contul entităţii nonprofit/unităţii de cult menţionate în notificarea primită, iar viramentul sumelor în contul entităţilor beneficiare a fost realizat, organele fiscale vor efectua demersurile necesare în vederea recuperării sumelor virate în mod necuvenit. 26. Compartimentul cu atribuţii de gestiune registru contribuabili şi declaraţii fiscale persoane fizice din cadrul organului fiscal central competent pentru primirea şi procesarea formularului 230 întocmeşte „Referatul de stabilire a sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii, virată în mod necuvenit entităţilor nonprofit/unităţilor de cult", prevăzut în anexa nr. 4 la ordin, denumit în continuare referat. 27. Referatul se întocmeşte atât pe baza informaţiilor din borderourile de predare-primire a formularelor 230 depuse la organul fiscal de către entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară a sumei, cât şi pe baza informaţiilor existente în evidenţa fiscală şi cuprinde următoarele date: a)datele de identificare a entităţii nonprofit/unităţii de cult; b)numărul, data borderoului de predare-primire depus de entitatea nonprofit/unitatea de cult şi poziţia din borderou; c)suma virată entităţii nonprofit/unităţii de cult, în mod necuvenit; d)contul bancar - IBAN în care a fost virată suma, în mod necuvenit; e)data virării sumei.28. Referatul se avizează de şeful compartimentului cu atribuţii în gestionarea declaraţiilor fiscale persoane fizice şi se aprobă de către conducătorul unităţii fiscale. 29. Compartimentul prevăzut la pct. 26 transmite, lunar, referatul către compartimentul cu atribuţii de gestiune registru contribuabili, declaraţii fiscale, bilanţuri persoane juridice din cadrul organului fiscal în a cărui evidenţă fiscală este înregistrată entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară a sumei virate în mod necuvenit. 30. Pe baza referatelor primite, compartimentul cu atribuţii de gestiune registru contribuabili, declaraţii fiscale, bilanţuri persoane juridice din cadrul organului fiscal în a cărui evidenţă fiscală este înregistrată entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară a sumei emite şi comunică formularul 258 „Decizie privind recuperarea sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii, virată în mod necuvenit entităţilor nonprofit/unităţilor de cult", prevăzut în anexa nr. 5 la ordin. 31. Decizia se emite până la data de 10 a lunii următoare celei în care au fost primite referatele prevăzute la pct. 26. 32. Decizia se comunică entităţii nonprofit/unităţii de cult prin modalităţile prevăzute la art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. 33. În termen de 24 de ore de la primirea informaţiei privind data comunicării deciziilor, compartimentul prevăzut la pct. 30 înregistrează în evidenţa fiscală data comunicării acestora. 34. (1) După înregistrarea în evidenţa fiscală a datei comunicării deciziilor, în termen de 24 de ore, compartimentul prevăzut la pct. 30 transmite automat, prin sistemul informatic, datele privind sumele stabilite prin decizii şi data comunicării acestora către compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori persoane juridice din cadrul organului fiscal care administrează entitatea nonprofit/unitatea de cult.
(2) Sumele de recuperat care au fost transferate în mod necuvenit entităţilor nonprofit/unităţilor de cult se stabilesc în termenul de prescripţie prevăzut la art. 110 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.35. Decizia, împreună cu referatul, se arhivează la dosarul entităţii nonprofit/unităţii de cult.
Capitolul VIIStabilirea cheltuielilor admise cu bursele private 36. În vederea stabilirii cheltuielilor admise cu bursele private, compartimentul de specialitate verifică datele înscrise de contribuabili în cerere, precum şi documentele prezentate (de exemplu, contractul încheiat între părţi, documentele de plată) şi, în cazul în care se constată erori sau documentele depuse nu sunt suficiente, compartimentul de specialitate notifică contribuabilii în vederea clarificării situaţiei. 37. Compartimentul de specialitate stabileşte plafonul admis de lege prin aplicarea cotei de 2% asupra bazei de calcul determinate potrivit pct. 18. 38. Compartimentul de specialitate verifică dacă suma plătită pentru bursa privată se încadrează în plafonul admis de lege şi stabileşte cheltuielile admise cu bursa privată astfel: a)în situaţia în care suma plătită este mai mare decât plafonul admis de lege, cheltuielile admise cu bursele private se stabilesc la nivelul acestui plafon; b)în situaţia în care suma plătită este mai mică decât plafonul admis de lege, cheltuielile admise cu bursele private se stabilesc la nivelul sumei plătite.39. (1) Compartimentul de specialitate stabileşte cheltuielile admise cu bursele private, acordate potrivit legii, pe baza documentelor prezentate de contribuabil, precum şi a datelor existente în evidenţa fiscală şi emite decizia privind stabilirea cheltuielilor admise cu bursele private (formular 255), prevăzută în anexa nr. 6 la ordin.
