Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 60 din 23 aprilie 2007

privind aprobarea Procedurii de autorizare a unitatilor protejate

ACT EMIS DE: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 291 din 3 mai 2007

In temeiul art. 5 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 239/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 80 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Procedura de autorizare a unităţilor protejate prevăzută în anexa nr. I, precum şi modelul de autorizaţie prevăzut în anexa nr. II. Anexele nr. I şi II fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Direcţiile de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.

Art. 3. - La data publicării prezentului ordin în Monitorul   Oficial   al   României,   Partea   I,   prevederile Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei şi al ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 748/460/2002 pentru aprobarea Criteriilor de încadrare şi a modului de autorizare a unităţilor protejate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 13 decembrie 2002, se abrogă.

Art. 4.  -  Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap,

Silviu George Didilescu

ANEXA Nr. I

PROCEDURA

de autorizare a unităţilor protejate

Art. 1. - (1) Prezenta procedură stabileşte modalitatea şi condiţiile de autorizare a unităţilor protejate pe baza autorizaţiei eliberate de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, în condiţiile legii.

(2) Autorizaţia reprezintă actul administrativ care dă dreptul de funcţionare entităţii respective ca unitate protejată.

Art. 2. - In vederea autorizării ca unitate protejată, solicitantul trebuie să se încadreze în una dintre următoarele situaţii:

a)   operatorii economici cu personalitate juridică, indiferent de forma de proprietate şi de organizare, în cadrul cărora cel puţin 30% din numărul total de angajaţi cu contract individual de muncă sunt persoane cu handicap;

b)  secţii, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici, instituţiilor publice sau din cadrul organizaţiilor neguvernamentale, care au gestiune proprie şi cel puţin 30% din numărul total de angajaţi persoane cu handicap încadrate şi salarizate;

c) persoana fizică cu handicap autorizată potrivit legii să desfăşoare activităţi economice independente, inclusiv asociaţia familială care are în componenţă o persoană cu handicap. Sunt incluse aici şi persoanele fizice cu handicap autorizate în baza unor legi speciale, care îşi desfăşoară activitatea atât individual, cât şi în una dintre formele de organizare ale profesiei.

Art. 3. - (1) Dosarul cu documentele necesare obţinerii autorizaţiei se va depune la sediul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap din municipiul Bucureşti, Calea Victoriei nr. 194, sectorul 1, denumită în continuare Autoritate.

(2) Dosarul va cuprinde următoarele documente:

a)   cerere pentru eliberarea autorizaţiei, adresată conducătorului instituţiei;

b)   copii de pe statut şi de pe actul constitutiv, legalizate;

c)   copie de pe certificatul de înregistrare la registrul comerţului sau, după caz, copie legalizată de pe încheierea de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor;

d)  copii de pe alte acte doveditoare privind înfiinţarea, organizarea şi exercitarea unor profesii în baza unor legi speciale;

e)   un tabel cu structura şi numărul personalului, din care să rezulte procentul de persoane cu handicap încadrate cu contract individual de muncă din numărul total al angajaţilor; în tabel se va menţiona data întocmirii;

f)  precizări referitoare la activităţile/produsele/serviciile pe care le oferă entitatea care a solicitat autorizarea de funcţionare ca unitate protejată;

g)   copii de pe contractele individuale de muncă ale persoanelor cu handicap;

h) copii de pe certificatele de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap ale persoanelor cu handicap angajate, respectiv autorizate, în termen de valabilitate;

i) copie de pe autorizaţia de funcţionare vizată anual - pentru asociaţiile familiale sau pentru persoanele cu handicap care desfăşoară activităţi economice independente.

Art. 4. - (1) Dosarul va fi analizat de o comisie de autorizare, denumită în continuare comisie, care funcţionează pe lângă Autoritate.

(2)   Comisia va fi stabilită prin ordin al preşedintelui Autorităţii.

(3)   Membrii comisiei nu beneficiază de indemnizaţie de şedinţă.

Art. 5.  -  Comisia are următoarele atribuţii principale:

a)   asigură condiţiile necesare pentru buna desfăşurare a procesului de autorizare;

b)  analizează dosarul depus de solicitant şi întocmeşte în termen de 30 de zile de la data înregistrării dosarului o notă prin care propune preşedintelui Autorităţii acordarea/neacordarea autorizaţiei de funcţionare ca unitate protejată;

c)  ţine evidenţa nominală a autorizaţiilor eliberate într-un registru special, numerotat şi ştampilat pe fiecare pagină.

Art. 6. - (1) In baza notei întocmite de comisie, preşedintele Autorităţii va emite un ordin de autorizare sau, după caz, de neautorizare ca unitate protejată.

(2)   In termen de 5 zile lucrătoare de la emiterea ordinului, comisia va comunica răspunsul solicitantului.

(3)   Persoana căreia i s-a respins cererea de autorizare poate depune contestaţie în termen de 15 zile, care se înregistrează la registratura Autorităţii.

(4) Contestaţia se soluţionează de către preşedintele Autorităţii în termen de 30 de zile de la data înregistrării.

Art. 7. - Autorizaţia îşi păstrează valabilitatea pe perioada în care sunt îndeplinite dispoziţiile legale referitoare la funcţionarea unităţilor protejate.

Art. 8. - (1) Unitatea protejată are obligaţia ca până la data de 31 ianuarie a anului în curs pentru anul anterior să prezinte Autorităţii raportul de activitate care trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:

a)   numărul persoanelor cu handicap angajate, raportat la numărul total de angajaţi, pentru fiecare lună calendaristică;

b)   domeniile în care lucrează persoanele cu handicap angajate;

c)   modalitatea de respectare a dispoziţiilor legale referitoare la funcţionarea unităţilor protejate;

d)   numărul de contracte încheiate în sensul art. 77 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare.

(2)   In caz de neprezentare a raportului, preşedintele Autorităţii va dispune suspendarea autorizaţiei.

(3)   Pe perioada suspendării autorizaţiei, unitatea protejată nu mai beneficiază de facilităţile prevăzute de lege.

(4)   Unitatea protejată căreia i s-a suspendat autorizaţia va putea solicita, în termen de 30 de zile de la data comunicării, anularea măsurii luate, prezentând în acest sens raportul de activitate.

Art. 9. - (1) Preşedintele Autorităţii dispune retragerea autorizaţiei de funcţionare ca unitate protejată, în situaţia în care unitatea protejată nu prezintă raportul de activitate conform prevederilor art. 8 alin. (4).

(2) Unitatea protejată poate solicita preşedintelui Autorităţii retragerea autorizaţiei de funcţionare ca unitate protejată.

Art. 10. - (1) Autoritatea poate solicita Inspecţiei Sociale controlul respectării prevederilor legale de către unităţile protejate autorizate.

(2) La propunerea Inspecţiei Sociale în acest sens, Autoritatea poate suspenda autorizaţia, punându-i în vedere unităţii protejate să remedieze, în termen de 30 de zile, deficienţele constatate, sub sancţiunea retragerii autorizaţiei.

ANEXA Nr. II

AUTORIZAŢIE

de funcţionare ca unitate protejată

nr................../...................................

(model)

Societatea Comercială/Secţia/Atelierul/Asociaţia/Fundaţia/Asociaţia familială/Persoana fizică*) ......................................, cu sediul/domiciliul în ......................................, str............................. nr. ..., bl. ..., ap. ..., judeţul/sectorul ....................., având numărul de înregistrare în registrul comerţului/Registrul asociaţiilor sau fundaţiilor/B.I. sau C.I. ..., codul unic de înregistrare ................................, C.N.P.............................., este autorizată/autorizat ca unitate protejată şi beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare.

Prezenta autorizaţie are valabilitate permanentă, dar poate fi suspendată sau retrasă în condiţiile prevăzute de lege.

Preşedinte,

................................

Vizat pentru legalitate

Serviciul juridic, contencios şi resurse umane

Şef serviciu,

................................

*) Se anulează ce nu corespunde, iar autorizaţia se va completa cu litere de tipar.

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 60/2007

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 60 din 2007
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu