ORDIN Nr. 532
din 25 aprilie 2008
pentru aprobarea
Regulamentului de inchiriere a terenurilor portuare care apartin domeniului
public
ACT EMIS DE:
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 355 din 8 mai 2008
In temeiul prevederilor art. 273 alin. (1) şi al art. 277 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea
porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport
rural aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de
transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea
Guvernului nr. 367/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Transporturilor, cu modificările ulterioare,
ministrul transporturilor emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Regulamentul de închiriere a terenurilor
portuare care aparţin domeniului public, prevăzut în anexa care face parte
integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul transporturilor,
Ludovic Orban
ANEXA
REGULAMENT
de închiriere a terenurilor portuare care aparţin
domeniului public.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Prezentul regulament stabileşte condiţiile
pentru închirierea terenurilor portuare prevăzute la art. 273 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999
privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea
infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi
desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile
interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care
aparţin domeniului public şi sunt concesionate administraţiilor portuare şi/sau
de căi navigabile interioare.
Art. 2. -Inchirierea terenurilor portuare prevăzute la
art. 1 se desfăşoară pe bază de licitaţie publică cu strigare.
Art. 3. -Inchirierea se face în baza unui contract prin
care administraţia portuară şi/sau de căi navigabile interioare, în calitate de
locator, transmite operatorului, în calitate de locatar, dreptul de folosinţă
temporară a unui teren portuar, în schimbul unei chirii, care se constituie
venit propriu al administraţiei.
Art. 4. - (1) Poate deveni locatar orice persoană
juridică română sau străină, în condiţiile legii.
(2) Plata chiriei aferente
contractului de închiriere se face în lei sau în valută liber convertibilă,
acceptată de Banca Naţională a României aşa cum s-a convenit prin contractul de
închiriere, la cursul ultimei zile lucrătoare a lunii precedente încheierii
contractului de închiriere.
CAPITOLUL II
Instrucţiuni pentru organizarea şi desfăşurarea procedurii de
închiriere
Art. 5. - Licitaţiile publice cu strigare pentru
închirierea terenurilor portuare se organizează de către administraţiile
portuare şi/sau de căi navigabile interioare.
Art. 6. - (1) Anunţul de licitaţie publică deschisă cu
strigare se publică de către administraţia portuară şi/sau de căi navigabile
interioare pe site-ul propriu şi în presa internă cu cel puţin 15 zile
calendaristice înainte de data stabilită pentru desfăşurarea licitaţiei de
închiriere.
(2) Anunţul de licitaţie se întocmeşte după aprobarea
documentaţiei de licitaţie.
(3) Anunţul de licitaţie trebuie să cuprindă cel
puţin următoarele elemente:
1. informaţii generale privind locatorul, în special
denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de
e-mail ale persoanei de contact etc;
2. informaţii generale privind obiectul închirierii,
în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie închiriat;
3. informaţii privind
documentaţia de licitaţie;
3.1. modalitatea sau modalităţile prin care
persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentaţiei de
atribuire;
3.2. denumirea şi adresa serviciului/compartimentului
din cadrul locatorului, de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia
de atribuire;
3.3. costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea
unui exemplar din documentaţie;
3.4. data limită pentru solicitarea clarificărilor;
4. data şi locul la care se va desfăşura şedinţa
publică de deschidere a ofertelor;
5. denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax
şi/sau adresa de e-mail ale instanţei competente în soluţionarea litigiilor
apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei;
6. data de reluare a licitaţiei.
Art. 7. - (1) Oportunitatea
închirierii este aprobată de consiliul de administraţie al administraţiei
portuare şi/sau de căi navigabile interioare şi se comunică Ministerului
Transporturilor - Direcţia generală transport naval.
Art. 8. - Consiliul de administraţie al administraţiei
portuare şi/sau de căi navigabile interioare stabileşte valoarea minimă a
chiriei de la care începe licitaţia cu strigare, contravaloarea documentaţiei
de licitaţie şi taxa de participare.
Art. 9. - (1) Documentaţia de atribuire a contractului
de închiriere se aprobă de către consiliul de administraţie al administraţiei
portuare şi/sau de căi navigabile interioare.
(2) Documentaţia de atribuire a contractului de
închiriere trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:
1. informaţii generale privind administraţia portuară
şi/sau de căi navigabile interioare, în special denumirea, codul fiscal,
adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail ale persoanei de
contact etc;
2. instrucţiuni privind organizarea şi desfăşurarea
procedurii de închiriere;
3. caietul de sarcini;
4. valoarea garanţiei de participare la licitaţie,
care va fi de minimum 5% din chiria anuală calculată la tariful minim de
începere a licitaţiei;
5. instrucţiuni privind modul de elaborare şi
prezentare a ofertelor;
6. informaţii detaliate şi complete privind criteriile
de atribuire aplicate pentru stabilirea ofertei câştigătoare;
7. instrucţiuni privind modul de utilizare a căilor de
atac;
8. informaţii referitoare la clauzele contractuale
obligatorii.
Art. 10. - Caietul de sarcini trebuie să cuprindă cel
puţin următoarele:
1. informaţii generale privind obiectul închirierii:
- descrierea şi identificarea terenului portuar care
urmează să fie închiriat;
2. condiţii generale ale închirierii:
- obligaţiile privind protecţia mediului, stabilite
conform legislaţiei în vigoare;
- obligativitatea asigurării exploatării în regim de
continuitate şi permanenţă;
- interdicţia subînchirierii bunului închiriat;
- durata închirierii ce nu poate depăşi durata
contractului de concesiune încheiat între administraţia portuară şi/sau de căi
navigabile interioare şi Ministerul Transporturilor;
- chiria minimă şi modul de calcul al acesteia;
- natura şi cuantumul garanţiilor solicitate de către
locator;
- răspunderea locatarului pentru neîndeplinirea
obligaţiilor impuse de caietul de sarcini;
- cauze de încetare a închirierii, altele decât
ajungerea la termen;
- alte obligaţii în raport cu obiectul închirierii;
3. condiţii speciale ale închirierii;
4. contractul-cadru de închiriere:
- părţile contractante;
- obiectul contractului;
- durata închirierii;
- valoarea chiriei;
- condiţii şi termene de plată;
- garanţii;
- drepturile şi obligaţiile părţilor;
- încetarea contractului;
- forţa majoră;
- litigii;
- rezilierea/încetarea contractului;
- alte termene şi condiţii.
Art. 11. - Instrucţiunile privind organizarea şi
desfăşurarea procedurii de închiriere se elaborează de către locatar şi fac
parte din documentaţia de atribuire.
Art. 12. - (1) Comisia de licitaţie
este alcătuită dintr-un număr impar de membri, care nu poate fi mai mic de 5,
dintre care unul este preşedinte.
(2) Fiecăruia dintre membrii comisiei de licitaţie i se
poate desemna un supleant.
Art. 13. - Componenţa comisiei de licitaţie, membrii
acesteia, precum şi supleanţii lor se stabilesc şi sunt numiţi prin decizie a
directorului general al administraţiei portuare.
Art. 14. - (1) Fiecare dintre membrii comisiei de
licitaţie beneficiază de câte un vot.
(2) Deciziile comisiei de licitaţie se adoptă cu votul
majorităţii membrilor.
(3) Membrii comisiei de licitaţie sunt obligaţi să dea
o declaraţie de compatibilitate, imparţialitate şi confidenţialitate pe propria
răspundere, după termenul-limită de depunere a ofertelor, care se va păstra
alături de dosarul închirierii.
(4) In caz de incompatibilitate, preşedintele comisiei
de evaluare îl va sesiza de îndată pe locator despre existenţa stării de
incompatibilitate şi va propune înlocuirea persoanei incompatibile dintre
membrii supleanţi.
Art. 15. - Supleanţii participă
la şedinţele comisiei de evaluare numai în situaţia în care membrii acesteia se
află în imposibilitate de participare din cauza unui caz de incompatibilitate,
caz fortuit sau forţei majore.
Art. 16. -Atribuţiile comisiei de licitaţie sunt:
a) analiza şi selectarea ofertelor pe baza datelor, informaţiilor
şi documentelor depuse;
b) întocmirea listei cuprinzând participaţii admişi
pentru licitaţia cu strigare;
c) monitorizarea desfăşurării licitaţiei cu strigare;
d) întocmirea raportului final
al licitaţiei;
e) întocmirea proceselor-verbale ale licitaţiei cu
strigare;
f) desemnarea ofertei câştigătoare.
Art. 17. - (1) Comisia de evaluare este legal întrunită
numai în prezenţa tuturor membrilor.
(2) Comisia de evaluare adoptă decizii în mod autonom,
numai pe baza documentaţiei de atribuire şi cu respectarea prevederilor legale
în vigoare.
Art. 18. - Membrii comisiei de licitaţie au obligaţia
de a păstra confidenţialitatea datelor, informaţiilor şi documentelor cuprinse
în ofertele analizate.
Art. 19. - (1) Documentele de participare la licitaţia
cu strigare se depun la sediul locatorului cu cel puţin două zile lucrătoare
înainte de data desfăşurării licitaţiei, care se înregistrează, în ordinea primirii lor,
în registrul licitaţiei, precizându-se data şi ora.
(2) Fiecare participant poate depune doar o singură
documentaţie pentru aceeaşi parcelă de închiriat.
Art. 20. - Fiecare exemplar al documentaţiei trebuie să
fie semnat de către participantul la licitaţie.
Art. 21. - Pentru desfăşurarea
procedurii licitaţiei este obligatorie participarea a cel puţin 2 ofertanţi. In
caz contrar, se reia procedura de licitaţie la o dată ulterioară, aşa cum este
prevăzut în anunţul de licitaţie.
Art. 22. - (1) In urma licitaţiei cu strigare, comisia
de licitaţie stabileşte câştigătorul licitaţiei pentru participantul care oferă
preţul cel mai mare al chiriei prin licitaţia cu strigare, iar secretarul
acesteia întocmeşte raportul de adjudecare, semnat de toţi membrii comisiei.
(2) In baza raportului de
adjudecare ce îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (1), comisia de
licitaţie, în termen de 3 zile lucrătoare, comunică rezultatul licitaţiei
participanţilor la aceasta. Totodată, comunică motivele care au stat la baza
respingerii participanţilor declaraţi necâştigători.
Art. 23. - (1) Contestaţiile vor fi formulate în scris
şi se vor depune la sediul locatorului în termen de 3 zile lucrătoare de la
data adjudecării licitaţiei de închiriere.
(2) Comisia de licitaţie analizează contestaţiile în
termen de 3 zile de la primirea acestora şi va răspunde în scris.
Art. 24. - (1) Contractul de închiriere se încheie în
formă scrisă.
(2) Contractul de închiriere trebuie să conţină:
a) contractul-cadru prevăzut la pct. 4 al art. 10;
b) alte clauze contractuale.
Art. 25. - Contractul de închiriere se semnează în
maximum 5 zile lucrătoare de la data adjudecării licitaţiei de închiriere, dacă
nu există contestaţii.
Art. 26. - După semnarea contractului de închiriere,
locatorul este obligat, în termen de 5 zile lucrătoare, să depună o garanţie
contractuală.
Art. 27. - In cazul în care ofertantul declarat
câştigător refuză încheierea contractului, acesta pierde garanţia de
participare la licitaţie, iar procedura de licitaţie pentru închirierea
terenului portuar se reia.
Art. 28. -In situaţia în care câştigătorul licitaţiei
de închiriere este o persoană juridică străină care provine dintr-un stat care
nu este membru al Uniunii Europene şi nu aparţine Spaţiului Economic European,
acesta trebuie să deschidă o filială sau o sucursală ori un alt sediu secundar
pe teritoriul României, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, în
maximum 30 de zile calendaristice de la adjudecarea licitaţiei.
Art. 29. - Contractul de închiriere încetează de drept
la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, în măsura în care părţile
nu convin, în scris, posibilitatea de prelungire.
Art. 30. - Contractul de închiriere poate înceta prin
acordul părţilor în condiţiile stabilite prin contract.
Art. 31. - La încetarea contractului de închiriere, locatarul va elibera terenul portuar de toate activele
realizate pe perioada contractului de închiriere şi îl va preda în starea
iniţială sau, dacă administraţia portuară şi/sau de căi navigabile interioare
este de acord, va vinde acesteia respectivele active în condiţiile stabilite de
comun acord de către locator si locatar.