(2) Comunicarea deciziilor de impunere privind stabilirea cheltuielilor admise cu bursele private se efectuează de către compartimentul de specialitate, potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) În termen de 24 de ore de la primirea informaţiei privind data comunicării deciziilor privind stabilirea cheltuielilor admise cu bursele private, compartimentul de specialitate înregistrează în evidenţa fiscală data comunicării acestora, urmând ca, ulterior, să fie transmise automat, prin sistemul informatic, către aplicaţiile informatice utilizate de compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori persoane fizice.
ANEXA Nr. 2*) *) Cererea este reprodusă în facsimil. INSTRUCŢIUNI privind completarea formularului 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii" I. Depunerea formularului 1. Formularul se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor şi/sau venituri din pensii din România, în următoarele situaţii, după caz: a)dispun asupra destinaţiei sumei reprezentând 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor şi/sau veniturile din pensii, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult; sau b)dispun asupra destinaţiei sumei reprezentând 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor şi/sau veniturile din pensii, pentru acordarea de burse private, conform legii; sau c)dispun asupra destinaţiei sumei reprezentând 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor şi/sau veniturile din pensii, pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, în condiţiile legii.Formularul se depune şi de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi/sau pensii din străinătate, impozabile în România, conform legii. Formularul se depune de către persoanele fizice care solicită organului fiscal central competent direcţionarea sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual, conform legii. 2. Termen de depunere - până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului 3. Organul fiscal central competent Formularul se completează în două exemplare. Originalul se depune la: a)organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde îşi are domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România; b)organul fiscal central competent, potrivit legii, pentru administrarea contribuabililor persoane fizice, fără domiciliu fiscal în România.Copia se păstrează de către contribuabil sau de către împuternicitul acestuia.4. Modul de completare şi depunere 4.1. Formularul se completează de către contribuabili sau de către împuterniciţii acestora, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, înscriind corect, complet şi cu bună-credinţă informaţiile prevăzute de formular. 4.2. Persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi/sau venituri din pensii şi optează pentru direcţionarea sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pentru susţinerea mai multor entităţi nonprofit/unităţi de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, completează în mod corespunzător formularul „Anexă nr. ..... la Cererea privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii". În această situaţie se completează corespunzător căsuţele prevăzute în formularul 230, cu numărul anexelor completate şi depuse împreună cu acesta. 4.3. Cererea privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii se depune, împreună cu anexele completate, dacă este cazul, în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire. 4.4. Formularul „Anexă nr. ....... la Cererea privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii" se depune numai cu formularul 230. 4.5. Formularul se pune gratuit la dispoziţia contribuabilului, la solicitarea acestuia. 4.6. Formularul poate fi depus şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, potrivit legii. II. Completarea formularului 5. În rubrica „Anul" se înscrie anul pentru care se completează formularul, cu cifre arabe cu 4 caractere (de exemplu: 2018). 6. Secţiunea I „Date de identificare a contribuabilului" 6.1. În caseta „Cod numeric personal/Număr de identificare fiscală" se înscrie codul numeric personal al contribuabilului sau numărul de identificare fiscală atribuit de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu ocazia înregistrării fiscale, după caz, înscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta. 6.2. În rubricile „Nume" şi „Prenume" se înscriu numele şi prenumele contribuabilului. 6.3. Rubricile privind adresa se completează, după caz, cu datele privind adresa domiciliului fiscal al contribuabilului. 7. Secţiunea II „Date privind categoriile de venit pentru care se solicită 2% sau 3,5% din impozitul anual potrivit art. 79 alin. (1), art. 82 alin. (6) şi art. 102 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal" Se bifează căsuţa/căsuţele corespunzătoare categoriei/ categoriilor de venit realizat pentru care contribuabilul dispune asupra destinaţiei sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual. 8. Secţiunea III „Destinaţia sumei reprezentând 2% din impozitul anual pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult sau pentru acordarea de burse private, conform legii" 8.1. Secţiunea se completează de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor şi/sau venituri din pensii, în următoarele situaţii, după caz: a)solicită virarea sumei reprezentând 2% din impozitul anual, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii sau unităţilor de cult; sau b)au efectuat în anul de raportare cheltuieli pentru acordarea de burse private conform legii şi solicită restituirea acestora.8.2. Susţinerea unei entităţi nonprofit/unităţi de cult - căsuţa se bifează de către contribuabilii care solicită virarea sumei reprezentând 2% din impozitul anual pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult. 8.2.1. Cod de identificare fiscală a entităţii nonprofit/unităţii de cult - se înscrie codul de identificare fiscală a entităţii nonprofit/unităţii de cult pentru care se solicită virarea sumei. 8.2.2. Denumire entitate nonprofit/unitate de cult - se înscrie denumirea completă a entităţii nonprofit/unităţii de cult. 8.2.3. Cont bancar (IBAN) - se completează codul IBAN al contului bancar al entităţii nonprofit/unităţii de cult. 8.2.4. Suma - se completează cu suma solicitată de contribuabil a fi virată în contul entităţii nonprofit/unităţii de cult. 8.2.5. În situaţia în care contribuabilul nu cunoaşte suma care poate fi virată, nu va completa rubrica „Suma", caz în care organul fiscal va calcula şi va vira suma admisă, conform legii. 8.3. Bursa privată - căsuţa se bifează de către contribuabilii care au efectuat cheltuieli în cursul anului de raportare cu burse private conform legii şi solicită restituirea acestora. 8.3.1. Contract nr./data - se înscriu numărul şi data contractului privind acordarea bursei private. 8.3.2. Sumă plătită (lei) - se înscrie suma plătită de contribuabil în cursul anului de raportare pentru bursa privată. 8.3.3. Documente de plată nr./data - se înscriu numărul şi data documentelor care atestă plata bursei private. 8.3.4. Contribuabilii vor prezenta organului fiscal competent, în copie cu menţiunea „conform cu originalul", contractul privind bursa privată, precum şi documentele de plată pentru aceste burse. 9. Secţiunea IV „Destinaţia sumei reprezentând 3,5% din impozitul anual pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, în condiţiile legii" 9.1. Secţiunea se completează de către persoanele fizice care dispun asupra destinaţiei sumei reprezentând 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor şi/sau pe veniturile din pensii pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, în condiţiile legii. 9.2. Denumire entitate nonprofit/unitate de cult furnizoare de servicii sociale acreditată cu cel puţin un serviciu social licenţiat - se înscrie denumirea completă a entităţii nonprofit/unităţii de cult care este furnizoare de servicii sociale acreditată cu cel puţin un serviciu social licenţiat, în condiţiile legii. 9.3. Cod de identificare fiscală a entităţii nonprofit/unităţii de cult - se înscrie codul de identificare fiscală a entităţii nonprofit/unităţii de cult pentru care se solicită virarea sumei. 9.4. Cont bancar (IBAN) - se completează codul IBAN al contului bancar al entităţii nonprofit/unităţii de cult. 9.5. Suma - se completează cu suma solicitată de contribuabil a fi virată în contul entităţii nonprofit/unităţii de cult. 9.6. În situaţia în care contribuabilul nu cunoaşte suma care poate fi virată, nu va completa rubrica „Suma", caz în care organul fiscal va calcula şi va vira suma admisă, conform legii. 10. Secţiunea V „Date de identificare a împuternicitului" 10.1. Se completează numai în cazul în care direcţionarea sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii sau pensii pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private se realizează prin împuternicit, desemnat potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. 10.2. În caseta „Cod de identificare fiscală" se înscrie codul de identificare fiscală al împuternicitului, înscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta. 10.3. În rubrica „Nume, prenume/Denumire" se înscrie, după caz, denumirea sau numele şi prenumele împuternicitului. 10.4. Rubricile privind adresa se completează, după caz, cu datele privind adresa domiciliului fiscal al împuternicitului. ANEXA Nr. 3Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice ........ ........ ......... Unitatea fiscală ........ ............... Serviciul/Biroul/Compartimentul ........ .............

Sigla*)

*) Se va folosi sigla organului fiscal emitent.Către **) ........ ................ ................ ............**) Se vor înscrie numele, prenumele, codul numeric personal/numărul de identificare fiscală şi domiciliul fiscal ale contribuabilului. CNP/NIF ........ ................ ................ ........ .......... Str. ........ ........ ........... nr. ...., bl. ......, sc. ...., et. ......, ap. ...., judeţul/sectorul ........ .........., localitatea ........ .........., codul poştal ............... Nr. înregistrare ........ ........ ......... Data ........ ................ ............. NOTIFICARE privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii, pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult Stimată/e doamnă/domn, Vă aducem la cunoştinţă că, potrivit evidenţelor noastre, aţi optat pentru virarea sumei reprezentând ...... din impozitul pe veniturile din salarii şi/sau din pensii, realizate în anul ........ ............., pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult. Din analiza datelor din evidenţa fiscală rezultă următoarele: 1. Figuraţi în evidenţa fiscală cu formularul 230 depus în format hârtie pe bază de borderou  Formularul 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii", înregistrat cu nr. ............... din data de ........ ..........., prin care a fost exercitată opţiunea dumneavoastră privind virarea sumei reprezentând ........ din impozitul anual pe veniturile din salarii şi/sau din pensii în contul entităţii nonprofit/unităţii de cult ........ ................ ........., cod de identificare fiscală ........ ............., a fost depus în format hârtie, prin intermediul unei alte persoane, pe bază de borderou, prin poştă/direct la registratura organului fiscal. În cazul în care nu aţi optat pentru virarea sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi/sau din pensii în contul entităţii beneficiare menţionate, vă rugăm, ca în termen de 30 de zile de la data primirii prezentei să ne comunicaţi, în scris, acest fapt. În situaţia în care nu răspundeţi în termen de 30 de zile de la data primirii acestei notificări, considerăm că opţiunea înregistrată la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu numărul de mai sus, vă aparţine şi urmează să finalizăm procedura legală. Dacă aceasta este opţiunea dumneavoastră exprimată prin semnarea formularului 230, atunci nu sunteţi obligat(ă) să răspundeţi la această notificare. 2. Au fost identificate erori în formularul 230 depus  În vederea efectuării corecturilor vă rugăm să vă prezentaţi, în termen de 30 de zile de la primirea prezentei, la sediul unităţii fiscale. Pentru informaţii suplimentare în legătură cu această notificare, persoana care poate fi contactată este doamna/domnul ........ ................ ........ .............., la sediul nostru sau la numărul de telefon ........ ................, între orele .....-.... . Conducătorul unităţii fiscale, Numele şi prenumele ........ ............ Număr de operator de date cu caracter personal ..... ANEXA Nr. 4MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Unitatea fiscală *) ........ ........ ............... *) Se menţionează denumirea organului fiscal emitent. Serviciul/Biroul/Compartimentul ........ ................ ................ Nr. ........ ............../........ .............

Sigla**)

**) Se va folosi sigla organului fiscal emitent.REFERAT de stabilire a sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii, virată în mod necuvenit entităţilor nonprofit/unităţilor de cult 1. Datele de identificare a entităţii nonprofit/unităţii de cult Denumirea ........ ................ ................ ........ ............... Codul de identificare fiscală ........ ................ ................ ......... Domiciliul fiscal ........ ................ ................ ........ ............... 2. Sume virate în mod necuvenit stabilite ca urmare a răspunsurilor persoanelor fizice la notificarea organului fiscal

Nr. crt. Borderoul de predare-primire depus de entitatea beneficiară nr./data***) Poziţia din borderoul de predare-primire depus de entitatea beneficiară****) Suma virată necuvenit Cont IBAN Data virării sumei
0 1 2 3 4 5
1.
2.
...
TOTAL X X

***) Se înscriu numărul şi data borderoului de predare-primire cu care a fost depus formularul 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii" la organul fiscal.****) Se înscrie poziţia persoanei fizice care figurează în borderoul de predare-primire depus de entitatea beneficiară, ca urmare a răspunsului la notificarea organului fiscal.Aprobat: Conducătorul unităţii fiscale, Numele, prenumele ........ ........ ......... Data ........ ......... Avizat: Şef compartiment specialitate, Numele, prenumele ........ ........ ......... Data ........ ......... Întocmit: Funcţie ........ ................ ........., Numele, prenumele ........ ........ ......... Data ........ ......... ANEXA Nr. 5Ministerul Finanţelor Publice Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice ............... Unitatea fiscală ........ ................ ................ ........ .......... Serviciul/Biroul/Compartimentul

Sigla DGREP

258 Nr. înregistrare ........ ......... Data ........ ......... DECIZIE privind recuperarea sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii, virată în mod necuvenit entităţilor nonprofit/unităţilor de cult Către: Denumirea ........ ................ ................ ........ .......... Localitatea ........ ........... codul poştal ........ ........... Strada ........ ................ ........ ........ nr. ......, bl. ......., sc. ......., ap. ........ , judeţul/sectorul ........ ................ Codul de identificare fiscală ........ ................ ........ ......... Prin prezenta vă comunicăm că suma de ........ ........ ........... lei, reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii, a fost virată în contul/conturile dumneavoastră în mod necuvenit. Precizăm că, în urma notificării, unii contribuabili au comunicat în scris faptul că nu şi-au exercitat opţiunea privind susţinerea entităţii nonprofit/unităţii de cult ........ ........ .............., astfel cum această opţiune este înscrisă în formularul 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii" depus de dumneavoastră la organul fiscal, pe bază de borderou. Faţă de cele de mai sus, având în vedere dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, aveţi obligaţia restituirii sumei ........ ............. lei, în funcţie de data comunicării prezentei, astfel: dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare; dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.Împotriva prezentei decizii se poate face contestaţie, care se depune, în termen de 45 de zile de la comunicare, potrivit legii, la organul fiscal emitent. Prezenta decizie reprezintă titlu de creanţă şi constituie înştiinţare de plată, conform legii. Decizia produce efecte de la data comunicării.

Date necesare efectuării plăţii
Beneficiar
Cod de identificare fiscală beneficiar
Contul de venituri bugetare corespunzător obligaţiei de plată
Codul IBAN aferent contului de venituri bugetare
Explicaţii
Suma (lei)

Conducătorul unităţii fiscale, Numele şi prenumele ........ ................ ........ Număr de operator de date cu caracter personal ........ .............. ANEXA Nr. 6*) *) Anexa nr. 6 este reprodusă în facsimil. ANEXA Nr. 7Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare şi de păstrare a formularelor a)Denumire: „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii" (formularul 230)1. Cod: 14.13.04.13 2. Format: A4/t1 3. Caracteristici de tipărire: se tipăreşte pe o singură faţă; se poate utiliza şi echipament informatic pentru editare şi completare.4. Se difuzează gratuit. 5. Se utilizează de către contribuabilii care au realizat venituri din salarii şi/sau din pensii în următoarele situaţii: a)dispun asupra destinaţiei sumei reprezentând 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor şi/sau veniturile din pensii, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult; sau b)dispun asupra destinaţiei sumei reprezentând 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor şi/sau veniturile din pensii, pentru acordarea de burse private, conform legii; sau c)dispun asupra destinaţiei sumei reprezentând 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor şi/sau veniturile din pensii, pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, în condiţiile legii.Formularul se depune de către persoanele fizice care solicită organului fiscal central competent direcţionarea sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual, conform legii. 6. Se întocmeşte în două exemplare de către contribuabil sau împuternicitul acestuia, după caz. 7. Circulă: originalul, la organul fiscal central competent; copia, la contribuabil.8. Se arhivează la dosarul contribuabilului. b)Denumire: „Anexa nr. ... la Cererea privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii"1. Cod: 14.13.04.13 2. Format: A4/t1 3. Se difuzează gratuit. 4. Se utilizează, dacă este cazul, de către persoanele fizice care au realizat venituri din salarii şi venituri din pensii care dispun asupra destinaţiei sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pentru susţinerea mai multor entităţi nonprofit/unităţi de cult, precum şi pentru acordarea de burse private. 5. Se întocmeşte în două exemplare de către contribuabil sau împuternicitul acestuia, după caz. 6. Circulă: - originalul, la organul fiscal central competent, împreună cu formularul 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii"; - copia, la contribuabil. 7. Se arhivează la dosarul contribuabilului. c)Denumire: „Notificare privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii, pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult"1. Format: A4/t2 2. Caracteristici de tipărire: - se tipăreşte pe ambele feţe; se poate utiliza şi echipament informatic pentru completare şi editare.3. Se difuzează gratuit. 4. Se utilizează în scopul înştiinţării contribuabililor cu privire la opţiunea acestora privind direcţionarea unei sume reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul pe veniturile din salarii şi din pensii pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult, pentru următoarele situaţii: a)în cazul în care formularul 230 a fost depus în format hârtie pe bază de borderou; b)în cazul în care au fost constatate erori.5. Se întocmeşte în două exemplare de către organul fiscal central competent. 6. Circulă: - un exemplar, la organul fiscal central competent; - un exemplar, la contribuabil. 7. Se arhivează la dosarul contribuabilului. d)Denumire: „Referat de stabilire a sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii, virată în mod necuvenit entităţilor nonprofit/unităţilor de cult"1. Format: A4/t1 2. Caracteristici de tipărire: - se tipăreşte pe o singură faţă; se poate utiliza şi echipament informatic pentru editare şi completare.3. Se difuzează gratuit. 4. Se emite în situaţia în care suma reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii a fost virată în mod necuvenit entităţii nonprofit/unităţii de cult. 5. Se întocmeşte în două exemplare de către organul fiscal în a cărui rază teritorială persoanele fizice îşi au domiciliul fiscal. 6. Circulă: - un exemplar, la organul fiscal în a cărui rază teritorială persoanele fizice îşi au domiciliul fiscal; - un exemplar, la organul fiscal central competent. 7. Se arhivează la organul fiscal central competent. e)Denumire: „Decizie privind recuperarea sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii, virată în mod necuvenit entităţilor nonprofit/unităţilor de cult" (formularul 258)1. Format: A4/t1 2. Caracteristici de tipărire: - se tipăreşte pe o singură faţă; - se poate utiliza şi echipament informatic pentru editare şi completare. 3. Se difuzează gratuit. 4. Se emite în situaţia în care suma reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii a fost virată în mod necuvenit entităţii nonprofit/unităţii de cult. 5. Se întocmeşte în două exemplare de către organul fiscal central competent. 6. Circulă: - un exemplar, la organul fiscal central competent; - un exemplar, la entitatea nonprofit/unitatea de cult. 7. Se arhivează la dosarul entităţii nonprofit/unităţii de cult, împreună cu referatul de stabilire a sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii, virată în mod necuvenit entităţilor nonprofit/unităţilor de cult. f)Denumire: „Decizie privind stabilirea cheltuielilor admise cu bursele private" (formular 255)1. Cod: 14.13.02.13/b 2. Format: A4/t2 3. Caracteristicile de tipărire: se tipăreşte pe ambele feţe;

se poate utiliza şi echipament informatic pentru editare şi completare, cu adaptări adecvate situaţiei contribuabilului.4. Se difuzează gratuit. 5. Se utilizează la stabilirea de către organul fiscal central competent a cheltuielilor admise cu bursele private în limita unei sume reprezentând 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi/sau din pensii. 6. Se întocmeşte în două exemplare de către organul fiscal central competent. 7. Circulă: un exemplar, la organul fiscal central competent;

un exemplar, la contribuabil/împuternicitul acestuia.8. Se arhivează la dosarul contribuabilului.



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 50/2019

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 50 din 2019
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 50/2019
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu